A TRECUT!

• Bună dimineața lui septembrie târziu. Nu știu să fac (încă) diferența dintre două forme… diferite! Forma diferită de alte forme dar și de altele. Forma nu este o siluetă cu umbre, pentru că soarele este nestrălucitor. Acolo unde el strălucește este un fals al socialismului științific cu cadre capitaliste aflate astăzi în alte locuri, puncte, roluri și scenarii… puse la dispoziție. Un fost comunist este azi primar și liberal. Dar...
• 
• Nu știu ce a fost în ultima săptămână completă a lunii septembrie. Alegeri administrative sau alegeri politice?  Just… injust. Clasa (expresie dobândită prin limbajul de lemn a ultimelor trei decenii) politică este una de proastă calitate. Axa: elevi - profesori - părinți este una neechilibrată, departe de balanța maturității intelectuale, pertformanță politică și stăpânire a negocierilor. Clasa zero (nu există așa ceva) este chiar nulă!
• Nimic spectaculos într-un septembrie târziu. Duplicitarismul, mârșăvia, trocul sau alt substantiv tipic pentru “repetenții clasei zero” s-a aruncat peste populația de(s)prinsă dintr-un salon numit salonul bolilor veșnice sau… cronice, dacă tot mă manifest în scris) cu termeni medicali.
• Scriam într-o poveste răsfoită săptămânile trecute despre o concluzie a unei analize de tip… școală.
• Concluzie (este a unui amic): “într-o clasă de repetenți, cel mai bun este premiantul clasei”. Acum, cel mai bețiv președinte ce l-a avut această nație (ptiu diavole că și eu l-am ales) îmi spune ce înseamnă succesul. (!?) T.B. :”... dintre partidele cele mai mici noi sîntem cei mai mari, deci am câștigat…”
• Asta se întâmplă când nu faci diferența dintre două cuburi de gheață și un iceberg!😂
• Băse cred că-l provoca pe Dumnezeu la o șuetă cu cerință clară: “Doamne, eu sînt fiul tău!” (ghilimele sînt imaginare și-mi aparțin).
• (foto: mediafax)
• Acest bețiv politic, ca și Orban de altfel, simte nevoia retragerii prin împroșcare cu kkt peste toți, prieteni și dușmani în același timp. Acești indivizi se bazează pe aliatul biblic. Duhul sfânt le șoptește, între două pahare și un trabuc, că totul este “după chipul și asemănarea Lui”. Zis și făcut. Alianțe cu trădătorii. Îl nominalizez doar pe ultimul: Pontache Victoraș. Nicio scrisoare medicală nu ajută în acest… “menaj”. De diagnostic nici nu poate fi vorba. Medicamentele nu se pot administra. Organismul este unul putred. Costumul (de firmă) este aruncat peste trup, acoperind – neglijent, spun eu - o siluetă modelată de ridurile abundente și mai las o “cravată” ce consolidează expresia “nimic nu-i întâmplător”. Cantitatea masivă de “oameni politici”, “analiști politici” și nu în ultimul rând “jurnaliști… apolitici” a dus această clinică spre ATI!
•  (foto: mediafax)
• Încă nu reușesc să înțeleg cum pot să fiu contemporan cu a doua venire a lui Isus Cristos. Într-o oltenie eșuată politic, un mort a fost “prezent” la judecată și Dumnezeu l-a răsplătit. A câștigat alegerile la… Deveselu! Satul și NATO n-au făcut față atacului divin. Isus Cristos a umblat pe Dunăre, probabil a fost la un bairam pe la bulgari, și împins de o licoare bahică din castraveți s-a înghesuit în cabina de vot strigând: votați-l! Duhul sfânt i-a dăruit un nou mandat.
