EVALUAREA DIN AUGUST

Salut cititorule, iar dacă n-ai chef de mine te înțeleg dintr-un singur motiv. Libertate.

Povestea de astăzi e ca o scrisoare deschisă președintelui FR de Handbal, Alexandru Dedu, omul numărul 1 din handbalul românesc.

Pe site-ul federației, unde numărul 1 este domnul Alexandru Dedu, apare precum o ordonanță de urgență un text ce este susținut de un titlu rupt din ”corectarea tezelor din octombrie”.

Evaluarea ciclului olimpic 2012 -2016.

Un text admirabil, cele 20 sau poate 30 de rânduri m-au impresionat. M-am eliminat din două în două minute și am simțit superioritatea numerică a cuvintelor puse grandilocvent. Nu-l știam dur pe numărul 1 din handbalul românesc. În 48 de ore a fost pus pe masă textul. Gata! Le-am și ne-am evaluat. Ptiu, hărnicie și profesionalism în România lucrului bine făcut!

Ce înțelegeți, stimate domn, prin expresia: ”cea mai corectă”?

20 de rânduri înseamnă evaluare? Pare o coincidență, am impresia că ați băut apă din același pahar cu Răzvan Burleanu. În ambele cazuri s-a ”ieșit” din grupă umilitor și cu stângul pe tobă.

Omul numărul 1 din handbalul românesc devine susceptibil și împrăștie substantive derutând pe cei din jurul său (n.n. Comisia Tehnică, public, yes-mani și oameni de bine). Urale! Se lăbărțează peste mulțime succesele echipelor naționale din ultimii ani. Cei prezenți nu reamintesc de cele 7 titluri mondiale.

”Performanța se obține din trei igrediente” grăiește numărul 1 din handbalul românesc. Am simțit umorul, a fost ca o aruncare de la 7 metri ratată. În stolul de substantive, unul mi-a atras atenția. Onestitate.

Am luat substantivul în mână și l-am privit. Am început să plâng și mi-am dat seama că el este alocat performanței sportive și nu celei manageriale.

Am urmărit cele 20 sau 30 de rânduri ale celei mai subțiri evaluări și relaxarea m-a cuprins la cota Tokyo 2020. Sînt depășit de verb și postmodernism. Nulitățile și-au triplat numărul, iar cuvântul valoare din ”evaluare” lipsește, pardon apare când e vorba de selecție. Aici doare. Există și o vorbă – ”tăcerea e de aur”, doar că în acest caz aurul...ruginește!

Umorul nu l-a părăsit pe numărul 1 din handbalul românesc și consolidează spusele unui alt număr 1, dar de data asta mai puternic (fâs), demostrându-mi spusele anterioare că fac parte din România lucrului bine făcut (fâs). Numărul 1 din handbalul românesc întinde o expresie precum lumina unei picturi înnegrite cu...roșu – ”...procesul de selecție în echipa națională, acesta este unul natural...”. M-am impiedicat și mi-am scăpat substantivul din mână.

Cititorule îți cer un comentariu pentru că vreau să simt care este diferența dintre poveste și...evaluare.

De dincolo și dincoace de semicerc, Pilu.

ps.

senzațional interviul ”descoperit” pe youtube, iar întrebările incomode m-au ucis.

AU MAI RĂMAS 3 ZILE?

Un salut respectuos cititorule. Apropo sînt și saluturi nerespectuoase?

În postmodernism mi-am dat seama că sînt trei direcții în care pot să-mi manifest interiorul și exteriorul. Politică, fotbal și bârfă. Ele îmi răspund cel mai bine la întrebarea...cine, altminteri aparțineau altei bucăți din lovita limbă română (în postmodernism).

Îmi propun să te ignor, doar astăzi, respectuosule cititor și să bârfesc doar cu mine, spre disperarea duplicității din mine. Ce, tu n-ai fost duplicitar cu tine? (atenție, mi-am intrat în rol).

Dialogul surd durează cât memoria românului din mine. Trei zile. Apoi uitarea acoperă trecutul și elanul îmi blochează viitorul.

”Bă (aud o voce din exterior) lasă politica și treci la fotbal, tu nu vezi că mai sînt trei zile?” Nedumerit de vocea din umbră, mă spăl pe față și rup nervors foaia de calendar și-mi șterg fața duplicitară. Așa-i, bată-mă eșecul, vineri ”băieții” se iau la trântă cu un...cocoșel obișnuit cu victoriile.

Franța, impropriu spus Franța, tremură la orice apel telefonic. Nu se știe cât de dulicitar poate să fie interlocutorul. Sintagama galeriei ”cine nu sare...” poate să devină pericol pentru mine (eu) sau tine (tu). ”Băieții” n-au nicio emoție, au pregătit, vorba vine au pregătit, tactica jumulirii penelor cocoșului obraznic și tricolor (altul decât cel albastru-galben-roșu).

