ISTORIC versus ISTORIE

La bun liberare! 

Cea mai veche fornațiune politică din România și-a desemnat sâmbătă (n.n. 25 septembrie) noul președinte.

Congresul galben-albastru, pentru că nu pot să mă exprim ”decât” colorat, curat murdar coane cotitorule, a avut de toate. 

Mititei, muștar și trei președinți, PE CARE am să-i nominalizez cu literă mică din motive bine întemeieate. iohannis, orban și cîțu.  

iohannis a fost reales.

La fel și… orban, doar cîțu realesul n-a câștigat nimic, chiar dacă el se vede învingător, ca-n ziua de 3 decembrie 2000. Ipocritul de florin nu realizează că a intrat în anonimat din noaptea… aceea. Poate să-i confirme viorica de teleorman ce înseamnă să fii mic când te crezi mare, dar asta puțin mai târziu, după ce statul ”neparalel” îți trasează doouă mediane și o bisectoare. E adevărat că amândouă pleacă din vîrful unghiului dar… au ținte (scopuri) diferite.

Nesimțitul liberal a încercat să reinveteze liberalismul postmodern. Dacă în 1990 s-a reușit reinventarea liberalismului, e adevărat cu câteva stângăcii pentru că nici astăzi (ipocriților) nu s-a reușit să se facă loc la mentalul colectiv, iar valorile liberale au fost aruncate la coș. Neisprăviților. Mi-ați ucis votul!

 

Sâmbăta liberală a fost una comică. iohannis, un președinte pentru ipocriți, s-a îmbrăcat cu scutec, era rușionos ca cîțu (și ce-i dacă-i cacofonie) să fie kkt de orban, de aceea a militat pe același scenariu ce l-a folosit la… prezidențiale. Profesore ai pierdut oricum. Și că că, și că că. N-ai câștigat. Tu nu poți să fii urmașul Brătienilor. N-ai cum și timp de atâtea meditații. În viitorul apropiat mici răzbunări își fac apariția. De la deconcentrate în sus și-n jos. Cine nu e cu noi nu e… liberal.

 

Sâmbăta liberalilor e una tristă, lipsită de istorie. Penalul cîțu sau bețivul cîțu (asta nu că orban e ușă de biserică, ho) mi-a atras atenția cum e cu ”mișcarea liberală”! Fugi frate și urinează-te pe camarazii tăi, fie vorba între noi la fel de penibili și la microfon și în spatele lui, că vine valul 4,5 sau 6 și tu tot la fel de gogoman ești. Cât tupeu poți să ai să distrugi România pentru interesul tău.

 

Măi Ciolomic, tu ai auzit de Pia Brătianu (n.n. Caliopia Pleșoianu)? Păi tu crezi că ceata de ludovici, stolojeni, stoici, crini, raluci sau alte mari zerouri liberale (prin cultură, educație și alte atitudini de bibliotecă) pot continua ideea de patrie? Te înșeli măi cățelușule. Latră mai departe, mușcă din osul  lăsat și oferit de colegii tăi, aici te rog să-i incluzi și pe ciolacu cu șleahta lui și mișcă țara asta spre nimic. Un nimic nu se poate compara decât cu un nimic.

Ce tristă zi de duminică! Ai ucis liberalismul și votul meu.

 

De ce cîțu este un... nimic?

1.  ”… acesta nu a fost doar o campanie, a fost doar o mișcare care începe cu PNL…”

2.  ”… nu mă surprinde alegerea voastră…echipa câștigătoare e singura soluție…” (să mori tu că boc și rareș bogdan te ajută pe tine? Pot să râd puțin?)

3.  ”… de azi sîntem un partid unit…” (vezi că verși)

4.  3 decembrie 2000

 

ps

1.    învață să vorbești limba română, ea chiar n-are nicio vină, măi penalule!

2.   Dacă nu sărbătorești la Vama Veche n-ai tupeu și se supără rareș și miluț.

 

 

 

LUI LIVIU

Pandemia

Prezentă cu (o) mare obrăznicie în viața mea și a ta. Încep să nu-mi reamintesc comportamentul banal și extrem de obositor al unui individ șters și lipsit de speranță într-o țară ucisă cu zile. Nu caut să-mi răzbun neatitudinea postmodernă, nici nu vreau. Rămân inert, probail ușor mângâiat de prietenii trădători ce-și încarcă bateriile la o cafea sau o friptură.

