2021

 motto:

“Doar două lucruri sînt infinite: universul și prostia umană, și nu sînt sigur de univers”

sau

”Două lucruri sînt infinite, universul și prostia, însă nu sînt sigur despre primul”

Albert Einstein

 

La bună recitire și să-ți bată vântul din pupa casei tale om virtual ce ești. Să-ți curgă bogăția peste sărăcie și herpesul să se usuce, la fel și invidia, ba mai mult să fii mândru că ești român. Încă.

Am mai răsfoit un an. Arhiva lui este prăfuită. 

Deja? Of, nici trecutul nu mai e ce a fost. Splendid.

România modernă are hotare. Se întinde cât un teren de “folbal”. De la întunecatul Colț...escu la țiganul de Șumu...escu. M-am jucat de-a hotarele într-o regionalizare de tip global. 

Noi papagali au depus jurământul, promițând că vor deveni lei, apoi, dolari și euro. Se vor pișa pe mine ca înaintașii lor. 

Ninge. Omătul se topește cu viteza lașității celor mulți (sau puțini) lăsând să curgă lichidul în paharele de plastic. 

Identitatea națională, știu că unii se întreabă ce-i aia, se joacă la marginea terenului făcând semnul celor patru puncte cardinale spre disperarea “marinarului de tomis” (cel din bor, nu din navă) așteptând învierea forului ce l-a umilit pe Colț...escu și urmărit pe Șumu...escu. Identitatea națională a fost ucisă. La îngropăciunea ei absența era evidentă, ce naiba doar mă numesc laș...escu. Timpul, singurul martor tăcut al evenimentelor, râde la o cafea alături de altă victimă sigură. Suveranitatea. Oare ce-i aia se întreabă elevul școlii post-comuniste. Mai contează un răspuns în plus sau în minus? Nu.

Astăzi văd o altă victimă. A fost ucisă școala. Să întreb elevul dacă “mai vrea” să fie... elev? “Spațiul” virtual face victime. Ucide și râde. Mănâncă plastic și cacă… bio. Fraierul e mort. Noroc că tot ce am scris e un vis lipsit de adevăr și cam atât.  Parcă m-am obișnuit cu… visul.

Trec la realitate.

Brusc sau hodoronc-tronc.

Ce să vezi, aici dans și voie bună. Parcă-i raiul iadului. Dumnezeu la masă cu interlopii și securiștii. Ce mai, cumpără și vinde. Cine? Dumnezeu vinde? Nu cred. Cui vinde? Ce vinde? 

Ciudat, El dăruiește. Chiar și  Dumnezeu a schimbat spațiul… virtual. Nu mai activează în cer? Dolarul a deraiat puțin, chiar zilele trecute și-a băgat “democrația” în trepidații. Cel mai puternic om din lume (fâs) l-a certat pe cel mai viitor bătrân om din lume (alt fâs) în fața publicului (cel mai uriaș fâs). O lume nebună, nebună, nebună - parafrazându-l pe regizorul american Stanley Kramer - într-o continuă alergare. După ce? Bani? Vaccin? Putere? Mizerie? Interesant nu văd alergători după Dumnezeu. Alergătorul e nedumerit de “absența” divină. Oare ele sînt acceptate? Chiar la întâlnirea de la Davos de anul trecut (n.n. 21-24 ianuarie 2020) s-a jucat cu cărțile pe față(sâc). Parcă a fost întâlnirea dintre David și Goliat. Cine-i unul și cine-i altul? Trump? Thunberb? Cei peste 100 de miliardari? Bartolomeu, arhiepiscopul de Constantinopol. Chiar, ce populație are Constantinopolul? Senzația întâlnirii? Toleranță zero pentru corupție și respectarea drepturilor omului. La aflarea veștii Coldea și argații lui s-au îmbrățișat și au dansat pe teancul de dosare. Liber la prostie, jegmăneală și numiri tâmpite. Chiar zilele trecute am avut parte de asemenea gest.

Totuși ceva mi-a atras atenția în nepandemia de la Davos. 

Citat: “afacerile trebuie să îmbrățișeze acum pe deplin capitalismul părților implicate, care nu înseamnă numai maximizarea profiturilor, dar și folosirea capacităților și resurselor lor în cooperare cu guvernele și societatea civilă pentru a aborda problemele cheie ale deceniului. Trebuie să contribuie activ la o lume mai coezivă și mai durabilă” - Klaus Schwab, președintele executiv al Forumului.

Dacă e ipocrizie e teatru, dacă-i minciună atunci e… film.

Îmi place realitatea, urăsc visurile.

Scarificatorul își face datoria. Urmele superficiale lasă semn de carte istoriei. 

Memoria istorică se joacă cu cip-urile 🤣🤣🤣. Tranzitează hotare uitate, străzi prăfuite și poduri suspendate, așa ca o babilonie rutieră. Milițieni cu atitudini post-comuniste, politicieni cu studii neefectuate dar vizibile în documentele de prezentare, ce mai, memoria e una și deloc. Curvele prind curaj și cu buze moi sărută din putere, jegoșii își dau chiloții la spălat chiar și pe frig, de aceea iarna nu-i ca vara și anotimp ca primăvara, dar tot grupul mă ia la sex. O penetrare ironică cu memorie… internă.😜

Râd și acum din dansul gleznelor apelând la memoria scurtă. Mai zilele trecute un ins sau un necunoscut îmi “ponta” lipsa de caracter. Zâmbesc. Simt de la mare distanță “domful” lăsat de activitățile post-moderne. Mare caracter (fix pix). Lipsa apei și a săpunului uneori (?!) nu e benefică. Roțile sînt cubice, de aceea nici măcar nu vomit pe răbufniri cu gust de kkt.