Generalul Icoană înconjurat de cei trei ucenici încearcă, în astea trei zile rămase, să-i pocăiască pe băieți și să le arate calea spre victorie. Senzaționalele jocuri făcute în ultimii  ani m-au convins că ”băieții” fac parte din categoria a II-a. Categoria I are în dotare băieți și echipe cu țintă clară: ”am venit să câștigăm titlul”. O a II-a categorie e una mai diluată din punct de vedere vocal și pornesc în șoaptă: ”am venit să jucăm”. Între aceste două categorii se duc lupte și minute de publicitate, restul e poezie. Jocul ăsta (n.n. fotbalul) e cel mai bine mulat cuvântului, industrializare. Ea e singura ce a reușit să excludă banalitatea jocului.

”Băieții”, Generalul Icoană, ucenicii și scamele lui Burleanu sînt pline de entuziasm. ”Bă ești nebun, tu nu vrei să câștigăm?” (aud aceeași voce). Mă uit la mine și-mi dau seama că nici gândurile nu mai sînt sigure în tribună. Ăsta-i duplicitarismul meu, nu cred decât în mine (eu), ce face unul sau altul e demonstrație plastică sau lucru manual.

Generalul Icoană sper că a aflat de calificarea ”băieților” și poate să-și arate noua schemă tactică, cea de umil sau ”bun îi bă și zero la zero”. Un ics cât o cădere a Bastiliei sau mai recent cât o victoriei a ”băieților” împotriva primelor oferite de Burleanu. Apropo, domnule Burleanu, pe domnul Dedu nu l-ați premiat, pentru că handbalul e sport național.

Revin la joc și la cocoșei. ”Băieții” pot să facă diferența între cocoșei și...cocoși. E drept că-i mică diferența, dar...vizibilă. Partea comună e metalul atât de prețios ce începe cu ”h”. Haur, pentru că ferul ruginește.

Sînt mai mult decât duplicitar și aud  o voce. De data asta știu exact cine-i răspândacul. E chiar osul, pardon bossul de la federație. El încearcă să fie omul ce tace și face. Încă odată sînt duplicitar și-mi dau seama de originea omului. Vocea îmi spune: ”...noi decidem soarta fotbalului, aici se iau deciziile pentru fotbalul românesc...”. Trec intenționat peste gramatica textului și mă opresc la...matematica lui. Îmi place să adun cele 300 de titluri europene, cu cele 765 de centre de excelență din țară și abia la urmă să extrag radical din sumedeniile de vise și iluzii.

Știu că sînt un duplicitar, chiar am avut reproș – ”...are un caracter infect...” – dar coane Burleanu am impresia că ești Robin Hood, pentru că Pintea n-ai cum să fii. Acolo intervin și testiculele. Mai ești optimist? Mie mi-a trecut. Mizez pe un joc, cel mai simplu joc. Cel al bunului simț.

Curiozitatea duplicitară am lăsat-o la final și se învârte în jurul Generalului Icoană. Generale fă-mi hatârul și explică-mi logica ta de ”antrenor al secolului” ce ești. Cum naiba îți propui ”să ieșim din grupă”? Spune simplu: CA-LI-Fi-CA-RE! Te doare? Oricum ieșim din grupă, sau poate tu crezi că ”noi” rămânem în grupe și restul echipelor joacă fără tine și cașcheta ta acoperită de icoane. Apropo, nu doar Franța ne este superioară (cuvintele îți aparțin), asta așa de dorul duplicitarismului din mine și te convingi abia după ce...ieșim din grupe.

Hai România!

ALBĂ CA ZĂPADA

Cititorule cred că am fost neispirat împrumutând titlul dat de frații Grimm unei povești ce mi-a bucurat copilăria. Walt Disney a reușit să întindă povestea în imagini. Nici nu vreau să mă refer la succesul financiar sau tot ce s-a întâmplat în filmul de animație de-a lungul vremii. Încerc să parodiez o ”victimă” și un ”pitic”.

Îmi aduc aminte de candidatul roșu la fotoliu de primar de țară, Mircea cel Înfrânt, și la sintagma lui atât de adolescentină: ”Mihaela, dragostea mea!” A fost rostită seara. Dimineața, dragostea a trecut la fel și...votul. I-au rămas buzele uscate ca după un sărut al unei guri de canal.

Istoria s-a repetat, e drept nu cu Mircea cel Înfrânt ci cu o candidată coborâtă din stick-ul politic numit...usebe. Madame Clotilde a reușit să-și strige dragostea tot o noapte, cea identică cu a celor ce cred că ”Albă ca Zăpada”e doar o poveste scrisă de frații Grim și avându-l ca trezorier pe Walt Disney.

Duminică noaptea usebeul avea primar, dar zmeul cel atent i-a dăruit unei dudui cu calități interminabile – scriitoare, purtătoare, jurnalistă, senatoare, bârfitoare – povestea completă. Albă ca Zăpada și cei 7 pitici. Usebeul a rămas blocat în computerul neînțelegerii politice. Mișcarea ”Albă ca Zăpada” funcționează. (a nu se confunda cu mișcarea ce s-a născut la...Cluj, aia e parfum)

Privesc în jurul meu și nu înțeleg nimic. Ce-i ciudat că nici ”forțele externe” nu înțeleg ce-i pe la noi. Cu mulți ani în urmă, să tot fie vreo 23 sau poate 24, am avut parte de două concluzii a unor cetățeni ce n-au mai călcat pe urmele mioriței, ciobanului și a...măgarului. Nu întind povestea, concluzie scurtă și făcută pe nemâncate – citez din memorie –  ”...voi (românii) sînteți ciudați. Vă treziți în fiecare dimineața cu aceiași dorință, de a vă distruge țara. Vă luptați toată ziua, nu reușiți și a doua zi o luați de la capăt...”

