CINE PE CINE...AJUTĂ sau DE CE? (E ora inchiderii, VI)

Nici nu mai ştiu ce să cred după meciul de luni. N-a fost nici „ceaiul de la ora 5” nici cele cinci ceasuri ale lui nenea Iancu. La început m-am speriat, apoi mi-am dat seama. Da, ăsta-i nucleul de suporteri ce simt o bucăţică de istorie, o bucăţică de viaţă şi o bucăţică de normalitate. Poveştile cu şapte mii de suporteri la Alba Iulia, la Mediaş sau pe oriunde, au rămas poveşti cu prinţi şi prinţese fără a fi scrise.
Credeam cu o juma de oră înainte de meci că numărul foto-reporterilor va fi mai mare, dar m-am înşelat. Chiar mă întreb, dacă englezii, nu cei plini de conservatorism, şi-au boicotat prin nepăsare investitorii deloc britanici. Citeam zilele trecute o carte intitulată...”Londongrad”. Interesant. Aştept ca oamenii de pe aici, cu atitudine, doar atitudine din păcate, mare, pot să trecă şi la fapte de aceeaşi dimensiune. M-aş mira să văd o lume normală plină de valori, aşa cum au fost pe teren mai tot timpul, şi în administraţie.
La ce ajută bârfa şi arătatul cu degetul? La ce ajută expresia „lasă, mă, că ştiu eu ce-i în clubul ăsta” sau câte astfel de „intenţii bune”? La ce ajută „făţărnicia”? La ce ajută „mersul cocoşat”? La nimic.
Mi-e greu să povestesc neputinţa de luni după-amiază. N-are rost. Se întâmplă să ai şi „jocuri” de acest gen, altfel n-ar exista banala expresie „de aceea e frumos fotbalul”. Cum să nu fie frumos acest joc cu peste 20 de milioane de pricepuţi, asta numai la noi. Privesc spre o lume ce-şi freacă inteligenţa pentru a stopa criza. Uneori am ajuns să întreb: ce-i aia? Un club cu conducători sau conducător din plastic (greu degradabil) sau din plastilină (uşor de modelat) fac sau face ca acest club să se...autodistrugă. Pot să mă înşel, dar nu pot să fiu...păcălit. Aud din interior şi din exterior, că „a fost blat”, că „ăla îi cu ăla”, „eu ştiu mă, ăla e mic” sau alte propoziţii scurte ce nu ajută.
N-am să înţeleg cum unele personaje atât de apropiate de „U” tac şi fac. Referire strict la jucători. Contractul e contract şi tac. Cine a spus că dă, să dea. Nu-i prost cine cere, e prost cine dă. Aştept să vă cine...prostu‛. O vorbă românească, subliniază traseul pe care peştele se împute, într-un viitor apropiat voi învăţa şi alt traseu. Cel intern. Ciudat.
Mă gândesc la povestea scrisă de Gabi (n.n. Souca – E nevoie de tine!), de fapt la morala ei, chiar dacă este o poveste. Dumnezeu n-a lăsat nimic întâmplător în lumea asta, nici chiar pe duşmani. Ei au un rol de a...întări, nici într-un caz unul conflictual.
Uneori sînt trist şi brusc în tristeţea aceea urâtă văd o strălucire. Mă bucur că-mi pot ucide tristeţea, mă bucur că-mi pot învinge duşmanul, mai mult sau mai puţin real, de aceea îl plagiez pe Gabi Souca, dar nu în totalitate şi provoc următoarea propoziţie, dar de data asta interogativă: „E nevoie de tine?” M-am întrebat, să-mi văd utilitatea, nimic altceva.
Luni după-amiaza am înţeles că orice început are şi un sfârşit, chiar dacă există şi nemurire. E drept că am jucat prost şi pe alocuri binişor, trec cu vederea peste fluieraşul „Co vax”, la fel de bine şi peste alte lucruri, dar dacă vreodată, într-un viitor deloc îndepărtat, un alt jucător în „alb şi negru” îşi va cere dreputul de a fi...liber, se plăteşte sau se produce...falimetul, uneori atât de aşteptat şi la fel de dorit .
Cine decide în lumea asta drumul spre...libertate? Mărginean, cumva? Moft. AMR-ul? Nici pe departe. Deontologii ce se dau „U”-işti? E frecţie.
Mă las împins de mine şi de puţinul ce-i în jurul meu şi tac. Dar, parcă pot? Merg la meciul cu Dinamo, dacă  s-o  juca (!?), şi apoi trec  la o altă bârfă.
Rubrica: „întrebările ne...doare”:
1.    V.T. poate cheltui banii clubului fără să răspundă? (primeşti banii să plăteşti carnete, când colo plăteşti...un castravete)
2.   După meciul cu Dinamo pleacă A.B. şi vine V.T? Cota la pariuri: 3.10 că vine!
3.    Care-i oferta pentru salariaţii clubului? (adică munceşti trei luni şi primeşti...un salariu, dacă-l primeşti)
4.    Ce rol joacă Mărginean Inutilul la acest club? (revin în episodul următor cu acest individ...ciudat)
5.    De ce aceste pase cu „jucăm sau nu la Cluj”?
6.    Cine are încredere în Mărginean şi AMR  că sînt personaje reale? (îmi doresc să fiţi cât mai puţini sau chiar deloc)
7.    Ce s-ar întâmpla dacă DNA-ul ar staţiona un pic la...club? (nu pentru poveşti)
8.    Dacă relaţiile dintre F.W. şi Niculescu sînt nule ?
9.    De ce? (continuarea de la punctul 8)
10.    Când şi mai ales de ce se vrea închiderea acestei „fabrici” ? (am scris fabrică pentru simplu fapt că „banii” sînt la mijloc)

Rubrica: „notele mele” (sezonul cu note mari de la nimic până la 10)
12. DRAGOŞ BALAURU – ai fost în alb şi negru, cu bune şi rele, n-ai apărat un...hattrick. Cel mai slab joc de când eşti...student. Nota: 7
77. PLAMEN KRUMOV – dacă scriu un cuvânt despre tine, risc să fiu lovit de...Manu. Cine-i Manu? Habar n-am. Nota: - 5
18. VASILE GHEORGHE – discret şi previzibil, uneori absent. Nota: - 6
20. PESTANA DINARTE – Păulică (pe româneşte) ai bifat încă un meci ca titular. Aştept debutul tău ca...rezervă. Nota: - 6
29. VIOREL DINU – dacă joci tot aşa rişti să fii selecţionat de Piţurcă. Şi el e împotriva...”fotbalişilor”. Nota: -6
24. ALEX DOS SANTOS – ai scos şi gata. Discreţia de luni după-amiază mi-a confirmat că eşti român şi crezi în zicala „lunea nici iarba nu creşte”. Las-o în pana mea de ratare, rolul tău...golul. Nota: - 6
23. APOSTOL MUZAC – aceleaşi cuvinte ca la Dinu, dar pentru tine mai adaug o propoziţie. Eşti varză. Nota: - 5
16. EDUARD NICOLA – eficient precum salariu unui dascăl. Mic şi rar. Nota: - 5
26. DA SILVA ERICO – chiar mă laşi fără replică în cuvinte. Erai cumva al 11-lea jucător? Nota: - 6
30. PARASKEVAS CRISTOU – aş minţii dacă scriu că nu mi-ai plăcut, dar îmi doresc, ca tine de altfel, mai multă...siguranţă. Nota: - 7
14. DE MELO CLEITON – când echipa pierde cu 3 la 1, ce adjectiv preferi? Am îneţels. Preferi direct nota. Bine. Nota: - 5
Au mai jucat, dar degeaba:
3. VALERIU LUPU – ai fost o mică scufiţă, dar numai 10 minute. Nota: „sol”
7. BOGDAN PĂTRAŞCU: antrenorul a crezut că eşti „baza”, când colo tu ai fost acidul” de la mijloc. 25 de minute cât o viaţă pentru tine şi...mine de asemenea. Nota: - 4
22. MIHAI ROMAN – băiete la tine-i groasă. Moacă de fotbalist n-ai, recunosc că nici eu de...artist. Fizic de fotbalist n-ai cum nici eu n-am fizic de...mister.   Prietene tu, deocamdată, n-ai nimic cu fotbalul, cum nici eu n-am nimic cu...tine. Crezi? Să nu-ţi fie ruşine să te declari jucător liber. Nota: - 3
Antrenor: CRISTIAN DULCA
Acum e acum. Ce să scriu despre prietenul Cristi, pentru că risc ca un prieten-şobolan să-mi trimită sms-uri şi să-mi reamintească cât de „virgin” e el în lupta cu „mafia” de pe la Cluj. Cristi, cred că era musai să se întâmple. Atât s-a putut luni după-amiaza. Atenţie la „cohorta” braziliană! Fă-mi o favoare sâmbătă seara. Refă golaverajul. Am o rugăminte. Spune-i te rog lui Krumov că e fotbalist. El o ţine pe a lui, că-i eroul din „Ice Age 3 la 1”.
De dincolo şi de dincoace, Pilu

