BUCURIA INFRANGERII

 Pamfletul în postmodernismul autohton și-a deschis violența satirică pe plaiul politic, rumegând cam tot. Încerc acum o satiră... dreptunghiulară, nu de alta dar îmi plac figurile politice și geometrice. Ambele au... supraFețe. Mi-a fost dor, exagerat de dor de o competiție sportivă în direct, mai pe românește ”live” cum s-ar adresa jurnaliștii lu’ pește rahat. Apropo, măi jurnalistul’ lu pește rahat cum naiba te rabdă limba română să spui ”assis-turi”. Îți mor cuvintele în mintea ta infectă dacă-mi spui ”pasă de gol”? Nu mai aduc alte ”perle literare (pentru tine literale) nenăscute  din gura ta” pentru că nu TU ești subiectul, măi jurnalistule român de tot kkatul. Apropo (și chiar închei) sînt câțiva ”guriști” (chiar și colegi din tvr) ce se scaldă într-un bazin lipsit de apă și metafore.

Revin la meciul... meu. Nu m-am pamfletat cu handbalul de multișor, așa că îmi permit să comit câteva faulturi în atac, că n-o fi henț. Au trecut peste mine câteva anotimpuri, așa că dorul unei competiții sportive în direct aștepta să fie stins cu o limonadă... fără zahăr.

Fercheș și cu un pet în mână la meci. Pandemia și ea! Mă apropii de locul cu pricina, nenea miliţian, cu masca la baza gâtului și pantofii prăfuiți, îmi măsoară alonja, era evident că nu fac parte din nicio echipă, și-mi taie salutul cu o întrebare demnă de studiile absolvite. ”Tu?” Mă uit în stânga, mă uit în dreapta și-mi îmbrățișez singurătatea. Se apropie ”tanti milițian” la fel cu mască poziționată spre decolteul, ușor jenant, produs de cei doi nasturi neîncheiați la cămașă (erau cam 30 de grade, deci... cald) și-mi trăznește o limonadă lingvistică demnă de revista ”Urzica”. ”Sînteți cumva de la presă?”. Emoționat ca-n prima zi de școală on-line, îi zâmbesc și o aprob din cap, pentru că îmi era înțepenit gâtul de la masca... milițianului. După un dialog ușor academic îmi arată cu degetul (nu ălă, cel de lângă ălă- sâc) unde să-mi parchez autoturismul, obosit și el de caniculă.

Ajung în același timp cu autocarul echipei oaspete. Gata. Spun și meciul. Potaissa Turda – HRK Gorica (Croația), prima manșă din EHF Liga Europeană.

Revin la caniculă, pamflet și dor, că de meci nu poate fi vorba. Mai rapid ca o repunere daneză se aruncă peste mine un alt dialog dar acum mult mai șlefuit și mai curat. Fără îmbrățișări dar cu ”luări” (sâc) de temperatură. Duduia îmi arată cu ”deștu” dar nu al milițiencei, să urc la etaj că acolo stă... presa. Așa a și fost. Acolo a stat presa tot meciul! Adică eu. Numai eu! Au mai fost fotografi și un june cu un aparat de filmat. Nu știu ce înseamnă ”instituție de presă” dar am fost dărâmat de modestia acelei.. ”instituții”. Am aflat că a fost la meci ”singura instituție de presă ce a transmis meciul...”. Instituție de presă cu o singură cameră și se folosește cuvântul transmisie, asta înseamnă postmodernism și modestie. Gata cu ”instituțiile”, că băieții și-au terminat încălzirea. Ce ți-e și cu ”instituțiile” astea. Ăsta e viitorul! Omul – instituție. Apelez la gestul câinelui.

Meciul! De fapt asta contează, introducerea era un dor al încrâncenării și cam atât.

Horațiu Gal își adună echipa și din priviri pare totul perfect. Adversarii se adună și ei, dar cu alte priviri, alte așteptări și alt elan. Reamintesc, dar nu ca o scuză ci ca un pretext pentru...text, meciul turdenilor e după o jumătate de an. Oaspeții? Chiar nu mă interesează. Pentru croați era al treilea joc în cupele europene: Și-au dat în petec în 2017 cu o echipă din... Estonia.

