FOTOLIUL DIN... FLOREASCA

La finalul lunii aprilie „ne alegem” președintele Federației Române de Handbal. Primul mandat al domnului Constantin Din a ajuns la final. Un final cam... obosit. Bine, bine, dar jocul de handbal este sport național, te-ai grăbi să spui apreciatule cititor. Te cred la prima strigare, mai târziu te vei convinge că este un sport ca oricare altul. Multă vorbă, exagerat de mulți bani și mai puține realizări. 

Cum? Puține realizări? Echipe în liga campionilor, atât la fete cât și la băieți, iar eu am curajul să scriu „puține realizări”?

Până la detalii o să „răsfoiesc” puțin lista candidaților la funcția supremă. Mă folosesc de ordinea alfabetică la ... prezentare:

1. Constantin Din

2. Sorin Dinu

3. Virgil Popovici

4. Cristian Potoră

5. Bogdan Voina

Degetele unei mâini sunt îndeajuns pentru alegerea viitorului președinte.

La prima lectură surprinde dispariția fostului președinte, Alexandru Dedu. Domnia sa a obosit prin cele două mandate, așa că la un mic semn a decis să alerge pe linia vicepreședinției, tot acolo în zona „Floreasca”. Fotoliul este mai mic și mai... incomod. Probabil „susținătorii” lui Dedu cu ceva vreme în urmă l-au atenționat că nu este în... cărți, cum se spune. Pivot fiind, a simțit că jocul e dur, iar experiența l-a ajutat să înțeleagă că meciul se decide „în altă parte”. Așa o fi?

Doi candidați sunt precum apa chioară. Nu e bună, dar face bine: Potoră și Popovici. Surpriză! Cei cinci candidați sunt patru. Luca și Matei! Popovici s-a retras, probabil și el simțind cum se joacă... în ligă. 

M-am răsucit puțin și privesc lista vicepreședinților. Se joacă dur. Numai handbal!

Au rămas patru candidați, dintre care unul este marionetă din toate punctele de vedere, chiar și a managementului sportiv. Gurile rele se sprijină pe varianta PSD, ceea ce în acest caz este un fiasco total. Simt că PSD -ul a decis pe cine să susțină. Nu-i așa domnule Moldovan? Potoră este „mână moartă”, riscăm să pierdem și puținul ce-l are handbalul acum.

„Bătrânii” din handbal l-au susținut pe Din, dar fostul arbitru le-a cam tras „2 minute” la fiecare în parte sau chiar împreună și uite cum lista se subțiază și scoate la „bătaie” trei feciori ce s-au „jucat” de-a handbalul în ultimul sfert de secol.

Nu știu dacă actualul președinte (n.n. Din) a condus handbalul din România în ultimii patru ani, am impresia că a fost condus prin terți cu influență. Rezultatele s-au văzut. 

Finalul lunii aprilie, mai exact pe 24 aprilie, îmi va descoperi curiozitatea. 

Jocurile se ascut, chiar dacă jocul nu taie. Constantin Din se are că este lăsat liber să zboare spre ceea ce știe el să facă mai bine. Ce știe să facă mai bine? Habar n-am, dar știe. Încercările sportivo-politice ale lui Din n-au adus nimic spectaculos, ba dimpotrivă.

Descărcările financiare de la primării spre handbal nu sunt o soluție pentru viitor. N-au fost niciodată, indiferent de disciplina sportivă. „Descărcările” sunt importante, dar nu acoperite de nesimțire. Distanța de la bunul simț la nesimțire, în unele locuri, este obositoare. Federația Română de Handbal nu înseamnă doar loturile naționale (cele două mari și late). „FRH-ul” este cu totul și cu totul altceva. 

„Descărcările financiare” mai mult sau mai puțin vizibile nu înseamnă „ bere pentru public” sau alte pungi... electorale. Chiar nu mă interesează că sunt hulit după această lectură, nici nu-mi pasă, știu doar că „descărcările mele” sunt reale. 

Performanța nu poate să fie susținută DOAR din bani publici. Aceste „descărcări financiare” vor ucide viitorul handbalului, adică taman ce vor candidații să susțină mai departe.

