ŞOFERUL DE LA MIEZUL NOPŢII

Unul dintre cele mai proaste viraje, sau poate cel mai prost viraj, ce l-a putut face şoferul Victor Ponta aflat la volanul din dreapta al bolidului primit drept sponsorizare, a fost virajul de pe Kiseleff spre parcarea ce duce în Palatul Victoria.

Ovaţiile şi aplaudacii de pe margine, murdăriţi de praful demarajului, au zâmbit şi ştergându-şi frunţile au rostit cu toţii în cor, sintagma cu drept la viaţă: „în sfârşit”! De acum încolo totul e posibil, chiar şi...descalificarea.

Acest „şofer de dreapta” cu activităţi politice de stânga pare plin de dinamism şi curaj într-un dialog surd, pe alocuri stropit de nelipsitele „drepturi la replică”.

Liniştit că nu-l paşte nici un...congres în care să fie „din nou şi iarăşi” reales, Victor Ponta îşi suflecă mânecile aruncând cât colo cu butonii, deloc ieftini, înspre cele mai îndepărtate locuri şi fapte politice din ţara asta, uneori pe nedrept lovită de „valorile umane ale politichiei”. Am rămas surprins încă de la naştere (n.n. – a mea – în urmă cu 46 de ani) cum de l-a răbdat tăcerea şi n-a comentat „măria aşa şi aşa” nimic despre cei trei ani cu suspendare a liberalului cu iz roş-albastru şi stăpân de oi sau la articolul apărut în presa ungurească cu titlul „Ar putea fi sfârşitul poveştii ciobanului homofob”, scris evident în limba maghiară (n.n. publicaţia - Origo). N-a divulgat nici un subiect din străfundul acceleraţiei de stânga, ba mai mult nici măcar n-a „semnalizat” depăşirea acestui subiect. Chiar şi acum îmi pun semn de întrebare, ce-i drept discret. Măria sa, premierul, este mult prea ocupat cu „greutăţile” creşterii economice şi fâsul ce provoacă seismul audienţelor. Ocupat de viraje, debraieri, demarări, etc., din vocabularul de tip raliu, domnia sa abia reuşeşte să fie în acelaşi timp la toate posturile de televiziune şi radio din România, iar atunci când calul are gust de vită se băgă în seamă şi pe...afară (la teveu mă refer). Dacă până ieri, veioza, pardon shaolinul luminii, era peste tot (mai puţin la meteo şi acolo unde tigăile fac minuni), astăzi, cel poreclit total pe nedrept – micul Titulescu – e peste tot.

E drept întrebările diferă de la o televiziune la alta, de la un moderator la altul, dar ca un făcut, răspunsulrile îmi par aceleaşi. La început, par desprinse din infantilismul unui elev de clasa a II-a, cu o uşoară repetiţie a întrebării şi apoi câteva concluzii pline de rezolvări în termenul cel mai scurt, ca de exemplu, până la finalul emisiunii respective. Dar asta n-ar fi baiul hăl mare, m-a descumpănit uşurinţa de a vorbi şi a găsi o soluţie, de parcă până acum ar fi fost invers.

Tinereţea şi lucrarea de doctorat cred că au stat la baza blocării referendumului de mai demult. Astăzi se simte miros de aceleaşi poveşti dar cu alţi purceluşi sau ursuleţi.

După ce nemţii şi-au luat labele de pe urs, aruncându-l spre cinematografia de pe la noi (Călin Netzer, regizorul filmului Poziţia Copilului – marele premiu „Ursul de Aur – Berlin 2013), Victor Ponta încearcă să-mi găsească o nouă....poziţie în drumul spre noi culmi de dezvoltare cu staţii prin satele sărăciei.

Victor Ponta, e peste tot. E planton la hotarele ţării. Aflat în schimbul 1, 2 sau 3 şi atent precum alţi premieri români dea lungul vremii şi a vremurilor, scurtează totul cu o declaraţie ce o să ţină atenţia românilor preţ de câteva emisiuni, zile şi campanii electorale.

„...există un interes politic de campanie al celor aflaţi acum la guvernare în Ungaria, al celor de la FIDESZ, colegi şi prieteni cu PDL în PPE. Noi trebuie să fim foarte deştepţi, fermi dar deştepţi, să nu ne lăsăm provocaţi. De fapt pe ei nu îi interesează nici ce se întâmplă în România, nici ce face sau nu face comunitatea maghiară în România, pe ei îi interesează să câştige voturi în alegerile din Ungaria..."

Au mai fost câteva cu subiect şi predicat despre steag şi ţinut, dar aştept...replicile seismului.

Plecat cu viteza adaptabilă numai pe macadam, acelaşi sofer din dreapta, îmi răscoleşte în inimă câteva cuvinte cu un alt grad de dificultate. La prima lectură am crezut că-i un copilot aflat sub influeţa băuturii şi a celor mai în vârstă, apoi mi-am revenit. Nu avea cum să.........dacă nu erau cei...........altminteri.........de ce? În locul spaţiilor libere alegeţi trei, patru opţiuni din următorul şir de cuvinte: rechini, dinozauri, conducă, cedează, trecerea, baroni, acolo, tot, noi. După ce aţi format fraza, vă rog daţi delete.

...banii pe care domnul Băsescu n-a reuşit să-i aducă pentru România, va trebui să-i lumăm de la cei care se uită acum (n.n. - telespectatori) la noi, adică 9 miliarde de euro trebuie din taxe şi impozite naţionale, 9 miliarde de euro pe care n-am reuşit să-i obţinem...”

Am ascultat mesajul de mai  multe ori, cred că de vreo...9 miliarde de ori şi tot n-am înţeles de ce naiba, eu, cel ce cotizez la taxe şi impozite naţionale, musai să fiu martor la dialogul surd dintre doi oameni atât de căpoşi: unul ales pe 5 ani, iar altul numit, dar nu ştiu pe câţi ani.

