25 mai 2015

SFÂRŞIT DE MAI (cei mulţi şi cei puţini)




Finalul lunii mai răscoleşte amintiri în faţa frunzelor căzute, chiar dacă-i un anotimp nepotrivit ruginiului şi a timpului drept. E final de mai şi atât.
Vieţi şi destine se prind de mână şi îşi sărută locul, ele pleacă spre un sfârşit de mai, departe de locul creaţiei.
Aici, la  Cluj, s-a născut o IDEE.
Puţini şi mulţi se aruncă în plasa amintirilor şi aleargă spre sfârşitul de mai precum alergătorul spre medalia eternităţii. Obrajii celor mulţi şi puţini se-nroşesc ca macii, efortul e înconjurat de dragoste şi simplitate.
IDEEA e pură şi e împachetată între palme desprinse dintr-o  rugăciune, aşteaptând cântecul. Cântecul celor mulţi şi puţini. Cântecul e nemuritor şi-n ciuda unui concurs pierdut e şi unic. Bătrânul cântec astâmpără setea de succes a modernismului competiţional, îi lasă pe cei mulţi şi cei puţini să urle note în alb şi negru.
IDEEA se redescoperă, îşi trânteşte vălul peste inimi şi pietre. Apele îşi curg poveştile şi pietrele plâng. Plâng cei mulţi. Plâng şi cei puţini. Plâng şi cântă.
Stele se trezesc de cu ziuă. Astăzi e spectacol. Scena e deschisă. Intră actorii ce-şi cunosc rolul învăţat timp de un secol, e drept un secol fără câteva…minute.
E IDEEA  de la borna 96. Veşmintele sunt aceleaşi. Cei mulţi  şi cei puţini îşi prind tot, viaţa şi neviaţa, deschid poarta spectacolului şi soarele răsare într-o noapte nebună. Soarele nu poate lipsi de la acest spectacol, îşi schimbă timp de o IDEE rolul, devine nelumină şi lasă bezna să cânte alături de stele. Acolo sus IDEEA a lăsat strălucire, stelele au fost şi ele, la un sfârşit de nemai, vieţi şi soare, cântec şi poezie.
Atunci - minuni dintr-o IDEE - au lăsat să curgă Someşul până dincolo de vărsare. Au împachetat IDEEA fără nicio copertă, au distrus cristalul şi mi-au dat sunetul cristalin de IDEE simplă şi întreagă. Mi-au încercat ochii, mâna şi destinul nenăscut.
În sfârşitul ăst de mai m-am înghesuit între cei puţini. Cei mulţi sunt acasă, dar IDEEA e la toţi.
Netestamentul îl păstrez şi-l deschid. Citesc. Ninge-n mai! Ţi-am spus cititorule, e doar sfârşit de mai. E spectacol. Pentru o secundă IDEEA revine acolo, unde s-a redescoprit.
Cei puţini sunt martori, cei mulţi sunt mai presus de atât, sunt martorii martorilor. IDEEA e capabilă să facă în acelaşi timp şi nuntă şi botez şi parastas, doar ţi-am spus, e mai şi ninge.
Alerg cu cei puţini şi cânt cu cei mulţi. Te chem să ardem torţe, te chem să arătăm IDEEA, te chem să cânţi cu mine note dintr-o IDEE ce-şi plânge atât de trist prezentul, un prezent lipsit de nuntă, botez şi parastas.
De dincolo şi dincoace de 17 iulie 1965, Pilu.
Moguţ, Marcu, Georgescu, Grăjdeanu, Câmpeanu, Alexandru, Neşu, Szabo, Ivansuc, Adam şi Suciu – minuni dintr-o IDEE.