Apropo, înainte de joc m-am încălzit cu ”istoricul” fiecărei echipe. Îmi scuip în tricou și zic cu voce tare, că deh, eram singur și nu mă aude nici Dumnezeu. Apropo, El era la meciul celor de la Constanța! Au portar de 38 de ani! Trecut, zic eu. Rezervele nu contează. 17 și 20 de ani. Ptiu drace. Merg mai departe. 21, 22, 24, 20, 20, 19, 20, 22, 22, 20, 20, 18, 30, 17, 28, 23, 22 și 18. Măi să fie. Să fie astea numerele câștigătoare? Asta nu-i medie de vârstă, asta-i bătaie de joc. Nu-i așa domnule Dedu, mare președinte și făuritor de școli pentru handbal? Asta-i bătaie de joc la adresa viitorului. Nu. Nu sînt de acord! Nu este de acord nici Cântec și nici Lazăr perforând poarta ”bătrânului” Sladlojev. Turdenii se mișcă greoi, repunerile mânjilor croați par desprinse din handbalul modern, mai puține de o secundă (!!!), hai două că-i pamflet.

DJ-ul forțează liniștea jocului cu două, trei impulsuri melodice. Nici vorbă. Linia de șapte metri a turdenilor instabilă, lejeră și cu gândul la păstrarea distanței sociale. Din păcate nimeni nu le-a spus că se pot apropia de adversari, chiar atinge și faulta. Singurul ce se lupta cu croații era românul... Nenad Savici! Ca întotdeauna Nenad Savici joacă handbal după ce este eliminat în primele 10 minute. Dialog de pandemie. Egal. Plus un gol. Egal. Plus un gol. Mă uit la media de vârstă și zic că-i bai. Singurii absenți din acest joc a fost cuplul de arbitrii din Bulgaria. Măi nene, ăștia chiar s-au speriat. Pe românește ”Iulică” și ”Georgică” au fluierat ce-au știut și cât au putut. NU s-au ajutat nici măcar pe ei. Bulgaria și handbalul, e ca România și turismul!

La meci. Pauză. Turdenii în avantaj uriaș, după vorbă, faptă și răsplată. Un gol și cam atât.

Repriza a doua n-a avut istoric. Nici n-a terminat de fluierat cuplul ”Iulică” și ”Georgică” și croații s-au distanțat la patru goluri. Că așa-i în handbal! Cei doi centri croați m-au enervat, mai ales obraznicul ăla de 22 de ani. Bă, croatule, tu vrei să-mi reamintești de Ivano Balic? Nu ți-e rușine? Și noi știm să creștem juniori și noi avem centre de excelență, și noi avem! Stau și plâng. Râd și înjur! Ce țară tristă. Ne mințim copiii. Ne mințim viitorul. E trist. Ne mințim pe noi! Asta trebuia să vezi domnule Dedu! Să vezi cum arată tinerețea! Poate să învingă Potaissa la Gorica, calificarea Potaissei nu ajută la nimic dacă nu avem respect pentru copii. Juniorii (cu distanța socială) trebuia să-i văd în tribună! Profesorii de sport, câți sînt, trei sau patru, și ei acolo! (ps – aici e vina Potaissei)

Să ajung să cer un pet cu apă și să spună – un june – nu este!!!

Păcat, pentru că la Potaissa sînt câțiva oameni (ce știu ȘI handbal) ce stau încă îmbrăcați în coifura lui Don Quijote și speră că poate...

Să mai scriu despre repriza a doua. Pivotul croat s-a luptat singur în apărare, reușind să blocheze de câte ori a vrut atacul naiv coordonat de puține ori cu succes de Szoke. Extremele turdenilor erau în șomajul tehnic al guvernului llucovidului absent. A fost un meci trist, chiar foarte trist.

Horațiu, ai timp câteva zile să vă cunoașteți, să încercați să fiți mai tineri ca junii croați, dar mai ales să înțelegeți succesul. Restul chiar nu contează.

Când ”papagalul” ăsta de ministru rostește și alt cuvânt din familia disciplinelor sportive, altul decât fotbal, eu dau o limonadă!