• Am lăsat peste mine să curgă apă rece, poate înțeleg unde merge prostia emoțională de la Deveselu? Curios din fire… nu spun nimănui noua adresă. E peste tot!
• Războiul administrativo-politic dintr-un septembrie târziu s-a spulberat ca un val. Un fâs.
• Votul românesc este unul complex. La început s-a bazat pe “milă electorală”, apoi pe “scopul scuză mijloacele” (CTP-ul a punctat despre această atitudine-expresie) și .. final spre…”haosul din august”.
• Marele autor… “e mai mulți”, amestecul ciudat de sereleul clasic “import-export”. Statul paralel are în componență… oameni paraleli, doar nu sînt perpendiculari altminteri nu se explică… importul și exportul. Ce spunea Octavian Paler? Distanța dintre lumile paralele… constantă. Cum naiba altfel. Dintre două celule, una de la Rahova și alta de la Cotroceni se desfășoară această lume paralelă. Votul politic-administrativ aruncă în haos viitorul alegător, într-o nebuloasă. Finalul anului nu va aduce doar sacul lui Moș Crăciun, aduce o nouă… condamnare. O condamnare vizibilă! Orban condamnat să conducă alături de… Barna. Judecătorul Johannis râde… pas cu pas. Fără nicio anestezie doctorii se grăbesc în sala de operație. Pacientul rezistă. Din salon se aude ecoul.”Încă”😂
• Săraca țară mioritică! Un candidat condamnat la 8 ani de închisoare din partidul unui premier de profesie “comersant” câștigă jilțul unei primării de sector. Votul negativ a fost din nou la comandă spre disperarea analiștilor… finaciari. Amnezia a jucat un rol secundar.
• (foto: hotnews)
• Întind pe față (fără apă și săpun) un jet aspru din cuvintele lui Andrei Pleșu, cel umilit de bețivul Băse. “... să spun apăsat că orice mod ce a judeca și folosi un om după criterii ALTELE decât cele ale meritului său personal este o prostie perdantă…”
• Păi?
• Rezist… târziu. E demult… luni. N-am găsit nicio soluție, n-am nici diagnostic. Ciudat. Mortul… e viu. Rezistă!
• În scurt timp o să-mi accept tratamentul primit “pe bune”. Hrana nu ajută la nimic. Nerealizările (cu mici excepții) își vor continua parcursul. În decembrie alt război cu aceiași militari amnezici și lipsiți de arme înțelepte! Nu mă pot despărți de acest text fără să mă reîntreb. Mortul e… viu? Neconcluzie: sînt prost!
• Orban, acest dăncilă liberal, bagă verde în față o aritmetică de modă veche. Am câștigat alegerile. Tac și-mi reamintesc cum m-a păcălit Băse. Johannis l-a condamnat pe Orban printr-o sentință neatacabilă, să sprijine alianța penele plus usere, unde plus nu este semn aritmetic. Axa: PNL - PLUS - USR este amestecul de digerat până-n decembrie când se strigă: la atac! În anul 2000 a dispărut PNȚ, după douăzeci de ani a dispărut PSD și… PNL. Orban, te rog să-i scrii lui Moș Crăciun. Pentru reclamații alege morții.
• Morții sînt oamenii acestor zile, nici învierea nu mai este ce știu, sau am crezut că știu. Priveghiul a fost înlocuit. Prefer noul în detrimentul mortului. Acest septembrie târziu mă întreabă dacă va mai rezista democrația. Noul val de politicieni-administratori va fi atras într-o horă a fluierașului… paralel. Parcă retrăiesc momente ale zilei de luni, 17 iunie 1996.
• Continuarea? Una tristă.
• Sper altceva. Sper...