 p.s. îmi plac oamenii-şobolani, ce-mi dau mesaj după ce au aflat că Ionuţ Badea a fost dat afară de la Braşov. Vă rog, ca pe viitor să nu uitaţi să plătiţi...gazul. Ionică rămâne acelaşi. Şi eu la fel. Reiau ce a scris Gabi Souca, dar fără semnul exclamării „e nevoie de tine?”

TOAMNA BOBOCILOR

Într-un spaţiu mioritic mă pot aştepta la apariţia multor „anonimi” care să-şi aloce meritul de creator. Creaţia, altă talentată târfă a democraţiei moderne, pare să-mi rupă gândurile, gusturile şi greaţa. Plăcerile sau dorinţele au apus în prima parte a creaţiei, atunci când am realizat că ieşitul în stradă aduce numai rating şi certificate. Soluţiile pot aştepta sau chiar mai rău, pot să dispară...definitiv.

Odată scăpat de jocul cuvintelor, faptelor şi a intereselor „a fi sau a nu fi preşedinte”, unii i-au spus referendum mai pe româneşte, am crezut că vine toamna plină cu ploi şi recolte iar la final cireaşa de pe tort, ofertele de sărbători. Când colo, surpriză.

Banală şi prăfuită expresia „nimic nu-i întâmplător”. Mă văd nevoit să „plagiez” numele filmului cu trei studenţi trimişi într-o Viişoară, faină, crudă dar cu negaţii date fără a fi...solicitate.

Flămând de politică, chiar mă întrebam „pe când un nou partid”. Abia atunci mi-am dat seama că şi gândurile îmi sînt ascultate în propria casă, sub pat şi în târnaţ, altfel cum naiba fostul şef SIE şi mie îşi face un partid pe cât de civic pe atât de onest. Dacă caut (cacofonie deloc acceptată) un comentariu caustic la adresa unuia sau altuia se trezeşte un terchea-berchea să-şi dea cu părerea, aşa că n-o fac de teama...bobocilor. Hai pârţ, dar n-aţi crezut.

Ocupat cu pregătitul zacuştii n-am fost atent la noua orientare de dreapta a spaţiului mioritic. Numele e plin de spectacol şi impact comercialo-electoral. „România dreaptă”. Nu s-au uscat deciziile deosebite ale sloganului „Dreptate şi Adevăr” pe scurt DA că în partea dreaptă a politicii de pe la noi a apărut o...dreaptă.

Ştiu din clasele primare şi deloc pregătitoare, că distanţa cea mai scurtă dintre două puncte este linia dreaptă, dar uneori această certitudine mă poate trăda. Trec cu vederea alegerea fostului şef al Corpului de Control al prim-ministrului Năstase în funcţia de cel mai mare şef de stânga şi mai trec cu vederea alegerea liberalului şef în persoana lui Antonescu, dar cum să tac, în scris ce-i drept, la noua poziţie de dreapta.

Ştiam că toamna culeg ce am semănat, cu toate că ploile şi alte fenomene nenaturale  nu mi-au ajutat recolta, aşa că nu-i întâmplătoare zicala: „ai semănat vânt, furtună alegi”.

Gaşca lupilor tineri din pesedeul roşu ca partidul, nu stă pe loc repaus. Ei crează cu înţelepciune...opoziţia. Şi ce-mi zic în şoaptă, dăcă putere nu-i, la ce-i bună...opoziţia?

Toamna roadele sînt coapte, de aceea nu înţeleg atitudinea necoaptă a premierului în prag de cules. Fructele rodului său pe nume de fruct Şova, Corlăţean îşi desfac gustul într-un compot siropos. Dacă nu sînt atent pot să-mi lipesc...degetele, braţele şi de ce nu interesele. Apreciaţi că de plagiat nu am scris niciun rând. Cred că un fruct bun în acest sens este Gheorghe Verman. Chiar, vi-l mai amintiţi? Tac şi gust din must. N-are dulceaţă şi nici culoare. Nu-i cremos. Chibiţii chiar susţin că nici de „nailon” nu-i bun. Râd.

Feliile de tort s-au tăvălit în farfurii crăpate şi cu pete de uz în prealabil. Virginitatea urărilor s-a şters, lingăii ba. Cântecul de „la mulţi ani” s-a transformat într-un canon, deloc bisericesc. Nu ştiu cine-i bătrân şi cine-i tânăr. Bobocii îşi calcă pe gât raţa, regionalizarea coteţelor pare să prindă contur, papagalii devin şi mai orbi, că de vorbit nici nu poate fi vorba, şi...portul şi tradiţia rămân blocate în muzee.

Nu-i bai, cocoşeii aşteaptă să guverneze, chiar dacă unele găini cotcodăcesc despre micimea şi ejacularea lor precoce şi cucurigească. Într-un târziu, toamna se aşterne cu strategii de viitor şi mă...paşte iarna. Ura, iarna nu-i ca vara, asta dacă l-aş cita pe preşedintele atât de neales la referendum, dar nu-i bai. Bag în sac, a venit toamna.

Gata, torn zacusca în borcane. Musai să fiu atent. Revin.

De dincolo şi de dincoace de murături, Pilu

PREACINSTITUL F.W. (E ora închiderii. V)

Gata cu nebunia. Semnăturile s-au strâns. CNP-urile şi celelalte există, deci şi prin urmare există...cvorum. Listele sînt complete, dar nu lista rezolvă problema, ea doar o...aţâţă, aşa în ciuda leneşilor.

Scriam zilele trecute că atunci când vorbesc despre „U”, a doua persoană o ia...razna. Aşa stând lucrurile, ce mi-am zis, hai să stau de vorbă cu mine şi să aflu dintre mine şi mine cine o ia razna mai întâi. Zis şi făcut.

Prin treburile zilnice se numără şi lectura, aşa că îmi trece prin faţa ochilor, mie nu celuilalt o chestie ciudată la prima lectură.

Fostul şi actualul sprijin a inexistentului Limoniu silabiseşte din nou. Gâfâind parcă ar fi maratonistul neplătit de statul român şi strategiile Elisabetei Lipă, ajunge să rostească propoziţii pline de sens şi nonsens.

Urmează rostirea din puţul făraşului: „...am anunţat că mă retrag de la Universitatea Cluj încă din luna ianuarie, n-am făcut-o public...” . La prima lectură, nu gândesc nimic, nici chiar la a doua, dar la a treia îmi ies dracii şi declar pe un ton de soldat cu soldă: „Waltere, chiar eşti mic.”