Apropo, când echipa pierde, antrenorul este principalul vinovat. Ce zici Horațiu, ești de acord? Am o curiozitate, de ce ai blocat coordonatorul croat doar în minutul 50? (Laljek și Goricanec). Repet este o curiozitate, nu este reproș!

Asta a fost bucuria înfrângerii. Fluier final. Merg la salină, poate... câștig ceva.

Șapte metri!

REVIN!

 Ultima decadă a unui august pandemico-sălbatico-frecangist îmi masează cu blândețea manifestărilor din Minsk, agitația interioară a Clujului de cinci stele și dungă cu diagonală, trupul tânăr șubrezit de alegerile libere din ultimile trei decenii. E clar, pentru mine ”roșu-ul” e principalul vinovat. ”fâșia galbenă” e victima, iar tricolorul minoriJar pare deranjat de lipsa autonomiei față de buda din ”fundul” curții.

Incultura politică și insuficiența indivizilor ultimelor două (două!!!) decenii mi-a consolidat următoarea afirmație. Da, România a pierdut alegerile din septembrie. De ce? Pentru că n-ai citit cu atenție începutul paragrafului!!!

Lașitatea și ”propriul foale” sînt doar două aspecte ce-mi susțin afirmația. Mai pot înșira, dar ajung pentru început. Excrementele lăsate în ultimii douăzeci de ani au fost îngrășământ anti-natural pentru viitorul nației. Cine a acceptat un conflict intelectual, cine a acceptat dezbateri politice profunde, cine și-a asumat eșecul sau chiar succesul dacă ar fi existat? Cine? Nimeni. Stimabilul domn Ioan Rațiu? E puțin, chiar foarte puțin pentru o nație iubitoare de cartele, cozi, vânzări și fugă de răspundere. Traseiștii politici? Pensionarii speciali? Pensionarii de 45 de ani? Nu! Niciodată. Ei se acceptă tacit, tac și sug. Îmi doresc să sugă ceva până la finalul acestui text și apoi de la capăt, dar asta e în plan secund. Revin.

Statul paralel a dat semne (vizibile) în timpul celui mai slab ”Dan căpitan de plai” ce l-am avut până acum. Era un biet profesoraș, cu un cioc mic, atât la propriu cât și la figurat, în rest a fost un dans continuu pe muzică mai mult sau mai puțin impusă. Suveranitate? Nici pe departe.

Excrementele nominale nu cred că merită mare atenție. Tu, cititorule le știi. Poate unul sau două să-ți fie chiar simpatice și provocatoare de succes, dar chiar nu-mi pasă. Nu-ți convine părerea mea, aste e. Comentează, înjură și treci la fapte! Accept și românescul... delete, adică mai pe... îndelete.

Cum să construiesc o colibă pentru câine, când n-am nimic. Cum să construiesc spitale când n-am construit un castel de nisip pe litoralul coronavido-românesc, de altfel un litoral al lipsei de inteligență turistică. Face excepție ”Vox Maris” – Costinești, pentru că acolo un om a înțeles ce înseamnă deviza ”turist = respect = normal. Felicitări Nicușor Năstase. Revin.

Excrementele politice postmoderniste construite cu profunde lecții doctrinare de stânga (aici mă refer la fanii veoricăi), de dreapta (aici mă refer la fanii lucovidului trubadur) sau de centru (aici spun la mine despre minoriJari sau useriștii coldiști) încearcă să construiască o altă Românie. O țară lipsită de identitate, lipsită de cultură profundă (prietene virtual citește lecturile condimentului scriitor și te convingi), lipsită de tot ce ”a fost”! Cu ”români de bine” (premierul semi-ucigaș și nu mă refer la Adrian Năstase, dar nici nu-i pot scrie numele acestui excrement vânzător) nu pot ajunge la un final  cu happy- end. E imposibil. Cantitatea de răufăcători a atins cote mai periculoase ca acest virus. Neisprăviții nu înțeleg că nu fac pentru nație lucruri deștepte, sau inteligente cum ar scrie Andrei Pleșu. Chiar apropo, prietene virtual îți aduci aminte cum un modest intelectual funcțional pe numele de cod ”Petrov” i s-a adresat ministrului (pe atunci) Andrei Pleșu? Revin.