PICTORUL

Bun și de la capăt. A fost seara remizelor în handbalul românesc luat la trântă cu echipe de prin Europa unită și dezbinată. Dobrogea nimic la nimic cu Sporting, echipă ce câștiga Challenge Cup, o divizie județeană la fotbal, în urmă cu trei și ceva în fața celor de la... Potaissa Turda.

Păi dacă-i Potaissa să fie și pe mai departe. Touluse la Turda, evident nu Henri de Touluse-Lautrec, ci echipa de handbal și... masculin. Dacă pictorul francez este un ”profund” al tradiției, schițează siluetele cu delicatețe, norii par acoperiți și forma de comunicare rămâne... tabloul. Cam așa a fost și pentru mine tragerea la sorți. Simplu și direct. Vrei să fii mare te bați cu cei mari, vrei să fii mic joci cu... ce a mai rămas după alegeri.

Meciul în sine n-a fost rupt dintr-un film SF cu Isaac Asimov la coordonare. Ăsta-i amestecul ce-mi place. Ficțiune populară și siluete profunde.

Începe meciul... cu încălzirea specifică. Rotiri de brațe, alergări și jocul cu minunea buclucașă. Lopta. Ei în negru și roz (!?). Turda în galben și albastru, total întâmplător pentru campania electorală. Sînt culorile clubului!

Joc. Egal și cam atât. Colegul și prietenul  Marian Ursescu (n.n.  Gazeta Sporturilor) lovit de nostaligia începutului de an școlar o dă pe manualul de istorie și subliniază ”un egal istoric”. De ce istoric? Nu m-am prins. Francezii nu sînt ce au fost precum nici Dinamo (la fotbal) nu este ce a fost, deci și prin urmare nu era o confruntare de olimpiadă la istorie era un meci de cupă europeană între două echipe cu bugete și mentalități diferite. Fenix spre o economie de piață în sport și noi spre o economie de altă piață și alt sport.

Investițiile în sport, precum și cele din învățământ, în ultimii treizeci de ani, sînt vizibile. De asemenea și succesul. Pe ici pe colo ”o lacrimă” încearcă să strălucească.

Revin la joc. Nu m-a surprins viteza francezilor, m-a bucurat reacția pozitivă a turdenilor, vorba vine a turdenilor, a jucătorilor de la Potaissa, pentru că nici francezii nu sînt... francezi! Au francezi din Norvegia, Serbia, Croația, Ungaria, Spania, Brazilia, Belgia, Algeria și... Portugalia. Jucători din 10 țări! No, cam asta e! Repunerile de la centru mă enervează, sînt mai rapide ca a celor de la Gorica. Asta-i obrăznicie. Sare în ajutor, cine altcineva, Horațiu Gal! Multe schimbări între atac și apărare, pierdem puțin din ritm dar turdenii se leagă de orice sclipește în tabloul lui Touluse-Lautrec. Linia de 9 metri franceză (!?) are o, chiar două viteze în plus. Coordonatorul lor e peste Szoke, iar extrema lor, cred că Chelle e peste Augenthaler sau cum l-o chema. Cred că Thalmaier. Apărările și-au făcut datoria. Au căpătat cât s-a putut. 32 de goluri la pauză. E drept că împărțite, dar nu în mod egal. 17-15 la ei. De semnalat că eliminările de două minute au fost blocate pentru... Savic. Uite că se poate, frate române, nu-i musai să-i rupi tricoul sau alt ingredient... sportiv. Arbitrajul nu m-a surprins, mă va surprinde în partea a doua. O remiză cu două goluri în minus și un joc ușor curajos. Era o pâine, de fapt o baghetă, de mâncat. Păcat.

Pauză. Ies să-mi clătesc fața. Mănânc și un măr. Aștept un prieten ce nu mai vine. Mă reîntorc și cam atât în pauză.

În partea a doua, ei tot în negru cu roz noi tot în campania... de calificare. Francezii pornesc precum TFG-ul lor amărât și ajung să aibă câteva goluri diferență. Fără mare efort, dar mult mai tehnici ne aruncă, de fapt mă aruncă, spre umilință. Privesc tavanul sălii şi implor un neon să crape sau să facă ceva, pentru că Touluse-Lautrec ne pictează... nud. Bombă. Noi doi pivoți iar francezul cere time-out! (prima gafă). Ciudat. Intrăm încet în meci. Recuperăm. Bun jocul, în amebele faze a românului Huba Talas. Mai aprig și mai tehnic în apărare ca Savici, mai inteligent și mai eficient ca Jakobsen în atac. Almeida în poarta franceză n-a avut succes. Asta cât am jucat şapte contra șapte. Apar încă două erori. Mari. Foarte mari. Una tehnică la echipa franceză, eliminare, şi alta la arbitri. Nu văd un fault în atac (gorosolan) și mai elimină un francez! Joacă-n patru și gata. Marcăm și facem erori. Egalăm. Am fost mai buni ca ei. Noi în șase, ei în patru! Sîrbul Ilic nu poate aduce victoria spre satisfacția celor ce au pariat, câștigă oaspeții la pauză și la final. Eroare la final. Arbitrii fluieră altceva. Erau ultimele cincisprezece secunde. Cartonașul roșu era doar în mintea mea? Bară pe ultima aruncare și Marian Ursescu declară: ”remiză istorică”. Eu, cu ore on-line declar: nimic la nimic, când de fapt se putea mânca o bagheta! Păcat, putea să fie o victorie... istorică!