Îți mărturisec că n-am înțeles nimic în secunda unu, nu antena 1, dar luând explicația pe ore din zi și fapte, am înțeles. De atunci, aproape un sfert de secol, duc cu mine explicația lui. Astăzi, în linii mari, Albă ca Zăpada e altă poveste ce nu are nicio legătură cu duelul mamă vitregă – fiică sau prinț – dragoste. E o altfel de ”Albă ca Zăpada”, una ce scrie poezii și poate naște aberații politico-administrative.

Dacă-mi rezum povestea doar la nașul Gigi (n.n. Gheorghe Becali, enoriașul) cred că explicația amicului meu începe să-ți deseneze o primă...idee. De fapt e mult mai mult.

Ce poate face Albă ca Zăpada și cei 7 pitici? Oho! Mamele vitrege pierd teren (intravilan), pot să se rătăcească sau chiar mai rău să chiar...răcească, pardon să rătăcească voturi. În prima pădure a Bucureștiului a câștigat madame Clotilde (căsătorită cu Sergiu Moroianu), atunci frații Grimm l-au  sunat pe Walt Disney și au discutat continuarea relației cu mama vitregă și cei...6 pitici.

Ședință scurtă. Piticul mutulică a luat cuvântul și l-a...ascuns, spre disperarea premiului Oscar. ”Albă ca Zăpada” i-a privit pe pitici și le-a spus: ”...ș-a plâns muierea pe bărbatul său. Dar cu atâtea turme, și cirezi și herghelii curând s-a mângâiat. Și nu s-a lăsat până n-a ajuns de la șapte la paisprezece, că decât fără soț...mai bine paisprezece decât șapte...” (n.n. Norocul Dracului – Barbu Ștefănescu Delavrancea).

Just, gândire limpede și matematică plină de cătușe. Stick-ul usebe în prima pădure n-a acoperit toate tufișurile. Taman în tufișurile neacoperite madame Clotilde a pierdut licitațiile pentru curățenie. Paradox sau întâmplare? Căile DNA-ului sînt din ce în ce mai scurte. Ce îmi place să cred că-n doi-trei ani expresia ”despre DNA numai de bine” o să fie pe buzele celor săraci, cinstiți și...pitici.

”Albă ca Zăpada” și cei șapte pitici (sper că nu devină uriași) încep să-mi contrazică exemplul cu țara și efortul.

Dacă Roșu Împărat a cucerit o mare parte a teritoriului, soldații altei dudui, Gorghiu Dej sau cam așa ceva, a reușit să distrugă un simbol politic. PNL. Cred că astăzi doctrina e un cuvânt ce nu mai aparține politicii de pe la noi. Cuvântul negocierii politice e unul simplu: ”ce-mi iasă” restul nu contează.

Alina Gorghiu - de data asta fără Dej – este membră (nu pot să-i scriu funcția) a unui partid ce s-a luptat și a reușit să născă o ”Românie dodoloață”. Ce știe duduia? Ea astăzi se întreabă, retoric ce-i drept, unde am greșit. Duduie, o alință PNL – UDMR n-o poate gestinona nici Walt Disney. Duduie, tu profiți că Lucian Blaga nu-ți poate șopti sintagma ”Triască România dodoloață”. Ești mamă și mă opresc aici, de fapt și așa e mult pentru tine și etajul tău politic.

Între tine și duduia de la Voluntari e o singură diferență. Sînteți în două povești diferite, dar...identice. Duduie, îți propun povestea ”scufița roșie”, acolo te întâlnești cu lupul în pielea goală și poate înțelegi ce înseamnă seriozitate.

Paradoxal și plin de necunoscute e alegătorul român. Nu-i așa alegătorule-cititor? Cum să aleg un penal, un arestat sau un...mort? Simplu. Schimb buletinul cu ștampila și...foc.

M-ai ucis!

DOAMNEI DE VOLUNTARI

Hai salut și m-am decis. Decizia mea e banală și obiectivă. Nu știu dacă acestă combinație e una reușită dar banalitatea zilelor trecute mă obligă să fiu obiectiv. Am asistat, nu știu dacă și tu apreciatule cititor, la cea mai discretă, diluată, uneori chiar absentă și nu în ultimul ceas la cea mai ieftină – din toate privințele – campanie electorală.

Discreția e direct proporțională cu calitatea candidaților. Candidați palizi, absenți și nuli. Adjectivele vin din zona politică a ”Agămiților”. Zilele trecute trecea prin fața mea o imagine, tot din iunie, dar din 1990. Minerii erau aplaudați de bucureșteni! Cavalerii din Valea Jiului conduși de penalul miron cozma au reușit să-i facă pe placul tătucului sărac și cinstit.