Mister F.W. încep cu luna ianuarie aşa cum aţi amintit. Păi cum stau declaraţiile dintre tine şi tine pentru mine de faţă cu mine? Hai să-ţi reamintesc cu ce te lăudai prin ianuarie, da de te invită vreun fraier la o pălincă şi vreo fraieră la un gulaş.

În rândurile ce vor urma sînt câteva declaraţii ale unui tip ce a făcut numai bine statului român. Am rugămintea să nu citiţi printre rânduri, riscaţi să pierdeţi firul...adevărului. Aşadar, să încep:

„...părerea mea este că anul viitor, cu lotul pe care îl avem acum şi cu ce mai putem completa, putem spera la campionat...”

Să n-am parte de nici un contract cu statul, că numai după cinci luni ţi-ai luat zborul din oraşul unde “...cea mai mare părere de rău este că Primăria nu ajută. Nu pe mine, trebuie să ajute sportul în general, nu numai fotbalul. Ar trebui să fie o mîndrie să ai echipe care au putere în sportul din România. La Cluj n-ai cu cine să vorbeşti. Eu făceam anticameră la domnul primar care nu mai este. De un an şi jumătate nu l-am mai căutat, nu am mai vorbit cu el. Nu aveai cu cine să vorbeşti, omul avea alte preocupări, dovadă că e acum unde este...”

Coane Walter, stai liniştit că n-am spus nimic despre Necolaiciuc sau alte bune intenţii, oare de ce “...o problemă majoră este infrastructura, care în continuare lipseşte...” Cine naiba a furat în ţara asta şi infrastructura, e o întrebare deloc cuviincioasă venită din partea unui tip nici prea sărac şi la fel de necinstit ca...gloata.

Scuip în sân şi-l frec apoi, poate mă excit şi devin melancolic. Dar nu pot că “...trebuie să aduci părinţii şi copiii la stadion, să vină cu 2-3 ore înainte, să bea o bere, să mănânce un cârnaţ... dacă "U" Cluj joacă cu ultima clasată vin 4.000, dacă joacă cu Steaua sau Dinamo vin 20.000. De ce?...” Cum e şi cu berea pe terenul beciurilor ascunse în dealurile cu viţă de vie.

Greu la deal, boii nu trag, porcii sînt peste tot şi nimeni nu-i vede. Sînt lăsaţi să scurme peste tot, să-şi bage râtul şi apoi să-şi tăvălească şoriciul pe nisipuri fine. Chiar cititorule îţi mai aminteşti de cartea “Ferma Animalelor” ce-l are ca autor pe George Orwell?

Las naibii cartea pe raft şi lecturez în continuare cuvinte venite din puţul făraşului. Uneori şi eu colaborez greu cu mine dar altul cu “...Eu zic că o să colaborăm, că sînt oameni de caracter. Părerea mea e că Gabi mai poate să joace, Claudiu, e treaba lui, el trebuie să decidă. Pe Gabi l-am şi pus vicepreşedinte. E ceva atipic. Dar el un tip foarte isteţ, nu-l interesează să antreneze, lui îi place partea administrativă. Şi ştie fotbal pe pâine. În plus, cunoaşte limbi străine....” Astăzi unul e ho şi celălalt e cea. Clau-gol chiar devine...gol. Burduşit bine de un contract “subţire”, stă şi asudă cât poate la echipa ce i-a întins o mână şi un contract. Claudiu, e vremea să-ţi pregăteşti viitorul. La ce văd eu, spun aşa: “viitorul sună...prost şi scandalul vine”.

Revin în actualitatea cuvintelor. Fostul şăf de la “U”, atât de nemojic face aprecieri pertinente (atenţie la interpretarea acestui cuvânt) precum Băse la adresa lui nea Nelu prin iarna lui 2004 (pentru cei slabi de memorie interviul din România Liberă) la adresa unor indivizi cu influenţă în zonele fracţionate din această lume, cum ar fi: şi un sfert, jumătate şi trei sferturi. Să citeşti şi să te cruceşti ce poate debita F.W. după ce unul din noul grup de la Cluj l-a umilit, făcându-l şi “omul de la gunoaie”. Atenţie, urmează...periajul. “...Mie îmi pare rău că am ajuns la nişte discuţii care nu-şi aveau rostul. Eu îl respect pe dânsul, îl respect şi pe domnul Mureşan.”

Nu e nevoie să vă spun cine este…”dânsul”. Să n-am parte de un nou contract la negru sau cu statul dacă nu-i “ţidulaş”. Declaraţie plină de patos şi respect de la un individ care o mai face lată, dar cu limite ce-i drept şi implicarea lui n-are limite “...Vreau să mă implic foarte mult în zona tineretului. O să le propun lui Mircea Sandu şi lui Mitică Dragomir să facem Cupa Ligii, care la noi nu există...” Frate, e tare omul. Zic. N-are teamă de nimeni. Abia aştept să-mi cumpăr bilet la un meci din cadrul Cupei Ligii. Dacă vremurile merg aşa bine în continuare, cred că nepoţii viitorilor mei nepoţi se vor naşte...liberi.

Patroane, lasă-mă să-ţi spun în scris aşa, povestea asta cu dragostea pentru echipa “U” şi suporteri e frumoasă, poate participi la festivalul naţional de umor şi caricatură de la Gura Humorului, dar ceea ce afirmi acum e atât de jenant încât şi avortonul îţi cere dreptul la viaţă. Mi-ar fi ruşine.

Eşti caraghios. Cum poţi să predici cu atâta lejeritate despre moralitatea propriei persoane?

Plec din această poveste obosit şi umilit. Prea multe cuvinte şi tot la fel de multe propoziţii. Şi pentru cine. Pentru un obosit al vremii.

Închid această poveste, mă aşteaptă familia, conturile şi iţele...încurcate.

Cum se numesc lacrimile unui individ ce declară „...am plâns când am văzut fostele glorii...”? Dar un cititor aflat în faţa unui articol intitulat “Mafia acţionarilor” cum se numeşte? Ambele cazuri sînt...reale.

De dincolo şi de dincoace, Pilu

p.s.

- declaraţiile sînt reale şi autentice;

- dacă nu vă scoateţi un ochi degeaba vă certaţi pe gb;

- frustrarea şi prostia sînt reale, deci există;

- mister F.W. ce v-aţi dori să fiţi într-o altă viaţă: arivist sau arhivist? Asta pentru că niciodată nu v-a plăcut titulatura de patron. (n.n. “nu m-am născut în capitalism”)

- mi-am declarat mâţa animal non-grata. Se autosesizează cineva? N-aş crede.

Tot io.

7 TREPTE (E ora închiderii. IV)

De ceva vreme prin lumea asta plină de atâta dragoste şi pace, conflictul dintre istorie şi comercial este din ce în ce mai vizibil. Asta înseamnă că lasă şi urme. Atenţie nu urmă, ci urme. Am scris, mai demult ce-i drept, de Universitatea Bussines Cluj, echipa de fotbal. Acest bussines are două puncte de lucru. Unul aici la Cluj şi Napoca, altu-i taman la Ploieşti. Aceeaşi Mărie cu...două pălării. Una cu bănuţul ailaltă cu...contractul. Concluzia acestui paragraf: nu-i prost cine dă, prost sînt...eu. Până când? Dumnezeu şi DNA-ul poate şti.

