MINIPREȘEDINTELE

 E vară și cald. Pleonasm. E fotbal și jale. Realitate. 

Cu memoria cam șubredă, dar în permanență atentă la tot ceea ce a fost bun și uneori politic, campionatul mondial “de peste ocean” a apus taman… la vest. La est de apus, mai spre plaiul Mioriței, fotbalul nost e unul burlesc, cu iz moldovenesc. Burleanu, acest tip cu gândire normală (asta cam cu un sfert de secol în urmă) și atitudini (acum) de “cine nu-i cu mine e împotriva mea”, aruncă spre public “note de informare” primite  în  “băncile școlare” ale noii generații de conducere și de stat (sâc). El (doar el) vede evoluția fotbalului mioritic. Ciudat. Pe acest instrument educat îl stiu cam de multișor, atunci avea gândirea omului normal, jongla cu evoluții spectaculoase de gândire dar și gafe demne de repetentul clasei. Imi plăcea, era normal. Îmi plăcea, avea un singur pardesiu și ochelari modești, acum “noile lentile” i-au redus nu numai gândirea normală dar și vizibilitatea reală. Nu întind marile realizări ale epocii “minicandidatului devenit președinte” (cine l-a sprijinit pe absolventul de SNSPA București) în fotbalul mioritic dintr-un singur motiv. Sînt obligat să-i accept cele rostite de Toma Caragiu: “… se moare altfel de râs…” (în România nu se moare de foame , se moare de râs)

Burleanu își dorea ca anul 2026 să fie unul strălucitor și n-a fost. Sub oblăduirea lui s-au construit 8 stadioane (dar se laudă băiatul asta mai ceva ca atacurile la sacrificiul tatălui pe teren). Aruncă spre public cu numărul de competiții, cu uriașa cantitate de echipe naționale, pur și simplu funcția și “sprijinul” l-au derutat de la gândirea normală la una planificată cu scop precis. Dezastrul național. Așa să fie, dacă nu “l-a marcat” nimeni. Un minicandidat lăsat liber poate produce nu numai fenomene naturale, ci chiar dispariții din lumea mare a fotbalului. Probabil, cu noile reguli și participări cu peste 100 de echipe la campionatul mondial, sunt șanse ca echipa “mioriței” să fie obligată să se califice.

Evident “lupul tânăr” din Focșani este străin de marele succes al acestuia an din cupele europene al milelor “Mioriței”. Echipele din Cluj au fost tăvălite de somoni, precum Aurora Boreală de către turiști. “U” și CFR Cluj au înțeles  (cam târziu) de ce Norvegia și Ucraina nu sunt membre ale Uniunii Europene. Fecesebiștii au fost mielușei (și la propriu) pe amândouă imașe, gustul lucernei, pardon înfrângerilor a fost mestecat cu mult calm și… neatenție. Doar oltenii au fost cu tupeu și noroc cam exagerat. Dumnezeu n-a fost atent la joc și oltenii antrenați de PNRR, pardon de portughezi au profitat reușind o victorie ce l-a ridicat în audiență pe noul acționar “Bobo”. 

Echipele “mioritice” au un comportament nefiresc. In liga pariurilor lei și paralei, iar când întâlnesc “casele de schimb” se transformă radical sau sub radical. Stimate domnule Burleanu (nu-mi permit Răzvan), cu “strategia” asta nu vei reuși nici măcar un offside, dar să mai și marchezi. Mediocritatea ta în fotbal, atențiune nu în studii politice, este evidentă. Comportamentul de lider este prăpăstios, unii ar spune mai mult os, dar eu n-o fac. Încearcă să redevii normal, să te întâlnești cu realitatea, să sprijini blocarea tuturor mediocrilor în fotbalul mioritic de pe alte pășuni, iar dacă tot îi accepți atunci să aibă palmares. Record în lână, lapte, carne și alte toate cele. Nu-ți arunca “mieii” pentru oi aflate la a treia sau a patra tinerețe. O să ai berbeci și ciobani nemulțumiți. 

Atenție, riști să transformi balada Miorița în legenda populară Meșterul Manole și atunci zidirea ta între zidurile puterii se va întâmpla fără nicio ezitare, chiar dacă “legislația” îti permite la al “n”le-a mandat. 