Apropo,  care sunt soluțiile domnului Bogdan Voina? Ce alege între „echipament” și „handbal”? „Fotoliul din Floreasca” este incomod doar pentru cel ce știe, simte și trăiește pentru handbal, restul este un fâs pentru următorii patru ani. Soluțiile domnului Din le-am văzut și le-am simțit. Care este distanța cea mai scurtă de la vorbe la fapte?  Patru ani este răspunsul.

Este la fel de rușinos precum în fotbal.  L-am auzit pe fostul minicandidat, astăzi „veșnic președinte” cum își umfla mingea cu vise și scuipa din puțul negândirii cuvinte ce ucid adevărul: „... și pentru că trebuie să fim sinceri cu noi înșine, România este în elita fotbalului european…”. Așa a pornit și fotbalul în România după “epoca Mircea Sandu”, cu speranțe. Urmează handbalul. 

Constantin Din se ascunde în spatele ligii campionilor (mă refer la echipele de club participante) împingând valoarea handbalului românesc cu bani publici spre conturi… străine de țara asta. 

Mai vin copiii spre handbal? Unii spun că da. Spun și eu da, dar în exagerat de puține locuri, doar acolo unde sunt niște nebuni ce încearcă să fie… normali. 

Curg salarii din bani publici de zeci de mii de euro și publicul tace. Știe el de ce tace, dar nu pentru că tăcerea e de aur, ci pentru siguranța zilei de mâine. Glasul tribunei tace, publicul a obosit. 

Dacă ne creștem copiii incorect acesta este viitorul. Candidați de plastic ce joacă între primării și consilii județene, nu în sală. 

Acum candidații poate fac campanie electorală de tip anticameră la insituțiile mai sus precizate pentru ocuparea “ fotoliului din Floreasca” și pentru liniștea… publicului. 

Orice disciplină sportivă înseamnă asumare, viitorul înseamnă copii. 

Copiii de azi sunt candidații de mâine. De sportivi nu mai avem nevoie. Ei au obosit și acum sunt plecați în Germania la cules de pepeni… de la Dăbuleni. 

Tripleta Din – Dinu – Voina va dărui viitorul handbalului românesc în următorii patru ani. Doar un “vector” o să aibă cele trei componente: origine – sens – direcție. 

Dacă. Tot privesc în urmă încep să-mi furnic… viitorul. Catastrofă cu Turcia și nu la fotbal, profesorii de sport marginalizați și neîmpinși spre studiu. Să-mi bat joc de mine, să fac paralelă cu strategia din Portugalia sau oricare țară scandinavă? Risc un infarct, așa că mă opresc.

Bogdan Voina marea speranță. Serios? 

Te întrebi cititorule de ce nu l-am “eliminat” pe Sorin Dinu? Mi-e greu să elimin un… arbitru. Dintre toți trei “muschetari” el pare fără cal și spadă. Are doar elanul lui D’Artagnan și scenariul lui Dumas. 

Sistemul din handbal este dependent de banii publici. Cei “trei” știu asta, la fel și candidații la funcția de vicepreședinte, deci și prin urmare pe “fotoliul din Floreasca” se va așeza cel ce este șantajabil, susțin asta pentru că nu există bani publici fără influență politică. Punct.

Concluzie! Nu sunt alegeri la Cotroceni ci la… Floreasca!

 

 

48

No, hai România! Ușor îmbătrânit și cu memoria la pământ, ca de altfel tot ce mișcă-n țara lui Nichita Stănescu, mă refugiez într-un octombrie îndepărtat, la un match de calificare. „Generația de aur” (fără nicio aluzie politică) a fost scufundată la Copenhaga de o ... gașcă nebună. Un scurt 3-0 și America, de atunci, se îndepărta de români. Dar nu era prima dată și din păcate nici ultima. 

Luna octombrie n-a adus poezia lui Bacovia ci „lucrările” lui Gorbaciov și a debutantului Bush. La noi se corectau „tezele”, ca puțin mai târziu să ne dea și cu congresul în... lașitate, pe care, culmea, am cam păstrat-o.

