DREPTUL DE A RECITA

Încep această poveste cu o precizare ce-i musai...precizată. Pleonasmul nu e intenţionat ci...necesar. Pe parcursul poveştii, tu cititorule te întâlneşti cu aceste, uneori nedorite, trei puncte nu pentru a opri gândirea ta, ci pentru a câştiga...timp.

Politicul mioritic îţi desfată cunoştinţele şi interesele cu o viteză ce lasă în anonimat viteza luminii. Demisiile şi alianţele se desfăşoară după un plan, ce uneori pare mai mult decât gândit. N-am înţeles niciodată cui sau mai ales de ce folosesc aceste fapte.

Îmi aduc aminte de copilărie şi de bunele intenţii ale tradiţiei asupra...viitorului. N-apucasem să mânânc sau să înghit pe cineva, că literatura din popor a tăbărât peste mine.

Şi-mi amintesc cum la prima campanie electorală la care am participat, cred că era a doua sau a treia ediţie a Cântării României, când în faţa unei asistenţe uriaşe am început să recit:

„Câţeluş cu părul creţ,

fură raţa din coteţ...”

Cu greutate am reuşit să învăţ primele două versuri. Nu ştiam, cine-i autorul. Bănuielile erau limitate. N-aveam acces la multele dosare...literare. Baza de date era una săracă precum corectitudinea dintre alianţele politice de astăzi. Prin faţa mea treceau câteva figuri, dar parcă niciuna nu se oprea ca fiind...validă.

De ce naiba avea părul creţ şi de ce tocmai...câine?  

Se vorbeşte prin târguri, cum că el ar fi primul domesticit. Interesant. Păi dacă tot l-au domesticit, de ce naiba...fură ?

Cum să plec într-o competiţie atât de dură cu o dedublare („părul creţ”) şi cu un...verb („fură”)? Trist început, tristă competiţie.

Liniştea, curiozitatea şi învăţăturile îmi dau târcoale. Continui.

„...şi se jură că nu fură,

dar l-am prins cu raţa-n gură...”

Asta e prea de tot. Am înţeles că nu sînt obligat să-l cunosc, am înţeles că e un haiduc, dar frate chiar şi-n faţa justiţiei sînt obligat să cedez.

Ce câine cedează astăzi? Toţi vor să muşte, să devină răi şi să apară în toate tabloidele canine, etalându-şi cariile, pardon colţii. Cum să spui că n-ai furat, când flagrantul face parte din...cotidian? Sufleorul îmi şopteşte (alt personaj interesant) să tac şi să...zâmbesc. Nu pot să-mi mişc nici măcar umbra, ce părea...albă. (atenţie am scris „ce părea”) . Târziu de tot am înţeles, că atunci nu se jura cu mâna pe biblie, pardon cu labele. Astăzi labele au fost înlocuite sau mascate. Au apărut magazine pentru câini şi...căţele. N-aş fi în stare să fur o căţea. Nu mă lasă...publicul şi în al doilea rând nu-mi place mâncarea...umedă.

Flagrantul l-am realizat degeaba. Nimeni nu-i interesat de cât, cum şi cine a furat. Toţi „e”...corect, chiar şi limba română.

Câinele se tăvălea, murdărindu-şi părul creţ, lătrând la înalta poartă a...colibei. El doar latră, muşcă şi...(chestia „aia” n-am putut să o scriu), în rest...nimic. Cu o logică demnă de...viitor candidat, latră şi publicul...aplaudă. Ce a lătrat? Vă traduc în rândul ce urmează.

„Cum, eu, un biet câine, pot fura? Priviţi-mi trecutul. Nu tu, omule, ai spus despre mine că sînt cel mai bun prieten al tău?”

Atunci, am privit în jos şi am plâns. Ce suflet am putut să am. Neputinţa mea să o arunc într-un...biet câine. N-am avut puterea să continui...

„...şi cu oul în buzunar,

treci la sfatul popular”

Fragilitatea faptei şi a oului m-au oprit. Dialogam cu umbra mea cea albă (?!) „dăcă nu-i un simplu...ou ?”. Mă pot face „cu un dosar de candidat” în faţa...majorităţii. Spun ou şi când colo poate să apară un...bou. Vorba celor din public „cine fură azi un ou, mâine...este”.

Am emoţii. Publicul freamătă. Prin minte îmi trec idei şi întrebări ce nu-şi găsesc răspunsul. Dacă-n ou, gălbenuşul e...roşu? Dacă albuşul e unul de...conjuctură? Dacă raportul preţ-faptă e unul invers proporţional cu „faptele măreţe”? Privesc înapoi spre...cofragul vecinului meu. Îl las să treacă în faţă. Poate cei de la partid se vor sătura cu poezia lui şi eu...scap. Ciudat. Publicul aplaudă şi...dispare. Îmi arunc intenţionat batista, mă aplec şi-mi provoc un scurt dialog cu sufleorul.

- Unde au plecat?

- În parc, recită o găină Balada Mioriţa.

Pustiu. Câteva coji de ouă şi o lesă, în rest nimic....interesant.

De dincolo şi dincoace de poezie, Pilu

p.s.

Părinţi, vă rog să aveţi CURAJUL de a avea CURAJ.

BALADA MCV-riţa

Zilele trecute scriam despre ce şi cum evoluează situaţia politică de pe la noi, chiar îmi aduc aminte despre protocolul dintre cele două palate: Cotroceni şi Victoria. Evident că, într-o ţară plină de moralitate şi pragmatism politic, acel protocol n-ar fi fost „mângâiat” de cea mai ciudată imprimantă. Dar asta e altă poveste şi alt coşmar.

Cine şi mai ales de ce se vrea scurtarea mandatului lui Băse nu este pentru mine nici întrebare şi nici certitudine. Este şi rămâne un aliniat nescris din acel mişto...protocol. Frate, tu nu mă ataci şi eu nu te înjur, sau, mai pe româneşte, tu nu spui nimic din ce nu s-a spus şi nici eu nu am declaraţii de tip copy-paste la adresa ta. Folosim monologul cu cerul, aşa cum în Balada Mioriţa, baciul a purtat un dialog cu oaia bârsană şi cerul prin intermediul unui protocol semnat de duhul sfânt.

Axa dominantă a politichiei dâmboviţene, Traian – Crin – Victor, acest TCV autohton, îşi revarsă capacitatea asupra...MCV-ului european. Ptiu, al naibii şi al democraţiei să fiu, dacă ştiu coane, ce sau cu ce se mânâncă acest...MCV.

Dacă-n Balada Mioriţa, atât de anonimă pentru cititor, baciul avut o mierleşte...mişeleşte, în această nouă Baladă, totul e diferit. E pe faţă şi pe...bune.

Baciul avut n-a făcut presiuni asupra celor doi baci (n.n. ungurean şi vrâncean) pentru a le domoli setea de câştig...ilicit, el devine un bun creştin şi o pune de o nuntă, de fapt de o altfel de nuntă.

Bacii moderni se sfătuiesc, nu ştiu dacă şi critică noua Baladă, iar dacă au facut-o, scuze, n-am citit...recenzia.

