HANDBALUL, SPORT... INTERNAȚIONAL

 No asta a fost. Nu-i bai, sînt obișnuit.

Am lăsat să treacă ceva vreme de la cea mai recentă dezamăgire din handbal. Statistica dezamăgirilor e precum faptele spre nedezamăgirea celor ce musai să fie dezamăgiți. De ce am zăbovit? Din două motive mai mult “decât” clare. Sînt ardelean și de ce să mă grăbesc. Îmi aduc aminte de toți deontologii și ologii ce l-au ucis pe arbitrul Colțescu. Au sărit pe el, ca mai apoi să se apropie de el sărutându-i inelul și piatra… neprețioasă. Așa am făcut și acum. Am așteptat primele sărituri de la trambulina cunoașterii.

E dezamăgire din nou, deci și prin urmare e handbal. Sportul național - doar ăsta-i hitul federației - se află de ceva vreme într-o mișcare haotică. E adevărat că sînt deontologi și “oameni de handbal” ce-mi rup jugulara la prima literă rostită și plini de satisfacție își freacă mâinile, poate și conturile, satisfăcuți că au ucis… virusul.

Am observat, dar nu numai eu, cum se desfac câteva “liniuțe și de la capăt” și explicațiile dispariției echipei de muieri de la Tokio devin în unele momente credibile. “Boborul” se apropie și îngenunchează la picioarele Cristinei (n.n. Cristina Neagu) implorând iertare și oferind mulțumiri. Rămân puțin surprins că în “fostul sport național” dispare cuvântul echipă și alte mătănii nu observ. Câteva, așa după colț la poalele pivotului (n.n. Crina Pintea), în rest doar anomalia viruso-gramaticală “hai fetele”.

E clar că Othelo nu e președintele comisie de arbitraj euro-internațional, iar duduile trec nemângâiate după acest turneu. Au greșit, dar nu arbitrele daneze ne-au ucis stimate domn Dedu. Nu vă aruncați ca fata mare la măritat, pentru că nu aveți vârsta, genul (să nu-i spun sex din respect pentru adimensionați) și dreptul, chiar dacă jilțul pe care v-ați și  coțat (cu doar un vot în plus pentru cel de al doilea mandat)  este comod. Îmi aduc aminte de motto-ul campaniei - “stând drept o să fiu președinte” - și încerc să fac o analiză pe text, de aceea vorbesc de prin acest “bobor” ce a aruncat spre nemurire hitul “stând strâmb și judecând drept” este o… evidență. Lasă-mi nepriceperea să existe.

Echipa națională a României a fost ucisă în turneul din Muntenegru. Criminalii? Se plimbă în libertate și fac probabil, viitoare strategii. Criminal e un cuvânt dur? Dar “școală”cum e? Dar “copil” e un cuvânt firav?  Nu stimate domn, n-aveți nicio vină, “prăpăditele alea două din Danemarca” aflate sub acoperire la turneu sînt vinovate. Ele ne-au ucis dreptul de a bea sake și a ne îndopa cu sushi.

Probabil, într-un viitor cineva va înțelege ce să facă pe jilțul ăla, acum este cam mare pentru curul domniei voastre. Asta cam atât pentru ceea ce ați făcut, faceți și sper să nu mai faceți pentru handbalul autohton. Apropo, concluzia de la final te privește, în rest vă doresc să  aveți parte de noroc (ști la ce mă refer)

Cristina (n.n. Cristina Neagu) s-a supărat pe târg și lacrimile au început să curgă precum a curs dezamăgirea peste un individ rătăcit. E greu să accepți un eșec când iluziile le consideri certitudini. Să sar cu un argument banal? În lot a existat doar UN singur inter dreapta de meserie și șomaj! UN singur jucător. Laura Popa. Anulez exemplu dat, chiar rămâne banal.

Sar de la linia de 9 metri la barul unui hotel. Un individ îmbrăcat îngrijit și cu un comportament de englez veritabil se apropie de barmaniță (o duduie bună… rău) și îi șoptește în daneză să-i ofere o cafea. Fără gesturi  vizibile duduia, aflată în spatele unei tăvițe mici de sticlă și îmbrăcată exagerat de obraznic (😂😂😂) încep un scurt dialog și totul se încheie printr-o simplă notă de plată achitată cu un… mare card. Englezul își savura cafeaua, răsfoind “Morgenavisen Jylleands Posten” și “Politiken”. Apar două dudui guralive și ușor agitate. Îmbrăcate sport și identic era evident pentru englez că duduile aparțineau unei echipe sportive. Apoi “mai curg” alte dudui îmbrăcate identic. Pe trening scria clar: România. Se fac mici triburi de discuții. Două dudui par decise să facă revoluție. Englezul caută o variantă de a traduce prin diferite metode. Descoperă “translet-ul”. E fericit. Zâmbește. Duduile își revărsau patima pe suporteri. Umilința e “lejereanu”. Englezul nu înțelege de ce și privește cu coada ochiului ușa de la intrare. Nu mai vrea să audă “anomaliile” rostite de cele două dudui. La un moment dat ușa se deschide și intră o altă sportivă. Privește spre englez și îi zâmbește, întrebându-l în cea mai frumoasă limbă de pe pământ, în limba română. “Ce cauți aici?” Englezul o strânge în brațe și apoi o invită pe sportivă pe terasă, dar nu înainte de a-și îndrepta trupul și privirea spre cele două dudui, salutându-le. “La revedere” într-o limbă română fără englezisme. Timpul s-a dilatat, duduile încercau să intre în timp implorându-l să se reseteze. Timpul a murit atunci. Englezul a înțeles atunci că uneori și caracterul are mai multe fețe, precum omul. Atunci a murit speranța.

