AȘTEPT RETURUL

Repriza I

E groasă precum pânza de păianjen. Accept că sunt subiectiv, nu accept să fiu păcălit sau „ars” de niște nemernici.

La începutul săptămânii, pentru că doar atunci nu crește iarba, s-au luat la trântă cu palmaresul, orgoliile și inteligența, cele două echipe din Cluj Napoca, adică „U” Cluj.

Nu intru în strategia meciului pentru că mă pierd în neputința studenților restanțieri la mai multe capitole, printre care și... fotbal. „Studenții” i-au păcălit pe adversarii din intersecția celor VII cărări, doar n-a apărut aiurea în metrou, pardon în tramvai expresia: „ a umbla pe șapte cărări”. „Studenții” le-au întins o capcană adversarilor din depou, nu le-au deranjat „tampoanele” și nici „macazul”, i-au lăsat să-și epuizeze revizia tehnică, iar atunci când dascălul s-a întors cu spatele, le-a băgat „mortul în casă”. Asta e, norocul aparține și... altora, nu numai unora! 

Strategul neputinței de luni seara, de data asta Neluțu a fost mână bună, nu contează că eu n-am înțeles nimic, e important că examenul a fost... „luat”. Dănuț, celălalt strateg agitat ca un ouț într-o căldare îl invoca pe Dumnezeu. Tuna și fulgera la adresa norocului. Ducu Bertzi a împărțit cu grijă norocul așa că partea leului a fost mai... academică.

Scor final. 3:0!

Repriza a II-a

Aici e groasă. Match-ul era stins de mult timp, chiar și „actorii” erau plecați de pe scenă. Bucuria era în „alb și negru”. Un grup de indivizi, oameni e cam mult pentru asemenea comportament, s-a întâlnit cu două ființe, mai mult sau mai puțin vinovate, din tabăra adversă. Erau doi copii,  vai de mama lor. Unul a fost pus la pământ din câteva lovituri bine executate de câțiva sălbatici. Excrementele ce au provocat acest incident merită să plătească pentru toți și toate. 

În spatele acestui fapt începe cu adevărat match-ul. Sare în schemă clubul din zona „șapte”, dar nu anii de acasă pentru că acolo de unde nu este nimeni nu cere, de ce aș face-o tocmai acum și își tăvălește off-ul printr-un comunicat scris prost și neinspirat de parcă l-ar fi scris fostul arbitru ajuns președinte. Si nu e vorba de... Johannis. 

Citat din comunicat:

“… o parte a suporterilor Universității Cluj alege să mute dinamica din teren și din tribune, într-un mod negativ, pe străzile orașului. S-a ajuns ca însemnele clubului nostru să le dea „dreptul” de a le elimina, aplicând și o „corecție” celor care văd culori în fața ochilor, și nu doar alb-negru…”  

1. Nu discut de gramatică pentru că vorbesc în scris... singur.

2. Din cele patru rânduri, doar rândul 7 pare scris corect!

3. Măi domnilor, atenția asta n-am văzut-o după incidentul cu suporterii dinamoviști, când un grup de nemernici au procedat mult mai grav sau nu erați în... Cluj.

După ce v-ați hrănit cu gesturile produse de nemernici (nu-i pot numi altfel) ați împins „spectacolul” spre zona politică. Cel dintâi maghiar al acestei nații scuipă din el o cantitate mare de venin, uitând că singurul club născut printr-un act istoric a avut și are în interior mai mulți maghiari decât are în tribună clubul aflat la intersecția celor „7”. Fără a lua 7 piei de om, dar cu rezerve din partea mea pentru cei 7 ani de acasă (probabil a copilărit la bloc) întâiul maghiar al acestei nații afirmă cu subiect și predicat: „… Inacceptabil!! Tineri maghiari au fost bătuți, luni seara la Cluj-Napoca, doar pentru că vorbeau în limba maghiară. Mă adresez ministrului de Interne și îi cer ferm: dați un exemplu! Sancționați ultrașii care au agresat tinerii maghiari!”,

Să mori tu că tinerii bătuți sunt maghiari. Zi să verși. Nu ți-e rușine. Sunt curios dacă cineva se “deșteaptă”, dar nu ca-n imn pentru că acolo scrie “deșteaptă-te române” și tu ești fan… victor dar nu ponta! Cum îți permiți să “miști” electoral un gest regretabil pentru toți oamenii cu scaun la cap și bun simț? Măi kelemen sunt cuvintele tale: “… asta este consecința faptului că partidele extremiste, antimaghiare, pot instiga liber, în timp ce statul, adesea, închide ochii… ” Pot instiga liber ? Tu ce faci? 

Nimic politic până acum. 😂

Csomo Botond, mai coleric dar la fel de mincinos, aruncă în eter mesaje ce pot relansa subiecte ucise de democrație. “… Sunt indicii temeinice că avem de-a face cu o infracțiune motivată de ură etnică! si dansul solicita autorităților să-i pedepsească pe făptaşi, aplicând dispozițiile Codului Penal.

Eu cred ca da, orice tip de violenta este inadmisibilă si trebuie suprimată imediat… ”

Partea a doua a textului este corectă, dar varianta cu “indicii temeinice” mă cam sperie. 

Nu mă sperie atitudinea unor maghiari, pentru că sunt români duplicitari. Cititorule sunt 11 “mici” diferențe. Descoperă-le!

Cum nici un club nu are conducători cu cojones sau patroni “reali” astea sunt… rezultatele. Dacă pe teren victoriile se împart, în afara gazonului victoriile o să fie doar… studențești. Cine are carte are parte… de victorii. 

Kelemene ești “gulyas” alterat dacă vii cu astfel de argumente: “… Mai mulţi dintre aceştia au suferit răni grave în urma atacurilor, fiind agresaţi în timp ce se întorceau paşnic acasă. Nu accept argumentul că acestea sunt doar cazuri izolate. Nu! Atâta timp cât maghiarii sunt atacaţi doar pentru că sunt maghiari…”. Kelemen baci, în Peluza Șepcile Roșii sunt mai mulți maghiari ca-n, era să scriu udemereu, trbuna din multipla intersecție. Vrei să-ți înșir campionii de etnie maghiară ce au inimă... bicoloră? 

Da, luni seara studenții au învins cu noroc chior și bonificație divină. Nemernicii din “Peluza Șepcile Roșii” ce au provocat – nu numai luni seara – asemenea gesturi, interziși “forever” la un spectacol sportiv! Conducătorii clubului să-și asume incompetența, nu pot să înțeleg cum spectatorul interzis este prezent în tribună. Eu înțeleg că “studenții” au un președinte sărac, dar asta e financiar nu și… academic, altminteri acesta este rezultatul! Un rezultat trist!

Rămâne 3-0. Deocamdată.

ps

curiozitate. 

De ce conducătorii clubului “U” Cluj nu afirmă despre victimele de luni seara că sunt români? 

sfat.

Nu mai luați poziție de drepți! Ajunge!

financiar. 

Cum naiba “bagi” în țară 4 tone de aur fără să știe… simion?

ÎNCEPE „VOTUL”... NAȚIONAL

A venit primăvara, fără să plece iarna. Natura are nevoie de primăveri, de cântec și ploi. Nația n-are nevoie de nimic, pentru că... are.

Cea mai nelimitată perioadă electorală o trăiesc fără să clipesc, sunt atent la toate marile măgării și... măgărițe. Sunt într-o veșnică campanie electorală, parcă și Dumnezeu s-a plictisit de măgari și măgărițe. 

Sunt „amenințat” că-n luna mai orice început are și un „nesperat” sfârșit. Eu, miop fiind, sfârșitul nu-l văd în luna mai, dar nici în perioada următoarea. Măgarii și măgărițele rămân la fel de „puțini-pretențioși”, doar e animalul... sfânt. 

În „mai-ul” părintelui Ioachim Cristofor bucuria este pretutindeni:

„... sunt frumoasă luna Mai,

Tot pământul e un rai

Vesel sus și vesel jos,

Vesel câmpul cel frumos...”

Părintele Ioachim n-a cunoscut în profunzime... jos-ul. Aici, jos, nimic nu se împerechează. Dorințele cu faptele sunt în același loc, în același pol. Atracția lor devine un... ideal😂.

Candidații la „jilțul de la Cotroceni” sunt validați. Despre merit sau valoare nu discut în scris. E sub demnitatea votului din luna mai. Cei „11 magnifici” sunt gata de atac într-o viitoare campanie agricolă, pardon electorală. Fără măgari și măgărițe, atenți la nevoile pajiștii. Iarbă proaspătă și apă curată. Musai. Apropo, știai că măgarul are o memorie extraordinară? Parol, așa e. 