Eu nu înțeleg de ce nu ACCEPT diagnosticul nației. N-a fost prescris. N-am medic? Eu cred că nația asta e bolnavă cronic! Șanse? Cam câte ar avea anisie și veorica să devină muieri. Niciuna. Revin.

O țară bolnavă cronic, ce-și înjură medicul n-are nevoie de smurd și nici de biserică.

O țară fără conflicte intelectuale, n-are viitor!

O țară fără oameni, nu e țară, e un ținut și nimic mai mult.

Nu-ți fie frică prietene virtual de educație, n-o refuza. Merg de mână cu tine pentru că și eu am nevoie de ea.

O țară fără școală e ca o limbă nevorbită.

O țară fără lider, nu există!

E marți și e târziu, mă opresc aici pentru că statul paralel construiește la fiecare intersecție câte o bisectoare ce-mi împarte în două părți egale... punctul de vedere.

Hai pa!

 

TREI PURCELOASE

La toamnă ne alegem, dar nu recolta și poate mergem și la școală, ce-i drept fiecare după cum crede de cuviință. Duduia de la edu punct ro, modestă intelectual și profesional, încearcă să devină utilă (sâc) și să câștige apetit sexual, pardon apetit politic, scuze încă o dată, capital politic pentru noii liberali, proveniți din diferite partide. Liberalii normali au plecat spre Cer, iar urmașii lor au intrat în pesede.

De pe centura traseisto-penalo-obligatorii mă văd silit (uf, mă obligă neamul) și nesilit de nimeni să-mi fac singur semnul celor patru puncte cardinale. Celebra ”sârmă” ce s-a svârcolit printre mațele nu mai puțin celebrei dudui Firea lasă urmări electorale clare: candidat la primăria capitalei. Sârma agitatoare, chiar dacă a  avut dimensiuni reduse pentru legat baloți sau alte operații agricole – chair așa, cine n-are sârmă să-și cumpere – o propulsează pe duduia soție de primar în  polpozișăn. Gabi nu se pierde cu...”firea” și privește acest joc ca pe un concurs propus și corectat de o altă duduie la fel de valoroasă. Anisi și nu mai știu cum, ea zice că-i șefă la învățământ. Apropo, înainte de 90 la învățământ tot un șăf de calibru a avut școala românească! Duduia Gabi îmi reamintește că ea are o țară, acum mai vrea (încă o dată) o capitală. Găbița m-a poftit cu ospitalitea ei de moldoveancă parvenită în țara ei, acum mă inivită (și ce-i dacă n-am buletin de București) să-i răsplătesc ”neajunsurile politice”  alegând-o drept mare cucoană. Sârma ce i-a provocat mari dereglări politice, i-a blocat și succesul literar. După uriașul succes poetic – păcat de festivalul național Cântarea României – muza versificatoare s-a diminuat, cum se diminuează acum șansele ei de a deveni cucoană de București! Nu i-am citit poezia, dar o comentez. Ha!Ha! Ha! Găbiță, tu chiar crezi? Titlurile amenință un succes politic.

Volumul ” O altă lume ” (poezie) și „Țara sucită și-nvârtită„ (carte pentru copii) au din start nume strălucitor. Conținutul este peste așteptări. Volumul de poezie chiar la debut a primit premiu! Premiul pentru... debut. Cartea pentru copii n-a avut același succes pentru că debutul în România e... o singură dată. Păcat, cei mici meritau și ei un premiu. Atenția ta pentru ei a fost evidentă. Peste două mii de creșe, trei mii de grădinițe, școli și parcuri pentru copiii străzii și a parinților derutați și nervoși, au fost doar câteva din realizările tale de mare cucoană. De pistele de biciclete nici nu vreau să scriu. Toți posesorii s-au bucurat de pistele colorate și întinse pe... verticală în nepoluatul București. Ești o mică fufă de Veneția, sau nu, ăsta e numele filmului regizat de Petre Bokor. Apropo, ai habar de sensul... tufei de Veneția? Și acum mă scald în versurile tale, poetă ce ești tu de primăriță capitală. Mă plimbi printre rime, mă arunci peste povești și umbre, ce mai ești atât de excitată poetic încât orgasmul meu politic crește în... sondaje. Premiat-o, explică-i electoratului ce și cum se mănâncă poezia în care n-ai vrut să te arunci peste tricouri, goală fiind, dansând peste băncile mâzgălite. Nu te întreb cum erau mâzgălite băncile pentru că risc să te lovesc cu un adjectiv aspru. Rușinos duduie, dar am o veste bună. Ai ajuns la capăt.