Astăzi, tot iunie și tot București. De fapt București și...România. Minerii sînt peste tot, chiar și-n...Spania. Poate astăzi ei regretă grija față de ”panseluțele tătucului” dar nu sînt sigur. Doamna de Voluntari sprijinită și de ”tătucul panseluță” vrea să cucerească Bucureștiul. Poate va reuși și spectacolul continuă. Alte panseluțe, altă democrație, pardon de fapt aceeași.

Doamna de Voluntari, membră a Uniunii Scriitorilor îți modifică dosul pentru noul jilț. Picioarele întinse și apropiate – nu-i musai - expuse pe biroul de pe 1 Mai, în așteptarea documentelor pentru semnătură. În spate, pe rafturile goale își fac loc cărțile domniei sale, combinația dintre versurile surde și economia voiculesciană. Nu-i rău.  Au trecut pe acolo și multe nulități și parcă nimănui nu-i pasă. De ce acum?

Doamna de Voluntari poate copiază domnia Doamnei Chiajna (sper să fii auzit de ea). Dragoste, daruri și alte activități necopiate din manuscrisele poeto-economice cu preț de maculatură, o să-mi deseneze un tablou al unui București pentru mileniul IV. Nu știu cum ”boierii” actuali o să accepte ”indicațiile” de pe 1 Mai.

Concluzie: Într-o clasă de repetenți cel mai bun e premiant.

Neconcluzie: Acum mi-e bine, dar peste 4 ani...mi-e rău!

Tinerii au făcut revoluția (o expresie auzită imediat după ’90). Astăzi, tinerii de atunci sînt...candidați. Surpriză. Decantarea s-a realizat. Nimic nu pare real și adevărat, pentru mine ce-i drept. Pentru tine cititorule poate să fie...viitorul de aur și atunci tac și plec spre o altă librărie și un alt scriitor.

Doamnă de Voluntari să ai parte de nerespectul meu și să nu îndrăznești să visezi mai sus, că atunci chiar plec și iau și întrerupătorul. Să-ți fie de ajuns și de bun simț.

ps. N-am buletin de București. Ai câștigat. Acum ți-e mai bine?

BULETIN DE BUCUREȘTI

Titlul nu-mi aparține și tu știi asta cititor rafinat ce ești. M-am inspirat de la filmul regizat de Virgil Calotescu la începutul anilor ‛80. Povestea filmului una simplă, reală și împachetată cu mult umor. Să rămâi ”capitalist” (n.n. locuitor a capitalei) după absolvire e musai să-ți scrie pe buletin că domiciuliul e în...București, de aici încolo e inutil să continui.

Astăzi pare identic, dar nici chiar așa. Poți să ai case en-gros, vile așișderea, iar buletinul nici nu mai există. E carte și nu ori de care ci de...identitate.

Duminică dacă ești capitalist înseamnă că ai...buletin de București și drept de a alege, asta dacă ești mai înțelept (de la 18 plus). Cititorule am un prieten și lui îi dedic această poveste. Merită și să nu uite că-i...bucureștean cu acte-n regulă.

Duminică, în iunie, se vând cireșele de mai. ”Capitaliștii” își decid primarul general și adjuncții. Inspirația e una, iar transpirația e alta. Cei 7 ”foști magnifici” au trecut pe la beciul domnesc, deci se poate. Ăsta-i sacrificiul suprem pentru bucureșteni. Capitala își merită alesul, mai ales când valoarea îl obligă să candideze.

Nu-l sun pe amicul meu din respect pentru înțelepciunea sa. Știe ce să facă cu al său...buletin de București. Are de unde alege. Simt o siguranță pură din partea lui și văd o comedie din partea mea. Așa-i când nu îți pasă, dar peste patru ani îmi pasă, că nulitatea de astăzi se vede...președintele meu și atunci fără buletin de București sînt în aceeași barcă cu prietenul meu...”capitalist”. Ptiu, drace ciudate sînt căile Domnului, Tovarășului și a Cetățeanului cu buletin de...neBucurești.

Amicul meu are o dilemă albă (?!). Ce face cu...ștampila. Nu are decât una și candidați...o mie. Te sfătuiesc amice să-i dai șansă celui ce ajunge cel mai repede la beciul domnesc, altminteri nu are sens gestul tău. Amice, să-ți nominalizezi candidații la beci sau fotoliu? Cota? 1 la 400 că apar și cătușele!

Prin iunie 90, am văzut ”capitaliști” aplaudând mineri ce cu grijă au sădit panseluțe, topoare și sânge prin București. Buletinul de București era original. Minerii n-au forțat nici flotant nici domiciliul stabil, dar parcă au lăsat urme și după un sfert de secol comedia lui Virgil Calotescu (n.n. – Buletin de București) a făcut pui. Căsătorie cu repetiție (film regizat de Francisc Munteanu în 1985).