Mi-a plăcut Horațiu Gal și Huba Talas. Nu mi-a plăcut Horațiu Gal și apărarea. Interesanți jucătorii, francezul-algerian Abdi și francezul-sârb, Ilic.

În retur sper să achiziţionez un tablou cu semnătura lui Touluse-Lautrec.

Eu cu cine... MĂ votez?

 

Textul ăsta nu-i un pamflet nici dacă mi-aș dori, deci nu-mi doresc. Zona de puritate cred că rămâne copilăria, ceea ce urmează este o shaorma sau saorma cu de toate. Un amestec supus interesului, supraviețuirii și nu în ultimul rând, un ingredient cu rol determinant, “cei șapte ani de acasă”. Acest amestec produce… viitorul. E adevărat,  mai sint și alte atitudini-caracteristici, dar ele, acum, nu contează.

În copilărie m-am simțit liber, poate “prea liber” dacă există ceva mai presus de libertatea pură. Atunci și acolo, eu am cunoscut un prieten. Probabil cu mult înainte, pentru că părinții erau împreună din altă… puritate. Era (din păcate vorbesc la trecut, pentru că acum e un înger albastru) un rafinat. Era un zgârcit, dar dăruia. Cred că a fost și rămâne cel mai puternic autodidact din câți am cunoscut. Și am cunoscut. Nu era conflictual, aducea limpezire cu o rapiditate enervantă. Producea în jurul lui atenție. Lecturile răsfoite în timpul copilăriei nu erau complexe. Atenție cititorule vorbesc de începutul anilor 70: Eliade, Cioran, Marx sau alt “profund” creator de cuvinte complexe. Asta e, n-avea buletin dar stăpânea ideea filosofică.

Asta e introducerea, scriu acest text, deloc pamflet, cu inima și mintea la el.

De ce  mă sprijin pe el? Pentru că mai avea câteva fișiere ce nu le-a dus cu el, a mai lăsat, pe ici, pe colo, nu în multe locuri, dar ce este important nu la… mulți!!!

Avea un mare har. “Mirosea” perfect… omul. În 99% din cazuri n-a “mirosit” greșit. Chiar, zâmbesc și plâng în același timp, cum l-a desenat pe embrionul toboșar de la primăria clujului de cinci stele, de parcă e hotel. Ne băgăm și ne scoatem în el oraș de multe stele. Poate e oraș… ofițer. În acel tablou nu erau desenate multe cuvinte, de fapt era o caricatură cu câteva trasee curbe și o schiță cu două sau trei linii frânte. Tabloul era fabulos… atunci, chiar și acum când au trecut cam două decenii. Oare care e valoarea tabloului? Toboșarul de la primărie era desenat astfel: fricos, mic (asta era imposibil de neremarcat), duplicitar, norocos, supraviețuitor indiferent de seism, murdar-laș (da pe față și nu pe la spate), nevizionar, fără umor dar cu carismă...locală (atunci nu l-am prea înțeles) și nu în ultimul rând… modest intelectual. Mai este una, dar n-o pot scrie pentru că este căsătorit.

