HOP si EU (ultima parte)

Gata, ”super liga” a ajuns la capătul cel mai îndepărtat al dimensiunii sale. La capăt. S-au jucat toate match-urile propuse de cei doi organizatori autohtoni: lepefe și ferefe. Copilul lor mai mic, cecea, a reușit să aibă ”grijă” ca noua metodă de supravegehere a match-ului să fie una demnă de toate recordurile.

Nu am să trec în evidență, nici măcar pe scurt, evoluțiile fiecărui participant pentru simplu fapt că nu merită să-mi forțez amintirile. Am să ”punctez” mici scenete de joc, cu un-doi-uri nereușite, cu faulturi de joc și dansuri lente dar și cu poziții de offside... imaginare.

”Supeliga” (am omis litera - r -  în mod intenționat) mi-a dăruit absolut tot, deci și prin urmare eu n-am să-mi înjumătățesc literele pentru că nu vreau să joc nici într-o rubrică. ”off-ul” și ”out-ul” să rămână pentru cei... slabi.

În mod normal am să rămân în teren o bună parte doar în jurul ”șepcilor roșii” revenite după ceva vreme în Divizia A sau mai nou în Liga 1, iar de când se câștigă ”diridai” și din nume în... ”SuperLigă”.

”Șepcile roșii” n-au făcut excepție de la nimic, echipa, dar și ”anturajul de prin birouri” s-au comportat precum mersul tradițional. Mulți antrenori, mulți jucători și aceiași suporteri.

Debut cu Eric Linkar și cu o remiză... nesperată, asta dacă mă bazam pe ”lăudăroșenia” evlaviosului miliardar și a ”biciletei” din imediata sa apropiere. De aici a încept totul, de la marea surpriză! GOOOOOL Bălan! E adevărat că, câinii (e o cacofonie la deposedare) la început turbă, apoi mușcă și la final miaună spre disperarea găinilor din coteț. Atacantul refuzat de ”centenari” a încercat să facă ”școală” la Cluj. A reușit... să rămână repetent. Și atât.

Din echipa de debut, sprijiniți de condiția fizică au rămas... puțini. Cum altfel? Un egal nesperat și un viitor imaginar.

Și pentru că modernismul ține loc de... viitor, match-urile de acasă, pentru ”șepcile roșii”, se joacă la... Mediaș!

Și începe spectacolul ”superligii”. Victorii, remize dar și înfrângeri. Granzii se bat în declarații, iar fotbalul rămâne doar la teveu, pentru că acolo joacă Real, MC sau alte echipe cu un buget cam cât nu va avea învățământul autohton niciodată, cu alte cuvinte ei creează fotbaliști, iar învățâmântul ”nost” creează valori. Să dau exemple? Vrei nume sau... plagiate? Hai pe teren, prietene virtual.

Încep să se facă pariuri. ”Bursucul” pregătește din nou titlul. Joacă la intimidare prin conferințe de presă lăsând jocul liber pe la... spate. Nomenclaturiștii își freacă foalele din etapa a doua eliminând pe rând pe rivali. ”Călugărul-cioban” este eliminat din joc. Are interdicție pe noua ”pășune militară” și nici accesul la ”rugăciuni” la sediul stareților din sectorul 2 (str. Alexandru Vitzu și Vasile Șerbănică). În cele două ”locașuri de cult” meritocrația și inteligența este precum cea din ”ha mai mare stropșală de casă” de pe la noi. Parlamentul. Cei doi stareți, aleși pe sprânceană, unul prin sceneta ”arestul de la miezul nopții” și celălalt prin puciul ”de ce trag clopotele, Mitică” încearcă să dirijeze viitorul fotbalului de pe la noi.

Răzvănel este preocupat de mandatul... nemuritor, iar Ginuțul de... salvarea fiului. Îi înțeleg pe amândoi, vorba asta nefiind muritoare: după faptă și răsplată. Stareților mai cereți și voi un sfat de la ”Dani-boi” el are legătura directă cu ”susul”. Atunci când ”se pupă inelul” (habar n-am de unde este expresia asta) încercați să aflați de la ”Dani-boi” cu e cu mesajul ”de joc” lăsat pentru etapele viitoare (n.n. Matei 6:9), nu poți învinge din postura de ”looser”.

Revin pe terenul de joc.

Erik Lincar tremură, rugăciunile tactice nu-l ajută, „șepcile roșii” restante la orice examen de logică și interpretare și în luna august apare lovitura de palat, e drept că ”regele în alb și negru” întârzie cu o zi, dar exilul se petrece. Eric Linkar este alungat din ”spațiul academic” (nu scot în evidență pregătirea intelectuală și sportivă a puciștilor) uitând limbile și frazele la superlativ la mister Linkar cu doar câteva săptămâni în urmă. Asta e, dacă lipsești la ”rugăciunile de seară” te paște... laicul.

Cerul se dechide și ”Creatorul jocului” împinge la studii pe secundul fostului barbugiu și om de afaceri de la echipa națională, Eugen Neagoe. Apar din nou limbile, urările de bine din spatele terenului de joc, acolo unde au rămas doar tractoarele pentru a scoate recolta de la finalul anului. Erik Lincar este uitat, a intrat în arenă salvatorul de examene. Experiența din fața ”seminariilor, a laboratoarelor și examenelor de an” pentru Eugen este suficientă. Testele din Cipru, din susdul Olteniei, din Moldova lui Ștefan sunt doar câteva momente evlaviaose.

Eugen Neagoe aduce hârtia și creionul, desenează trasee de joc, explică. ”Studenții” înțeleg că nu e de joacă și musai să intre la rugăciunile de seară, altminteri ”Doamne, Doamne” le ia din sac punctele și ajung... exact de unde au plecat, adică la... Erik Lincar și lupta pentru promovare.

Jocul dirijat de Neagoe prinde roade, prunul are mere, cireșul are pepene și Dăbuleștiul e la capătul... tunelului. Rugăciunile sub Erik Lincar erau cam diluate, dar cu Neagoe lipsește cu desăvârșire sarea și piperul. Apropo, ingredientele astea le-a luat Leo Grozavu și a fugit cu ele la ”Poli” Iași. La Cluj a rămas doar... harbuzul.

”Peste drum” bursulcul este nemulțumit de arbitraj. Se plânge la alt produs al ”rugăciunilor autohtone” venit din jurul... dopajului. Pentru ”Bursuc”, dar ce scriu eu doar bursuc, mă opresc la... viezure.

Reiau.

”Viezurele” din ”multipla intersecție” scoate în evidență forța adversarilor din Gibraltar, Sri Lanka și Fiji. Match-urile viezurelui devin din ce în ce mai putenice. Starețul propriei mânăstiri alungă ”dracii” prin noi investiții. Bate la ușa... ce urmează a fi deschisă. Necaz. Ușa a fost dechisă de... Hagi!

Fostul ”decar” știe cum e cu evlavia. ”Creatorul” nu-i prea înțelege rugăciunea, fiind doborât de agramările din text și buimac de cap, lasă jocul... liber.