Revin la cei „11 magnifici”. O echipă de fotbal, împărțită în două sisteme de atac. Unul proeuropean, iar celălalt sistem suveranist. Seamănă cu selecționata României de fotbal ai anilor 87 – 90, cinci de la Dinamo, cinci de la Steaua și unul de la Craiova, să fie... 11. Coincidență sau nu, meciul nu va dura 90 de minute. Din păcate sau din fericire, va răspunde luna iunie. 

Cei „11 magnifici” sunt actori ai unui scenariu extrem de prost, filmul nu are public, încasări și... generic.

Calitățile „actorilor” sunt acceptate de Mimi Brănescu, ca rezervă pentru Celentano, Bobiță sau Aspirina. Nimic deosebit.

Cine e portarul? Dar fundașii? La mijloc? Dar în atac? E clar că nu pot juca 1 – 4 – 3 – 3 dintr-un singur motiv. Pe „fund” sunt mai mulți de 4!!! La o primă vedere cei „11 magnifici” n-au un antrenor, ci mai... mulți. Schemele tactice abia acum își intră în rol. 

În echipă sunt de fapt mai multe echipe. Alianțele sunt vizibile și deloc atractive. „Jucătorii” nu prea vorbesc – între ei – pe suprafața de joc. Duplicitarismul este una din calitățile multor... titulari. Totuși sunt câțiva „magnifici”, asa ca să dea la număr. Oricum nu contează cine joacă, contează cine marchează.

Neavând „selecționer” nu pot reproșa nimănui selecționarea lui John-Ion Banu-Muscel (fără nici o aluzie la duduia din echipă), Sebastian Constantin Popescu și Silviu Predoiu (jucător fără nici o acoperire, joacă pe... față). Tripleta asta „magnifică” nu poate marca (împreună) mai mult de 2 goluri, hai 3 dacă intervine „VAR-ul”. Sunt jucători fără nici un antrenament „serios”. Probabil le place în cantonament și acceptă umilirea de după meci.

Din cei „11 magnifici” și fără nici o eliminare au rămas să joace „8 magnifici”. Din nou o tripletă la fel de „magnifică”😂. Linia mediană este o combinație dătătoare de speranță pentru cei ce mai cred în... familie. Doi de un fel și o duduie. Tripleta asta poate marca chiar 4 goluri, asta înseamnă că unul marchează... mai mult de un gol. Asta da eficiență😂.

O mare parte din echipă este inutilă, insipidă, inodoră și cu portofelul deschis (prietenii știu de ce). Daniel Funeriu, Lavinia Șandru și Cristian Terheș au mai fost la ședințe tehnice înainte de meciuri, dar de fiecare dată au rămas pe banca de rezerve (în cel mai fericit caz) sau chiar în afara arenei. 

„Magnificii” rămași sunt cei care vor marca, dar nu poate să fie vorba de nicio calificare. 

De magnificii „ăștia” mă ocup după primul antrenament. Cei „5 magnifici” sunt organizați în două sau chiar trei echipe ( 2 + 2 +1 sau 3 + 2). La o primă lectură chiar că-mi pare rău de „retragerea prematură” a eșecului numit – democrație – a duduii Gavrilă. „Biata magnifică” a scăpat printre degete un viitor demn de manualul de istorie. 

Apropo, cine-i măgarul?

Cine-i măgarul? Sugestie. Musai să (re)citești „prietene virtual” povestea dăruită acestei lumi de către George Orwell: Ferma Animalelor. Este fabuloasă povestea și extrem de autentică în acestă perioadă (și nu numai). George Orwell atenționează cititorul de conflictul animal – om și consolidează poziția animalelor asupra deciziei: „... omul este singura ființă care consumă fără să producă...”. Amestecul de găini, porci, măgari duce spre o campanie electorală. Omul fiind și singurul dușman cu adevărat, în cazul acestui „meci” fiind... eu, alegătorul.

Ptiu, al naibii să fiu. Acum să caut printre porci, câini, găini sau vaci cine este mai productiv și mai european. Cine-i „tare-n clanță”  sau cine... pe cine. Dacă-n „Ferma Animalelor” curiozitatea - „... de ce să ne pese nouă după ce murim...” – era anulată, acum de ce să fie diferit?

Și acum „magnificii rămași” - în afara Fermei Animalelor – se aruncă spre ciugulitul grăunțelor chiar din palmele... alegătorului. Primul la „ciugulit” e – profesorașul cel viteaz – pe numele de dosar: Nicușor Dan. E slab ca tras printr-un inel, pentru că nici usturoi n-a mâncat și... cam atât. Logica lui de matematician l-a făcut să renunțe la ipoteze și concluzii, intrând direct în demonstranți, pardon demonstrații iar rezultatul este pe măsura neputinciosului primar. „ ... bucureștenii nu pot trăi bine, dacă România nu o duce bine…”. Erai mai credibil dacă partenerul tău era duduia retrasă de la „cum pot”, Gavrilă. Era clar că atunci catedra era doar a... ta. Măi domnule profesor, bucureștenii... „nu e români”? Revin... Nicușoare.

Cot la cot cu „profesorașul cel viteaz” intră materialul de valoare. Haurul mânca-ți-aș. Simion după victoria din meciul interior – haur versus pot – intră hotărât în noua partidă. Acum nu știe exact ce poziție ocupă din „Ferma Animalelor”. Porc? Câine? Găină? (se pare că da) Sau poate... măgar (nu prea cred dar e posibil). A jucat la offside cu stelistul fecesebist, i-a mâncat brânza, i-a luat și diridaii, ce mai... „haur să fie mânca-ți-aș”. George acum este doar prezentarea echipei, urmează... așezarea în teren.

În orice echipă, conform regulamentelor ferefe și lepefe, musai să ai în echipă „jucători” sub 21 de ani, mai pe limbaj fotbalistic U21. La 21 de ani ai tot viitorul în față și-n spate, chiar dacă numele este din gașca „aialaltă”: Antonescu. Da, Crin Antonescu este „jucător U21”. N-a făcut nimic până acum (și nici de acum încolo) așa că este „jucător de poker”, dar la... juniori. Crin, bată-l să-l bată de prenume, este produsul unei relații între doi parteneri de același gen. Rezultatul nu surprinde, mai ales că este caraghios faptul că nici un partener nu-l iubește cu adevărat. Marin Preda a lăsat scris: „Dacă dragoste nu e nimic nu e”. Acest aspect nu  l-a înțeles nici Mirciulică (n.n. Geoană), un alt jucător cu mai multe... tricouri. 

Penultimul „magnific” este și cel mai agresiv dintre toți. Victor Ponta și nu e poantă. Așa cam prin secolul al XVI-lea domnul Moldovei, Alexandru Lăpușneanu (n.n. la a doua domnie) ar fi spus sau ar fi rostit o propoziție asemănătoare cu: „... dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...”. Costache Negruzzi a precizat că „țara nu-l vrea (înapoi)”, dar degeaba. Victor știe una și bună. Acum e suveranist și... necăsătorit. Peste alți cinci ani, poate să devină liberal sau chiar membru în conducerea UDMR-ui. Uneori am impresia că Victoraș minte și atunci când spune „am fost premierul României”. El minte și când tace. Acum vrea să... „face”. Pentru meci îți pregătesc câteva „sclipiri” pe care tu le numești virtuții. Nu bade, se numesc minciuni!

Am lăsat la final o muiere. Echipa are nevoie de o mamă, dar nu a răniților. Elena Lasconi, musceleancă daco-getă-get-beget se aruncă (din nou) în primul tur. Sub deviza – în viață totul e posibil – Lenuța din Deva – vrea să fie prima muiere de la noi. Prima muiere care... ce? Nația asta a mai avut parte de Lenuțe. Pe unele nația asta le-a împușcat, pe altele le-a arestat, așa că... viitorul sună bine. Leano, eu zic așa. Tu nu faci schimb de tricouri cu nimeni, e riscant. Nu poți să știi ce se ascunde pe sub tricou, sau mai grav... dar mai bine nu. Rămân moderat plus că Ludo (Ludovic Orban) nu-ți mai poate oferi retragerea lui. Tu din start ai cu 5 voturi mai puțin. Hoții! Rușine! Ruși... ne? 

Continuăm pregătirile. Urmează... cantonamentul. Cu alte cuvinte, vine ziua meciului și noi (eu) nu avem echipă. Asta-i durerea mare. Cu jucători nepregătiți cum naiba să te „bați” cu... Marea Neagră. Te îneci la... primul șut pe spațiul porții.

ps

mă plictisesc criticile. vreau ceva original.parol

ps 2

ce rezerve de „halva-lux” a avut echipa... națională? Șoșoacă, Gavrilă, Pricopie și Georgescu. 

ps 3

nici nu vreau să mă gândesc la... 2031!

