CINE ARUNCĂ PIATRA?

     

Mi-e greu începutul, altminteri n-aş fi început. Aşa a fost şi când Dumnezeu a creat lumea, s-a agitat peste tot şi la urma urmei, plin de lene şi de realizări, s-a odihnit. Nu s-a pus nici o secundă problema moralităţii lui Adam, a păsărilor ce-şi construiau cuiburi din nimic, nu s-a pus nici o problemă. Dumnezeu, pe bancă sau nu, s-a odihnit din plin de tot şi toate. Aşa şi eu, dară fără realizările Creatorului m-am odihnit şi când mă odihnesc, citesc.

Eram în faţa unui text cu de toate. Subiect, predicat şi alte părţi de propoziţie se scăldau într-un...mare of al unui sociolog fost om politic.

N-am înţeles de ce unii oameni când au posibilitatea să construiască FAPTE demne se trag cu sania (sania se poate înlocui cu orice altceva) apoi, în lipsa pârghiilor,  devin mari deontologi şi responsabili cu moralitatea pentru ceilalţi.

Domnule Dâncu, n-am auzit de vreo mare luare de poziţie din partea politicului în „epoca de aur a Guvernului Năstase” pentru a distruge „mizeria” din fotbal. Apropo, nu fiţi rău în text cu Dinamo şi Steaua că poate se supără creatorul şi...nu se ştie. Vă ajut cu o întrebare ce nu vă dreptul de a deveni şi naiv. Numai fotbalul este mutilat de politică? Din textul aruncat spre cititor sau cititori, cred că au mai fost şi alţii în afară de mine, mi-a reţinut atenţia următorul citat: „...dacă era o luptă la titlu între U şi CFR, aş fi fost cel mai mândru clujean...”

Mister Dâncu, dacă prin lecturile domniei voastre aţi fi întâlnit rânduri cu ceea ce a însemnat, înseamnă şi va însemna „U” Cluj pentru români, cred că m-aş fi împiedicat de următorul text – dacă „U” Cluj era într-o luptă pentru titlul de CAMPIOANĂ, aş fi plâns în genunchi lângă fiecare lumânare ce arde, ŞI ACUM, pe Ion Moina, aş fi plâns cu fruntea lipită de ghetele lui Mircea Luca, aş fi plâns cu palmele acoperind inima ce a luat forma vocalei şi dă ritm în fiecare cuvânt născut de ISTORIE. Apoi dacă vreţi să fiţi şi mândru o puteţi face, dar cu atenţie să nu fiţi văzut de...patron.

DNA-ul, ANI, Spitalul de Urgenţă, Academia Română, BOR-ul. Sau cine vrea, numai să o facă. Autosesizaţi-vă la următoarele cuvinte rostite de un tip din fotbal. Deci există. Citat deschis: „...e plin de mizerii în fotbalul românesc...”  Un patron a spus rezultatul final al unei partide ce s-a disputat după....şase luni. Nici un rezultat. De ce? Mitică de la Ligă ne spune, e drept în cuvinte puţine şi cu câteva bâlbe, că şef la Ligă o să vină unul tânăr care să aibă vreo 3-4 ani de stagiatură cu „ăi bătrâni”. La ce să mă aştept? La o sumedenie de deontologi cu moralitatea sub formă de burtă, cu lanţuri la gât sau la mână, ce mai imaginea perfectă a unei lumi murdare şi plină de valori şterse.

Ce nu înţeleg unii, eu nu urăsc celelalte echipe, eu am învăţat, târziu ce-i drept, ceea ce înseamnă UNIVERSITATEA CLUJ. Creştinii mă înţeleg mai bine. M-am pocăit pentru „U” Cluj.

Oamenilor din fotbal daţi titlul tuturor echipelor, celor de la şapte şi şapte minute de două ori pe an, dacă se poate, toate cupele să fie ale lor, să câştige şi ce nu s-a inventat, dar nu modificaţi sentimente născute pentru a vorbi în limba română.

Vineri seara voi fi la meci. Şi ce-i cu asta? E cumva a doua venire a domnului?

Universitatea (am mai spus-o) nu s-a născut pentru victorii, Universitatea s-a născut pentru a crea oameni ce construiesc viitorul unei naţii.

p.s. n-am fost la Peluză de vreo 10 ani. A fost superb. Am întârziat ce-i drept, dar am adus şi...golurile (n.n. U Cluj – Voinţa)

Nu schimb nimic din mine. Cu faţa spre cer şi inima spre „U”!

Al vostru şi al meu, Pilu Bănoi.

        www.sasesicinci.blogspot.com

POVESTE IN DOUA ACTE

Această poveste are două părţi, clare şi...distincte, identice şi...diferite, scurte şi...colorate, dar în non culori.

HANDBAL

Într-o sală mai mult goală decât plină, echipa feminină de handbal „U” Cluj a fost răsplătită cu maximum posibil. Medalia de argint. A treia şi...consecutivă. N-am văzut deontologi, n-am văzut televiziuni (spre final au apărut), n-am văzut nimic deosebit. Totul s-a desfăşurat normal şi în aceeaşi linie ca până atunci. Cu aceeaşi suporteri în sală şi cu acelaşi „şapte” pe parchet. Totul a fost liniar, mai puţin fetele. Ele sînt singurele care şi-au pus medaliile la gât. Argintul? Gata, fetele îi ştiu strălucirea. Fetelor vă doriţi titlul de campioane? De când aştept această întrebare. Răspunsul, de data aceasta nu-i la voi. Dacă sînt mulţumiţi prin preajmă, să plece. Nu vreau să dau exemple normale în această poveste, dar când privesc la relaţia investiţie – rezultat mă las păgubaş şi-mi pun ochelarii...de soare. Câţi au înţeles ce înseamnă sportul şi performanţa în sport în România? În handbal am dat ora exactă în lume, astăzi manoşele ceasului aproape au murit. Din cauza...publicului? Nici într-un caz. Publicul e verde în fiecare moment, e aspru şi crud, e drept şi pătimaş dar nu-şi minte atitudinea de...public.

„U” Cluj vicecampioana ediţiei 2011 – 2012! Cu faţa spre locul doi, stau şi privesc viitorul. Aştept cu atenţie reculul celor trei ani consecutivi de...”arginţi”.

Publicului prezent la meciurile din sala „Horia Demian” respect şi...”arginţi”.

Sponsorilor şi celor care şi-au băgat mâna în buzunar respect şi căutaţi...aurul.

Fetelor aţi fost de”argint” şi vă mulţumesc. Toate sunteţi de „argint”. Cine vrea să fie de...aur?

Vă mulţumesc pentru victorii şi ce-a mai fost. N-am inspiraţie în cuvinte şi atunci vă mulţumesc la fiecare în parte: Simona VINTILĂ, Clara Stela VĂDINEANU, Alina ŢURCAŞ, Mihaela Maria TIVADAR, Andreea TETEAN, Viorica ŞUBA, Victoria PETROCZI, Magdalena PARASCHIV, Laura OLTEAN, Ionica MUNTEANU, Raluca MIHAI, Ana maria MĂZĂREANU, Irina IVAN, Adriana HOLHOŞ, Mădălina HERCIU, Ştefania FLOREA,  Nicoleta DINCĂ, Florentina CHINTOAN,  Adela BILIGA şi Mihaela ANI-SENOCICO.

N-am uitat staff-ul tehnic: Alexandru DEZMERI (Şonu), Cosmin SĂLĂJAN, Victor BACIU şi Gheorghe COVACIU.

