IITNEDUTS

Somnul nu-mi dă târcoale, așa că în lipsa unei preocupări intelectuale mă uit la teveul acoperit cu pești, macrameuri și alte moșteniri ale unui trecut, tot mai prezent. Filmul ce se derula era o capodoperă a acelor vremuri trecute, dar și actuale. Toamna bobocilor. Varvara și Toderaș, doi transilvăneni daco-geto-get-begeți, împroșcau în afara ecranului cu artificiile unei vieți  liniștite.

Așa și eu. După câteva secunde simt că mă ia cu amețeală  și-mi dau seama că sunt bolnav. Balanța inimii, acest duel dintre cele două cunoscute ale ecuației inimii, diastolica și sistolica, lasă semne de… amețeală. Evit o poziție de drepți  și-mi amintesc de o definiție a Dumnezeirii, ce-l are creator pe Emil Cioran: “Dumnezeu este intervalul dintre cele două bătăi ale inimii…”

Începe să-mi fie teamă. Nu sunt obișnuit cu poziții așa  înalte, de fapt cea mai înaltă. Vârfurile nu-mi dau siguranță, chiar și acum îmi aduce aminte ce teamă îmi era de vârful creionului când  îmi  curățam urechile.

”U” Cluj pe primul loc. Încerc să-l trezesc pe tata din somnul veșniciei, dar nu-mi răspunde, simt că știe, altminteri nu-mi explic frumusețea  acestei toamne. ‘“U” Cluj pe primul loc la finalul turului. 

Mă ridic cu greutate, mă sprijin pe viitorul acestei nații și încerc să-mi tratez amețeala. 

Medici prea puțini, acum la “U” Cluj, chiar spre deloc, de avocați sau profesori nici nu mai discut, în primul 11. Epoca, ai carte ai parte de orice, a apus, acum cine-i harnic și muncește are tot ce vrea(u), chiar și… peste.

Îmi aduc aminte la începutul sesiunii din vară a “studenților” că un chibiț din tribună mi-a șoptit: “… anu’ ăsta suntem peste anul trecut…”  Tac și îmi forțez memoria să aflu dacă s-a mai întâmplat ca “studenții “ să n-aibă  nicio restanță. Nu găsesc niciun “an” cu examene luate pe… linie, dar nu pe linia de metrou a fostului student comunist de economie politică și limba romană pe dosuri.

Balanța inimii, duelul de care am amintit dintre sistolică și diastolică, forțează un puls unde și adrenalina se rătăcește. 1919 bătăi pe secunda veșniciei.

”U” Cluj pe primul loc? Da, vine un răspuns de… sus. Privesc în sus si… “susul” tace. N-am privit până sus de tot că intru în duel cu “șeful de an” și acolo “susul” e clar. Sunt doar patru litere. YHWY.

Cu mare greutate ajung în fata oglinzii și încep să-mi întreb… răspunsurile. Eu sunt, nu sunt eu și tot așa ca un joc pentru sugari. Cu urme de lapte în colțul gurii îmi iau toate cursurile să-mi pregătesc sesiunea din… iarnă. 

“U” Cluj abia acum începe să sperie profesorii, preparatorii și asistenții, pentru că totul a fost lăsat pe clasicele restanțe sau “subiecte impuse”. Nu nominalizez studenții pentru că nu vreau să râdă liceenii Dana și Mihai (Oana Sârbu  și Ștefan  Bănică fiul) din… academie. 

Hai sa merg pe la alte Universități, așa într-un mic control al durerii. De fapt m-am decis, le dau la toți un test cu întrebarea = doare succesul unui alt student = iar răspunsurile  adevărate să fie trecute în raportul observatorului de la următoarea sesiune de admitere.

Mă sperie și acum lipsa restanțelor pentru “U” Cluj, al naibii, nu m-au obișnuit până acum cu un astfel de parcurs “academic” pe gazon, deci și prin urmare habar n-am cum să mă comport și ce să aștept de la viitorii absolvenți. Alerg cu primele două mâini spre bibliotecă si recitesc nemuritoarele cuvinte rostite de 

dr. Iuliu Hațieganu:”... scopul nostru nu este acela de a crea campioni, ci oameni sănătoși. Nu record, ci armonie, nu ură, ci camaraderie; nu victorie personală, ci victoria națiunii; nu speculă ci jertfă…” 

Mă sperie puțin lectura merg până dincolo de absolvire. 

E limpede precum Someșul la vărsare, că după absolvire vor intra direct în pâine în economia de pe aici (nu mă întreba cititorule despre ce economie e vorba că habar n-am ce răspuns să-ți dau), vor profesa în clinicile orașului de cinci stele cu metrou și alte galerii subterane pe unde cârtițele își desfășoară activitatea de jaf? Echipa în alb și negru, la propriu și la figurat, m-a surprins. 

Rămas în fața bibliotecii o carte îmi face semne disperate cu doua degete ridicate, de parcă doream o eliminare de două minute. Cu ochii mari cât ceapa de Periceni, il privesc pe dr. Luca și cu vocea lui gravă aruncă spre mine cuvinte nu prea auzite de “studenții” români, că de cei spațiali nici n-are rost să “zambesc”. Și-mi spune:

Dr. Mircea Luca: “... “U” are farmecul lui, într-adevăr este clubul studenților clujeni, a tuturor, pentru că atmosfera aceasta de echipă iubită a fost dată de studenții care au plecat de aici cu simbolul acesta. “U” Cluj…”

Recunosc,  n-am crezut că în acest an studenții sunt așa de bine pregătiți. M-au trădat notele de la BAC. 

Una peste alta, dacă în viitorul apropiat celelalte “universități” nu-și pregătesc “studenții” dar și “dascălii” cu noul sistem de învățare, riscă să rămână restanțieri mult timp de acum încolo, de fapt nu mult, abia acum îmi dau seama că “studenții” în alb și negru au vârsta… dascălilor. No asta-i bai dacă nu te uiți și la filmul… Liceenii. 

Următorul examen din an e cu o altă academie  a postmodernismului, una de la margine de țară. De acolo doar “Farul” se mai zărește pentru că și acolo metroul este puntea de legătură dintre conducerea academiei și … senatul Universității. 

Este o diferență majoră, chiar și de exprimare între cei doi “șefi de an”. Dacă “șeful de an” de pe aici îl tăvălește de “șeful de an” de pe acolo, atunci chiar că-i bai mare pentru toți. Apar cheltuielile, haine pentru sfârșitul de an, locația banchetului, dirijorul corului, ce mai, preocupări clasice. 

Mirosul primăverii este cel mai așteptat. Tac să-mi măsor tensiunea, vreau să aflu dacă sistolica s-a împăcat cu diastolica. Rămân perplex când privesc ecranul. Cea mare e mică, și cea mică e… mare. E clar, dorm și visez. Era imposibil să fie de adevărat. Chiar imposibil.

Mă simt relaxat, îmi urmăresc traseul clasic al dimineților banale și ies să-mi întâlnesc partenerii de șuetă.

Abia mi-am întins șezutul pe terasa studenților  acoperiți de sete că vin spre mine o mie nouă sute nouăsprezece voci și urlând o întrebare în gura mare  (e cu rimă, dar nu am vrut): ce te faci dacă “U” devine campioană?

Stau calm și-mi privesc vârsta apoi răspund privind peste pauza dintre bătăile inimii: Nimic, incă o… facultate!

De dincolo si de dincoace de locul 1, un chibiț fără restanțe!