Da, astăzi e căsătorie cu repetiție. Doamna de Voluntari forțează capitala. Senzație. După un sfert de secol Vrînceanu – Firea – Pandele încearcă să reîmprospăteze panseluțele din fața Teatrului Național și tot ea va dărâma barierele de pe șoselele expres și suspendate ale preacinstitului fost primar și deținut, dr. Oprescu, iar spre sfârșit de mandat după două, trei seri de beci domnesc și sec forțează Cotroceniul. Amice, acum îmi pasă, pentru că am buletin de Cluj!

Amice, o meriți din plin, nu de alta dar de ce să râzi doar tu de mine. În viitorul apropiat, adică peste o mie de ani, buletinul de București e în buzunarul uitării și a nepăsării.

Amice, dilema ta nu există. Bănuiesc. Ce ”vin”alegi între Doamna de Voluntari și candidatul-șpriț a doamnei Gorghiu Dej? ”Vinul” s-a vărsat precum ”Biletele de Papagal” ziarul poetului...de stânga.

Ciudate mai sînt aceleași căi. Tu ai buletin de București și nici un...flotant, iar eu am buletin de Cluj fără...Napoca.

Apropo, unul de pe aici are un slogan-hit cu clinchet de cercei: ”Mulțumește-te cu mult”. Ce zici? Bem un vin în...beci și ne dăm foc buletinelor?

E iunie și cireșele-s coapte. Candidații au speranțe. Beciurile așteaptă. Oare tu, amice, chiar ai buletin de...București?

Mi-e dor de tine. Eu cu flotant de...București.

IUNIE LU’ CIREȘAR

Salve cititorule și inspirație la finalul săptămânii. N-am inspirație să-ți construiesc o introducere care să-ți aducă, dacă e nevoie, un baston pentru ziua de duminică. Nu folosesc nici culoare și nici slogan, nu-mi doresc să-ți influențez decizia, dar parcă te-aș trimite în bibliotecă să răsfoiești lejer, precum tranziția pe la noi, o scrisoare atât de pierdută de către nenea Iancu. Te las să decizi asupra personajului și apoi te privesc.

Duminică nu știu dacă oi fi au ba turmentat, îmi caut diridaii din jăbul democrației, ce-i spart și printre degete mi-am scăpat și ultima lețcaie – n-am scris ort - pentru dețul incolor cu gust de pelin. Sînt un asimilat a Clujului așa că Emiluț a scăpat de alegerea mea, băiețașul ce păzea gâștele cu vreo patru decenii în urmă răsfoind plenarele tătucului spiritual, își forțează înălțimea, ridicolă ca-n totdeauna, cu un nou mandat. Neavâd document valabil n-am cum să-i arăt valoarea ștampilei...13! Nu pot și basta. Din pleiada de goluri (n.n. – lista candidaților) nu pot a-mi alege niciunul. Do-co-men-tul! Nu-l am. L-am...pierdut. Zoe nu-i, nenea Trahanache e...nene și uită-mă-n situația de a-mi da peste dește că nu-i pot oferi lui Emiluț o...capră în loc de gâscă. Una dă lapte iar alta perne pentru export sau note informative. Emiluț a fost cel mai infantil premier și parcă a fost crescut de tovarășul Ion de la uteceu, ce-și forțează miza. Primar.

Realizările fostului premier sînt fantastice, parcă văd eventualele panouri electoralo-publicitare găzduind un slogan clasic: ”sărac și cinstit” iar eu, cu obrăznicia unui rărăcit, adaug: mânca-va-ș.

Trist moment, luna lui cireșar cu un neputincios la furat de cireșe. Nu ține. Și Creangă (n.n.Ion Creangă) rămâne fără text, chiar în cireș. Restul turmei de candidați pare a nu conta, e drept sînt candidați mai grași, dar mai mici decât fostul premier.

După luna iunie Clujul o să devină atât de cultural și european încât licitațiile o să fie organizate de DNA pentru transparență multilaterală și chiar dezvoltată.

Cotrobăind prin documente nepersonale în loc de dreptul meu la alegeri am găsit un text și printr-un clasic copy-paste îți doresc lectură plăcută:

„Acum, când întregul popor se pregăteşte să întâmpine prin fapte de muncă marele eveniment din viaţa partidului, unitatea tuturor cetăţenilor ţării reliefează înalta răspundere ce ne revine fiecăruia în parte faţă de destinul nostru revoluţionar. În acest climat de profundă angajare şi răspundere, nu vom precupeţi niciun efort pentru a ne putea onora cu cinste de nobilele misiuni ce ne revin, pentru a întâmpina Conferinţa Naţională a partidului cu bogate şi frumoase rezultate, alături de angajamentul solemn al participării noastre. Latura politico-ideologică are menirea să creeze în rândul studenţilor atmosfera înţelegerii profunde a dimensiunii politicii partidului şi a statului nostru...” Ptiu drace, nu-i Agămiță. Cin’ să fie? De pe un raft prăfuit și neuitat cade o carte și total întâmplător se deschide la pagina 5, dar iunie. Citesc și recitesc. ”Un popor care votează corupți , impostori, hoți și trădători Nu este victimă! Este complice! (n.n. George Orwel)”. Totul se prăbușește în jurul meu, gâștele mor, caprele la fel dar vecinul curios îmi privește...viitorul.