        Sezonul 2012 – 2103? Om trăi şi om vedea.

FOTBAL

(scris înainte de meci)

Dimensiunea meciului cu echipa de la şapte şi şapte minute pentru mine nu prezintă interes, dar nu pot să trec cu vederea cuvintele rostite, cu ură (din cnp-ul meu de vedere), de „preacinstitul Andone”. Pentru cei care nu ştiu despre ce-i vorba în propoziţie pun la dispoziţie cuvintele: ”... câţi suporteri are U Cluj? Ce, e Steaua să aibă 3 milioane? Să o luăm pe plan local şi să ne batem să vedem...” grăite de cel de pe bancă. A mai fost un sondaj, realizat de un guru al părerilor – politice din România şi ne informa că suporterii UNIVERSITĂŢII CLUJ sînt mai puţin decât cei de la 1907 Cluj. (n.n. editorialul intitulat „15 ROMÂNI FERICIŢI” – www.sasesicinci.blogspot.com)

Evident că m-am frecat la ochi cu rezultatul acelui sondaj. Chiar, sună prost următoarea propoziţie? Spune-mi cine eşti , să-ţi spun cine te plăteşte. 

Abia în aceste zile am înţeles de ce ISTORIA doare. Dacă stai cu faţa la cer şi priveşti cărţile unde se scaldă toate adjectivele limbii române, verbele ce împing spre DEMNITATE, subiectele  ce construiesc IDENTITATEA, înţelegi că nimeni nu se poate compara cu UNIVERSITATEA CLUJ. “U” Cluj nu s-a născut să câştige fiecare meci pe stadion, sală, pistă, “U” Cluj s-a născut pentru a putea vorbi în limba română despre ROMÂNIA. E greu să vii de nicăieri şi să vorbeşti despre UNIVERSITATEA, de aceea Ioan Andone (şi astăzi mă întreb cum naiba ai ajuns antrenor la “U” Cluj pe vremuri) nu te sfătuiesc să citeşti despre “U”, îţi reamintesc gestul lui Victor Rebengiuc din 21 decembrie 1989. Dacă nu ţi-l aminteşti, întâlneşte-te cu mine.

Era să uit, “probabil cel mai gras analist sportiv” avea dubii despre “U” înaintea partidei cu Dinamo. E greu să înţeleagă IDEEA numită “U”. “U” este capabilă să învingă pe Dinamo şi să piardă cu Voinţa Sibiu, de aceea, pentru mine, a fost un meci banal, cât despre derby se poate vorbi în hipism sau la partide unde Liverpool joacă  precum cânta The Beatles. Când spui derby spui, tradiţie, istorie nici într-un caz...business.

Mă opresc din scris, e târziu. E opt şi un sfert. Mă duc la meci. Revin spre miezul nopţii sau poate mâine dimineaţă.

(scris după meci)

Am ajuns la meci şi Tudor dă semnalul. Care semnal? Se ştie destul de bine. Minutele jucate nu le-am văzut, eram fascinat de PELUZĂ. Spectacol şi ISTORIE în fiecare moment. Publicul se alătură PELUZEI cu mintea şi sufletul. Dumnezeu chemat de Fiul său la rugăciunea de seară nu este atent la meci şi Tudor profită, lovind din nou în inima „Universităţii” Cluj fără nici o anestezie. Penalty. Un eşec uman (cu antecedente în acest sens, amintiţi-vă partida tur) provoacă, în mod intenţionat finalul partidei. Bunul simţ, adrenalina şi dragostea pentru ISTORIE mişcă tot ceea ce înseamnă ALB şi NEGRU. Felicitările oferite de băieţii noştri au creat o agitaţie plină de teamă (aşa-i când te simţi cu musca pe căciulă) printre indivizi care încearcă să mute un centru de adevăr pe...stradă. Ei nu ştiu că acest simbol nu e doar o vocală - „U” – este un drept de a exista, de a-ţi folosi normalitatea şi moralitatea, de a privi cerul, de a mirosi florile, de a-ţi săruta iubita, de a te juca cu copilul tău, de fapt totul se rezumă la o propoziţie simplă. FII OM.

Andone tu eşti una şi aceeaşi persoană cu puştiul plecat de lângă furnalele Hunedoarei? Eşti cel care a marcat un gol împotriva Suediei în toamna lui 82? Eşti cel care şi-a pierdut echilibru într-un duel cu tătucul Milla? Dacă susţii acest lucru, îţi propun definiţia unui cuvânt îmbrăcat în hainele unui substantiv. Când răsfoieşti cărţile despre tot ceea ce înseamnă „U” (pentru deontologi am o rugăminte, nu vă folosiţi de „U” să scrieţi şi despre alţii) o să rămâi surprins de câte ori te întâlneşti cu acest cuvânt.

CARACTER -  ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale. Personalitate morală fermă. Însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine. Om de caracter.

    Respectul şi salutul meu publicului prezent pe stadion. Cântece pline de ritm, cuvinte şi istorie.

        Acesta nu e un pamflet şi mă explic de ce. Atâta timp cât nulităţile, jegurile, corupţii pot să decidă într-o societate, viitorul ei se apropie de apus. Nu-mi doresc mare lucru pe acest pământ, decât să-mi pot iubi soţia şi pe fiul meu în fiecare zi, iar la final de săptămână să merg cu ei la meciul „UNIVERSITĂŢII” încă o jumătate de secol de acum încolo.

        Rugăminte. Sărutaţi cu buzele şi ţineţi în mână poarta prin care a intrat „U” în inima ta, apoi priveşte cerul şi cântă...

....Haide „U”. Haide „U”

Eşti simbolul tinereţii studenţeşti!

Haide „U”. Haide „U”

Eşti mândria unor inimi româneşti...

Nu schimb nimic din mine. Cu faţa spre cer şi inima spre „U”!

Al vostru şi al meu, Pilu Bănoi.

        www.sasesicinci.blogspot.com

p.s.

nu ştiu în ce ţară, nu ştiu în ce meci, nu ştiu numele jucătorului, dar îmi aduc bine aminte de GESTUL său. Fără nici o clipă de regret s-a dus spre arbitru şi i-a explicat că a greşit acordând penalty, el n-a fost faultat. Ce spui jucătorule cu nr. 6 de acest gest? Am dat cu câteva rânduri în urmă explicaţia cuvântului CARACTER. Pentru mine eşti autorul moral a tot ce s-a întâmplat într-o seară de mai.

băieţaşul provocator îşi dorea cetăţenia română pentru a juca în naţionala lui Piţurcă. Eşecule uman fă bine şi păstrează-ţi cetăţenia care-i cea mai vestică din Europa şi nu atinge o naţie ce are şi bune şi rele. Du-te tu spre originile tale şi bucură-te în linişte.

ROMÂNIA A SCĂPAT. CLUJ NAPOCA ÎNCĂ NU!

Sînt şi vor rămâne oameni care să sprijine culoarea portocalie, chiar dacă a parcurs toate decolorările politice nebănuite şi negândite de falşii pictori din tuburile judeţene ale acestui pedeleu la vale. Au fost plimbaţi cu „cătuşe vechi” (pictură) din motive de siguranţă pentru a face distincţie sigură între „dreapta” şi „stânga”. Au fost umiliţi cu ouă şi alte produse cu teveaul de 24 %. Cu alte cuvinte câte „valori” portocalii m-au făcut harcea-parcea, culminând cu cel mai infantil premier pe care l-a avut România. Cu alte cuvunte „Filosofia salvează România!”. În genunchi imploram cerul să-şi mişte cu câteva grade privirea spre ţara tuturor posibilitaţilor şi cerul consecvent privea cum americanii îşi văd de...treabă. Cerul n-a înţeles că şi „la noi” se poate”.