Un prieten drag, plecat nedrept din lumea asta murdară, scotea in evidență o relitate crudă și îl parafrez: “problema nu e că dracii sunt draci, ci că îngerii nu sunt îngeri” cu alte cuvinte “nici președinții nu mai sunt președinți (poti să-l incluzi și pe camaradul tău Nicușor) precum nici ziariștii nu mai sunt ziariști.

Jocul de fotbal dispare de pe imaș, mioarele se întorc flămânde la stână, cașul e din ce în ce mai scump și fără gust.

În viitorul apropiat “efectul Hagi” aflat la capătul toiagului de la stână nu produce “plus valoare”, chiar dacă intențiile lui sunt normale. El e doar un cioban, ceilalți doi stau doar la pândă să-i cânte din fluieraș dar să-i și “răpească” din… caș.

Tu, măi Răzvane, rămâi un Farfuridi între anonimat, ipocrizie, demagogie și semnătură. Păcat, în urmă cu un sfert de secol erai un om cu gândire sănătoasă, te-a zăpăcit balada și legenda populară. 

Nu-i bai, acum poți să treci pe pod la Brăila, nu-i nevoie de “bac”. Cu “diploma” la dosare (ce fel de dosar?) acest minipreședinte iubește geometria, respectiv… sinusul. Află cât de periculos e “miorița” opus(ă). Cu ce a păcătuit această nație să aibă parte numai de… minipreședinți? Cu nimic, de aceea iubim… trădarea. Jocul de fotbal se transformă (încet, dar sigur) în Fotbalistan. 

Curiozitate. 

Mai sunt ciobani curajoși în fotbal, pardon, la stâni? Dar câini? Măgarii se văd… și apoi dispar.

Probabil jocul de fotbal își acceptă destinul, precum ciobanul și își anunță dușmanii că “decesul” lui e unul obișnuit. 

Aștept examenul din toamnă și apoi trec la… matematică.

Ura e vacanță și campionatul e în toi…ag!

ps

ag=agentia două trecute…fix

NIMIC NOU, DOAR TOT... NOI!

Punct și de la capăt. „Elita handbalului nost”, adică pe nume de cod florile și zimbrii, a ajuns dincolo de linia de sosire, dar pe anul competițional 2025 / 2026.

Sezonul recent încheiat m-a hărțuit pe toată durata celor 60 de minute. M-a aruncat într-o tribună goală, cumplit să fii singur în tribună. În jurul meu doar fantome și un vuiet al unei galerii sprijinită doar de ideea de tensiune sau... suspans.

Întrebări peste întrebări, scenarii peste scenarii de parcă în luna mai a anului 2026 Dumnezeu „va trage ușa” și un... tunet! Am ajuns singur în tribună în „Liga Zimbrilor”, dar cu întrebarea în plic: cine va deveni campioană? Dificil de anticipat asemenea verdict, când tot anul am urmărit jocul, „cum se trage sfoara” ca „eu (!?) să rămân președinte”! În miopia mea de chibiț golaș nu am anticipat că echipa de la 48 să (re)devină campioană. Melodia horror nu s-a îmbinat armonios cu așteptările mele. Muzica mi-a manipulat sistemul nervos și au explodat din mine numai scenarii ce distrug rezervația de „zimbrii” dar și de „flori” neofilite!

Cu un nou președinte (fix pârț) handbalul „nost” trimite o „floare” la Budapesta. Se zice că acolo e apa mai „udă” și nu ajung „interesele” de pe la noi să decidă ce și cum sau mai ale... de ce!

Echipa ministerului de Interne a fost mai puternică ca multe (toate) primării de pe la noi. Liga „zimbrilor bugetari” a fost ușor derutată de fosta conducere „nepolitică” (lasă-mă să râd cititorule). Nimeni nu retrogradează!!! Da, abia acum înțeleg rolul profesionalismului dincolo de hotarele unde „zimbrii” nu pot să... pască. 