La ”U” Cluj Neagoe pare depășit de presiunea venită din anvelopele umflate de conducere. Conducere? Da, conducerea de partid și de stat. Tezele au fost corectate, pionerii recită iar unicul conducător de pe jilțul nemuritor dirijează o orchestră după chipul și asemănarea lui Haydn. Cred că Haydn i-a împins pe britanici să înțeleagă mai ușor muzica clasică, chiar dacă el era un austriac. Probabil asta a încercat și Neagoe să forțeze, un cvartet de coarde pe malul Someșului Mic, uitând de neastâmpăratul Jiu.

Nu l-am văzut niciodată pe Ilie în fața unei partituri și nici pe Chipciu, chiar dacă el a reușit să demonstreze (printre puținii) că pe lângă pasiune e nevoie și de respect. Chipciu asta a făcut și face. Dăruiește ce a... primit.

Jocurile și rugăciunile își continuă traseul. Rugăciuni ciudate, pardon  rezultate ciudate. Nemulțumirile curg și degetele arătătoare își fac mai agresiv prezența.

VAR-ul, această diavolicească invenție pentru aflarea adevărului, când de fapt Adevărul e unul singur și este chiar El, Creatorul, cei implicați încearcă să mintă poporul cu televizorul și... comentatorul. Am auzit multe, vrute și nevrute, dar despre comentatori numai de bine. Fraților în credință sunteți pastă, lipsiți în primul rând de limba română. Îl înțeleg pe Hagi că nu e dascăl ”la litere”, dar voi din asta trăiți! Hagi trăiește din fotbal pentru că ȘTIE! Voi? Dar pentru că sunt în zona evlaviei încerc să strecor ”îngerașul” și să-ți repet că există și mesajul: ”...eu sunt mic, Tu fă-mă mare...”

Cutremur la ”U” Cluj. Lebenița de Dedulești a explodat. Conducerea de partid și de stat nu acceptă harbuzul. Informațiile curg, dar nu-s băgate în seamă (!!!). De la finalul lunii noiembrie mesajele ajung ”pe sus” cum că nu mai este lebeniță... iarna și... pleacă spre țările calde. ”Marii” conducători amenință cu supermaketurile și oferta de zezon la lebeniță și pepene. Râd. E normal, atunci când gustul tău se bazează doar pentru coajă, la ce ajută... miezul. Zis și făcut, după câteva partituri prost dirijate de Eugen Neagoe și la fel de prost interpretate de orchestră în pragul Crăciunului rămânem fără... nimic. Enoriașii se agită, fermentația cumpărăturilor este în toi, brazii sunt la ofertă dar rugăciunile suporterilor sunt cu țintă precisă. Salvarea de la retrogradare. Din lumea creștină apare salvatorul. Ioan Ovidiu Sabău. E drept el are o altă legătură cu ”susul”, nu ca marea majoritate. Majoritatea la final își face semnul celor patru puncte cardinale, Sabău doar asistă. El e martor la scenetă, dar nu se implică.

Conducerea de partid și de stat îl cheamă la masă pe Moș Crăciun și în urma unei scurte negocieri, decid. Nu lasă acum niciun cadou, dar la finalul lunii mai vrem să fim deasupra ghilotinei. Moș Crăciun acceptă și pleacă spre copiii neastâmpărați din campionat. Primul vânat e ”viezurele”. Fiind la Cluj l-a invitat într-un cabinet stomatologic și i-a arătat... datoria. Viezurele a râs și râsul a rămas. Salvatorul său, fostul aLbitru, a încercat să deseneze estetic eșecul din acest an, pentru starețul Neluțu, care era neastâmprat ca Goe, bătând cu piciorul în masă și strigând: vreau să vină! Nu se poate, Gică Hagi a fost cel mai cuminte. Moș Crăciun se scuză că nu-l poate lăsa (n.n. - titlul) la Craiova, pentru că acolo nu poți împărți un titlu la doi copii, iar ”centenariștii” n-au stofă, doar cântece, iar producătorului de pâine nu-l poate lăsa din motive... istorice. Decizia finală a Cerului: Farul campioană și ”U” la... muncă.

Ioan Ovidiu Sabău, cu mersul ușor legănat și cu glas molcom inițiază un stil de rugăciune. Un stil discret, fără implicații dure și așteptări uriașe. Își propune lucuri banale. Salvarea de la retrogradare cu una sau două etape mai devreme și cât mai departe în cupă. Dacă ”departe” însemnă finala, chiar mă bucur că a plecat Sabău. Nu știu de ce e în stare dacă-și propune cupele europene.

Etapele curg și ”echipa” ascultă noua strategie. Dispar unii jucători, probabil s-au rugat și la alte biserici, habar n-am, apar alții, dar una peste alta tot ce i-a promis Moș Crăciun s-a întâmplat.

Universitatea Cluj încheie sezonul 2022/2023 cu victorie. O, tempora!

Pentru câteva ore Sibiu este cucerit de ”U”-iști. Bucurie enormă, stricată de unii jurnaliști cu limba murdară la fel ca sentimentele, ce au încercat să ucidă o bucurie a speranței... nepropuse. Finala i-a fost dăruită celor de ”U” Cluj dintr-un singur motiv, pentru că au înțeles ce le-a șoptit în timpul unei rugăciuni Chipciu, colegilor. Atenție la amestec! Pasiune și respect!

Adversarii având ”pâinea” la ei, evident că au avut și circul,  ”U”-iștii au avut istoria, pasiunea și... respectul! Despre joc? Da, a avut dreptate antrenorul ”brutarilor”: o finală se câștigă nu se joacă! Italianul a uitat esențialul, la rugăciunea finală nu ne-am prezentat!

A fost o ediție spectaculoasă cu rezultate previzibile! Da!

Arbitrajul slab (atunci când primesc rugăciunea în plic) și imparțial (atunci când lumânările s-au stins), antrenori bine pregătiți și jucători de super clasă.

Peste ani și ani copiii acestei nații vor avea parte de ”rugăciunile” acestor zile și de performanță în slavă.

Habar n-am cum e mai bine. ”Doamne ajută sau ajută-ne Doamne”?

 

HOP și EU (partea a V-a)

La bună citire, prietene. La cea mai recentă poveste din serialul intitulat, neinspirat ce-i drept, ”Hop și Eu” lăsam o variantă pentru a accesa fără erori succesul. Îți propun o recitire a textului aminitit:

”... Uneori simt în mine sângele latin și dorința de rezultate pozitive, las să-și facă ”sintromul” minunea și revin spre o dorință scandinavă de competiție. Uit rapid rezultatul și aștept să curgă dintr-un izvor imaginar performanța acestei nații de a avea oameni simpli și sănătoși prin ”păduri”, acolo unde umbra e deasă și păsările cântă-n libertate...”

Luni (n.n. 14 noiembrie) seara ”studenții” au forțat ”Argeșul”. Ce-i drept ”Someșul” n-are parte de ”Vidraru”, dar nici ”Argeșul” (și nici nu va avea vreodată) de ”Universitate” cu izvor de românism nemuritor. 