Prietene premier, am o dilemă de tip poantă.

De ce numai absolvenţii (unii) de drept pot să devină premieri?

Pentru că numai ei (unii) pot să aibă o sinceritate debordantă. (să nu râdeţi, risc de a vă crăpa buzele)

Revin, că-mi place de şoferul cu volanul pe...dreapta.

De dincolo şi dincoace de semafor, Pilu

LUNI SEARA

Aş îndrăzni să spun în scris despre venirea primăverii, dar trăind, alături de voi, nu pot decât să spun că „iarna nu-i ca vara” şi nici campionatul nost nu-i mai...timpuriu. Mă refer  la fotbal, dacă n-aţi băgat de samă până amu.

Ultimul sfârşit de săptămână din februarie două mii cu treisprezece este dedicat, printre altele, fotbalului atât de curat, încât îngerii devin şefii comisiei de arbitraj, iar dracii stau în tribune şi dârdâie de frig. Asta numai în lunile cu „r” de la...ridicol.

Nu-i bai. Pe axa creată de marele blond u-ist (vă rog nu aruncaţi cu pietre): insolvenţă – impotenţă – inconsecvenţă, porneşte pe un drum al hazardului şi „U” Cluj.

Stau şi mă întreb, ACEASTĂ ECHIPĂ DE FOTBAL creată şi dusă înspre ceva, aparţine UNEI IDEI?

Echipa are un nou ştaif, pardon...staff. Echipa, de fapt societatea târâtă să depună jurământ sub Biblie că n-a mâncat usturoi, gulaş, n-a băut pălincă şi n-a gustat din jumeri (asta e, dacă gătesc pentru Gigi) aşteaptă acum la cotitură...falimentul sau drumul spre glorie.

Inexistentul, din toate timpurile, „omul din acte” pe numele de cod şi-a luat măsuri de preAcauţie.

Printr-un birou mascat s-a discutat „noul proiect” al returului, de fapt a ce a mai rămas din el. Ganea, noul purtător de diplomă PRO, se ia la trântă cu un eventual matineu. Transferurile au fost realizate pe traseul: buget – pamfelt – discret.

Noile achiziţii dau pe dinafară de tinereţe şi dorinţă de afirmare. Râd şi acum la cuvintele grăite de semianalfabetul „Bloc – notes” – „nu mi-am propus să marchez nici un gol”. Startul bate la uşă, iar DIICOTUL e pe aproape. În cartea sfântă scrie: „...bate şi ţi se va deschide...”. Bătăile se opresc. Suporterii...plâng.

Dar, să nu amestec scula cu...prefectură, sau cam aşa ceva.

Ganea şi-a format o idee despre echipă, conducere, adversari, arbitraj, cu tuşieri cu tot, dar nu ştiu dacă şi-a format vreo părere despre...suporter. Am scris la singular în mod intenţionat, deci nu-i o gafă, cum ar crede cei ce scriu după...dictare şi sentimente (!?)

Primul meci şi al naibii adversar. Dacă veioza, pardon războinicul luminii, a fost „răsplătit” pentru „bunele intenţii ” cu trei ani şi aceia cu suspendare, mă întreb dacă fostul patron a nost, mai dispare val vârtej din biroul palatului când vede celula, pardon camera de luat vederi.

Mi-ar plăcea să cred că pronosticul meciului de luni seară (n.n. 25 februarie) e o dilemă  în trei. 1, X sau 2, dar tare mi-e teamă că „solistul” îşi bagă coada şi matineul devine realitate, fără a face nicio „iluzie” la cartea lui Vladimir Cinezan şi ale lui minute îngheţate. (n.n. – La „U Cluj minutele îngheţau la ora 11, editura Grinta, 2007)

Pentru mine e un retur...înciudat. Baremul a murit, de aceea zestrea, nu vinul, punctelor e direct proporţională cu bugetul. Să traduc mai bine: insolvenţa bate filmul, iar filmul bate...încasările.

Nu cred că actuala echipă e mai presus de ce-am avut, evident părere de chibiţ, dar nici nu sîntem, cu ştaif cu tot, demni de partea a doua a filmului...”Pe aici nu se trece”.

Mai trist ca niciodată e acest început de semi-retur, de vină e  ziua debutului. Luni. Cum nici iarba nu creşte, de ce taman Ganea şi strategia lui ar da peste cap unele şi altele.

Stimate „conducător în acte” am o neîntrebare. De ce am pierdut la CSM Iaşi cu 4 la 0? Pentru a vă ajuta cu răspunsul am trei variante:

1.      pentru că la pauză era...deja 3 la 0

2.     pentru că declaraţia lui „Papi” a sunat cam aşa: „...a fost un meci ciudat, într-o seară ciudată...”

3.     fifty – fifty, fără a mai suna pe cineva.

Eu credeam că am şi uitat de acel meci.

Îmi reamintesc că şi luni se joacă seara. Nu ştiu cât de ciudată poate fi acea seară de februarie.

Evident cotele îmi sînt defavorabile, de aceea cred într-o minune. Ce ar însemna o zi din viaţa unui suporter, indiferent de locul în care spune el – TEMPO „U” – fără speranţă? Ar fi o „chestie” ce-şi pierde identitatea în 24 de ore, de aceea cred într-o lumină, luni seara.

De dincolo şi dincoace de „Luni”, Pilu

p.s

dacă nu-mi iasă...lumina, sînt liniştit. Pisica mea e...Luni.