Să fiu trist? Speranțele abia acum încep să-și scoată coarnele, cozile sau copitele din sacul cu promisiuni. „Cei noi” nu-i vor arăta cu degetul pe „cei vechi”, pentru că nu se mai lucrează pe degete. Politicul ? Gata cu implicările. Ajunge un titlu la.. fetițe, așa că totul spre Olimpiadă! Aceasta este pofta „aia mare” al noului șăf din Floreasca. Copilul tatălui n-a fost bun acum 15 ani, nici acum 10 ani, nici acum 4 ani, abia acum maturitatea lui este de „zimbru” cerebral și poate să aibă un miros de „floare” rară. 

Cum să crești o competiție sau cum să se dezvolte o disciplină sportivă fără să nu știi să saluți pe stradă, să ai batistă în buzunar și să zâmbești în permanență? Nu ai nicio șansă și punct! 

Să ai o națională puternică cu 20 de jocuri într-un an!!!, adică la trei săptămâni un joc! Rușine cu R mare de la... România! Apropo, nivelul handbalului este direct proporțional cu valorarea fotbalului (mă refer la cel pe de plaiul mioritic). Pentru naționalele masculine a fost „Anul Turcesc” . Eliminările (probabil așteptate) sunt răspunsul la întrebarea lui nenea Iancu: „eu cu cine votez”. 

Poți alege o repunere rapidă, jocuri (cel puțin unul la 6 – 8 zile) spectaculoase cu plublic în sală sau poți să alegi să primești bani să mergi în sală, poți să alegi să lingi mai departe și tot așa. Al naibii să fie duplicitatea. Apropo, Bogdănele (asta nu-i scutește pe predecesorii tăi cu nimic), dacă un om candidează la o funcție trebuie să dovedească că a făcut ceva pentru a o putea acoperi. E cazul tău? NU, din păcate! Acum nația asta nu are nevoie de tricouri (atenție nu discut de prețuri pentru că Nu vreau) are nevoie de minte și de decizii sănătoase, vreau să devin ludic pentru handbal și să pot aprinde cu calm o lumânare când moare un prost. 

S-a încheiat un sezon competițional la disciplina sportivă – „handbalul, sport național” și toți sunt fericiți, chiar și zimbrii... nenăscuți. 

La sfârșitul anului „florile naționale” se vor trânti cu Europa handbalistică. Primul semn bun e că se joacă și pe la noi (Cluj Napoca și Oradea), așa că ies din tribuna închisă pentru... viitor.

Este adevărat că astea sunt „flori autohtone” , deci din partea a doua a vizibilității. Nu-mi plac și nici nu vreau să discut despre șanse. Nu amestec probabilitățile cu împrejurări favorabile. De fapt nu am făcut-o niciodată. În sport există probabilități de succes, dar de noroc nici într-un caz. Dacă fetele de pe la noi triumfă e totul fals, e întâmplare și nu e... sport!

Dacă în continuare alergăm în jurul cabinei de vot și ne umplem buzele cu limbi aruncate peste „grădini zoologice” cu animale bolnave și needucate, viitoarele ediții vor avea un câștigător venit dintr-o clasă cu repetenți. 

Sunt locuri unde sărăcia face parte din viață sau e chiar membru al familiei, iar dacă un „băiat deștept” vrea să se joace cu mingea, aruncă peste săraci o echipă, exact cum regele arunca spre mulțime un cotor de măr sau un os, două. 

Regulă! Nu există primar în România să nu se priceapă la sport, economie, sănătate și învățământ. 

Concluzie! Repetenți pe linie!

Peste ani, măi Bogdănele,  te rog să-mi dai cu textul ăsta în cap, iar dacă nu „tăticule”, fugi că dacă te-oi prinde n-o să-ți fac nimic, dar îți reamintesc că singurul român care a știut să folosească cu inteligență lemnul a fost... Vlad Țepeș.

Lăsați jocul să revină în sală! Acolo se construiesc strategii și ce este cel mai important se dă șansă unei nații să devină sănătoasă.

Dincolo de joc și jocuri, sezonul 2025/2026 nu a adus nimic spectaculos, multă dârzenie, înfrângeri neașteptate, nemulțumiri îndreptate spre cei care împart „adevărul” (uneori era obositor de urmărit un cuplu venit la „măcel pe parchet”) dar a și adus răsplata pentru cei ce au trădat mai puțin sau aproape deloc. Se știu ei care sunt. Felicitări!