La meciul de luni seara, nu mai reamintesc data, în tribune și-a făcut loc și ceața, nelipsită de secole pe malul Someșului. 

N-am simțit nevoia acestei cronici de match, dar amatorismul marilor jurnaliști români m-a obligat. Match-ul cu ”alb-violeții” marelui Dobrin, Barbu, Doru Nicole, Radu II sau Remus Vlad n-a strâns nicio amintire din anii 70, când Zoli Ivansuc îl ”obosea” pe marele Barbu, sau Dobrin înșira fundașii ”șepcilor roșii” în aplauzele (!!!) potcoavei studențești. Cred că ”Tim” sau Radu II se îmbată cu iaurt alterat la neputința atacantului îmbrăcat (habar n-am cum) în tricoul alb și negru. 

Revin la jurnaliștii ”super talentați” și acoperiți de talent literar, spre invidia neastâmpăratului Ilie Dobre, și scot în evidență o... provocare. 

Citez pentru că sunt incapabil de a crea o metaforă sau o frază umplută cu pamflet:

”...imagini incredibile: Eugen Neagoe a sărit la Marius Croitoru pe teren...” este doar un titlu, nu îmi aglomerez cronica cu nimicuri provocate de ”mari ziariști” dornici de o ciorbă caldă și un iaurt alterat. Mizeriie actuale sunt rezultatul evoluției societății românești postcomuniste. Nimic altceva.

Sunt trist pentru câtă neputință a coborât odată cu ceața unui noiembrie ursuz. Eram în stare să-mi întreb trecutul, dacă am fost luni seara la match. Nu fac analize gramaticale pe text, dar am îndrăzneala să întreb dacă se mai cunosc sensul cuvintelor ce-și are origini în... limba română.  Ce înseamnă ”incredibil”? Dar ”a sărit”? Am uitat, acum în limba română corect se spune ”asist”, cuvântul ”pasă” a fost ucis. Doamne cum ”asista” Dembrovschi pasa cu exteriorul. O, tempora!

Dacă eroii implicați ”într-un duel neacademic” de la finalul match-ului ar spune despre tine ”apreciatule” jurnalist că ești... gay? Ai avea orgasm sau ți-ai spune prețul? Orice șansă spre normalitate este ucisă din vestiar sau... la o ședință de redacție.

Eugen Neagoe a vrut să-l ”bată” pe Marius Croitoru, dar n-a fost să fie. Oare de ce?

Jocul modest, dar și ghinionul l-a blocat pe ”oltean” să-l ”bată” pe... ”moldovean”.

”Studenții” au început neinspirați examenul din noiembrie. Se pare că n-au condiția fizică de a lega patru-cinci examene. Probabil materia din școala primară le ”răsplătește” astăzi” neputința de a avea inspirație, viteză și curaj de a câștiga dueluri cu adversarul. 

Universitatea Cluj este în stare de orice. Învinge campioana și ratează examenul cu retrogradata. Și nu-i prima dată. Poate și ăsta e un motiv pentru sloganul nemuritor: ”U”nica iubire ești t”U”!

”Argeșul” a curs mai inspirat”. A profitat de ”barajul” de pe linia porții și 1-0. Acolo și atunci, în minutul 18 s-a încheiat match-ul chiar dacă ”studenții” au egalat în partea a doua, și timp rămăsese pentru a devia cursul... ”Argeșului”. 

Evoluția unor ”studenți” (deocamdată încerc nenominalizarea neputincioșilor, dar nu mai am răbdare) este deosebit de minimalistă. Dacă ”studentul” lovit de soare e neispirat asta înseamnă că alți ”studenți” n-au dreptul la o... porție de bronz artifical? Dacă ”Argeșul” și-a consolidat ”malurile” cu două rânduri de dig, înseamnă că nu pot fi ”penetrate”? Lipsa de insiparție, lipsa curajului de a-ți citi propriile ”cursuri”duc spre remize... scumpe. Oare au ”câștigat” un punct? Fals. Au pierdut prin neputință, ca-n vară de fapt. Voi ați avut în mână ”Cursul Argeșului” și la Pitești. V-ați dăruit lor... succesul vostru. Păcat.

Parcă abia acum sunt trist și plin de regrete că nu l-am ”bătut” pe Marius Croitoru. 

”Studenților”, prin calitățile actuale, nu puteți duce examene la nivel de Universitate, probabil ”Liceul” vă surâde. 

Aștept să-i  bateți pe toți, chiar și pe jurnaliștii flămânzi. Neagoe bate-i, bate-i chiar și pe... ”studenți”!

Parafrazând vorbele mareșalului Antonescu, vă spun în scris dragi ”studenți”: ”Dragi studenți treceți examenele” și uitați de Lenin cu repetiția lui – învățați, învățați, învățați.

Dacă n-ați învățat până acum și n-ați înțeles că remiza de luni seara e o înfrângere, degeaba ați fost pe teren și jurnalistul (jurnaliștii ăia flămânzi) are dreptate!

O remiză tristă și o ceață de noiembrie obraznic de prezentă au ucis o zi cu soare.

A fost soare în sala de conferință a stadionului ”dr. Mircea Luca”. Acolo, Victor Hexan alias Tetea și-a întins spre publicul dornic de lectură amintirile ”muncii” lui. Bravo, Tete! Apropo, Tetea, eu zic că-i scumpă cartea!

No, pa!

HOP și EU (partea a IV-a)

31 octombrie. 

E seară și parcă simt căldura verii. ”U”-iștii se adună pentru încă un examen din sesiunea de toamnă. Plecarea lui Erik Lincar e acoperită de uitare, doar Neagoe își mai aduce aminte la câteo conferință de presă de cel ce a promovat echipa după ”7 ani”, dar nu cei de acasă. Da, ăsta e meritul lui Linkar și doar Dinamo îl poate contesta.

După ”ciocnirea” cu echipa din intersecția celor șapte străzi și cam tot atâția abonați, a sunat clopoțelul  ”examenului” cu un alt produs al societății socialiste multilateral dezvoltate pe numele original ”Steaua”. Studenți în tribună și mai puțini pe gazon.

Privesc în jur, poate, poate a ajuns și Elon Musk la Cluj, ce naiba, e doar un oraș de cinci stele și cu primar comunist. Nici pomeneală. Elon Musk, am impresia, e la masă cu patronul Stelei, pardon fecesebe-ului. Doamne privește pământul și convinge-te cât de mult a ”avansat” societatea românească. La Craiova sunt două echipe de fotbal cu aceleași nume, culori, dar cu patroni diferiți. Singura diferență e aceea că doar unul a fost arestat. Încă. 

Undeva printr-un ținut ce se vrea autonom există o echipă ”menajată finaciar” de guvernul unei alte țări iar în momentul intonării imnului național (n.n. imnul României) își întorc fain frumos spatele, dovedind multă înțelepciune, demnitate și alte veleități scăpate de sub controlul celor șapte ani de acasă. 