Revin la match-ul de fotbal și mă dezmierd cu acel 3-1 în fața urmașilor lui Hans Cristian Andersen. Atunci, „pe Ghencea”, le-am dat cu basmele în cap și-n tot. Atunci s-a vrut. 

Joi seara, la Istanbul, urmașii – unii chiar la propriu – n-au înțeles că basmul e doar pentru adulți. În basm „răul” este aruncat spre nicăieri de „bine”. 

Am intrat în basm jumuliți chiar dacă penele nu existau. Nu intram în acest pamflet sub nicio formă, dar atunci când evidența e vizibilă chiar sînt supărat pe lașitate. La ce ajută sau încotro mergem?

Lui Mircea Lucescu i-a lipsit curajul. Poate vârsta sau alt aspect mascat l-a făcut să-mi spună (oare doar mie?): „... am pierdut în urma singurei greșeli făcute...”. La prima vedere am înțeles că de fapt eu m-am uitat la un film, uitând fără niciun motiv de conflictul turco-român, unde Sergiu Nicolaescu n-a (mai) intervenit. O singură greșeală? Ciudat. De fapt ceva tipic, vorbim mult și uităm să și facem. 

Mircea Lucescu este și rămâne în fotbal. Merită. Dar joi seara n-a avut curaj. Probabil echipa nu are forță sau alte „matrapazlâcuri” dar, dacă n-ai demnitate stai deoparte și admiră... competiția. 

Habar n-am dacă urmașii lui Baiazid vor „cuceri” America, popasul în fața urmașilor lui Dardani e unul de... urmărit, chiar și de istorici. La Priștina e cafeaua bună, dar când e vorba demnitate națională, „naționala de suflet” este înghițită cu toți burlenii (și aici mă refer ȘI la noii lingăi / rușine lor) de la origini și până la strămtoarea ce ne scumpește benzina și laptele.

Joi seara „ne-au făcut” turcii cum au vrut, chiar dacă nu am impresionat juriul de la „Românii au talent” sau „Chefi la cuțite”. Au adoptat o tactică pe care a folosit-o cu succes chiar Mircea Lucescu, dar în tinerețe. 

E dramă în rândul chibiților. Amestecul de reguli moderne în banalul joc numit fotbal, „la noi” nu dă roade. La mondialul de peste Atlantic, peste 48 de țări încearcă să aducă pacea în fotbal, 48? Nici nu știam că sînt atâtea țări. Știam că sînt trei. Rusia, China și nelipsita Americă cu cele 50 de state. Deci 47 de țări și 50 de state? România... out!

Nu este o dramă uriașă. Din 1998 hainele competițiilor sportive ne cam strâng. Parcă semănăm cu apropiata Bulgarie, atât de cutreierată în vacanțe și ignorată în rest. Ne mințim fotbalul. Dar numai pe el? Copiii nu-i mințim? Pe părinți nu-i mințim? 

Mircea Lucescu are dreptate. Am făcut doar o greșeală. Doar una! Să mergem pe acest drum și spectacolul sportiv va deveni „un animal pe cale de dispariție”. Dinozaurii vor tăia panglici și vor decide președinți de federație, acolo de unde sportivul pleacă spre ... țările calde, pentru că podiumul performanței a murit! 

Oameni politici, primari sau alte scule de bascule decid în sport, haosul creat de la victoria din „acel octombrie” se rostogolește în continuare. Turcii nu ne-au învins în filmele lui Sergiu Nicolaescu, turcii ne-au învins chiar într-un... parc. Beșiktaș Park a fost mlaștina de la Călugăreni. Mircea Lucescu le-a întins o capcană turcilor dirijați de Montela. Nu i-a atacat! A încercat să construiască un zid ce-i poate împinge visul spre nedoritele lovituri de la 11 metri. 

Din sport dar și din viață nu obții nimic fără curaj și demnitate, nici măcar o înjurătură.E important să fii demn să o înțelegi. 

Joi seara s-a încheiat un... nimic. Vom merge mai departe cu același elan și principiu, iar deviza va rămâne neschimbată. Am făcut doar o greșeală. Serios? Doar una?

Apropo, nu înțeleg vorba asta: cum e turcul  și pistolu! Ce derutant, hoțul strigă.... hoții!

Hai România!