Într-o poveste viitoare (mă bazez și pe comentariile tale) am să extind puțin subiectul...handbal.

FOTOLIUL DIN... FLOREASCA

La finalul lunii aprilie „ne alegem” președintele Federației Române de Handbal. Primul mandat al domnului Constantin Din a ajuns la final. Un final cam... obosit. Bine, bine, dar jocul de handbal este sport național, te-ai grăbi să spui apreciatule cititor. Te cred la prima strigare, mai târziu te vei convinge că este un sport ca oricare altul. Multă vorbă, exagerat de mulți bani și mai puține realizări. 

Cum? Puține realizări? Echipe în liga campionilor, atât la fete cât și la băieți, iar eu am curajul să scriu „puține realizări”?

Până la detalii o să „răsfoiesc” puțin lista candidaților la funcția supremă. Mă folosesc de ordinea alfabetică la ... prezentare:

1. Constantin Din

2. Sorin Dinu

3. Virgil Popovici

4. Cristian Potoră

5. Bogdan Voina

Degetele unei mâini sunt îndeajuns pentru alegerea viitorului președinte.

La prima lectură surprinde dispariția fostului președinte, Alexandru Dedu. Domnia sa a obosit prin cele două mandate, așa că la un mic semn a decis să alerge pe linia vicepreședinției, tot acolo în zona „Floreasca”. Fotoliul este mai mic și mai... incomod. Probabil „susținătorii” lui Dedu cu ceva vreme în urmă l-au atenționat că nu este în... cărți, cum se spune. Pivot fiind, a simțit că jocul e dur, iar experiența l-a ajutat să înțeleagă că meciul se decide „în altă parte”. Așa o fi?

Doi candidați sunt precum apa chioară. Nu e bună, dar face bine: Potoră și Popovici. Surpriză! Cei cinci candidați sunt patru. Luca și Matei! Popovici s-a retras, probabil și el simțind cum se joacă... în ligă. 

M-am răsucit puțin și privesc lista vicepreședinților. Se joacă dur. Numai handbal!

Au rămas patru candidați, dintre care unul este marionetă din toate punctele de vedere, chiar și a managementului sportiv. Gurile rele se sprijină pe varianta PSD, ceea ce în acest caz este un fiasco total. Simt că PSD -ul a decis pe cine să susțină. Nu-i așa domnule Moldovan? Potoră este „mână moartă”, riscăm să pierdem și puținul ce-l are handbalul acum.

„Bătrânii” din handbal l-au susținut pe Din, dar fostul arbitru le-a cam tras „2 minute” la fiecare în parte sau chiar împreună și uite cum lista se subțiază și scoate la „bătaie” trei feciori ce s-au „jucat” de-a handbalul în ultimul sfert de secol.

Nu știu dacă actualul președinte (n.n. Din) a condus handbalul din România în ultimii patru ani, am impresia că a fost condus prin terți cu influență. Rezultatele s-au văzut. 

Finalul lunii aprilie, mai exact pe 24 aprilie, îmi va descoperi curiozitatea. 

Jocurile se ascut, chiar dacă jocul nu taie. Constantin Din se are că este lăsat liber să zboare spre ceea ce știe el să facă mai bine. Ce știe să facă mai bine? Habar n-am, dar știe. Încercările sportivo-politice ale lui Din n-au adus nimic spectaculos, ba dimpotrivă.

Descărcările financiare de la primării spre handbal nu sunt o soluție pentru viitor. N-au fost niciodată, indiferent de disciplina sportivă. „Descărcările” sunt importante, dar nu acoperite de nesimțire. Distanța de la bunul simț la nesimțire, în unele locuri, este obositoare. Federația Română de Handbal nu înseamnă doar loturile naționale (cele două mari și late). „FRH-ul” este cu totul și cu totul altceva. 

„Descărcările financiare” mai mult sau mai puțin vizibile nu înseamnă „ bere pentru public” sau alte pungi... electorale. Chiar nu mă interesează că sunt hulit după această lectură, nici nu-mi pasă, știu doar că „descărcările mele” sunt reale. 

Performanța nu poate să fie susținută DOAR din bani publici. Aceste „descărcări financiare” vor ucide viitorul handbalului, adică taman ce vor candidații să susțină mai departe.