Revin la dezamăgirea din handbal și seismul din Muntenegru și la un an interesant. 2014. Atunci echipa națională a României a devenit campioană mondială. Șăf la “ferefeu” tot Dedu, dar cu același merit ca la necalificarea la JO de la Tokio 2021. În 2014 am învins Germania. În echipa de “patru” mai semnau documente Muntenegru și Danemarca. Din echipa de “puștoaice” din 2014, doar clujeanca Laslo a bifat meci la naționala în turneul preolimpic. UN jucător. Nimic nou până acum. UN inter dreapta în lot + UN jucător (jucătoare) campioană mondială în 2014 = adio JO Tokio. E simplă operația de adunare. Nimic cu nimic este egal cu nimic virgulă ceva.

Bazaliu a fost ucisă pe banca de rezerve, dar nu de fedederație ci de intersul economic pentru sport. Abed-Kader joacă pe la Zalău. Aparține lui Tacici.(aici e scenariul personal). O generație de aur a fost ucisă. De ce? Pentru că “ne pricepem”. Pot să merg pas cu pas pe întreg lotul.

Am privit  Muntenegru - semifinalistă în 2014 - a naturalizat-o pe Bazaliu. I-a dat o nouă identitate. Acum o cheamă Jaukovic. Joacă de trăznește. Aruncă cu toporul spre poarta adversă. Noroc că în Muntenegru n-a candidat Alexandru Dedu, altminteri Jaukovic pleca în… Danemarca.

Ne-am ucis copiii.

Hagi n-a înțeles că a fost jucător de fotbal când antrena, probabil nici Neagu. Nu mă interesează.

Handbalul e joc de echipă și pentru echipă. E greu, mai ales când n-ai variante, e și mai greu când nu te pricepi. Ciudat cum “ne” pricepem la toate.

Am ratat o calificare, nu-i bai. Să nu ratăm… viitorul.

ps

în 2016 am văzut echipa Danemarcei (junioarele din 2014) și eram încântat de ce echipă am văzut, spunând unei prietene că va ajunge departe această echipă (n.n. Danemaraca). M-a privit și a început să râdă, spunându-mi că am fost până-n Danemarca degeaba. Mi-a întins și rostogolit pe toate fețele echipa României (campioana mondială din 2014, antrenor Roșca) spunând că vom ajunge mai sus ca-n Rusia (România vicecampioană mondială). Am tăcut și am lăsat faptele să vorbească.

Danemarca în două decenii a fost campioană mondială, triplă campioană europeană, triplă campioană olimpică, dublă medaliată cu bronz la europene și mondiale, dublă medaliată cu argint la mondiale, toate astea între 1994 și 2013!!!

De Norvegia nu scriu pentru că nu sînt în stare să mă controlez, dar de Muntenegru pot, pentru că au un campionat inexistent dar echipa națională este campioană europeană. Asta în 2012, iar la campionatul mondial s-au oprit în 2015 pe locul 5. Nervii îmi apar doar la Londra 2012 când echipa devine vicecampioană olimpică.

Șăfule cam așa stau lucrurile. Arbitrele te-au eliminat. Strategia matale e ok. M-ai plimbat cu fraze și mi-ai vândut iluzii. Trist. Șmecheria este apanajul inteligent, ceea ce, te-ai prins, nu e cazul tău.

Handbalul rămâne o disciplină sportivă pe cale de dispariție. De unde știu? M-am uitat spre gimnastică și m-am prins.

Lăsați să joace copiii țării tale, apoi poți “peteci” cu un mercenar, dar nu distrugeți (voi cei de la butoane și de oriunde, chiar și-n statul paralel) șansa jucătorului român.

E nevoie de curaj și răbdare… și “diridai” evident.

La Tokio pariez pe echipa României!

ps

m-am cenzurat din respect pentru... handbal!

(prietenii știu de ce)