PORTRETUL - ROBOT

Din străfundul gândirii mele de tip bolşevic dar cu uz didactic democrato-republican, provoc în această poveste un...desen. Precizare utilă precum reforma. Nu-i autoportret, nici caricatură ci pur şi simplu un portret robot a viitorului primar ales în această urbe ce dă pe dinafară din toate punctele de vedere şi...de loc. Da, ai ghicit, apreciatule cititor e vorba de Cluj-Napoca.

Nu trec în revistă şi-n dosare pe cei trei crai de la răsărit (asta şi datorită geopoliticii someşene), dar simt în lichidul fierbinte că această funcţie, de primar, a fost construită irecuperabil, după chipul şi asemănarea portretului de tip robot dispus şi predispus în acelaşi timp la toate şi la nimic.Să fii şăful sau capo di tutti capi într-un oraş când academic şi bonom, când aplecat şi trist, musai să ai un dar de a te...apleca. Să fii adus de spate înspre înainte pentru a nu sesiza când te închini în faţa cuiva şi îndeplineşti cu stricteţe toate „gândurile de bine” sau atunci când te „apleci” pentru a ridica ţie şi celor „din jurul tău” micile „scame” uitate în mod întâmplător într-un plic, pardon aiurea, pe biroul tău plin de praf.

Nu poţi să câştigi printr-un limbaj dur, de tip decizional, scurt şi plin de viaţă cazonă. Calmul, lingăismul (nu ştiu dacă există cuvântul, dar cunosc...atitudini), perfidia şi promisiunea în prăpastie musai să facă parte din limbajul şi comportamentul electoral. Continuarea acestei fraze prin exemple e una dedicată pleonasmului şi ridicolului.

Postura de lider a opoziţiei nu ajută nici pe cetăţeanul turmentat, pardon alegătorul, nici pe candidat, viitor reţinut. Eşti obligat să fii liderul cu faţă...umană, măi...animalule!

Sprijinul „portretului robot” musai să fie unul discret în prima fază, apoi brusc şi dintr-o dată, oamenii din spate pot ocupa, pe merit evident, funcţiile special amenjate.

Să nu pleci din start cu handicapul de candidat. Să-ţi intre în cont şi-n tăcere că TU eşti merituosul...ales. Nu toţi pot avea acces la conturi, dosare, facilităţi în acelaşi timp şi pe o perioadă...determinată de atenţia celor ce veghează la liniştea şi bunul mers al lucrurilor spre...balanţă, dar nu cea care simbolizează...horoscopul.

„Portretule-robot” să-ţi intre bine în şale şi-n cv că nu contează „cât de lung ai părul” ci „contează cum şi cât gândeşti”. Cu alte cuvinte nu poţi fi acuzat de plagiat, că n-ai cursul de apărare şi atac  „x” de doi ani făcut într-o vacanţă de două săptămâni printr-un cătun uitat de „goagăl meps” şi de Riviera Franceză, ce încet dar sigur devine pământ...românesc.

Aşa că nu-i bai mare că eşti mai studios decât predecesorii. Rolul tâu e să n-areţi aceste...cunoştinţe. Te faci mic, aplecat, umil şi deloc folositor.

Cine îşi mai aduce aminte de „trecutul” tâu? Cât timp „dansezi” pe „portativul” impus la libere, farmecul de bun conducător nu-l ia nimeni, nici măcar...rivalul, care, fie vorba între noi, este mai vânjos şi...ortoman.

„Portretule-robot” mai notează câteva aspecte ce-i musai a fi însuşite:

1. Să nu convingi pe nimeni că poţi conduce vreo instituţie;
2. Să nu vorbeşti în somn nici când eşti chemat să dai cu...subsemnatul;
3. Să nu spui nimănui nimic din ce nu vrea el să...audă;
4. Să nu mergi pe jos, rişti să te întâlneşti cu...prieteni;
5. Să nu dai nimănui nimic în cer numai pe pământ;
6. Să nu crezi că eşti...singur.

Au fost câteva idei sau rugăminţi, „portretule-robot”.

Cred că merit un astfel de candidat. Vreau să-mi schimb...actualitatea din urnă. Vreau ceva nou. Vreau un individ-robot dispus să jongleze cu faptele, proiectele şi cu nelipsita...reformă. M-am săturat să tot aud de ea. Reformă în sus, reformă-n jos, de parcă ar fi membru activ în bunul mers spre...nicăieri.

Vreau să existe corupţie, şpagă la fiecare uşă şi balama. Peste tot nelegiuri ca-n vestul sălbatic şi estul domestic, dar-ar naiba în ea de...geopolitică.

M-am săturat de normalitate. Nicio arestare, nicio dezvăluire, nimic senzaţional şi în...direct.

„Portretule-robot” ai o şansă. Poţi aduce „modernismul” pe malul Someşului. Apropo Gherla nu-i pe malul Someşului?

Vreau bugetari şi funcţionari cu salarii până la cer şi prime la fel, dar în sens invers. În spitale operaţiile să se facă ca-n duminicile uitate. Duminica asta operez un...soţ, duminica viitoare...soţia. În şcoli elevii să uite de gramatică şi tot ceea ce derivă din ea. Să treacă ei la catedră şi să-i asculte pe...dascăli, poate atunci vor înţelege unele poveşti pline de har şi tristeţe ce au trecut prin acest oraş.

Poate atunci vor înţelege de ce un „portret-robot” poate să nu...existe.

De dincolo şi dincoace de voi, Pilu

p.s. vă rog să aveţi curajul de a avea...CURAJ

AVEM ANTRENOR. CINE-I TUŞIERUL?

Dialogul surd dintre insolvenţă şi impotenţă este marginalizat de toţi şi toate. Cu surlele şi trâmbiţele dăruite de Moş Gerilă preacinstitului Florian (încă nu m-am decis dacă sînt pro Walter sau anti Bucşă) într-un vacarm de nedescris dar şi într-un început de sfârşit de săptămână, preAocupat cu „gratuităţi externe”, într-o pauză de masă şi două sms-uri cu inexistentul Limoniu, face şi drege o altă „mare afacere”(?!). Ajunge antrenor la „U” Cluj nimeni altul decât Jerry Gane, pardon Ionel Ganea.