ÎNCEPE „VOTUL”... NAȚIONAL

A venit primăvara, fără să plece iarna. Natura are nevoie de primăveri, de cântec și ploi. Nația n-are nevoie de nimic, pentru că... are.

Cea mai nelimitată perioadă electorală o trăiesc fără să clipesc, sunt atent la toate marile măgării și... măgărițe. Sunt într-o veșnică campanie electorală, parcă și Dumnezeu s-a plictisit de măgari și măgărițe.

Sunt „amenințat” că-n luna mai orice început are și un „nesperat” sfârșit. Eu, miop fiind, sfârșitul nu-l văd în luna mai, dar nici în perioada următoarea. Măgarii și măgărițele rămân la fel de „puțini-pretențioși”, doar e animalul... sfânt.

În „mai-ul” părintelui Ioachim Cristofor bucuria este pretutindeni:

„... sunt frumoasă luna Mai,

Tot pământul e un rai

Vesel sus și vesel jos,

Vesel câmpul cel frumos...”

 

Părintele Ioachim n-a cunoscut în profunzime... jos-ul. Aici, jos, nimic nu se împerechează. Dorințele cu faptele sunt în același loc, în același pol. Atracția lor devine un... ideal😂.

Candidații la „jilțul de la Cotroceni” sunt validați. Despre merit sau valoare nu discut în scris. E sub demnitatea votului din luna mai. Cei „11 magnifici” sunt gata de atac într-o viitoare campanie agricolă, pardon electorală. Fără măgari și măgărițe, atenți la nevoile pajiștii. Iarbă proaspătă și apă curată. Musai. Apropo, știai că măgarul are o memorie extraordinară? Parol, așa e.

Revin la cei „11 magnifici”. O echipă de fotbal, împărțită în două sisteme de atac. Unul proeuropean, iar celălalt sistem suveranist. Seamănă cu selecționata României de fotbal ai anilor 87 – 90, cinci de la Dinamo, cinci de la Steaua și unul de la Craiova, să fie... 11. Coincidență sau nu, meciul nu va dura 90 de minute. Din păcate sau din fericire, va răspunde luna iunie.

Cei „11 magnifici” sunt actori ai unui scenariu extrem de prost, filmul nu are public, încasări și... generic.

Calitățile „actorilor” sunt acceptate de Mimi Brănescu, ca rezervă pentru Celentano, Bobiță sau Aspirina. Nimic deosebit.

Cine e portarul? Dar fundașii? La mijloc? Dar în atac? E clar că nu pot juca 1 – 4 – 3 – 3 dintr-un singur motiv. Pe „fund” sunt mai mulți de 4!!! La o primă vedere cei „11 magnifici” n-au un antrenor, ci mai... mulți. Schemele tactice abia acum își intră în rol.

În echipă sunt de fapt mai multe echipe. Alianțele sunt vizibile și deloc atractive. „Jucătorii” nu prea vorbesc – între ei – pe suprafața de joc. Duplicitarismul este una din calitățile multor... titulari. Totuși sunt câțiva „magnifici”, asa ca să dea la număr. Oricum nu contează cine joacă, contează cine marchează.

Neavând „selecționer” nu pot reproșa nimănui selecționarea lui John-Ion Banu-Muscel (fără nici o aluzie la duduia din echipă), Sebastian Constantin Popescu și Silviu Predoiu (jucător fără nici o acoperire, joacă pe... față). Tripleta asta „magnifică” nu poate marca (împreună) mai mult de 2 goluri, hai 3 dacă intervine „VAR-ul”. Sunt jucători fără nici un antrenament „serios”. Probabil le place în cantonament și acceptă umilirea de după meci.

Din cei „11 magnifici” și fără nici o eliminare au rămas să joace „8 magnifici”. Din nou o tripletă la fel de „magnifică”😂. Linia mediană este o combinație dătătoare de speranță pentru cei ce mai cred în... familie. Doi de un fel și o duduie. Tripleta asta poate marca chiar 4 goluri, asta înseamnă că unul marchează... mai mult de un gol. Asta da eficiență😂.

O mare parte din echipă este inutilă, insipidă, inodoră și cu portofelul deschis (prietenii știu de ce). Daniel Funeriu, Lavinia Șandru și Cristian Terheș au mai fost la ședințe tehnice înainte de meciuri, dar de fiecare dată au rămas pe banca de rezerve (în cel mai fericit caz) sau chiar în afara arenei.

„Magnificii” rămași sunt cei care vor marca, dar nu poate să fie vorba de nicio calificare.

De magnificii „ăștia” mă ocup după primul antrenament. Cei „5 magnifici” sunt organizați în două sau chiar trei echipe ( 2 + 2 +1 sau 3 + 2). La o primă lectură chiar că-mi pare rău de „retragerea prematură” a eșecului numit – democrație – a duduii Gavrilă. „Biata magnifică” a scăpat printre degete un viitor demn de manualul de istorie.

Apropo, cine-i măgarul?

Cine-i măgarul? Sugestie. Musai să (re)citești „prietene virtual” povestea dăruită acestei lumi de către George Orwell: Ferma Animalelor. Este fabuloasă povestea și extrem de autentică în acestă perioadă (și nu numai). George Orwell atenționează cititorul de conflictul animal – om și consolidează poziția animalelor asupra deciziei: „... omul este singura ființă care consumă fără să producă...”. Amestecul de găini, porci, măgari duce spre o campanie electorală. Omul fiind și singurul dușman cu adevărat, în cazul acestui „meci” fiind... eu, alegătorul.

Ptiu, al naibii să fiu. Acum să caut printre porci, câini, găini sau vaci cine este mai productiv și mai european. Cine-i „tare-n clanță”  sau cine... pe cine. Dacă-n „Ferma Animalelor” curiozitatea - „... de ce să ne pese nouă după ce murim...” – era anulată, acum de ce să fie diferit?

Și acum „magnificii rămași” - în afara Fermei Animalelor – se aruncă spre ciugulitul grăunțelor chiar din palmele... alegătorului. Primul la „ciugulit” e – profesorașul cel viteaz – pe numele de dosar: Nicușor Dan. E slab ca tras printr-un inel, pentru că nici usturoi n-a mâncat și... cam atât. Logica lui de matematician l-a făcut să renunțe la ipoteze și concluzii, intrând direct în demonstranți, pardon demonstrații iar rezultatul este pe măsura neputinciosului primar. „ ... bucureștenii nu pot trăi bine, dacă România nu o duce bine…”. Erai mai credibil dacă partenerul tău era duduia retrasă de la „cum pot”, Gavrilă. Era clar că atunci catedra era doar a... ta. Măi domnule profesor, bucureștenii... „nu e români”? Revin... Nicușoare.

Cot la cot cu „profesorașul cel viteaz” intră materialul de valoare. Haurul mânca-ți-aș. Simion după victoria din meciul interior – haur versus pot – intră hotărât în noua partidă. Acum nu știe exact ce poziție ocupă din „Ferma Animalelor”. Porc? Câine? Găină? (se pare că da) Sau poate... măgar (nu prea cred dar e posibil). A jucat la offside cu stelistul fecesebist, i-a mâncat brânza, i-a luat și diridaii, ce mai... „haur să fie mânca-ți-aș”. George acum este doar prezentarea echipei, urmează... așezarea în teren.

În orice echipă, conform regulamentelor ferefe și lepefe, musai să ai în echipă „jucători” sub 21 de ani, mai pe limbaj fotbalistic U21. La 21 de ani ai tot viitorul în față și-n spate, chiar dacă numele este din gașca „aialaltă”: Antonescu. Da, Crin Antonescu este „jucător U21”. N-a făcut nimic până acum (și nici de acum încolo) așa că este „jucător de poker”, dar la... juniori. Crin, bată-l să-l bată de prenume, este produsul unei relații între doi parteneri de același gen. Rezultatul nu surprinde, mai ales că este caraghios faptul că nici un partener nu-l iubește cu adevărat. Marin Preda a lăsat scris: „Dacă dragoste nu e nimic nu e”. Acest aspect nu  l-a înțeles nici Mirciulică (n.n. Geoană), un alt jucător cu mai multe... tricouri.

Penultimul „magnific” este și cel mai agresiv dintre toți. Victor Ponta și nu e poantă. Așa cam prin secolul al XVI-lea domnul Moldovei, Alexandru Lăpușneanu (n.n. la a doua domnie) ar fi spus sau ar fi rostit o propoziție asemănătoare cu: „... dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...”. Costache Negruzzi a precizat că „țara nu-l vrea (înapoi)”, dar degeaba. Victor știe una și bună. Acum e suveranist și... necăsătorit. Peste alți cinci ani, poate să devină liberal sau chiar membru în conducerea UDMR-ui. Uneori am impresia că Victoraș minte și atunci când spune „am fost premierul României”. El minte și când tace. Acum vrea să... „face”. Pentru meci îți pregătesc câteva „sclipiri” pe care tu le numești virtuții. Nu bade, se numesc minciuni!