Nu-i bai, țara asta se mișcă împinsă de la spate (oare de către cine?) de centenare complete, doar că uneori obosește și ritmul scade spre asistare cardiorespiratorie și ”munca-n zadar e vizibilă”. Nu-i bai, jucăm și pe ploaie de lacrimi și șanse... zero.

E match. Și încă ce match.

E zi de examen. În tribună ”studenții” scot ”fițuicile” și cântă Istoria acestei nații. Echipele aliniate precum ”cârnațul de Ignat” se ”pălmuiesc”. Tribuna fierbe și cântă. Chiar nici nu contează nota de la examen, doar versurile merită să fie ascultate, iar dacă sunt trăite, atunci viața veșnică a acestei nații e pe un soclu numit: nemurire.

” Suntem “U”-istii Clujului iubit,

Uniți cu toții-ntr-un avânt.

Pornim din nou cu sufletu-nfrățit

La luptă, cu un singur gând.

Haide, U! Haide, U! Haide, U!

Ești simbolul tinereții studentești!

Haide, U! Haide U! Haide, U!

Ești mândria unor inimi românești!

Noi luptăm, noi luptăm, să-nălțăm, să-nălțăm

Prin avânt, voința, zâmbet și prin cânt

Un trup nou, un suflet nou!

Haide, U! Tempo U! Haide, U!”

De aici se pleacă spre istorie și abia apoi spre… examen. 

Cum să înțeleagă fostul ALbitru ajuns acum președinte o lecție de istorie fără să răsfoiești o pagină scrisă cu tocuri și cerneluri pe băncile academiilor din Europa acum unită și mai puțin civilizată? Tu, stimate individ, ai vrut să scoți ”așa zisa echipă din intersecție” pentru că ai fost păcălit, ciudat, la precedentul ”examen”, când ai fost lăsat să copiezi ai tăcut ca un ”Mut”u. Ai vrut să bați dascălul și să-ți freci palmele cu marele tău neluțu. Nu ai fost așa înverșunat, ba dimpotrivă, ai spus că n-ai mâncat ustorui, mirosul fiind de la rudele tale de grad… inferior, altminteri cum naiba să-mi explic logica ta de parvenit al postcomunismului prin cuvintele:”… are spatele asigurat…” Hei, mister LGBT, chiar așa, fără bun simț și prezervativ? Fostule mare ALbitru poți lua toate ”examenele”, tu ai căzut la… admitere.

La match. 31 octombrie.

Du-te Dică. Du-te Dică! Du-te Dică? Neagoe, pe fază, a luat startul, e drept că un pic furat, de fapt Neagoe a luat… ștafeta. Linkar plânge și suspină precum mama lui Ștefan cel Mare. ”Studenții” se aruncă la joc  și surprind. Neagoe, oltean din fire, renunță la jocul ardelesc aprig și bazat pe învârtite. Lasă ”orchestra” să cânte ”sârbe” spre disperarea lui Dică cu demnitatea… mică. Becali fierbe la teveu, iar Boc se lăfăie în scaun ca un mic copil docil și neascultător, doar e supporter ăn alb și negru. Râde de demisia lui Dâncu și… ”mercedesul” plecat spre alte… intersecții. 

”Studenții” au învățat ritmul și le place al naibii. La un moment dat disperat că-i în minoritate, Istvan Kovacs decide că și el vrea să facă parte din Guvern. Pentru câteva clipe am simțit cuvintele fostului său coleg că… ”are pe cineva în spate” și își face de cap uitând pentru câteva clipe că el este românul ce are posibilitatea să fluiere la mondialul din Qatar. 

”Studenții” se prăvălesc peste steliștii lui Dică, meme și… Hrebe. Undeva într-un colț din sufragerie ”bursucul” simte că este un norocos. A luat exemenul și banii prin fraudă doar cu o săptămână în urmă. Nimic nou pentru el ci pentru cei ce nu înțeleg acest fenomen. Fotbalul.

Gooooool! 1-0 și Universitatea Cluj cântă o… ”someșană”. Echipa de pe malul Dâmboviței simte că totul e în zadar. Blocați și arestați precum Gică Popescu. Improvizațiile lui Neagoe dau roade și 2-0! Gooool!

Pauză.

Apă, pop corn și hot-dog. Toate scumpe spre disperarea… electoratului. Boc se gândește la Borcea și cum e să te pregătești pentru Liga Campionilor, uitând de fapt că Borcea se gândește doar la natalitatea acestei nații. El, ca și neluțu, iubește… femeile.

Revin ”studenții”. Revine și Dică. Cel din urmă și-a încheiat mica demnitate la Cluj, cel mai scump oraș din România postcomunistă. Defilăm în atac și ratările intră la… statistică. 

Hop, revine Istavn Kovacs și suspină. Simte că orchestra în alb și negru e numeroasă. Scoate contrabasistul provocând un dialog imaginar cu olteanul echipei. Neagoe tace și suspină. ”Muică” ce mă fac? Someșul obosește și trage spre un curs precum Mureșul. Lin și înșelător. Din tribună se aud ”studenții”, simt pericolul unui examen dur. Materia au învățat-o, nu pot să fie surprinși. Dică își falsifică demnitatea și schimbările telefonice nu dau roade, chiar dacă reduc diferența pe tabelă. E 2-1.

Fără contrabasist și dirjor în orchestră, studenții mențin ritmul, dar unul mai… pragmatic. Dansează doar pentru… juriu.

Am și uitat de jaful din duminica trecută. Mutu m-a răzbunat. Două goluri din tot atâtea penalty-uri. Adrian Porumboiu îl calcă pe ”alt” neluțu, cu demnitatea omului de afaceri. Crăciunescu (n.n. alt neluțu) nu înțelege, chiar și Simona Pătruleasa înțelege lovitura de… pedeapsă. E liniște. Istvan Kovacs fluieră finalul și ”studenții” se odihnesc. 

A fost ușor. 

Uneori simt în mine sângele latin și dorința de rezultate pozitive, las să-și facă ”sintromul” minunea și revin spre o dorință scandinavă de competiție. Uit rapid rezultatul și aștept să curgă dintr-un izvor imaginar performanța acestei nații de a avea oameni simpli și sănătoși prin ”păduri”, acolo unde umbra e deasă și păsările cântă-n libertate.

Acolo e cântecul meu pentru ”U„, doar acolo simt siguranță și nu sunt dependent de rezultate. Mi-e dor de sport viu și legendă. Tu, Dan Petrescu, nu poți să înțelegi cum s-a născut acest club. El e al românilor trecuți prin examene umplute cu trudă. Au ajuns AICI la Cluj și au plecat spre alte ”păduri” unde se întâlnesc oameni cu chip și… sânge latin.

Universitatea Cluj nu e numai fotbal sau baschet, nu e scrimă sau rugby, Universitatea Cluj e o ”orchestră” pentru viață. Cum să privești lumea asta fără muzică și ”pădure”? Chiar și Dumnezeu are ritm. Și atunci ”Universitatea” să tacă? Niciodată!