„Marele blond” (un amic aşa-l creionează, dar are dreptate numai că eu îndepărtez adjectivul...mare) şi Fata Morgana negociază şi-l înscăunează pe un jilţ, două sau chiar mai multe pe un necunoscut în lumea marilor...”succesuri”. Şi astăzi râd, la doi ani şi ceva de când fostul pamfletis-patron al Politehnicii Timişoara spunea despre Jerry Gane, pardon despre Ionel Ganea: “…, ca om, e capabil sa infecteze până si penicilina!”

Aşa că sînt fericit. Avem anti-antibiotic. Ţara asta, pe numele ei de origine, România, e plină de har. După ce Dumnezeu a dăruit lumii pe măria sa, dracul, noi, românii am descoperit pe…mama dracului. Aşa că sînt bucuros, nu sînt…orfan.

Revin la Ganea. Na, că n-am mai greşit. La prima vedere pare un antrenor ce a trecut prin bibliotecă, chiar şi de două ori pe zi. Nu construiesc această poveste în jurul celor două decenii (aproape) de statistică pe teren a „zidului din faţa antibioticului”, n-am de ce să o fac, în această poveste îmi îndrept cuvintele spre antrenorul UNIVERSITĂŢII CLUJ.

Doar un obraznic ar scrie, se putea şi mai rău, dar nu sînt obraznic.

Doar un arbitru ar spune îşi dă în petic, dar nu sînt arbitru.

Doar un jucător ar spune e o chestiune de zile până când bate pe cineva (indulgenţa aici a atins...cerul), dar nu sînt jucător.

Propoziţiile de acest gen pot să continue, dar le-am oprit. Ştii de ce? Pentru că eu nu sînt niciunul din toatea acestea. EU SÎNT, SUPORTERUL UNIVERSITĂŢII CLUJ şi atât.

Ionel (presupun că ne-am cunoscut deja) vreau să cred în semnul Fetei Morgana, dar din păcate el se manifestă prin ţările calde, iar acum la Cluj-Napoca e iarnă. Dacă e iarnă e şi…zăpadă. Niciodată nu m-am bulgărit în…mai (La Cluj-Napoca, evident).

Mai râd şi acum în hohote sacadate când îmi privesc biletul de pariuri. Am pierdut pe mâna mea şi al naibii, am fost...atenţionat că pierd, dar când ai tăi... (Organelor de control, am o rugăminte. Ignoraţi această propoziţie. E falsă !!!)

Eu dau un vin bun dacă pierd. Of, am uitat, nu-ţi plac pariurile? Acceptă-l doar pe ăsta. Revin la vinul de calitate şi căldura lunii lui cireş.

Atunci, în iunie sînt la Cluj. Dă-mi un semn…să bem un vin.

Întrebare: un pahar sau…două pahare?

De dincolo şi dincoace de…retur, Pilu

p.s.

Ionel te rog să o întrebi pe „Fata Morgana” unde se mânâncă în Cluj-Napoca  slănină, ceapă roşie, jumări. Nu de alta, dar n-aş vrea să pleci…flămând.

DREPTUL DE A RECITA

Încep această poveste cu o precizare ce-i musai...precizată. Pleonasmul nu e intenţionat ci...necesar. Pe parcursul poveştii, tu cititorule te întâlneşti cu aceste, uneori nedorite, trei puncte nu pentru a opri gândirea ta, ci pentru a câştiga...timp.

Politicul mioritic îţi desfată cunoştinţele şi interesele cu o viteză ce lasă în anonimat viteza luminii. Demisiile şi alianţele se desfăşoară după un plan, ce uneori pare mai mult decât gândit. N-am înţeles niciodată cui sau mai ales de ce folosesc aceste fapte.

Îmi aduc aminte de copilărie şi de bunele intenţii ale tradiţiei asupra...viitorului. N-apucasem să mânânc sau să înghit pe cineva, că literatura din popor a tăbărât peste mine.

Şi-mi amintesc cum la prima campanie electorală la care am participat, cred că era a doua sau a treia ediţie a Cântării României, când în faţa unei asistenţe uriaşe am început să recit:

„Câţeluş cu părul creţ,

fură raţa din coteţ...”

Cu greutate am reuşit să învăţ primele două versuri. Nu ştiam, cine-i autorul. Bănuielile erau limitate. N-aveam acces la multele dosare...literare. Baza de date era una săracă precum corectitudinea dintre alianţele politice de astăzi. Prin faţa mea treceau câteva figuri, dar parcă niciuna nu se oprea ca fiind...validă.

De ce naiba avea părul creţ şi de ce tocmai...câine?  

Se vorbeşte prin târguri, cum că el ar fi primul domesticit. Interesant. Păi dacă tot l-au domesticit, de ce naiba...fură ?

Cum să plec într-o competiţie atât de dură cu o dedublare („părul creţ”) şi cu un...verb („fură”)? Trist început, tristă competiţie.

Liniştea, curiozitatea şi învăţăturile îmi dau târcoale. Continui.

„...şi se jură că nu fură,

dar l-am prins cu raţa-n gură...”

Asta e prea de tot. Am înţeles că nu sînt obligat să-l cunosc, am înţeles că e un haiduc, dar frate chiar şi-n faţa justiţiei sînt obligat să cedez.