Apropo,  care sunt soluțiile domnului Bogdan Voina? Ce alege între „echipament” și „handbal”? „Fotoliul din Floreasca” este incomod doar pentru cel ce știe, simte și trăiește pentru handbal, restul este un fâs pentru următorii patru ani. Soluțiile domnului Din le-am văzut și le-am simțit. Care este distanța cea mai scurtă de la vorbe la fapte?  Patru ani este răspunsul.

Este la fel de rușinos precum în fotbal.  L-am auzit pe fostul minicandidat, astăzi „veșnic președinte” cum își umfla mingea cu vise și scuipa din puțul negândirii cuvinte ce ucid adevărul: „... și pentru că trebuie să fim sinceri cu noi înșine, România este în elita fotbalului european…”. Așa a pornit și fotbalul în România după “epoca Mircea Sandu”, cu speranțe. Urmează handbalul. 

Constantin Din se ascunde în spatele ligii campionilor (mă refer la echipele de club participante) împingând valoarea handbalului românesc cu bani publici spre conturi… străine de țara asta. 

Mai vin copiii spre handbal? Unii spun că da. Spun și eu da, dar în exagerat de puține locuri, doar acolo unde sunt niște nebuni ce încearcă să fie… normali. 

Curg salarii din bani publici de zeci de mii de euro și publicul tace. Știe el de ce tace, dar nu pentru că tăcerea e de aur, ci pentru siguranța zilei de mâine. Glasul tribunei tace, publicul a obosit. 

Dacă ne creștem copiii incorect acesta este viitorul. Candidați de plastic ce joacă între primării și consilii județene, nu în sală. 

Acum candidații poate fac campanie electorală de tip anticameră la insituțiile mai sus precizate pentru ocuparea “ fotoliului din Floreasca” și pentru liniștea… publicului. 

Orice disciplină sportivă înseamnă asumare, viitorul înseamnă copii. 

Copiii de azi sunt candidații de mâine. De sportivi nu mai avem nevoie. Ei au obosit și acum sunt plecați în Germania la cules de pepeni… de la Dăbuleni. 

Tripleta Din – Dinu – Voina va dărui viitorul handbalului românesc în următorii patru ani. Doar un “vector” o să aibă cele trei componente: origine – sens – direcție. 

Dacă. Tot privesc în urmă încep să-mi furnic… viitorul. Catastrofă cu Turcia și nu la fotbal, profesorii de sport marginalizați și neîmpinși spre studiu. Să-mi bat joc de mine, să fac paralelă cu strategia din Portugalia sau oricare țară scandinavă? Risc un infarct, așa că mă opresc.

Bogdan Voina marea speranță. Serios? 

Te întrebi cititorule de ce nu l-am “eliminat” pe Sorin Dinu? Mi-e greu să elimin un… arbitru. Dintre toți trei “muschetari” el pare fără cal și spadă. Are doar elanul lui D’Artagnan și scenariul lui Dumas. 

Sistemul din handbal este dependent de banii publici. Cei “trei” știu asta, la fel și candidații la funcția de vicepreședinte, deci și prin urmare pe “fotoliul din Floreasca” se va așeza cel ce este șantajabil, susțin asta pentru că nu există bani publici fără influență politică. Punct.

Concluzie! Nu sunt alegeri la Cotroceni ci la… Floreasca!

 

 

48

No, hai România! Ușor îmbătrânit și cu memoria la pământ, ca de altfel tot ce mișcă-n țara lui Nichita Stănescu, mă refugiez într-un octombrie îndepărtat, la un match de calificare. „Generația de aur” (fără nicio aluzie politică) a fost scufundată la Copenhaga de o ... gașcă nebună. Un scurt 3-0 și America, de atunci, se îndepărta de români. Dar nu era prima dată și din păcate nici ultima. 

Luna octombrie n-a adus poezia lui Bacovia ci „lucrările” lui Gorbaciov și a debutantului Bush. La noi se corectau „tezele”, ca puțin mai târziu să ne dea și cu congresul în... lașitate, pe care, culmea, am cam păstrat-o.

