06 august 2013

T.A. S. - Totalitatea Abuzurilor Solide

Canicula bat-o s-o bată. N-apuc să-mi ascund existenţa la umbră că minunea solară pune stăpânire pe unele minţi. „Farmecul vieţii” distrus precum dorinţa de normalitate în sportul autohton. De 180 de minute au avut parte „licuricii din Giuleşti” de pâinea brutarului Mitică. OPC-ul, de fapt TAS-ul, le-a interzis aluatul, blatul sau alt preparat, nu neapărat, de cofetărie.  Şi-au făcut de cap în grânele lui Porumboiu, veşnic nemulţumit de arbitraj, joc şi propriul cârmaci şi într-un stadion ce are numele de „singuri împotriva tuturor” (o tempora) cu echipa academicienilor. Doar atât au respirat. 180 de minute plus cele poate 5 sau 6 minute de prelungire. Lovitură de teatru, că deh la un metru sau doi e teatrul Giuleşti, în fotbalul curat a lui Pristanda. Curat sport. Murdar joc. TAS-ul a decis una şi bună. Nu ştiu dacă sînt oameni „ce simt” sau „se simt” cu musca, atitudinea sau interesul pe căciulă, dar mi-e teamă că-n trei zile se uită. Nu-i bai, vine Concordia cea retrogradată şi totul de la capăt încă o dată. Ptiu arme minune. Liga spune – liga vorbeşte? – una, ferefeul dă şi el şi nicio decizie adevărată. Liga lu’ Mitică e chiar mică. Don Corleone cât de relaxat poate să fie un individ şi să dea din el următoarele cuvinte, lipsite de logică şi bun simţ: „...“De ce n-accepţi, mă?! Ce dracu vrei acum, să baţi Steaua? Treci şi joacă!...”Mitică eşti brutar din cale afară. Mircea Lucescu prin cuvântul – caraghios – a fost discret precum normalitatea de pe la noi. Oare cine naiba a condus echipa securiștilor de pe aici? Oare cine? Te-ai întrebat cât bine au făcut predecesorii preacinstitului Pacepa şi urmaşii lui? Nu-mi spune că ai auzit de Canalul Dunăre -  Marea Neagră? „...  De ce să ne dea în judecată Rapid, că i-am dat 200 000 fără să aibă dreptul? Nu ştiu cum mai recuperez banii ăştia. Noi am ajutat Rapid, printr-un baraj, ce vină au Federaţia şi Liga?...”

Parcă m-aş plimba cu birja alături de domn Mitică. „Am dat fără să aibă dreptul”. Cinstiţilor din ţara asta, sesizaţi-vă! „Ce vină au...”. Nu aşa. Ce vină AVEM (adică voi)!

Cinstel celor ce au curaj să spună NU.

Eu scriu şi spun. NU, domn Mitică. Ajunge. Pe lângă penibil, ciudat şi trist mai adaug expresia atât de folosită şi respectată aici în ţara asta – las-o mă că merge şi aşa.

Ajunge domn Mitică, ajunge Naşule. Domnilor ajunge. Peste cincizeci de ani nenăscuţii vor culege roadele muncii voastre şi ale „pupinvaloroşilor” subalterni. Schimbaţi echipa, vin din spate copiii crescuţi de voi cu atâta trudă şi sacrificiu (de apreciat „singularul”). Popescu şi-a făcut echipa. Prunea încă nu. Porumboiu ameninţă cu candidatura. Dacă românii îl aşteaptă pe Antonescu (n.n. profesorul de geografie) chiar nu mai contează cine conduce ferefeu sau brutăria.

Mitică Veşnicul s-a întrebat la o întrebare (?!): „ce sînt tâmpit?” – într-un dialog la sport.ro – aşa-i coane, nu eşti tâmpit, n-ai cum, doar ai fost colonel fără studii, preşedinte la cubul securiștilor de pe la noi. E bine. Chiar şi Pacepa preacinstitul s-a plictisit de atâta prostie.

Români din lumea întreagă TAS-ul pare salvarea, dar s-au plictisit şi atunci privesc spre „TAB-ul cel celebru”. M-am convins nu am probleme serioase, deci şi prin urmare n-am nevoie de profesionişti, câteva mici penibilităţi, deci şi prin urmare vreau să fiu cucerit de brutari. Mânca-v-aş aluatul.

F.C. Botoşani – Săgeata Năvodari 1 : 1

Anul trecut duel de „B”, anul ăsta duel de „A”. La anul duel de Liga Campionilor. E bine, Naşul şi Corleone au orgasm fotbalistic.

Steaua – Concordia, Rapid sau orice altă echipă ce ştie să frământe

Amânat. S-au vândut mai multe bilete netipărite.

Corona Braşov – Astra Ploieşti acum din Giurgiu 2 : 5

Deocamdată noii giurgiuveni se mişcă binișor. Bat şi bat rău. Budescu pe urmele lui Rusescu. Mi-e dor de Ceauşescu. Trăiască Iliescu. La anu pleacă şi Băsescu, dar vine Popescu. Bravo Astra. Dute-n grupe, acolo se joacă fotbal.

 

Pandurii Târgu Jiu – Oţelul Galaţi 2 : 1

Noroc cu medieşenii, altminteri minerii foloseau cărbunele. Tot „gazul” e la putere. Pustai puţină atenţie nu-ți strică. Recomandare domnului Condescu. Pe viitor, dacă e cazul evident, când intrați pe stadionul dr. Mircea Luca, vă rog o mică plecăciune. ACOLO ”au dansat” valorile românilor din Transilvania și nu numai.

ACS Poli Timișoara – Gaz Metan Mediaș 2 : 1

Cristi Dulca și încă un eșec. ”Gazul” a încercat secul de Recaș și s-a...fript. Metanul din gaz acum e la Pandurii. Mister Horoba, așa că-i greu cu papa la sufertaș? Poli e o echipă ciudată. Nu joacă, dar bate. Ce se întâmplă când ”secul de Velcea” va juca? Apar...înfrângerile?

Viitorul Constanța – Dinamo

Academicienii joacă precum dascălul. Câinii joacă precum mușcă. Anghel, nu haiducul lui ”șase cai frumoși” ci nepăpușarul lui Gică îl recondiționează pe Dică.  Mulțescu pe nisipuri mișcătoare. Urmează meciul cu Steaua lui Becali cel de dincolo de liberate. Să curgă cu brânză pentru...câini.

F.C. Vaslui – 1907 Cluj c.f.r. 4 : 0

Patronul cu nume moldovenesc, oraș moldovenesc, e în agonie. Cu 2 puncte nou promovate și un sec de Vaslui se uită cu ochi mici la contractul...strâmbului. E bine făcut. Ioi, iștenem!

 ”U” Cluj – Ceahlăul 1 : 1

Am spus trei etape. Gata, după meciul cu Astra cobor adjectivele peste Ganea, specialul semi-analfabet MărJinean și pun de o ratotă pentru Walter.

Gata, au trecut trei etape. Penibil. Tu ce spui Mitică?

De dincolo și dincoace de aluat, Io

p.s. întrebare. S-a redus TAS-ul sau TVA-ul la brutărie?

03 august 2013

TAS.ul !

E vacanţă cam peste tot. În Guvern, putere şi opoziţie. La Cotroceni se lucrează şi încă bine. Deh, sînt bugetari. Deocamdată. Teba, tatăl Ebei, se mişcă natural. Când pe plaja de la Neptun când pe piaţa transferurilor. După ce „şi-a înscris” în campionat „mişcarea preapopulară” aştept să „simt” decizia TAS (Totalitatea Acţiunilor Subternane). Cu rânjetul hăhăit şi calmul marinăresc, el giocattore, simte că piaţa transferurilor e în pericol. Sume de verzişori circulă fără atenţia Albei ca Zăpada sistemelor de control şi alte matrapaslâcuri ce nu-şi caută „rolul”. Chiricheş blocat! Atenţie! Crin Antonescu e liber de contract !?