Ce câine cedează astăzi? Toţi vor să muşte, să devină răi şi să apară în toate tabloidele canine, etalându-şi cariile, pardon colţii. Cum să spui că n-ai furat, când flagrantul face parte din...cotidian? Sufleorul îmi şopteşte (alt personaj interesant) să tac şi să...zâmbesc. Nu pot să-mi mişc nici măcar umbra, ce părea...albă. (atenţie am scris „ce părea”) . Târziu de tot am înţeles, că atunci nu se jura cu mâna pe biblie, pardon cu labele. Astăzi labele au fost înlocuite sau mascate. Au apărut magazine pentru câini şi...căţele. N-aş fi în stare să fur o căţea. Nu mă lasă...publicul şi în al doilea rând nu-mi place mâncarea...umedă.

Flagrantul l-am realizat degeaba. Nimeni nu-i interesat de cât, cum şi cine a furat. Toţi „e”...corect, chiar şi limba română.

Câinele se tăvălea, murdărindu-şi părul creţ, lătrând la înalta poartă a...colibei. El doar latră, muşcă şi...(chestia „aia” n-am putut să o scriu), în rest...nimic. Cu o logică demnă de...viitor candidat, latră şi publicul...aplaudă. Ce a lătrat? Vă traduc în rândul ce urmează.

„Cum, eu, un biet câine, pot fura? Priviţi-mi trecutul. Nu tu, omule, ai spus despre mine că sînt cel mai bun prieten al tău?”

Atunci, am privit în jos şi am plâns. Ce suflet am putut să am. Neputinţa mea să o arunc într-un...biet câine. N-am avut puterea să continui...

„...şi cu oul în buzunar,

treci la sfatul popular”

Fragilitatea faptei şi a oului m-au oprit. Dialogam cu umbra mea cea albă (?!) „dăcă nu-i un simplu...ou ?”. Mă pot face „cu un dosar de candidat” în faţa...majorităţii. Spun ou şi când colo poate să apară un...bou. Vorba celor din public „cine fură azi un ou, mâine...este”.

Am emoţii. Publicul freamătă. Prin minte îmi trec idei şi întrebări ce nu-şi găsesc răspunsul. Dacă-n ou, gălbenuşul e...roşu? Dacă albuşul e unul de...conjuctură? Dacă raportul preţ-faptă e unul invers proporţional cu „faptele măreţe”? Privesc înapoi spre...cofragul vecinului meu. Îl las să treacă în faţă. Poate cei de la partid se vor sătura cu poezia lui şi eu...scap. Ciudat. Publicul aplaudă şi...dispare. Îmi arunc intenţionat batista, mă aplec şi-mi provoc un scurt dialog cu sufleorul.

- Unde au plecat?

- În parc, recită o găină Balada Mioriţa.

Pustiu. Câteva coji de ouă şi o lesă, în rest nimic....interesant.

De dincolo şi dincoace de poezie, Pilu

p.s.

Părinţi, vă rog să aveţi CURAJUL de a avea CURAJ.

BALADA MCV-riţa

Zilele trecute scriam despre ce şi cum evoluează situaţia politică de pe la noi, chiar îmi aduc aminte despre protocolul dintre cele două palate: Cotroceni şi Victoria. Evident că, într-o ţară plină de moralitate şi pragmatism politic, acel protocol n-ar fi fost „mângâiat” de cea mai ciudată imprimantă. Dar asta e altă poveste şi alt coşmar.

Cine şi mai ales de ce se vrea scurtarea mandatului lui Băse nu este pentru mine nici întrebare şi nici certitudine. Este şi rămâne un aliniat nescris din acel mişto...protocol. Frate, tu nu mă ataci şi eu nu te înjur, sau, mai pe româneşte, tu nu spui nimic din ce nu s-a spus şi nici eu nu am declaraţii de tip copy-paste la adresa ta. Folosim monologul cu cerul, aşa cum în Balada Mioriţa, baciul a purtat un dialog cu oaia bârsană şi cerul prin intermediul unui protocol semnat de duhul sfânt.

Axa dominantă a politichiei dâmboviţene, Traian – Crin – Victor, acest TCV autohton, îşi revarsă capacitatea asupra...MCV-ului european. Ptiu, al naibii şi al democraţiei să fiu, dacă ştiu coane, ce sau cu ce se mânâncă acest...MCV.

Dacă-n Balada Mioriţa, atât de anonimă pentru cititor, baciul avut o mierleşte...mişeleşte, în această nouă Baladă, totul e diferit. E pe faţă şi pe...bune.

Baciul avut n-a făcut presiuni asupra celor doi baci (n.n. ungurean şi vrâncean) pentru a le domoli setea de câştig...ilicit, el devine un bun creştin şi o pune de o nuntă, de fapt de o altfel de nuntă.

Bacii moderni se sfătuiesc, nu ştiu dacă şi critică noua Baladă, iar dacă au facut-o, scuze, n-am citit...recenzia.

Da, raportul bate...votul. Asta în prima fază. MCV-ul ăsta nu-i unul aşa dureros, sau nu provoacă teamă cum îmi provoacă mie medicul stomatolog. El, MCV-ul, nu cred că are elemente de presiune cum o procedează „anonimul” în Balada Mioriţa:

(„...Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman...”)

el, practic atrage atenţia la, hai să le spun pe ardeleneşte...mişmaşuri, adică pe înţelesul daco-getului-get-beget...comportament necorespunzător.

Baciul dobrogean (cel mai de la sud-est) scoate o ofertă amiabilă. Un divorţ cât o...nuntă. Celălat baci dobrogean (o ţâră mai la nord) forţează nunta şi chiar provoacă data nunţi, dar folosindu-se de spusele baciului gorjean – deschid citat: „...la un moment dat, premierul Ponta i-a adus la cunoştinţă opţiunea sa sau a noastră, a USL, ca în 2014 să nu mai avem două alegeri...” – închid citatul.

Dintr-o dată linişte (asta aşa am scris-o de parcă aş fi fost acolo).