Candidatul ce parcă se află în opoziție tot timpul e liniștit. Marinarul îi ia palme (este obișnuit)  peste ”șușu gol” (îți place nebunaticule?) și rămâne în opoziție încă pe atât. Reinventarea stimate domn nu te-a avut în vedere. În timp poți să-i aduci câte un pahar de ”pepsiglas” analfabetei funcționale de la edu punct ro, s-o ajuți la spălat rufe și lenejerie intimă (te bagi?) prin metode doar de tine știute. Frecarea rufelor poate aduce creșteri procentuale spre disperarea bor-ului. Stimate domn, ce nu înțeleg (încă) cum un matematician de valoare domniei voastre poate să-și bată joc de aritmetica elementară. Concret aritmetic vorbind, dacă ai în mână peste două mii de dolari și-i lași jos, spunând că șaizeci (60!!!) tot de dolari sînt mai mulți ca două mii, cum naiba faci din fotoliu de primar să ”zguduie” capitala, cu Dragnea în arest și Iohannis la Cotroceni? NU înțeleg și basta. Fie vorba între noi cred că n-ai nicio treabă cu primăria, catedra este salvarea ta spre disperarea duduii cu ”pepsiglas” și fuga de răspundere.

Al treilea candidat din sfânta treime a ”bor-ului” politic este călugărul-stareț de la mânăstirea cu nume scurt și prescis: Secu. ”Marinerul” lu mama (tata) mare s-a zvârcolit prin Europa unită și dezbinată și a decis (El a Decis, nu Partidul!) să-și măsoare forțele vizibile și invizibile cu poeta lu pește și aritmeticianul. Cred că ”Marinerul” n-are nici și nici. Rupe și mușcă tot. Versurile Găbiței se vor tăvăli printr-o mocirlă gramaticalo-politicianistică, rupându-și orice literă din cuvânt. Găbița îl va cunoaște cu adevărat pe ”Marinerul” de la Secu! Chiar mă întreb cine rezistă zece secunde în picioare, sau nu mă întreb. Oricum e rușinos pentru ”Mariner” această candidatură. A avut șansa să ofere acestei nații tot. A avut totul la picioare și sub control . S-a ales praful. Acum știe? De ce? Faci parte dintr-un joc și eu sînt obligat să-mi instalez... platforma. Nu mi-a plăcut la Secu... Ție?

Lista candidaților e completă și acceptată de veșnicul candidat: Ion. Ion de la centru. Acum el își linge rănile, sărăcia și trecutul.

Propun câteva operații elementare și... aritmetice:

1945 – 1989 = ...

1990 – 2000 = ...

2000 – 2012 = ...

2012 – 2029 = ...

Atenție la scădere! Aceaste operații (de fapt e una singură) elementare poate să producă surprize. Rezultatul nu este diferență și în acest caz scăderea nu este opusul adunării!

Să-ți fie de bine București! Bună seara, România!

Îmi privesc cartea de identitate și sînt fericit. N-am ”Buletin de București”! Nu sînt obligat să-mi aleg nici ”un purcelos” din cei ”trei purceloase”. Rușinos! Au trecut trei decenii și ”purceloșii”... ”e tot acolo”!

Întrebare simplă. Cu ce am greșit ca peste tot să fie... ”purceloși”? Oare și acolo unde chiar am... ”buletin”? E trist. Fufe, nesimțiți și analfabeți funcționali peste tot și-n toate! Lașitate și blestem dincolo de porțile mânăstirii Secu (n-are nic o legătură cu ctitoria din comuna Pipirig – jud. Neamț). În acest pamflet ~Secu~ este o platformă program pentru națiune! (sâc)

Acest text e un pamflet, personajele sînt reale și candidează. Depinde de alegător dacă pamfletul e pe... bune!

De dincolo și de dincoace de orice operație cu rest, Io.