Subtil şi cu discreţia bine-i cunoscută, în scris, zilele trecute citeam cuvintele ordonate în şir ale publicistului Tudor Octavian. Puncta atent traseul unor indivizi. Erau puţine erori sau poate chiar deloc, dar ce a fost ca o cireaşă de pe tort, că asta-i emisiunea ce-mi place deocamdată (iarăşi acest cuvânt) a fost finalul. Maestrul a punctat atât de corect încât mi-a îndreptat privirea numai spre punct. Asta e, băiete. Citez, cu nepermisiunea lui, finalul: „...un interes marcat al pieţei continentale pentru o echipă din România. Nu musai românească, ci din România, stat European”

Dacă ar fi să separ lumea între noi şi ei, aş zice. Dar nu-i aşa.

Zilele trecute am fost printr-un supermarket la shoping, asta dacă aş fi actual, dar eu sînt de modă veche şi scriu aşa, zile trecute m-am aflat într-un magazin, cam cu de toate ce-i drept, dar având buget redus (dar-ar să dea boala în ei ar fi spus bunică mea, Dumnezeu să o ierte) mi-am clătit ochii cu ce am...văzut. Într-un colţ, pe un raft îngrijit era o carte, ce nu părea nouă. Copertele erau îndoite, la fel şi câteva pagini îndoite, pătate cu grăsime. Ce mai, cartea era destinată să sufere aceste modificări, datorită titlului. „Cei şapte ani de acasă”. Iau cartea în mână, arunc firimiturile de pe ea, mici urme de resturi...comestibile şi citesc cuprinsul.

Capitolul 1 lipsea din cuprins. Priveam în jur şi mi-am dat seama că nici sugarii nu mai sînt sugari pentru că nici scutecul nu mai este scutec. Caut grabnic capitolul 2, pentru că eram nerăbdător să fac primii paşi. Nimic. Mersul era blocat. Cărucioarele automate îmi înlocuiau paşii. Nu-mi dau drept să devin vector, să am origine, sens şi direcţie. Tac, mai iau o gură de lapte şi mă aşez în faţa capitolului 3. Surpriză mare. Mi-a dispărut curiozitatea, n-aveam întrebări. Am devenit atât de înţelept încât băteam cu pumnii la uşa din faţa capitolului 4. Aici surpriză. Nimeni acasă. Nici tu mamă, nici tu tată. Aflu, într-un târziu, de la un confrate că această parte a vieţii mele e plecată în Spania la cules de căpşuni. Bine, bine, zic eu şi cu mine cum rămâne? Confratele râde, se urcă pe tricicleta cu pernă de aer şi-mi arată degetul mijlociu într-o poziţie verticală faţă de plecăciunile celorlalte patru. Memorez gestul, poate e o formă de salut. În faţa capitolului 5 aveam emoţii. Au trecut peste mine patru capitole şi nici o reacţie. Ca o ploaie, cad peste mine caiete, creioane şi alte forme de manipulare. Fără scutec pe mine, evident mă piş pe ele. Reacţia a fost apreciată de alţi confraţi. Plin de sine şi de mine le arăt degetul mijlociu aşa cum am fost învăţat. Unii au râs şi doar altul m-a lovit. Era cel mai mare confrate. Atunci am înţeles că ce e mare e...puternic. Plec trist şi bătut. Nu fac mulţi paşi şi stau în faţa unui 6 atât de mare, încât am înţeles că este ultima sau penultima şansă. Aşa a şi fost. Era altă lume, n-aveam nevoie de scutec, foloseam paharul şi uneori câteva cuburi de gheaţă, respiram altceva. Nu eram însoţit de confraţi ci de câte două sau trei matracuci. Aşa am auzit că se numesc fiinţele ce devin într-un viitor apropiat...amante, neveste, babe şi marionete. Plec plin de fiţe şi aere spre ultima treaptă. Cea de a 7-a. Aici e raiul pe pământ. Totul este de poveste. Singura regulă este că nu sînt reguli. Cei puternici şi mari îi băteau pe cei mici care aveau ceva pe la etaj, cei aprigi şi vicleni duceau o viaţă paradisiacă. Erau acoperiţi de fecioare, nisip şi soare. Da îmi dau seama că puterea înseamnă bani. Prostia râdea cu gura până la urechi. Surprinzător lângă cei mari erau şi nişte „mici”, dar nu erau comestibili. Puţeau.

Sînt tâmpit. Ce caut eu în lumea asta a fotbalului? Mai bine mă fac profesor. Zis şi făcut. Caut ceva într-un magazin şi dau peste o carte...murdară. O privesc. Plec. Las-o naibii încă o carte cu „cei 7 ani de acasă”. Ce am spus că mă fac? Profesor? Chiar că sînt prost. Mai bine mă fac...om.

De dincolo şi de dincoace, Pilu

p.s. ăsta nu-i un pamflet sau îi? Musai să fie citit cu atenţie.

WALTER TE INVIT LA O LECŢIE DE ISTORIE (E ora închiderii III)

Nu încep această opinie prin a vă reaminti povestea populară „Fata moşului şi fata babei” din două motive scurte, precise şi clare.

Unu. Poveştile nu au morală, deci nu sînt fabule şi doi, oricât de interesantă ar fi povestea, nu cred nimic din ea, aşa că gândiţi-vă la alte poveşti, cum ar fi: Prâslea cel pitic şi merele din coş, Schimb de capre, Naşul (partea nescrisă) şi lista continuă spre disperarea celor ce sînt neputincioşi, mici, urâţi şi proşti.

Cuvântul minciună nu mi-e străin, mă întâlnesc cu el din două în două persoane când vorbesc direct sau...indirect despre „U”. Dau doar câteva exemple şi nu aştept comentarii. Nu ele fac ordine, dar asta nu înseamnă că...şi CONTează.

La mijlocul lunii trecute, faţă în faţă cu cel mai infantil premier pe care l-a avut România, şi riscă să-l aibă şi pe al doilea, sînt pus la respect de două declaraţii ce-mi provoacă scârba şi dispreţul. De prima nu spun nimic, că se referea la vot şi gata, dar atenţie vine a doua şi îi tare. Citez din memorie, dar pot fi ajutat de asistenţa de atunci „nu eu l-am adus pe Walter la Cluj”. Zilele trecute un nou ales dă din casă la o emisiune teve, prin telefon ce-i drept. „Walter a fost adus aici de actuala (de atunci) putere”. Localizează prin nume două personaje: Boc şi Tişe. Apoi continuă. „I s-au promis multe la noi în oraş şi n-a primit nimic. De aceea a plecat”.

Frate e groasă. Nimeni nu se autosesizează cu ritmul autosesizării de la meciul cu cei de la şapte şi şapte minute. Cel puţin de ochii lumii şi de dragul audienţei. În schimb audienţa la noi rămâne, AMR crează rating, conflict şi „alte cele” de parcă îmi doresc ca „penalul” să devină noul salut în club.

Rămân la aceeaşi întrebare ca la început. De ce Walter urăşte atât de mult suporterii acestei echipe, dacă barajul a venit din altă parte? Tu, Waltere cu guriţa şi mintea aia de miliardar ai spus că nu ţi-ai făcut nici un prieten la Cluj. Au greşit cumva suporterii? Tu, Waltere le-ai umplut farfuriile la meciuri de numai urechile se vedeau în spatele bunătăţilor. Au greşit cumva suporterii? Tu, Waltere l-ai construit (şi alţi) pe Limoniu. Au greşit suporterii? Tu, Waltere l-ai împins spre tuşă pe Ionuţ Badea. Au greşit suporterii? (apreciază stimate F.W. decenţa penultimei propoziţii, pot fi mai explicit şi cu nume, dar...e mai bine aşa. Deocamdată). Tu, Waltere ai afirmat că te-au trimis de acasă la Cluj, pentru că „U” are suporteri minunaţi”. Au greşit suporterii?