Am plecat de la match împreună cu soția mea. Am zâmbit  și am dansat până spre dimineață într-o pădure de pini și fagi, iar pe Emil l-am lăsat la teveu, pentru că acolo el s-a… rebrenduit în capitalist.

Comentatorii strigă. Du-te Neagoe! Du-te Neagoe!... și Dică a plecat! A plecat și Poenaru de la UTA! Ciudată alegere au făcut și arădenii. L-au ”ucis” pe Balint, apoi l-au ”schingiuit” pe Badea, crezând că Poenaru e rudă cu… succesul. 

E 1 noiembrie și lumea creștină e tristă. Se aprind lumânări  în amintirea celor răposați. A ”murit” Unirea Urziceni și lumânările tac. La fel și ”Oțelul”. O altă campioană. La fel și Steaua și aceleași lumânări… tac. Ce ciudat. Să nu mai cred nic măcar în lumânare?

Postcomunismul mă descoperă și-mi propune… Halloween, de fapt o  Mărie cu altă pălărie, dar mai comercială. 

Nu-i bai, am deviat Dâmbovița, urmează să deviem și… Argeșul, asta dacă ”studenții” nu lipsesc de la cursuri.

Hai ”U”!

HOP și EU (partea a III-a)

De “U” se va vorbi…

La cel mai recent “Hop și eu” am promis o cronică a match-ului dintre Universitatea Cluj și revelația serviciilor postdecembriste, o echipă cu multiplă identitate stradală, cefere 1907 tot din cluj. Dacă mi-aș propune să fiu obraznic cu echipa vizitatoare, chiar și atunci când “are treabă pe acasă” aș parodia tentativa de imn compus pe lei puțini (să nu crezi). Cu nesimțire și deloc aplecați asupra istoriei, vizitatorii, pe lângă faptul că au “cântat” “Țiganii! Țiganii!”, forțează un neajuns de veacuri si anume – mândria Ardealului. Nu știu cât de mândri sunt cei din Ip, dar simt o mică jenă la cur mai ales atunci când ceri milă din postura de laș. 

Revin la cronica meciului. Pe stadionul unde Mircea Luca și Zoli Ivansuc arătau stundenților din tribună ce înseamnă boemie și să fii cel mai iubit din Ardeal – asta pe bune – și nu numai. Tribuna lui “U” cântă. Pleonasm. Undeva într-un colț al autoumilinței câteva jeguri umane urlau: țiganii… (nu mai insisit). Apar echipele. Tribuna ia foc. Imn plin de istorie iși face loc spre Cer.  Luca, Ivansuc, Anca, Adam, Guga lasă poveștile și privesc… pământul. Acolo, adică AICI , universitatea deranjează din nou. Tribuna simte și încep să-i cânte unui individ pe nume de ciufuleală… Bursucul, anumite cântece cu și despre iubita lui mamă. Bursucul nu se simte bine și încearcă o altă echipă, nu cea din cupă, unde a forțat umilința. Tribuna îl simte pe nemulțumit și caută să-i compună un cântec cu și despre originile nației. 

Bursucul s-a arătat nemulțumit și după match, provocând o declarație lipsită de bun simț și jocuri la Viitorul Scornicești. Ediția precedentă a cerșit, etapă de etapă lovituri, cartonașe, ciorbe, prime și tot ce aduce bunăstare nemulțumirii domniei sale și aruncă cu vorbe pline de (dar mai bine tac): “… n-am văzut nici o fază de penalty… ” – cum dracu măi nesimțitule TOCMAI acum n-ai văzut, in rest vezi tot, chiar și lenjeria lui Radu Niculescu de sub perna ta, iar duminică seara erai… neatent. Multă nesimțire stimabile. Apropo, stimabile e de bine.  Tot tu, același neatent spui cu subiect și predicat :”… publicul e liber să facă ce vrea (aici ești murdar rău de tot). E in România, nu? (Aici ai vrut să fii ironic, dar ești măgar). “In România pot fi înjurate oricând toate legendele și făcute praf…” . Aici m-ai tăvălit rău de tot, am aflat că tu ești legendă!  Asta e chiar culmea nesimțirii. Apoi arătând cu siguranță că n-ai reușit să dai de apă, AICI la Cluj, nemulțumirea ta atinge apogeul prostiei rupte din rai și… București: “….eu nu înțeleg cum arbitrul n-a oprit meciul….”.Tovarășilor Petrești nu meciul trebuia oprit ci dreptul la naștere a “legendelor” de tip needucat și parvenit. Singura propoziție cu putere de adevăr din aberațiile tale de tip legendă este: “… numai in România se întâmplă asta…”. Cu asta sunt de acord. Doar AICI se poate fura fără hoț, doar AICI se poate muri cu zile, doar AICI prostul decide și este crezut. Doar AICI.

Revin la cronică. “Studenții” sunt in linia lor, fără curaj și pase concrete. Viteză redusă și exagerat de mult respect. Jocul nu rupe gura târgului, dar iasă actorul principal in evidență. Radu mamii cu cratimă cu tot. ALbitrul match-ului e “omul de casă” a dublei intersecții de patru fără o stradă. Alt fost “om de casă” ajuns acum președinte fără președinție tulbură declarațiile arătându-și virginitatea ca Simona Halep după divorț. Neluțu își freacă și mâinile după match-ul de duminică seara, aruncând spre maneliste cu bancnote, arătându-și potența financiară, administrativă, sportivă, sexuală, muzicală și nu in ultimul rând cea veridică.

Revin la joc. Fault la mijlocul terenului. Boc își roade unghiile, la fel și Neagoe. In teren își face apariția Vasaras, VAR-ul și este 1-0 pentru vizitatori. Tribuna fierbe de istorie. Cântă. Uneori Bursucul este înjurat. Face pe surdul și pe prostul. Tribuna râde. Pauză.

Comentatorii parodiază loviturile. Unii chiar știu limba română. (Mă refer la comentatori). Apropo, comentatorul este personajul nevăzut din televiziune și din păcate pe cale de dispariție. Apropo, foarte multe “Legende” la digi. Prea multe “legende”. NU ucideți limba română iubiți comentatori, altminteri “ajunge-ți” precum Bursucul, vă găsiți lenjeria… dublurii in așternut.

Repriza a II-a

Neagoe schimbă și se vede, dar nu așa de mult cum s-a crezut. Viteza de joc e precum nivelul de trai din România. Pasele greșite precum inflația. Luptă surdă la mijloc, cu un plus pentru “studenți”. Vasaras pleacă, vine Burleanu. WAR-ul tot acolo, inert și fricos. Penalty. A fost clar. Dumnezeu de curios fuge la masă alături de dr. Luca și Guga. Stau la o mică șuetă, Dumnezeu se prinde intr-o horă a râsului pur. Il cheamă pe fiului lui. Era plecat la joacă. Ii șoptește ceva la ureche și începe să plângă. Nedumerit, Zoli Ivansuc il privește pe Isus și spune ce și cum despre România. Isus il privește cu o oarecare ezitare. Abia acum înțelege de ce balonul e rotund și de ce zăpada se topește.