Mă reped la scrisoarea lui nenea Iancu și întrebarea mea e ca a bețivului...turmentat. ”Și eu cu cine votez?” Dau din mine o înjurătură, scuip și plec decis spre urnă nu înainte de a privi în viitor. Nu văd nimic. Nici acum și din păcate nici peste 200 de ani. Emil Boc, tu n-ai nicio vină! Ești un produs a victimei din mine, apoi am devenit complice. În 5 iunie mă ofer justiției pentru păcatele sfertului de secol ce l-am pierdut. Rușine să-mi fie că-mi place...Caragiale și n-am ”ochi” pentru Brâncuși.

Cititorule iartă-mă, dar poți să-mi spui când îți moare capra sau când candidezi?

De dincolo și de dincoace de urnă, al tău turmentat, Pilu.

p.s. numele lui Emil Boc se poate înlocui cu orice candidat-primar (90%) din țară sau de la...țară.

TROTUARUL

Gata. M-am decis, la începutul lunii iunie merg pe jos la vot. Siguranța trotuarului îmi dă încredere în mine, mă face să cred în mișcare, evident nu în cea populară, îmi dă încredere în ziua de ieri și îmi aduce aminte de versurile lui Eminescu cel unic și de stânga, scrise pe 1 mai dar pe la 1881:

”Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici,

Din trecutul de măririe v-ar privi cel mult ironic.

Cum să nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei

Sa-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,

Și în două temniți largi cu de-a sila să-i aduni

Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni! ”

Evident că, pentru tine cititorule, versurile îți sînt cunoscute, poate în imaginația scenariul există, chiar s-a urlat cu ani în urmă, execuții pe stadioane, tăieri de moț și prepuț cu lăutari, dar discreția lunii mai, evident discreția electorală a lunii mai, mă impinge nu pe centură ci pe trotuar. Siguranță!

Azi de dimineață (n.n. 24 mai) făceam schimb de ”versuri” cu un prieten și printre picățele și alte subtilități îmi împunge un exemplu pe cât de complex pe atât de...poetic. Cu ceva vreme și vremuri apuse, cam prin 1953, tovarășul Stalin a decis să plece. În România, la Brașov, că doar și noi avem un Stalingrad, fiica grăjdarului (nu spun că a fost vizitiul unui.... și tac) a încept să plângă la statuia lui Stalin din fața actualului Consiliu Județean. Stalin era pe drum și fiica plângea pe...trotuar. Era în siguranță! Lacrimile i-au adus de toate, precum capra celor trei iezi. Cum naiba să plângi când stalinismul n-a avut consistență asupra ei. Acțiunea se petrecea pe trotuar!

Zilele trecute ”schimb priviri” cu Doina Cornea, tot pe trotuar, dar nu la Brașov. Duelul privirilor a fost atacat de cuvintele profesoarei – ”...singura iubire care mi-a rămas este Regele...” – așa că n-am îndrăznit să adaug nimic. Nu i-am amintit din priviri nimic, bluetthooth-ul gândului era inactiv, așa că era în siguranță pe...trotuar. Când ești singur, de fapt ești cu...regele? Ciudat. Oare Regele s-a gândit la Doina Cornea în 23 a opta 44? M-aș mira, dar acolo unde Biblia tace se baga-n samă...istoria. Nihil sine Deo.

Amicul meu tace și râde când îi povestesc de ”doamne ce ploaie vine de la Cluj” încât grindina nu bate pe trotuar nicio recoltă. Trotuarul era în siguranță. Era pustiu.

Schimb câteva replici cu amicul meu și la prima replică rămân stană de piatră. Privesc în jur și îmi dau seama că sînt în parcul lipsit de trotuare. Tema era...Alexandru Dumas și muschetarii români. Da. Exact așa.

Cei trei muschetari – Dragnos, Pontos și Tăriceanos plus tăcutul D Artagnis. Tripleții devin muschetari cu patrafir de cardinal fără nicio aluzie la Richelieu. Ei, muschetarii călare dar desculți, pun de-o lovitură la castel. Vor să distrugă tăcerea. Tăriceanos stăpânește arta divorțului mult mai bine decât arta duelului așa că nu-l cred în stare de nimic. Dragnos e mic din toate punctele de vedere, poate declarația de avere să-i fie mare iar Pontos e copilul teribil a lui Alexandru Nedumas. N-a avut și nici nu are nimic cu scrima, el aruncă la coș sau e aruncat la coș, dacă așa se numește poarta la baschet. Coș.

Trotuarul mi-e partener de-o viață, americanului îi e dușman. Oare de ce? Trotuarul îți dă siguranță, despre trotuar cel mai bine poate să...tacă Condrea pentru că șoseaua a fost...curată.

Despre alegeri într-un alt episod plin de muschetari, hoți și oameni.

De pe trotuar și dincolo de el, Pilu.

MORAL sau ADEVĂR?