Waltere, prietenul tău de care ai fugit (a greşit televiziunea dându-te de gol) Gigi, a spus ceea ce era musai ca tu să spui. „U” este echipa clujenilor, a ardelenilor,  e a Transilvaniei brute, a Transilvaniei unde se vorbeşte şi se plânge româneşte, nu o transilvanie improvizată cu o istorie...recentă şi cu fanfaroni ce-şi atribuie...succesuri. Şi aici au greşit suporterii?

Am scris şi am să mai scriu despre Gigi Becali. Dar el sau mai corect doar el, a spus propoziţii ce stau şi lenevesc în oameni fără curaj şi demnitate. Şi aici au greşit suporterii? De data aceasta apreciez gestul lui Gigi Becali, chiar dacă nu a uitat să reamintească de...blestemata valiză. Asta e, omul se mai şi...mişcă. Sâc.

Pot să scriu rânduri peste rânduri, şi ce folos, atâta timp cât tu l-ai mandatat pe gratis (sâc) pe inexistentul Ion Mărginean la conducerea clubului. Şi ca un semn Dumnezeu a coborât pe pământ, a intrat într-un restaurant, acolo era inutilul Limoniu şi l-a mângâiat cu gingăşie. Limoniu plin de har, de fapt de haz, divin o unge la timonă pe AMR. Waltere te poţi răzbuna pe duşmani, dar nu pe suporteri. Suporterii au calităţi şi defecte. Au patimă şi respect. Ce nu au ei? E simplu şi tu n-ai cum să înţelegi. Ei n-au minciuna în inimă şi-n minte când e vorba de „U” (în rest nu bag mâna-n foc). Cred că îţi dai cu tabla de şah peste mână când te uiţi la clasament. Eu nu te urăsc, chiar îţi mulţumesc pentru ce ai făcut, dar nu confunda gulaşul cu zama de făsaică. O zamă, suporterii puteau să-ţi ofere, dar nu, tu ai vrut gulaş. Waltere, atunci dute-n altă parte. Aici se mănâncă...zamă.

Poate se închide această fabrică, poate nu, dar al naibii să fie, că fiecare mare şăf ce a trecut prin această fabrică a lovit-o şi atunci când abia respira, unii chiar luau bani făinuţi de la Primărie. Sau mă înşel? Curaj domnilor, abia aştept să fiu contrazis. Îndrăzniţi şi simţiţi-vă ofensaţi. Şi atunci au greşit suporterii?

Nulităţi terestre crează activităţi ciudate. Unii ajung acum mari suporteri ai Universităţii. Scuipă acolo unde au lins. Mari caractere. Vor minuni.

Accept înjurături la adresa mea, pentru a-ţi arăta nemulţumirea de cele scrise şi gândite (?!), dar am o rugăminte, iubite suporter. Doar ţie îţi scriu. Nu te lăsa manipulat de nimeni. În jurul tău sînt oameni care vor numai binele lui „U”. Priveşte-i! Ochii lor vorbesc. N-ai nevoie de nimic. Nici de lider. Tu eşti liderul! Tu decizi.

Mâine (n.n. vineri 7 septembrie) voi fi în piaţa Eroilor. Îmi iubesc limba, ţara şi tot cerul acestui pământ. Vineri, Dumnezeu, pentru o clipă va plânge, şi va completa lucrarea lui: „la început totul a fost alb şi negru”. Un bun prieten şi un talentat jurnalist, din păcate un reporter al cerului acum, a lăsat aici pe pământ o propoziţie – ordin. „vă provoc să fiţi oameni”. (n.n. Mile Cărpenişan). Eu aşa merg vineri în piaţă. Tu?

 

De dincolo şi de dincoace, Pilu

p.s. 

- un salariat spune că nu sînt bani. Patronul tace. Ciudat. Patronul aprinde trabucul altui patron. Până când?

- un salariat a tăcut în faţa lui Gigi. De ce şi mai ales până când?

- când am scris „Walter” fac precizarea că nu m-am gândit la Walter Mărăcineanu, asta aşa de dragul istoriei.

Tot io.  

E ORA ÎNCHIDERII episodul 1 - intro

Nu înţeleg şi basta. Aşa sînt, mai...neînţelegător. Explicaţia cuvântului „minune” pare să-l trezească pe făcătorul de minuni (n.n. m-am referit la divinitate) să-şi reevalueze viitorul traseu dedicat minunilor. Par nebun, dar n-am înţeles nimic din ceea ce am scris. Tu cititorule? Atunci e bine, merg cu scrisul mai departe.

Una din marile minuni ale lumii se manifestă şi pe la noi. Puterea. Asta îi apasă pe mulţi, mulţi şi proşti, dar cui îi pasă.

Îmi pregătesc în viitoarele episoade terenul propice pentru a fi înjurat. Nu-mi pun întrebarea prostească, cine. Atunci când sînt înjurat, privesc cerul şi îmi dau seama că am dreptate. Am nevoie să fiu contrazis „pe bune” cum ar spune un „sudist”, nu aşa de pana calului. Orice fraier poate să contrazică, pare lipsit de sens un dialog fără „o contră” sau mai multe.

Revin. Relaxat provoc mintea să-mi devină cât mai elastică şi să-mi provoace câteva întrebări.

De acum încolo scriu desre „U”, că până acum m-am agitat în a-mi construi o introducere la fel de sinuoasă precum drumul modern al echipei de fotbal „U” Cluj.

În prima parte, de fapt astăzi, nu-mi întreb răspunsul decât cu întrebări proaspete.

1.      Cum naiba echipa asta „petecită” a reuşit să obţină 7 puncte, în condiţii...propice (n.n. a se citi pro să pice)?

2.    Ce poţi cumpăra cu 10.000 de usd, când aperi „lachei”?

3.    De ce Ana Maria Prodan?

După cum se mişcă lumea, banul şi puterea, văd într-un viitor deloc îndepărtat o „fabrică” închisă. Răvăşit de atât bine, privesc spre „oamenii de bine”  ce au investit în club în ultimile două decenii. Cât de puternic poate fi pieptul în care pumnii n-au încetat să bată, arătând trufia şi mărinimia pentru „U”? Totul e un fals. Îmi arăt dragostea şi atât. Banii sînt la locul lor. Cine are bani are şi putere. Cine are putere, decide. Ce decide? Totul. Da chiar şi minunile.

Am auzit peste tot, aproape peste tot, despre Istorie, despre Adevăr, despre Românism. Cuvintele n-au încetat să curgă, dar nimeni n-a generat nimic, cu mici excepţii. Vorbele au valoare dar nu au zerouri. Cuvintele construiesc inimi şi atât. Privesc în faţă, spre viitor pentru curioşi şi nu văd nimic.  Doar câteva personaje triste, din toate cnp-urile de vedere. Se mai plimbă pe lângă echipă şi fac „atmosferă”. Atmosfera creată de ei şi nu numai mă ajută să pun capăt primul episod.

Pentru „binevoitorii” care nu încap,  să ştie că  www.sasesicinci.blogspot, n-a costa nimic. Doar câteva click-uri şi tot atâtea întrebări. Cu banii primiţi de la Ionuţ Badea aş fi vrut să plătesc amenzile în locul clubului, dar „U” Cluj mi-a luat-o înainte. Prospeţimea.

De dincolo şi dincoace, Pilu

AM VENIT DIN CONCEDIU

Ştiam de la bunica (n.n. ea era mai sfătoasă în familie) că vara îi lucru dracului. Dacă stau mult la soare şi n-am un colop pe cap, risc să devin atât de inteligent că încep să put şi chiar să dau pe dinafară. Speriat peste măsură şi peste buget, ce mi-am zis. „să-mi iau familia şi la...umbră”. Zis şi făcut.