A plecat Boc (mă refer strict la ce s-a văzut), a venit pentru o curăţenie cu aspiratorul carieristul MRU şi acum şterge praful un alt mare filosof, iubitor de carte şi de drept, nimeni altul decât Victor. Victor Ponta Iarăşi şi din Nou „Filosofia salvează România”. Nu-i bai. Preşedintele (fost corijent din câte ne-a...informat) are şansa să-şi consolideze cunoştinţele de filosofie şi de drept. Il va pune în poartă pe Socrate, iar atacant pe cuplul Hegel – Kant.

Emil Boc, după mai multe sezoane (ratate) în capitală, revine la Cluj şi Napoca, dar nu oricum ci în postura de candidat în locul lui Apostu (până la arestare). Mă bucur şi sînt fericit că n-am buletin de Cluj Napoca. Emile cred că te-ai prins, dacă n-ai băut destul lăptişor dar fără tva. Ai reuşit să-mi distrugi bugetul şi acum apari în postura unei fecioare. E mult. Prea mult. Rămâi pe nicăieri şi-ţi mulţumesc. Apreciază faptul că nu ţi-am scris „succesurile” din epoca recent apusă şi sper ascunsă.

De la Barbu Catargiu şi până la marele pesedist Victor Ponta, pune tu semnul egal în dreptul unui fost prim-ministru şi dă-mi un semn. Bănuiesc că de la Constantin Sănătescu sau Nicolae Rădescu începi să-ţi măsori „succesurile” că altminteri nu cred o iotă (cunoşti termenul?). Sub deviza ce am fost şi o să fie şi mai rău aştept „egalitatea” sau de ce nu...victoria, dar nu Palatul.

În campania electorală îţi propun câteva „bune intenţii” din partea mea:

-                             să vorbeşti alegătorilor numai din tramvaiele 100, 101 şi 102;

-                             să intri de unul singur în casele clujenilor şi să spui adevărul;

Următoarele, numai dacă la poziţia doi nu s-a întâmplat nimic.

-                             să ne spui cine a inventat acestă morişcă politică şi de ce;

-                             mergem spre federalizare sau regionalizare;

-                             ce ursuleţi de pluş se vând cel mai bine;

-                             de ce „umaniştii” sînt mai tari decît „realiştii”;

-                             sloganul campaniei: „clujeni feriţi-vă buzunarele, s-a primit salam”;

-                             pe viitor fiecare clujean e obligat, înainte de culcare, să rostească rugăciunea „eu sînt mic...”

Nu ştiu cum sînt alţii, dar eu nu pot uita cum te-ai luptat cu corupţia şi faliţii ei. Ai fost un mic haiduc, înconjurat de bune intenţii. Simt că-n zilele următoare vei ieşi la coasă prin parcurile clujene, o să ne scapi de zăpada ce-o să vină, umbrele portocalii ascund razele soarelui, orezul din pungile de plastic o să-şi desfeţe gustul în sarmale, pixurile, atât de dorite de viitori filosofi, vor lăsa scris pe hârtiile de o sută de dolari „eu cred în Dumnezeu, dar niciodată în campania electorală”.

        Simt că am pierdut partida cu urna, de aceea mă las împins de valul schimbării, şi-mi schimb...opinia portocalie în una fără nici o culoare, fără gust şi fără miros. Ai ghicit, mi-e sete. Împing urna. Cade. Se numără voturile. Avem primar. Şi ce-i cu asta? Toţi sîntem muritori. După ce atingi Everestul, pe cine mai interesează că escaladezi Dealul Feleacului. Hai, mă laşi.  

        Am ales. Rămân acelaşi şi fără buletin de Cluj Napoca.

Pilu B.

AM PARIAT ŞI AM…CÂŞTIGAT!

      

Nici nu mai ştiu cu ce să încep. Să-mi ascund „talentul” în faţa surprizei, în scris evident, numită...Gelu Radu sau în faţa altor poveşti cu prinţi şi zâne? Habar n-am. Gelu, n-am crezut că poţi fi şi...talentat, te credeam un tătic cu o uşoară ..... (înlocuiţi voi punctele cu un cuvânt din...reformă) şi hazliu printre...concluzii, dar m-ai dat gata.

        Trec la fapte. La baschet (ei, băieţii) existăm în primele patru echipe, dar la handbal am simplificat cu doi şi fetele s-au oprit acolo unde se opresc de trei ediţii. Sînt VICECAMPIOANE. Felicitări! Păcatul e unul legat de spectatori. Deloc în 70 % din meciuri, puţini în 29 % din partide şi n-ai loc să pui un ac la meciul cu Oltchim. Nu-i bai. Merem mai mulţi în polivalentă ş-apoi să vezi. Felicitări, fetelor! Am o întrebare (de curios) cei de la Jolidon plătesc din...producţie?

        Fotbal. Ăsta îmi mănâncă capul şi nu numai. Am înţeles prin atitudine că meciul cu Pandurii este unul ce a fost dedicat titlului cucerit de Real Madrid în Spania şi Ajax în Olanda, dar cu...fotbalul ce-aţi avut? În partida tur a fost o chestie de genul „...mai bine nu s-ar povesti...” dar acum când natura explodează, Guvernul se excită şi...creşte pensia, salariul şi orice e în amorţeala asta tristă, voi vă bateţi joc de detergentul folosit la spălatul...rufelor, murdare evident.

Abrudan nici nu vreau să ştii cât de frumos s-a vorbit la adresa ta. Comparaţiile îmi frecau urechile, adjectivele îşi foloseau picioarele pentru a-mi distruge timpanul. Câte şi mai câte. Boştină, pentru tine  totul era cubic, după ce am încercat simplificarea cu 2, 9 şi 66. Am înţeles, abia a doua zi, că aţi forţat prima victorie acasă oferită de oaspeţi. Bugetarii din Oltenia (o parte) n-au fost de acord. Ştiaţi voi ce ştiaţi, vine meciul cu Dinamo. Şi a venit.

        De unde să încep? De la individul cu nume de oraş moldovenesc, unde insolvenţa a pus stăpânire. Perdelele, tricoturile sau alte invenţii din industria ha mai uşoară se nasc într-un oraş al cărui nume îl rostesc numai cu accent românesc. Paşcani. Un ins, care s-a vrut în acelaşi timp inteligent şi influent în lumea pariorilor de miercuri seara, i-a împins pe fraieri, creduli şi nu în ultimul rând pe lingăi, să-şi împingă mâna în buzunar să-şi irosească economiile pe un SIGUR UNU. Explicaţie pentru fraieri: bate Dinamo! Nici nu-mi folosesc memoria şi ies în curte. Împreună cu soţia mea îmi admiram Ferrariul şi...amanta. Cum de unde le am. Am pariat UNU pe două meciuri...nesigure. Anul trecut m-am luat după profetul Porumboiu care a insistat şase luni să explice celor care vor să devină milionari cine pe cine bate în partida 1907 Cluj – Oţelul Galaţi. După meci am pupat pământul şi icoanele, neuitând să-i mulţumesc şi lui Dumnezeu pentru...coincidenţa dintre el şi...Porumboiu. Al doilea „sigur unu” l-am descoperit la meciul 1907 Cluj – FC Braşov apoi mi-am pus două uşi, parbriz şi câteva rochii pe...noile investiţii. Aşa că oameni buni mergeţi pe mâna şi...inspiraţia mea. Chiar, într-un meci DNA - Restu'Lumii nu forţaţi „ics-ul”.