Semnul de la final îmi arată că-i o întrebare și dacă mă gândesc eu am decis această întrebare. De aici pleacă...atacul pe semicerc.

Zilele trecute am răsfoit, cu atenție, un articol apărut sub conceptul de adevăr, doar altminteri n-avea ce căuta pe un site intitulat bățos: adevăruldesprehandbal.ro! Citesc, râd, mă încrunt, văd și citate (!?) iar la final recitesc adresa...electronică. Adevărul despre handbal punct ro. Ptiu, drace, zic și-mi scuip în sân o cantitate imaginară de flegmă, doar eram...eu.

Nu stau mult pe gânduri si recitesc încă o dată acel...adevăr. Același text, același personaj negativ, locație neschimbată, balerine, alcool și...sport. Sînt nedumerit. Tac, de fapt am tăcut în toată perioada lecturii adevărului despre handbal punct ro, și-mi deschid urechile și agenda.

Începe un dialog despre adevărul despre handbal, dar de data asta fără punct și fără...ro. Dialogul e lung și e pe...surse (?!). De fapt nicio sursă. Pentru mine oamenii nu sînt surse, idiferent cu cât adevăr,  inteligență, caracter sau orice altceva e acoperit.

Discuțiile sînt lungi sau scurte în funcție de...receptor. Sînt dispus să ascult și să tac, nu întotdeauna ce-i drept. Uneori am ridicat și vocea, dar am fost înțeles.

Cititorule, dacă n-ai prins încă ”adevărul”, e vorba de o ședință a celor ce conduc handbalul de pe la noi și plini de energie au luat o decizie ce și-o asumă!

Pe scurt îți doresc lectură plăcută: http://www.frh.ro/comunicat.php?id=248 (pct. 5)

De aici începe...dialogul.

Cei implicați în handbal, indiferent de natura implicării (?!), știu despre ce-i vorba în propoziție și în...interes, publicul mai puțin. El e fraier, în cel mai nefericit caz, sau participant dar nu se bagă. Au fost prezenți 14 ucenici, de fapt 13 și președintele. Președintele nu poate să fie ucenic, nici măcar biblia nu-i dă nicio șansă în acest sens. La ce se referă această decizie? (cititorule e punctul meu de vedere)

Liber la nimic! Mai bine de un sfert de secol, pe plaiul mioriței, lipsa de responsabilitate a dominat. Asumarea nici nu există. Beciul domnesc primește marfă în fiecare moment...crucial pentru alte momente cruciale. Nu fabulez nimic, dar politicul cred că-i și-n ADN-ul nenăscuților.

Sistemul soviectic implicat în România și-n învățământ a murit, la fel și valorile. Sistemul sovietic implicat în sportul românesc a murit împreună cu Daciada. Sportul, ca mod de viață, e poveste, poate el există dar în lumea virtuală (games FIFA, etc).

”Încurajăm oamenii ce investesc în handbal”! Cum naiba să încurajez omul să bage bani în handbal, când același om nu-și plătește sărăcia, nevoile și neamul, plus aplicăm...retroactiv. Mă pufnește râsul și plânsul în același timp, când văd că politicul tace și...desface. Răsplătește cineva pe altcineva? Apar personaje mici și neînsemnate? Mici mă refer și la statură! Cum să privesc cuvintele unei jucătoare de la echipa din Baia Mare? „...puteam foarte uşor să depunem memorii de mult timp...”, de fapt la Baia Mare publicul are în ADN handbalul și va aștepta banul...nepublic pe semicerc, iar despre eliminarea băieților din play-off e o altă poveste.

Dau la o parte echipa Universității Cluj, principala beneficiară a acestei decizii, dar acum sportivii își pot satisface și stagiul militar la echipele de club, luând poziție de drepți în momentul solicitării soldei.

Președintele musai să-și amintească că el a jucat foarte puțin în echipamentul pasiunii pentru handbal, el a intrat în epoca de preindustrie în handbal, pe la noi se spune...mercenari. Știu, e un cuvânt total nepotrivit, doar l-am tradus. Ucenicii și președintele să lupte pentru o lege a sportului, să lupte pentru implicarea oamenilor cu diridai, să vină spre handbal, să vomite pe lingăii ce fluieră la comandă și nu măr refer la ciobanii cu un câine la 100 de oi, să lupte pentru adevăr și nu pentru moralitate politică!

O, Doamne, câte mai sînt, dar și Dumnezeu a creat lumea în șapte zile, dar parcă în handbal e tot...sâmbătă. Cititorule dacă dai în mine cu rezultatele feminine din handbal, mă ascund după rezultatele băieților.

În urma deciziei celor 13 plus 1 aștept cu nerăbdare marile investiții în handbal, militarizarea soldei, apariția bunului simț și vreau la final să-i readuc aminte președintelui cum ne-am despărțit în...poveste.

Aștept duelul pe semicerc, inegal ce-i drept, între adevărul despre handbal punct ro și cele două echipe (n.n. 13 plus 1).