Am stat departe de micile seisme din politică şi ale lor urmări. După parodia de la Campionatul European (nici o referire la schemele de joc) şi la demisia fostului director de pe lângă Sportul din tevereu, ajung şi eu din urmă în faţa teveului. Mare surpriză. Un canal s-a dus, urmează altul. Întrebările din mine curg. Preşedintele pleacă, dar vine. Evident altul, dar din altă direcţie.

La vremuri noi de ce nu şi şefi noi. Depolitizarea continuă. Fâs. Râsul porneşte şi-mi crapă primele două buze. Tac şi râd. Râd şi mănânc ca-n poezia lui Labiş cel lovit de tramvai. Pe mine cine mă loveşte?

E o întrebare fără gardă şi croşeu. Plec grabnic din colţul ringului. Vin alte demisii. Fâs. Plecări şi înlocuiri. Prea politicii plecaţi sînt înlocuiţi de preanepoliticii actuali. Nu cred, dar asta-i o problemă de credinţă, deci n-are nimic în comun cu...realitatea (nici într-un caz televiziunea de ştiri).

Noul preşedinte ajunge la etaj şi schimbările se văd. Apar declaraţii peste declaraţii, interviuri sau alte metode cu origini în mama mediei măsii. Sînt buimăcit şi fericit. Aflu că am experienţă mai mare în jurnalism decât noul şăf. Îs tare. Aici îl am la deştu mic. Cu relaţionările stau prost. E egal. Salariul pe care-l am nu-mi permite să-mi iau consilier sau cu „i” la final. Cad. Normal ca un tip „decenit” în tevereu mă ridic mai greu.

Septembrie. Începe şcoala şi odată cu ea drumul spre cultură, deci adio TVR Cultural. Mă pot întâlni cu cultura pe 2, asta numai dacă-mi permite noul şef de la ICR, nepolitic şi el. Splendid. Ura!

Sînt fericit. TVR 3 rămâne, chiar dacă...încurcă. Aici exist şi există colegii mei. TVR 3 e România reală, aşa cum respiră şi greşeşte ea. Cu bune şi rele. Chiar mă întreb, ce deontolog a vrut să-i dea în cap.

E bine. E cald şi e toamnă. Vinetele s-au copt, strugurii încep să-şi stoarcă...secul, roşiile puşcă de coapte ce sînt. Doamne, cum îmi hrăneam publicul cu...”Ca la mama acasă”. Poate cine ştie, din toamnă ne hrănim  pe cartelă.

Consilierii îl ajută pe noul preşedinte să nu greşească. Poate TVR HD (un mare om politic a spus TVR Hunedoara) va emite pe frecvenţa Radio România, altfel nu-mi explic apariţia fostului şăf deloc politic de la SRR, sau o să realizez emisiunea culinară pe un „schelet” de festival construit de fostul operator imagine (activitate în TVR). Dar nu-i bai, dacă nu pot, oi fugi împins de fostul creator de sport.

Bunicii m-au învăţat de pe la origini, să nu-mi fie ruşine de nimic. Să calc drept şi să nu scuip pe stradă. Acum privesc în oglindă şi-mi dau seama că nu sînt fecioara Maria, dar nici nu am afirmat.

Oare când mama lui de nepolitic va exista? Adevărul doare? E doar o întrebare cititorule. Doar o întrebare. Noroc că nu-i o...certitudine.

Televiziunea publică cred că are profesionişti. Moralitatea profesională le dă dreptul să decidă dacă vor să se înece au ba.

De dincolo şi dincoace de ecran, Pilu

p.s. nu vreau să mor împins în apă, eu vreau să mor împins de...viaţă.

Io     

INFANTILUL

Viaţa bate filmul şi filmul bate regizorul. Pe lângă multele calităţi pe care locuitorii spaţiului mioritic le posedă la loc de cinste stă, cinstea. Ieri, alaltăieri un interimar pe numele de scenă politică Crin şi Antonescu, scotea fum pe nări şi alte ţevi de eşapament. Aspazia l-a deposedat de un nou mandat al interimatului. Dacă ceva funcţionează pe spaţiul mioritic cu succes, acesta este...interimatul. Blânda judecătoare cu frica-n sân şi sânu-n sutien, prinde a decide. Prea puţin contează. Parlamentarul absent contează în această poveste.

Antonescu, mult mai infantil decât cel mai infantil premier pe care l-am avut (n.n. E. Boc), aruncă din el venin şi ameninţări. Limbajul dur, lipsit de forţă politică şi diplomaţie, îl distrug în fiecare zi mai mult decât ar fi crescut Făt Frumos în şapte ani de acasă şi trei de liceu.

Sînt conştient că nu se poate vorbi de coabitare. Antonescu nu poate coabita cu el însuşi, dară-mi-te cu Băsescu, duşmanul poporului...mioritic. Pe Ponta îl înţeleg, el a fost premiant, apoi şef de clasă şi abia la final un subtil plagiator, în fiecare declaraţie. El este urmaşul unui dadaist înnăscut. Emil Boc. Oricâte zvârcoleli ar face, rămâne un mic filosof, uneori procuror (nu ştiu ce a procurat şi mai ales cui) cu comportament bine stabilit. Am înţeles, să trăiţi...bine! Interimatul în schimb scuipă foc şi ură. Ejacularea lui politică nu poate ţine până în 2014. El vrea acum. Împins de schiţa lui nenea Iancu, dă din picior ca un bocănilă viagrat şi solicită scaunul cel mare. Scaun? El pute, indiferent de creator. Nu ţine cont de biblioteca citită ci de raftul din şpaiţ (n.n. cămară pentru ...sensibili).

Prea mult absentule Antonescu, am o idee. Pe viitor când te împing de la spate nedreptăţile într-un hal fără de hal, propune în loc de PDL (n.n. „...această sectă, crescătorie de paraziţi...”) toate grupurile de paraziţi, indiferent de larvă născătoare, muşuroaiele numite: DNA, Parchet sau alte muşuroaie să-i „salute” din toate cnp-urile de vedere, că doar la început şi născătoarele au fost fecioare. Nu-i aşa?

Herr Antonescu, referitor la declaraţiile de la televiziunea mamă, antena trei (Ciutacu, Badea şi Gâdea – nu sînt sfinţi, dar în spaţiul mioritic totul e poveste şi e posibil) eu zic că numai infantilismul, emoţia şi nediplomaţia politică te-a împins să crezi că eşti un om...puternic. Până să ajung la cele spuse, eu zic aşa: n-ai jucat niciodată la seniorii politici. De la origini şi până în prezent ai fost în linia a doua, cu mici excepţii când ai activat în linia a treia. Herr Antonescu şi acum râd la masturbarea lingvistică. Are umor, subiect, predicat şi chiar dimplomaţie politică. Fâs. Ai crezut? „...să-l ia în Germania doamna Merkel, Germania este o ţară mare, prosperă, să-i dea o bucăţică de pământ acolo lui Băsescu şi PDL-ului să se joace acolo de-a Băsescu, în România nu...” 

Cred că îţi lipseşte prezenţa într-o emisiune apusă, sloganul emisiunii era, sper să nu greşesc, - tu eşti veriga slabă – aşa că poate într-o altă viaţă înţelegi că produsul progresist numit useleu, are o verigă slabă. Scormoneşte şi află.

N-aş fi crezut că se poate şi mai rău (n.n. asta în urmă cu vreo 10 ani) dar viaţa îmi arată de fiecare dată produsul ei.

Absentule Antonescu, decât binele tău mai bine răul meu.

De dincolo de dincoace, Pilu

p.s. săptămâna viitoare mă ocup de...neretragerea ta din politică, până atunci sînt ocupat cu teverul (să-mi văd de pâine) şi cu „U” Cluj (să-mi văd de pasiune). No, îi bai?