In Cer lucrurile s-au lămurit. A fost penalty. Cerul râde. Doar Petreștii de pe pământ sunt fericiți. Neluțu… plătește. Omul de (cu) afaceri invizibile lasă să curgă lapte din ugerul administrativo-imaginar. Necunoscut de neveste dar cu “diridai” peste tăt, ii arată un deșt lu Emiluț. 2-0.

Tensiunea crește precum prețurile. Un impostor sare in lungime pe tibia adversarului, dar WAR-ul a căzut și criminalul jucător mult mai închis la culoare ca minoritățile (altele decât cea maghiară) de pe la noi este salvat de acest neterminat individ pe nume de ALbitru, Petrescu. Nu se poate dialoga cu armăsarul de ALbitru pentru că este plin de educație și toarce precum pisica. Răspunde scurt și sec: ”ce vrei, mă?”. Intelectualii plâng. A murit fostul președinte al Academiei Române, probabil singurul român ce și-a desăvârșit opera, prof. Eugen Simion.

Match-ul. Cronica.

“Studenții” măresc puțin viteza. Nu-i de ajuns. Vizitatorii au experiență și iși închid ușile precum porțile la un control antidoping sau al blestematului de ANAF. “Studenții” forțează golul, iar el răsplătește efortul abia la final și tot printr-un penalty. Fără Vasaras și Burleanu, Universitea este răsplătită cu o notă de 5, chiar dacă studentul a știut la… examen. Trist joc, triste “legende”.

N-am fost atent la cornere și la statistică dar marea sculă de “legendă” n-a fost prezent la match.

“U” a dominat, a incercat, a pasat, au fost și câteva ocazii. E clar, Universitatea Cluj a pierdut pentru că ea poate să renască, “U” a pierdut pentru că nu știe ce înseamnă “legende artificiale”, “U” a pierdut pentru că nu a crezut că poate mai mult și nu in ultimul rând pentru că “U” e capabilă de orice.

Clubul Universitatea Cluj este o minune intâmplată, este un semn de carte lăsat de Dumnezeu pentru cei ce vor să citească, Universitatea Cluj a fost și este bunul simț al zilei de mâine. Universitatea Cluj a intrat in nemurire înainte de a se naște.

După match-lu de duminică seara, Dumnezeu, evident supărat, i-a invitat la masă pe Dan Anca, Mihai Adam, dr. Mircea Luca și Aurel Guga. Au stat la șuetă până spre dimineață, când dr. Iuliu Hațieganu, fiind la o plimbare prin Parcul Cerului, i-a privit și le-a aruncat o… speranță. “Bucurați-vă, și mâine se va vorbi de “U”.

Gata matchu-ul. Scor final 2>1. De “U” se va vorbi…

HOP și EU (partea a II-a)

 

Am așteptat, dar nu mai era cazul, să mă conving de ce înseamnă nesimțirea și lipsa de fair-play. Finalul lunii octombrie a provocat un mic scurt circuit sportiv la Cluj, orașul de cinci stele și foarte multe microfoane. Universitatea Cluj a fost “ajutată” să-și murdărească palmaresul. La match-uri au ajuns și câțiva flămânzi ce-și scaldă foamea de câțiva ani cu un blid de zamă și o felie de parizer la match-urile din deplasare, de aceea comportamentul “intelectualilor” din tribună (cred au fost cam 347 sau 348 de excremente de prin 907) a fost unul ridicol. Au incercat să distrugă ideea de românism, de onoare, de fidelitate sau de tot ce cuprinde esența unei nații. Au strigat: “Țiganii! Țiganii! Țiganii!” 

N-am înțeles implicarea acestei etnii prin “oralul” unor neisprăviți, lipsiți de educație sau alte neajunsuri postmoderniste. 

Știu că nu cu mult timp in urmă o serie de indivizi au afirmat cu subiect și predicat că acești “neisprăviți din 1907 străzi” au fost ajutați să-și bage in foalele puturos medalii, bani, influență și alte matrapazlâcuri atât de hulite in urmă cu trei decenii și atât de acceptate acum. 

Da, Universitatea Cluj a pierdut duminică seara. Era imposibil alt rezultat. Radu Niculescu este și acum visul urât al profitorului nemulțumit pe nume de fotbalist… Bursucul. Acest individ, veșnic nemulțumit l-a îmbrățișat cu tot cu lenjerie pe Radu Petrescu, alt mare eșec al DNA-ului sau CCA0ului românesc. Radu Petrescu și-a făcut de cap cu vârf și îndesat, s-a acoperit cu VAR până dincolo de testicule, asta să nu urce furnicile. 

Cu un amestec de ridicol și câteva grame penibil, cei ce au profitat de situația economică și administrativă a nației au reușit (oare până când se acceptă umilința?) să jegmănească tot. Avea dreptate Octavia Paler: “… țara asta este jegmănită….”. 

Acum necunoscătorilor de femei, neluțu, marele om de afaceri “curate” fură toba lui boc, altă doamnă din politica autohtonă și “dobălește” la chef unde se avântă toată pleiada nepenală (deocamdată) a nației. 

Apar scriitori, intelectuali rasați și evident o căruță de maneliști, altminteri cum poate ucu să-l invite la tango pe Bursucul nemulțumit. Se plimbă două, trei limbi pe tenul crăpat și fotbalul acestei nații urcă spre… dizolvare.

Universitatea Cluj are identitate și asta deranjează. Universitatea Cluj are istorie și asta doare. Universitatea Cluj are viitor și asta supără.

Hai “U”!

Ps

Revin cu detalii de… joc

 

  

HOP ȘI EU…

A reînceput campionatul. E drept, cam de multișor timp, dar eu fiind de vârsta a doua, pe alocuri chiar de a treia, iar când sunt plictisit chiar de a treia și seara târziu devin milițian ajungând la clasa a patra, pardon vârsta a patra. Reiau. A reînceput campionatul! De ce reînceput? 

Și acum mă explic pe înțelesul meu, al tău și al lor. Al lor? Da, asta e terminația…

E drept că experiența literar sportivă a început să scârțăie odată cu vârsta, elanul literar aleargă de parcă stă, iar deposedările sunt mascate de metafore pline de driblinguri cu jambierele lăsate.

Campionatul a reînceput și m-am lăsat păcălit, chiar driblat. M-am dus după fentă spre bucuria publicului amorțit de alte driblinguri numite promisiuni.