        Revin la meciul cu „chihuahua Bucureşti”. Vorbeam cu un prieten drag sufletului meu în pauza meciului şi îmi arătam (atât cît se vede la un telefon) regretul că nu-i conducem după prima parte. O echipă pe cât de limitată (fotbal profesionist) pe atât de normală (fotbal amator). Cu asemenea câini dacă mergem în Liga Campionilor riscăm să rămânem fără canalele tv: Discovery, Animal Planet, Antena 1, Antena 2. Pardon fără antene am rămas. Scuze.

Revin la joc. Cojocnean a fost la Bucureşti în speranţa că va face parte din noul Guvern. Claudiu s-a prins şi l-a demis la pauză spre muţumirea celor din...opoziţie. Ca niciodată, i-am simţit lipsa lui Păcurar. Aş fi vrut să-l „notez” într-o partidă cu…jaloane ce au iz de… „lăsăţi-ne să ne pregătim pentru Liga campionilor”. Vă las.

Cu tupeu şi seriorizate. I-am bătut, din nou, la ei în…colibă. Vin două partide. Dacă reuşiţi să găsiţi butonul ATITUDINE, nu-mi fac probleme.

Claudiu sînt niţel supărat pentru cele spuse, adică o propoziţie (pentru asta există arhivă). Claudiu taică, să nu uiţi niciodată, „U Cluj nu a ajutat echipa de la şapte şi şapte minute de fotbal, „U” Cluj ajută doar pe românii care-şi iubesc Ţara, Limba, Istoria şi Adevărul. Cei din afara acestor lucruri pentru mine nu există. Hai „U”!

        Pentru cei săraci vă recomand câteva meciuri…interesante. Vorbim prin intermediare. Miniştrii noi la vremuri…tot noi, sau invers? Mai ştie naiba, că doar n-a murit nimeni dincolo de gratii.

        Nu schimb nimic din mine. Cu faţa spre cer şi inima spre „U”!

Al vostru şi al meu, Pilu Bănoi.

        www.sasesicinci.blogspot.com

p.s. notele? după ce aflu cine şi de ce conduce edu.ro.

PE JOS, SĂ NU MERGI NICIODATĂ!

     Trist. Acesta este cuvântul care mă frământă şi-mi dezvoltă comportamentul. Amăgirile s-au acumulat precum creşterea economică în ochii premierului filosof şi mulţumitor conducerii de stat pentru minunatili (cu i şi nu cu e) condiţii oferite de stat şi iar stat.

        Întrebările ce-mi crează disconfort, nu demult, să fie vreo doi anişori, sînt atât de puţine încât nu încap în toată hârtia produsă de pădurea...defrişată. În rândurile ce urmează nu mă ocup de „tata” pădurilor de pe la noi, n-am încă toate informaţiile. Fiind mai sărac decât „unii” eu nu lucrez cu...”note informative”. Apropo d-le mr. (pe atunci) C.....s (acum cred că aveţi alt nume) propunerea domniei voastre? Citez din memorie – „n-ar fi bine să avem un cerc al nostru” – n-au trecut decât vreo 20 de ani de atunci. V-am spus clar şi scurt – „nu-mi plac figurile...geometrice”. Cu alte cuvinte nu sînt supărat pe nimic, în cel mai fericit caz pe mine, că nu m-am ucis aici şi să-mi nasc viaţa în altă lume.

        Dacă merg mai mult de două sute de metri pe jos e imposibil să nu mă întâlnesc cu o moacă cunoscută. Şi dă-i spre un dialog surd şi plin de politeţe, dintr-o parte. Ai auzit că „X” e securist, dar sub acoperire, îmi spune partenerul de dialog. Moaca mea se deformează într-una perfectă de...”habar n-am”, dar asta nu mă opreşte să-i tai povestea pe care o anticipam de altfel şi nu doream să o aud şi-l întreb, ce-i drept cu uşor dispreţ, „da tu de unde şti”. Nene, să mori de râs, ca-n filmele cu actori proşti şi cai româneşti. Tot arborele ginecologic, pardon genealogic, (la origini l-am trimis în gând) îl ştia. Când a „supt” întâia oară. Cine are grijă de „fermă”. Cine se ocupă de „marketing”. Ce mai, era un „absolvent”...perfect. Nu-l mai suport şi...noroc ceresc. Îmi sună telefonul şi îmi cer scuze. Cu două, trei epitete găsite extrem de  greu în vocabularul personal aflat în conflict cu „oamenii de bine” îmi iau la revedere şi plec să-mi limpezesc atitudinea la o cafea. De terasă nu poate fi vorba. E frig şi atât.

Intru în prima „ce-o fi” din drumul meu spre libertate şi mă aşez la o masă, bine aşezată într-o cafenea destul de înghesuită. La geam şi singur la masă preţ de o sorbitură şi două fumuri dintr-o ţigară. Şi aia cerşită. Bătut pe umăr, ca o transmisie morse. Mă întorc şi dintr-o dată în mine două persoane. Una, faţă în faţă cu un alt „om de bine” şi alta, în mine, căutând un vocabular cât de cât...normal în asemenea condiţii. Trec peste schimbul de cuvinte a primelor trei, patru minute şi intru la obiect. El mă întreabă (cred că întrebarea îi era pregătită de vreo doi ani) – „ ce ai cu „X” – cu o siguranţă mai mare decât cea a statului de drept îi răspund fără cuvinte, folosindu-mi partea superioară a corpului, respectiv singurul gât şi cap pe care-l aveam. A înţeles că n-am nimic cu personajul „X”, deci şi prin urmare, într-un târziu apelez şi eu la cuvinte pentru o comunicare...vie, chiar dacă eram mort de vreo douăzeci de minute. „Frate (apreciaţi modul de adresare), amicul tău mă poate suna şi afla de la mine ce şi cum. Nu merită prin intermediari, se pierde esenţa şi ce este mai important are contact direct cu normalitatea”. Bine, n-a înţeles el mare lucru, dar nu-mi lasă plăcerea de a-mi bea totuşi cafeaua, ce s-a răcit, şi-mi provoacă o greaţă etalând cu o voce plăcută mai ales celor din jur (cafengii erau fascinaţi la auzirea numelor, faptelor şi a altor masturbări economice din lumea „oamenilor de bine) „fenomene nenaturale”. Cum se dă şpagă acolo, cine-i intermediarul. De ce se lucrează prin doi intermediari şi localităţi diferite. De ce ăla de „acolo” lucrează la noi şi „boii de aici”  lucrează acolo. Fiecare propoziţie se temină identic. „ Sînt la mâna noastră, nu pot face nimic”. Simt că discuţia se apropie de final, datorită coborârii tonului şi a întrebării ce pare a fi un ultimatum: „ Deci, ce să le spun, vii cu noi?”. Folosindu-mi acelaşi limbaj ca la început, apelând la gât şi cap. Mă salută cu o uşoară scârbă (a încercat să-şi lase loc clasicului „bună ziua”) şi pleacă. Cafengii nemulţumiţi (?!) se întorc la ale lor, dar uşor ca un fum de ţigară aud – „ce prost, mai bine cerşetor decât...”om de bine”. Fata de la bar şi nu cea de la pagina cinci, îmi face semn că e ok şi pot pleca. Îi zâmbesc şi plec spre libertate.