În Balada Mioriţa, stă scris cam aşa:

(„..iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m-am însurat...)

pe când aici datele se schimbă. Oare de ce? Să-mi reamintesc spusele „baciului ales”. Deschid citat: „...e foarte greu de dat un răspuns, doar dacă aş face o scurtă analiză...singura variantă e cea care a funcţionat, alegeri simultane pentru parlament şi preşedinte, lucru care l-aş îmbrăţişa dacă mi-ar propune şi mâine acest lucru, în speranţa că vor respecta şi referendumul din 2009...”

Nu ştiu care baci e mai ortoman şi mai european, dar necogierile de tip „adu-ţi aminte” îmi provoacă lehamite de lecturi anonime.

Frecuş în loc de negociere, troc în loc de bussines, minciună în loc de adevăr, laşitate în loc de curaj, sînt doar câteva dueluri „lingvistice” ce nu-mi plac, dar-ar să dea în ea de...anonimă.

MCV-ul ăsta îmi pune semn de întrebare pe simplitatea înţelegerii mele. Te rog, cititorule, fă diferenţa dintre: faceţi bine! şi faceţi bine?

Asta e dilema mea, deocamdată.

Ştiu că plaiul ăsta mioritic, nu-i nici rai, dar nu-i nici iad. Păi dacă aşa stă balada asta sub forma anonimatului (n.n. Mioriţa) cui îi foloseşte atâta...literatură. Atât timp cât NU înseamnă DA, atât timp cât un fost şef SIE conduce „imaginea publică a românilor”, atât timp cât şpaga e un sport naţional, atât timp cât politicul este peste orice funcţie cu sau fără rost sau câte şi mai câte, n-am spus în scris, mă las păgubaş şi citesc în linişte...mersul vieţii.

Mă cert cu mine şi sînt un neputincios, pentru că nu-l înţeleg, măcar o secundă pe Nichita Stănescu şi ale lui necuvinte („poezia e dimensiunea spirituală care suportă cel mai greu definiţiile”).

De dincolo şi de dincoace de oi, oameni şi flori, Pilu

PĂREREA MEA...DECHISĂ

Am trăit să o văd şi pe asta, Ioan Mărginean...scrie.

La prima vedere pare senzaţional, ţinând cont de vremea rece, dar senzaţionalul dispare încă de la primul aliniat.

Iau totul pe bucăţi şi aliniate, altminteri risc să devin mai deschis decât scrisoarea fără nici un rost de altfel. N-are nimic logic, cât despre adevăr mă las purtat de marketism, ce seamănă cu marxism mai degrabă, şi-mi încep...părerea deschisă.

Aliniatul 1.

Începeţi cu expresia „sper să lămurim”. Două întrebări:

1.      Cine „să lămurim” ?

2.    De ce taman din 15 iunie ?

Aliniatul 2

Apreciez gramatica, drept dovadă că aţi evoluat în mod surprinzător, ţinând cont că fără „sprijin”  aţi afirmat – citez – „...am fost slab la gramatică, am avut cinci, şase...” (bănuiesc că nota din catalog şi nu cea informativă) - am încheiat citatul, de aceea îmi remarc încă o dată mirarea corectitudinii în...scris, excepţia făcând-o cuvântul accumulate. Nici după două zile n-am înţeles de ce cu doi de „C”. În nemernicia mea m-am uitat în dex să aflu ce şi cum despre accidentul lingvistic. Semnificaţia era aceeaşi pe care o ştiam, aceea de a acumula (nu e prost cine ia, ci cine dă). Cine vrea să...acumuleze în acest marketism de tip marxism? Aţi scris era Doboş între ghilimele. Să înţeleg că acel cuvânt era are o altă semnificaţie? Cine de cine se „ascunde”, bată-le să le bată de ghilimele?

Aliniatul 3

Aţi afirmat în scris „s-a reuşit aducerea unui investitor”. Corect, dar de către cine „s-a reuşit” ? Doar nu l-a trimis „duhul marketismului marxist” pe super preascinstitul Walter fost Buşcă? Neinspiratule scriitor, fac precizarea că actualul edil a afirmat – citez – „nu eu l-am adus pe Walter şi nici nu i-am promis nimic” – am încheiat citatul. Râmâne în cărţi doar ...”duhul”, bată-le să le bată de ghilimele.

Ai încercat să devii telenovelist şi ai îngrămădit expresia „...cu ajutorul suporterilor...”. Cele câteva excepţii din jurul mesei tale nu înseamnă SUPORTER. Nu-ţi bate joc de cuvântul SUPORTER şi nu-l folosi pentru a crea o iluzie. Sfat pe gratis, bea-ţi cafeaua de unul singur şi eşti mai câştigat!

Aliniatul 4

Aici ai început cu o „eroare”, bată-le să le bată de ghilimele. „Din punct de vedere sportiv echipa şi-a îndeplinit obiectivul...” . Te-aş crede, dar un „document” (să mai scriu chestia cu ghilimele?) nu mă lasă, sau îndrăzneşti să-mi spui că „sursa” e o...făcătură.  Pentru anul competiţional menţionat, 2009 -2010, situaţia e cu totul alta decât cea prezentată atât de...deschis. Este scris negru pe alb „nu există niciun partener local care să se alăture clubului”, atunci merită să întreb:

1.      De ce trebuie să dea de gândit TUTUROR SUPORTERILOR?

2.    Care a fost viziunea clubului pentru sezonul 2009 – 2010?

3.    În „noua strategie pentru Universitatea Cluj” era prevăzut un aliniat în care se găsesc următoarele cuvinte: evitarea, stării, de, insolvenţă, prin, plata, datoriilor, clubului, în, special, către, jucători, şi, stat? Pentru o lectură lejeră îndepărtaţi virgula.

Pentru un răspuns cât mai exact te rog să alegi una din variantele:

a). "Băh, tu la mine vii cu d-astea, mînca-ţi-aş gura ta? Bă băiatule, eu am mîncat din sufertaş băh"

b). "Eu am vrut să fiu bun cu voi, dar voi mă luaţi de fraier. Tu unde pi... mă-tii ai făcut şcoală?

c). "Toată lumea ţi-e prieten la Cluj-Napoca pînă ai bani. În bugetul ăla erau 23 de milioane alocate pe 5 ani”.

d). "Deocamdată banii vin de la Walter. Cînd pleacă el, plec şi eu. Aici sînt 10.000 de mîncători de p... Dar n-au ce să facă. Pe noi nu ne poate judeca decît patronul, cel puţin pe mine"

e) "Eu era să mor pentru clubul ăsta. Am stat 5 zile în comă".

Nu comentez nicio variantă de răspuns, dar ultima pare desprinsă din gala “ţi-am zis-o”.

Aliniatul 5 până la final

Cu ochii plini de lacrimi, în urma loviturilor primite sub centură de omul cu două nume şi un prenume, încerc să-mi continui părerea...deschisă. Nu ştiu la ce te referi când spui “...W.F. a anunţat încă din februarie...”, chiar dacă cu numai câteva zile înainte a afirmat cu subiect şi predicat “...părerea mea este că anul viitor, cu lotul pe care îl avem acum şi cu ce mai putem completa, putem spera la campionat...” – păi cine naiba minte. Vorbitorul din ianuarie sau creatorul din februarie (n.n. acelaşi an, 2012 !!!).

Spre final creezi în mine un val de lacrimi, val ce găzduieşte pe toţi surferii din galeria Universităţii Cluj. Cu grija unui părinte ai preluat acţiunile societăţii şi ţi-ai propus să reconstruieşti clubul pe scheletul Barcelonei şi a bascilor de la Atletic Bilbao. Habar n-am cine te mână (expresie cu izvor în Ministerul Agriculturii) spre…suporteri. Ei să preia, să numească, câte şi mai câte.

E trist acest joc de cuvinte, mai ales că vine din partea unui mare şlefuitor în ale vorbirii corecte. Din câte îmi amintesc, nu demult, ai afirmat - „Nu mai trimiteţi oferte, să nu fiţi penibili. Echipa e vândută. Mâine se fac altele” – şi atunci care e rolul “petardelor”?

Coane, pe lângă faptul că nici acum după atât timp n-ai realizat şi nici creatorul tău, care este diferenţa dintre ISTORIE ŞI ADEVĂR, mă văd obligat, dând la o parte strategiile de pe hârtie cu indicaţii spre marketism şi marxism,  să-mi întreb curiozitatea: de ce? Sau pentru ce toate acestea?

Finalul este apoteotic şi nu mă pot abţine să nu-l rescriu, cu ghilimele de rigoare: “niciuna dintre acestea nu s-a fructificat”.

Să fiu şi obraznic şi să întreb, care niciuna ?

De dincolo şi dincoace de mine, Pilu.

p.s.

 - coane scriitorule, mi-am dat cu „părerea deschisă”, aşa să nu mă iei de fraier;

- pe viitor când ai iniţiative de genul ăsta, aşa deschise, du-te singur;

- eşti o valoare a României post decembriste, dar departe de...VALOARE;

- cea mai ciudată adresă de e-mail: nume şi prenume legat a rond yahoo punct com.

Io şi părerile deschise

2013, UN SERIAL CÂT UN...AN

 Hai noroc şi la mai mare.

  2013 nu şi-a amânat apariţia nici măcat o secundă. A aşteptat la o coadă cenuşie, ba chiar sură pe alocuri, l-a împins pe 2012, cum numai Crinel liberalul ştie s-o facă, fără nici un menajament lăsându-l la rubrica „profeţii despre trecut”.

Am crezut că nu-mi încep poveştile cu spaţiul politic, dar cuplul umoristic şi pe alocuri politic, Victor şi Crin, vor să-mi „frece” al meu...destin.

Nu, nici chiar aşa, referirile de bine nu sînt înspre mine, ele au „adrisant” exact. După ghiduşia, prelinsă pe axa: procuror – plagiator – cuceritor, „Măria aşa şi aşa”, nu scapă nici un moment de a-mi arăta majoritatea (?!) de la urne.

Copilul teribil a UDMR-ului, pe numele de „cnp” Kelemen Hunor, năucit de atâta guiaş şi leveşă, fără a se drege ca tot românul (?!) cu o zamă de moare, şi-a etalat frazele politice pline de venin moral şi anume: „...n-am acceptat să nu modificăm primul articol din Constituţie, potrivit căruia România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil - acesta a fost punctul de la care n-am mai putut continua. Am exprimat public în repetate rânduri îndoielile noastre privind acest articol. România nu e stat-naţiune, asta poate fi cel mult ambiţia unor anumiţi politicieni...”. Ce mai e de spus? De spus, nimic, dar de...scris mai este loc şi încă pe atât.

La scurt timp, lovindu-şi foalele cu cele două mâini pe care le avea la dispoziţie, îşi purifică declaraţiile cu o frază ce a primit acceptul Ministerului Sănătăţii: “...Liderul liberal, Crin Antonescu, şi cancerul politicii româneşti, conservatorul Dan Voiculescu..."

Victor Ponta, emoţionat de cele spuse, intervine pe lângă Institutul de Medicină Legală şi îşi aduce câţiva muşchetari, pe post de consilieri, ridiculizând încă o dată, dacă mai era nevoie, această alianţă ce a spart la propriu manualele de ştiinţă politică.