Da, raportul bate...votul. Asta în prima fază. MCV-ul ăsta nu-i unul aşa dureros, sau nu provoacă teamă cum îmi provoacă mie medicul stomatolog. El, MCV-ul, nu cred că are elemente de presiune cum o procedează „anonimul” în Balada Mioriţa:

(„...Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman...”)

el, practic atrage atenţia la, hai să le spun pe ardeleneşte...mişmaşuri, adică pe înţelesul daco-getului-get-beget...comportament necorespunzător.

Baciul dobrogean (cel mai de la sud-est) scoate o ofertă amiabilă. Un divorţ cât o...nuntă. Celălat baci dobrogean (o ţâră mai la nord) forţează nunta şi chiar provoacă data nunţi, dar folosindu-se de spusele baciului gorjean – deschid citat: „...la un moment dat, premierul Ponta i-a adus la cunoştinţă opţiunea sa sau a noastră, a USL, ca în 2014 să nu mai avem două alegeri...” – închid citatul.

Dintr-o dată linişte (asta aşa am scris-o de parcă aş fi fost acolo).

În Balada Mioriţa, stă scris cam aşa:

(„..iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m-am însurat...)

pe când aici datele se schimbă. Oare de ce? Să-mi reamintesc spusele „baciului ales”. Deschid citat: „...e foarte greu de dat un răspuns, doar dacă aş face o scurtă analiză...singura variantă e cea care a funcţionat, alegeri simultane pentru parlament şi preşedinte, lucru care l-aş îmbrăţişa dacă mi-ar propune şi mâine acest lucru, în speranţa că vor respecta şi referendumul din 2009...”

Nu ştiu care baci e mai ortoman şi mai european, dar necogierile de tip „adu-ţi aminte” îmi provoacă lehamite de lecturi anonime.

Frecuş în loc de negociere, troc în loc de bussines, minciună în loc de adevăr, laşitate în loc de curaj, sînt doar câteva dueluri „lingvistice” ce nu-mi plac, dar-ar să dea în ea de...anonimă.

MCV-ul ăsta îmi pune semn de întrebare pe simplitatea înţelegerii mele. Te rog, cititorule, fă diferenţa dintre: faceţi bine! şi faceţi bine?

Asta e dilema mea, deocamdată.

Ştiu că plaiul ăsta mioritic, nu-i nici rai, dar nu-i nici iad. Păi dacă aşa stă balada asta sub forma anonimatului (n.n. Mioriţa) cui îi foloseşte atâta...literatură. Atât timp cât NU înseamnă DA, atât timp cât un fost şef SIE conduce „imaginea publică a românilor”, atât timp cât şpaga e un sport naţional, atât timp cât politicul este peste orice funcţie cu sau fără rost sau câte şi mai câte, n-am spus în scris, mă las păgubaş şi citesc în linişte...mersul vieţii.

Mă cert cu mine şi sînt un neputincios, pentru că nu-l înţeleg, măcar o secundă pe Nichita Stănescu şi ale lui necuvinte („poezia e dimensiunea spirituală care suportă cel mai greu definiţiile”).

De dincolo şi de dincoace de oi, oameni şi flori, Pilu

PĂREREA MEA...DECHISĂ

Am trăit să o văd şi pe asta, Ioan Mărginean...scrie.

La prima vedere pare senzaţional, ţinând cont de vremea rece, dar senzaţionalul dispare încă de la primul aliniat.

Iau totul pe bucăţi şi aliniate, altminteri risc să devin mai deschis decât scrisoarea fără nici un rost de altfel. N-are nimic logic, cât despre adevăr mă las purtat de marketism, ce seamănă cu marxism mai degrabă, şi-mi încep...părerea deschisă.

Aliniatul 1.

Începeţi cu expresia „sper să lămurim”. Două întrebări:

1.      Cine „să lămurim” ?

2.    De ce taman din 15 iunie ?

Aliniatul 2

Apreciez gramatica, drept dovadă că aţi evoluat în mod surprinzător, ţinând cont că fără „sprijin”  aţi afirmat – citez – „...am fost slab la gramatică, am avut cinci, şase...” (bănuiesc că nota din catalog şi nu cea informativă) - am încheiat citatul, de aceea îmi remarc încă o dată mirarea corectitudinii în...scris, excepţia făcând-o cuvântul accumulate. Nici după două zile n-am înţeles de ce cu doi de „C”. În nemernicia mea m-am uitat în dex să aflu ce şi cum despre accidentul lingvistic. Semnificaţia era aceeaşi pe care o ştiam, aceea de a acumula (nu e prost cine ia, ci cine dă). Cine vrea să...acumuleze în acest marketism de tip marxism? Aţi scris era Doboş între ghilimele. Să înţeleg că acel cuvânt era are o altă semnificaţie? Cine de cine se „ascunde”, bată-le să le bată de ghilimele?

Aliniatul 3

Aţi afirmat în scris „s-a reuşit aducerea unui investitor”. Corect, dar de către cine „s-a reuşit” ? Doar nu l-a trimis „duhul marketismului marxist” pe super preascinstitul Walter fost Buşcă? Neinspiratule scriitor, fac precizarea că actualul edil a afirmat – citez – „nu eu l-am adus pe Walter şi nici nu i-am promis nimic” – am încheiat citatul. Râmâne în cărţi doar ...”duhul”, bată-le să le bată de ghilimele.

Ai încercat să devii telenovelist şi ai îngrămădit expresia „...cu ajutorul suporterilor...”. Cele câteva excepţii din jurul mesei tale nu înseamnă SUPORTER. Nu-ţi bate joc de cuvântul SUPORTER şi nu-l folosi pentru a crea o iluzie. Sfat pe gratis, bea-ţi cafeaua de unul singur şi eşti mai câştigat!

Aliniatul 4

Aici ai început cu o „eroare”, bată-le să le bată de ghilimele. „Din punct de vedere sportiv echipa şi-a îndeplinit obiectivul...” . Te-aş crede, dar un „document” (să mai scriu chestia cu ghilimele?) nu mă lasă, sau îndrăzneşti să-mi spui că „sursa” e o...făcătură.  Pentru anul competiţional menţionat, 2009 -2010, situaţia e cu totul alta decât cea prezentată atât de...deschis. Este scris negru pe alb „nu există niciun partener local care să se alăture clubului”, atunci merită să întreb:

1.      De ce trebuie să dea de gândit TUTUROR SUPORTERILOR?

2.    Care a fost viziunea clubului pentru sezonul 2009 – 2010?

3.    În „noua strategie pentru Universitatea Cluj” era prevăzut un aliniat în care se găsesc următoarele cuvinte: evitarea, stării, de, insolvenţă, prin, plata, datoriilor, clubului, în, special, către, jucători, şi, stat? Pentru o lectură lejeră îndepărtaţi virgula.

Pentru un răspuns cât mai exact te rog să alegi una din variantele:

a). "Băh, tu la mine vii cu d-astea, mînca-ţi-aş gura ta? Bă băiatule, eu am mîncat din sufertaş băh"

b). "Eu am vrut să fiu bun cu voi, dar voi mă luaţi de fraier. Tu unde pi... mă-tii ai făcut şcoală?

c). "Toată lumea ţi-e prieten la Cluj-Napoca pînă ai bani. În bugetul ăla erau 23 de milioane alocate pe 5 ani”.

d). "Deocamdată banii vin de la Walter. Cînd pleacă el, plec şi eu. Aici sînt 10.000 de mîncători de p... Dar n-au ce să facă. Pe noi nu ne poate judeca decît patronul, cel puţin pe mine"

e) "Eu era să mor pentru clubul ăsta. Am stat 5 zile în comă".