UN AUGUST ÎN...FRIG

Salve tuturor, pardon, salut. Salvele pot fi şi de altă natură şi cum uneori ne înjurăm unii pe alţii e bine să-mi limitez...limitele la un simplu salut. Salut!

Am plecat spre vechiul Ion Moina, îmbrăcat la „patru ace” pentru luna august. Şort, tricou şi cam atât. Ah, şi ceva în picioare. Splendid. Lume puţină. De ce? La această întrebare las să răspundă: mister F.W., inutilul Limoniu, nepregătita Ana Maria Prodan, preacuviosul Boc şi lista poate continua, la o adică şi cu câţiva jucători, dar nu-i asta problema. Pe vechiul Ion Moina, a ajuns o echipă din liga lu' Mitică fără...suporteri, chiar dacă echipa este construită pe arhitectura celui mai mare arhitect dintre fotbalişti, Gică Hagi, pentru că cel mai mare a fost şi rămâne Dobrin.

Revin la meci. Puţini, prea puţini. Mult...prea puţini. Atmosferă tristă. Sheriful s-a supărat pe sat şi a dat cu piciorul unui microfon care avea viaţă. Acea bucată de metal respira. Sherifule, fă bine bagă-ţi minţile în cap şi lasă-l pe „actualul voice –over” să frece menta mai departe sau pe la...Potaissa Turda (handbal cu muşchi).

Canicula din august a dispărut, iar Elevu şi-a luat-o în cap de frig sau de singurătate. Expresiile lui au creat zâmbet. Angus, Gelu şi Vasile au dat tonul la „valuri, valuri”. Publicul era speriat. Elevu a început să recite din Minulescu, Arghezi şi la final Topârceanu. Singurele poezii cu audienţă au fost: „daţi-vă drumu” şi „terminaţi-vă odată”. Sublim.

Noi jucăm în alb şi negru. Viitorul în albastru. Fluier de început şi 1 la 0. Cel mai lent atacant din lot, pe numele de fotbalist Dinu Viorel, o dă „cu cap”. Cristi i-a făcut, în scurtul timp, să fie harnici şi atenţi. E drept pe ici pe colo, au fost câteva momente de umor, dar asta nu înseamnă nimic.

Dacă nu-ţi plac cuvintele: boem, teoretic, academic, relaxat, deceniu, simplu, istorie, român şi altele cu izvor în non-culori poţi să treci pe la stadion să vezi ce pot face multe minţi dibace (pe lângă cei nominalizaţi mai sus şi fiţi pe pace că mai...sînt) dintr-o echipă a unui club ce a însemnat şi înseamnă, aşa cum am mai scris, ISTORIE, ADEVĂR şi ROMÂNISM. „Valoarea de azi” am văzut-o ieri (n.n luni, 13 august) când penibilul preşedinte numit s-a lăfăit  cu cele...nouă medalii de la olimpiadă. Penibil! Două medalii de aur. Minunatele condiţii. Revin la aceste mari „succesuri”, dar într-o altă poveste.

Revin la meci. Pe vechiul „Ion Moina” am ajuns să-mi cunosc jucătorii după culoarea...ghetelor. Brazilienii au ghete portocalii, Dinu Viorel verzi sau galbene, Balaur e uşor de reţinut pentru că Solo are...ciupică, Sisi e...inconfundabil, la fel şi Krumov dar în altă parte. Numai dacă aş fi orb nu l-aş recunoaşte pe Mendy şi cam atât. Nici tentativa de patron nu cred că-i cunoaşte. Cum se numeşte ţara în care patron la „U” Cluj este Ioan Mărginean? Şi când te gândeşti că preşedinte la această echipă a fost şi Lucian Danciu? Eu sînt bucuros că avem activitate. Cu atâtea „perle” pe la echipa de fotbal ne „dăm drumul” (expresia lui Elevu) pe adversari. Cine a putu să-i numească a fost şi mai...valoros.

Revin la joc. Cu toate lipiturile făcute în această vară am jucat mult mai eficient decât...”Viitorul”. Ăsta e un semn bun pentru echipele mai modeste. Cât timp Hagi decide ce şi cum despre tactica de joc...e bine pentru adversari. El încă n-a trecut de bariera, „am fost mare”.

Cristi, ai puţin timp să-i mai şlefuieşti. Normal ar fi ca la Turnu Severin să primim patru (regresie aritmetică), dar bat palma că ne batem pentru fiecare minge, aşa de dragul primelor, salariilor şi a altor plăţi...neonorate.

Încă nu-i cunosc pe toţi, aşa că nu vreau să devin şi mai penibil notându-i, dar pot să spun că al dracului de mult îmi place Balaur (păcat că nu-i a nost), Pătraşcu...încă mai ştie, Mendy a devenit cel mai bun fundaş stânga de la „U”, Gh. Vasile a ajuns în sfârşit căpitan la „U” Cluj.  Dacă în această mini pauză, până vineri,  Cristi se pune la punct cu pregătirea (Niculescu, poţi să-l iei de model) linia de fundaşi centrali de la Turnu Severin o să fie: Sisi – Cristi.

Parcă simt o palmă peste cap venită din partea lui Cinpoer, spunând cu voce gravă „hai, mă laşi, şi acum pune-l pe Papi în faţă”.

Regret că am fost puţini, dar nu-i bai. Întotdeauna mi-am dorit să-i cunosc pe suporteri pe...nume.

Pe final am mai dat un gol şi era un scor...periculos. Ne-a ajuns sfârşitul de meci cu ger şi un gol în poarta lui Balaur. Am atins cota...12. Al naibii băieţii ăştia, ţin cu adevărat să devin proroc.

Fluier final şi şase puncte. Elevul îşi ia tricoul pe el şi se îmbrăţişează cu Ana Maria Prodan. Hagi îl pălmuieşte pe Bibi (n.n. Zoli Iasko). Cristi în faţa camerelor tv îşi arată forţa de acasă şi neputinţa din deplasare. Hai „U”!

De dincolo şi dincoace de etapa a 4-a, io.

www.sasesicinci.blogspot.com

ŞMECHERUL ŞI FRAIERUL

Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu cînd mă gândesc la spusele mele (e adevărat am plagiat puţin...bine începutul) de acum 4 luni, 3 săptămâni şi 5 zile (teama unui nou plagiat m-a obligat la câteva zile în plus) îmi vine să-mi coafez puţinele fire de păr, ca...dar mai bine nu, că cine ştie,  poate un rol în reality-show alături de interesantul Solo mă face investitor la un club unde autobuzele sînt avioane şi salariile nişte remuneraţii care se primesc în funcţie de cât de cinstit şi onest eşti.

Şi acum plâng la cuvintele plecate din adâncul unui mare „u-ist” cu înclinaţii interesante – „...eu sînt un politician onest şi corect...” – şi provoc o înghesuială asupra corectitudinii, onestităţii sau alte merite nepremiate la Olimpiada de la Londra. Las departe „limitele” aceluiaşi „mare u-ist” şi întreb ca un nemernic – CE SE ÎNTÂMPLĂ AICI, DA AICI LA „U” CLUJ, DE PESTE DOUĂZECI DE ANI?

Am impresia că toţi viruşii, chiar dacă unii au transpirat în tricoul alb-negru, s-au adunat la acest club, iar medicii care propun diagnostic sînt depăşiţi sau nişte neisprăviţi.

După aventura de pe „23 a opta” apar nemulţumirile. Nu e corect, din cnp-ul meu de vedere. Oricât de prieten ar fi Paul (n.n. Cernişov) nu poate fi pilot de Yutton 1 – 11 (iluzie la rombac, nici o...aluzie) şi să ofere condiţii de zbor pe axa Walter – Umilinţă – U Cluj.