Chiar dacă a reînceput campionatul mă lasă păcălit și cam atât. Numele este unul preluat din lucrările academice ale mai marelui ligii cu “l”, mare și pornit pe drumurile salvării de la pușcărie a neprihănitului fiu. E drept că e criminal, dar dacă justiția nu se pronunță nu-mi permit să-l înroșesc, deci rămâne neprihănit alături de fecioara Maria, Elena Udrea, femeia Ciucă. Of, am uitat de nume. Superliga! La început am crezut că e o poantă de 1, 2 sau 3 aprilie, dar nici pe departe. Superliga e ultima categorie înainte de falimentul pariurilor salvatoare de vieți, interese dar și alte paravane mascate care au cam diminuat sau diluat nivelul calitativ al fotbalului burlenesc de pe aici. Dacă răsfoiesc raftul bibliotecilor din celule al penalilor cu lucrări literar – fotbalistice ajung să cred că offside-ul este o ciorbă, iar hențul este desertul preferat al “copiilor lui Băse”, trimiși la joacă intr-un ferefeu inert și lipsit de substanță.

 

“U” Cluj a revenit in divizia A sau postcomunist vorbind… a revenit in Superligă! Spectaculos! După un duel fratricid, Universitatea Cluj a reușit ce 95% din mine n-a crezut. 95%! Nu e mult dacă spun că cele 5 % nu-mi aparțin nici acum. Cu jucători, mai mult sau mai puțin studenți, de prin toată lumea mare, se încearcă marea cu sarea sau un nedorit măcel academic. Injust, hai că sunt cârcotaș.

 

Mi-am “clătărit” privirea pe unele păreri despre “U” (când spun pe unele să fii sigur că au fost toate, inclusiv și cele nerostite) și surprizele n-au încetat să apară. Și-a dat cu părerea chiar și jegosul, dar și academicianul, ceea ce mă bucură, fapt pentru care jegosul a rămas jegos. E grav când jegosul e ziarist, atunci chiar mă supăr. Dacă n-ai “stil”, stimabile ziarist, lasă-ți mizeria in atenția literelor H și O, știu ele ce au de făcut. Hai la text, m-am lăsat dus de fentă…

 

Patru din patru pentru “U”. Jegosul spune că e rău, grav și dezastruos. Probabil, se poate chiar și retrograda dar jegosul tot jegos rămâne. Fără violență financiară “U” și-a păstrat lotul de divizia B și-n A. E mai convenabil pentru… lăudăroși și iubitori de poze. Chiar și “”piticul atomic” (oare cine e?) se etala prin tribune, ridicându-se pe vârfurile pantofilor crezând că pirueta lebedei este un amestec între Ceaikovski și Reisinger și probabil Linkar il va nominaliza ca antrenor scund, pardon secund. Tăietorul de salarii și probabil cel mai infantil premier ce l-a avut nația asta (mai subțire ca Viorica Dăncilă) se avântă in promisiuni electoral – fotbalistice. Era să plec după fentă și să mă las driblat, probabil chiar și scos din echipă. Avalanșa de dueluri politice a ajuns pe gazon. Trist. Emile, lasă-i in pace! Vezi de gâște!

 

Revin la “U”. La început țintarul m-a speriat, apoi chiar… echipa. Două etape și eram lângă Dumitru Prunariu într-un zbor cosmic. Căutam răspunsuri la O singură întrebare. Ce este haosul? “Studenți” de divizia B se bat cu bugete nepolitice de la egal la egal… remiză. O dublă de 1 la 1 și nu credeam ce văd și ce aud.  

 

Linkar s-a așezat la catedră și a desenat trasee pe înțelesul “studenților”. Nu erau complicate traseele, doar s-a văzut eficiența lor. “Studenții”au încercat să joace, pe alocuri au reușit, e drept că discret, dar au încercat. Pe fecesebiști i-au chinuit, chiar și pe patronul lor, la fel au procedat cu semi universitatea din Bănie, dar de data aceasta “acasă” la Mediaș pentru că “atomic toboșar” n-a plecat după fentă și a ascultat ordinul celor ce l-au uns ca primar! Da, așa-i ordinul alegătorilor. O parte din public râde, chiar și umbra lui Mircea de la Cozia.

 

“… au trecut vremiile acelea, vremi de fapte strălucite,

Însă triste și amar; legi, năravuri se-ndulcesc,

Prin științe și prin arte națiile înfrățite

In gândire și in pace, drumul slavei il găsesc…”

 

Stimabile Eriiiic  Linkaaaaar despre asta este vorba! Nu aștept ca după match să-ți duci “studenții” la faimoasa cremă veche (n.n. untold), încearcă să înțelegi - ideea de U – și apoi totul e perfect, chiar și înfrângerea. Mai ales înfrângerea. 

 

Mirosul de  proști se simte chiar și de lingăi. Limbile murdare încep să nască pui. Mi-e ciudă că aliatul meu, timpul, îmi va da dreptate. Chiar nu-mi pasă. 

 

Traseul celor 12 puncte via: București – Mediaș – Pitești – Mediaș e unul plin de neinfrastructură. L-am ascultat, e drept atât cât am putut, pe unicul Eriiiiiic Linkaaaaaar, cel fără de care promovarea n-ar fi existat. Pragmatic, stăpân pe fente și pasa dintr-o bucată la conferințele de presă, rămâne dascăl și asigură teme de casă pentru toți, public, jurnaliști și chiar muștele dimprejur. Se simte că a trecut printr-o bibliotecă, pare să calce pe urmele lăsate de Ionuț Badea, dar numai… pare. Cele două puncte strânse cu miros de transpirație și iluzie de joc de tip tic-tac (dropsurile) par o avere mică, dar simt intr-o revenire din falsa impresie a traseului solid de până acum. Intr-o Superligă extrem de echilibrată, dar din păcate in jos, Universitatea Cluj e de departe o echipă lipsită de “meseriași”. Chiar nu mă interesează “ț” și “v” stimabile cititor. Meseriașii sunt cei care contează. Steliștii miliardarului au remizat cu necunoscuții din Mioveni, deci și prin urmare… aici e bătaia. Sper că următorul calup de patru etape să fie pe plus, altminteri tot cu două puncte, mirosul trupei suedeze ABBA e din ce in ce mai aproape, chiar dacă “atomicul antrenor secund” se ridică pe vârfuri și se agită precum o muscă-n in lapte, că doar nu in căcat. Prin 2013, nu cu multă vreme trecută, se tăvălea prin fața electoratului cu fața acoperită de o mască perfidă, plângând că… “pe dincolo și pe dincoace”. 

 

Imi doresc să dispară menghina actuală! Doar atât!

 

Ca Eriiiiic Linkaaaaar să poarte “paltonul de Cluj” simt și presupun câteva inaspecte:

1.    Galben-albaștri să rămână la putere;

2.   Minim 6 din maxim 12;

3.   Capul Verde să știe că nu e același lucru cu Capul pătrat;

4.   Experimentele tov. prof. Eriiiic Linkaaaaar să înceteze;

5.   Să încerce indirectă la loviturile de pedeapsă;

6.   Jucătorul 27 să nu regrete că a ajuns… tot la Cluj.

 

Au trecut patru etape și au încercat să joace fotbal. Rezultatul e unul real. Două puncte. Urmează un traseu aproape identic, îmi doresc o dublare a punctelor, in rest să comenteze toți, chiar și jegoșii.

 

Fotbal domnilor, fotbal!