Nu comentez nicio variantă de răspuns, dar ultima pare desprinsă din gala “ţi-am zis-o”.

Aliniatul 5 până la final

Cu ochii plini de lacrimi, în urma loviturilor primite sub centură de omul cu două nume şi un prenume, încerc să-mi continui părerea...deschisă. Nu ştiu la ce te referi când spui “...W.F. a anunţat încă din februarie...”, chiar dacă cu numai câteva zile înainte a afirmat cu subiect şi predicat “...părerea mea este că anul viitor, cu lotul pe care îl avem acum şi cu ce mai putem completa, putem spera la campionat...” – păi cine naiba minte. Vorbitorul din ianuarie sau creatorul din februarie (n.n. acelaşi an, 2012 !!!).

Spre final creezi în mine un val de lacrimi, val ce găzduieşte pe toţi surferii din galeria Universităţii Cluj. Cu grija unui părinte ai preluat acţiunile societăţii şi ţi-ai propus să reconstruieşti clubul pe scheletul Barcelonei şi a bascilor de la Atletic Bilbao. Habar n-am cine te mână (expresie cu izvor în Ministerul Agriculturii) spre…suporteri. Ei să preia, să numească, câte şi mai câte.

E trist acest joc de cuvinte, mai ales că vine din partea unui mare şlefuitor în ale vorbirii corecte. Din câte îmi amintesc, nu demult, ai afirmat - „Nu mai trimiteţi oferte, să nu fiţi penibili. Echipa e vândută. Mâine se fac altele” – şi atunci care e rolul “petardelor”?

Coane, pe lângă faptul că nici acum după atât timp n-ai realizat şi nici creatorul tău, care este diferenţa dintre ISTORIE ŞI ADEVĂR, mă văd obligat, dând la o parte strategiile de pe hârtie cu indicaţii spre marketism şi marxism,  să-mi întreb curiozitatea: de ce? Sau pentru ce toate acestea?

Finalul este apoteotic şi nu mă pot abţine să nu-l rescriu, cu ghilimele de rigoare: “niciuna dintre acestea nu s-a fructificat”.

Să fiu şi obraznic şi să întreb, care niciuna ?

De dincolo şi dincoace de mine, Pilu.

p.s.

 - coane scriitorule, mi-am dat cu „părerea deschisă”, aşa să nu mă iei de fraier;

- pe viitor când ai iniţiative de genul ăsta, aşa deschise, du-te singur;

- eşti o valoare a României post decembriste, dar departe de...VALOARE;

- cea mai ciudată adresă de e-mail: nume şi prenume legat a rond yahoo punct com.

Io şi părerile deschise

2013, UN SERIAL CÂT UN...AN

 Hai noroc şi la mai mare.

  2013 nu şi-a amânat apariţia nici măcat o secundă. A aşteptat la o coadă cenuşie, ba chiar sură pe alocuri, l-a împins pe 2012, cum numai Crinel liberalul ştie s-o facă, fără nici un menajament lăsându-l la rubrica „profeţii despre trecut”.

Am crezut că nu-mi încep poveştile cu spaţiul politic, dar cuplul umoristic şi pe alocuri politic, Victor şi Crin, vor să-mi „frece” al meu...destin.

Nu, nici chiar aşa, referirile de bine nu sînt înspre mine, ele au „adrisant” exact. După ghiduşia, prelinsă pe axa: procuror – plagiator – cuceritor, „Măria aşa şi aşa”, nu scapă nici un moment de a-mi arăta majoritatea (?!) de la urne.

Copilul teribil a UDMR-ului, pe numele de „cnp” Kelemen Hunor, năucit de atâta guiaş şi leveşă, fără a se drege ca tot românul (?!) cu o zamă de moare, şi-a etalat frazele politice pline de venin moral şi anume: „...n-am acceptat să nu modificăm primul articol din Constituţie, potrivit căruia România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil - acesta a fost punctul de la care n-am mai putut continua. Am exprimat public în repetate rânduri îndoielile noastre privind acest articol. România nu e stat-naţiune, asta poate fi cel mult ambiţia unor anumiţi politicieni...”. Ce mai e de spus? De spus, nimic, dar de...scris mai este loc şi încă pe atât.

La scurt timp, lovindu-şi foalele cu cele două mâini pe care le avea la dispoziţie, îşi purifică declaraţiile cu o frază ce a primit acceptul Ministerului Sănătăţii: “...Liderul liberal, Crin Antonescu, şi cancerul politicii româneşti, conservatorul Dan Voiculescu..."

Victor Ponta, emoţionat de cele spuse, intervine pe lângă Institutul de Medicină Legală şi îşi aduce câţiva muşchetari, pe post de consilieri, ridiculizând încă o dată, dacă mai era nevoie, această alianţă ce a spart la propriu manualele de ştiinţă politică.

Ai crezut, cititorule, că a ajuns în palatul Victoria Aramis? Te-nşeli...monocolor. E perdantul Frunda, ce-l fără de păcat în faţa electoratului. Tulai, vai  Istenem, asta fost făcut numai in ciuda  colesterolului, ridicat mult, a fechetorului (n.n. Dan “Felix” Voiculescu).

Dacă baronii PSD-işti l-au înfrânat pe premierul Victor Ponta (oare râde Liviu Dragnea când mă adresez lui Victor Ponta cu apelativul: premier?) şi îndepărtând, pe bună dreptate UDMR-ul de la guvernare, acest D′Artagnan de Târgu Jiu forţează ridicolul şi în acelaşi timp romanul “După douăzeci de ani”, reinventând ridicolul. Ponta încearcă să reformeze UDMR prin atitudini de lup moralist, de parcă succesul reformării PCR, pardon PSD, a fost unul reuşit. Baronii, dinozaurii, rechinii din Animal Planet PSD au dispărut. Lupii tineri sînt în...staul. Hai Victore, mă laşi, moare de râs chiar şi creatorul tău, Adrian Năstase, aflat într-o liberate impusă.

Cea mai importantă minoritate din România, să nu râzi Mădăline (n.n. Voicu), era cât pe ce să-şi frângă gâtul la final de 2012, de aceea 2013 a intervenit spre disperarea unuia sau altuia.

După cum a început anul politic, îmi dau şanse mari că voi asista la un serial plin de polemici şi scuipat politic. Realizările sau faptele, mai încolo, poate în campania electorală de la europarlamentare în...2014.

Ptiu drace, dar când naiba a trecut 2013?

De dincolo şi de dincoace de normalitate, Pilu

       

PUŢIN DIN NIMIC

 În decembrie..., de fapt nu e corect. Nu pot începe prin a spune când ci, de ce!

Oameni trişti şi plini de simplitate, în marea lor parte, erau dispuşi la orice numai ca băiatul cu studii scurte şi ascunse să nu mai fie în fruntea ţării. La Timişoara s-a strigat cu sânge şi demnitate: Jos Comunismul! Apoi în toată ţara.