Ai crezut, cititorule, că a ajuns în palatul Victoria Aramis? Te-nşeli...monocolor. E perdantul Frunda, ce-l fără de păcat în faţa electoratului. Tulai, vai  Istenem, asta fost făcut numai in ciuda  colesterolului, ridicat mult, a fechetorului (n.n. Dan “Felix” Voiculescu).

Dacă baronii PSD-işti l-au înfrânat pe premierul Victor Ponta (oare râde Liviu Dragnea când mă adresez lui Victor Ponta cu apelativul: premier?) şi îndepărtând, pe bună dreptate UDMR-ul de la guvernare, acest D′Artagnan de Târgu Jiu forţează ridicolul şi în acelaşi timp romanul “După douăzeci de ani”, reinventând ridicolul. Ponta încearcă să reformeze UDMR prin atitudini de lup moralist, de parcă succesul reformării PCR, pardon PSD, a fost unul reuşit. Baronii, dinozaurii, rechinii din Animal Planet PSD au dispărut. Lupii tineri sînt în...staul. Hai Victore, mă laşi, moare de râs chiar şi creatorul tău, Adrian Năstase, aflat într-o liberate impusă.

Cea mai importantă minoritate din România, să nu râzi Mădăline (n.n. Voicu), era cât pe ce să-şi frângă gâtul la final de 2012, de aceea 2013 a intervenit spre disperarea unuia sau altuia.

După cum a început anul politic, îmi dau şanse mari că voi asista la un serial plin de polemici şi scuipat politic. Realizările sau faptele, mai încolo, poate în campania electorală de la europarlamentare în...2014.

Ptiu drace, dar când naiba a trecut 2013?

De dincolo şi de dincoace de normalitate, Pilu

       

PUŢIN DIN NIMIC

 În decembrie..., de fapt nu e corect. Nu pot începe prin a spune când ci, de ce!

Oameni trişti şi plini de simplitate, în marea lor parte, erau dispuşi la orice numai ca băiatul cu studii scurte şi ascunse să nu mai fie în fruntea ţării. La Timişoara s-a strigat cu sânge şi demnitate: Jos Comunismul! Apoi în toată ţara.

Cititorule, a curs sânge!

Au trecut de atunci peste două decenii. Cât de jos a ajuns comunismul, e o întrebare cu tâlc pe care îndrăznesc să-mi întreb conştiinţa şi viitorul.

După răsunătorul succes al palidei tomate (analizaţi leguma, culoarea şi...umorul) nu văd deloc graficul funcţiei de cod politic şi-mi dapăn amintirile una câte una, la sfârşitul fiecărei amintiri spun cu un limbaj de daco-geto-dac-beget ptiu, fira-ar mama ei a dracu” şi-mi provoc în continuare secvenţe color cu oameni în zeghe.

Poate sînt un pesimist, poate sînt chiar dobitoc sau poate un frustrat, dar niciodată nu pot fi luat de prost. De aceea n-am tăcut când alţii au băut, nu tac când alţii mânâncă şi n-am să tac când alţii vor funcţii. Poate te grăbeşti, cititorule, să desenezi un viitor pe axa: băut – mâncat – funcţie, să aflii cine şi mai ales...de ce.

N-ai să reuşeşti, dacă faci parte din tablou. Tu stai drepţi şi plângi, apoi priveşti cerul şi urli, mulţumeşti divinităţii pentru normalitate, abia apoi...desenează.

 Tomatele şi sucul lor nu pot colora şi asezona zama săracului mahmur, nici măcar nu poate avea preţ. Sorb zama din priviri, precum un tablou. Lămâile sînt acre şi dau gust peştelui, puţinul rămas îl las să curgă peste un ceai vechi cu gust de mucegai.

Jos Comunismul! Mă uit mirat şi nu văd nimic. Formez în grabă 112 şi chem salvarea. În jurul meu se aud cuvinte şi nu-i decât ecoul. Amabilitatea din capătul firului mobil se răsteşte la mine şi-mi trage  o vorbă de duh: „şi acum ce vrei mă, să vin eu să te iau”.

 Mi-am dat seama că sînt un dobitoc, ajung cu greutate în sufragerie şi-mi arunc fizicul pe fotoliu. Iau telecomanda şi dintr-o dată este viaţă în propria casă.

Evenimentele curg peste mine şi peste tine, cititorule. Da, chiar şi peste tine.

Lungimea celor douăzeci de ani a fost depăşită. Eu n-am înţeles democraţia. Mă întreb, următorii douăzeci de ani o să fie la fel de morţi ca până acum? De ce? Sînt un laş sau un bolnav. M-am îmbolnăvit de bine, de aceea fug cât mai departe de teama seringii.

 Viitorul ce a...trecut, din prezentul de atunci, n-are nimic cu nimeni. Găinile, ce-şi bat ciocul peste tot, n-au dat şi nu vor da niciodată ouă. Vacile, ce-şi freacă ugerele pe asfaltul sărăcăcios, n-o să dea lapte. Boii, ce trag ca fraierii la jug, n-o să ajungă niciodată lideri, rămân boi şi gata. Catârii se bagă şi ei în seamă, chiar dacă-s mai puţini. Nechează că ei numără cu „un” şi „două”. Aşa au făcut de-a lungul întregii limbi. N-au avut o opţiune fermă şi demnă. Laşitatea catârului îşi are originea în comunism, doar atunci se mai accepta...unanimitatea. Limba română a durut şi...încă mai doare.

 Ca ultimă întrebare: dacă nu l-am înţeles pe profetul Brucan şi cele două decenii, oare ce-i musai să înţeleg din pilda lăsată de istoricul Nicolae Iorga?

“Poporul nostru a crezut că dracul, fiind bărbat, nu poate fi destul de rău. Şi atunci a creat pe mama dracului!”

Plâng şi-mi ucid ultimile speranţe. De ce?

De dincolo şi dincoace de...decembrie, Pilu.