Revin la match-ul de fotbal și mă dezmierd cu acel 3-1 în fața urmașilor lui Hans Cristian Andersen. Atunci, „pe Ghencea”, le-am dat cu basmele în cap și-n tot. Atunci s-a vrut. 

Joi seara, la Istanbul, urmașii – unii chiar la propriu – n-au înțeles că basmul e doar pentru adulți. În basm „răul” este aruncat spre nicăieri de „bine”. 

Am intrat în basm jumuliți chiar dacă penele nu existau. Nu intram în acest pamflet sub nicio formă, dar atunci când evidența e vizibilă chiar sînt supărat pe lașitate. La ce ajută sau încotro mergem?

Lui Mircea Lucescu i-a lipsit curajul. Poate vârsta sau alt aspect mascat l-a făcut să-mi spună (oare doar mie?): „... am pierdut în urma singurei greșeli făcute...”. La prima vedere am înțeles că de fapt eu m-am uitat la un film, uitând fără niciun motiv de conflictul turco-român, unde Sergiu Nicolaescu n-a (mai) intervenit. O singură greșeală? Ciudat. De fapt ceva tipic, vorbim mult și uităm să și facem. 

Mircea Lucescu este și rămâne în fotbal. Merită. Dar joi seara n-a avut curaj. Probabil echipa nu are forță sau alte „matrapazlâcuri” dar, dacă n-ai demnitate stai deoparte și admiră... competiția. 

Habar n-am dacă urmașii lui Baiazid vor „cuceri” America, popasul în fața urmașilor lui Dardani e unul de... urmărit, chiar și de istorici. La Priștina e cafeaua bună, dar când e vorba demnitate națională, „naționala de suflet” este înghițită cu toți burlenii (și aici mă refer ȘI la noii lingăi / rușine lor) de la origini și până la strămtoarea ce ne scumpește benzina și laptele.

Joi seara „ne-au făcut” turcii cum au vrut, chiar dacă nu am impresionat juriul de la „Românii au talent” sau „Chefi la cuțite”. Au adoptat o tactică pe care a folosit-o cu succes chiar Mircea Lucescu, dar în tinerețe. 

E dramă în rândul chibiților. Amestecul de reguli moderne în banalul joc numit fotbal, „la noi” nu dă roade. La mondialul de peste Atlantic, peste 48 de țări încearcă să aducă pacea în fotbal, 48? Nici nu știam că sînt atâtea țări. Știam că sînt trei. Rusia, China și nelipsita Americă cu cele 50 de state. Deci 47 de țări și 50 de state? România... out!

Nu este o dramă uriașă. Din 1998 hainele competițiilor sportive ne cam strâng. Parcă semănăm cu apropiata Bulgarie, atât de cutreierată în vacanțe și ignorată în rest. Ne mințim fotbalul. Dar numai pe el? Copiii nu-i mințim? Pe părinți nu-i mințim? 

Mircea Lucescu are dreptate. Am făcut doar o greșeală. Doar una! Să mergem pe acest drum și spectacolul sportiv va deveni „un animal pe cale de dispariție”. Dinozaurii vor tăia panglici și vor decide președinți de federație, acolo de unde sportivul pleacă spre ... țările calde, pentru că podiumul performanței a murit! 

Oameni politici, primari sau alte scule de bascule decid în sport, haosul creat de la victoria din „acel octombrie” se rostogolește în continuare. Turcii nu ne-au învins în filmele lui Sergiu Nicolaescu, turcii ne-au învins chiar într-un... parc. Beșiktaș Park a fost mlaștina de la Călugăreni. Mircea Lucescu le-a întins o capcană turcilor dirijați de Montela. Nu i-a atacat! A încercat să construiască un zid ce-i poate împinge visul spre nedoritele lovituri de la 11 metri. 

Din sport dar și din viață nu obții nimic fără curaj și demnitate, nici măcar o înjurătură.E important să fii demn să o înțelegi. 

Joi seara s-a încheiat un... nimic. Vom merge mai departe cu același elan și principiu, iar deviza va rămâne neschimbată. Am făcut doar o greșeală. Serios? Doar una?

Apropo, nu înțeleg vorba asta: cum e turcul  și pistolu! Ce derutant, hoțul strigă.... hoții!

Hai România!