Fetele au venit cu medalia de bronz de la mondiale iar ucenicii și președintele la prima ședință de partid, pardon a consiliului de administrație au decis...lectură plăcută: www.frh.ro/comunicat.php?id=224. Ce se întâmplă după calificarea la JO? Apropo, după eșecul băieților, v-ați micșorat salariul? Nu? Ciudat.

Revin cu câteva întrebări.  De ce retroactiv? Favorizare au ba? Dacă ghilimele sînt ”adevăr” cum stăm cu...”morala”? Cine s-a opus anul trecut?

Începe campania electorală și întrebările cad. Se scot sume și servicii. Gesturi ne și ră...splătite.

În rest toate bune, handbalul se joacă la fel. 7 contra 7 și cu eliminare de două minute. Oricum, părerea mea nu contează, dar dezamăgirea rămâne.

Tot respectul pentru cei ce-și ”implică proprii diridai” în handbal, cât despre banul public, trasee, contracte și comisioane în altă poveste.

Problemă:

Un individ fură 1 milion de euro. După o săptămână e prins. În urma mai multor discuții el donează banii unui ONG implicat în sport. ONG-ul dă câte o sută de mii de euro la zece sportivi. Întrebare: sportivii au...furat banii?

”...o zi să deblocăm transferurile...”, pare că se aude o voce din cer urlând de fericire, iar apoi să-și depună toți și toate câte memorii vor. Noi (?!) ne-am sătisfăcut...poftele. Începe meciul, echipamentul e curat, iar Ghiță Pristanda își deblochează replica: curat murdar!

N-am nicio treabă, nici nu știu de ce mă bag în seamă. Aha, exist!

Ne vedem dincolo de beciul domnesc. Pa.

GENERALUL și MANUALUL

Am văzut-o și pe asta. N-am primit gol nici de la fosta campioană mondială pe numele ei de clasament FIFA, Spania. Generalul Puiu Icoană își freacă primele două mâini apoi își scuipă între degetele de la picioare putând să-și răsfoiască în liniște ”siviul” de tip palmares. Merge la Paris să cucerească Bastilia, după mai bine de două sute de ani, cu viitori matematicieni propuși de ferefeul condus de dirigintele Burleanu. Acum, tricolorii, o dau pe matematică. Cu limba română e mult mai greu, chiar și generalul Puiu Icoană știe că atunci când vorbește îi este și lui greu să-și traducă propriile faulturi ale propriei limbi. Nu-i bai, ca fost parlamentar se aceptă (l-am scris cu un singur ”c”) din respect pentru tăticuțul Puiu.

Nu știu dacă și-a lăsat balele pe icoane la meciul cu Spania pentru că nu l-am văzut...pe general. Ca zi de Paști pentru catolici posibil să fii renunțat la gestul iubirii de sub poarta Feleacului, că a sărutului e la Târgu Jiu, noua stație a matematicienilor lui Burleanu, asta numai după ce se realizează stadionul din orașul cu lumină și culoare.

Mi-e teamă de un nou proiect al ferefeului. Să învățam istorie prin fotbal, că atunci pe lângă alegerea prafului de pe tobă se mai aleg și alte scursuri.

E bine și cu un egal. Generalul Icoană și-a atins obiectivul. N-am primit gol și cu punctul acumulat plus cele trei de la Giurgiu (n.n. România – Lituania 1:0) echipa e pe primul loc cu 4 puncte în clasamentul imaginar al personajului real generalu și cei trei muschetari. Am dominat Spania la toate capitolele, chiar și la ecuația de gradul II cu necunoscutele vremii. Drumul spre Franța trece prin manualul de matematici aplicate. Generalul Icoană, la viitoarea oră de diriginție, poate solicita din partea ministrului Curaj (așa-l cheamă, nu-i pamflet) modificarea orelor de geografie în...pauzele de geografie, iar cornul și laptele să existe doar în licitații, în realitate câteva ecuații de pe tricou. 

foto: ziuanews.ro

Nu-i bai, acest 0-0 a ridicat cota echipei naționale la 14 meciuri fără înfrângere. Mentalitatea matematicienilor lui tata Puiu e una de învingători (cititorule, dă-mi voie să râd), puși cu burta pe carte și cu frica-n spate. Ion Ghițulescu spunea, după meciul de duminică seara, scurt și la subiect: ”cu frică nu rezolvi nimic”.

Ibericii nu știu ce au vrut duminică seara. Ba au încercat să rezolve o ecuație simplă, ba au desenat o floare și câțiva grădinari. Ce știu în schimb e, că ei au venit nepregătiți la ora de matematică. E drept că atunci când au citit textul problemei, semnele de punctuație ale generalului de pe teren și-au notat traseul neuitând să spună, în gând ce-i drept, nu-s răi ibericii ăștia din grupa pregătitoare. Una peste alta simt că matematicienii generalului nu vor mai intra la ore prin...Cluj.

Aștept primul meci cu manualul...în geantă.

ps. Nesimțitule ce ai distrus momentul respectului pentru Johan Cruyff să pleci din țară și să te declari matematicianul lu’ pește!

De dincolo și de dincoace de...haritmetică!