07 ianuarie 2015

LUCRARE SCRISĂ



Hai noroc, cititorule
Trec peste introducerea protocolară și înghesuită cu (de) întrebări malițioase, chiar dacă la suprafață sunt acoperite de zăpadă. Printre lecturile zilei de azi dezmățul a fost, cum bine spune un prieten, forța (–f). Nu trec la explicații, dar prin fața manualului de fizică ai trecut și tu cititorule, chiar dacă n-ai dat meditații și nici n-ai ajuns președinte…virtual. Haosul l-am înțeles din primele rânduri, m-am sprijinit pe câteva amintiri și am început să-mi rezolv mica mea problemă.
Problema n-avea enunț, nu căuta soluții, mă plimba peste un text lipsit de conținut și greutate. Cine naiba, scuză-mi expresia, este această ”forță (-f)”? Chinuit de notele din liceu abia îmi aduc aminte de bazele mecanicii exagerat de clasice. La început credeam că-i jucător de fotbal din Premier League, apoi l-am crezut fondatorul mișcării laburiste, spre final am aflat că-i fizician și-l cheamă Newton. Nimic mai simplu. O idee, un măr și o lege. De fapt mai multe.
Întrebările din interiorul meu așteptau răspuns din…exterior. Laburist? Chestia asta îmi sună ceva muncitoresc, adică efort, social-democrație, stânga și alte repere ce mă duc la pierzanie.
Înțeleg, în sfârșit, de ce pe vremuri dacă scriai cărți erai arestat și astăzi dacă aș face același lucru m-aș…elibera. Ptiu, al naibi gândire. Mare scriitor a fost Năstase (n.n. Adrian)  , așa cred, deschizător de pârtie (apropo cuvântul pârtie e folosit în literatură?).
Scriitorii cu dispreț față de laburism și rătăciți  între spațiu și timp, și-au scuipat în sân, au aruncat tablele printre gratii și așezați pe scaunul deloc electric au început să scrie.
Da, au și nu a. Suntem o națiune cu multe talente în ale cuvintelor și notelor, chiar dacă notele uneori sunt și informative. Nu-i așa jegurilor ce vă vindeți pe o bancnotă sau un telefon, aparat evident?
Preacinstitul fost primar, actual deținut - fie vorba între mine și tine cititorule, îi șade bine acolo - de Cluj și Napoca, cu nume de cod ”fifthy-fifthy ” dar la începuturi era mai mic ”10%”, a devenit scriitor. Sorin Apostu devine confrate cu Nichita Stănescu și I. L. Caragiale. Într-o celulă bine dotată, chiar și cu aer, Sorinel și-a dat frâu liber creației artistice. Nu știu dacă este un roman, dar eroul principal, de fapt băiatul bun, a…dispărut. Debutul literar pentru Sorinel, scriitorul minune a apus.  Gratiile cred că produc mâncărimi artistice, alminteri nu-mi explic cum alt preacinstit deținut și-a aruncat zarurile în buzunarul fetei de pe bicicletă și a lăsat ca inspirația să-i dea…libertate, dar nu ziarul.
Gigi, pe numele adevărat Gheorghe a lăsat spre nemurire și cuvinte rostite: ”… Poporul mă vrea în libertate. Mai scriu o carte de religie şi una de sport şi după şase luni ies…”. Împotriva creației n-am fost și n-am să fiu. Sunt curios dacă lista mai suportă și alți debutanți. Ptiu, a și apărut. Mihai, prenume destinat, Stoica vrea să devină și el…debutant. Dacă talentul scriitoricesc  e asemănător zeflemismului din libertate, cred că un singur exemplar ajunge și poate să participe la premiul pentru debut oferit de Uniunea Scriitorilor. Ce, doamna cu trei nume de familie n-a primit această distincție? Nn Stoica și-a propus să scrie o carte despre campionatul mondial de fotbal din Brazilia. Printre gratii fotbalul se vede altfel. O să aflu despre tunurile date de localnici, turiștilor europeni și nu numai, de ce mâncarea braziliană nu poate fi servită în penitenciarele din România, câte și mai câte. Cred că prefața aș împinge-o spre Ioan (n.n. Giovani). El are flecma mai subțire, e stilat.
Am înnebunit de atâta lectură de calitate. Sorin Apostu m-a frecat cu o lectură pe cât de profundă pe atât de avangardistă. Mă întreb doar o singură dată de ce bunul simț e compus din două cuvinte. Apoi tac. Romanul lui Sorinel intitulat "Producerea preparatelor din carne" e un anasamblu de lucrări științifice. Cred că cei ce au murit la Canalul Dunăre - Marea Neagră așteaptă, acolo în cer, aceste mari creații. Romanul ” Producerea preparatelor din carne” s-a născut într-o celulă de la Gherla. Ce caraghios. Dacă un bolnav, dintr-un banal spital nedotat din România ar scrie o carte intitulată ”Cum să mori cu zile”, i-ar prelungi  viața amărâtului bolnav? Mira-m-aș.
Nici nu vreau să știu cine a construit o asemenea lege, nici nu-l salut. Trist și ciudat. Comuniștii te băgau la zdup dacă scriai și tot comuniștii te scot dacă scrii.
Becali se zbate cu creația artistică între fotbal și Dumnezeu, poate îl legitimează la Steaua și mântuirea e garantată, Nn Stoica vrea să-mi reamintească de plaja Copacabana și bucile braziliencelor, bicicliste ce-i drept, iar șpăgarul deținut mă inspiră cu o rețetă de salam tras printre gratii. Aștept un mers al trenurilor, sau o carte de sms-uri. Pe tine Gigi te așteaptă poporul. Care popor?  Am o rugăminte. Din micul vostru venit,  ce v-a adus libertatea mult nedorită, mă puteți ajuta cu o minimă sumă de bani pentru a-mi publica și eu o carte. Așa ca-ntre confrați. De la literă la literă.
Potrivit Legii 275/2006, "în cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții și inovații brevetate, se consideră 3 zile executate pentru 2 zile de muncă".
Gata. Plec la pationoar. Tu, cititorule? Tu, scriitorule?
De dincolo și de dincoace de mine, Io.


06 ianuarie 2015

DE BOBOTEAZĂ

Științific au ba Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile de sărbătoare, începute în Ajunul Crăciunului. De astăzi slobod la nesarmale, neafumături sau alte ne-euri comestibile, că deh, dacă am ajuns Crăciunul de ce să nu…crăp. Boboteaza se traduce și arătarea Domnului, dar pentru mine e arătarea…doamnei. Da, da, a doamnei.
Păi să-mi explic arătarea. Citesc atât printre rânduri cât și printre țurțuri și o găsesc pe marea doamnă a pesedeului strâmb, corupt și perdant. Doamna Vrânceanu Firea Pandele m-a gâdilat peste tot și-n zona nesimțirii mele politice.
Citat: "…deși a avut de mai multe ori șansa să își asume drept obiectiv stabilitatea politică a României, Partidul Național Liberal demonstrează în continuare că nu este capabil să se reformeze și să se prezinte în fața electoratului drept un partid serios…”
Măi să fie, chiar așa? Pesedeul e reformat, colericii (n-am găsit altă neexpresie) partidului sunt dincolo de libertate sau cu libertatea restrânsă la domiciliu. Ptiu drace. Păi da, am spus eu - chiar ieri – că liberalism nu există, dar cum să-ți freci cuvintele, în calitate de purtătoare, într-un praf al nesimțirii. Nimic nu-mi poate lua zâmbetul de pe lectura doamnei de 3 ori nume de familie.
Citat: ”… PNL este la fel de distructiv sub conducerea Alinei Gorghiu și a lui Vasile Blaga precum era PDL atunci când era condus de Traian Băsescu…"
Nu știu ce mă face să cred, că și dincolo de mormânt pentru orice succes, în ghilimele ce-i drept, tot Băsescu e de vină. Doamna Firea Vrânceanu Pandele mi-e greu să râd pentru că am buzele reci și neispirata credință în normalitate. Domniță, mai știu că sunteți și poetă, erau binevenite câteva ode dedicate doctorului de la Victoria, decât o analiză de stânga cu direcții de dreapta. N-aveți șarm, credibilitate și inspirație. Chiar și acum râd, dar nu de unul singur (n.n. mă uit în oglindă) la cartea scrisă de domnia voastră și dăruită copiilor. ”Țara sucită și-nvârtită” , păi acesta e titlu? Copiii de mici îi sucim pe taote fețele cu cățelul, părul creț, furtul, juratul și minciuna. Păi se poate? V-ați dedicat lectura celor mici, iar celor mari critica. Ba că n-are copil, ba că are. Ce ciudat să împachetezi propoziții pentru copii, iar Consiliul Național pentru Discriminare să te facă lapte praf, pardon să te sancționeze. Al naibii de coincidență…premiată!
Zâmbete, urlete urcă peste mine. Mai pe la coada cuvintelor grăite de domnia voastră, explozie solară de tip eșec politic.
Citat: ”… singura motivație politică a celor din opoziție este în acest moment setea de putere — iar românii nu asta așteaptă…"
Mă uit în jur și nu văd decât un sfert de veac de sete îmbibată în putere. Fostul tău (și al meu) șef râde de se sparg gratiile de la toate libertățile din România. Auzi soro: ”…singura motivație a celor din opoziție…e setea de putere…”. Ptiu drace, cei de la putere s-au călugărit și îi fac concurență mult preacinstitului Daniel.
Țara te merită iubită poetă nu numai în Parlament, dar și dincolo de el.
E mult și apelez la bunul simț de a-ți gâdila actul literar cu o banală întrebare. Dacă  ”profesorul„ n-ar fi fost, exista premiul pentru debut? Apropo, pe când al doilea cd? Banala întrebare e la…plural!
De dincolo și de dincoace de Bobotează, Io.