Revin la lumea reală. Spectacol. Sălile sînt pline de indivizi ce vor funcții. 

Unii le-au primit. Credeam în visuri. Credeam într-o reașezare și nu într-o pierdere de timp, bani și… ani.

În lumea reală există și mize. Nu muze. Mize. Cunosc sau nu (?!) gesturi sau atitudini, pentru că nu pot să-i numesc oameni, ce tac și fac. Asta-i partea imaginară, pentru că imediat după bariera cu viața reală se întâmplă… nefirescul. Acolo e lehamitea. Îți reamintesc cititorule nepăsător (sâc) de salutul omului politic neparvenit? “Bine ai venit în țara noastră”!. Cam așa. Stat paralel, oameni paraleli, idealuri paralele. Punctul comun? Doar moartea!

Creații divine ce joacă roluri, diferite roluri. 

Nu sînt roluri complexe, unde arta scenică, experiența sau calibrul actorului tip decor să fii jucat intens, ci pur și simplu primesc o hârtie dactilografiată de o fufă cu buze moi și genunchi “uzați” cu sarcini clare. Iei de acolo și dai acolo, tu ai asta, el asta. Asta ar fi o banală definiție a mizei. Furtul transpus în rol de jegmăneală.

Un individ ce speră să devină premier (a fost aproape să se întâmple) tace și… face. Cuvântul face nu este sinonim cu “fură”. Contractele cu statul sînt normale, atât ca valoare cât și ca… valoare. Îți reamintesc să-ți “reamintești” cum Trandafir și Patraulea recompensau… succesul. 

2021 rămâne în limitele legale. Tot 12 luni și tot 365 de zile, așa că nu-i pot spune unui an urarea de LA MULȚI ANI pentru că atunci ce se întămplă cu 2022? Tot pandemie?

Pandemie. Am uitat de ea, de fapt pandemia a murit demult, s-a transformat în paranoia. Fiecare știe ce și cum despre virusul creat de Bill Gates, Dragnea și Câțu. 

Nu pot să fac o mișcare și masca îmi acoperă nasul, gura și creierul. De aici totul pare simplu. Cip-urile o să-mi provoace alergie și urmele scărpinării lasă perplex orice dermatolog. Virusul m-a derutat parțial, încă nu mi-a luat pofta de mâncare. Produsele au rămas identice. Sînt bio și ieftine. Carnea are gust, deci măcelarul nu a fost virusat, iar fructele conțin zahăr… dietetic. Ce mai în pandemie e ca la nuntă. Se mănâncă bine, iar când vine “cinstea”... ușcheala, sau plasăm plicul… diminuat.

E bine de mama că n-a întâlnit pandemia. La fel și tata. Ei au fost simpli, pe alocuri obraznic de normali. Ei n-au purtat mască niciodată! (să recitești această propoziție cititorule până când simți… propoziția)

Salt. Trec peste mască și văd nimicul. Mă așteptam la o luptă cu reforma. Ce-i aia? Reformă? Amenințările că e ultimul tren sînt lipsite de semnalul impegatului. N-are steagul ros la colțuri și nu-i nici galben. Pactul cu minoritatea, alta decât cea… minoritară, e un joc de glezne clasic și lipsit de soluții. Excrementele puterii nu acceptă și nici nu vor accepta insuficiența intelectuală. Nu recunosc înfrângerea cum nici republicanul american n-a recunoscut. E simplu. Eu și tot… eu. Jegurile ahtiate după funcții și bani primesc răsplata, dar succesul grupului este… un eșec. 

Nici nu știu cum să-mi regrupez întregul. Firescul a murit. Aștept cu interes scurt circuitul, previzibil, de la vârf și haosul de la bază. 

Umilința primită de marinarul securist a fost maximă la finalul anului trecut. N-a trecut clasa. 

A primit exact cât trebuie să fii primul sub linie 4,99%. Ce dansează “Bombonel”, dar “Mihaela, dragostea mea”?

A fost doar un semn? Trocul a fost semnat? Nu gratii dar nici Parlament. Pandemie? Nu! Paranoia!

Motoarele avionului autohton sînt turate, decolarea e pregătită, pista e uscată, turnul de control veghează, din păcate pilotul a adormit. Încă un zbor anulat. Mama lui de bilet, că a fost ieftin.

Mă opresc. Am obosit și n-a trecut decât o parte și aceea din… ianuarie.

Să fii liniștit 2021. Liniștit.

 

epilog

am oprit brusc acest text. o veste m-a obligat la resetare completă. nu l-am cunoscut cum aș fi vrut, l-am cunoscut cum a vrut. a plecat discret lăsând urmele lui clare pe un traseu spiritual neocoperit și cu răni vizibile. 

ninge și biserica plânge, e un firesc al iernii. iarna biserica plânge.

 

în casa cerului e bucuria vieții veșnice, acolo Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu se va ruga și pentru mine.