 

CONDIMENTUL LAȘ

11 august anu’ ăsta. Un oltenaș de tip prietenar îmi strecura picătura chinezească, incluzând aici și șmecheria de dincolo și de dincoace de Jiu, că memoria autohtonă  are viață scurtă. În cele mai fericite cazuri, TREI (!?) zile. Îndrăznesc să-i dau dreptate. De la acea lecție olteano-chinezească au trecut cam... trei, dar decenii!

Privesc calendarul și realizez că au mai rămas 48 de ani până când voi afla ce și cum despre 10 august 2018. De ce 50 de ani pentru un răspuns? Simplu. Au trecut trei... decenii și nu știu de ce a fost (?) revoluție în decembrie 89. De ce? Pentru ce? Pentru libertate? Serios?

În postmodernismul ăsta ardeleano (bag aici banatul și crișana )- olteano – munteano – moldovenesc văd cum plutește umilința, modestia, bunul simț și alte articole vestimentare ale unui om ”aruncat” de Dumnezeu prin... zonă.

Ieri, timp de câteva ore, am luat o carte la... citit și înțeles. Deh, că doar de aceea am creier să gândesc, să spun dar să și scriu că prostul există. Prostia e un duh și nu-și face cuib decât (urăsc acest cuvânt) în om! Reiau textul cu ”cititul”. Îmi cade în mână, total întâmplător o carte a unui individ cu nume de condiment cu origini ungurești. Un condiment ce are la bază ardeiul în amestec cu soarele și timpul. Cred că titlul cărții m-a atras, coperta de fel. Titlul e bun (chiar și acum când regret timpul pierdut)! Intru în lectură precum un scalificator în beton.

Duritatea, calmul și tenacitatea au fost sprijin pentru scufundarea în marea... lectură. Răsfoiesc. Citesc. Scuip. Buricele degetelor se înmoaie. Amprenta, atentă mă atenționează de furt intelectual. Răsfoisem două pagini. Revin. În interiorul etajului meu se întâmplă mici fenomene ciudate. Pauză. Cam spre sfârșitul lecturii, îmi trag un semnal de alarmă. Recitesc prefața. Prefața este semnată tot de autor. Seismul meu interior devine periculos. Singura victimă sînt eu. Încerc să pasez lectura soției mele, dar n-am succes. Ea nu folosește condimente în timpul lecturii. Privesc ceașca ce conține urme de cafea și-mi întâlnesc telefonul. Gata, m-am scos, zic în sinea mea. Trimit două mesaje. Unul unui prieten de tip frate, de fapt singurul ce-l am și al doilea unui profesor, probabil cel mai documentat, modest și profund profesor din țara asta. Întrebare scurtă și la subiect. Răspunsuri identice. Clare și limpezi.

Nu știu dacă acest individ-autor îmi oferă o alternativă spre lectură, însă nu pot să cred că te poți juca cu istoria după bunul plac interior și din portofel, de fapt... viitorul portofel. Am simțit că sînt elevul prezent al unei ore absente de istorie. Deranjul provocat mă obligă să spun în scris că prostul există, prostul gust, prostul simț și prostul traseu. Aceste prostii nasc pui vii (așa am citit cu decenii în urmă în paginile Evenimentului Zilei) iar efectul e unul devastator pentru o nație ce se vrea unită! (dacă se vrea, evident. sâc)

Gloriosul condiment (autorul) nu acceptă lupta intelectuală, refuzul permanent este un semn că expresia cu portofelul nu este întâmplătoare. Pe suprafața ăstei nații sînt multe astfel de condimente, mai sînt și ciobani mioritici, anonimi evident, iar efortul de tip scop este clar. În viitor, de acord, dar fără identitate!

E trist, stimate domnule ”condiment”, respect efortul intelectual dar vreau și am reușit să vă elimin din suprafața mea! Dumneavoastră existați dar nu aveți identitate națională. Ce naiba, doar asta ați vrut!

Scîrbă pentru mine este substantiv, pentru domnia voastră este un mod de viață.

De dincolo și de dincoace de România Mare, eu, un român normal (așa cred).

Motto personal: ”nu fugi de prostie, fugi de lașitate”