Am lăsat la final o muiere. Echipa are nevoie de o mamă, dar nu a răniților. Elena Lasconi, musceleancă daco-getă-get-beget se aruncă (din nou) în primul tur. Sub deviza – în viață totul e posibil – Lenuța din Deva – vrea să fie prima muiere de la noi. Prima muiere care... ce? Nația asta a mai avut parte de Lenuțe. Pe unele nația asta le-a împușcat, pe altele le-a arestat, așa că... viitorul sună bine. Leano, eu zic așa. Tu nu faci schimb de tricouri cu nimeni, e riscant. Nu poți să știi ce se ascunde pe sub tricou, sau mai grav... dar mai bine nu. Rămân moderat plus că Ludo (Ludovic Orban) nu-ți mai poate oferi retragerea lui. Tu din start ai cu 5 voturi mai puțin. Hoții! Rușine! Ruși... ne?

Continuăm pregătirile. Urmează... cantonamentul. Cu alte cuvinte, vine ziua meciului și noi (eu) nu avem echipă. Asta-i durerea mare. Cu jucători nepregătiți cum naiba să te „bați” cu... Marea Neagră. Te îneci la... primul șut pe spațiul porții.

ps

mă plictisesc criticile. vreau ceva original.parol

ps 2

ce rezerve de „halva-lux” a avut echipa... națională? Șoșoacă, Gavrilă, Pricopie și Georgescu.

ps 3

nici nu vreau să mă gândesc la... 2031!

NECESITATE

 Ies la plimbare, nu cu un câine cum “e trendi”, ci cu bastonul cel de toate zilele. Ma așez pe prima bancă întâlnită, liberă si autonomă. Temperatura este neobișnuit de fierbinte pentru luna noiembrie spre decembrie. Mă frige! Mă relaxez cu un pahar de apă primit de la un duh. Duhul apei și a energiei mascate.

Sunt obosit și nu sunt capabil să ajung la urnă. Solicit urna mobilă. Promt ea se prezintă însoțită de un “milițian local” și doi mânji obraznic de tineri și depășiți de moment.

Discutii protocolare la început, apoi trec la fapte. In fata mea o hârtie acoperită cu dreptunghiuri cu valoare nulă. N-are rost să-i “renominalizez” pentru că și tastatura are orgoliul ei, iar riscul miocardic este uriaș.

Părăsesc urna mobilă cu nostalgia… viitorului. 

Găsesc o masa libera la o terasă imaginara si cu gesturi britanice îmi comand un ceai cu lapte. 

Răsfoiesc ziarele primite. Ziare internaționale. Rămân surprins de subiectul (principal) tratat. Alegerile dacice!

Măi să fie. Decebal a ieșit să-l “salute” pe… Traian! CCR (Curtea Constituțională a României) nu are încredere în urna “mea” mobilă. Privesc cerul și mă întreb, oare CCR-ul ăsta mi-a citit și… gândurile? E groasă îmi răspunde… duhul. Se ascunde pe axa: apă - hrană - energie. Râsul îmi dă târcoale și mă salvează diareea.

Rasfoiec, nu chiar în liniște, presa de pretutindeni. Orban, băiatul de băiat, și nu prefacutii liberali (ciudat cum liberalismul dacic este desenat doar de femei, enumăr câteva dudui: Ciucă, Boc, Orban, Bolojan, Bogdan, Antonescu și nu în ultimul rând “muta” Johannis) cum ai crede, e vorba de Victor Orban, numit de toți (aproape toți) dictator, iasă și declară. Din start apreciez că tipul este “tőkoős ember” și nu există grad de comparație între el și șleahta de nulități … dacice. 

“… România reprezintă un teren de testare…ce s-a întâmplat este o problemă haotică…” sunt doar câteva concluzii ale “dușmanului” UE, Victor Orban. Clar omul e… tőkős ember”. 

Pe plaiurile dacice muierea protevista cu studii mai mult ascunse decât mascate, ce încearcă să învețe chiar de la locul de muncă meseria de președinte…ă, îmi demoralizează… urna mobilă. Duduia mă “amenință” cu lebedele vieneze. Ce naiba să-mi “satisfacă” comisia asta ce aparține mai multor localități. Leana modernista e precum varza murată, bună… dar la fasolea frecată. Ciudat este că are comportament de om cu un IQ ce-l doboară chiar și pe Flynn. Inteligența artificială renunță și îi lasă pe cei doi în arena romană. Pâine există , circ așișderea.

Cumplit croșeu oferit de alegătorul român. Un alegâtor-amic de la masa alăturată îmi citește (?!) gândurile și-mi aruncă răspunsul la o întrebare… nerostită! “Alegătorul român nu alege,el.. vinde!” Cu limba îmi fac semnul celor patru puncte cardinale și poate am (și eu) noroc la… vânzare. 

Să-mi ajungă urna mobilă la o… necesitate? E grav. Duduiul cu influențe de hidrogen și oxigen este o telenovelă, chiar mai proastă decat cea în care a jucat fiica “protevistei cu studii ascunse”, care descoperea dezamăgirea maternă. Fix pix. Film prost și scârbos.

De ziua națională este pregătită o lovitură de stat? Probabil. 

Cred că mai multe de văzut  și trăit în spațiul… dacic. Mulți mișei, prea multi mișei. 

Privesc cu surprindere violența dintre semenii mei. Violența verbală așteaptă să se transforme în violență… fizică. E grav. Victor Orban e precaut:”… iar noi putem trage mai multe concluzii și stabili dacă avem ceva de făcut pentru a preveni apariția unor probleme în Ungaria…”

După ce i-am învățat pe spanioli, francezi, portughezi să joace (și să câștige  competiții) handbal, acum lașitatea politică sprijină vecinii, că așa-i frumos și creștinește, cu exemple… pe viu.

Urna mobilă bate la ușă, miliția locală bate la propriu, m-am plictisit de cafea și plec din povestea asta trist. Am ajuns să aleg din… necesitate.

Pe la începutul anilor ‘80, în toiul războiului rece pe timp de vară (pace), un psihologul Flynn propovăduia, total diferit de Georgescu alesu’ (precizez că ironia este prezentă), viitorul inteligenței peste omenire. Flynn arăta științific creșterea constantă a coeficientului de inteligență. Astăzi asist la reversul acelei teorii. Revoluția industrială nu ajută. Am impresia că toți cei 14 cetățeni turmentați, pardon, candidați sunt de fapt rezultatul inteligentei artificiale. 

Ciudat. Să am dreptul de a alege (garantat și de Constituție) și să-mi refuz acest drept. În urmă cu trei decenii și jumătate am asistat la o lovitură de stat, numită Revoluție, acum asist la o altă lovitură de stat numită… Alegeri!

De la terasa imaginară “îmi strâng catrafusele” și mă retrag discret. 

Se poate întâmpla ceva mai grav?

Cred că… tot!

Anii au cam trecut peste mine, iar memoria râde precum publicul la grimasele lui Louis de Funès, încercând să folosesc tehnologia. Unii au folosit-o “gratuit” provocând un mic seism cu multe grade, dar nu Richter. A învins tik toc-ul. Lângă Louis de Funes se așază Jerry Lewis. Spectacolul e garantat. Covrigarul de Buzău se desparte de tehnologie nu înainte de a-i arăta generalului pe timp de pace, ușa spre cimitirul… neatractivilor. Acolo Geoană își bea “ceaiul”, evident achitat de… alți consumatori.

Una peste alta. Mâine musai să fiu deștept (dar nu numai mâine) și să-mi aleg un vector. Îl aleg pe cel liber, renunț la vectorul legat și alunecător.

Pe 1 decembrie îmi asum alegerea, dar pe 8 îmi asum… necesitatea. 

Ptiu, n-am crezut!

ps

De ce “pana” mea nu a apărut nici un sondaj de opinia în această săptămână? Aha, deci nu se fură (încă) nimic.

IITNEDUTS

Somnul nu-mi dă târcoale, așa că în lipsa unei preocupări intelectuale mă uit la teveul acoperit cu pești, macrameuri și alte moșteniri ale unui trecut, tot mai prezent. Filmul ce se derula era o capodoperă a acelor vremuri trecute, dar și actuale. Toamna bobocilor. Varvara și Toderaș, doi transilvăneni daco-geto-get-begeți, împroșcau în afara ecranului cu artificiile unei vieți  liniștite.