Transfer egal coabitare în lumea bună. Crinel, pe prenumele de copilandru a politicii, începe să se mişte şi el natural de...dreapta. Asta văd. La aşa campionat aşa jucători şi echipe. E plin de fair-play. Ptiu drace cât de naiv am devenit într-un sfert de secol.

Simt o „mişcare” surprinzătoare pe piaţa transferurilor. Fraţii Becali mai au de învăţat, chiar şi fraţii „Gică” (H. şi P.) ce-şi pregătesc fotoliile de la ferefeu şi şemineu. Crin îşi negociază postul, viitorul în grupe şi de ce nu viitorul de...după.

Mister jucător, originalul, m-a ameninţat demult cu „noul” la putere. O femeie în funcţia de preşedinte. Abia acum am înţeles de ce? Nada cu „blonda de la Cotroceni” e o pistă falsă, pentru a diminua...miza şi suma. Sacrificiile? Un moft în faţa poftei.

Coabitarea vorbită, scrisă şi etalată de „trepăduşii jurnalişti” (nişte moguli executanţi) nu dezvoltă viitorul. Echipele se agită. Miza „ligii campionilor”  agită antrenori şi meneJeri. „Biciclista” vorbea lunile trecute cam aşa: „Gigi Becali se cheamă el”. M-am străduit să înţeleg mesajul sindicalist a pupinumanului meneJer, dar n-am reuşit. Aşa şi fostul căpitan, fără do$ar, grăieşte astăzi, dar fără sunet. Atenţie la fapte.

Minusculul Crin va creşte. Victoraş e în vacanţă. În state. Pardon cu „S” mare.

După foileTOANEle cu Pacepa cel vândut şi cinstit, scuze tovarăşe Ion Iliescu, după privatizările, de fapt corect e...privatizarea, cu iz de „na-ţi-o ţie dă-mi-o mie”, aducerea de bună voie a „marelui terorist”, mă surprinde tăcerea lui Crin. Oare chiar aşa să fie? Viitorul preşedinte a ţării va fi...o EA?

Ceritudine de tâmpit (ascultătorule mă refer la propria-mi identitate). Victoraş n-a plecat în vacanţă cu CFR Marfă. A lăsat-o acasă. Altă certitudine. Cireşica nu-i haltă, în cel mai dezastruos caz e o bodegă.

Gata, m-am obosit. Mă aşteaptă „apa” cu gheaţă a piscinei, fetele şi...preşedinţia.

De dincolo şi dincoace de coabitare, Io

 

p.s. Victor, tu ai uitat de durata numărătorii de la box? Doar 10 secunde nu 10 ani!

02 august 2013

MIRCEA PILOTUL

Iarna nu-i ca vara ştiu şi eu şi tu cititorule, ce nu ştim e, dacă cele două anotimpuri sînt de pe la noi, că nu-i nicio diferenţă. Temperatura o uit pentru că nu suport...canicula.

Preşedintele ales e autorul zicalei ce poate într-un viitor va face parte din manualul politic de dreapta a „noii” mişcări de...dreapta. Cât de inteligent poţi să fii dar şi şugubăţ, în acelaşi timp, pentru a „scuipa” printre două cuburi de gheaţă, o astfel de nerostită de către alţii. Cu alte cuvinte când eşti în dreapta nu poţi vedea spre stânga dacă ţi-e privirea alan-dala.

Vara, soarele nu face nicio diferenţă între inteligenţă şi prostie. Se agită pe la unele posturi, câteva duduiţe şi anunţul clasic: poartă şapcă pe cap şi bea lichide, cel puţin doi litri de haşdoio. Sînt indivizi, ca mine de altfel, şi ignoră un astfel de anunţ.

Zilele trecute făţarnicul Mircea Duşa îmi explică cum stăm, noi românii, cu spaţiul aerian. Acest militar face ce face şi e peste tot. Nu există eveniment militar că-i la teveu. În cămaşă, la sacou, costum, pijama, nu contează, umbra lui Mircea e peste tot. Uşor glumeţ cu poză de politician inteligent îşi adaptează faţa în funcţie de eveniment. Dacă sînt victime, lacrimile stau în poziţie şi după ce teveurile „şi-au făcut albul” şi sînt în direct dau în hohote. Băiatul ăsta e perfect. Am impresia că în armată, atunci pe vremuri, a fost făcut fruntaş după primele cinci minute de...cătănie. Îi place să se bage oriunde, chiar şi-n rahat, evident dacă-i necazul dincolo de budă.

Lovit de gradele caniculei „Mircea militarul”, mult mai şugubăţ decât preşedintele, se aventurează în declaraţii pline de umor, rahat, seminţe şi indigo politic. Cititorule, cum poţi să-ţi dai seama dacă armata română are nevoie de avioane? Simplu te urci în unul vezi cum e şi decizi. Dacă nenea Iancu ne-ar fi contemporan, Mircea taică, numele de indicativ „cetăţeanul turmentat” era înlocuit cu „cetăţeanul zero”. Citat din bravul militaur Mircea (copia eorului lui Hasek)  - „...Dupa vizitele medicale si obtinerea brevetului medical pentru pilot de supersonic, am facut un zbor si cu un MiG-21 LanceR pentru a vedea daca, intr-adevar, aviatia de vanatoare e necesara armatei romane sau nu este. Si este necesara!..." după ce-am aflat necesitatea m-am liniştit. E pace!

Nu-i! „Mircea militarul” îmi explică despre marţieni şi ozeneuri. După ce ne-au dat târcoale romanii, tătarii, turcii şi alţi militari dispuşi la luptă, astăzi când sîntem cetăţeni europeni şi membrii NATO, dar fără niciun interes turistic, extratereştrii au ajuns să ne invadeze.

Cum politica de pe la noi nu mai are duşmani tereştrii, cei din cer au ajuns să-şi măsoare forţele cu Ponta, Oprea, Grapini sau alţi tereştrii cu realizări dincolo de cer. Dacă n-am scris despre Antonescu şi gaşca nu înseamnă că au scăpat. (mai am 20 de zile de concediu)

Mirciulică taică, de mult televiziunea publică nu mai difuzează emisiunea cascadorii râsului. Te râde şi şeful sie de le tevereu, pardon fostul şef sie. Cum poţi grăi „obiecte neidentificate ne survolează teritoriul”? În secunda doi, din extraterestru deveneai gropar, asta numai în cazul în care eram marţian, dar sînt un biet pământean cu origini române şi suport cu stoicism prostia. Până când? Până când marţienii îşi deschid o alimentara-n colţ.

Mirciulică eşti varză călită cu miros de mucegai. Dă-ţi o palmă şi zboară-n ţările calde.

De dincolo şi dincoace de Cer, io, marţianul.

 

p.s. Mirciulică, expresia „aveţi o problemă” cu semn de întrebare la capăt nu te apără de gafa fără limite, ba pardon cu limite. Aştept  următoarea gafă, eşti în stare de orice, chiar şi de nedemisie. Eşti mic. Chiar mai mic decât Boc. Apropo am citit Legea 256 de prin 2001 şi n-am găsit nimic despre gafele bravului soldat Mirciulică. Repet, eşti mic şi chiar mai mult de atât.