Văd fețe triste și lipsite de culoare, spre disperarea celor mai europeni și mai elaborați în așternuturi. E trist când lașul urlă spre publicul înghesuit în celula numită țară, cuvinte ce să-i deseneze silueta de curajos. E laș și ajunge, vreau tăcere. De fapt tăcere a mai fost la prima apariție într-o nouă libertate a celui mai sărac și mai cinstit (hai fâs) fost președinte pesedeist: liviu dragnea. Nu-și merită literele mari. Le-am ucis.

Am închis fereastra, am ”ucis becul” și mi-am aruncat privirea spre el, marele patriot. E drept nu ca Adrian Năstase (din spusele tale) antrenându-mi materia cenușie spre descoperirea schemei folosite de echipa... paralelă, de metodele de antrenament sau de alte conflagrații sportive din lotul ”oamenilor de bine”. N-am aflat nimic. De fapt a fost un fel de ping-pong cu kwi, primarul imobiliar și cinstit. kwi arunca cu ceva vreme în urmă vina spre liviuț, iar acum intră în scena... viceversa. Un fâs mare cât inima lui Bittman sau cât gaura inelului aceluiași Bittman.

liviu și dragnea a fost precum fostul lui coleg pedelist și mâncător de rahat prin Monte Carlo, pardon nu rahat ci mititei de la Cocoșatu, un teleormănean venit la oraș în ”teneși”. Lipsit de finețea politicianului versat, precum se crede, a lăsat să se vadă și să se simtă șoriciul porcului chinuit. Șoriciul e ars, iar coada miroase a kkt. Nimic. Obositor de nimic. M-a amețit cu ”sufertașul”, l-a reclamat  pe ”profu” (asta nu-mi displace) și ce este ciudat a uitat de... injustiție, pardon de justiție.

A atacat în permanență cu pase laterale, amenințând poarta Raiului. Evident că nicio apocalipsă n-a tulburat jocul prost și uneori exagerat de lent. Urlatul galeriei prin tribunele stadioanelor goale nu găsește ecou. Totul e înfundat. Ce e cu hitul „dacă ne alegeţi pe noi, vă dăm şi mai mult” ? În copilăria mea, acolo pe fascinanta ”Insulă”, când prindeam un camarad că pârește îl… părăseam. Asta era pedeapsa lui. Singurătatea.

Apariția ta, ”măi liviule” (Toderaș din Iarna Bobocilor – Marin Moraru) a fost una în pielea goală, te-ai dezbrăcat ca un don Juan și nici… o dudie. Firea? Hai să fim serioși. Koveși? Fix pix. Dăncilă? Ești chiar păcălici. Curaj găină că te dau… partidului. Care partid? Ălă cu patria și cu Codrin, pionierul premiant și iubitor de artă.

Te-am văzut în pielea goală  și-n șlapi. E nasol că vine… iarna.

Votați pentru patrie! Îmbrăcă-l pe liviu! Liviu și mai cum? Mai contează…

O POZITIE versus OPOZITIE

 Hai, salut!

Niciodată să nu spui niciodată, dar întotdeauna să spui ”nu se știe” mai ales când te ”mănâncă” să spui niciodată. Te mănâncă? Atunci e bine.

Zilele trecute ”mă povesteam” (este o expresie postmodernă, cum sînt expresiile: hai fetele sau pe Germania) cu un prietenar (fratelemeleu știe) cu experiență în toate cele. L-am ascultat precum un elev, când școala era școală și dascălul era dascăl, dar nu în ultimul rând părintele era... părinte, în banca a treia de la geam, pregătit în orice moment de un zbor mai rapid în recreație. Amicul meu s-a străduit să-mi explice sensul și rolul cuvântului – răbdare – în proiectul (fâs albina rupe roiu) numit scurt pe doi în două culori: Universitatea Cluj.