Acest tip de individ există peste tot, mici excepții, dar o societate normală nu poate să crească cu… “mici excepții”. Mă așteptam la o campanie electorală modestă pentru că așa se joacă acum în România. Oameni mici pentru jafuri invers proporționale. Un mare candidat, pentru că nu cred că există vreun primar care să-și fi luat concediu fără salariu și să-și facă de cap în campanie, își promova… proiectele!  Mi-e dor de proști. Revin la campanie și la modestia ei. Anticipam un joc modest, dar nu caraghios, anticipam mișcări lente dar nu statui. Ce mai, o campanie lipsită de duel intelectual, conflicte și provocări ce nasc, și nu ucid. Modestia campaniei este una normală pentru că resursele intelectuale sînt îndepărtate din grup. E nevoie de “pupincuriști” ce se pot înălța pe kkaturi ce put și se pot înmâna… electoratului. E mult, e prea mult. Îmi aduc aminte de cuvintele lui Octavian Paler:

“... în România mor oameni cu zile. În România se petrec crime politice. România este o țară fără reguli. Eu mă întreb cum de România mai există…” dar ce mă tulbură de fiecare dată este că întrebarea d-lui Paler nu are un răspuns, nici măcar idee pentru a avea curajul să gândești. “MAI APARȚINE ROMÂNIA… ROMÂNIEI”, aici Hamlet ar puncta - aceasta-i întrebarea.

Jocul prost din campanie și calitatea mediocră a oamenilor politici doare acum… și-n timp. Modestia intelectuală a celor ce decid viitorul acestei nații produce dezechilibre uriașe. Ce stânga? Ce dreapta? D-nul Paler sublinia, în repetate rânduri, despre PRIVATIZAREA INTERESULUI NAȚIONAL.

Sînt un puști cu dor de copilărie, mi-e scârbă de tot. Chiar și de ziua de duminică.

Ce ciudat,chiar biserica se ocupă de seisme. Biserica!

Dacă în spatele altarului se întâmplă “jegmăneli” (știu ce vorbesc și ce scriu, chiar aș vrea să se autosesizeze sfinții, preafericiții și alți indivizi ce au relații… pe sus, să-mi provoace… spovedania) mizeria de la cabina de vot chiar nici nu mai contează.

Un prieten mult mai înțelept decât mine îmi spunea în tinerețea amândurora, cam așa: “moșule într-o clasă de repetenți, cel mai bun e… premiantul clasei, așa că avem… premiant”. Râd a pagubă, plâng provocându-mi urme de rimel printre amintiri. Viitorul nu are cum să sune bine, dacă instrumentiștii sînt afoni, n-au studii muzicale plus că n-au nici… instrumente alămite. “Ferul” n-are acustică.😂

S-a jucat prost în această campanie, n-au fost găleți, n-au fost daruri, deci și prin urmare să vină statul paralel și să-mi ia identitatea. Fix pix.

Peste patru ani aceeași piesă, același public plătitor și același candidat. Mic, urât și mincinos!

Duminică plec la urnă vesel, pentru că știu ce fac!

CHILOTUL – PILOTUL

 A fost și este luni, iar uneori iarba crește peste limitele zilei de mâine. Pandemia oprește spectacolul sportiv și virusul blochează orice casă de bilete. Competițiile sportive doar... pe teveu. Aș, tabletă, telefon și alte ”arătănii” moderne. E caraghios să auzi publicul în boxe (singura excepție e campioana României la fotbal, pentru că acolo e obișnuință) cântând, iar publicul la terasă la o discuție cu  și despre ”secretul lui Bachus”.

Scriam zilele trecute un pamflet ce s-a născut în primul tur din EHF la handbal masculin. Potaissa Turda – HRK Gorica, fără să-i elimin, nici măcar două minute, pe turdeni, cum e cu numerele câștigătoare. Rămân fidel aceluiași principiu a numerelor mici, chiar dacă ”legea numerelor mari” acoperită cu teorema lui Bernoulli mă așterne în fața... marilor probabilități. Potaissa s-a calificat învingând în Croația (!!!)... numerele mici. Ce numere? Am să aflu peste 3-4 ani... cum sună. În rest totul e roz și mergem spre... public.