30 iulie 2013

PREZENT ZERO. VIITOR? MINUS UNU



Cu o amânare, două surprize şi restu' ce a mai...rămas, s-a dus şi cea de a doua etapă din inimitabila ligă de fotbal condusă cu atât de multă atenţie de cel mai valoros brutar, dintre cuptoarele ce-mi răcoresc celula, pardon canicula.
Ce naiba de comparaţie între caniculă, brutărie şi fotbal. Nici una nu poate să-mi garanteze succesul la viitoarele alegeri, ba că-s în zona complexului „23 a 8-a” sau pe la „Cotroceni”.
Mitică cel Veşnic, mai discret ca de obicei şi fără declaraţii demne de oracolul prăfuito-securistic, îmi răscoleşte liniştea, eventuala linişte de fapt.
După ce eram ameninţat prin iunie cu Iaşul fără teiul lui Eminescu şi Chiajna cu tot cu castanii de prin unicul parc, cum că ele se vor „tăvălii” în noua ediţie – minciună grosolană încă înainte de a fi rostită – Mitică Eternul, că despre el este vorba în propoziţie, mă linişteşte de tot. „Nu plec de la Ligă”! La această afirmaţie nici cea mai înciudată instituţie nu se poate sesiza. Şăful mi-a explicat cum stau lucrurile, mai mult vrea să pregătească „totul” ca 10 ani de acum înspre Apocalipsă, cel ce îl va urma, asta numai dacă se va întâmpla vreodată, să n-aibă nici un „aluat” de pregătit pentru...brutărie.
Îţi spuneam, cititorule, zilele trecute despre „pieptul dezgolit” a...tricourilor. Asta parcă n-a ajuns, dar s-au redus aproape de elementul neutru pentru adunare, informaţiile publicitare din jurul spaţiului de joc. Câteva excepţii. Deocamdată.
Cu viteza reformei şi a neputinţei fotbalul autohton se mişcă înspre marile „succesuri”. Găştile de aur se pregătesc să preia puterea, dar şi aghiotanţii lor. Conflictele încep să apară, dar atenţie drăguţule cititor, ele te pot duce spre zone gândite. „Seismele” ce apar sînt aşa de...audienţă şi prosperitate.
Când se aplică regula „la probleme serioase, oameni serioşi” îmi voi ridica pălăria şi-mi astup gura, dar la fâsuri cu cvartete înciudate şi deloc sprijinite mă cuprinde lehamitea. Olteanul Dandanache
mi-l provoacă pe „tata Puiu” poate reuşeşte el să-l împace pe Piţi cu audienţa...telefonului de la miezul nopţii. Strategia e făcută. Hagi va ajunge şef, la fel şi Dumitrescu. Stelea e şi el şef. Bine, dar nici unul nu-i...turmentat. Clubul se va întreba scurt: ”eu cu cine votez”. Cu...Viitorul. Pârţ şi fâs deodată şi pe rând.
Cititorule, vremurile tulburi n-au venit, ele au fost, sînt şi vor exista. Cum să dispară Mitică cel Veşnic? Umbra lui Mircea la ferefeu e mai mare acum, doar e caniculă. Jocul cu lapta a născut patimi încă de la origini, de aceea spectatorii în loc să fie în tribună sînt în Spania, Italia sau prin alte „tribune” încercând să-şi caute demnitatea, uneori a banului ce-i drept. Dacă zilele astea e cod portocaliu de caniculă, culoarea, fără nici o aluzie politică, domină jocul cu lapta. Din păcate. Uneori mă întreb, sînt un fraier când sînt în tribună au ba.
Despre arbitraj numai cuvinte de laudă şi belşug. Cu mai mulţi preşedinţi în acelaşi loc, n-au cum să apără erori. Dacă lui Daniel i se atribuie de BOR – preafericitul – de ce lui Ion nu-i atribuie nimeni – preacinstitul - , alminteri nu-mi explic atitudinea deloc dalmaţiană a fostului mare, exagerat de mare arbitru, când de centru, când de tuşă. Spledinde cuvinte preacinstite preşedinte:
 „este pentru prima dată în viaţă când fac ceva ce-mi place...”. Extraordinar. A fost necesar să treacă peste 60 de ani pentru... .Poate peste alţi 60 de ani n-o să ai aceeaşi părere despre Agămiţă Dandanache.
Ciudat. Am impresia, uneori ce-i drept, că istoria va deveni...istorie.
Etapa a II-a
Gaz Metan Mediaş – F.C. Botoşani 1 : 2
După isprava de săptămâna trecută, medieşenii rămân în vacanţă şi după al doilea meci. Echipa antrenată de Dulca joacă precum curg informaţiile despre gazele de şist. Lipsa transparenţei. Şi la una şi la alta. Controverse. Şi la una şi la alta. Atenţie Cristian Dulca! Doar la una se poate lăsa cu...dar mai bine nu.
Moldovenii au realizat prima surpriză. N-au cerut azil politic în Transilvania, s-au întors la Botoşani şi au patru puncte, deloc cardinale.
Ceahlăul Piatra Neamţ – Corona Braşov 3 : 0
Manea se ambiţionează şi îşi duce echipa spre neputinţă.  La viitoarea şedinţa a CL Braşov propun schimbarea numelui „Corona” în „Coroana”. De ce? Daia!
1907 Cluj c.f.r. – ASC Recaş Poli Timişoara 2 : 2
„Strâmbul” n-a pariat pe un vin sec şi cu...prezenţă. S-a bazat pe declaraţia lui Niculae. A luat ţeapă. Apropo, Puriule, îţi mai aduci aminte...hitul? M-aş bucura să nu fii demis, îmi plac „succesurile” tale.
Rapid – Viitorul 1 : 1
Meci între două echipe academice. Una provine din acamedia neacademicianului Hagi, iar cealaltă din academia insolvenţei prin intermediar. În tribune mame, copii, Gică Hagi, cameramani şi doi – trei oameni de şi din fotbal. Dică, preşedintele academiei. Pancu şi el. Rada şi Anghel câte un punct fiecare. Peste 100 de ani în ziarele de sport şi nu numai se va scrie de Rapid, U Cluj, Universitatea Craiova, în schimb nu ştiu cum va arăta articolul despre Viitorul. Apropo, prezentul contează?
Dinamo – F.C. Vaslui
Pe fosta arenă „23 a 8-a” sub 50.000 de dinamovişti, mai exact sub două mii. Am scris în litere, poate par mai mulţi...câini. Rămaşi cu „pieptul dezgolit” şi cu Ilie Stan pe bancă, moldovenii au reuşit, în sfârşit, să piardă în faţa echipei, pardon noii echipe cu dorinţe mari şi puteri mici.
Mulţescu a schimbat jumătate de haită şi s-a văzut. Al doilea gol marcat în minutul 95. În etapa a 3 –a „câinii” vor marca în minutul de început al etapei a 4-a.
Astra – Steaua.
S-a amânat. N.N. Stoica a fost ocupat cu reaparţia bicicletei. S-a deplasat şi-n celulă pentru noi sarcini, cine ştie poate va deveni preşedintele partidului „Noua Generaţie”. Menejerul o să devină deputat, sau chiar senator.
F.C. Braşov – Săgeata
Săgetaţi în mod surprinzător. La munte, ca la mare. Caniculă, bere şi apă. Investiţia banului public din Năvodari dă roade şi face purici, pardon puncte. La 2 minute de 6 puncte. Prima părere nu se uită niciodată. „Săgeata” n-are faţă, dar din spate întotdeauna se vede altfel. F.C. Braşov din surpriza ediţiei trecute a ajuns fără mare efort în criza ediţiei actuale.
Petrolul – Pandurii
Două echipe cu atitudini concrete prin Europa. Ploieştenii cu „pieptul dezgolit” au reuşit un fâs, de fapt gegeu, Gicu Grozav. A încercat o scăriţă, tocmai acum când investiţiile imobiliare lasă de dorit. Contra şi Cosmin l-a felicitat, mângâiat şi mulţumit. Pustai la 8 minute de locul întâi. Inspirat că a dat gazul pe cărbune. Sînt curios cât timp va da...căldură. Atenţie la Condescu! Miros de PNA sau DNA?
Oţelul Galaţi – „U” Cluj.
Am afirmat că tac timp de „tri” etape, dar nu pot să nu remarc implicarea inexistentului Mărginean. Ameţit de „succesurile” din Elveţia cel mai special administrator, mai special decât ar crede mâncătorul de guiaş, apare precum fata Morgana. Mărginene, tu nu eşti veriga slabă, eşti în cel mai fericit necaz din ultimii 5 ani. N-ai vrea să participi la emisiunea „schimb de mame”?
Ionele poţi să fii realizatorul emisiunii, asta numai dacă vrei şi nu eşti ocupat cu o partidă de...box. Atenţie urmează runda a 3-a şi Miriuţă nu-i moldovean, doar are 9 meciuri în naţionala vecină, prietenă şi deloc cu ieşire la mare.
De dincolo şi dincoace de clasament, Io
p.s.
Atenţie. E cod roşu de caniculă. Nu sta la soare. Te arzi pe burtă şi apoi musai să stai...în cur. (asta pentru orice „ics” ce stă pe burtă şi scrie la comandă)

23 iulie 2013

SPECIAL PENTRU MINE



Gata, a început nebunia, de fapt continuă nebunia.
Liga lu' Mitică cel veşnic şi-a dat „tovărăşescul” start. Surprizele au lipsit pe gazon, ele se desfăşoară în culise. Ştiu citorule că nu-i nicio surpriză pentru tine, dar se pare că atenţia  celor ce „musai să fie atenţi” lipseşte dintr-un simplu motiv. Vacanţa.
Latifundiarul cu echipă stelară, despre Astra e vorba, scoate vorbe ce într-un viitor exagerat de apropiat o să fie uitate şi cu grijă îngropate. Ioan Niculae vorbeşte cu subiect şi predicat despre ce şi cum află el unele şi altele – „...“Am aflat recent: Se pare ca este un club din Ardeal care plateste 4-5 arbitri si pe sefii acestora cu sute de mii de euro fiecare ca sa ia campionatul anul acesta...” – deci şi prin urmare domnia sa...a aflat. Nu ştiu dacă în urma unor cercetări sau printr-un banal dialog cu divinitatea. Cum justiţia de pe la noi se bazează pe adevăr, aşa îmi place să cred, cei aflaţi în vacanţă vor reveni şi cine ştie, poate voi asista la aflarea...adevărului. Ce echipă din Ardeal vrea titlul anul acesta? Grea întrebare. Din cercetările mele pot afirma în scris că Manea şi Corona nu şi-a propus marele lucru, cel mult un copy-paste „Gloria Bistriţa”. Gazul din Mediaş stă la pândă şi când se dă startul „gazului de şist” intră şi ei în horă. La Braşov nimic interesant. Mă refer la FC Braşov. Despre „U” nici nu poate fi vorba sau poate mă contrazice lingvistul Ganea cu a lui „cu această ocazie am avut ocazia”. Timişoara e în Banat, deci dă-o naibii de regionalizare. Cine a mai rămas? Exact. F.C. Botoşani. De fapt adversara celor din Botoşani din prima etapă. Omul cu nume de oraş moldav încearcă să aprecieze răspunsurile venite din gândirea marelui Mitică – „...Dacă Niculae vine şi spune exact ce ştie, îi voi chema pe toţi să spună şi să vedem ce decizii luăm...” – adică îngroparea faptelor? „să vedem ce decizii luăm”. Interesant. Să nu uiţi Mitică, acolo unde fotbalul de pe la noi a spus BA, alţii au spus DA.
Dacă după prima etapă se ştie ce şi cum despre celelalte 33 n-are niciun farmec, nici măcar la pariuri. Ca ce chestie să mizez 100.000 de euro la sigur? N-are niciun farmec dacă nu exsită un minim risc. „Echipa din Ardeal plăteşte 4 – 5 arbitrii”. Cititorule dacă ai puţintică răbdare, fă un puseu de bine şi urmăreşte arbitrii ce au reuşit să ducă la bun sfârşit meciurile echipei din Ardeal o dată la doi ani. Nici traseul sinusului din geometrie nu e perfect, poate cosinusul, dar în anii cu eşec. Gata. Imediat îmi cercetez regionalizarea fotbalistică şi caut echipa din Ardeal ce are bani de dat şi deloc datorii la stat. Bănuiesc.
Cvartetul ce caută să schimbe „umbra lui Mircea deloc din Cozia ci de la ferefeu” poate să facă cercetări pe zone istorice şi fotbalistice. Ilie Dumitrescu poate este „fortuit” şi găseşte câteva urme. Hagi cel cu tricourile albastre de prin Chiajna şi ciudata expresie – „Viitorul este Hagi” – găseşte şi înfiinţează o nouă academie. Şi astăzi proslăvesc şi fac semnul celor patru puncte cardinale la re-re-re-revizionarea meciului – deloc ciudat – Steaua: Viitorul Constanta, din returul ediţiei apuse. Interesant acest fost mare jucător, probabil cel mai mare jucător român – după Nicolae Dobrin – evident. Care-i diferenţa dintre un profesionist ce a jucat la Steau şi spune că nu poate antrena pe Dinamo şi unul ce a jucat la Real Madrid şi Barcelona, îi drept nu în acelaşi timp. Nu poate fi vorba de bani ci de profesionalism. Au început nebunia şi jocurile. Atenţie crupier vine cvartetul.
Arhiva a ars. Chiar dacă norii – în această perioadă – sînt mai discreţi, ei plutesc de peste două decenii prin fotbal. Chibiţul din mine e naiv şi cred în poveşti cu zâne. De ce naiba?
Etapa I
ACS Poli Timişoara – Dinamo
Timişorenii precum traseul unei degustări:  - privit – miros – gustat – accesorii. Dinamo, mai neispirată ca-nainte de creaţie, a stat şi a plătit...masa. Negoiţă caută şi găseşte un Gigi – alt Gigi – pe bancă. Banca tremură precum împrumuturile şi arestările prin România. Cota pentru  pariu ciudat. Mulţescu pleacă. Revine...cooperativa.
Pandurii Târgu Jiu – F.C. Braşov
Cristian Pustai se îmbracă ca un ardelean, gândeşte ca un ardelean şi bate ca un oltean. Inspirat precum Eric, Pustai a dat gazul pe cărbune şi până acum i-a ieşit. La Târgu Jiu chiar dacă a fost un mic seism financiar (Condescu, ştirile şi banii de la buget) mirosul de Europa prinde a bate binişor. Sub deviza atât pot, atât fac, Cristian Pustai l-a făcut uitat pe Grig.
Săgeata Năvodari – Gaz Metan Mediaş
Aşa se întâmplă când nu faci diferenţa dintre turist şi profesionist. În plin sezon, meci pe litoral şi joci precum „amatorii de pe plajă”. Cristian Dulca n-a înţeles că nu joacă „Gazul de Şist”. Păcat. Cuvintele ce se termină cu „ist” nu sînt prea multe. Trist.
Steaua – Ceahlăul Piatra Neamţ
Primul sezon fără patron şi dacă mă ghidez după acte nu-i nici ultimul. Maghiarul sau românul Miriuţă venit de prin Germania încearcă să regionalizeze fotbalul de pe lângă Pietricica. „Pinalti”, cel făcut de la brâu în jos, aflat pe fază se uită cum creşte în sondaj USL-ul şi îşi numără zilele până la...prima victorie din campionat. Mi-a plăcut Jula.
F.C. Botoşani – 1907 Cluj
Moldovenii i-au arătat „Puriului” cu ce se mânâncă fotbalul prin Moldova de dincoace. Duelul 10 contra 11 a fost câştigat de cei 10 din...Botoşani. Nu întotdeauna mult înseamnă şi bun.
Viitorul Constanţa – Astra Giurgiu
Meciul cu Steaua a apus. Du-teeeeeeeeee Dicăăăăăă. Du-teeeeeeeee Dicăăăăăăăă. Dică s-a dus şi Budescu a marcat precum puterea a treia, a patra fiind presa. Pârţ. Hagi şi-a făcut academie. Hagi şi-a făcut echipă. Hagi vreau să fii antrenor la naţională sau la orice echipă, pentru a-mi demonstra ce înseamnă profesionalism. Anghel nu e nici haiducul lui şapte cai – uneori frumoşi – şi nici un antrenor ascultător. Meciurile de acasă am înţeles că se joacă la Chiajna. Cele din deplasare unde se joacă?
Corona Braşov – Oţelul Galaţi
Nae Manea în aceaşi linie precum preacinstita Gloria Bistriţa. E drept că nici cu Oţelul nu mi-e ruşine, chiar dacă pe banca celei mai „asigurate” echipe e Ionuţ Badea. Ioane, la Cluj ai aceeaşi prieteni dar şi...duşmani!
F.C. Vaslui – Rapid
Fără „grânele” lui Porumboiu şi cu „frânele” trase am văzut un meci de liga campionilor, cu „l” şi „g” mic. N-am rezistat la tot meciul, la Realitatea TV era Monica Tatoiu şi nu puteam rata comedia.
„U” Cluj – Petrolul
Trei meciuri tac. Ganezule, doar trei meciuri. „Cu această ocazie am ocazia” să spun – în scris – după faptă şi răsplată. Am tăcut.
Dincolo de meci vreau să salut revenirea nemâncătorului de slanină şi ceapă, salut din părţi pentru poreclitul „Limoniu” căruia Dumnezeu i-a dat o şansă şi Iuda i-a vândut-o. Care Iuda? Cititorule doar nu crezi în legende? Mărginene (nu cantautorul), Dumnezeu te-a creat după chipul şi asemănarea lui. Tu de ce nu-i semeni? La final am o curiozitate. În dreptul numelui şi prenumelui domniei voastre scrie – pe site-ul oficial – administrator special. Ce înseamnă special, nu de alta dar mâine e o zi specială pe strada unde locuiesc. Cei de la salubritate adună gunoiul şi nu ştiu dacă la mine opresc în mod...special. Sîntem egali, eu şi gunoierul evident.
De dincoace şi dincolo de mine, Pilu

p.s. o primă constatare după prima etapă , datorită multitudinii de sponsori din liga lu' Mitică, pe tricourile echipelor au fost doar numerele şi numele jucătorilor, asta pentru identificare. Apropo: ştiţi câte echipe au pieptul dezgolit?...

31 mai 2013

SIMPLITATEA LUCRURILOR COMPLEXE



Greu, poate prea greu intru în această poveste. De fapt ea nu respectă nimic din parcursul clasic al unei poveşti, n-are nici început şi n-are nici căpăt, dar nu-i complicat pentru tine cititorule să-ţi întinzi răbdarea peste cuvintele întinse.
S-a sfârşit drumul unui campionat, poate cel mai înciudat campionat din liga lu' Mitică. Am rostit prin augustul lui 2012 un pachet de cuvinte legat cu fundiţa lu' ŞMECHERUL şi FRAIERUL, şi nu ştiu de ce şi acum tremur.
Dau la o parte nesimţirea, prostia, făţărnicia unora şi altora. Îi las într-un dispreţ nemărginit, dar totuşi nu pot să uit cum împreună cu alţi povestitori am trăit încă o umilinţă în propria ţară.
Fac o paranteză şi-l introduc în această poveste pe un jegos de om, n-am găsit o altă expresie pentru a-i arăta limitele. E vorba de un jandarm sau de un individ îmbrăcat într-o uniformă ce nu-l merită. Lasă-mă cititorule să-i spun „prostul”. „Prostule” era mai bine dacă în momentul facerii, mama ta crea pentru universalitate un câcat. Da, un câcat. Omenirea era mai câştigată şi mai aproape de normalitate. „Prostule” la tine forţa majoră e un mod de a respira. N-ai avut şansa să fii atins de Dumezeu, tu, „prostule” ai trecut prin şcoală doar pentru a-ţi plimba ghiozdanul. Şi ca tine mai sînt mulţi. Nu-i aşa mister Mărginean? Greşesc, dublu cetăţeanule Walter – Buşcă?
Revin la „prostul” din poveste. Tu n-ai înţeles că un meci de fotbal naşte sentimente şi atitudini. Nici una dintre aceste două nu mint. Dar mă opresc ”prostule”. Tu n-ai nici o vină. N-ai de unde să ştii cât rău ai putut să-mi faci. Dar încă o dată, n-ai nici o vină. Principala vină aparţine mamei tale, putea să facă un câcat şi atunci Dumnezeu era mulţumit de lucrarea lui.
N-am să-ţi uit privirea nici dincolo de moarte. „Prostule” te caut. Şi scuzele fac parte din viaţă...prostule, dar de data asta fără ghilimele.
Revin la Liga lu' hăl făr' de frică pe numele de cod...Mitică. Zilele astea e subiect şi predicat pe la DNA. Îi doresc tot binele, aşa de amorul artei şi a frumuseţii culiselor din fotbal.
„U” Cluj trece prin momente crunte, nu ştiu dacă-i cuvânt potrivit, dar parcă nu cred nimic. Certitudinea e clară. UNIVERSITATEA CLUJ ARE ŞI VA AVEA SUPORTERI. Sînt liniştit din acest punct de vedere. Că ei sînt diferiţi, nu-i o noutate. Sînt cu bune şi rele. Sînt! Liga ta Mitică a ajuns să aibă public doar la teveu. Mitică, cei 5 spectatori de la Constanţa lui Hagi, sau cei 138 (i-am numărat la meciul din ediţia 2011 -2012) de pietroi-nemţoi de la Ceahlăul, cei „câţiva„ de la Bistriţa, afluenţa nemărginită din Chiajna, la Turnu Severin sînt mai mulţi braconieri decât suporteri în tribună şi exemplele pot continua. Stai să vezi când vor năvăli cei din Năvodari în ligă, cum te apucă bâlbâiala, asta numai dacă DNA-ul nu-şi face...datoria.
Mitică nu-ţi pot da exemple de blat din ligă. N-am cum şi nici nu eram la televizor să urmăresc partida Steaua – Viitorul, pardon Dinamo – Viitorul. Cum...care...”Viitorul”? Viitorul fotbalului românesc. E simplu.
Coane Mitică ai lovit şi la final. Amendă de 10.000 de verzişori, cred că dragi ţie, pentru: „incidente spectatori - In baza art. 83.2 lit. d din RD se sanctioneaza clubul FC Univ. Cluj cu penalitate sportiva de 30.000 lei” deci şi prin urmare coincidenţa de la final nu-i întâmplătoare. Ce noroc că nişte fraieri au murit în decembrie '89 pentru ca unii oameni de bine să mi-o tragă în propria ţară. Am la mine doar trei litere: J, E şi G. Literelor vă ordon, uniţi-vă!
Peste ani te întrebi, cum naiba cei de la „U” au intrat în cartea recordurilor? Simplu, vorba unui amic (n.n. Mihai F.) – „lasă-i, o să mergem peste tot cu „U” şi suporterii vor dubla populaţia localităţilor pe unde jucăm” – râzi bătrâne. Aşa-i?
Datorită acestor „succesuri” din fotbal astăzi nu...existăm. În România se schimbă tot, politicienii întrei ei, licitaţiile cu comisioanele, dar tu şi...naşu mărşăluiţi ca două fete mari, cu limitele impuse de 90 – 60 -90, doar că celulita are exact două litere în plus.
„U” Cluj joacă în B la anul. Şi?
N-am nervi şi inspiraţie să continui povestea, dar am inimă şi minte, de aceea e simplu. Hai „U”!
În rugăciunile mele am să nominalizez toţi „oamenii de bine” dar la rubrica: aşa nu.
M-am scârbit şi uneori mă simt umilit în propria ţară. Şi când văd de cine, mai mor o dată.  Mai bine făcea mama un...câcat.
De dincolo şi dincoace de mine, Io

p.s.
întrebare: Care este diferenţa dintre Boc primarul şi Boc observatorul LPF?
răspuns: ...coincidenţa!