Ajung în faţa unei vitrine pline cu pături şi cergi. Mi-e dor de Maramureş. Chipul mi se schimbă în ritmul gândurilor, m-am plimbat prin Sighet, am ajuns cât ai clipi la Săpânţa şi când să-mi plece gândul la Cavnic, văd în faţa mea un dulap de...om. Privesc în jur şi caut...pisica neagră. Ptiu drace, îmi zic, alt „om de bine”. Trec peste dialogul de început, simt că-l bănuiţi, şi intru direct la subiect provocat de partenerul de dialog. Zice el, „nu mai avem oameni acolo unde eşti tu, cei care sînt îs slabi şi n-au substanţă”. „Omul de bine” nu ţine cont de nimic, ba are scrupule şi îşi bagă mâna în buzunar şi îmi arată un teanc de bacnote verzi şi mov. Îmi spune acelaşi lucru prin mai multe propoziţii, sperând să-mi facă poftă. „atracţiile” lui. Cum că „ăla” a luat atât făcând serviciul respectiv, că maşina aia lu' „ăla urât” el a....intermediat-o, că „tipa aia” el a „plasat-o”. La un moment dat îmi era teamă că nu-mi ajunge timpul alocat plimbării pe jos să-i ascult...nominalizările. Îmi zic în sine – „a înnebunit lupul”. Mă ia de după cap, îi permitea alonja, şi mă invită la un prânz. Îl refuz, arătându-i bonul de la covrigul cumpărat cu vreo două ore în urmă. Râde şi spune – „hai, că nu eşti de un covrig”. Insitenţa lui devine obositoare, dar atitudinea mea fizică provoacă rumoare în lumea celor din jurul nostru. Trecătorii se opresc pe moment întrebându-mă dacă sînt probleme. Le fac un semn discret că totul e sub control, mai puţin mintea şi atitudinea „omului de bine”. „Dulapul” înţelege şi-mi lasă liber drumul spre libertate.

Debusolat privesc clădirile ce-mi păreau fără sfârşit, oamenii ce mergeau în ritmul lor, şi-mi zic foarte scurt. Gata. Plec spre casă.

O iau pe cel mai încurcat şi ascuns drum în speranţa că doar cu Dumnezeu mă pot întâlni. Cu paşi siguri şi grăbiţi şi cu gândul la povestea „Soacra cu trei nurori” îmi construiesc iluzia ochiului de la spate. Simt în spate un uşor gâfâit şi o umbră. Nu mă întorc simţind pericolul. Nici cea mai mică unitate de timp nu poate să măsoare gestul cu care sînt oprit şi îmbrăţişat. Nu credeam că pot să fiu atât de „căutat” într-o singură zi. Nici nu vreau să-mi amintesc nimic, doar dorinţa pentru cititor m-a făcut să-mi reamintesc totul. „Nebunule (îmi zice cel care m-a îmbrăţişat) stai o clipă”. Şi încep să coboare spre mine informaţii şi opinii care mai de care. Cum că aşa-i bine şi aşa-i rău. Mă fascinează lejeritatea pronunţării unor chestiuni pe care nici nu le bănuiam, dară-mi-te să le...aud. Îmi spune că el l-a pus director pe tipul de la „fabrica de poze” şi este un bun executant. Mă întreabă dacă-mi plac „pozele”. Am răspuns aşa cum ştiţi. Cu capul folosindu-mă de gât. Tot ce mişcă-n zonă este datorită lui şi numai lui. Nemulţumit de oferta pe care mi-a făcut-o plusează cu câteva detalii. „Vezi, şi tipa aia a venit la mine. Tu ce vrei?” Acelaşi cap şi acelaşi gât. Nu se lasă şi crede că-mi dă mat. „Analfabetul ăla e lider că am vrut eu” îmi zice plin de satisfacţie. De data asta tac. Eu bănuiam ceva, dar nu eram sigur. Certitudinea mea a fost eliminată. Zâmbesc uşor şi-mi folosec gura pentru comunicare de data aceasta. „Interesant. Am bănuit, dar n-am crezut că poţi ajunge atât de sus”  şi plec. Ameninţările venite din gura lui şi de la vreo douăzeci de metri mă lasă indiferent şi sărac. Merg pe drumul meu. Spre libertate.

Ajung acasă. Deschid uşa. Privirea soţiei mele etalează mai multe întrebări şi răspund într-o ordine  bănuită numai de mine ca fiind normală. Concluzia răspunsurilor e simplă. O îmbrăţişez şi îi şoptesc uşor – „iubito, niciodată să nu mergi pe jos”.

M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru... povestitori.
De dincolo şi de dincoace, Pilu

BUCĂŢI

Într-o poveste uitată arătam cu deştu la ăia din America cea capitalistă, că pot fi atât de „naivi” să-şi arate plăcerile în campania electorală. Am arătat cu deştu nu spre oameni ci spre mass şi media. Ca un făcut la noi nu-i nevoie de un astfel de gest, altminteri am fi nişte americani prin...Europa. Pe noi nu ne poate învăţa nimeni, sîntem atât de, dar mai bine nu vorbesc în scris despre „noi” ci numai despre „mine”. Aşa că să povestim dară...

În vremuri apuse, o fătucă pe numele ei Elena, a sucit multe capete masculine, unele chiar la propriu şi a iscat o cafteală pornită dintr-un cal. Până aici nimic nou, dar nici nu mă interesează noutăţi, aşa că...

Trântit la pământ de aerul cu iz de reformă, am simţit că-mi răsucesc capul după o Elenă, nu din Troia ci din Pleşcoi. Leana mea şi a noastră, fără nici un cârnaţ în mână, mă ajuta să înţeleg cum e să faci parte dintr-o gaşcă, pardon partid, cum arată poziţia de drepţi şi mai ales cine comandă. Grijulie faţă de popor, aidoma alte Leane, dar ceva mai proastă, cu dor de panglici tăiate şi semnat de acte, democrată şi liberală în acelaşi timp şi în ani electorali diferiţi, a încercat să devină ţărancă. A reuşit. I-a sucit capul preşedintelui ţărănist de Bucureşti şi alianţa pentru cucerirea Troiei, pardon a Bucureştiului din mâna ciocoiului Oprescu (în accepţiunea pepededeului violet) pare o floare la ureche. Strategul Menelau aşteaptă la cotitură. Singura stradă din Bucureşti care va purta alt nume, e strada...Paris. Eleno, mi-ai plăcut că ai creat frunza, ai plecat înainte de a se usca, mi-ai plăcut când călăreai, am înţeles că te ştie şi Ilie Stan, dar nu înţeleg de ce şi mai ales pentru cine. Dar...

Plec din Pleşcoi via Bucureşti şi ajung prin Clujul atât de arestat la nivel înalt. Trec cu vederea pliantul roz în care preşedintele de colhoz, Tişe Alin (nu înţeleg de ce n-a scris şi Păunel?!), mi-a urat în scris să pasc fericit de Paşti. Sînt sigur că pliantul roz n-are nici în clinci nici în mânecă cu cârnaţul de Pleşcoi şi nici cu banul public venit de la colhoz sau de la raion. Un om de bine s-a gândit să spargă ceva leuţi pe pliante roz cu patru (numai la morţi e cu soţ) lumânări în clar. Păunel, la fel şi ţie. Aştept o alianţă cu aerul de independent din partea ta şi m-am convins încă o dată (dacă mai era nevoie) cât adevăr a grăit Elena din Pleşcoi – deschid citat - "...desi eram avocat, am zis sa-mi suplimentez veniturile. Am inchiriat o vila si mi-am deschis un mic restaurant in Dorobanti..." – închid citatul şi-mi frec mâinile căutând curajul. Am înţeles de ce-mi spuneţi, în scris ce-i drept, să pasc fericit şi...

Alianţele şi independenţii încep jocuri de picioare. Cuplul umoristic, perdant ce-i drept, Nicoară + Uioreanu anunţă pentru cei vii vremuri bune şi alte cele (expresia nu le aparţine). Nicoară, cunoscut prin lumea electronică ca “senatorul-porno”, va călca pe urmele lui Apostu, dar până la o limită. Aştept să atac limitele, distanţa e mare de la minus infinit până-n partea aialaltă....

Uioreanu, ia judeţul şi-i măreşte hotarele, că nu mai e loc să pună atâtea spitale, şcoli, şosele (mai mult sau mai puţin suspendate) şi de ce nu grădini zoologice cu program redus. Ele funcţionează numai în campania electorală, apoi se închid, până când vin alţii şi...

Alte grupuri satirice îşi dau cu candidatura şi cu viitorul. Şi pentru ce? M-am uitat pe venitul lui Păunel Tişe şi e slăbuţ, chiar nu înţeleg cum poate respira cu asemenea venit. Cred că-i întreţinut că altfel...

Cu gust de ceapă verde şi drob, zic aşa. Simt că apare MRU şi un nou partid. Dar care-i ăla şi de ce în şoaptă? Ah, da am uitat. Aştept ca MRU să o promoveze în funcţia de “consilierul Ştie Tot” pe Monica Tatoiu şi abia apoi poate să devină un preşedinte pentru liniştea noastră şi...

Îmi opresc povestea aici, am treabă. Belesc mielul.

Hai pa şi las-o aşa.

ACHITAT

Am aşteptat un miracol, el a venit, văzut şi plecat spre alte ţări, alte mări precum şi alte transferuri. V-aţi bălegat de cu samă, că-i vorba de dosarul oamenilor curaţi din fotbal.

Nu ştiu cum dar parcă mânat de divinitate, cu mulţi ani în urmă, nenea Iancu l-a obligat pe Pristanda să-şi lipească călcâiele, să-şi îndrepte spatele, şă-şi mângâie mustaţa şi abia apoi să scoată pe gură o vorbă ce nu poate fi îngropată nici măcara de judecătoarea ce i-a achitat şi anume: CURAT MURDAR!. Apropo, la mulţi ani pentru d-na judecătoare, sper că a fost o aniversare nu o... decizie.

Valorile au luat o altă formă. Una plină de substanţă şi universităţi de...viaţă, că pe la şcoală trec doar fraierii. Privesc cu mult calm şi la fel de multă ură cum sînt luat de prost şi de „desen animat”. Nu pot să vorbesc şi de tine cititorule, nu-ţi cunosc gusturile, aşa că te las să ravzi în continuare.

N-o să fie nici o surpriză în cazul valiza, poate tva-ul să nu fie returnat, intră la ofertă de Paşte. Jiji, cu două răzămători, la proprou şi figurat, nu capătă nici valiza şi locul 1. memeu' s-a întors (omul e construit pentru aşa ceva) şi o să-mi explice cum stă treaba cu limba română rpin fotbal, doar ce pana mea, a devenit un...achitat. hai mă laşi memeule. Apropo cum e să locuieşti în carton? Dă-l naibii de sport, plec cu gândurile şi părerile spre meciul lui „U” cu „portocalii” din Târgu Mureş.

Prima mare surpriză sau dilemă. Nici acum nu ştiu ce-a fost Prund sau nisip. Preşedintele de colhoz uită că vine campania electorală (sau el ştie ce nu ştiu eu?) şi stă bine mersi rezemat de –„pe afară vopsit gardul, înăuntru leopardul” -. Se poate mister Păunel? Răspunsul vine prompt. Da, doar nu eşti orb. Nu cu mult timp curgea un banner albastru pe care dansau litere portocalii. Citez din memorie- „responsabil pentru construcţia Elctoral – Cluj – Arena, Alin Tişe – preşedinte şi Radu Bica -vicepreşedinte” -. Nu discut despre vice-preşedinte, el îşi desfăşoară activitatea pe axa: după faptă şi răsplată, dar cu plaja ce-aţi avut? Oricum, aştept noua poziţionarea electorală, ca să-mi pot eu poziţiona...

La meci. După surpriza prundul, o a doua surpriză. Respectăm scenariul. Musai să jucăm prost, uneori exagerat de prost în prima repriză ca să batem cu acelaşi curios (?!) 3 la 1. În prima repriză l-am remarcat pe Bornescu. Pe zi ce trece devine mai interesant...transferul. Oricum n-ai nici măcar o bucăşică de vină la golul lor, erai cupat cu poziţionarea umbreşei pe priundul de pe „Electoral – Cluj – Arena”. Chiar, mister Păunel Tişe, dacă n-aţi „putut” să păstraţi acelaşi nume stadionului, dacă „dr. Luca” a deranjat pe multă lume, de ce naiba nu vorbiţi româneşte şi să-i spune-ţi „Arena din Cluj”, sună mai...marketing cu arena în faţă.

La pauză s-au schimbat...destine. Băieţii parcă au vizionat meciul din semifinala Ligii Campionilor la handbal muieri, dintre Oltchim şi Gyor. Prima repriză varză, a doua piept de raţă pe pat de varză roşie. Dacă Radu Voina n-a bătut fetele, nu bag mâna în foc pentru ce s-a întâmplat în vestiarul lui „U”. Nu ştiu dacă a cobărât cineva, nu ştiu dacă a urcat altcineva, habar n-am (oare), dar ce s-a întâmplat în alte 46 de minute, numai Dumnezeu şi nisipul pot confirma...realitatea.

Nisipul şi cele câteva covoare n-au putut ţine piept. Băieţii, ca o firmă de curăţenie, au intrat de la vestiare hotărâţi să şteargă trecutul şi să-şi marcheze ...viitorul.

Clau-antrenor şi-a tras costum. Îi stă bine, doar că musai să mai lucreze. Ionică – Stategul (cu paşii în Dinamo) l-a revăzut pe Boştină, care chiar dacă n-a mâncat mic dejunul a făcut ce ştie el mai bine, a păstrat rezultatul. Chiar unde l-a păstrat?

Un tip acoperit cu o chelie se agita pe banca „portocaliilor” mureşeni, şi-mi frecam fişierele pentru a-mi aminti identitatea lui. Agitaţia lui în jurul deciziilor (unor) şi în frecarea treningului arbitrului de rezervă mă enerva că nu-mi aduc aminte de numele anonimului agitator. Ptiu, gata. E Anton Heleşteanu, de aceea se agita ca un peşte în...heleşteu. Doamne, parcă mai ieri era tipul ăasta cu chelie arbitru şi se făcea de cacao. Ce penibil poţi să fii când îţi uiţi...trecutul.

F.W. îşi freacă inspiraţia că l-a transformat pe Clau-gol în Clau-antrenor, dar nu mă las păcălit. Agitaţia din spaţiul dedicat antrenorilor pentru mine nu-i un semn, sau poate o fi...semn.

Au jucat (încercat în prima repriză):

1. MIRCEA BORNESCU:

Te-am admirat în prima repriză. Ţi-ai arătat neputinţa. Îmi plac degajările. Aştept ziua când devii portar. Nota: 2,5

23. SEBASTIAN ACHIM:

Greu cu nisipul, greu cu adversarul. Bine că ţi-ai revenit, dar nu mai spart. Nota: 2,5

8. GEORGE GALAMAZ:

Te las să alegi între spectatorul din Ploieţti şi Lukasz. Căpitanul cred că a lovit mai corect, aştept vizionarea episodului „răzbunarea din prund”. Nota: 2

3.GASTON MENDY:

Peste ce-ai jucat până acum, dar sub ce joacă un fotbalist. Nota: 3

2. LUKASZ SZUKALA:

Modest, este prenumele tău din România. Antrenorul tău este Niculescu, Sora e la K1. Nota: 2

15. OVIDIU HOBAN:

Acum ţi-ai dat seama care-i diferenţa dintre un gazon şi o culoare politică. Nota: 3

47. DORINEL POPA:

Pauza te-a salvat de umilinţă. Nu-i bai. Nota 2 spre 1

30. ALEXANDRU PĂCURAR:

Să scriu câte ceva despre jocul tău din prima parte? Bine, n-am s-o fac. Dar atunci nu cobor adjectivele pentru repriza a doua. Bine? Nota: 3,5

18. MARIAN CRISTESCU:

Ai fost puţinul din prima parte. În partea a doua, au jucat şi ceilalţi, aşa că... Nota: 3

77. GHEORGHE GROZAV:

Bine puştiule, dacă vrei să nu ajungi nicăieri semnează cu Jiji. Nota: 4

10. ADRIAN CRISTEA:

Chiar nu mă interesezi. Nimic n-ai jucat sau n-ai jucat nimic, ba mai mult m-ai luat şi la mişto la 11 metri. Din mare „pârţ” ai ajuns un mare „scârţ”. Jenibil. Nota: 2 spre 1

Au intrat imdediat după pauză (nici acum nu înşeleg ce s-a întâmplat la vestiare)

6. OCTAVIAN ABRUDAN:

Dacă oaspeţii n-au marcat asta înseamnă o bilă albă pentru apărare şi o notă bunicică. Nota. 3

26. TONY NWAKAEME:

Eşti obişnuit să alergi pe nisip, te-au încurcat ghetele. Ai alergat, ai pasat şi ai marcat, dar tot nu cred că eşti aşa de tânăr. Nota: 3,5

A intrat în minutul 75 (minut în care Ionuţ a stins televizorul) gabriel Boştină, fost căpitan şi actual vicepreşedinte la „U”. Printre fiţe pot remarca neparticiparea la mic dejun, dar aştept cinele...târzii.

22. GABRIEL BOŞTINĂ:

Mi-e greu să-ţi recomand ceva. Eşti atât de genial, încât devin penibil dacă ţi-aş recomanda ceva. Ai jucat atât de puţin încât nu pot să-ţi dau o notă mare. Aştept ziua când redevii căpitan.

Gata, vine meciul cu altă culoare...portocalie. Nu-i bai după alegerile din iunie intrăm în...vacanţă.

Hai pa şi las-o aşa. Pilu

ACHITAT

Am aşteptat un miracol, el a venit, a văzut şi a plecat spre alte ţări, alte mări precum şi alte transferuri. V-aţi bălegat de cu samă, că-i vorba de dosarul oamenilor curaţi din fotbal.

Nu ştiu cum, dar parcă mânat de divinitate, cu mulţi ani în urmă, nenea Iancu l-a obligat pe Pristanda să-şi lipească călcâiele, să-şi îndrepte spatele, şă-şi mângâie mustaţa şi abia apoi să scoată pe gură o vorbă ce nu poate fi îngropată nici măcar de judecătoarea ce i-a achitat şi anume: CURAT MURDAR!. Apropo, la mulţi ani pentru d-na judecătoare, sper că a fost o aniversare nu o... decizie.

Valorile au luat o altă formă. Una plină de substanţă şi universităţi de...viaţă, că pe la şcoală trec doar fraierii. Privesc cu mult calm şi la fel de multă ură cum sînt luat de prost şi de „desen animat”. Nu pot să vorbesc şi de tine cititorule, nu-ţi cunosc gusturile, aşa că te las să râzi în continuare.

N-o să fie nici o surpriză în cazul valiza, poate tva-ul să nu fie returnat, intră la ofertă de Paşte. Jiji, cu două răzămători, la propriu şi figurat, nu capătă nici valiza şi nici locul 1. Memeu' s-a întors (omul e construit pentru aşa ceva) şi o să-mi explice cum stă treaba cu limba română prin fotbal, doar ce pana mea, a devenit un...achitat. Hai, mă laşi memeule. Apropo cum e să locuieşti în carton? Dă-l naibii de sport, plec cu gândurile şi părerile spre meciul lui „U” cu „portocalii” din Târgu Mureş.

Prima mare surpriză sau dilemă. Nici acum nu ştiu ce-a fost prund sau nisip. Preşedintele de colhoz uită că vine campania electorală (sau el ştie ce nu ştiu eu?) şi stă bine mersi rezemat de –„pe afară vopsit gardul, înăuntru leopardul” -. Se poate mister Păunel? Răspunsul vine prompt. Da, doar nu eşti orb. Nu cu mult timp curgea un banner albastru pe care dansau litere portocalii. Citez din memorie- „responsabil pentru construcţia Electoral – Cluj – Arena, Alin Tişe – preşedinte şi Radu Bica -vicepreşedinte” -. Nu discut despre vicepreşedinte, el îşi desfăşoară activitatea pe axa: după faptă şi răsplată, dar cu plaja ce-aţi avut? Oricum, aştept noua poziţionare electorală, ca să-mi pot eu poziţiona...

La meci. După surpriza prundul, o a doua surpriză. Respectăm scenariul. Musai să jucăm prost, uneori exagerat de prost în prima repriză ca să batem cu acelaşi curios (?!) 3 la 1. În prima repriză l-am remarcat pe Bornescu. Pe zi ce trece devine mai interesant...transferul. Oricum n-ai nici măcar o bucăţică de vină la golul lor, erai cuplat cu poziţionarea umbrelei pe prundul de pe „Electoral – Cluj – Arena”. Chiar, mister Păunel Tişe, dacă n-aţi „putut” să păstraţi acelaşi nume stadionului, dacă „dr. Luca” a deranjat pe multă lume, de ce naiba nu vorbiţi româneşte şi să-i spune-ţi „Arena din Cluj”, sună mai...marketing cu arena în faţă.

La pauză s-au schimbat...destine. Băieţii parcă au vizionat meciul din semifinala Ligii Campionilor la handbal muieri, dintre Oltchim şi Gyor. Prima repriză varză, a doua piept de raţă pe pat de varză roşie. Dacă Radu Voina n-a bătut fetele, nu bag mâna în foc pentru ce s-a întâmplat în vestiarul lui „U”. Nu ştiu dacă a coborât cineva, nu ştiu dacă a urcat altcineva, habar n-am (oare), dar ce s-a întâmplat în alte 46 de minute, numai Dumnezeu şi nisipul pot confirma...realitatea.

Nisipul şi cele câteva covoare n-au putut ţine piept. Băieţii, ca o firmă de curăţenie, au intrat de la vestiare hotărâţi să şteargă trecutul şi să-şi marcheze ...viitorul.