Mister F.W. înţeleg că unele scandări, bannere sau alte afişe v-au provocat disconfort. Corect. V-aţi întrebat cel puţin o singură dată, DE CE?  Dacă v-aţi pus această întrebare, vă rog să căutaţi răspunsul la aceşti oameni. Atenţie nu sînt coborâţi din tribune VIP, n-au complexitatea minciunii, au greşeli, e adevărat, dar sînt pătimaşi şi...atât. Gata cu suporterii, mă refer de acum la mine.

Nu ştiu alţii cum sînt (asemănare cu începutul) dar cred că-i musai să fii mic pentru a ajunge patron la această echipă. Să răspunzi în poziţie de drepţi, tu, ca patron, la comanda unui neisprăvit, eşti obligat de divinitate să ai numele Mărginean şi Ioan. Acest patron nu aduce decât imaginea românului flămând, fără relaţionări, dar pion plin de atitudini miliţieneşti dispus să existe în realiate ghidat de un cuvânt atât de iubit de unii. Cuvântul se numeşte...şmecherie. Datorită lui, cuvântului, această naţie este atât de avansată şi de...suspendată.

Cât de mici sînt „marii clujeni” în faţa unor...şmecheri: unu-i patron , dar nu-i, altu-i impresar dar îi...manager, altu-i bine mersi şi nu se...bagă.

Prin târg umblă vorbă că de fapt fostul premier, fostul preşedinte de partid şi fostul primar (scuze, sînt puţin vizionar, nu cred într-un viitor mandat) nu l-a adus pe F.W la Cluj şi Napoca. Încă o „şmecherie” pe care o cred. Aştept o altă „şmecherie”, să se laude cineva „nu eu l-am dus de aici”.

Umilinţele din primele două etape sînt trecute cu  vederea, problema e alta. Nu le pot...uita. Dacă în primul set, de la Târgu Jiu, Niculescu era într-o „strânsă legătură” cu AMP, la cea de a doua deplasare am văzut mai bine meritele...fostului antrenor. Da, sînt prieten cu Cristi şi am să rămân, de aceea poate sînt orbit, dar nu pot să accept într-o „şmecherie” de pregătire realizată cu atâta „trudă” în Austria.   Claudiu, pune „mâna pe carte” şi te pregăteşte, revino la ce te pricepi. Dă goluri, deocamdată pălăria asta e cam mare. Mă refer la pălăria de...PRO. Claudiu, deocamdată atât spun şi scriu. Ajută...ECHIPA!

Dacă mai există o bucată de demnitate în „româniaprestatoare” vreau să aud expresia atât de cunoscută printre „şmecheri” – fără număr – ca jucătorii să poată râgăii, pentru că au avut ce mânca. Ce să înţeleg eu, ca un simplu chibiţ, că pe tricoul unui jucător este scris...umilinţă, în loc de partener, că numele lui îi musai să stea ascuns, că încă nu-i...şmecher şi nu poate avea nume la vedere. O sugestie pentru viitor. Pe spate, în locul bucăţii de – habar n-am ce este – să fie scris la fiecare cnp-ul, poate ajută la ceva.

M-am plictrisit şi mă opresc pe aici. Nu v-am urât şi nici nu vă urăsc. Sînt destui care să aibă acest sentiment al urii, dar dacă românii mai acceptă mult timp (o mie sau două mii de ani) aceste „şmecherii” să nu-şi pună întrebarea – De ce Cluj Napoca nu-i oraş românesc?

Am plecat să fac o...şmecherie. De dincolo şi dincoace de nimic, Pilu

ŞOVA, UN NUME PENTRU...VIITOR. Doar un nume.

Suspendarea aduce remaniere. Corect, suspendarea prelungită aduce remaniere. Nu intru în nici un detaliu despre vechii şi noii miniştrii dar parcă mă mănâncă tastatura să nu-mi reamintesc de guralivul Şova.

Parcă mai ieri actualul ministru ce face o legătură de dragoste, iubire şi bezele între Guvern şi Parlament, posibil şi între alte staţii prăfuite de urma paşilor lăsate de scursuri umane, ameninţa istoria şi memoria trecutului cu... "astăzi l-am anunţat că nu mai activează ca purtător de cuvânt al partidului până când nu pleacă la Washington, la Muzeul Holocaustului, să vadă cu ochii lui tot ceea ce eu am văzut. După ce se întoarce de acolo, sunt convins că va înţelege că sunt evenimente istorice pe care trebuie să le cunoaştem şi trebuie să le recunoaştem cu toţii. Nu a avut nicio scuză pentru ce a spus" …aceste cuvinte au fost “plagiate” de pe blogul premierului meu şi al nost.

Interesantă decizie. Atunci, acest actual măscărici politic, aflat într-o falsă opoziţie, l-a demis pe actualul ministru. Cu alte cuvinte seci şi clare, “holocaustul a fost, Şova va deveni”.

Ca totul să fie mai mult ca perfect, premiantul din gimnaziu şi corigentul politic, Ponta pe numele de stabilizator economic, a gândit avangardist şi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului l-a trecut în subordinea…prim-ministrului. Singurul care poate să-i dea târcoale şi să relaţioneze printr-un limbaj SF cu exteriorul e actualu…Şova, pardon actualul ministru de relaţii. Între unii şi alţii sau între cei buni şi cei care au fost…buni.

Cine a avut nesăbuinţa să nască o vorbă plină de fals şi uz de fals?  “La omul sărac nici boii nu trag.”

Cum minunile le-am găsit în Vechiul şi Noul  Testament, deci nu pe toate, îmi permit să-mi reamintesc una mai…recentă, provocată de acest “hopa-mitică”  cu gura activă a emisiunilor teve în care modestia pare să-mi fi luat faţa “sînt un om cu carte care ştie că lipsa cunoştinşelor într-un anumit domeniu se acoperă prin învăţare…m-am retras pentru o perioadă pentru a studia şi a învăţa…” aşa că-mi pot permite o întrebare fără răspuns. Fostul ministru Rus, creatorul Grupului Folcloric de la Cluj din care mai face parte inutilizabilul Dâncu, şi-a consolidat demisia prin cuvintele “am demisionat pentru că sînt un politician onest”. Întrebare – politician onest – este o maximă sau o minimă legătură între „ce cred” şi „ce sînt”?

Mister Şova (sper că acceptaţi un apelativ din fotbal, sînt multe caractere cu carte pe acolo) cum o să relaţionaţi cu naţiunea, deci şi cu mine, în cazul unui cutremur...politic. O să alergaţi pe scări sau vă aşezaţi la tocul uşii.

„Pe teritoriul României nici un evreu nu a avut de suferit şi asta se datorează lui Antonescu” aceste cuvinte îţi aparţin noule ministru, dar te rog să faci trei precizări.

Unu. E vorba de mareşalul Ion Antonescu şi nu de interimarul Crin Antonescu, cum am crezut în primele două luni.

Doi. Cuvintele „nu au avut de suferit”  sînt aceleaşi şi-n 1944  şi-n 2014, cu umila diferenţă a celor...70 de ani.

Trei. Anunţul Majestăţii Sale Mihai I a fost făcut la radio şi nu la Antena 3 cum ar crede Traian Băsescu, Ioan Rus şi Dan Voiculescu. (nici unul n-a avut funcţie politică înainte de 1989. Se poate intercala cuvântul – majoră – pe ici pe colo)

Gata. Nu înţeleg cum poţi deveni campion când te bat toţi. Interesant. Unul este suspendat, altul face şi desface, numărătoare nu iasă. Lumină. Din necuratul iad politic se ridică Şova. Relaţionările de la Guvern înspre...ceva o să prindă sens, culoare şi adevăr. Hm, mă laşi. Aştept să fiu dat afară din servici şi trimis ca ambasador în Germania. Pardon aici e Marga.

De dincolo şi dincoace de mine, Pilu