07 mai 2013

LICENŢA LU' MITICĂ

Zilele au trecut precum ca cele ce vor trece. Nimic nou, chiar dacă era musai ca bunătatea să cuprindă atitudinea umană chiar dacă uneori e greu să întorci şi celălalt obraz, nu-i aşa cititorule.
Mâncărimile şi ura cuprind feţe vechi şi noi de parcă omenia se manifestă precum erecţia. La vedere. Trist că unii indivizi din jurul meu şi al tău cititorule iubesc ura şi minciuna, de aceea există ziarişti graşi şi...slabi. Ăştia slabi sînt contra-făcuţi cu resturi din Ştefan Gheorghiu, dar nu-i bai cititorule, dacă nu le pute gura pot urca în tramvai şi tot aşa. Precum ei sînt graşi şi slabi, aşa sînt şi cei ce conduc folbalul (n.n. scris corect). Să fie un cerc complet, cât de cât, musai să intre şi chibiţul în atenţie. Aşa că pe aiastă axă îmi povestesc neînţelegerea.
        Zilele astea mă macină LICENŢA. La prima citire ai crede tu, dragă cititorule, că-i vorba de şcoala de pe la noi ce uneori e pe cale de dispariţie datorită minunatelor condiţii create de culorile politice. Dar asta-i altă poveste cu alţi graşi şi alţi lingăi. Licenţa asta e un merit ce musai să fie dovedit. Din cele trei puncte din axă, un merit major îl au cei ce dau hrană unor ziarişti, unii slabi alţii graşi.
Aici începe spectacolul. Spectacolul e în cuvinte, nicidecum în fapte. Sînt amestecat ca un aluat de clătite, spre satisfacţia unor flămânzi, de aceea nu înţeleg cum să cred că LICENŢA există cu adevărat într-un fotbal de...rahat, dacă tot rămân în domeniul gastronomic cu mulţi carbohidraţi.
În luna august a anului 2010 Mitică cel trimis de chibiţi când la brutărie când prin alte locuri cu vedere spre exterior, grăieşte fără nici cea mai mică bâlbâială, atăt de caracteristică liderului permanent a Ligii Profesioniste de Fotbal, cuvinte cu putoare de oracol.
Aprilie 2010 – „...ma indoiesc ca Liga I va ramane de 18 echipe si anul viitor intrucat nu gasim 18 echipe cu bani. Trebuie sa gasim o varianta, sa vedem, poate cu 12, 14 sau 16 echipe. Drepturile de televizare in schimb nu vor fi mai mici, chiar daca am face o Liga I cu 14 echipe....” şi împins de previziunile atât de dragi lui,  oracolului din Bălceşti, apropo domnule Marga, pe când un nou director la ICR Bălceşti, oracolul devine economic: “...Romania intreaga este in colaps asa ca nu trebuie sa ne mire daca si un club de fotbal intra in colaps...”
Anii au trecut, precum şi controalele. Vorbele s-au uitat precum anii dinainte de 90, când unii puteau face mult mai mult. Nu-i aşa don...Mitică?
Prin aprilie 2013 în plin post (a Sfintelor Paşti) liderii de neînlocuit din folbal  grăiesc precum se mişcă reforma lui Ponta prin buzunarul lui Băsescu şi aduc cuvinte ce-i trimit pe toţi la brutărie sau în alte zone unde cuptorul...arde: “...nu putem avea un campionat cu 12 echipe din sezonul viitor, pentru că trebuie anunţat cu un an înainte. Deocamdată s-a votat în CEx. să rămână tot 18 echipe în prima ligă. Sunt prea puţine 12 echipe pentru campionatul României. Chiar dacă sunt probleme mari financiare...” (dd) iar şăful ferefeului scuipă din el venin, pardon cuvinte: “...fac apel către toţi conducătorii de club să se gândească mai întâi la interesul fotbalului şi după aia la alte interese...” (ms)
Te rog cititorule nu fă nicio analiză pe text. Nu merită. Aşa cum am spus în scris mai devreme, sînt oameni graşi şi oameni slabi. N-are rost. Întotdeauna unii bat numai din gură. La naiba, chiar aia pute.
Cuvintele cu dus-întors continuă. Miracolul din Bălceşti, inegalabilul don Mitică mai cugetă tot prin august, pare-mi-se. Bat-o s-o bată de caniculă. Cu certitudine mai în zilele noastre decât în cele ale altora.  Şi ce tace don Mitică? “...voi face această propunere anul viitor, urmând ca reducerea de la 18 la 16 echipe să se producă începând cu sezonul 2013-2014. Nu o luaţi încă drept sigură, dar asta am de gând..." mare minune.
Numai datorită stabilităţii intelectuale şi a ejaculărilor pur economice ale unicului lider lepefe am putut să înţeleg că el încă mai poate vorbi şi încă cum: “..voi evalua la anul dacă problemele economice ale României s-au adâncit. Dacă vom fi într-o criză şi mai profundă ca acum, voi avansa propunerea. Apoi, se poate să fim obligaţi să reducem numărul de echipe şi dacă tot continuă să dispară cluburi din eşaloanele inferioare. Totodată, vreau să văd ce părere au şi conducătorii de cluburi din Liga 1..."
Mă las păgubaş şi obosit, aici nu-i vorba de contradicţie. De ce? Iată dovada: “...dacă rămîn 10-12 echipe, asta este, jucăm cu cîte rămîn. Ce să facem dacă aşa e regulamentul federaţiei? Noi ne adaptăm. Bineînţeles că eu fac valuri, pentru că mie îmi convine să jucăm tot în 18 echipe sau măcar în 16. Sub 16 nu prea e bine, pentru că sîntem o ţară de 20 de milioane de oameni, ce Dumnezeu?..."
Am o nedumerire don Mitică. Dacă n-aţi fi apelat la Dumenezeu vă scădea gliceamia şi credibilitatea?
M-aţi plictisit în ultimii 25 de ani. Eu, chibiţul, ziaristul gras, nu vă suport. De ce? Uite daia.
De dincolo şi dincoace de licenţă, Pilu
p.s.
1. Duru – Dragomir 1 : 0
2. “...numai dacă avem ochelari de cal şi vrem să facem numai rău. Atunci da, putem să găsim chichiţe şi să facem mult rău în jurul nostru..." (dd)
3. Duru. Nu este săpun turcesc, este un prudus a sistemului românesc

07 aprilie 2013

DUNĂREA S-A VĂRSAT ÎN SOMEŞ



Da. Aşa este şi nu cum credeam de atâta timp. Am trecut prin şcoală, chiar şi-n viteză uneori, dar şi pe la orele de geografie. Acolo, doar acolo Dunărea adună tot, de la începutul ei dintr-o Germanie, enervant de disciplinată şi responsabilă. Dunărea a ezitat încă de la început, a profitat de neatenţia a două râuri (n.n Brigach şi Breg) şi cu o lejeritate tipică a unui fluviu pleacă printre oameni şi locuri aproape trei mii de kilometri. Numele pare să impună şi uneori chiar impune, respect. Danubius, mai pe româneşte zeul fluviilor. Cam asta pe scurt din orele de geografie.
În prima parte a lunii aprilie, lucrurile n-au stat precum ştiam, dar cred că şi tu cititorule ştiai că Dunărea e numărul...unu. Fals. Pentru 90 de minute Someşul a fost zeul fluviilor şi a reuşit  ce a reuşit Cristiana Nicolae (regizoarea filmului din 1977 ) în filmul Râul care urcă muntele, să răstoarne tot ce era o rutină plictisitoare.
Someşul, sub acelaşi acoperiş a creatorului, a bătut din palmele-maluri şi neatenţia celui Rece şi Cald l-a făcut să devină SINGURUL SUPORTER AL UNIVERSITĂŢII CLUJ DE LA ORIGINI. El e singurul martor a tot ceea ce a fost. Tu, cititorule, doar pe el îl poţi întreba, el este contemporan cu tine, el a fost la fiecare partidă jucată acasă. Someşul  ştie cum dribla Guga şi peştii îşi încetau orice gând subacvatic când apărea Sfera pe teren. Sepi, pâna la declanşarea atacului, arunca băţul şi se distra cu câţiva păstrăvi (n.n. – în acele vremuri râurile erau...normale).
Gata, vă pot spune despre mii de aminitiri a martorului Someş cu prietenii lui de duminică. Cu cine să încep? Cu Dascălu? Cu Georgescu? Cu nea Fane? Cu Micu? Cu Abrudan? Cu Coracu? Cu Luca? Cu Medrea? N-am loc şi nici Someşul nu poate să curgă atâta timp cât rostesc în scris nume de români. Şi atât.
        Revin la începutul lunii aprilie de prin 2000 şi 13. După ce şi-a făcut de cap pe la cazane, a învârtit turbinele pe la Porţile de Fier , obosită Dunărea s-a lăsat inivitată la un vin (n.n. la Cetate, unde Mircea Dinescu poate să fie o gazdă bună). N-a zăbovit, a dat bună seara şi s-a...scurs spre...Giurgiu. La tribuna I Dunărea, la tribuna a II-a Someşul. Bulgarii se uitau cu ochii mari, chiar mai mari decât castraveţii lor atât de bine...promovaţi.
        Echipele intră pe teren. Manualul de geografie rămâne la „Solo” spre disperarea lui Hossu şi a profesoarei de matematică. Nu ştiu ce mă face să cred că nici Hossu şi nici „Solo” n-au excelat la orele de...geografie,
Începe meciul, poate cel mai ciudat, dacă aş ţine cont de...stabilitatea financiară. Uneori mor de ciudă că Ioan Nicolae nu are lângă el un Limoniu, că în trei mişcări şi două reluări din numărul unu în Forbes România poate să ajungă pe o pagină din Făclia căutată de săraci pentru...dar mai bine nu.
        Meciul. La fel ca la Braşov. Primul sfert şi neputinţa. Apoi începe construcţia: cărămidă cu cărămidă fără vreun ritm anume. Sclipirile aduc victoria şi seriozitatea garantează punctul. Pe malul Dunării, Someşul a avut...sclipiri. Borza a lovit primul şi Dunărea a început să fie mai mică. Câteva răutăţi, beri (pe malul Someşului acesta e termenul...stâlpului) şi punctele se adună.
Valurile Dunării sînt mici, peştii se agită, nimic din strălucirea ei nu atrage suporteri. Someşul e în delir, înghite într-o clipă Dunărea şi arată celor mici că se poate. Ganea începe să fie curtat de Gigi sau de Gavrilescu (n.n. un fel de creator la Oltchim) şi faţa atât de rigidă pare a şti să zâmbească. E drept, Ganea e un tip ciudat şi va rămâne aşa. Sângele hierbe în el de aceea nu cred că va ajunge sus în lumea marilor antrenori, dar cred că ştie ce munceşte. Îl citez în scris pe surprinzătorul Ganea - "de fapt, nu fac nimic extraordinar, eu le cer doar să joace pe calităţile pe care le au ei. Rezultatele astea reprezintă munca mea şi munca jucătorilor..”. – să ştii că tot ceea ce se întâmplă la „U” Cluj totul este extraordinar, chiar şi manualul de geografie ştie asta.
Dunărea pentru o oră şi jumătate a secat. Someşul curge şi e viu.
Dâmboviţa e mică, începe să devină pârâu.
Someşul forţează sâmbătă seara o inundaţie în Ştefan cel Mare. Ganea, învaţă-i să înoate!
        De dincolo şi dincoace de... Arieş, Pilu

02 aprilie 2013

ÎNSĂMÂNŢĂRI DE PRIMĂVARĂ


Odată cu venirea primăverii şi a conflictelor politice mai intense dintre cei doi „asociaţi” (n.n. Victoraş şi Crinel) pot să spun, neurlând deloc, că viaţa e mai frumoasă şi coplata în sănătate există. Plecând de la mica introducere, total neispirată şi neavenită în această poveste, dau la o parte neutralitatea din mine şi devin...apolitic.
După isprava „ganezilor” (echipa de fotbal a lui U” Cluj în cazul în care ai fost neispirat cititorule) de pe stadionul Dr. Mircea Luca (în viziunea unora) sau Ion Moina (asta e, sînt conservator) a avut loc o mare partidă de rugby. Cum „iarna nu-i ca vara” şi  „nici gazonul ca blazonul” suprafaţa de joc, după partida de rugby, arată ca-n...realitate. (sînt autobuze pentru...autentificare)
Şi acum ce să facem noi, bănuiesc că se întreabă rugbiştii, e stadionul tuturor, doar sînt bani publici. Stau în poziţia notei patru şi mă gândesc de două ori, dacă aceasta este întrebarea că altminteri continuarea poveştii n-ar mai avea loc.
          Cred că problema „şi noi jucăm, avem dreptul” e mai delicată. Aşa-mi place să cred. Încet, încet unele eşecuri umane îşi bagă coada, interesul şi cei mai grav, influenţa. Ordinea de zi pe unitate este zilnic aceeaşi: „cum să-i distrugem”, apoi participanţii la şedinţa cazonă aduc soluţii pentru involuţia a ce s-a construit cu trudă, sânge (n.n. al doilea război mondial, Sighet, Râmnicu Sărat , Aiud şi exemplele pot continua), tenacitate şi alte atitudini demne de o naţie cu hotare ferme. Până una alta asist şi n-aş crede că sînt singur (aştept adepţi prin comentarii), neputincios la o înjosire continuă a tot ceea ce înseamnă „U”. Da, o simplă vocală. Într-o economie de piaţă exagerat de originală şi cu lacune...mii, arăturile de primăvară se arată. N-au intrat tractoarele bolşevismului, nici secerătoarea coreeană (n.n. de nord), dar avem terenul...numai bun pentru semănat sau dacă nu-i, poate deveni.
          Las la o parte nostalgicul din mine şi mă grăbesc să citesc câteva declaraţii ale unor creaţii politice ce-şi caută locul în viitorul, mai mult sau mai puţin, nesănătos al identităţii...mele. Ho, dar n-ai crezut cititorule că scriu ceva despre tine.
Atenţie, preşedintele cejeului Cluj, un liberal, deci şi prin urmare urmaş, din punct de vedere al gândirii politice a lui Brătianu, mister Uioreanu se lăfăie în faţa mea de alegător (atenţie nu de suporter al Universităţii Cluj, repet de A-LE-GĂ-TOR) cu atitudini de unicitate. Da, unicitate. Doar el a putut da undă verde însămânţărilor de primăvara, altminteri subjugatul, pardon angajatul Raţiu (n.n. Radu Raţiu, administrator „Arena” din Cluj) – citat – „sîntem mulţumiţi de starea gazonului. Poate suporta atât meciurile de fotbal cât şi de rugby” – citat închis. Am câteva nelămuriri...punctate:
  1. „sîntem mulţumiţi” – cine...sîntem?
  2. „poate suporta” – de ce nu o certitudine: Gazonul suportă!
  3. dacă vă pricepeţi atât de bine ce părere aveţi despre declaraţia fermierului Ganea: „am văzut astăzi (n.n. 1 aprilie – fără păcăleală) terenul şi nu arată deloc bine”
  4. Asociaţia fermierilor ce plătesc taxe doresc să însămânţeze pe gazon ridichi şi ceapă, pentru că se apropie minivacanţa de 1 Mai – consideraţi că intrăm în concurenţă neloială cu ceapa de ...Pericei şi comisarul european Cioloş ne lasă cu...ridichea-n soare?
  5. V-aş mai spune una, dar mi-e teamă că aţi câştigat funcţia prin...concurs (din tribună se aud aplauze)
Cam astea sînt...punctatele. Deocamdată.
          Miza e alta şi e mai...sus. Aici jos, pălmaşii execută şi înghit în sec la şoriciul gros de la etaj, la vinurile albe şi seci, la şampania aburind de rece şi de...calitate. Interesul poartă fesul e o zicală atât de trecută încât nici ani şi nici adevărul din interior nu poate suporta o...realitate. Un prieten-suporter, spunea cu ceva vreme în urmă despre clubul Universitatea Cluj că „am impresia că „U” se va distruge din interior” şi încep să-i dau dreptate, dar până la un punct, chiar dacă acel punct e mic şi se apropie de orizont.
          Poate am fost neispirat în această poveste sau poate sînt subiectiv şi nu dau la o parte ce-am afirmat în scris, dar adevărul uneori nu doare, el...ucide.
          După '89 am crezut în „visul american”, în „disciplina nemţească”, în „bunul simţ”, în multe şi la fel de multe, dar spun în scris că nu pot fi luat de orb şi de prost. Nu aruncaţi în mine cu balonul oval să-mi provocaţi alergarea spre un eseu, când motivele acestei „însămânţări de primăvară” îşi au sămânţa într-un alt plic şi acela sigiliat, deocamdată.
Problema nu e că pe „Ion Moina” se joacă rugby, dezamăgirea e că pe „dr. Mircea Luca” se JOACĂ fotbal.  
Cititorule, hai la stadion, acolo e Istorie! Acolo e trecut şi viitor. Acolo e apă şi foc. Simt că cei ce se joacă de-a „agricultura” îşi vor arăta feţele, abia atunci poţi folosi sapa, hârleţul, coasa sau alte unelte ce distrug în mod natural...buruienile.
De dincolo şi dincoace de răsaduri, Pilu.

01 aprilie 2013

COLIVIA



N-am avut niciodată curiozitatea să cotrobăi pentru a-mi satisface nevoile cunoaşterii. De ce şi mai ales pe cine păcăleşte luna...aprilie? Vorba lui badea Gheorghe din hotarele acestei ţări: „dragă, nu ştiu ce-i aia criză, io sînt în criză de când m-am născut”. Gata cu păcăleala, trec spre o poveste pe cât de imaginară pe atât de utilă şi nefolositoare.
          La naiba, după emoţiile din finalul partidei cu a nu ştiu câta echipă a primăriilor din România, n-am ce face şi-mi dau frâu liber imaginaţiei şi întreb: de ce?
Evident că un „răspunzător” mai daugă un „ce” altminteri întrebarea poate fi pusă la...dospit, adică „de ce..ce?”
          Fără să aştept nici un răspuns, plec din lumea nebună într-o lume a...păcălicilor. Aici mă întâlnesc cu un mare păcălici, de fapt un mare...papagal. Mi-e îmi plac papagalii, dar nu cei ce se cred lei şi ei de fapt sînt...fazani. Deci şi prin urmare mă întâlnesc cu un papagal.
Papagalul plin de pene şi în cioc cu vreo două seminţe în plus, răspunde la o întrebare fără ai fi pusă. Citez dintr-o păcăleală clasică: ”fraierii cred că-i bine. Ei...e proşti, n-au cum să...înţelege nimic din valorile actuale, sînt neprofunzi şi dobitoci”. (n.n. greşelile nu sînt greşeli)
Frate, am scuipat în sân, fără a uda sutienul şi plec dezamăgit. Cu capul pe spate şi ochii spre cer, întind braţele pentru a cuprinde mai bine o rugăminte. Doamne pentru o zi, pentru o singură zi, fă să doară prostia şi taie mâna stângă mincinoşilor, apoi lasă-i prin colivie să-i vadă...canarii.
După ce la omul sărac, păcălit, amăgit sau orice alt cuvânt cu însuşiri ce dezamăgesc continuitatea, se trezeşte câte o „sculă” de papagal şi dă cu mucii-n fasole. Îl privesc cu atenţie, pentru că sincer nu mă aşteptam.
Trec peste acest hop şi privesc...matematic singurul tabel ce contează. Clasamentul. Am învins.
Urmează un traseu extern. Cum sîntem obişnuiţi să pierdem doar cu echipele de pe podium, supriza cred că se va numi...Dinamo.
Ganea, nu-i mare sculă de antrenor, dar parcă mişcă rotiţe înţepenite. Ganea nu-i adeptul comunicării, poate sms-ul îl face mai...comunicativ. Comunicarea exagerat de silabisită lasă loc de multe semne de întrebare. N-a fost el o forţă prin şcoală, poate la orele de purtare, altminteri ce să spună Stelea, tuşierii şi papagalii? Nimic, doar să rostească o propoziţie în urma căreia să iei amendă de la cei ce se ocupă cu discriminarea: „aşa-i ganezule”.
Momentele de umor pentru Ganea nu sînt cele de la conferinţa de presă, n-au cum să fie. El, acolo, uneori e supus unor teste de gândire în ansamblu cu răspuns în detaliu. E mult şi pentru mine, şi-l înţeleg, dar asta nu înseamnă că n-are dreptul la mai mult.
          Plec prin parc lipindu-mi talpa de pământul rece. Ce naiba, e aprilie şi cireşele nu sînt coapte. Să se coacă, strig de parcă aş fi domnul Goe în aşteptarea unui tren. O veveriţă îmi face semn că în faţa mea vine un papagal. Ptiu, al naibii. Încă cinci minute de chin.
Papagalul, cel nou, mă freacă într-un dialog ciudat. În timp ce cuvânta inepţii, bazaconii şi multe alte cele scuipa discret printr-o parte a gurii resturi de sămânţă. Papagalul îmi ciripea despre o nouă viziune. Cum cresc noii papagali în colivii de tip vilă, cu piscină la stradă sau cu gratii la fereşti, câte şi mai câte. Mă miram, doar îl ştiam pe...papagal. Părea un...canar cu ceva zile în urmă, când, dintr-o dată el se făleşte că-i papagal. Nu înţeleg, dacă mânânci seminţe eşti papagal fără alt...test de cultură agricolă sau alte pungi ce te cheamă spre ronţăială.
Viziunea lui înciudată nu-i aparţine, evident. Era creată de alt...papagal, dar i-a fost împăturată...lui, papagalului.
Inepţiile erau scurte, dovadă că nu stăpânea recolta, dar ajutată de câteva aberaţii proprii, era ca la el...în colivie. Am reţinut doar propoziţia de la final: „ăsta-i drumul ce musai să-l urmăm” de aici încolo e...neant şi haos. Privesc cerul şi mă întreb, doamne şi am învins numai cu 1 la 0, dacă marca şi „Iuda”?
N-a fost să fie. S-a prins, dar după o jumătate de oră, cel ce nu zâmbeşte. Cei mai puţini tineri vi-l amintiţi pe omul ce nu râde, nu-i aşa? Joseph Frank „Buster” Keaton, e omul ce nu râdea dar avea...umor. A nost n-are umor dar parcă are cojones. Zic.
          Prin coliviile cu papagali văd când tristeţe când amărăciune, dar al naibii să fiu dacă îmi dau seama de rolul acestor atitudini. Aceste atitudini mărunte nu pot ajuta, mai ales acum, o faună atât de rătăcită.
          Ajung acasă, îmi arunc hainele prin cârligele prinse pe un perete şi scot dintr-o cutie o mână de semniţe. Îmi hrănesc pasărea din colivie. Foamea e mare şi flămânzi...există.
          De dincolo şi dincoace de colivie, Pilu.

REMIZA BATE MIZA!

E toamnă.  Recoltele se pregătesc pentru singura zi care contează din an. Dezmăț total de... ziua recoltei, de altfel cum să-mi sacrific raf...