O vorbă din bătrâni (?!) spune așa: dacă e marți, e... Belgia. Ei, n-a fost chiar așa, a fost una de tipul, dacă e marți e... Franța.
Marți seara, așa pe la 9 și un pic, îmi caut locul prin sufrageria deloc înghesuită și îmi arunc toată greutatea în fotoliu obraznic de comod pentru o primă mare surpriză din grupele EHF la handbal masculin. Meci de match. Saint – Raphael Var Handball = Potaissa Turda.
Sună alarma! E fix 21:45! Îmi arunc privirea pe Digi 4, când colo fotbal din Liga Campionilor. Asta e, am greșit... canalul. Trec pe Digi 3. Oooooo, aici tot fotbal și tot din Liga Campionilor. Printr-o simplă apăsare de buton ajung la alt match și tot din Liga Campionilor, dar pe Digi 2. Măi să fie, doar n-au înnebunit salcâmii, îmi șoptesc în gând, Potaissa Turda a ajuns să domine... Digi 1. Nici poveste. Tot fotbal și tot de acolo. Nicio echipă din România în Liga campionilor, e normal la ce se întâmplă acum în fotbal (dar nici în viitorul secol). Îmi sun un camarad din presă și-l întreb discret ce se întămplă cu... televizarea matchului. Râde și îmi aruncă o provocare. „Vezi pe Prima 5”! Ptiu drace, n-am extensie la teveu în halul ăsta, poate ajung la vecini cu... extensia. Asta e. Echipele care – cât de cât – ajung prin Europa n-au acces în fața „străinilor” din fotbal.
În povestea de azi îmi amestec atitudinea între două... „meserii”. Una de jurnalist, iar alta de chibiț. Mai întâi să stabilesc un teritoriu. Musai. Ce înseamnă, fiecare, conform „dex-ului comunist” sub semnătura profesorului Breban. Jocul de azi o să fie între „o persoană care practică o activitate literară sau publicistică la diferite publicații și o persoană care participă la joc dar fără a... juca”. Teritoriul fiind marcat, să înceapă match-ul.
Acceptând, dar cu o sumedenie de înjurături în prealabil, cer „ajutorul” celor de la... eurohandball.
Picior peste picior și cu elan pionieresc, las frâu liber speranțelor să-și desfășoare activitatea. De pe malul deloc neamenajat al Arieșului pe malul „Coastei de Azur” (unde scoicile nu sunt bune) un joc nebun.
Pupilele încep să se dilate și nu le pot controla. „Francezii”, vorba vine francezii, îi iau pe băieții de la Turda de proaspeți și prin câteva mișcări clasice ajung la 10-5. Asta cam într-un sfert de ceas. Cum „încă” stau bine cu memoria, găsesc repede fișierul unei discuții cu un ins important (foarte) din handbal și îi spun (după aflarea adversarilor din grupă) despre „francezi” că nu-mi plac dintr-un singur motiv. Au un atac... dat dracului. Nu știu să... rateze. De la 40 în sus Și atenție nu e vorba de febră sau de gradele din alcool.
Cu un portughez, spaniol, suedez și belgian în lot, „francezii” nu uită de ce sunt de atâtea ori campioni mondiali, europeni și olimpici. La noi trăiesc doar amintirile. Ultima, hai să fiu jurnalist, cea mai recentă medalie din handbalul masculin a și ruginit. Au trecut aproape patru decenii. Despre cele patru titluri mondiale, nici nu are rost să povestesc. De medaliile olimpice se supără chiar și Dumnezeu dacă scriu. În ultimele patru decenii de postmodernism sportul din România înseamnă... nimic. Poți sări peste mine cu etalări de nume, dar asta nu înseamnă niciodată – sportul prioritate națională.
Inghesui în mine un măr „otrăvit” și privesc jocul. Nu cred nimic! „Francezii” ne-au îndopat cu „confit du canard” de parcă „friptura de Turda” a intrat cu tot cu investiții... în salină. Bunul simț la care apela acest Sergiu Nicolaescu din Fotbal, pe numele real Mircea Lucescu, după partida Austria – San Remo sau San Marino 10-0
: „...de multe ori, echipa mai bună nu are nevoie să marcheze chiar atât de multe goluri…” – asta “francezii n-au înțeles-o și sunt de acord cu ei.
Urmașii lui Traian și Decebal, chiar și Mateusz Piecihowski erau pe plaja de la... Frejus, nici măcar în Saint Raphael. Își spuneau bancuri și degustau un vin pe numele său adevărat „Pouilly Fume la Champ des Vignes” (e al naibii de bun...). În poartă doar midii și stridii. S-a primit și s-a... gustat. Apărarea turdenilor a fost la înălțime. Cota 0 pe plaja de la Nice, doar acolo e... piatră. 30 % eficiență. Sper că Horațiu Gal a avut simțul umorului și a schimbat meniul cu ceva ușor. O supă de ceapă sau „crepes”. „Francezii” la fel de conectați la match. Atac, aruncare și... gol. Turdenii au aruncat la poartă (atenție!!!) cam cu două, trei aruncări mai mult de câte goluri au... căpătat!!! No asta-i bună.
Măi dragilor faceți bine și luați-vă de mănă și treceți pe la fiecare echipă de juniori, mai ales pe la echipa campioană națională, și să le povestiți de isprava voastră de pe Coasta de Azur. Este supărător, dar nu de capitulat.
Acum asta este diferența dintre handbalul nost și a lor. E drept că e cam de patruzeci de ani acest aspect, dar ce vină am eu că cei mai buni tehnicieni din handbal sunt primari sau președinți de consilii județene.
Fără fapte aceste erori vor continua, și voi (n.n. Potaissa Turda) sunteți trecători. Vor veni alții în locul vostru și aceste „performanțe” vor continua.
Nimic pe site-ul ehf nu se schimbă, doar... diferența de scor. „Francezii” aruncă și marchează. Diferența crește și publicul din sală caută Turda pe hartă. O găsesc.
Sunt fericit, s-au oprit la cota 42. Palmaresul lor din acest sezon este... 45. Cine știe. Poate în... retur.
Anticipam dificultatea grupelor, diferența, nu numai din handbal, o știam, dar uneori umilința doare. Marți seara m-a durut, nu numai umilința ci și lașitatea mea de a nu face nimic timp de patruzeci de ani.
Nu ajunge să fiu „inspirat” doar din patru în patru ani, când în fiecare zi în România un sportiv plânge că e... singur!
M-am obosit, plec să destup un vin și apoi... să tac. De ce? Cei proști s-au unit și distrug... nu numai palmaresul acestei nații.
Revin la handbal.
Marți seară tot ce s-a întâmplat a fost real, chiar și neputința. Nimeni n-a mimat insuccesul. Poate i-a speriat... adevărul.
Dintre semicercuri, io, un chibiț banal.
ps
în următorul pamflet pregătesc o mică surpriză din... sport
foto: eurohandball.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu