MUSTĂCIOSUL

Aşa-mi încep povestea cu un titlu ce nu-mi aparţine, dar mi-am luat din ne al meul  de acolo, o întâlnire ce am să o duc cu mine dincolo de marginea pământului şi am s-o arăt orizontului descoperit prin limbă şi…cuvânt.

Într-un oraş liniştit şi lipsit de o dinamică enervantă şi valori uitate, m-am întâlnit cu „o mustaţă” şi „o voce” ce le aveam în mine, dar neatinse de cuvânt. Mersul îl are precum îmbrăcămintea. Elegant. Gesturile îi sînt la fel de tinereşti, chiar dacă la televizor era…vocea. Fără mişcări bruşte ne-am salutat, îmbrăţişat şi ne-am…povestit. Dialog simplu, enervant de simplu, dar parcă în spate-l aveam pe Fănuş Neagu şi metaforele Bărăganului. Într-un colţ îl simţeam pe Ioan Chirilă sorbind o cafea. Era singur la masă. Alături stau şi croiesc un scenariu pentru viitor Ioan Cupen, Petre Gaţu, Eftimie Ionescu şi George Nertea. La o altă masă Laurenţiu Dumitresc. E clar am emoţii, sigur nu i-am văzut pe toţi. Eram încolţit de uriaşi şi emoţie. El, mustăciosul mi-a zâmbit , m-a împins spre o normalitate şi lovit din plin de o boemie pierdută m-am limpezit şi mi-am reînceput povestea.

Mustăciosul cu un joc de cuvinte deschide întâlnirea pe scenă. Da, acolo ne-am salutat. Scena e parte din trupul mustăciosului şi îi asigură aerul şi hrana. Apa şi-o ia din cer.

Mustăciosul mă întinereşte prin amintirile copilăriei lui. Le desface ca o zi de mâine. Îi sunt aproape. Răsfoieşte cuvintele din sala teatrului „Giuleşti”. Răsfoieşte replici nemuritoare şi îşi apără decorul trecutului cu o singură armă. Libertatea. E drept, odată intrat în poveste şi rumegând atent trecutul lasă să curgă o replică simplă - „povară grea şi libertatea asta” – continuă la fel de sigur precum pistolul de la tâmpla mustăciosului, puţin mai târziu ce-i drept.

Mustăciosul se foieşte şi cred că răbdarea e disconfortul. M-am înşelat. Vrea mai aproape de mine. Mă întreb şi tac, apoi nasc din mine o întrebare. De ce?

Fuge  de răspuns, mă roagă să-l întreb pe Dumnezeu. Zâmbesc şi-l invit să devină pământean. Râde. Îmi răsfoieşte munca. Mustăciosul nu este o poezie, e teatru. Teatru şi teatru. Privesc în jurul meu şi îi văd pe Fănuş Neagu, Ioan Chirilă, Ioan Cupen, Radu Urziceanu şi toţi cei ce l-au împins spre cuvintele din jurul fotbalului, drag mustăciosului, încât s-a tolănit într-un scaun plin de coroană şi îmi aruncă cronici acoperite cu ciudă, muncă, umor şi speranţă precum „femeia în blugi” (eroina din piesa de teatru – Animalul, acest om ciudat). Era fermecat şi mulţumit. Munca lui e vie şi miroase a podea.

Mustăciosul descoperă viitorul lui târziu. Îşi aruncă viaţa ca jertfă şi forţeză să fie bine în jurul lui. Orizontul lui de atunci era Ducu (fiul cel mare). Reuşeşte. Tace. Face. Plânge. Munceşte. Uneori fără a-şi crea o nouă scenă, se bate cu moartea. Puţin mai târziu râde de moarte şi amestecă pescăruşii şi mistreţii într-un rol acoperit de radiografie (n.n. Nu mor pescăruşii când vor porcii mistreţi).

Mustăciosul redescoperă cu eleganţa-i crescută de copil, o nouă poveste. Cuvintele din jurul lui. Am impresia că munceşte de două ori în acelaşi timp pe scene diferite.

Mustăciosul nu e zeflemist dar ştie să fie. Îl dezbrac de eleganţă şi văd că are umorul la degetul mic de la piciorul drept. Mustăciosul e complet.

Îţi mulţumesc Mircea M. Ionescu. Îţi cer prea mult dacă te rog să-mi rămâi prieten încă o sută de ani?

Servus, mustăciosule.

PARFUM CU MIROS DE… PENSIE

Cireşele colorează tabloul lunii lui…cireşar, la fel şi ploile, dar parcă acest tablou e lipsit de valoare fără o critică plină de poveste şi parfum cu miros de femeie. Mi-am răsfoit privirea peste dealurile acoperite de cireşe coapte şi pentru o clipă mi-am închinat auzul şotiilor şi nelegiurii de peste alte dealuri lipsite de cireşe coapte.

O femeie lipsită de parfum şi mult mai dolofană de cum aş fi crezut îşi împinge meritul spre limite nebănuite. Ciudat, această femeie şi repet, lipsită de parfum, răstoarnă traseul clasic a unui banal lift. Da. N-am nevoie de un lift vertical. Să culeg cireşe din lift? Ciudat. Scara e drumul ce-mi leagă mâna de banala cireaşă coaptă, lovită de soare şi ploi.

Femeia lipsită de parfum, încearcă să-mi provoace dispreţul. A reuşit.

Cu ani în urmă, femeia lipsită de parfum, îmi arăta traseul liftului banal. Îşi forţase dieta printr-o grevă a foamei. Da. Mai mult de două luni îşi aşezase viitorul în faţa unei diete nelipsite de emoţie. M-a apropiat şi pe mine apreciatule cititor. Am suferit, atât cât am înţeles şi am putut culege cireşe dintr-o livadă…cu vişini. Abia mai târziu am înţeles gustul acrişor al cireşelor.

Femeia lipsită de parfum îşi răscoleşte atitudinea de fost dascăl şi grevist al foamei şi înceacă să-mi facă o analiză a poeziei lui Goga (n.n. Dăscăliţa) şi prezenţa rahatului de pe buzele omului fără parfum. După dieta din urmă cu câţiva ani, femeia lipsită de parfum, renunţă a mai gusta din cireşe şi-şi hrăneşte mintea cu mult rahat, poate prea mult rahat. Să apelezi la o dietă şi să forţezi chiar şi moartea, iar apoi să înfuleci rahat lăsând la o parte mirosul de parfum?  De ce?

„..La tine vin nevestele să-şi plângă

Feciorii duşi în slujbă la-mpăratul

Şi tu ascunzi o lacrimă-ntre slove

În alte ţări când le trimiţi oftatul...”

(Dăscăliţa – Octavia Goga)

Apreciatule cititor, mi-au plecat românii la cules de cireşe şi căpşuni, iar femeia lipsită de parfum şi cu o dietă de rahat, îţi şi îmi forţează viitorul pentru un pumn de galbeni, atunci îmi întind povestea şi nu pot să tac (scriu). Ce alegi femeie între versurile lui Goga şi negânditele tale cuvinte? Le reamintesc pentru tine, apreciatule cititor – „…din ce le dă cetăţeanul…” + „…merităm să fim recompensaţi…”

Ptiu drace unul cu recompensa, altul cu rahatul. Femeie du-te-n dieta mea şi lasă-mi pensia liniştită. Să fii atentă femeie că copiii (pentru tine nu-i cacofonie) n-au cireşe pe masă şi părinţii la fel. Iubeşte-ţi partidul şi rahatul ce-l înfuleci, renunţă la diete televizate şi aruncă-te peste cuvinte scrise cu sânge, sânge ce a curs în decembrie şi-n iunie şi nu numai, ca tu, femeie fără parfum, să poţi înfuleca pe nemestecate speranţe.

Sunt trist şi plin de ură că mi-am întins povestea despre tine femeie, ce ai fost acoperită de Dumnezeu cu harul creaţiei. Te-ai acoperit cu „desene animate” (sacoul) şi te hrăneşti cu.. grevă a foamei, femeie lipsită de parfum. Mirosul cireşelor de iunie l-ai distrus prin cuvânt şi dorinţă.

Dacă vrei pensie meritată intrebă-mi părinţii.

Dacă vrei pensie întreabă-ţi părinţii.

Dacă vrei pensie întreabă morţii acestei naţii şi peste tine o să curgă sânge şi dispreţ.

Du-te-n pana mea de grevistă, femeie lipsită de parfum!

De dincolo şi dincoace de orice parfum , Pilu.