 

  

OMUL FĂRĂ DUȘMANI

 Dumnezeu e om, cu bune și cu rele, cu bunătate dar și cu sfințenie. Face de toate și la un moment dat obosește, așa că om fiind, și-a luat o zi de odihnă. Da, chiar și asupra acestei zile este un război al ”căutării neastâmpărate”, de aceea uneori pe pământ întâlnești oameni fără dușmani, precum prietenul meu plecat spre o nemurire născută înainte de întâlnirea lui cu viața. Dumnezeu l-a luat în brațe la naștere și l-a ridicat urlând celor din jur să tacă și să asculte un plâns de copil ce n-o să aibă dușmani.

E duminică și parcă a fost ieri. E duminică și prietenul meu tace. În jurul lui ”doar o parte” din lumea lui încercă să tacă, să-i asculte tăcerea. Apoi fiecare zâmbea, da zâmbea pentru că tăcerea lui era împachetată într-un folie colorată cu amintiri.

Eram un mic bulgăre când l-am cunoscut. ”M-a lua la șuturi”, mai ales atunci când îl driblam. Alerga după mine cu vorbe, iar râsul provocat de el mă trântea nu numai pe mine, pe strada plină de colb, pentru că așa era pe atunci. Străzile erau asfaltate cu colb și gălăgie de copii. Era minunat.

Da, era Leluț. Copilul lu nea Lelu și tanti Maria. Toți ”golanii” străzii știam de atunci că Leluț va fi artist. Oalele de pleu și lingurile de lemn au fost primele sunete ce m-au făcut să privesc altfel rolul lor. Leluț a reușit să-mi ofere un altfel de sunet. M-a făcut să aud zborul păsărilor și a norilor pufoși, Lelulț mă proteja de Sandu lu’ Treja, mai ales când ”îi treceam mingea printre picioare”, pur și simplu mă arunca peste gardul de nuiele, unde bătrânii ne priveau cum încercam să fim Pele sau Beckenbauer. În clipele lui de neatenție, Puiu Găina ne ”altoia”, iar el, Leluț ca un profet cu înțelepciune matură decidea. Gata, până aici, de acum doar... muzică. Pe strada plină de colb și amintiri am ascultat The Beatles, The Rolling Stones, Midldle of the Road, Led Zeppelin și lista e nesfîrșită. O, tempora! „magu lui Milu” e martorul amintirilor. Leluț era dascălul străzii, apoi a devenit dascălul orașului și tot așa până când a aparținut acestei nații.

De pe strada plină de colb și amintiri a plecat să cucerească lumea, pentru că ”tanti Maria” spunea tuturor că el, Leluț, va ajunge artist. Așa a și fost. El a cucerit piscuri și a descoperit adâncimi ale sufletelor. Adolescent au ba, te îndrăgosteai de el. Dumnezeu l-a dăruit lumii ca un copil răsfățat și așa a rămas.

Și-a luat zborul spre străzi asfaltate, spre autostrăzi. A rulat și mi-a (ne-a) cântat. N-a mințit viața cu nimic. A stat și a studiat viața. Apoi a trăit-o. Hm, ce ciudat cum îmi sar gândurile acum și știu că sunt subiectiv, dar el rămâne singurul artist din România ce n-a folosit în dialog cuvântul ”nu”, era acoperit cu harul lui Dumenzeu și cu un umor al realității, atenție (!!!) al realității, ce te aducea în lumea lui de copil așa cum Dumnezeu l-a dăruit lumii. Sar de la una la alta. Eram supărat și plângeam. Îmi îngropasem mama. Mă sună și fără nici o menajare mă readuce în normalul vieții: ”țărane nu mai plânge că azi mânie și tu mori și nu merită, taci și dă-i drumul la motor și tanti Sora e cu tine”, apoi discuția  a luat un alt traseu, parcă al ”străzilor prăfuite” și al copilăriei pure.

Duminică, ne-am despărțit, lăsându-mă doar cu tăcerea lui. Prietenia lui mi-a împachetat copilăria, mi-a îngâmfat adolescența, apoi mi-a slăvit familia. Cititorule imaginează-ți un desen cu atitudine și temă precisă: prietenul meu. Leluț este omul perfect. Acoperit prin interior (!!!) cu bunătate și sinceritate. El nu știa să-și cenzureze sentimentele. Am avut ocazia să-l văd greșind. Nici un cer nu era așa trist și înfuriat ca el, nici un nor nu putea să adune ploaie. Leluț trosnea într-un interior securizat. Acolo se toca tot și se relansa în viața lui de copil-artist.

Duminică l-am plâns, era obraznic de tăcut. Era tăcut ca într-o librărie. Da! Cititorule te provoc să-ți imaginezi cum arată artistul perfect. El are nevoie de lectură, de carte, de cunoaștere. Leluț a fost, este și va rămâne printre puținii artiști ai acestei nații cu dor de carte. Ne-am ”povestit” în librării. Seamănă mult cu un alt artist plecat și el spre o orchestră a Cerului egoist: Liviu Tudan. Leluț și Liviu sunt artiști trecuți prin biblioteci.

Duminică l-am plâns pentru obrăznicia de a pleca fără să-mi mai cânte o dată, doar o singură dată. Îmi doresc să-l văd ”la birou” provocându-mi adolescența spre nemurie, apoi să-și închidă ”biroul” și să ne scăldăm amintirile de pe ”străzile prăfuite” cu nenumărate beri. Să rîdem spre ciuda acestei vieți murdare și lipsită de oameni.

Duminică am plâns pentru că am nevăzut oameni ”ce-și gudurau slăninile” în jurul lui. Acum nu spun nimic și tac în lacrimile mele, dar Leluț merita să fie aplaudat la o despărțire nemeritată și crudă dintr-o viață dăruită de Dumenezeu. De ce Dumnezeu își ”sacrifică” bunătatea lui? Pentru că sfințenia lui e dură? Aș vrea să-l văd pe Dumnezeu că plânge și să-l aud spunând: iartă-mă Leluț, Eu am greșit!

Duminică am plâns pentru că el, Leluț nu mi-a spus: ”țărane, eu te-am făcut om”.

Duminică  am plâns  pentru că el n-a vrut să plece!

Duminică am plâns pentru că de acum numai voi plânge.

Duminică am plâns pentru că o să-mi fie dor de sfaturile și poveștile lui.

Duminică am plâns pentru că Dumnezeu s-a odihnit, iar cei din jurul lui au putut să facă ce vor și l-au dăruit altei trupe. Doamne, ai greșit, Leluț aparține trupei Compact!

Duminică am fost fericit. Într-un alt colț de lume un prieten drag inimii și minții mele s-a întâlnit cu Leluț, au stat la o bere, apoi încet au urcat pe scenă și au cântat până spre dimineață. Teo, Emil, Leo și Leluț au făcut ca Cerul să fie adolescentin și obraznic. Ei au împins ”străzile prăfuite” spre amintiri și lacrimi.

Te îmbrățișez Leluț.

ps

Stai liniștit că nu plâng!