05 ianuarie 2015

2015, IANUARIE

La bună primă întâlnire criticule cititor în două mii și un sfert, că de doi ș̕un  sfert nu mă pot lega, că deh, s-au legat alții și legați au rămas, fiecare după merite și fapte. În 2015 îmi doresc aceleași fapte ca-n 2014, 2013 și așa mai departe până la începuturi.
E ger și totul a-nghețat . Informațiile politice lipsesc, încă caltaboșul și afumătura țin la loc de odihnă pe neisprăviții zilelor acestea. Veștile bune par a-mi veni de la kilometrul zero. Palatul Cotroceni. Johannis cu I mare și cu punct a înțeles că face parte din anonima ”Miorița”. Mai are nevoie de încă un cioban cu studii. Un baci german, unul îi ungurean și s-a blocat șirul plin de lână, lapte și carne, chiar dacă tva-ul rămâne același. Mare și nesimțit.
Președintele necioban tace din toate punctele cardinale. Se acomodează cu flotantul de București, chiar dacă Mircea Diaconu nu mai e demult…taximetrist. E bine-mulțam la Bruxelles numai prin merit și buget personal (sâc!). Revenind la președintele meu și al tău, cititorule, cred că-mi împing curiozitatea la o simplă întrebare. În acest deceniu iohannistic, elevii cu aplecare spre meditații pot să devină exhibiționiști? Chiar așa să-și etaleze cunoștințele fizice…nebănuite?
Gândul îmi pleacă spre o stână făloasă, olile să-și împletească lână și laptele să curgă ca-n vremurile bune. Ce vremuri bune! strigă un vecin la mine, renunț la minima exhibă și tac în următorul cincinal.
În cazul domnului ce schimbă cursul Cibinului cu al Dâmboviței, totul e limpede. Profesor de științe exacte, așa că banala adunare 1 + 1 nu duce spre bălării. Rezultatele exacte nu înseamnă pile, nu lasă loc de interpretări.
Președintele e exact în mișcări. Pe traseul Biserică - Moldova – UE își va desface primele meditații, rugăciuni și plecăciuni. Cu glas molcom și cuvinte puține, nici nu se putea altfel, dintr-o dată președintele îmi arată că distanța cea mai scurtă dintre două puncte e linia dreaptă…trasată strâmb. Pardon.
Îmi opresc predica centrală, dar mare mi-a fost mirarea când am aflat că-n 2014 (atenție!!!) herr Iohannis a fost distins cu Crucea de Ofițer pentru Merite al Republicii Federale Germane. În viitorul apropiat herr Iohannis riscă să primească toate crucile europene pentru Merite. Rămâne ca cincinalul să bată…votul, dar vorba nespusă mult aduce sau știe el…ce tace.
Liberalismul trece într-o nouă eră. Fusta. Noul președinte nu se poate trage de bretele cu neastâmpărații din partid. N-am întâlnit fustă cu bretele, dar fie vorba între noi, demult n-am mai întâlnit liberalism. El nu există. Demult. Dacă exista, avea președinte. Nu-i așa? Președintele ales, chiar dacă are meserie liberală, nu-mi dă mari speranțe . Cititorule poți să-mi arunci adjective la pachet,  m-am decis și vorbesc ca-n fizică. Liberalismul nu are energie potențială! Și gata!
Dinspre Victoria totul sună bine. Ponta se închină în fața bugetarilor și le împinge mâna în buzunar dăruind din avuția personală (sâc!) câteva procente. A renunțat la doctorat. A rămas un simplu, modest și veșnic perdant. Victor ai fost ca un pesonaj de desene animate. Te-au învins prietenii imaginari (!?), bată-l să-l bată de facebook.
Cititorule astea sunt două puteri în stat, merg să caut celelalte puteri, sleite de trudă, minciună și nepăsare. Poveste scurtă și total neispirată.
Apropo, e corect ”La mulți ani, 2015!”? Nu de alta, dar m-am contrazis cu un exhibiționist. Încep să văd mult ”praf” printre cei aflați la puterea a IV-a. Unii n-au nicio treabă cu puteri și radicali, sunt simple texte din manualul de…științe exacte cu deschidere spre doctorat. Halal meditație.
De dincolo și de dincoace, în ianuarie.

20 octombrie 2014

UNIRE, MĂI DRAGĂ!

La bună recitire. M-am desprins dintre poveşti, aşa că nu-mi rămâne decât şansa de a mă uita ce şi cum la începutul lui...noiembrie. Blestemat nu sînt, de aceea mă fericesc cu câteva versuri plimbate peste astă naţie de un poet plin de plumb şi adevăr. Bacovia.
"E toamnă, e foşnet, e somn... 
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol... 
Şi-i frig, şi burează. 
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti, 
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn, 
Cad grele, udate. 
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc, 
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens, 
Şi-i frig, şï burează".