Clau-antrenor şi-a tras costum. Îi stă bine, doar că musai să mai lucreze. Ionică – Stategul (cu paşii în Dinamo) l-a revăzut pe Boştină, care chiar dacă n-a mâncat mic dejunul a făcut ce ştie el mai bine, a păstrat rezultatul. Chiar, unde l-a păstrat?

Un tip acoperit cu o chelie se agita pe banca „portocaliilor” mureşeni şi-mi frecam fişierele pentru a-mi aminti identitatea lui. Agitaţia lui în jurul deciziilor (unor) şi în frecarea treningului arbitrului de rezervă mă enerva că nu-mi aduc aminte de numele anonimului agitator. Ptiu, gata. E Anton Heleşteanu, de aceea se agita ca un peşte în...heleşteu. Doamne, parcă mai ieri era tipul ăsta cu chelie arbitru şi se făcea de cacao. Ce penibil poţi să fii când îţi uiţi...trecutul.

F.W. îşi freacă inspiraţia că l-a transformat pe Clau-gol în Clau-antrenor, dar nu mă las păcălit. Agitaţia din spaţiul dedicat antrenorilor pentru mine nu-i un semn, sau poate o fi...semn.

Au jucat (încercat în prima repriză):

1. MIRCEA BORNESCU:

Te-am admirat în prima repriză. Ţi-ai arătat neputinţa. Îmi plac degajările. Aştept ziua când devii portar. Nota: 2,5

23. SEBASTIAN ACHIM:

Greu cu nisipul, greu cu adversarul. Bine că ţi-ai revenit, dar nu m-ai spart. Nota: 2,5

8. GEORGE GALAMAZ:

Te las să alegi între spectatorul din Ploieşti şi Lukasz. Căpitanul cred că a lovit mai corect, aştept vizionarea episodului „răzbunarea din prund”. Nota: 2

3.GASTON MENDY:

Peste ce-ai jucat până acum, dar sub ce joacă un fotbalist.

Nota: 3

2. LUKASZ SZUKALA:

Modest este prenumele tău din România. Antrenorul tău este Niculescu, Sora e la K1. Nota: 2

15. OVIDIU HOBAN:

Acum ţi-ai dat seama care-i diferenţa dintre un gazon şi o culoare politică? Nota: 3

47. DORINEL POPA:

Pauza te-a salvat de umilinţă. Nu-i bai. Nota 2 spre 1

30. ALEXANDRU PĂCURAR:

Să scriu câte ceva despre jocul tău din prima parte? Bine, n-am s-o fac. Dar atunci nu cobor adjectivele pentru repriza a doua. Bine? Nota: 3,5

18. MARIAN CRISTESCU:

Ai fost puţinul din prima parte. În partea a doua, au jucat şi ceilalţi, aşa că... Nota: 3

77. GHEORGHE GROZAV:

Bine puştiule, dacă vrei să nu ajungi nicăieri semnează cu Jiji. Nota: 4

10. ADRIAN CRISTEA:

Chiar nu mă interesezi. Nimic n-ai jucat sau n-ai jucat nimic, ba mai mult m-ai luat şi la mişto la 11 metri. Din mare „pârţ” ai ajuns un mare „scârţ”. Jenibil. Nota: 2 spre 1

Au intrat imdediat după pauză (nici acum nu înţeleg ce s-a întâmplat la vestiare)

6. OCTAVIAN ABRUDAN:

Dacă oaspeţii n-au marcat asta înseamnă o bilă albă pentru apărare şi o notă bunicică. Nota. 3

26. TONY NWAKAEME:

Eşti obişnuit să alergi pe nisip, te-au încurcat ghetele. Ai alergat, ai pasat şi ai marcat, dar tot nu cred că eşti aşa de tânăr. Nota: 3,5

A intrat în minutul 75 (minut în care Ionuţ a stins televizorul) Gabriel Boştină, fost căpitan şi actual vicepreşedinte la „U”. Printre fiţe pot remarca neparticiparea la mic dejun, dar aştept cinele...târzii.

22. GABRIEL BOŞTINĂ:

Mi-e greu să-ţi recomand ceva. Eşti atât de genial, încât devin penibil dacă ţi-aş recomanda ceva. Ai jucat atât de puţin încât nu pot să-ţi dau o notă mare. Aştept ziua când redevii căpitan.

Gata, vine meciul cu altă culoare...portocalie. Nu-i bai, după alegerile din iunie intrăm în...vacanţă.

Hai pa şi las-o aşa. Pilu

FÂL, FÂL. FÂL...

E primăvară! Stâlpii, şi nu numai, aşteaptă să devină şi casă, şi masă, şi terasă pentru păsările călătoare. Până acum nimic nou în ceea ce înseamnă axa: stâlp – primăvară – cuib. Ca totul să aibă sens, Dumnezeu a creat omul-pasăre. El e eroul acestei poveşti. Omul – pasăre. Dacă marele cineast francez, Louis de Funes, a reuşit să picteze un om – orchestră, fauna politică autohtonă naşte păsări făr' de cuib.

Un cuib nou, într-o aşa zisă primăvară nouă are nevoie şi de...frunză verde. Frunzele se usucă, devin uscături şi tot aşa până în ziua de Ignat când tot cu...gaz se pârleşte porcul. Într-o lume pe cât de ciudată pe atât de prost educată medical, toate vietăţile se mănâncă între ele, printr-o regulă strictă şi clară, devin obeze, bagă tot în propriul lor maţ fără să ţină cont dacă-i modifică viitorul...sănătos au ba. Aşa se întâmplă cu cei mai vrednici oameni de pe la noi.

Vara lui 2012 aduce pe lângă Olimpiada de la Londra şi o altă competiţie, una plină de moralitate şi bun simţ. Dacă la prima, totul s-a construit pe suportul – nu contează dacă câştigi, important e să participi, la cea de a doua, pe numele de botez alegeri libere în România, totul se bazează pe: nu contează cine participă, e important cine câştigă. Dacă până mai ieri, alaltăieri ţi-ai zdrobit oasele pentru dreptul (?!) de a-ţi plăti taxele şi dreptul la viaţă, astăzi ai o nouă şansă. Unică !!! Şi tu, alegătorule, poţi să faci parte din lotul pentru Olimpiadă, dar nu de la Londra. Olimpiada oraşului tău.

Dând la o parte sportivii din lotul de independenţi, cei care încă mai sînt, lotul pestriţ şi călător te aşteaptă.

Stâlpul îşi aşteaptă cuibul, cuibul îşi aşteaptă pasărea, iar pasărea îşi aşteaptă...ciocul. M-am minunat la foametea de...achiziţii din flora asta plină de mocofani cu gura mare. Nu ştiu, dar parcă sîntem un stol de păsări al cărui zbor e îngreunat de ochelarii ce ne sprijină ciocul de...realitate. Cum mama măsii de pasăre e şi asta. Una ciocăne şi alta zboară. Mari scule de păsăroi – lideri, îşi umflă penele şi dau din cioc, mai rău ca o ciocănitoare cicălitoare. Zborurile spre dosare se închid până la o nouă venire în picaj a păsării-mamă, chiar dacă flora asta demenţială îşi are pana, ciocul şi tot complexul de la două păsări – tată: Decebal şi Traian. Pare o idioţenie, dar aştept cum se dau păsările în gât din...cioc.

Las deocamdată acest zbor în bătaia vântului. Penibil zbor, penibile păsări. Se lucrează în laboratoare la o nouă pasăre. Pasărea – independentă. Mira-m-aş că poate să zboare de una...singură.

Revin, îmi plac...păsările.

păsărarul de servici, Pilu