Cititorule, a curs sânge!

Au trecut de atunci peste două decenii. Cât de jos a ajuns comunismul, e o întrebare cu tâlc pe care îndrăznesc să-mi întreb conştiinţa şi viitorul.

După răsunătorul succes al palidei tomate (analizaţi leguma, culoarea şi...umorul) nu văd deloc graficul funcţiei de cod politic şi-mi dapăn amintirile una câte una, la sfârşitul fiecărei amintiri spun cu un limbaj de daco-geto-dac-beget ptiu, fira-ar mama ei a dracu” şi-mi provoc în continuare secvenţe color cu oameni în zeghe.

Poate sînt un pesimist, poate sînt chiar dobitoc sau poate un frustrat, dar niciodată nu pot fi luat de prost. De aceea n-am tăcut când alţii au băut, nu tac când alţii mânâncă şi n-am să tac când alţii vor funcţii. Poate te grăbeşti, cititorule, să desenezi un viitor pe axa: băut – mâncat – funcţie, să aflii cine şi mai ales...de ce.

N-ai să reuşeşti, dacă faci parte din tablou. Tu stai drepţi şi plângi, apoi priveşti cerul şi urli, mulţumeşti divinităţii pentru normalitate, abia apoi...desenează.

 Tomatele şi sucul lor nu pot colora şi asezona zama săracului mahmur, nici măcar nu poate avea preţ. Sorb zama din priviri, precum un tablou. Lămâile sînt acre şi dau gust peştelui, puţinul rămas îl las să curgă peste un ceai vechi cu gust de mucegai.

Jos Comunismul! Mă uit mirat şi nu văd nimic. Formez în grabă 112 şi chem salvarea. În jurul meu se aud cuvinte şi nu-i decât ecoul. Amabilitatea din capătul firului mobil se răsteşte la mine şi-mi trage  o vorbă de duh: „şi acum ce vrei mă, să vin eu să te iau”.

 Mi-am dat seama că sînt un dobitoc, ajung cu greutate în sufragerie şi-mi arunc fizicul pe fotoliu. Iau telecomanda şi dintr-o dată este viaţă în propria casă.

Evenimentele curg peste mine şi peste tine, cititorule. Da, chiar şi peste tine.

Lungimea celor douăzeci de ani a fost depăşită. Eu n-am înţeles democraţia. Mă întreb, următorii douăzeci de ani o să fie la fel de morţi ca până acum? De ce? Sînt un laş sau un bolnav. M-am îmbolnăvit de bine, de aceea fug cât mai departe de teama seringii.

 Viitorul ce a...trecut, din prezentul de atunci, n-are nimic cu nimeni. Găinile, ce-şi bat ciocul peste tot, n-au dat şi nu vor da niciodată ouă. Vacile, ce-şi freacă ugerele pe asfaltul sărăcăcios, n-o să dea lapte. Boii, ce trag ca fraierii la jug, n-o să ajungă niciodată lideri, rămân boi şi gata. Catârii se bagă şi ei în seamă, chiar dacă-s mai puţini. Nechează că ei numără cu „un” şi „două”. Aşa au făcut de-a lungul întregii limbi. N-au avut o opţiune fermă şi demnă. Laşitatea catârului îşi are originea în comunism, doar atunci se mai accepta...unanimitatea. Limba română a durut şi...încă mai doare.

 Ca ultimă întrebare: dacă nu l-am înţeles pe profetul Brucan şi cele două decenii, oare ce-i musai să înţeleg din pilda lăsată de istoricul Nicolae Iorga?

“Poporul nostru a crezut că dracul, fiind bărbat, nu poate fi destul de rău. Şi atunci a creat pe mama dracului!”

Plâng şi-mi ucid ultimile speranţe. De ce?

De dincolo şi dincoace de...decembrie, Pilu.

DUMINICA FULGULUI DE NEA

Încep această poveste cu două păreri „externe” la ceea ce numesc eu, inspirat ce-i drept de uitat duminica orbului din ′90, „duminica fulgului de nea”. Are mai multe înţelesuri, dar îi bine şi sănătos să revin la părerile atât de...externe. O părere vine în sprijinul puterii iar cealaltă ajută la mestecatul „ciungii amare” a...portocalei.

1.      El Pais: „România, piesa care nu se potriveşte cu Uniunea Europeană”

2.    Nepszabadsag: „Victoria USL este o reparaţie necesară”

Nu mi-am dorit şi nici nu îmi doresc să comentez punctele 1 şi 2, le-am trecut aşa în revistă pentru o acomodare mult mai eficientă la mersul pe jos timp de patru ani, mai exact până la viitoarele alegeri Parlamentare, când poate pensionarii de la Compact şi Holograf îl vor înlocui pe atât de nepriceputeanul solist (aşa se numesc mai nou cei ce cântă pe...litere) solist de la hichiu.

Am tăcut ca un mut, deci şi prin urmare îmi funcţionau ochii în perioada electorală. Mi-a fost teamă să nu fiu „şifonat” de bunele intenţii ale unuia sau altuia, cu alte cuvinte decât să vorbesc 30 de zile şi să tac 4 ani, am decis invers şi bine am făcut.

În urma succesului răsunător din „duminica fulgului de nea” alianţa cea mai ciudată din istoria partidelor politice de pe la noi, chiar şi domnul Brucan râde pe acolo pe unde îşi poartă acum profeţiile, mă pune într-o situaţie ciudată. Ei, useliştii, sînt atât de mulţi, doar unu-i salvatorul şi ăla e Ponta. La început am crezut că-i o poantă la adresa lui Ponta calificându-l de neînlocuit, apoi printr-o singură rotire a capului am văzut că-n urmă cu peste două decenii a mai existat un tip de neînlocuit şi mulţi au ieşit în stradă. Cei drepţi au şi murit, le-a fost scârbă de stradă şi de...viitor.

Să-mi fie teamă de noua majoritate? Nici într-un caz. Ea nu poate produce nimic valid într-un sistem bine pus la punct. Această linie a doua a „frăţiei pământeşti cu ochii plini de stele” nu-mi poate aduce surprize. Nici măcar agitaţia asta de tip „apă minerală” a gorjanului din Palatul Victoria  în contact cu minoritatea, alta decât celelalte, nu poate să-mi provoace atenţia.

„Duminica fulgului de nea” nu a adus nimic nou, nici măcar absenţa Robertei Anastase, cea care a unit două puncte contradictorii, în mod normal, pe linia politicii: frumuseţea şi preşedinţia Camerei Deputaţilor. Că n-a intrat Blaga: Păi ăsta îi motiv? Să fiu serios. Oricum Blaga se va rotunji după demisia din funcţia pe care o deţine şi nu o dă la nimeni, până la momentul ics (nu-i greşeală).

Toate aceste „succesuri” din „duminica fulgului de nea” nu-l surprind nici pe Moş Crăciun. El ştia că odată şi odată va fi înlocuit de Moş Gerilă. Orice început are şi un sfârşit, chiar dacă el se crede nemuritor prin...Cotroceni.

O să duc dorul ştirilor cu Nuţi şi Băse, aveau umor şi...decolteu. Acum nici acest drept la umor nu-l mai am. Cum să râd de un fost dascăl grevist, ajuns senator alături de un fost securist. Şi umorul...moare uneori. Legile încep să curgă peste mine pe melodiile interpretate cu atât sârg de flebeţea lui nea Nelu, nimeni alta decât...soacra liderului. Astă seară behăim în familie, pare ai spune eternul patron. E gata, sînt mulţumit de nimic şi toate.

Tisteţea nu-mi dă pace şi-mi arată un ADEVĂR crunt. Cum poţi fi majoritar când eşti...minoritar. Căutătorul Elodiei, surprins de arestarea lui Cristian Cioacă, a ajuns în Parlament, prin mesageri ce-i drept, să ceară în Plen căutarea Elodiei în declaraţiile de avere ale...debutanţilor.

Trist. Nu pot obliga, dar spun în scris, pentru tine alegătorule, că ai acest drept: de a alege! Poate, într-un târziu vei regreta. Dar ce contează, atât timp cât au decis alţii pentru tine.

Uite, ce decid eu pentru tine. Să ai parte de urcuşuri în viaţa asta al naibii de scurtă.

De dincolo şi de dincoace de urnă, Pilu

SCRISOAREA DESCHISĂ A UNEI LEPRE DIN TVR

 

În primul rând bună ziua (puteţi folosi orice alt salut ce poziţionează „timpul” şi „respectul”) şi multă sănătate. Aici, în Ardeal, pe lângă salut mai poţi primi un pahar cu stropşală, o bucată de slănină, un călcâi de pită, dar domnia voastră n-a catadicsit să-şi frece tălpile papucilor prin Cluj-Napoca, să-şi clătească ochii cu minunatele condiţii create de omologii-predecesori (ultimii trei nici nu şi-au bătut capul cu o vizită pe la TVR Cluj).

Normal şi benefic pentru ardeleanul din mine, îi musai să fiu chibzuit şi molcom pentru a-mi face opiniile înţelese, altminteri o să credeţi despre mine că sînt (eu sunt pentru...sînt) vreun fan de-al domniei voastre şi...nu-i drept.

Prima dezamăgire pentru mine e că sînt MULT MAI EXPERIMENTAT decât domnia voastră în meseria aceasta, care din păcate naşte invidii şi prietenii, ură şi dragoste şi nu în cele din urmă tunuri  şi rating. Din capul locului fac precizarea că nu v-am citit creaţiile literare cu şi despre manipularea prin mass media via clasa politică. Motivul e unul singur. Nu v-am găsit pe raft şi har domnului chiar intru prin librării. Aşa se numesc locurile unde se vând cărţi din ce în ce mai puţine. Într-un viitor apropiat aceste încăperi vor fi pe cale de dispariţie. Apropo, TVR Cultural a fost sau este un „fruct” pentru domnia voastră?

Cu ceva vreme în urmă, pe când vă băgaţi urechile în telefoanele altora, un individ glăsuia astfel: „...faţă de gravele încălcări ale dreptului omului pe care SIE le-a făcut, e un gest minimal. Cred că ________________ ar trebui să se retragă într-o peşteră şi să nu auzim de el vreo 10 ani...”. Stimate domn, acum ne jucăm puţin de-a clasa pregătitoare, asta numai dacă vreţi un nume. Înlocuiţi spaţiul liber cu un nume. Vă ajut. Claudiu Săftoiu. Să nu zâmbiţi, face parte din realitate. Spusele aparţin domnului Haşoti, nimeni altul decât ministrul culturii de pe la noi. Un liberal ca dumneavoastră, de altfel. Vorbesc despre principii şi nu despre manipularea mass media din zona politicului. Dumneavoastră în peşteră timp de 10 ani? Asta-i culmea. Trimis de cine? De  Puiu Haşoti, cel ce este de o „ireversibilă proastă creştere”, ce-i drept în viziunea lui Andrei Pleşu. Buimac, dau totul la o parte să-mi liniştesc gândurile când colo cuvintele domnului Pleşu mă împing spre numirile venite din politică. Cine-i adrisantul,  monşer? „ Este o recompensă jenantă pentru câţiva ani de clămpăneală anti-Băsescu la Antena 3 sau la alte televiziuni. Există, din păcate, destui inşi dispuşi să se vândă la preţuri mici.”

Trăncănesc ca o lele, vrute şi nevrute. Ba că-mi tremură budigăii de teamă să nu rămân fără slujbă, rate şi familie, ba că n-am inspiraţie în gândire.

Stimate domnule preşedinte, era să uit. Nu sînt pus de sindicat a vă scrie, nici pe departe. Nici nu sînt membru de sindicat. O fi rău?

Câte aş vrea să mai înşir, dar mi-e teamă că vă răpesc de la treburi unde-i nevoie de mintea şi prezenţa dvs, dar mai am o întrebare. Aţi atins din iulie şi până acum vreo lepră? Aţi afirmat cu subiect şi predicat “...în TVR există numeroşi profesionişti de foarte bună calitate amestecaţi cu oameni de o moralitate îndoielnică, adevărate pericole pentru prestigiul TVR. Tipul acesta de lepre în interiorul TVR, amestecaţi cu oameni de bună-credinţă a coexistat...” Cred că aţi împrumutat de la d-na Tatoiu multi-priceperea şi atotcunoaşterea, de aceea vă rog în modul cel mai serios şi în timpul cel mai scurt, vă dau timp O VIAŢĂ, să vă cereţi scuze public în cazul în care nu sînt o lepră, dacă sînt, asta e, chiar dvs aţi spus-o: “...a coexistat...”.

Între mine şi dvs este şi va rămâne o deosebiere. Eu am creat din nimic televiziuni, ziar (aici recunosc că nu de unul singur), radio. Ele funcţionează! Mă uit în cv-ul domniei voastre şi încep să-l cred pe domnul Pleşu.

Am rugămintea de a fi mai eficient pe viitor, înconjuraţi-vă de oameni ce nu vă lasă să greşiţi. Un sfat pe gratis. Decât la o emisiune cu Ciutacu mai bine la o cafea. Cheltuiţi doar 5 lei.

Rămân acelaşi salariat al TVR Cluj ca şi până acum, cu experienţă mult mai mare decât dvs. Asta e, nimeni nu-i perfect.

Cu respect, al dvs. coleg Alexandru “ Pilu” Bănoi

p.s.

Vă mulţumesc domnule Crin Antonescu. Practicile din opoziţie s-au dus pe apele râurilor curgătoare. Acum sînteţi la putere şi nu apreciaţi nici un gest din cele peste două mii de gesturi ale leprelor, cozilor de topor sau a altor cuvinte din limbajul liberal al unei Românii...ciudate.

La procesul de selecţie, cătuşele fac parte din scenariu?

BANALITĂŢI (E ora închiderii VIII)

Vorba dulce mult aduce, asta dacă aş avea un comportament de „aplecat” sau „dus”. Comportamente sînt, asta dacă m-ar interesa numărul. Ce număr? O, bată-te să te bată, este ecoul. Ghiftuit de atâtea şi atâtea, caut un pahar de apă, asta de prevenţie. Sughitul.