(Nervi de toamnă - George Bacovia)
De aici îmi începe povestea...politică. Zilele trecute m-am mişcat spre alte zări dar nu şi mări, pentru a-mi revedea prietenii şi...amintirile. Le-am regăsit.
Campania electorală a început. Pe stânga şi pe dreapta informaţiile electoralo-populiste îmi răscoleau şi ultimul gram de bun simţ, aflat la volan ce-i drept, provocând în mine sunete închise. În jurul meu e linişte. Boborul tace. Nici un foşnet şi boborul e treaz. Ptiu, zic în sinea mea, chiar văd...nediluat şi nemanipulat. Cu litere mari, cât promisiunile TUTUROR din ultimul sfert de veac, scria pe un panou un slogan numai bun pentru emisiunea "Românii Are Talent".
"Victor Ponta Preşedinte - Marea Unire a Românilor" (culorile le-am respectat)
Măi să fie, mă uit în jurul meu şi privindu-mi singurătatea îmi plesnesc gândirea să-mi reamintească cum e pe bune cu unirea asta. În trecutul meu şcolăresc am citit câte ceva despre Marea Unire. Programa de atunci nu lăsa cititorul spre...aprofundare, chiar dacă astăzi lecturile pe suport electronic domină...alte uniri. Deh, modernismul.
Revin la marea unire a domnului Victor Viorel Ponta. Îmi adâncesc lectura şi-mi zic: "e al naibii, e groasă, cred că-i mai tare ca atunci pe întâi decembrie 1918" şi-mi continui drumul sprijinit de panourile ce-mi unesc nervii la maximum. Drumurile de tip expres îmi freacă...unirea, măi dragă.
Victoraş, candidat ce uneşti, nu te întreb nimic de doctrina social-democrată, e la modă, pe aici, să n-ai habar e origini. Nu te întreb de Grapini, hai să fiu mai complet, de Enea Grapini, cel ce cu adevărat a fost prezent la Marea Unire a Românilor. Ştiu, te-ai grăbit spre femeia ce a zburat în cosmos (una din "n" gafe făcute) actual europarlamentar sau un om politic (fără dosar) de carieră. Se citeşte cu "i" în semn de respect pentru...d-na.
Stimate candidat, eu nefiind turmentat şi deloc curios să răspund la întrebarea clasică "eu cu cine votez" îmi recunosc îngrijorarea şi de aceea întreb: în viitoarele manuale, mai mult sau mai puţin electronice, în ziua de 1 Decembrie  mai pot folosi expresia - Marea Unire?" nu de alta dar mă sperie despărţirile astea.
Enea Grapini , din câte ştiu eu, n-a procedat aşa cu viitorul acestei naţii, dar domnia voastră fiind preşedinte PSD are dreptul (nu facultatea) să considere altceva. Un preşedinte ce uneşte, cred că asta îmi mai lipseşte. Ce interesant, tătucul se sprijinea electoral pe linişte, domnia ta pe unire. Aştept un viitor candidat ce-şi sprijină speranţa pe adevăr, până atunci măi dragă, stăm pe unire.
Am citit cu atenţie, atât cât îmi permite bunul simţ, programul ce-mi uneşte viitorul cu alt viitor. Nu fac o anliză pe text sau un minimal comentariu. Vreau să ştii că ai pierdut un alegător, de fapt nu l-ai avut niciodată.
Dacă aş fi cetăţeanul turmentat la fel aş fi crezut că programul e scris de un umorist, dar unul cu talent.
DE CE AVEM NEVOIE DE UN PREŞEDINTE CARE SĂ LUPTE
PENTRU O NOUĂ MARE UNIRE A ROMÂNILOR? (am dat copy-paste de pe site. Se practică şi se...recunoaşte !?)
Răspunsul ca şi sfârşitul...nu-i aici. Din banala lectură mi-am dat seama că ultimii 10 ani te macină. Pe mine nu. Ceilalţi lasă-i...trecutului, că ăla ţi-a făcut...viitor, măi dragă. Apropo, prostănacul ce mai face?
Apoi curg întrebările spre cititor. N-am chef de umor, e toamnă şi sînt trist. N-am bani de RoVinieta, dar găsesc. Există o unire între buget şi şmecherie, măi dragă.
Capacul ce mi-a unit răbdarea cu bunul simţ e zicala: Nimeni nu rămâne în urmă! La a doua citire, mult mai atentă, m-a împins umorul afară de pe carosabil. Cum, nimeni nu rămâne în urmă? Pot şi eu fura la cot cu alţii, măi dragă? Pot propune încălcarea legii şi apoi voi deveni premier? N-aş fi crezut. Pot să fac pe oricine măi animalule şi boborul să râdă?
La întrebarea "cum realizăm marea unire" cei patru paşi, pe scurt (nu ştiu cui aparţine expresia) m-au lămurit. Nu mă unesc cu unirea propusă de tine, măi dragă.
Apropo, vreau să faci casă bună cu mister Johannis, are mână bună la case. Uneşte-te cu el. Te-ai prins? N-o aleg. M-am săturat de asemenea uniri, mai bine solitar şi înconjurat de oameni.
Victor Ponta ai citit poezia lui Bacovia? E frig, măi dragă .
De dincolo şi de dincoace de unire, măi dragă.
p.s.
curiozitate.
stă scris pe site-ul partidului următorul text (am folosit figura 1, măi dragă de tip copy-paste): "...din 2006 este preşedinte de onoare al PSD, partid pe care l-a fondat in 1990 sub denumirea iniţiala de FSN (Frontul Salvarii Nationale)...."
întrebare:
miros de fals intelectual, domnule procuror...măi dragă, cu semn de întrebare.

Io, de dincolo de unire.

10 octombrie 2014

RĂVĂŞITUL OILOR

La bună recitire îţi spun în scris decisule cititor, asta numai dacă masculinul îţi coboară privirea pe aceste rânduri, altminteri mă văd obligat să-mi ridic pălăria şi să salut pionereşte femininul acestor rânduri.
Fazele de protocol le-am trecut, aşa că nu-mi rămâne nici măcar timp să asist la nesfârşita campanie electorală de pe acest plai.
Geopolitic, eu sînt în apropierea Someşului din ce în ce mai Mic, mai neajutorat şi ciudat, şi din ce în ce mai...ud. Da, da (nu sînt adeptul dadaismului dară bat-o s-o bată de tastatură s-a blocat fără a-mi lăsa amprenta) ud. E drept că-n "Mioriţa" erau trei vlăjgani ce şi-au aruncat ideea peste acest popor dar şi pe programa şcolară. Doi ciobani ciudaţi şi deontologi, cred că unul era ziarist, s-au plimbat prin arhivele limbii române şi în dreptul literei "Ţ" şi-au blocat privirile pe cuvântul ţeapă. De aici totul a devenit banal, anal şi fecal, adică: venit, văzut şi plecat cu buze reci.
Reiau. Au fost trei.. Acum sînt paisprezece  sau paişpe la mişto. La început am crezut că-i vreo clonă a filmului cu Sebastian Papaiani în rolul principal. M-am liniştit. Acolo erau şaisprezece. Aici lipsesc doi.
Cititorule, mă întreb cu teamă şi gânduri scurte, cum s-ar descurca biata oaie cu paisprezece ciobani, dintre care două băciţe. E drept una e mai mândră şi cu decolteul la vedere, aialaltă e mai ţăfnoasă şi cu spume roşii în...trecut. Biata oaie. Behăie, e drept că-i liberă să meargă în orice stână, lupii au dispărut. Sînt câţiva mai la est, dar acolo e altă climă şi altă iarbă, aşa că lupii pot bea vodca în linişte.
Revin la cei 14 ciobani şi biata oaie. Behăitul nu mai impresionează, nici lâna. De lapte nici nu mai scriu. Gustul e altul, e o combinaţie între tradiţie şi lemn, demn de cartea nerecordurilor. Cel mai ortoman dintre ciobani e oţ (gurile rele spun asta), zice-se că şi-a dat cu modernismul în mână, un banal copy-paste şi l-a descalificat un alt cioban dar nu din turma asta de 14, un cioban mai securist, adică cu securea la el. Are iniţiale bune, cu multe cojones, dar diferenţa e mare. V.P. Cum? Vladimir Putin? Te înşeli iubite cititor. E Victor. Un tip înalt şi cam atât. Oaia asta n-a avut parte decât de extremişti. Mai întâi unul mic şi acum unul mare. Să fii greşit la rumegat? Ciobanul ăsta tinerel, pare că se ştie las...muls. E important ca oaia să aibă lapte. E mai greu la berbec.
Vremea şi vremurile se strâng, vântul bate şi frigul se cere. Oile coboară spre odihna celor cinci ani. Ce n-ai mai văzut oaie cu comportament de urs? Intră într-o hibernare impusă, ca cele cinci procente de pe pielea cărăuşului de bagaje. Da, aşa e. Măgarul. Ăsta e alt personaj, dar din alt film şi alte alegeri.
Ciobanul şef, fiind mai mare şi-a luat partea stângă a turmei. Fără niciun Ghiţă în staff-ul de campanie şi cu tableta sub pufoaiaca puturoasă, Victoraş bate (şi se deschide necondiţionat!?) câteva staule de prezentare. Oaia stă şi-l priveşte. Din când în când câteva bile negre cad în urma ei, fără a-l perturba pe ciobanul numărul unu. Despre gafele acestui individ niciun cuvânt. Oaia e neajutorată. E tristă, pentru că în câţiva ani iarba e înlocuită cu asfalt expres. Păşunile dispar. Apar promisiunile. E abătută şi cam ne...tăcută. Ţapul paşte pe altă păşune, mai grasă şi cu deschidere. Dacă-i oaie bătrână, poate să pască mai mult cu cinci procente neimpozabile. Oile bugetare intră în rândul oilor cu hayr-stilist. Mă surprinde ciobanul ăsta tinerel. Are apucări nord-coreene. Oare de ce mi-e teamă de expresia: "se poate şi mai rău"? Oare de ce? Sau până când?
Aşa că, nu numai pe Someş în gios ci pe giosul fiecărui râu, oaia devine un personaj (oaia personaj?) important. Ea poate behăii la...răvăşitul oilor. Se încheie campania pastorală, pardon  sfârşitul anului pastoral, poate decide sezonul. Biata oaie.
Privindu-şi ugerul discret, oaia se întreabă. Încotro s-o apuc? Se uită la alt cioban. Dacă-n balada originală şi anonimă erau trei identităţi, acum apare a patra. Schäfer-ul e în faţa ei. Modelul acesta de baci e unul nou, dar...vechi. Duelul de la distanţă între aceşti doi ciobani, scuze, candidaţi, se răsfrânge asupra calităţii laptelui. Devine subţire şi...puţin. 
Tot stau în balada asta "Mioriţa" de puţin timp şi nu apar băciţele. Ehe! Băciţele sînt la mare căutare, dar nu în această baladă sau la această stână. E prea de tot. Doar gândul că Victor e învins de Elena şi se prăbuşesc toate rafturile cu cărţi scrise de eternul Vadim. Cred că am un subiect de film: Victor învins de Elena şi Elena e...nicăieri. Noroc că nu sînt cineast, cinefil şi cinematograf.
Topul primilor candidaţi mă sperie prin simpla existenţă şi-mi reamintesc aceeaşi vorbă: "se poate şi mai rău". Dacă devin oaie, o să-mi fie mai bine peste cinci ani pastorali? Dacă se bagă-n seamă Ana şi meşterul Manole precum Şova prin Guvern. Ciudat. Pe alte păşuni se aud regrete pentru un nenorocit de cizmar, astăzi sînt deontologi de tip şobolan care îşi povestesc viitorul. Al naibii "Mioriţă"!
E târziu şi poate un câine ciobănesc uită de tot şi toate. Muşcătura lui e dureroasă dar lasă şi urmări. Unii se lăfăie peste hotare, alţii peste gratii. Libertatea lor a fost acoperităcu lapte de ţară.
Ciudată decizie. Să aleg între nimic şi zero. De ce? Să aleg între ce va fi şi ce n-o să fie never. Mai ne vorbim cititorule. Mă retrag spre lectură, ,vreau să aprofundez programul electoral al păstorilor de suflete amăgite.
Apropo, mă poţi critica. Eu nu beau lapte, de aceea nu mă prind...ei pe mine.
De dincolo şi de dincoace de stână, ciobanul Pilu.


REMIZA BATE MIZA!

E toamnă.  Recoltele se pregătesc pentru singura zi care contează din an. Dezmăț total de... ziua recoltei, de altfel cum să-mi sacrific raf...