Așa și eu. După câteva secunde simt că mă ia cu amețeală  și-mi dau seama că sunt bolnav. Balanța inimii, acest duel dintre cele două cunoscute ale ecuației inimii, diastolica și sistolica, lasă semne de… amețeală. Evit o poziție de drepți  și-mi amintesc de o definiție a Dumnezeirii, ce-l are creator pe Emil Cioran: “Dumnezeu este intervalul dintre cele două bătăi ale inimii…”

Începe să-mi fie teamă. Nu sunt obișnuit cu poziții așa  înalte, de fapt cea mai înaltă. Vârfurile nu-mi dau siguranță, chiar și acum îmi aduce aminte ce teamă îmi era de vârful creionului când  îmi  curățam urechile.

”U” Cluj pe primul loc. Încerc să-l trezesc pe tata din somnul veșniciei, dar nu-mi răspunde, simt că știe, altminteri nu-mi explic frumusețea  acestei toamne. ‘“U” Cluj pe primul loc la finalul turului. 

Mă ridic cu greutate, mă sprijin pe viitorul acestei nații și încerc să-mi tratez amețeala. 

Medici prea puțini, acum la “U” Cluj, chiar spre deloc, de avocați sau profesori nici nu mai discut, în primul 11. Epoca, ai carte ai parte de orice, a apus, acum cine-i harnic și muncește are tot ce vrea(u), chiar și… peste.

Îmi aduc aminte la începutul sesiunii din vară a “studenților” că un chibiț din tribună mi-a șoptit: “… anu’ ăsta suntem peste anul trecut…”  Tac și îmi forțez memoria să aflu dacă s-a mai întâmplat ca “studenții “ să n-aibă  nicio restanță. Nu găsesc niciun “an” cu examene luate pe… linie, dar nu pe linia de metrou a fostului student comunist de economie politică și limba romană pe dosuri.

Balanța inimii, duelul de care am amintit dintre sistolică și diastolică, forțează un puls unde și adrenalina se rătăcește. 1919 bătăi pe secunda veșniciei.

”U” Cluj pe primul loc? Da, vine un răspuns de… sus. Privesc în sus si… “susul” tace. N-am privit până sus de tot că intru în duel cu “șeful de an” și acolo “susul” e clar. Sunt doar patru litere. YHWY.

Cu mare greutate ajung în fata oglinzii și încep să-mi întreb… răspunsurile. Eu sunt, nu sunt eu și tot așa ca un joc pentru sugari. Cu urme de lapte în colțul gurii îmi iau toate cursurile să-mi pregătesc sesiunea din… iarnă. 

“U” Cluj abia acum începe să sperie profesorii, preparatorii și asistenții, pentru că totul a fost lăsat pe clasicele restanțe sau “subiecte impuse”. Nu nominalizez studenții pentru că nu vreau să râdă liceenii Dana și Mihai (Oana Sârbu  și Ștefan  Bănică fiul) din… academie. 

Hai sa merg pe la alte Universități, așa într-un mic control al durerii. De fapt m-am decis, le dau la toți un test cu întrebarea = doare succesul unui alt student = iar răspunsurile  adevărate să fie trecute în raportul observatorului de la următoarea sesiune de admitere.

Mă sperie și acum lipsa restanțelor pentru “U” Cluj, al naibii, nu m-au obișnuit până acum cu un astfel de parcurs “academic” pe gazon, deci și prin urmare habar n-am cum să mă comport și ce să aștept de la viitorii absolvenți. Alerg cu primele două mâini spre bibliotecă si recitesc nemuritoarele cuvinte rostite de 

dr. Iuliu Hațieganu:”... scopul nostru nu este acela de a crea campioni, ci oameni sănătoși. Nu record, ci armonie, nu ură, ci camaraderie; nu victorie personală, ci victoria națiunii; nu speculă ci jertfă…” 

Mă sperie puțin lectura merg până dincolo de absolvire. 

E limpede precum Someșul la vărsare, că după absolvire vor intra direct în pâine în economia de pe aici (nu mă întreba cititorule despre ce economie e vorba că habar n-am ce răspuns să-ți dau), vor profesa în clinicile orașului de cinci stele cu metrou și alte galerii subterane pe unde cârtițele își desfășoară activitatea de jaf? Echipa în alb și negru, la propriu și la figurat, m-a surprins. 

Rămas în fața bibliotecii o carte îmi face semne disperate cu doua degete ridicate, de parcă doream o eliminare de două minute. Cu ochii mari cât ceapa de Periceni, il privesc pe dr. Luca și cu vocea lui gravă aruncă spre mine cuvinte nu prea auzite de “studenții” români, că de cei spațiali nici n-are rost să “zambesc”. Și-mi spune:

Dr. Mircea Luca: “... “U” are farmecul lui, într-adevăr este clubul studenților clujeni, a tuturor, pentru că atmosfera aceasta de echipă iubită a fost dată de studenții care au plecat de aici cu simbolul acesta. “U” Cluj…”

Recunosc,  n-am crezut că în acest an studenții sunt așa de bine pregătiți. M-au trădat notele de la BAC. 

Una peste alta, dacă în viitorul apropiat celelalte “universități” nu-și pregătesc “studenții” dar și “dascălii” cu noul sistem de învățare, riscă să rămână restanțieri mult timp de acum încolo, de fapt nu mult, abia acum îmi dau seama că “studenții” în alb și negru au vârsta… dascălilor. No asta-i bai dacă nu te uiți și la filmul… Liceenii. 

Următorul examen din an e cu o altă academie  a postmodernismului, una de la margine de țară. De acolo doar “Farul” se mai zărește pentru că și acolo metroul este puntea de legătură dintre conducerea academiei și … senatul Universității. 

Este o diferență majoră, chiar și de exprimare între cei doi “șefi de an”. Dacă “șeful de an” de pe aici îl tăvălește de “șeful de an” de pe acolo, atunci chiar că-i bai mare pentru toți. Apar cheltuielile, haine pentru sfârșitul de an, locația banchetului, dirijorul corului, ce mai, preocupări clasice. 

Mirosul primăverii este cel mai așteptat. Tac să-mi măsor tensiunea, vreau să aflu dacă sistolica s-a împăcat cu diastolica. Rămân perplex când privesc ecranul. Cea mare e mică, și cea mică e… mare. E clar, dorm și visez. Era imposibil să fie de adevărat. Chiar imposibil.

Mă simt relaxat, îmi urmăresc traseul clasic al dimineților banale și ies să-mi întâlnesc partenerii de șuetă.

Abia mi-am întins șezutul pe terasa studenților  acoperiți de sete că vin spre mine o mie nouă sute nouăsprezece voci și urlând o întrebare în gura mare  (e cu rimă, dar nu am vrut): ce te faci dacă “U” devine campioană?

Stau calm și-mi privesc vârsta apoi răspund privind peste pauza dintre bătăile inimii: Nimic, incă o… facultate!

De dincolo si de dincoace de locul 1, un chibiț fără restanțe!

MĂI COSTICĂ

Au fost câteva zile învelite cu handbal la Cluj Napoca si Turda. Dacă în orașul de cinci stele s-a desfășurat într-un anonimat greu de anticipat, Trofeul Carpați la handbal feminin, puțin mai la sud, la Turda, s-a desfășurat un meci “banal” de cupă europeană între două echipe ce și-au propus calificarea. Din fericire echipa administrată de ”prietenul” tău s-a bucurat la final reușind să răstoarne un meci pierdut înainte de a începe. De la -6 la +10 a fost nevoie de doar… 60 de minute.

Trofeul Carpați, altă dată gazda unor echipe ce-și găseau cu greu ritmul în fața echipelor naționale, uneori îmi aduc aminte că și selecționata România B era o echipa de temut, azi, într-un anticipat “schimb de generații” naționala feminină de handbal s-a cam împotmolit.

Gata, acum tunurile pe fetele care uneori n-au minute, nu meciuri, la echipele de club. Nici într-un caz. Strategia handbalului național este un test pentru toți ce-și reglează scaunul de lider FRH, după chipul și asemănarea experienței. De data aceasta  strategia handbalului este ca o zacuscă sau un aluat de pâine cu maia. Am impresia că fostul arbitru Din, ajuns să conducă - handbalul sport național - în următorii ani, face o confuzie grosolană. Confundă echipa cu spațiul propriei afaceri, înlocuind tot ce se poate cu gemuri și murături făcute în mod natural. Măi Costică, handbalul nu-i băcănie. N-am auzit ca zacusca și gogoșarul tău murat să fii fost campioane mondiale, murăturile tale rămân acrituri și atât. 

Agresivitatea cu care nu s-a promovat ediția din 2024 a “Trofeului Carpați” de la Cluj a fost dusă la bun sfârșit. Dacă pe malul lacului Herăstrău ești înconjurat de ridicătorii de scame asta nu înseamnă că la final zacusca are gust de… premiere. 

Lipsa publicului din Sala Polivalentă este meritul profesioniștilor mâncători de rahat, pardon de zacuscă. Am avut uneori impresia că particip  la cel mai grandios antrenament internațional fără… public. Ușile închise si camuflarea rețetei de ardei cu varză. Nici nu vreau să bat cu imaginația  spațiul din Ungaria de la Campionatul European. Stau liniștit și-mi rup o bucată de brânză din șpaițul - handbalului sport național - și-mi înec amarul. Trist măi Costică , mai ales când chiar nu te pricepi. Cred că mai bine te descurcai cu halbele! (Doar pentru cunoscători) 

Conflictul tău (nerecunoscut de tine, măi Costică) cu Sâsâeac a fost câștigat de ultimul și nu la 10 goluri diferență, ci concret printr-un cuvânt: in - ca - pa - bil! Oare cin’  știe adresantul? 

Îmi spunea un uriaș handbalist al acestei nații  (te ajut, a fost și rămâne campion mondial) - citez din memorie - “… Pilu, atunci când handbalul este condus de un arbitru, să fugi la mare distanță, stropește și pătează…” Nu mai întind șueta de atunci, dar l-am privit cu puțină ezitare. Am scos la interval cuvântul… “șansă”. 

Acum regret, mai bine nu mănânc murături toată viața, dar măi Costică chiar ești depășit, precum un contraatac din handbalul scandinav ce nu-l poți implementa pe aici… niciodată. Nu te întreb câți diridai ai întors la “Trofeul Carpați” dintr-un singur motiv. Știu. Să ai parte de excedent, poate echilibrezi balanța în… șpaiț. 

Sper ca în noul mandat să faci trecerea la un partid politic, dar pe față, si să te reorientezi din punct de vedere culinar. Cozonacul cu rahat duce spre… diabet, doar dacă nu ești atent la cantitate.

Dacă goliciunea din Sala Polivalentă din Cluj era supărătoare, nu la fel s-a întâmplat la Turda, acolo unde a jucat echipa Potaissa, avându-l ca președinte pe prietenul (cuvânt folosit la derută precum driblingul lui Ivano Balic) tău, măi Costică, temutul… Sâsâeac. Ți-a întins o capcană, te-a lăsat să jubilezi în prima repriza si apoi a tăbărât pe strategia ta precum se aruncă vinetele în zacusca cu… fasole. 😂

Atunci când lucrezi după rețete scrise corect si cu respect pentru handbal vine și rezultatul! Asta să n-ai impresia că Potaissa va cuceri Liga Campionilor, dar știe să parcurgă și să-și însușească traseul cel mai sigur pentru a ajunge… acolo. 

Tot ce s-a întâmplat la Turda în ultimul sfert de secol în handbal este meritul respectului pentru cei de “sus” și cei de “jos”. Din dicționarul limbii române s-au luat câteva ingrediente literare, dar nu pentru ardei cu varză ci pentru… viitor. Primul ingredient a fost și ramâne: echipa.

Măi Costică, dacă n-ai curaj bagă un “spion” în anturajul turdenilor și spionează cum arată succesul. Succesul nu înseamnă să câștigi Cupa Campionilor sau Campionatul Național, succesul înseamnă public în săli si în tribune. Asta-i ținta. Publicul! Sportivul știe ce are de făcut, nu-i nevoie de multe murături sau gemuri pentru cucerirea trofeelor. E nevoie de… echipă. 

Măi Costică, am discutat cu toți președinții de la FRH, dar cea mai mare dezamăgire ai fost și rămâi, dincolo de orice șansă pentru a te reabilita. Zacusca propusă de tine nu are… gust și textură.

Hai să te ajut puțin, ca spectator din sală, handbalul ROMÂNESC nu înseamnă NAȚIONALA. Tu chiar nu înțelegi că unui bolnav nu-i cumperi Ferrari, bolnavul are nevoie de medicamente sau chiar intervenție chirurgicală. Măi Costică poți să recunoști că ești bolnav? 

La Cluj, naționala a pierdut cu Elveția și nu-i o rușine. E sport, victoriile ca și înfrângerile aparțin în primul rând ideii de a participa, apoi a echipei și tot ce este în jurul ei. Adversarii turdenilor au venit cu +6 si au plecat cu -10 (cu mare noroc, puteau să fie chiar 13 sau 14 goluri diferență, dar si +8. Acum ce să facă suporterii din Macedonia 🇲🇰, să arunce spre sportivi cu reproșuri? Pot să o facă, dar numai dacă ajută.

Măi Costică  aștept o “remontada” stil Potaissa pentru strategia - handbalul sport național - și mai aștept să-ți respecți promisiunile. Te ajut putin, cum sună expresia:” … demisia mea în alb…” Asta-i diferența dintre sport și profitorii din sport. Măi Costică, te mai ajut puțin. Dintre noi doi cine (sau care) a luat și cine (sau care) a dat bani - handbalului sport național? 

Măi Costică, am plecat trist în fiecare zi de la “Trofeul Carpați”, și asta nu pentru că echipa națională a pierdut, ci pentru că în tribune nu am văzut copii. 

Copiii acestei nații au nevoie de sport, ei nu vor (nu toți) să ajungă la echipa națională, dar toți (cred) vor să vadă echipa națională. Nu am văzut un club cu juniori în sala BT Arena, dar la Turda am văzut premierea copiilor ce au devenit campioni naționali. Cam asta-i diferența dintre o zacuscă din “comerțul socialist” (îl cunoști foarte bine) si o zacuscă cu… bun simț.

Sper ca cei implicați - handbalul sport național - să fie atenți - MULT MAI ATENȚI - la viitoarele alegeri. Cred că s-au săturat de murături și cozonac cu rahat. Hai și cu mac, dar nu mult. Dăunează.

Măi Costică, explică-mi metoda de lucru prin care personalul ferehaș se îngrașă cu mai mulți diridai (bani, măi Costică, bani) față de jucătoarele ce s-au luat la “harță” cu echipele aflate în competiție pentru calificarea la Campionatul European? De ce un individ ca Luca este mai eficient… financiar ca pivotul Crina Pintea? De ce un “om de afaceri” ca Din este mai “util”… financiar ca Cristina Neagu. De ce Ioana Voinescu (consilier juridic ferehaș) este mai… “legală” ca Victor Baciu (kinetoterapeutul naționalei). De ce? 

Măi Costică promisiunile electorale sunt acum… autentice. Apropo, la viitoarele alegeri parlamentare joci la două capete, pentru că nu cred în vânătoarea ta de poker ♥️-ist. Nu cred că esti capabil să faci diefreneță între un as și… o damă.

Măi Costică bagă tu valoarea, eu (doar) nominalizez…

Investiții în sportul școlar 

Investiții în sportul universitar

Investiții în pregătirea tehnică a personalului de specialitate

Investițiile în centre de pregătire (astea dacă sunt)

Investițiile în viitorul… mandat

Poți să treci sumele fără tva.

Măi Costică cei care sunt împotriva ta de ce n-au drept de vot?

pentru azi ajunge, măi Costică.

Felicitări Potaissa Turda.

Hai “U” Cluj!

Hai România!

PENTAGONUL

A venit toamna. 

Recoltele sunt bogate precum conturile parlamentarilor, magaziile în schimb sunt goale precum conturile alegătorilor și atunci mă intreb, așa cum bine spunea nenea Iancu, eu cu cine votez monșer. 

A început spectaculos completarea și nu complectarea cum s-ar exprima un neavenit sau prea bine venit parlamentar. 

Indiferent de tribul politic, capul de listă e la fel de proaspăt ca un pește ce își scarpină solzii într-un viitor acvariu lipsit de apă, alge și voturi... umede. 

La început am crezut că se apropie ziua învierii, văzând că liderul psd la camera deputaților este micul Titulescu și minusculul poanta, pardon Ponta. Aici, covrigarul de Buzău și-a arătat valoarea politică dobândită într-un psd murdar vechi și niciodată modern. 

Progresul acestei nații e clar ca lumina zilei de duminică, în care preotul forțează mâna lui Dumnezeu prin rugăciuni, de fapt acesta  este drumul spre regres. Da, așa este drumul cel mai scurt dintre 2 puncte, linia dreaptă, așa că de la progres la regres deocamdată sunt doar 4 ani. 

Dacă în acest postmodernism ne bazăm pe aritmetică e simplu că am regresat de cel puțin 8 ori. Cu alte cuvinte, dacă „Ciucă al nostru” a avut o singură șansă să devină președintele acestei nații, acum are de 8 ori același ghinion. Cum naiba sunt silit să aleg împreună un zero, un minus unu, un minus doi și tot așa până la minus infinit, și chiar nici atunci nu e sigur că nu este unul ascuns pe lista preferaților.

S-au adunat să-și fâlfâie valoarea intelectuală și cea politică, pentru că sincer să fiu nu e nicio diferență între ele, în ambele cazuri elementul neutru pentru adunare este identic cu valoarea personală a fiecăruia, toate rebuturile sunt ale regresului.

Stau și privesc pentagonul promisiunilor pentru următorul cincinal. 

Întorc pe toate fețele să găsesc cel puțin o bilă neagră pentru candidații de bine ai pentagonului cu șanse. Îl numesc pentagon pentru că din cercetările nefăcute de mine, clinci, pardon cinci valoroși se vor bate pe viață, pe moarte, pe datorie sau pe orice altceva, dar nici într-un gaz pentru bunăstare, pentru jilțul de la Cotroceni. 

Privesc cu ciudă, pentru că nu le-am găsit un defect să pot să nu-l aleg. Să fiu și eu Fănică a lui nenea Iancu să pot zbiera la adresa... cațavencilor: „...nu voi să-l aleg...”

De la covrigarul de Buzău, la tanti general sau jurnalista cu studii întârziate, până la Siminică din peluză susținut de Mihaela dragostea tribunei. 

O stea cu 5 colțuri pare la prima vedere o pizza cu brânză de burduf, slănină afumată și ceapă de apă. 

Perfecțiunea pentagonului mă obligă în mod evident la multe înjurături, dar la adresa mea, că n-am fost în stare să descopăr un gol în plinul pentagonului.

Sunt trist, am crezut că țara asta nu mai are viitor, dar uite că odată cu ziua națională soarele răsare asupra acestei nații și va străluci pentru veșnicie. 

Din decembrie voi avea casă la preț de rahat, securistul din mine n-o să mai fie acoperit și abia atunci voi îngheța de frig, învățământul îmi așază fișier cu fișier tot amalgamul intelectual (în caz că am)și-mi trimite regresul la meditațiile  fizicianului din Sibiu, care a vrut sau n-a vrut, a dorit sau n-a dorit, ca una din case să-mi fie donată ca biet alegător ce sunt.. Jurnalista, cu studii întârziate, se zbenguie și spune cu bucurie aruncând vântul din Câmpulung spre Cotroceni, acolo unde ea n-o să ajungă niciodată, că e capabilă să conducă o ședință CSAT dar cu acceptul... Mariei Magdalena. Abia atunci e fericită că jilțul e la locul lui și ea rămâne în continuare a nimănui. 

Siminică din peluză nu mai surprinde pe nimeni, se agită de ochii mei, de ochii tăi și de ochii celor cu bani. E liniștit, are steaguri pentru peluză, flori pentru mămici, case pentru Werner, dar și alte ingrediente pentru a putea urla din tot sufletul, hai România! Și toate acestea într-un meci decisiv în fața Ungariei. 

Atunci, din peluză, Mircea cel iubăreț scoate asul din chiloți și observă (bună observație) că totul e mort, chiar și vârful pizzei cu cinci colțuri.

Mă văd obligat, în toamna iernii, să-l aleg pe fiecare în parte și să-mi cer scuze că nu am reușit să fac diferența între un valoros și un eventual pentagon lipsit de șanse. 

Regret, n-am fost atent cu mine chiar, dar pe viitor știu ce am de a... face faceri. 

Plec liniștit spre urnă, desfac plicul cu cinci colțuri, scuip în sân , iar apoi îi șoptesc lui Dumnezeu (doar el să mă poată auzi): „...prietene fugi din Cer, habar n-ai de ce sunt în stare ăștia din... Pentagon.

La final dau cu rahat pe mine spre a duce în eroare inamicul.

Ps

E vorba de cerc.

de la HAUR la FER

Încerc să scriu acum o pastilă sau chiar un pamflet despre ce a fost în Germania 2024. E adevărat că până acum am renunțat din două motive:

1. nu știu să scriu la rece și 

2. am lăsat să „curgă” Dunărea spre (către) „setea” Deltei. 

Am înțeles, după acest campionat european ce încă mai are treabă, că această nație își descoperă din trei în trei decenii, generații care să-i reprezinte dincolo de vamă. Dacă în America lui 94 ne-am ales cu „generație de aur” , în Germania lui 2024 cu  „generație de suflet”. 

Este spectaculos acest pod peste decenii când, de la „aur”, fără nicio aluzie politică, să ajung la „suflet” fără nicio altă iluzie, dar de data aceasta emoțională. Uneori stau să mă întreb ce a lipsit generațiilor din deceniile 7 și 8, ca și ele să aibă parte de un „material valoros” sau „însușiri” care să-i  scoată pe români în stradă.

În ultima perioadă am văzut și am citit, oameni și texte, ce au desenat atitudinea echipei naționale de fotbal condusă cu atâta măiestrie de selecționerul Iordănescu-fiul. Am ascultat zilele trecute un cântec interpretat de Ducu Bertzi. E clar că arhicunoscutul cântec „când s-o împărțit norocul” este o negociere dar și o nemulțumire a modului de împărțire a norocului imaginar într-o lume virtuală. Dacă unii primesc cu carul, alții pot primi numai cu paharul. Interesant acest pahar în care nu găsesc partea plină, dar ce este și mai ciudat că partea goală are... suflet. Nu știu cum se face, dar atunci când românul e vesel, el cântă... „supărat, supărat”, iar ăl „prostănac” își alinta iubita cu hitul „Mihaela am înfrânt”.

E adevărat nemulțumirea acestei negocieri invită pe nenorocos la violență, luând cuțitul și tăind în piatră, dar nu ca Brâncuși și nici ca Florin Piersic în timpul filmărilor cu haiduci și boieri. Norocul este parte componentă a familiei Iordănescu, tată și fiu, chiar în această ordine. Prin 1997 naționala României, de fotbal evident, a ajuns la apogeu. Locul 3 în clasamentul FIFA. Atunci, Iordănescu-tata își lipea buzele de fiecare icoană făcătoare de minuni pentru a salva de la rele pe Dem Rădulescu, Puiu Călinescu și Jean Constantin, aflați într-o continuă instabilitate socială. A apărut, dar a și dispărut BD (n.n. brigada diverse).

Despre această brigadă diverse încerc în acest text să-mi arăt mulțumirea dar și nemulțumirea față de „succesul german” al naționalei cu suflet. În 1997, într-o grupă cu marile forțe europene la fotbal și anume: Macedonia, Lituania, Islanda, Liechtenstein și Irlanda, echipa intitulată generația de aur încerca să cucerească Parisul. Venea la ultimul meci de la Dublin, chiar dacă i s-a spus că va avea punctaj maxim, Iordănescu-tatăl a mai pupat la icoane. Generația de aur a plecat spre Paris, dar nu cu punctaj maxim. A fost un egal cu două goluri la Dublin. Ce dificilă grupă am avut în 1997. O altă grupă dificilă, cu mari valori europene în fotbal, a fost și grupa pentru Germania 2024: Elveția, Israel, Belarus, Kosovo și Andora. La început am crezut că este vorba despre o rețetă medicală și nici într-un caz o grupă de calificare pentru campionatul european. Aici Ducu Bertzi a împărțit norocul în mod corect față de toate medicamentele, pardon echipele naționale. Echipa României și-a luat partea leului și a stat lider până la capăt. Norocosul Iordănescu-tatăl a fost înlocuit pe bună dreptate de Iordănescu-fiul pe bună altă... nedreptate. Dar ce mai contează, când generația de aur lasă pui cu suflet. Oare ce a lipsit generației din 70 pentru că aur aveau, aveau și suflet dar tripla cu Ungaria i-a oprit pe nedrept de o semifinală europeană. Atunci campionatul european avea doar atât, semifinală și finală. Nici jurnaliștii și nici antrenorii de atunci nu iau îmbrăcat în aur și nici nu le-au reproșat lipsa sufletului. Chiar e caraghios să fac o paralelă între Dumitrache și Pușcaș, pentru că mi-e teamă că voi fi mângâiat de Ion Cupen, Fănuș Neagu, Mircea M. Ionescu sau alți jurnaliști ce stăpâneau cu demnitate limba română. Nu fac nicio aluzie, dar am impresia că echipamentul bibliotecii multor băgători de seamă este fără limite de fapt tradus în limba română n-ai carte n-ai nici parte. Aici Ducu Bertzi și cântecul lui nemuritor scot în evidență absenteismul individului ce își forțează norocul. El spune pe note, ce-i drept, că a fost dus la lucru. Apropo se mai lucrează azi undeva? Ce i-a putut lipsi lui Marcel Coraș și Radion Cămătaru în 1984 după ce au învins campioana mondială (Italia), au învins Suedia și Cehoslovacia, fostă campioană europeană să aibă parte și ei de puțin aur, dar și de mult suflet? De Cipru nici nu amintesc că există posibilitatea ca cei doi Iordănescu să vibreze în fața icoanelor. Zâmbesc cu o linie de atac a echipei naționale sub forma 1 – 4 – 3 - 3 să-i aibă pe Lucescu, Pușcaș și Coman (cu Ilie Balaci pe banca de rezerve). Râd curcile și Adrian Mutu! Cam cât de confortabil e în apărare să-l ai în dreapta pe Sătmăreanu sau în stânga pe Dinu, în față pe Liță Dumitru, iar vârf de lance Mopsul de... Dumitrache. Astăzi axa spre gol are același traseu, dar cu alte repere: Niță - Drăgușin - Marin și Pușcaș (atenție nu Marcel!!!) sunt generația cu suflet. Bravo lor, eu apreciez, dar sunt conștient că aceasta le este valoarea și atunci singurul cuvânt ce lipsește din cântecul lui Ducu Bertzi este... muncă. Da, stimate cititor, fără muncă aurul își pierde ... sufletul . Nu pot să fiu supărat pentru experiența germană din 2024 pentru că nici n-am visat că pot să am asemenea experiență, dar această echipă mi-a arătat încă o dată cum știm să ne bucurăm la durere. Suferința parcă face parte din această națiune, simt uneori lipsa de unitate. Suferința, ca și sărăcia, ne face marcaj om la om pe tot terenul numit viață.

În Germania lui 2024, când în Europa extremismul avea forță și culoare, ne-am regăsit unitatea noi ca națiune, dar nu noi ca noroc, nu noi ca muncă, nu noi ca viitor. Iordănescu - fiul îmi atrage atenția la lipsa familiei din anturajul său. Vreau de data aceasta să-l „înlocuiesc” pe Ducu Bertzi cu... Delia (esti disperat fiule?) și hitul ei miraculos „hai, rămâi cu mă-ta”. E drept că versurile sunt sărăcăcioase, norocul este înlocuit de... avere.

Iedi, stimabile, nu poți să-mi vinzi un „kil de mere” și să te plângi de lipsa somnului, nu poți să devii bucătar doar cu „zile fripte” în farfurie. Eu sunt de acord cu hitul Deliei (n.n. Matache în cazul în care ai nedumeriri) și sunt de acord să „rămâi cu mă-ta”

Ai nevoie de liniște, familia are nevoie de tine, iar lipsa somnului (doar cele trei-patru ore de somn pe noapte nu sunt de ajuns) îl lasă pe antrenor fără... suflet. Probabil viitoarele zerouri îi vor face timp pentru familie și pentru somn. 

Nimic spectaculos până acum. Răzvan Burleanu e nemulțumit pentru că a adus fonduri și la „iezii” din FRF. Cu acești bani se vor construi alte generații, dar cu o alte denumiri. 

La Euro 2024 am făcut parte din cea mai echilibrată și nevaloroasă grupă. De ce? Pentru că și prima, dar și ultima echipă din grupă a avut 4 puncte. Asta e matematica. Spectaculoasă calificare! (obiectiv îndeplinit).  Cea mai săracă echipă a ajuns să fie lider, dar cu toate acestea niciuna n-a reușit să treacă pasul următor. La euro 2024 s-au calificat 24 de echipe ținând cont că pe spațiul european sunt 44 (așa cred) de echipe. 

Întrebare de curios, oare cântecul lui Ducu Bertzi poate să participe la eurovision cu text tradus în limba engleză și cu aceeași linie melodică? Va obține același rezultat ca echipa națională în Germania. Aplauze 15 minute după eșecul cu Olanda, iar după 3 zile nația va uita tot. Ne întoarcem acasă, unde ne întâlnim cu aceleași fețe gri lipsite de cultură și aici mă refer nu numai la oamenii ce decid pentru cei mulți și uneori proști. 

Nu pot să cred că această nație mai are viitor atât timp cât covrigarul de Buzău are tupeu de președinte sau când femeia general vrea să înlocuiască pantalonul cu fusta decizională sau când un neisprăvit vinde tot ș-apoi spune că hoțul neprins e negustor cinstit sau când o duduie își filmează și orgasmul politic. Ce viitor să cred că mai am? Sau pot să fiu fericit? Nici vorbă! Ce aur? Ce suflet? Aici te rog Iordănescu-fiul să fii atent, nu la zerourile din nesomn ci la viitorul acestei nații, să pot să mă bat cu cei mari de la egal la egal. In zi proastă Olanda a luat terenul din Munchen și a aruncat cu el după Ducu Bertzi și al lui hit. Ducu Bertzi nemulțumit renunță la orice luptă și pleacă în păduri cântând despre o negociere proastă și lipsită de speranță. 

Echipa României, în Germania 2024, și-a arătat valoarea, e drept că e limitată, dar e una cu o mică șansă. Am să-l plagiez, nu pe Ciucă cel ce se vrea președinte, ci pe un fost lider de sindicat ajuns primar de București dar și premier, al unei nații ce de mult a schimbat macazul de la valoare la nonvaloare „văd luminița de la capătul tunelului” dar nu cu proști. Măi Iedi, chiar mă lași cu gura căscată fără să fiu la stomatolog! Îmi întinzi descoperirea ta recentă: „... într-o lună de vară nu poți să compensezi zeci de ani de diferență...”. Tupeul tău este obraznic! Tu, la fel ca și domnul general, ați fot sub valoarea echipei, oricând și oriunde. 

În Germania, în tribune sau dincolo de ele s-au regăsit românii, unii de acasă, unii aruncați de acasă. Acolo și-au ciocnit halbele și au rupt cârnații stropindu-și tricourile galbene cu zâmbet. Probabil printre ei a fost și Ducu Bertzi cântând despre un noroc prăfuit și uneori nedrept.

Iordănescu-fiul a devenit, încet dar sigur, un filozof al fotbalului asumându-și toată responsabilitatea. E demn acest gest, dar când prostia, orgoliul și mânia se întâlnesc e imposibil ca în acea intersecție să nu fie victime. După 3 decenii, Iordănescu-tatăl a recunoscut eroarea făcută în 1994, când Lăcătuș a fost uitat în cântecul lui Ducu Bertzi. Probabil și Emeric Jenei își aduce aminte de acest cântec, dar interpretat de Radion Cămătaru. Am impresia uneori că și Angelo Niculescu a făcut parte din acest cântec avându-l la masă la un șpriț pe Gicu Dobrin, dar aici am o mică obiecție, am citit scrisoarea din Mexic și pentru acest lucru îi mulțumesc doamnei Gica Dobrin. 

Orgoliul sper să nu fie emblema viitoarei generații pentru că atunci nici Bacovia și nici generația de plumb nu va mai salva această națiune.

În 1979 echipa României de tineret cucerea în Australia medalia de bronz a campionatului mondial de fotbal. Da, CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL – TINERET!

     Mă aflu într-o eroare spunându-i „generația de bronz” doar cucerind aceea medalie? Nu cred. Atunci un român a cucerit balonul de aur: Romică Gabor. Cred că i-am uitat, de fapt corect este i-au uitat proștii. 

Nu sunt un nostalgic, dar parcă generația Woodstock  cu Răducanu,  Sătmăreanu,  Dinu, Lupescu, Hălmăgeanu, Dembrovschi, Dobrin, Dumitru,  Radu Nunweiller, Dumitrache și Mircea Lucescu, asta să mă limitez doar la 11 „woodstok-ani”, îmi descoperă saltul uriaș pe care l-a făcut această nație în ultima jumătate de veac. Incompetenți în permanență, iar mama lor o doritoare de sex și facere deopotrivă.

Anii trec, unele amintiri se uită, dar tot ce se  răscolește într-un individ rămâne nemuritor. Asta s-a întâmplat în Germania, s-au reîntâlnit românii, fotbalul este o anexă.

Sunt curios după jocurile olimpice de la Paris din această vară, în cazul unei catastrofe, dacă cineva își asumă acea catastrofă. N-aș crede. Nici Mihai Covaliu și nici Elisabeta Lipă nu au forța de a înțelege care este diferența dintr-o generație de aur și o generație de suflet. De ce? Pentru că nici unul, nici altul n-a știut să facă diferența între un campion olimpic și un manager sportiv. 

Nu sunt trist, dar nici vesel asta înseamnă că mai am ceva din ceva.

Aș mai întinde două-trei rânduri, dar cred că fac parte dintr-o generație...scurtă.