Proastă introducere, că altminteri m-aş face şi m-aş drege într-o cârtiţă spre ciuda şobolanilor din canal. N-am cuvinte „moi’ despre nimic şi toate. Nu tac şi basta! Nu daţi cu replici din filmul „Pintea” că n-am nici „cămeşă” şi nici „ciucalăi”. Am trecut cu bine peste bugetul...investit şi razele de soare apar odată cu ”punctele de sprijin” uneori discrete, alteori moi, pentru a nu distruge spaţiul şi...timpul. Puncte de sprijin? Ecoul de data asta a dispărut. Şi lui îi este teamă. Adică cum „şi lui”, mai este cineva, par a mă întreba în acelaşi timp vietăţile din canal şi din film. Canalul şi filmul n-au nicio legătură cu abonamentul de cablu tv, asta ca o primă informaţie sau...”notă informativă” pentru cei ce sînt „curioşi” la ce se întâmplă şi-n alte...părţi.

Timp de 90 de minte şi ceva m-am obligat să devin calm. Am reuşit. Sînt trezit din „amorţeala” impusă de un apel...telefonic. Nici n-apuc bine să dau „sara bună” că vin spre mine întrebări ciudate, normale şi...diferite de primele două. Cea mai banală a fost şi cea mai...scurtă. De ce? Nu-mi pot reaminti ordinea lor, dar la un moment dat a fost şi una de genul: pentru ce?  Înverşunarea asta „ciudată” pare desprinsă dintr-o reţetă parafată de medici istorici...bolnavi. Fiecare generaţie pare obligată să asiste, dar să şi participe la un conflict. Mondial e mai greu pentru că a dat buzna...multiculturalismul, dar pe spaţii mici totul e posibil, hai să-i spun în povestea de faţă...regional. Interesant.

Sportul a căzut, aici pe la noi, într-o groapă îngrijit săpată şi cu arhitecţi aşişderea. Nimeni nu mişcă-n front, altminteri riscă o pedeapsă în...exil. Cuvântul pare cunoscut, dar gestul? Când mă transform din „eu” în „noi” îi bai. Cu ceva „vremuri” apuse, s-a creat un mare fâs mediatic, intitulat „mari români”. Şi-au dat  părerea despre acest fâs, mai puţin de patru sute de mii de...”mici români”. N-au ţinut cont de golaveraj, de terenul impracticabil, de public, de fapt n-au ţinut cont de...nimic şi toate. Nu scriu clasamentul final, dar „îmi” atrag atenţia, că acest fâs a fost de fapt un...succes mediatic şi nimic mai mult. Fiecare ROMÂN este un MARE ROMÂN. Aşa aş vrea să arate acest popor, să aibă oameni mari. Dacă acest „fâs” era construit sub semnul minus la golaveraj, „cei mai mici români”. Cum ar fi stat lucrurile? De aceea cred că fiecare are dreptul să existe şi să fie EGAL cu cel de lângă el, altfel risc să apreciez în continuare aceleaşi „valori” pline de colb şi mucegai.

A plecat Cristi Dulca. Pot să fiu „mare român” şi să spun „nu-i nici primul şi nici ultimul”. E mult prea simplu şi şobolanii din canale roiesc, dau târcolae şi la un semn, haţ şi prada cade în...B, C, E sau altă categorie din permisul de conducere. Interesant (din nou acest cuvânt) se construieşte, din ceea ce văd, o pistă falsă ce duce la pierzanie. „Cine-i mai u-ist”. Aş fi tentat să cred că-i o joacă între doi parteneri ce-şi spun bună dimineaţa iar până ce apune soarele caută în fiecare moment să arunce cu orice „mişcă” în celălalt, dar nu sînt tentat să cred o banalitate. Ciudăţeniile apar în acest spaţiu mioritic datorită „marelui românism”, altfel aş fi rigid, un bun executant dar şi individ ce-şi respectă legile. De aceea nu tac. Atâta pot să fac. Să nu tac! Mi-e frică de...frică.

Să povestesc în scris despre jocul de la Mediaş? Nu sînt în stare. Am fost şi rămân un caustic, în cele scrise evident, despre tactică şi caracatiţele ei. Sînt subiectiv când scriu despre Dulca, de aceea gestul lui nu-l înţeleg, dar pot să-l întreb: Cristi, de ce n-ai venit după meci să dai cu piciorul în maşina mea spunându-mi că am cântat fals? De ce? Aceeaşi banală întrebare ce am auzit-o la telefon.

Câteodată stau şi privesc cerul ciudat de albastru, caut un răspuns plăcut mie şi sufletului meu la o banală întrebare. De ce acest club n-a avut parte şi de linişte. Aduceţi-vă aminte de bancul în care este prezentată creaţia de pe spaţiul mioritic. baladele anonime rămân în biblioteci semnate, iar în contactul lor cu cititorul...anonime.

Plec trist din acesată poveste, nu înainte de a-mi reaminti că „suporter” e substantiv şi nici într-un caz verb. Da interesantă (din nou şi...iarăşi) expresie: ai verb în tine. De ce oare un individ poate să fie mare iar umbra lui mică? Este un pamflet, nereuşit ce-i drept, dar sper că într-un viitor apropiat să-mi explice cineva de ce oina este sportul nostru naţional. De ce? Pentru că noi...oinăm, îmi şopteşte ecoul. Apropo, în acest sport există o expresie utilă dar atât de nefolositoare în afara jocului: prins la mijloc.

De dincolo şi dincoace de „pila”, Pilu.

FLORI DE TOAMNĂ

A fost splendid şi mult mai mult. ECHIPA de handbal a Universităţii Cluj a reuşit (în sfârşit) să ajungă „Acolo unde se avântă vulturii”, asta dacă-mi permiteţi plagiatul (aş, se poartă) după un film regizat de americanul Hutton şi numai ştiu cum. Pentru două zile, aceste fete minunate mi-au predat, încă o dată dacă mai era nevoie, o lecţie plină de simplitate, modestie şi încredere, într-un cuvânt: curaj.

În „duelul” eu şi ELE, mărturisesc că n-am crezut, am fost, hai s-o spun pe şleau, un laş. Nici nu-mi pasă de întrebarea: ce va fi în continuare? Ştiu că ELE sînt pe o suprafaţă de joc cu un singur marcaj, cel al...handbalului.

„Sala” trebuie să-şi primească oaspeţii. Echipa a câştigat nu numai o calificare, îmi place să cred că a câştigat şi PUBLICUL, cel destul de discret până acum. Cantitatea lor a fost uriaşă la câteva dueluri (n.n. meciurile cu Oltchim sau câteva meciuri în cupele europene), acum, cred că e benefic ca ele să fie la fel de aplaudate, măcar un an (competiţia internă) şi apoi totul să se REPETE!

Nu arunc cu adjective peste ELE, aş deveni fad şi inutil, dar nu pot să uit atât de uşor că-n două zile, O ECHIPĂ, ce a râs la conferinţa de presă atunci când le-am întrebat despre prima de calificare (n.n. nea Gică a râs mai tare), a reuşit să atragă atenţia Europei handbalistice şi-n alt loc a României handbalistice. În sala „Horia Demian”!!!

ELE, sprijinite evident de un PUBLIC fantastic, au învins vicecampioanele Rusiei. Nu intru în tactica jocului de handbal şi să-mi reamintesc discuţiile cu cei avizaţi despre lecţiile de apărare ce se „manifestă” prin Rusia sau alte ţări din Europa, de fapt aici se joacă handbal, dar simt nevoia să dreg „ceasul” celor ce apar destul de rar uneori şi dispar destul de des din...sală. Mă refer la cei ce POT AJUTA...sportul, dar aici şi acum, handbalul.

Cei ce decid la această echipă bănuiesc că ştiu ce înseamnă EFORT şi RESPECT. Nu-mi plac amănuntele atunci când regulile (nescrise) ale jocului nu sînt respectate. E greu şi e frumos. Implicările de acum sînt mult mai multe, mai deosebite şi cu atât mai „zvelte”. Nimeni n-are dreptul de a trăda. Simt bucuria noului, simt că ECHIPA va fi un vector complet. Pe lângă cei...de până acum, îi musai „dragilor aleşi” să deveniţi mai utili. Interesant. În prima zi l-am văzut în sală pe cel ce a escaladat „Moldoveanu” şi acum se mândreşte că „s-a suit pe Dealul Feleacului”, asta n-ar fi bai, dar într-un „conflict româno-rus” tare bine-i şedea în sală. Când colo, „a alergat”...pe bune (limbaj la modă). Alesule edil, alături de celălalt şef ales cu mustăcioară şic, vă sunaţi, vă pieptănaţi şi vă înconjuraţi de oameni vrednici, ce ştiu cu ce se „mănâncă” acest sport (n.n. - handbal) şi „musai” să sprijiniţi această VOCALĂ ce naşte (şi bine face) atâta pasiune, crez şi demnitate. Dacă ELE au ajuns până aici, îi musai să existe implicare eficientă, nu doar fâsuri şi interviuri cum se practică, din partea celor CE POT ŞI SÎNT OBLIGAŢI SĂ PĂSTREZE CU DEMNITATE ŞI RESPONSABILITATE tot ceea ce s-a creat la acest club. Hai că ajunge.

Sînt plin de speranţe, chiar mă gândesc să-mi forţez bugetul şi să ajung...măcar într-o deplasare, oriunde ar fi asta, dar până atunci să nu se strice nimic din ce s-a zidit. E frumos şi senin. O zi de toamnă plină cu recolte. Toamna asta a adus un zâmbet de copil. S-a născut un vis.

Nu pot pleca din această poveste fără să privesc spre ELE şi să „le arunc de la 9 metri” un buchet MARE cu FLORI DE TOAMNĂ, cât calificarea LOR. Dacă mi-am început această poveste folosind un nume de film şi făcându-le, în mod şugubăţ vulturese, cred că ELE merită să le salut pe rând şi asta fac.

Vă mulţumesc şi îmi cer iertare că am fost „un laş” şi n-am crezut că puteţi învinge. Iertaţi-mă!

Sărut-mâna fetelor!

Florentina Carmen Cartaş, Florina Maria Chintoan, Elena Nicoleta Dincă, Ştefania Florea, Irina Iva, Cristina Laslo, Alexandra Lup, Ana Maria Măzărean, Raluca Elena Mihai, Magdalena Elena Paraschiv, Viktoria Petroczi, Mihaela Ani Senocico, Andreea Lucreţia Tetean, Mihaela Maria Tivadar, Alina Ileana Ţurcaş, Clara Stela Vădineanu, Abigail Beatrice Vălean.

Fetele în acest drum „n-au fost de capul lor”. E nevoie de pregătire, de disciplină de câte şi mai câte. Dincolo de mustaţa destul de şic, pare că se ascunde un ardelean (n.n născut la Buzău prin ’57) neaoş. Uneori e aşa. Nici nu mai ştiu de câţi ani e la Universitatea. Bucuriile „americane”, „maramureşene” sînt prăfuite pentru unii, dar pentru tine, Gheorghe Covaciu, sînt la fel de proaspete ca această calificare în Liga campionilor.  Te-ai sprijint, e drept, mai mult fetele, pe Victor. S-a „sprijinit” şi naţionala pe el. E bine când te poţi bizui pe „ceva solid”. Despre naţională în altă poveste, aştept ca noul antrenor să-şi desfăşoare „atitudinea” în rezultate şi nu printr-o atitudine de „2 minute” cum îi este...felul.

Mulţumesc Alexandru Dezmeri, Constantin Paraschiv, Victor Baciu şi Gheorghe Covaciu.

Ah, era să uit de Cosmin Sălăjan! Dumnezeule, ai făcut trecerea de la trening la costum şi tot fişierul l-ai dat peste cap în mintea mea. Pe viitor forţează nota. Stai „la patru ace” cât mai mult timp şi la primăvară...ne îmbăiem în Someş. E un vis, dar e frumos. Apropo, mi-a plăcut povestea ta...scrisă!

Povestea nu se încheie, ea merge mai departe. Dincolo de...9 metri.

De dincolo şi de dincoace de semicerc, Pilu Bănoi

NINJA (E ora închiderii VII)

Aţi văzut prin drumurile voastre oameni ce intră în vorbă cu „noii întâlniţi” şi povestesc cu mult calm şi cuvinte bine alese, ce şi cum despre noua credinţă? Că ei au fost martori la una şi la alta? Cu gânduri precise urmăresc un scop, ce-l păstrează din generaţii în generaţii. Nu daţi cu bota în mine, că nu-mi doresc să devin un mini-misionar, dar dacă tot ce-i în jurul meu îmi arată că drumul cel mai scurt la poartă e prin mlaştină, aşa o fi sau şi mai simplu dacă o sută îmi spun că sînt nebun, doar n-oi fi eu mai „ţifraş”  să spun că nu-i aşa. Mă duc cu gloata şi oi vedea eu ce va urma. Ăsta ar fi un prim start. Păi dacă îi start, să vină...grila. Ar mai fi o variantă, sau încă una şi încă una şi încă şi mai câte până când ajung la enunţul cu nebunul şi credinţa.

Asta a fost în loc de introducerea poveştii, pentru că ea, sărmana, n-are sfârşit. Deocamdată.

Totul începe aşa cum se termină. Nu ştiu cum se face, că mister I.M. (îmi plac iniţialele, precum şobolanilor canalul) ajunge pe la club în mod...vizibil. Apariţiile ştiinţifico-fantastice de până acum se duc pe apa Someşului ce se varsă în...Teleajen. Înconjurat de unu, doi salariaţi (personajele de afară nu intră în discuţie) plătiţi au ba, îşi lăfăie inteligenţa prin club, cărţi, acte, telefoane şi alte „utilităţi” din clădirea...încă neplătită. Chiar, domnule patron (am făcut mare efort să scriu şi „domn” şi „patron”) bunul simţ al „investitorului” nu vă dă dreptul de a vă răsplăti, cel puţin, oamenii care muncesc în fiecare secundă pentru club? Eu, chibiţul, vin la meci şi atât. Apropo, ai idee de când cel care are grijă de sănătatea echipei n-a mai trecut să semneze...grila de start? Dar ce-ţi pasă. E drept că n-avem echipă, dar ce avem conducere? Un individ pe numele de iniţiale U.D. îţi închide telefonul dacă îi vorbeşti frumos. E trist, mai ales pentru istoria acestui club. Ce nume au ajuns să poarte pe piept „singura vocală” atât de solid şi curat prezentată de regretatul istoric Gh. Bodea şi nu numai. E trist să vezi cum nimicul e mai mare. Îmi spuneam zilele trecute cum se împute peştele, aşa-i, de la cap, dar şi din interior.

Revin la meci. Am fost sunat, mai demult ce-i drept, de un deontolog-şobolan, să-mi arate ce şi cum despre Dinamo. Cu un limbaj ce nu-l găseşti decât la papagalul ce linge, ce devine salahor şi nu în ultimul rând  câine de pază (aceste specimene se găsesc şi pe alte maluri, nu numai pe cel al  Dâmboviţei) mă obligă să retractez tot ceea ce am scris după meciul de la Mediaş. „Aşa am făcut” şi am scris o poveste scurtă. „1919”. (n.n. http://www.ucluj.ro/editoriale/pilu-1919-i3810.html )

Începe meciul (altă denumire n-am găsit) şi Crăciunescu cel mic, din toate cnp-urile de vedere, dă galben şi păstrează echilibrul de pe teren. Asta îmi place cu echilibrul. Doamne, am uitat, de fapt aceasta e enunţul de început. Elevu mă salută şi eu îl ignor. Îmi revin după ce axa: Manu – Gelu – Vasile mă atenţionează. Elevu la „patru ace” prin tribună. Credeam că-i bal mascat, dar aflu că la o nuntă aceasta e...ţinuta. Cu tot „băşcăul”, Elevule îţi stă bine.

Revin la joc şi lovitură din cer. Dumnezeu le suceşte minţile lui Crăciunescu şi lui Pulhac. Vine Dinu Viorel pe post de sfântul Petru şi dă frâu liber imaginaţiei mele de naiv. Batem. Tot acelaşi Dumnezeu şi acelaşi mic Crăciunescu, sucesc de data asta alte capete, inclusiv al meu. Din naiv devin normal şi văd cum Danciu-gol îl linişteşte pe Clau-gol. Atenţie la această frază, analizaţi verbul şi abia apoi...rezultatul final. Nu se întâmplă mare lucru, decât o înfrăţire a unor suporteri în alb- negru cu un grup din colţul vechiului „Ion Moina” îmbrăcaţi tot în alb, dar cu o dungă roşie. Scandau frăţia. Îmi revin în  minte cuvintele lui Remus Câmpeanu înaintea meciul dintre U Cluj şi UTA din ediţia 1968 – 1969. Mulţi dintre „suporterii înfrăţiţi nici nu erau...apăruţi”.

 "Era vorba despre o ură generală a clujenilor faţă de sistemul opresiv, care era reprezentat de Dinamo. Ne opreau oamenii pe stradă sau oriunde mergeam în oraş, în orice medii, şi toată lumea ne atenţiona să pierdem cu UTA, ca să nu trimitem titlul la Bucureşti"

“Fane Cârjan, fost deţinut politic, era antrenorul nostru. Chiar şi aşa, în ciuda suferinţei care a simţit-o în anii de penitenţă, ne-a rugat să jucăm cinstit. Însă presiunea a fost atât de mare încât a ieşit un meci extrem de ciudat. Pentru că în sufletul nostru, ca să fiu cinstit, nu ne-am fi dorit să plece titlul din Ardeal"

"Ne simţeam vinovaţi, deşi nu a fost vorba de nicio înţelegere. A fost singurul moment de acest gen al carierei mele. Au urmat apoi mici interogatorii ale anumitor persoane”

Începe repriza a II-a şi privirea mea e tot la ţinuta impecabilă a lui Elevu. Stă semeţ în primele două picioare să nu-şi şifoneze costumul. Stă ca turnat. Aperitivele se usucă pe masă. El e la meci, ca mulţi “U”-işti de altfel. Şi-au adus energiile pentru a-şi cânta Istoria, Limba, Tradiţia şi Adevărul. Din păcate “soliştii” au mizat pe alt...solist. 2

Greşelile au apărut abia după ce unii au descoperit restaurantele şi cluburile de prin Cluj şi Napoca. Nu scriu aici şi nici în altă parte despre aceste “muzee” cu program...nocturn. Iniţiala K poate să-mi contrazică spusele, dar ar fi riscant. Şi nu numai iniţiala K.

Spre final, viitorul atacant al “naţionalei” îmi provoacă greaţa şi îmi vin în minte cuvintele unui mare făcător de bine în fotbalul nost. Pe numele de iniţiale D.D. (nu-i Dan Diaconescu). Să citeşti şi să...crezi (?!)

“...de când vă tot spun eu că fotbalul românesc este valoros. Date fiind condiţiile create de guvernele din ultimii 20 de ani, fotbalul nostru este un erou...”

Meciul ia sfârşit. Câştigă câinii. N-au mai “muşcat” de prin 2008. Caninii lor sînt cariaţi iar dacă “latră” după această victorie e penibil. Bag mâna în buzunar, scot biletul de la pariuri şi-l rup. Ce tâmpit am putut să fiu, mi-am pariat bugetul pe 1 solist, când colo un 2 cât se poate de limpede, simplu şi... aşteptat.  Ţucudean şi Danciu-gol m-au lăsat la “şuşu”...gol. Afectat de înfrângere Clau-gol îl linişteşte la vestiar pe atât de “amărâtul” Muzac. Ies târziu din vestiar, chiar foarte târziu. Îi înţeleg, erau, sînt şi vor rămâne abătuţi de această înfrângere. Cine ştie, la Tulcea poate Claudiu este arma secretă şi loveşte...Cupa. Orice ar fi, îmi pariez “noul buget” pe 1  solist.

Astăzi n-are rost să dau note, mi-am luat liber de la şcoală, ce naiba, doar meciul s-a jucat sâmbătă spre duminică când lumea e la...nuntă.

Imediat după evenimentele friguroase din decembrie 1989, urlam ca-n gură de şarpe că nu-mi vând ţara şi alte obiecte de pe raft. Le-am dat la ofertă, de aceea chiar îmi permit o întrebare. “Soliştii” ce n-au primă, salarii şi alte venituri licite pot să-ţi construiască propriul lor sistem de venituri?

Oricât de rece ar suna, chiar îmi doresc să vină odată...finalul. M-am săturat de această moarte clinică. Citesc şi-mi dau seama de simplitatea corupţiei pe site-ul D.N.A. - “în sens larg, corupție este abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie” – păi dacă aşa stau lucrurile, e...simplu. Nu-i aşa?

Vedea-mi-aş pariul...onorat!

De dincolo şi de dincoace, Pilu

p.s.

- ameninţările nu-şi au rost, dar asta nu îmseamnă că surprizele nu apar;

- am numărul lui Gigi. Nu vă interesează ce-am vorbit cu el ? (asta pentru unii…enoriaşi)

- despre turneul de handbal din Liga Campionilor, separat şi...detilin. La 5 în sală. AICI SE JOACĂ!!!

- nu a fost BLAT a fost un meci obişnuit din CAMPIONATUL VALOROS lui nea Mitică. Punct.