De ce spre public? Pentru că am văzut și am auzit ”cum sună” globalizarea. Mai ales la time-out. (cei ce vor să înțeleagă... înțeleg)

Zilele trecute l-am urmărit pe ”ministrul chilot”, care umfla o minge (umfla e o metaforă, asta pentru anisie și măncătorii de rahat) pătrată ce semănă cu capul său trist, doar culoarea galbenă a noului liberalism lăsând să se desfășoare puținele cuvinte venite din... chilotul (de data asta acoperit cu pantaloni) uscat.

Chiloțașul încerca să-mi explice – așa se întâmplă când priceperea mea este în chiloți – cum e cu fotbalul, ce înseamnă pandemia și mai ales care sînt strategiile din sport. Meștere chiloțaș, sportul e la ”șușu gol” de pe vremea... sportivilor numiți la putere! Da, chiar așa. ”Gloriile” n-au reușit!

Chiloțaș alerga cu explicația dincolo de graniță, spre țara vecină și prietenă Ungaria. Chiloțașul liberal se exprimă ca partea din spate a chilotului, neștiind că o cacofonie e de fapt o lipsă de armonie între cuvinte așa că mister chilot n-are rost să ”zici” – ”...definirii sportului ca și prioritatea...” – pentru că ești și mai penibil. Penibil? Un fel de adjectiv ce-ți provoacă disconfort.

Acest chilot subnutrit managerial provoacă în interiorul lui un seism. Chilotul vorbește: ”... Eu n-aș merge pe această logică de creștere a sportului, aș sprijini toate sporturile. Evident că de acolo se vor desprinde ulterior sporturile cu potențial. În România, la fotbal sunt 250.000 de copii încadrați. Este o resursă senzațională, dar nu putem compara fotbalul cu altă disciplină ca popularitate sau practicanți. Să zicem că am stabili doar fotbalul ca fiind de interes public și național. În acest mod n-am sacrifica posibilitatea altora de a se înscrie la alte sporturi?...” Măi să fie, chilotul gândește. N-ai nici o (corect e nicio) vină, ești rezultatul idiocrației și linsului în cur pentru succesul personal. Sport în România (strategie în sport)?

De douăzeci de ani picajul în clasamentele mondiale și olimpice e dur, chiar mortal. Îmi aduc aminte de ”argintul” brazilian la tenis de câmp când Mergea, în loc să urce pe muntele bucuriei pentru succesul olimpic, chiar dacă era ”doar” o medalie de argint, el s-a aruncat la un meci ”fără rachete” cu Cristian T. Popescu. De ce? Să arate că el, Mergea știe... tenis! Nu, stimate sportiv, urcă-te pe podiumul succesului! Tot așa Neagu, s-a ”urcat” peste reproșuri, când naționala de handbal era ”jumulită” la  trei meciuri în campionatul mondial. N-am voie să ”văd” eșecul? Asta a spus și chilotul liberal dar în alt context. Dar el trebuie lins și susținut pentru că are... diridai.

Gata m-am plictisit de acest chilot... galben, dar nu de la urină.

A jucat și ”U” Cluj.  Când? Au fost două jocuri de culise. Unul prin Moldova lui Ștefan cel Mare și altul în Clujul piticului Boc. Echipa lui Falub a jucat o partitură compusă de alți chiloți galbeni, uitând de culorile clubului. Numerele mici (cei ce vor să înțeleagă să o facă) și în acest caz sînt într-o zacuscă tristă, lipsită de ardei, vinte și fasole. A rămas doar ciuperca. Adus cu surle, trâmbițe și alte sunete de kkt în biroul directorului, daniel stanciu își arată capacitatea, la fel și echipa. Falub nu se lasă mai prejos, la fel și echipa. Președintele? Cine-i președinte? Probabil un alt chilot. Mai sînt chiloți prin club și doamne ce put. Nu cu așa chiloți faci parada modei, chiloți ce lasă impresii de paltoane sau bani pentru o ”zamă”. Nu! Drumul și chiloții nu aparțin succesului și istoriei. Ah, e un postsocialism propus de alți chiloți? No, atunci dă-i pace și folosește hârtia igienică.

Eu te salut la pielea goală.