S-au tăiat câteva păduri, s-au neconstruit poduri și autostrăzi, de când n-am mai trecut o poveste despre fotbal, dar mai ales despre Universitatea Cluj, pe scurt ”U”. Probabil astăzi o să-mi lipsească expresii pline cu alunecări sau metafore perforate cu șuturi de la distanță. Am ales banca de rezerve dintr-un simplu motiv. Jocul. Pasele din perioada recentă apusă pentru ”U au ajuns dincolo de suprafața de joc, chiar în vestiar, tribună, stradă, locuință și ce este și mai grav au ajuns și la... adversari. Odată plecată acea buclucașă bucată de piele sau înlocuitor de piele spre disperarea ONG-urilor ce cred că ajută globalizarea, regionalizarea și votul către adversari, tu nu te poți numi ”decât”... opoziție. Există și o altă variantă, tot din gramatica limbii române. Și anume o mică distanță dintre prima și restul literelor. O poziție, adică transformarea ta din mocirlă într-o altă... stare. Cam aceasta este pasa de azi de la opoziție spre o poziție.

Nu trec printre deceniile postmodernismului pentru că nu sînt modificări tehnico-tactice în organigramă. Sistemul sovietic a fost înlocuit cu nimic, deci rezistă ”o poziție” mai bună și mai rapidă. Dacă-n timpul celui mai cunoscut vârf de atac din lume, Isus Cristos, cel care a jucat numai pentru ”o poziție” existau pase ușor laterale și puțină posesie, astăzi tactica este total diferită. A părut VAR-ul, uitând că dacii îl foloseu la marcarea terenului de oină și mai apoi la vopsitul pomilor din  livezi. Astăzi livezile sînt și nu sînt. Exemplu imobiliar e foarte aproape de ”U” Cluj. Livezile Palocsay. Revin la vârful de atac din perioada lui Iuda și colegilor de echipă. Atunci când lapta era... cuvântul și nu exista VAR, mască pe fața suporterului și petarde prin biserici, pardon arene, plutea un spirit. Era spiritul eternității. Simt azi, de fapt cam de multișor (am vorbit și scris despre el, dar... mă opresc aici cu răutățile pentru tine cititorule) un spirit de ”întâlnire” a tuturor spiritelor. Adică o combinație în grup sau cum o numesc cei cu dare de mână...swinger.

Și acum la fapte, pare sloganul... adversarilor. Cu scheme tactice bine conturate, cu pase scurte și precise, cu tenacitatea Vitoriei Lipan și viclenia lui Sisif, jocul este pregătit pentru viitor. Scopul? Dispari... dar exiști. Din babă te transformă într-o ”dorită”, istoria se rescrie. E simplu și ușor. Acesta e postmodernismul. Din stenogramele vremii îmi readuc aminte de spuse regelui Mihai: ”nu o cer eu, o cere... istoria”. Cam asta e. Acum Isus Cristos e la fiecare echipă. Unele au chiar câte doi. Evoluție!

”U” Cluj a ars atât de aprig încât flacăra ei și acum lasă urme discrete de fum. Ce este spectaculos și advdersarii nu sînt atenți (ăsta-i miracolul jocului de tip... opoziție) cum fumul nu se ridică la cer, fumul plutește exact în stațiile menționate la început: vestiar, tribună, stradă  și locuință. În aceste stații spiritul focului plutește transformându-se uneori într-un jandarm în fața jocului... ”o poziție”.

 Emoțiile mă cuprind și într-un târziu apa, doar ea poate distruge focul, își face apariția. În trecut femeia era ”moneda” pentru izbucnirea unui conflict, apoi evoluția a stârnit alte ”motive”. Astăzi apa este...banul focului nestins la Universitatea Cluj.

Există sete, sete de joc pentru istorie. Evoluția duce la involuție (asta spun cei cu carte) de aceea simt în acest spirit o înverșunare ciudată. Nu înțeleg de ce dar sînt contemporan cu înverșunarea. Aștept să explodeze ”apa” să pot bea din apa... mea, cea din... ”opoziție”.

Am la final un grup de cuvinte. Le arunc așa peste acest spirit al globalizării. Pluton, laș, execuție, vândut, istorie, jaf, demn. Unul nu aparține ”viitorului” proiect”!

Mi-e dor de ”U” precum vieții de naștere.

Mi-e dor de ”U” precum pământului de soare.

Mi-e dor de ”U” precum morții de viață veșnică.

Ce noroc pentru un ”U”-ist. ”U” are parte de viață veșnică și de joc cu... pase.

ps

-       a fost așa de încălzire;

-       atenție incompetenților... ”că se știe”;

-       aștept primul lăudăros... în cătare.