S-a întâmplat! S-a întâmplat?
Între cele două semne
de punctuație îmi sprijin hamacul, lăsându-mi corpul, nevirusat, să-și
detoxifieze dansul pe un portativ cu note...informative. Mister KIW a acceptat
să... ”accepte” o conferință de presă, cu alte cuvinte să răspundă, și el, la
puține întrebări ce sînt din plic. ”Plicul” luat sau dat tot m...e se
numește.
Distinsul prof. ”șase
case” a reușit să-mi capteze atenția, atât cât am răbdare ce-i drept, într-un
mod curios. Pe alocuri chiar a fost ”bunicel”, dar acolo unde întrebarea ”doare”
mi-a trântit-o precum scursura lui Dragnea-penal, individul ”altă
întrebare”. KIW a simțit să fie ironic
și pragmatic în același timp. N-a trecut testul. Nu are carisma primei doamne
și nici...stilul funcției dobândite printr-un concurs, câștigat până la urmă,
cu un candidat invizibil precum acest virus.
Duduiul sibian m-a copleșit,
a încercat să păcălească dar...virusul știe ce și cum.
Dialogul cu Dan Tapalagă
a fost pe ”placul” profului, fost meditator, fost inspector, fost primar, fost
președinte în opoziție și actual președinte la...putere! Acolo unde el nu vrea
să fie, orice din șirul prezentat, taie scurt și dă notă spunând, înghițindu-și
propria flegmă, gata, ajunge, mulțumesc.
Mă așteptam de la KWI să-mi
”satisfacă” siguranța, nu să-mi ucidă ”speranța”. N-a fost în stare să accepte
că a greșit, el sau cei ce-l ling atât de precis, chiar și locul unde el e...uscat!
M-am prins din două mișcări
de stânga și trei de dreapta, că acest virus neucis e vina lui Dragnea și a altor
pesediști. Într-un colț, virusul a
încercat să nu râdă în public și să construiască un alt traseu
politico-administrativ printre cele ”șase case” și ”incubatoarele cu ouă
nenumărate (încă)”.
Mister KIW a fost
”rugat” să-mi spună dacă a fost ”informat” de servicii – din timp – de existența
”dușmanului invizibil” și neastâmpărat. Merită revăzut dialogul...complet!
Genial joc de gleznă ”don’ profesor”. M-am scărpinat într-un singur loc!
”...nu am atins maximul
în România...” – nici nu îndrăznesc să te contrazic stimate domn. Mă bazez pe
”interiorul” meu și simt prăbușirea. E trist pentru mine, de casele tale chiar nu-mi pasă, să fie trei sute, chiar nu-mi
pasă. Mă iei și la mișto că ”te-ai tuns acasă”. Chiar, în care dintre case și
cine te-a tuns? Eu înțeleg că ești președinte, tu ai înțeles?
Invizibil nu este numai
virusul, invizibilă și inactivă e și scursura omului politic. Stimate domnule
prof. în ce ținut vrei să dobândești autonomia? În noul ținut secuiesc? N-ai
vrea matele să mă ții puțin...de vorbă? Virusul e invizibil, asta o știu.
UDMR-ul e tot invizibil? Nu! Și e grav, mult mai grav ca virusul. Virusul
ucide! Moartea nu înseamnă dispariție. Te-ai prins? UDMR-ul...naște și nu e
fecioara Maria!
Cred că tu,
domnule președinte, ești într-o confuzie. Alegerile s-au terminat! Am
nevoie de obiectivitate stimate domn!
Are dreptate CTP-ul, te-ai transformat în
vânt, încerci să aduci un suflu în pânza politică a partidului condus de Lucovid.
Te rog domnule
președinte apără-ți țara și nu guvernul! Dă-mi șansa să n-o mai văd pe duduia
iubitoare de limba română bazată pe silabe și pe...labe, dă-mi șansa să văd și
să cred (!!!) că n-ai mințit (exemplu cu școala dintr-o regiune franceză –
asta c-am fost indulgent cu acest exemplu), dă-mi șansa să-mi culeg în
curtea mea sparanghel, chiar dacă n-am semănat (!), dă-mi șansa să cred că nu m-ai
păcălit...anul trecut!
Dacă a fost nevoie de cincizeci
de zile, bifate, pentru a dialoga (acest
dialog pe alocuri era mai strict ca ordonanțele militare ale starețului Vela
ce-ți suflă în ceafă) despre ce și cum cu viitorul acestei nații, cred că
ai o mare problemă. Tu nu ești profesor și eu elev. Eu nu stau în bancă și tu
la catedră. Te-ai prins că eu înțeleg că ești președintele în funcție? Chiar nu
înțelegi că eu m-am tuns...acasă!
Să fii președinte e simplu,
poate să-ți confirme toți președinții din consiliile de administrație atât de ”profitabile”,
tu, stimate domn ești obligat să simți, să înțelegi și să respecți articolul 80
din Constituție, altminteri ”prietenul” tău te ajută să ”trăiești” articolul 95
din aceeași...Constituție!
Plec după acest dialog
puțin dezamăgit. Ne prăbușim și tu știi asta !
ps. Să-ți frec
frizerul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu