FRANCOFONIA DE PE MALUL... ARIEȘULUI

O vorbă din bătrâni (?!) spune așa: dacă e marți, e... Belgia. Ei, n-a fost chiar așa, a fost una de tipul, dacă e marți e... Franța. 

Marți seara, așa pe la 9 și un pic, îmi caut locul prin sufrageria deloc înghesuită și îmi arunc toată greutatea în fotoliu obraznic de comod pentru o primă mare surpriză din grupele EHF la handbal masculin. Meci de match. Saint – Raphael Var Handball = Potaissa Turda.

Sună alarma! E fix 21:45! Îmi arunc privirea pe Digi 4, când colo fotbal din Liga Campionilor. Asta e, am greșit... canalul. Trec pe Digi 3. Oooooo, aici tot fotbal și tot din Liga Campionilor. Printr-o simplă apăsare de buton ajung la alt match și tot din Liga Campionilor, dar pe Digi 2. Măi să fie, doar n-au înnebunit salcâmii, îmi șoptesc în gând, Potaissa Turda a ajuns să domine... Digi 1. Nici poveste. Tot fotbal și tot de acolo. Nicio echipă din România în Liga campionilor, e normal la ce se întâmplă acum în fotbal (dar nici în viitorul secol). Îmi sun un camarad din presă și-l întreb discret ce se întămplă cu... televizarea matchului. Râde și îmi aruncă o provocare. „Vezi pe Prima 5”! Ptiu drace, n-am extensie la teveu în halul ăsta, poate ajung la vecini cu... extensia. Asta e. Echipele care – cât de cât – ajung prin Europa n-au acces în fața „străinilor” din fotbal.

În povestea de azi îmi amestec atitudinea între două... „meserii”. Una de jurnalist, iar alta de chibiț. Mai întâi să stabilesc un teritoriu. Musai. Ce înseamnă, fiecare, conform „dex-ului comunist” sub semnătura profesorului Breban. Jocul de azi o să fie între „o persoană care practică o activitate literară sau publicistică la diferite publicații și o persoană care participă la joc dar fără a... juca”. Teritoriul fiind marcat, să înceapă match-ul.

Acceptând, dar cu o sumedenie de înjurături în prealabil, cer „ajutorul” celor de la... eurohandball.

Picior peste picior și cu elan pionieresc, las frâu liber speranțelor să-și desfășoare activitatea. De pe malul deloc neamenajat al Arieșului pe malul „Coastei de Azur” (unde scoicile nu sunt bune) un joc nebun.

Pupilele încep să se dilate și nu le pot controla. „Francezii”, vorba vine francezii, îi iau pe băieții de la Turda de proaspeți și prin câteva mișcări clasice ajung la 10-5. Asta cam într-un sfert de ceas. Cum „încă” stau bine cu memoria, găsesc repede fișierul unei discuții cu un ins important (foarte) din handbal și îi spun (după aflarea adversarilor din grupă) despre „francezi” că nu-mi plac dintr-un singur motiv. Au un atac... dat dracului. Nu știu să... rateze. De la 40 în sus Și atenție nu e vorba de febră sau de gradele din alcool.

Cu un portughez, spaniol, suedez și belgian în lot, „francezii” nu uită de ce sunt de atâtea ori campioni mondiali, europeni și olimpici. La noi trăiesc doar amintirile. Ultima, hai să fiu jurnalist, cea mai recentă medalie din handbalul masculin a și ruginit. Au trecut aproape patru decenii. Despre cele patru titluri mondiale, nici nu are rost să povestesc. De medaliile olimpice se supără chiar și Dumnezeu dacă scriu. În ultimele patru decenii de postmodernism sportul din România înseamnă... nimic. Poți sări peste mine cu etalări de nume, dar asta nu înseamnă niciodată – sportul prioritate națională. 

Inghesui în mine un măr „otrăvit” și privesc jocul. Nu cred nimic! „Francezii” ne-au îndopat cu „confit du canard” de parcă „friptura de Turda” a intrat cu tot cu investiții... în salină. Bunul simț la care apela acest Sergiu Nicolaescu din Fotbal, pe numele real Mircea Lucescu, după partida Austria – San Remo sau San Marino 10-0

: „...de multe ori, echipa mai bună nu are nevoie să marcheze chiar atât de multe goluri…” – asta “francezii n-au înțeles-o și sunt de acord cu ei.  

Urmașii lui Traian și Decebal, chiar și Mateusz Piecihowski erau pe plaja de la... Frejus, nici măcar în Saint Raphael. Își spuneau bancuri și degustau un vin pe numele său adevărat „Pouilly Fume la Champ des Vignes” (e al naibii de bun...). În poartă doar midii și stridii. S-a primit și s-a... gustat. Apărarea turdenilor a fost la înălțime. Cota 0 pe plaja de la Nice, doar acolo e... piatră. 30 % eficiență. Sper că Horațiu Gal a avut simțul umorului și a schimbat meniul cu ceva ușor.  O supă de ceapă sau „crepes”. „Francezii” la fel de conectați la match. Atac, aruncare și... gol. Turdenii au aruncat la poartă (atenție!!!) cam cu două, trei aruncări mai mult de câte goluri au... căpătat!!! No asta-i bună.

Măi dragilor faceți bine și luați-vă de mănă și treceți pe la fiecare echipă de juniori, mai ales pe la echipa campioană națională, și să le povestiți de isprava voastră de pe Coasta de Azur. Este supărător, dar nu de capitulat. 

Acum asta este diferența dintre handbalul nost și a lor. E drept că e cam de patruzeci de ani acest aspect, dar ce vină am eu că cei mai buni tehnicieni din handbal sunt primari sau președinți de consilii județene. 

Fără fapte aceste erori vor continua, și voi (n.n. Potaissa Turda) sunteți trecători. Vor veni alții în locul vostru și aceste „performanțe” vor continua. 

Nimic pe site-ul ehf nu se schimbă, doar... diferența de scor. „Francezii” aruncă și marchează. Diferența crește și publicul din sală caută Turda pe hartă. O găsesc. 

Sunt fericit, s-au oprit la cota 42. Palmaresul lor din acest sezon este... 45. Cine știe. Poate în... retur. 

Anticipam dificultatea grupelor, diferența, nu numai din handbal, o știam, dar uneori umilința doare. Marți seara m-a durut, nu numai umilința ci și lașitatea mea de a nu face nimic timp de patruzeci de ani. 

Nu ajunge să fiu „inspirat” doar din patru în patru ani, când în fiecare zi în România un sportiv plânge că e... singur! 

M-am obosit, plec să destup un vin și apoi... să tac. De ce? Cei proști s-au unit și distrug... nu numai palmaresul acestei nații.

Revin la handbal.

Marți seară tot ce s-a întâmplat a fost real, chiar și neputința. Nimeni n-a mimat insuccesul. Poate i-a speriat... adevărul.

Dintre semicercuri, io, un chibiț banal.

ps

în următorul pamflet pregătesc o mică surpriză din... sport

foto: eurohandball.com

PĂCAT LA 34. EGAL LA PAUZĂ.

Să începem povestea europeana europeană de la Turda

Pot să o fac ca jurnalist, e adevărat ca un jurnalist modest, pentru că jurnalistul

adevărat e în altă parte și e acoperit de mai multe ciorbe. Acolo unde el minte eu n-

am de ce să tac așa că mă îmbrac în hainele chibițului și îmi povestesc doar mie

meciul de handbal dintre Potaissa Turda și Bidasoa din Spania.

Nimic spectaculos într-o zi de marți. Grupă dificilă și nu numai echilibrată, dar parcă

obraznic de bine acoperită cu valoarea maximă din handbal. Aici în două

componente, bani și muncă. Și una și alta se găsesc în spațiul mioritic, e adevărat

că în cantități reduse, dar acolo unde este și puțin se poate fura. În ultimii ani,

handbalul din România la nivelul echipelor naționale dar și ale cluburilor este unul

spectaculos, prezențe în liga campionilor, duelul cu campionii olimpici sau mondiali,

dar nimic din toate acestea nu sunt adevărate. Ele au produs calamități. Unde sunt

centrele de excelență? Unde ne sunt copiii? Incompetențele sunt uriașe mai ales la

nivel central, spune-mi cine conduce și hai să-ți spun ce arbitru vei fi, pare a spune

de unul singur fostul mare utecist și adolescent comunist ce o să ajungă arbitru cu

fluier la masa de președinte ferehaș. Cu ceva vreme în urmă, o mare glorie a

handbalului românesc, la o cafea, îmi spunea: „Pilu dragă, vai și amar de țara în

care un arbitru ajunge să fie președinte de federație...” (discuția a continuat acoperiți

de regrete). De ce sunt așa de pornit pe federația română de handbal? E o falsă

iluzie, eu nu sunt pornit, eu sunt plecat de mult. Acolo, în handbalul înalt, cei aleși nu

aduc bani în handbal, ci duc bani din handbal. Unde? La casele lor pentru că așa se

procedează cu binemeritatul salariu. Asta a fost de 1 aprilie. Mergem pe 14

octombrie la noua sală a sporturilor din Turda.

Ajung, ca un chibiț ce sunt, cam cu o oră și un pic mai devreme. Privesc în stânga,

privesc în dreapta, dinamica nu dă mari speranțe. Ciudat. E o grupă fantastică

Bidasoa, Saint Raphael și Flensburg la Turda! Ceva de vis. Trei țări ce au halit din

titlul olimpic, mondial și europen, e adevărat după ce ne-am ridicat noi de la...masă.

Puțină lume la prima vedere, publicul probabil mai are de lucru prin grădină (așa e

pe aici la țară) mai aveau de făcut încă câteva cumpărături, nu importante, dar utile.

Ptiu măi să fie, primarul printre primii în tribună? N-am crezut, asta-i tare. Probabil s-

a plictisit la birou, rezolvând toate problemele. Ha!Ha!Ha!

Intru în sală urmărit îndeaproape de miliția locală ce mă atenționa să nu am brichetă

sau altceva la mine. Această miliție locală, care în afară de vechime și burtă nu

aduce niciun beneficiu națiunii, așteaptă de la mine un gest. Habar n-am ce vor. Cu

mișcări de „țăran prost” un milițian mă întreabă „ce-i cu ăsta. Mișcări lente dar sigure

scot din buzunar tocul de ochelari. Explic milițianului local că rolul tocului nu este atât

de important ca al ochelarului și începe să zâmbească. Îmi dau seama că este și...

inteligent. Revin la handbal.

Îmi ocup locul cu pricina și privesc încălzirea băieților băieților noștri și băieților lor.

Nimic spectaculos. Studiez din priviri pe cei de la Bidasoa. Talie, vârsta etcetera

etcetera. Știam că sunt liderii din Asobal, știam că au un campionat net superior

României, dar asta nu însemnă mare lucru. Se pot întâmpla multe, chiar foarte

multe. De fapt s-au și întâmplat.

Încă nu înțeleg de ce trebuie să mă ridic în primele două picioare la intonarea

cântecului EHF care, fie vorba între noi, e de tot rahatul, linia lui melodică parcă

este compusă de parvenitul Constantin Din și pusă în scenă de mai micuțul Luca.

Dacă asta cere Europa să mă ridic în picioare în fața unui cântec nu e greu, ținând

cont că până la ora meciului chiar n-am făcut mișcare deloc. Dar parcă prea mult

cere Europa la un... cântec. Fluierașii partidei sunt letonii și sunt de tot rahatul, de

fapt au fost de tot rahatul, nu spun rahat pentru că observatorul a fost turc, sub nicio

formă, au fost pastă. Cuplul leton a fost deloc atractiv, nici măcar din punctul ăla de

vedere. Unul este mic și neînsemnat, altul are o cantitate mare de sticlă pe ochi. Au

văzut ce au putut și-au arbitrat ce au știut. Chiar dacă Pope a fost izbit cu mingea în

față, asta nu înseamnă că merita adversarul cartonaș roșu, sub nicio formă. Nu i-au

rupt nici mâna, nici gâtul, nici piciorul, deci putea să meargă întreg acasă după meci

la familie și să-i spună asta e am pierdut. Dar oricât aș fi de subiectiv departe gândul

că cei doi letoni au blocat victoria turdenilor, nici vorbă.

Trec peste cele 60 de minute de joc spectaculos, în peste 80 % din momente s-a

încercat ceva, dar nu s-a reușit. Cred că și acum după o zi de la partidă Potaissa nu

este capabilă să fii învins pe cei de la Bidasoa. Miza meciului, a încărcăturii

europene a jocului nu i-a lăsat în pace pe turdeni și parcă ei au fost primii care

fugeau de victorie. Dacă cele câteva mici detalii, și nu sunt 10, ar fi fost tratate un

seriozitate era o victorie a normalității în care am crezut în permanență. Este

inadmisibil la acest nivel să ai un drum atât de sinusoidal în decursul a 60 de minute.

Joci până la capăt cu aceeași intensitate și crezi că nu ți-e frică de succes și abia

apoi când ți-ai așezat capul pe pernă poți să fluieri sfârșitul meciului și să-mi spui

familiei: hei vezi că se poate.

Este inadmisibil ca pe o fază de contraatac căpitanul de echipă Radu Lazăr să

ajungă singur cu mingea pe linia adversarilor de 6m, acolo unde n-a mai fost în

ultimii 7 ani și să arunce spre nicăieri pentru că mai tinerii lui coechipieri au fost

obosiți și nu au putut susține la contraatac.

Este inadmisibil, de asemenea, ca Vereș să arunce o lovitură de la 7m îmbrăcându-

se în hainele unui zeflemist și zâmbind unui individ ce n-a gustat niciodată în viața lui

un pahar cu lapte acru. La experiența lui Popescu traseul minutelor jucate a fost unul

ciudat. Paradă de vis, gol de coșmar. Pivotul polonez, al cărui nume întotdeauna îl

distrug, a distrus zâmbetul celor prezenți prin ratarea uriașă 1-1 cu portarul spaniol.

Dar din experiența mea de chibiț pivotul nu este la prima performanță de acest gen.

Concentrarea în momentele dificile înseamnă muncă.

Este inadmisibilă superficialitatea jocului 6 contra 4!!! Băieți v-ați speriat că puteți

egala?

Miza acestui joc, simt ca un chibiț amator ce sunt, i-a depășit pe jucătorii Potaissei și

cred că doar unul singur și fără să-l periez a fost cu picioarele pe parchet: Horațiu

Gal. A fost inspirat în momentele de time out, iar rezultatul s-a văzut imediat.

Potaissa Turda a pierdut un meci pentru că i-a fost frică că nu suntem, noi publicul,

capabili să-i gestionăm victoria. Potaissa Turda a pierdut jocul de marți seara având

ca adversar propriul 7. Aici s-a înclinat balanța. Fluierașii letoni au pictat-o, iar

jucătorii spanioli au profitat din plin. Returul poate să fie de coșmar. 

Poate să fie învinsă și la 10 goluri diferență, când jucătorii de la Turda înțeleg această grupă EHF

nu este o parte din liga zimbrilor, ci este o competiție în care ei joacă în prima parte

șase finale. E adevărat finale mai mici,  dar ...uriașe. Învățați să jucați finale!!!

Din punctul meu de vedere, al chibritului neastâmpărat, mai aveți cinci finale. Nu mie

să-mi demonstrați că le puteți câștiga, eu la fel vă voi aprecia sau critica, să vă

demonstrați vouă și celor ce au lipsit din sală spre rușinea lor. Sunteți capabili de mai

multe finale câștigate în palmares. Lăsați frica, căutați curajul.

ps

în tribună în zona vip am văzut personaje pentru prima dată în sala polivalentă din

Turda. Am înțeles că le place handbalul de aceea privirea lor îngândurată era de ce

în minutul 58 arbitri letoni n-au fluierat... offside. Cu asemenea indivizi să nu stai de

vorba nici măcar în somn.

Așa e prin târg, curg bârfele că biletele au fost scumpe, 50 RON. Mă drăguților la

Flensburg un bilet EHF costă 9 euro. Același preț. E adevărat parcă te aud spunând

că da acolo e Germania alt nivel și asta este adevărat, dar tu muncești cum

muncește neamțul? Tu joci handbal cum joacă altul? Aici e diferența. Vrei să spun că

la Flensburg biletul unui meci din campionatul Germaniei este 16 euro.

Gata, am fost chibiț, rămân tot în tribună și al naibii de mult îmi place handbalul.

Felicitări echipei și conducerii clubului și nu în ultimul rând staff-ului. Amestecați în

tot ceea ce vă spun antrenorii și ingredientul numit curaj și lăsăm să curgă zilele...

PUBLICUL

 În toiul relansării spre o bunăstare de tip “las-o mă că mere și așa” fotbalul nu se dezminte și intră pe ușă. Din greșeală evident. Se reașază zodiile în clasament, dar și finanțatorii.

În urmă cu mai bine de un deceniu cel mai bogat arbitru din România, pe numele real Adrian Porumboiu, pleca din fotbal blestemând mizeria neuitând însă să sublinieze esența jocului în 11. “… n-am câștigat, fiindcă n-am trișat…”.

No, bade din tribună, poți să ai gura mare lătrând cu emoție sau dispreț la viitorul haitei canine. 

Cu pași lenți dar siguri, în cele (aproape) patru decenii de voie bună și belșug  românul spectator a dobândit  cunoștințe despre tot și toate. E un fin analist politic și uneori chiar geostrateg, stăpânește cu eleganță economia, chiar și cea subterană, miroase de la distanță calamitățile sociale, deci e și vizionar, stăpânește arta de manipulare precum un pictor renascentist etalând  creațiile sale prin intermediul… fumului (n.n. sfumato), devorează orice hoit cu abilități animalice, ce mai este peste tot, uneori îl face chiar și pe Dumnezeu în plus. Acum e perioada lui a omului prost și laș.

Bine, bine și ce are asta cu fotbalul? Păi are, că dacă n-ar avea nu s-ar… arăta. 

Românul care nu-și etalează  cunoștințele despre sport, politică, economie, sănătate (și mai nou) și educație e trădător și laș.

Așa că mi-e drag să nu țin cont de nimic și să-mi las ideile să zburde în acest text. 

Oricine ar putea râde, atunci eu de ce aș plânge?

Oricine poate să vorbească, atunci eu de ce n-aș tăcea?

Revin la fotbal, că deh mă “pricep”. 

Cu ceva vreme în urmă “nația asta estică” se destrăbăla în mod organizat în competițiile mai mult sau mai puțin europene. Traseul era unul scurt și firesc. Câteva victorii prin est, iar punctul final era… detestabilul vest. De ce detestabil? Uite așa în ciuda faptelor pre(a)scrise. În perioada interbelică doar “Ripi” a “mușcat” din elita europeană, apoi încet, dar sigur, fotbalul de tip sovietic a prins contur… împrejur. Steaua a forțat si a reușit, e adevărat că rolul a fost decis de regretatul Helmut Duckadam, dar totul era într-o sferă în care nu aveai ce căuta dacă nu știai să… aplauzi. Cel mai bine știe acest Sergiu Nicolaescu al fotbalului. Mircea Lucescu. Unul a desenat o nouă istorie, altul a desenat un alt public la… dilemele primului. 

Spectatorul român, împins de zicala “hoțul strigă hoții” a reușit să-și schimbe năravul, ba chiar și mirosul. A trecut cu lejeritatea meciurilor trucate spre sloganul “hoțul neprins negustor cinstit”. Unii știu și tac, alții știu dar au… cedat. Definitiv.

Tata Mircea, ce Doamne doar e octogenar, își aduce aminte de vestita Daciada și speră la… “remontada socialistă”. Never, vorba ardeleanului daco-geto-get-beget. 

Fotbalul nost e coordonat de Mihai Stoichiță, probabil unul dintre cei mai titrați antrenori europeni fără succes. După “generația de aur”, “generația de suflet”, de ce n-am avea și “antrenorii de aur și cu suflet financiar”. Nu sunt nebun, deocamdată, să cred că Mihăiță este cel mai nociv din fotbal. Tot aceeași vorbă. Never.

Bulgarii au fost buni la volei pe timpul Daciadei, sunt și acum, despre unguri nu scriu nimic că este o diferență  atât de mare încât și Decebal se întreabă: Miért csinálom mindezeket? Cititorule știi și tu, mai are rost? Eu zic că da. Lașitatea și tragerea pe cur nu sunt soluții ce pot da rezultate. Popovici (amândoi), Halep sunt modele greu de urmat. Să fii Popovici ești obligat să trăiesti ca el și crede-mă nu prea te văd în stare…

No așa-i și cu fotbalul. Vrei tribune pline, bagă materie primă nu dărui semințele. 

Publicul este construit pentru reacții doar vocale. Faptele parcă sunt interzise. Publicul nu hulește doar pe stadioane, hulește și pe stradă, apoi în liniștea “lucrului bine făcut” burțile bărbaților sunt acoperite de beri, iar muierile bagă… pe foc. Acolo, pe terasele nemulțumirii postdecembriste se aud proiecte uriașe, unele mai periculoase ca ale tătucului din Scornicești, noroc cu venirea notei de plată și a zilei de mâine, proiectele se prăbușesc. 

Repetentul de la agenția națională precum și câțiva politruci de pe la federații sunt doar microbi. Evident că n-au ce căuta pe “acolo” și pe nici “altundeva” dar când a contat pe imașul Mioriței, meritocrația. Sunt jeguri peste tot, puși sau numiți. Dar cui îi pasă? Publicul doar hulește nu și… construiește. C-tin Matei (vai de mine câte rime se protrivesc) a fost un elev dar și un dascăl perfect pentru viitorul acestei nații. La examenul de titularizare a atins cota 2,75!!!! Frate citititor sau soră (tu decizi asupra sexului) cu neputincioșii nu poți construi, vorba dacului. Never. 

Asta se încearcă și acum de la Guvern! Reconstrucția țării cu… demolatorii țării. Microbul din Banat se crede medicament. Tovarășe Grindeanu, tu nu poți depăși un concurent de pe locul 2 și să ajungi pe primul loc “decât” prin fraudă!

Sport în România nu poate să fie “decât” o revistă. Apropo nu intru în detaliile abonaților (v-ați prins?)

Ce este ciudat, parcă am uitat de unde am venit. Când privesc o “competiție” mă gândesc ce a vrut să spună din “public”, Gheorghe Dinică: “… fraților cu toții am mâncat rahat, doar că unii au cerut și supliment…”

Varianta cu minte sănătoasă a picat la examenul de admitere. 

Ca o țară să fie agreabilă musai să aibă viruși, de aceea vă rog nu schimbați litera “r” cu “n”. E mare păcat! Jocul vir(n)… ruși!

Hai pa și du-te-n publicul meu!

p.s. publicul din Cehia doar reacție...vocală?

AȘTEPT RETURUL

Repriza I

E groasă precum pânza de păianjen. Accept că sunt subiectiv, nu accept să fiu păcălit sau „ars” de niște nemernici.

La începutul săptămânii, pentru că doar atunci nu crește iarba, s-au luat la trântă cu palmaresul, orgoliile și inteligența, cele două echipe din Cluj Napoca, adică „U” Cluj.

Nu intru în strategia meciului pentru că mă pierd în neputința studenților restanțieri la mai multe capitole, printre care și... fotbal. „Studenții” i-au păcălit pe adversarii din intersecția celor VII cărări, doar n-a apărut aiurea în metrou, pardon în tramvai expresia: „ a umbla pe șapte cărări”. „Studenții” le-au întins o capcană adversarilor din depou, nu le-au deranjat „tampoanele” și nici „macazul”, i-au lăsat să-și epuizeze revizia tehnică, iar atunci când dascălul s-a întors cu spatele, le-a băgat „mortul în casă”. Asta e, norocul aparține și... altora, nu numai unora! 

Strategul neputinței de luni seara, de data asta Neluțu a fost mână bună, nu contează că eu n-am înțeles nimic, e important că examenul a fost... „luat”. Dănuț, celălalt strateg agitat ca un ouț într-o căldare îl invoca pe Dumnezeu. Tuna și fulgera la adresa norocului. Ducu Bertzi a împărțit cu grijă norocul așa că partea leului a fost mai... academică.

Scor final. 3:0!

Repriza a II-a

Aici e groasă. Match-ul era stins de mult timp, chiar și „actorii” erau plecați de pe scenă. Bucuria era în „alb și negru”. Un grup de indivizi, oameni e cam mult pentru asemenea comportament, s-a întâlnit cu două ființe, mai mult sau mai puțin vinovate, din tabăra adversă. Erau doi copii,  vai de mama lor. Unul a fost pus la pământ din câteva lovituri bine executate de câțiva sălbatici. Excrementele ce au provocat acest incident merită să plătească pentru toți și toate. 

În spatele acestui fapt începe cu adevărat match-ul. Sare în schemă clubul din zona „șapte”, dar nu anii de acasă pentru că acolo de unde nu este nimeni nu cere, de ce aș face-o tocmai acum și își tăvălește off-ul printr-un comunicat scris prost și neinspirat de parcă l-ar fi scris fostul arbitru ajuns președinte. Si nu e vorba de... Johannis. 

Citat din comunicat:

“… o parte a suporterilor Universității Cluj alege să mute dinamica din teren și din tribune, într-un mod negativ, pe străzile orașului. S-a ajuns ca însemnele clubului nostru să le dea „dreptul” de a le elimina, aplicând și o „corecție” celor care văd culori în fața ochilor, și nu doar alb-negru…”  

1. Nu discut de gramatică pentru că vorbesc în scris... singur.

2. Din cele patru rânduri, doar rândul 7 pare scris corect!

3. Măi domnilor, atenția asta n-am văzut-o după incidentul cu suporterii dinamoviști, când un grup de nemernici au procedat mult mai grav sau nu erați în... Cluj.

După ce v-ați hrănit cu gesturile produse de nemernici (nu-i pot numi altfel) ați împins „spectacolul” spre zona politică. Cel dintâi maghiar al acestei nații scuipă din el o cantitate mare de venin, uitând că singurul club născut printr-un act istoric a avut și are în interior mai mulți maghiari decât are în tribună clubul aflat la intersecția celor „7”. Fără a lua 7 piei de om, dar cu rezerve din partea mea pentru cei 7 ani de acasă (probabil a copilărit la bloc) întâiul maghiar al acestei nații afirmă cu subiect și predicat: „… Inacceptabil!! Tineri maghiari au fost bătuți, luni seara la Cluj-Napoca, doar pentru că vorbeau în limba maghiară. Mă adresez ministrului de Interne și îi cer ferm: dați un exemplu! Sancționați ultrașii care au agresat tinerii maghiari!”,

Să mori tu că tinerii bătuți sunt maghiari. Zi să verși. Nu ți-e rușine. Sunt curios dacă cineva se “deșteaptă”, dar nu ca-n imn pentru că acolo scrie “deșteaptă-te române” și tu ești fan… victor dar nu ponta! Cum îți permiți să “miști” electoral un gest regretabil pentru toți oamenii cu scaun la cap și bun simț? Măi kelemen sunt cuvintele tale: “… asta este consecința faptului că partidele extremiste, antimaghiare, pot instiga liber, în timp ce statul, adesea, închide ochii… ” Pot instiga liber ? Tu ce faci? 

Nimic politic până acum. 😂

Csomo Botond, mai coleric dar la fel de mincinos, aruncă în eter mesaje ce pot relansa subiecte ucise de democrație. “… Sunt indicii temeinice că avem de-a face cu o infracțiune motivată de ură etnică! si dansul solicita autorităților să-i pedepsească pe făptaşi, aplicând dispozițiile Codului Penal.

Eu cred ca da, orice tip de violenta este inadmisibilă si trebuie suprimată imediat… ”

Partea a doua a textului este corectă, dar varianta cu “indicii temeinice” mă cam sperie. 

Nu mă sperie atitudinea unor maghiari, pentru că sunt români duplicitari. Cititorule sunt 11 “mici” diferențe. Descoperă-le!

Cum nici un club nu are conducători cu cojones sau patroni “reali” astea sunt… rezultatele. Dacă pe teren victoriile se împart, în afara gazonului victoriile o să fie doar… studențești. Cine are carte are parte… de victorii. 

Kelemene ești “gulyas” alterat dacă vii cu astfel de argumente: “… Mai mulţi dintre aceştia au suferit răni grave în urma atacurilor, fiind agresaţi în timp ce se întorceau paşnic acasă. Nu accept argumentul că acestea sunt doar cazuri izolate. Nu! Atâta timp cât maghiarii sunt atacaţi doar pentru că sunt maghiari…”. Kelemen baci, în Peluza Șepcile Roșii sunt mai mulți maghiari ca-n, era să scriu udemereu, trbuna din multipla intersecție. Vrei să-ți înșir campionii de etnie maghiară ce au inimă... bicoloră? 

Da, luni seara studenții au învins cu noroc chior și bonificație divină. Nemernicii din “Peluza Șepcile Roșii” ce au provocat – nu numai luni seara – asemenea gesturi, interziși “forever” la un spectacol sportiv! Conducătorii clubului să-și asume incompetența, nu pot să înțeleg cum spectatorul interzis este prezent în tribună. Eu înțeleg că “studenții” au un președinte sărac, dar asta e financiar nu și… academic, altminteri acesta este rezultatul! Un rezultat trist!

Rămâne 3-0. Deocamdată.

ps

curiozitate. 

De ce conducătorii clubului “U” Cluj nu afirmă despre victimele de luni seara că sunt români? 

sfat.

Nu mai luați poziție de drepți! Ajunge!

financiar. 

Cum naiba “bagi” în țară 4 tone de aur fără să știe… simion?

ÎNCEPE „VOTUL”... NAȚIONAL

A venit primăvara, fără să plece iarna. Natura are nevoie de primăveri, de cântec și ploi. Nația n-are nevoie de nimic, pentru că... are.

Cea mai nelimitată perioadă electorală o trăiesc fără să clipesc, sunt atent la toate marile măgării și... măgărițe. Sunt într-o veșnică campanie electorală, parcă și Dumnezeu s-a plictisit de măgari și măgărițe. 

Sunt „amenințat” că-n luna mai orice început are și un „nesperat” sfârșit. Eu, miop fiind, sfârșitul nu-l văd în luna mai, dar nici în perioada următoarea. Măgarii și măgărițele rămân la fel de „puțini-pretențioși”, doar e animalul... sfânt. 

În „mai-ul” părintelui Ioachim Cristofor bucuria este pretutindeni:

„... sunt frumoasă luna Mai,

Tot pământul e un rai

Vesel sus și vesel jos,

Vesel câmpul cel frumos...”

Părintele Ioachim n-a cunoscut în profunzime... jos-ul. Aici, jos, nimic nu se împerechează. Dorințele cu faptele sunt în același loc, în același pol. Atracția lor devine un... ideal😂.

Candidații la „jilțul de la Cotroceni” sunt validați. Despre merit sau valoare nu discut în scris. E sub demnitatea votului din luna mai. Cei „11 magnifici” sunt gata de atac într-o viitoare campanie agricolă, pardon electorală. Fără măgari și măgărițe, atenți la nevoile pajiștii. Iarbă proaspătă și apă curată. Musai. Apropo, știai că măgarul are o memorie extraordinară? Parol, așa e. 

Revin la cei „11 magnifici”. O echipă de fotbal, împărțită în două sisteme de atac. Unul proeuropean, iar celălalt sistem suveranist. Seamănă cu selecționata României de fotbal ai anilor 87 – 90, cinci de la Dinamo, cinci de la Steaua și unul de la Craiova, să fie... 11. Coincidență sau nu, meciul nu va dura 90 de minute. Din păcate sau din fericire, va răspunde luna iunie. 

Cei „11 magnifici” sunt actori ai unui scenariu extrem de prost, filmul nu are public, încasări și... generic.

Calitățile „actorilor” sunt acceptate de Mimi Brănescu, ca rezervă pentru Celentano, Bobiță sau Aspirina. Nimic deosebit.

Cine e portarul? Dar fundașii? La mijloc? Dar în atac? E clar că nu pot juca 1 – 4 – 3 – 3 dintr-un singur motiv. Pe „fund” sunt mai mulți de 4!!! La o primă vedere cei „11 magnifici” n-au un antrenor, ci mai... mulți. Schemele tactice abia acum își intră în rol. 

În echipă sunt de fapt mai multe echipe. Alianțele sunt vizibile și deloc atractive. „Jucătorii” nu prea vorbesc – între ei – pe suprafața de joc. Duplicitarismul este una din calitățile multor... titulari. Totuși sunt câțiva „magnifici”, asa ca să dea la număr. Oricum nu contează cine joacă, contează cine marchează.

Neavând „selecționer” nu pot reproșa nimănui selecționarea lui John-Ion Banu-Muscel (fără nici o aluzie la duduia din echipă), Sebastian Constantin Popescu și Silviu Predoiu (jucător fără nici o acoperire, joacă pe... față). Tripleta asta „magnifică” nu poate marca (împreună) mai mult de 2 goluri, hai 3 dacă intervine „VAR-ul”. Sunt jucători fără nici un antrenament „serios”. Probabil le place în cantonament și acceptă umilirea de după meci.

Din cei „11 magnifici” și fără nici o eliminare au rămas să joace „8 magnifici”. Din nou o tripletă la fel de „magnifică”😂. Linia mediană este o combinație dătătoare de speranță pentru cei ce mai cred în... familie. Doi de un fel și o duduie. Tripleta asta poate marca chiar 4 goluri, asta înseamnă că unul marchează... mai mult de un gol. Asta da eficiență😂.

O mare parte din echipă este inutilă, insipidă, inodoră și cu portofelul deschis (prietenii știu de ce). Daniel Funeriu, Lavinia Șandru și Cristian Terheș au mai fost la ședințe tehnice înainte de meciuri, dar de fiecare dată au rămas pe banca de rezerve (în cel mai fericit caz) sau chiar în afara arenei. 

„Magnificii” rămași sunt cei care vor marca, dar nu poate să fie vorba de nicio calificare. 

De magnificii „ăștia” mă ocup după primul antrenament. Cei „5 magnifici” sunt organizați în două sau chiar trei echipe ( 2 + 2 +1 sau 3 + 2). La o primă lectură chiar că-mi pare rău de „retragerea prematură” a eșecului numit – democrație – a duduii Gavrilă. „Biata magnifică” a scăpat printre degete un viitor demn de manualul de istorie. 

Apropo, cine-i măgarul?

Cine-i măgarul? Sugestie. Musai să (re)citești „prietene virtual” povestea dăruită acestei lumi de către George Orwell: Ferma Animalelor. Este fabuloasă povestea și extrem de autentică în acestă perioadă (și nu numai). George Orwell atenționează cititorul de conflictul animal – om și consolidează poziția animalelor asupra deciziei: „... omul este singura ființă care consumă fără să producă...”. Amestecul de găini, porci, măgari duce spre o campanie electorală. Omul fiind și singurul dușman cu adevărat, în cazul acestui „meci” fiind... eu, alegătorul.

Ptiu, al naibii să fiu. Acum să caut printre porci, câini, găini sau vaci cine este mai productiv și mai european. Cine-i „tare-n clanță”  sau cine... pe cine. Dacă-n „Ferma Animalelor” curiozitatea - „... de ce să ne pese nouă după ce murim...” – era anulată, acum de ce să fie diferit?

Și acum „magnificii rămași” - în afara Fermei Animalelor – se aruncă spre ciugulitul grăunțelor chiar din palmele... alegătorului. Primul la „ciugulit” e – profesorașul cel viteaz – pe numele de dosar: Nicușor Dan. E slab ca tras printr-un inel, pentru că nici usturoi n-a mâncat și... cam atât. Logica lui de matematician l-a făcut să renunțe la ipoteze și concluzii, intrând direct în demonstranți, pardon demonstrații iar rezultatul este pe măsura neputinciosului primar. „ ... bucureștenii nu pot trăi bine, dacă România nu o duce bine…”. Erai mai credibil dacă partenerul tău era duduia retrasă de la „cum pot”, Gavrilă. Era clar că atunci catedra era doar a... ta. Măi domnule profesor, bucureștenii... „nu e români”? Revin... Nicușoare.

Cot la cot cu „profesorașul cel viteaz” intră materialul de valoare. Haurul mânca-ți-aș. Simion după victoria din meciul interior – haur versus pot – intră hotărât în noua partidă. Acum nu știe exact ce poziție ocupă din „Ferma Animalelor”. Porc? Câine? Găină? (se pare că da) Sau poate... măgar (nu prea cred dar e posibil). A jucat la offside cu stelistul fecesebist, i-a mâncat brânza, i-a luat și diridaii, ce mai... „haur să fie mânca-ți-aș”. George acum este doar prezentarea echipei, urmează... așezarea în teren.

În orice echipă, conform regulamentelor ferefe și lepefe, musai să ai în echipă „jucători” sub 21 de ani, mai pe limbaj fotbalistic U21. La 21 de ani ai tot viitorul în față și-n spate, chiar dacă numele este din gașca „aialaltă”: Antonescu. Da, Crin Antonescu este „jucător U21”. N-a făcut nimic până acum (și nici de acum încolo) așa că este „jucător de poker”, dar la... juniori. Crin, bată-l să-l bată de prenume, este produsul unei relații între doi parteneri de același gen. Rezultatul nu surprinde, mai ales că este caraghios faptul că nici un partener nu-l iubește cu adevărat. Marin Preda a lăsat scris: „Dacă dragoste nu e nimic nu e”. Acest aspect nu  l-a înțeles nici Mirciulică (n.n. Geoană), un alt jucător cu mai multe... tricouri. 

Penultimul „magnific” este și cel mai agresiv dintre toți. Victor Ponta și nu e poantă. Așa cam prin secolul al XVI-lea domnul Moldovei, Alexandru Lăpușneanu (n.n. la a doua domnie) ar fi spus sau ar fi rostit o propoziție asemănătoare cu: „... dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...”. Costache Negruzzi a precizat că „țara nu-l vrea (înapoi)”, dar degeaba. Victor știe una și bună. Acum e suveranist și... necăsătorit. Peste alți cinci ani, poate să devină liberal sau chiar membru în conducerea UDMR-ui. Uneori am impresia că Victoraș minte și atunci când spune „am fost premierul României”. El minte și când tace. Acum vrea să... „face”. Pentru meci îți pregătesc câteva „sclipiri” pe care tu le numești virtuții. Nu bade, se numesc minciuni!

Am lăsat la final o muiere. Echipa are nevoie de o mamă, dar nu a răniților. Elena Lasconi, musceleancă daco-getă-get-beget se aruncă (din nou) în primul tur. Sub deviza – în viață totul e posibil – Lenuța din Deva – vrea să fie prima muiere de la noi. Prima muiere care... ce? Nația asta a mai avut parte de Lenuțe. Pe unele nația asta le-a împușcat, pe altele le-a arestat, așa că... viitorul sună bine. Leano, eu zic așa. Tu nu faci schimb de tricouri cu nimeni, e riscant. Nu poți să știi ce se ascunde pe sub tricou, sau mai grav... dar mai bine nu. Rămân moderat plus că Ludo (Ludovic Orban) nu-ți mai poate oferi retragerea lui. Tu din start ai cu 5 voturi mai puțin. Hoții! Rușine! Ruși... ne? 

Continuăm pregătirile. Urmează... cantonamentul. Cu alte cuvinte, vine ziua meciului și noi (eu) nu avem echipă. Asta-i durerea mare. Cu jucători nepregătiți cum naiba să te „bați” cu... Marea Neagră. Te îneci la... primul șut pe spațiul porții.

ps

mă plictisesc criticile. vreau ceva original.parol

ps 2

ce rezerve de „halva-lux” a avut echipa... națională? Șoșoacă, Gavrilă, Pricopie și Georgescu. 

ps 3

nici nu vreau să mă gândesc la... 2031!

ÎNCEPE „VOTUL”... NAȚIONAL

A venit primăvara, fără să plece iarna. Natura are nevoie de primăveri, de cântec și ploi. Nația n-are nevoie de nimic, pentru că... are.

Cea mai nelimitată perioadă electorală o trăiesc fără să clipesc, sunt atent la toate marile măgării și... măgărițe. Sunt într-o veșnică campanie electorală, parcă și Dumnezeu s-a plictisit de măgari și măgărițe.

Sunt „amenințat” că-n luna mai orice început are și un „nesperat” sfârșit. Eu, miop fiind, sfârșitul nu-l văd în luna mai, dar nici în perioada următoarea. Măgarii și măgărițele rămân la fel de „puțini-pretențioși”, doar e animalul... sfânt.

În „mai-ul” părintelui Ioachim Cristofor bucuria este pretutindeni:

„... sunt frumoasă luna Mai,

Tot pământul e un rai

Vesel sus și vesel jos,

Vesel câmpul cel frumos...”

 

Părintele Ioachim n-a cunoscut în profunzime... jos-ul. Aici, jos, nimic nu se împerechează. Dorințele cu faptele sunt în același loc, în același pol. Atracția lor devine un... ideal😂.

Candidații la „jilțul de la Cotroceni” sunt validați. Despre merit sau valoare nu discut în scris. E sub demnitatea votului din luna mai. Cei „11 magnifici” sunt gata de atac într-o viitoare campanie agricolă, pardon electorală. Fără măgari și măgărițe, atenți la nevoile pajiștii. Iarbă proaspătă și apă curată. Musai. Apropo, știai că măgarul are o memorie extraordinară? Parol, așa e.

Revin la cei „11 magnifici”. O echipă de fotbal, împărțită în două sisteme de atac. Unul proeuropean, iar celălalt sistem suveranist. Seamănă cu selecționata României de fotbal ai anilor 87 – 90, cinci de la Dinamo, cinci de la Steaua și unul de la Craiova, să fie... 11. Coincidență sau nu, meciul nu va dura 90 de minute. Din păcate sau din fericire, va răspunde luna iunie.

Cei „11 magnifici” sunt actori ai unui scenariu extrem de prost, filmul nu are public, încasări și... generic.

Calitățile „actorilor” sunt acceptate de Mimi Brănescu, ca rezervă pentru Celentano, Bobiță sau Aspirina. Nimic deosebit.

Cine e portarul? Dar fundașii? La mijloc? Dar în atac? E clar că nu pot juca 1 – 4 – 3 – 3 dintr-un singur motiv. Pe „fund” sunt mai mulți de 4!!! La o primă vedere cei „11 magnifici” n-au un antrenor, ci mai... mulți. Schemele tactice abia acum își intră în rol.

În echipă sunt de fapt mai multe echipe. Alianțele sunt vizibile și deloc atractive. „Jucătorii” nu prea vorbesc – între ei – pe suprafața de joc. Duplicitarismul este una din calitățile multor... titulari. Totuși sunt câțiva „magnifici”, asa ca să dea la număr. Oricum nu contează cine joacă, contează cine marchează.

Neavând „selecționer” nu pot reproșa nimănui selecționarea lui John-Ion Banu-Muscel (fără nici o aluzie la duduia din echipă), Sebastian Constantin Popescu și Silviu Predoiu (jucător fără nici o acoperire, joacă pe... față). Tripleta asta „magnifică” nu poate marca (împreună) mai mult de 2 goluri, hai 3 dacă intervine „VAR-ul”. Sunt jucători fără nici un antrenament „serios”. Probabil le place în cantonament și acceptă umilirea de după meci.

Din cei „11 magnifici” și fără nici o eliminare au rămas să joace „8 magnifici”. Din nou o tripletă la fel de „magnifică”😂. Linia mediană este o combinație dătătoare de speranță pentru cei ce mai cred în... familie. Doi de un fel și o duduie. Tripleta asta poate marca chiar 4 goluri, asta înseamnă că unul marchează... mai mult de un gol. Asta da eficiență😂.

O mare parte din echipă este inutilă, insipidă, inodoră și cu portofelul deschis (prietenii știu de ce). Daniel Funeriu, Lavinia Șandru și Cristian Terheș au mai fost la ședințe tehnice înainte de meciuri, dar de fiecare dată au rămas pe banca de rezerve (în cel mai fericit caz) sau chiar în afara arenei.

„Magnificii” rămași sunt cei care vor marca, dar nu poate să fie vorba de nicio calificare.

De magnificii „ăștia” mă ocup după primul antrenament. Cei „5 magnifici” sunt organizați în două sau chiar trei echipe ( 2 + 2 +1 sau 3 + 2). La o primă lectură chiar că-mi pare rău de „retragerea prematură” a eșecului numit – democrație – a duduii Gavrilă. „Biata magnifică” a scăpat printre degete un viitor demn de manualul de istorie.

Apropo, cine-i măgarul?

Cine-i măgarul? Sugestie. Musai să (re)citești „prietene virtual” povestea dăruită acestei lumi de către George Orwell: Ferma Animalelor. Este fabuloasă povestea și extrem de autentică în acestă perioadă (și nu numai). George Orwell atenționează cititorul de conflictul animal – om și consolidează poziția animalelor asupra deciziei: „... omul este singura ființă care consumă fără să producă...”. Amestecul de găini, porci, măgari duce spre o campanie electorală. Omul fiind și singurul dușman cu adevărat, în cazul acestui „meci” fiind... eu, alegătorul.

Ptiu, al naibii să fiu. Acum să caut printre porci, câini, găini sau vaci cine este mai productiv și mai european. Cine-i „tare-n clanță”  sau cine... pe cine. Dacă-n „Ferma Animalelor” curiozitatea - „... de ce să ne pese nouă după ce murim...” – era anulată, acum de ce să fie diferit?

Și acum „magnificii rămași” - în afara Fermei Animalelor – se aruncă spre ciugulitul grăunțelor chiar din palmele... alegătorului. Primul la „ciugulit” e – profesorașul cel viteaz – pe numele de dosar: Nicușor Dan. E slab ca tras printr-un inel, pentru că nici usturoi n-a mâncat și... cam atât. Logica lui de matematician l-a făcut să renunțe la ipoteze și concluzii, intrând direct în demonstranți, pardon demonstrații iar rezultatul este pe măsura neputinciosului primar. „ ... bucureștenii nu pot trăi bine, dacă România nu o duce bine…”. Erai mai credibil dacă partenerul tău era duduia retrasă de la „cum pot”, Gavrilă. Era clar că atunci catedra era doar a... ta. Măi domnule profesor, bucureștenii... „nu e români”? Revin... Nicușoare.

Cot la cot cu „profesorașul cel viteaz” intră materialul de valoare. Haurul mânca-ți-aș. Simion după victoria din meciul interior – haur versus pot – intră hotărât în noua partidă. Acum nu știe exact ce poziție ocupă din „Ferma Animalelor”. Porc? Câine? Găină? (se pare că da) Sau poate... măgar (nu prea cred dar e posibil). A jucat la offside cu stelistul fecesebist, i-a mâncat brânza, i-a luat și diridaii, ce mai... „haur să fie mânca-ți-aș”. George acum este doar prezentarea echipei, urmează... așezarea în teren.

În orice echipă, conform regulamentelor ferefe și lepefe, musai să ai în echipă „jucători” sub 21 de ani, mai pe limbaj fotbalistic U21. La 21 de ani ai tot viitorul în față și-n spate, chiar dacă numele este din gașca „aialaltă”: Antonescu. Da, Crin Antonescu este „jucător U21”. N-a făcut nimic până acum (și nici de acum încolo) așa că este „jucător de poker”, dar la... juniori. Crin, bată-l să-l bată de prenume, este produsul unei relații între doi parteneri de același gen. Rezultatul nu surprinde, mai ales că este caraghios faptul că nici un partener nu-l iubește cu adevărat. Marin Preda a lăsat scris: „Dacă dragoste nu e nimic nu e”. Acest aspect nu  l-a înțeles nici Mirciulică (n.n. Geoană), un alt jucător cu mai multe... tricouri.

Penultimul „magnific” este și cel mai agresiv dintre toți. Victor Ponta și nu e poantă. Așa cam prin secolul al XVI-lea domnul Moldovei, Alexandru Lăpușneanu (n.n. la a doua domnie) ar fi spus sau ar fi rostit o propoziție asemănătoare cu: „... dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...”. Costache Negruzzi a precizat că „țara nu-l vrea (înapoi)”, dar degeaba. Victor știe una și bună. Acum e suveranist și... necăsătorit. Peste alți cinci ani, poate să devină liberal sau chiar membru în conducerea UDMR-ui. Uneori am impresia că Victoraș minte și atunci când spune „am fost premierul României”. El minte și când tace. Acum vrea să... „face”. Pentru meci îți pregătesc câteva „sclipiri” pe care tu le numești virtuții. Nu bade, se numesc minciuni!

Am lăsat la final o muiere. Echipa are nevoie de o mamă, dar nu a răniților. Elena Lasconi, musceleancă daco-getă-get-beget se aruncă (din nou) în primul tur. Sub deviza – în viață totul e posibil – Lenuța din Deva – vrea să fie prima muiere de la noi. Prima muiere care... ce? Nația asta a mai avut parte de Lenuțe. Pe unele nația asta le-a împușcat, pe altele le-a arestat, așa că... viitorul sună bine. Leano, eu zic așa. Tu nu faci schimb de tricouri cu nimeni, e riscant. Nu poți să știi ce se ascunde pe sub tricou, sau mai grav... dar mai bine nu. Rămân moderat plus că Ludo (Ludovic Orban) nu-ți mai poate oferi retragerea lui. Tu din start ai cu 5 voturi mai puțin. Hoții! Rușine! Ruși... ne?

Continuăm pregătirile. Urmează... cantonamentul. Cu alte cuvinte, vine ziua meciului și noi (eu) nu avem echipă. Asta-i durerea mare. Cu jucători nepregătiți cum naiba să te „bați” cu... Marea Neagră. Te îneci la... primul șut pe spațiul porții.

ps

mă plictisesc criticile. vreau ceva original.parol

ps 2

ce rezerve de „halva-lux” a avut echipa... națională? Șoșoacă, Gavrilă, Pricopie și Georgescu.

ps 3

nici nu vreau să mă gândesc la... 2031!

NECESITATE

 Ies la plimbare, nu cu un câine cum “e trendi”, ci cu bastonul cel de toate zilele. Ma așez pe prima bancă întâlnită, liberă si autonomă. Temperatura este neobișnuit de fierbinte pentru luna noiembrie spre decembrie. Mă frige! Mă relaxez cu un pahar de apă primit de la un duh. Duhul apei și a energiei mascate.

Sunt obosit și nu sunt capabil să ajung la urnă. Solicit urna mobilă. Promt ea se prezintă însoțită de un “milițian local” și doi mânji obraznic de tineri și depășiți de moment.

Discutii protocolare la început, apoi trec la fapte. In fata mea o hârtie acoperită cu dreptunghiuri cu valoare nulă. N-are rost să-i “renominalizez” pentru că și tastatura are orgoliul ei, iar riscul miocardic este uriaș.

Părăsesc urna mobilă cu nostalgia… viitorului. 

Găsesc o masa libera la o terasă imaginara si cu gesturi britanice îmi comand un ceai cu lapte. 

Răsfoiesc ziarele primite. Ziare internaționale. Rămân surprins de subiectul (principal) tratat. Alegerile dacice!

Măi să fie. Decebal a ieșit să-l “salute” pe… Traian! CCR (Curtea Constituțională a României) nu are încredere în urna “mea” mobilă. Privesc cerul și mă întreb, oare CCR-ul ăsta mi-a citit și… gândurile? E groasă îmi răspunde… duhul. Se ascunde pe axa: apă - hrană - energie. Râsul îmi dă târcoale și mă salvează diareea.

Rasfoiec, nu chiar în liniște, presa de pretutindeni. Orban, băiatul de băiat, și nu prefacutii liberali (ciudat cum liberalismul dacic este desenat doar de femei, enumăr câteva dudui: Ciucă, Boc, Orban, Bolojan, Bogdan, Antonescu și nu în ultimul rând “muta” Johannis) cum ai crede, e vorba de Victor Orban, numit de toți (aproape toți) dictator, iasă și declară. Din start apreciez că tipul este “tőkoős ember” și nu există grad de comparație între el și șleahta de nulități … dacice. 

“… România reprezintă un teren de testare…ce s-a întâmplat este o problemă haotică…” sunt doar câteva concluzii ale “dușmanului” UE, Victor Orban. Clar omul e… tőkős ember”. 

Pe plaiurile dacice muierea protevista cu studii mai mult ascunse decât mascate, ce încearcă să învețe chiar de la locul de muncă meseria de președinte…ă, îmi demoralizează… urna mobilă. Duduia mă “amenință” cu lebedele vieneze. Ce naiba să-mi “satisfacă” comisia asta ce aparține mai multor localități. Leana modernista e precum varza murată, bună… dar la fasolea frecată. Ciudat este că are comportament de om cu un IQ ce-l doboară chiar și pe Flynn. Inteligența artificială renunță și îi lasă pe cei doi în arena romană. Pâine există , circ așișderea.

Cumplit croșeu oferit de alegătorul român. Un alegâtor-amic de la masa alăturată îmi citește (?!) gândurile și-mi aruncă răspunsul la o întrebare… nerostită! “Alegătorul român nu alege,el.. vinde!” Cu limba îmi fac semnul celor patru puncte cardinale și poate am (și eu) noroc la… vânzare. 

Să-mi ajungă urna mobilă la o… necesitate? E grav. Duduiul cu influențe de hidrogen și oxigen este o telenovelă, chiar mai proastă decat cea în care a jucat fiica “protevistei cu studii ascunse”, care descoperea dezamăgirea maternă. Fix pix. Film prost și scârbos.

De ziua națională este pregătită o lovitură de stat? Probabil. 

Cred că mai multe de văzut  și trăit în spațiul… dacic. Mulți mișei, prea multi mișei. 

Privesc cu surprindere violența dintre semenii mei. Violența verbală așteaptă să se transforme în violență… fizică. E grav. Victor Orban e precaut:”… iar noi putem trage mai multe concluzii și stabili dacă avem ceva de făcut pentru a preveni apariția unor probleme în Ungaria…”

După ce i-am învățat pe spanioli, francezi, portughezi să joace (și să câștige  competiții) handbal, acum lașitatea politică sprijină vecinii, că așa-i frumos și creștinește, cu exemple… pe viu.

Urna mobilă bate la ușă, miliția locală bate la propriu, m-am plictisit de cafea și plec din povestea asta trist. Am ajuns să aleg din… necesitate.

Pe la începutul anilor ‘80, în toiul războiului rece pe timp de vară (pace), un psihologul Flynn propovăduia, total diferit de Georgescu alesu’ (precizez că ironia este prezentă), viitorul inteligenței peste omenire. Flynn arăta științific creșterea constantă a coeficientului de inteligență. Astăzi asist la reversul acelei teorii. Revoluția industrială nu ajută. Am impresia că toți cei 14 cetățeni turmentați, pardon, candidați sunt de fapt rezultatul inteligentei artificiale. 

Ciudat. Să am dreptul de a alege (garantat și de Constituție) și să-mi refuz acest drept. În urmă cu trei decenii și jumătate am asistat la o lovitură de stat, numită Revoluție, acum asist la o altă lovitură de stat numită… Alegeri!

De la terasa imaginară “îmi strâng catrafusele” și mă retrag discret. 

Se poate întâmpla ceva mai grav?

Cred că… tot!

Anii au cam trecut peste mine, iar memoria râde precum publicul la grimasele lui Louis de Funès, încercând să folosesc tehnologia. Unii au folosit-o “gratuit” provocând un mic seism cu multe grade, dar nu Richter. A învins tik toc-ul. Lângă Louis de Funes se așază Jerry Lewis. Spectacolul e garantat. Covrigarul de Buzău se desparte de tehnologie nu înainte de a-i arăta generalului pe timp de pace, ușa spre cimitirul… neatractivilor. Acolo Geoană își bea “ceaiul”, evident achitat de… alți consumatori.

Una peste alta. Mâine musai să fiu deștept (dar nu numai mâine) și să-mi aleg un vector. Îl aleg pe cel liber, renunț la vectorul legat și alunecător.

Pe 1 decembrie îmi asum alegerea, dar pe 8 îmi asum… necesitatea. 

Ptiu, n-am crezut!

ps

De ce “pana” mea nu a apărut nici un sondaj de opinia în această săptămână? Aha, deci nu se fură (încă) nimic.