IUNIE, MINERII ŞI DEMISIILE

Scriam, ce-i drept nu cu prea multă vreme apusă, despre reîncarnarea lui Emil Boc ca urmaş al lui Sorin Apostu prin metoda alegerilor. Titlul poveştii era unul plin de speranţă şi dispreţ – „România a scăpat, Cluj Napoca încă nu”. Ce nu ştiam atunci şi am aflat după „duminica roşie” (într-un viitor o pot numi şi duminica oarbă) că el va deveni reduta vie a pedeleului umilit ca Bute în Anglia. De aici pleacă povestea mea, de la meciul de box.

Portocalii şi-au forţat norocul aplicând cu atâta dispreţ...reforma.

Blonda fostului turism din România, pe numele de ministru Elena Udrea, câlcând pe şirul de poşete, Channel Clasic Bags, Hermes Birkin, Lady Dior, Luis Vuitton, Hermes Hot Orange Birkin şi altele, apropo să nu le consideraţi cumva staţii de metrou, şi peste „alte cele”, i-a speriat pe pedeliştii din capitala lui dr. Oprescu cu o demisie. Nu ştiu dacă este de onoare sau de oroare a tot ceea ce s-a întâmplat, dar al naibii de bine stăpâniţi unele cuvinte întinse, ce-i drept nu ca poşetele, cu o logică de om politic şi cu un decolteu pe măsură.

Mă provoc să-mi reamintesc cuvintele şi să le-nţeleg fără a vă interpreta discreta viclenie. Citat: „...ca om politic responsabil şi cu onoare, am decis încă de duminică seara să demisionez din funcţia de preşedinte al PDL Bucureşti...”

Stau, într-o poziţie destul de nefirească, şi-mi întreb interiorul, era nevoie şi de cele două cuvinte: responsabil şi onoare. Duhul îmi dă maţale la o parte şi cu câteva crampe deocheate lasă să se înţeleagă cum îmi şade mai bine cu răpunsul. Năucit de cap, înţeleg de ce fostul ei şef (?!) răsuceşte cuţitul în rană cu pricepere şi umor. Citat: “...PDL a fost cel care şi-a asumat în parteneriat cu preşedintele Băsescu să treacă România prin criză, şi-a sacrificat imaginea şi voturile ca România să nu se prăbuşească economic. USL a luat cireaşa de pe tort, profitând de toată muncă noastră. Am avut curajul să ne asumăm aceste lucruri, nu am fost laşi. Am plătit preţul politic. Cele aproximativ 20% pe care le avem reprezintă o premisă importantă pentru a pregăti revenirea la guvernare...”

N-am crezut la prima citire, de aceea mi-am permis să trag de timp şi să-mi mai clătesc ochii şi să-i usuc bine cu o porţie de râs, fenomene ce s-au întâmplat de fapt. E inutil să mai întreb pe cine reprezintă Traian Băsescu, cum e inutil să-mi întreb curiozitatea dacă Victor Ponta ştie tot timpul ce face.

În luna cireşelor de mai, deci în iunie, pare să-mi zâmbesc o altă soartă tristă. Minerii au devenit jurnalişti de anchetă şi i-au luat la întrebări pe opozanţii lui Ion Iliescu. Erau întrebări seci şi la ficat. E drept că unii mineri erau ieşiţi direct din şutul de “nu ştiu cât şi zece”. Bâta pe post de microfon, ranga înlocuitor de trepied pentru camerele tv, făcea ca interviul cu opozanţii să-şi aclame succesul. Ion Iliescu atunci şi Traian Băsescu acum au încercat să reprezinte ceva. Acel ceva nu există.  Traian Băsescu, ca un urs printr-un bârlog al propriilor fructe de pădure, dă cu nasul şi-mi ameninţă viitorul prin cuvinte desprinse de pe tabla “preşedintelui-jucător”.

Am confundat, dacă mai era nevoie, naţionalul cu localul, mic cu mare, mult cu puţin. Elementul confuz şi la una şi la alta era...promisiunea. “Am să ţi-o trag” îmi şopteam la ureche. Votul proiectelor locale a fost înlocuit de votul politic, unii numesc această atitudine “după faptă şi răsplată”. După succesul acestui vot naţional şi politic, am dat frâu democraţiei. Cei care se cocoaţă pe 50 sau mai mult se numesc democraţi, doar cei răi îi numesc...dictatori. Vorba lui Ghiţă Tăvălug  – “ până amu o fost ce-o fost, stai să vezi de amu…” – continuarea nu mai are rost şi nu e de actualitate (?!).

Toate au trecut pe lângă mine şi n-am fost atent. Minerii au adus liniştea (să nu uitaţi de procentele de atunci), useleul îmi aduce liniştea (să nu uitaţi de procentele de acum) şi iunie îmi aduce cireşele de mai. Doamne ce zemoase sînt. Poftă bună!

În duminica roşie nu mi-am pierdut demnitatea. Găsitorului nu-i las nimic. Ne mai vedem şi ne mai...citim.

Al vostru şi al meu, Pilu  

p.s. – nimeni nu-i perfect

 

FĂCĂTORII DE BINE

A  început campionatul european de fotbal. Fiind atât de întinsă popularitatea acestui sport (unii îl numesc sport dar pe bună dreptate) a fost nevoie de două ţinuturi. Nu vă grăbiţi, nu-i vorba de ţinutul secuiesc cum ar crede “eşecul Barna” şi ai lui susţinători, e vorba de un ţinut aflat la nord şi altul puţin mai la vest de România. Cum n-avem nici o treabă (cu aşa conducători) cu astea mă grăbesc să-mi exprim bucuria în scris despre evenimentul "U"nic din săptămâna finală a campaniei electorale, agricole şi prima săptămână de vară.

Cam aşa Adrian Cinpoer, cu inima strânsă am ajuns prin zona lupoaicei şi a câtorva sedii de "făcători de bine". Viruşii nu şi-au făcut apariţia (aşa îmi place si cred), deci şi prin urmare m-am desfăşurat fără a-mi cenzura atitudinea, gândurile şi...umbra.

Pe fiecare latură miliţienii îşi aţinteau privirile spre...normalitate. Erau în misiune, mai marele lor e co-partener cu duşmanul de clasă, românism şi istorie. La prima eroare, oricine putea fi "aplaudat", "mângâiat" sau "ajutat" să înţeleagă de ce s-au "făcut" miliţieni. Piaţa atât de rece (construcţii, culoare, piatră) a simţit că este călcată în picioare, în sfârşit, de normalitate. Apăsările nu erau dure, pe alocuri chiar mângâiau trecutul, deloc liniştit al istoriei, în această parte de ţară (ţară din ţară).

Umiliţi, românii evident, în ultimile zile de "făcători de bine", au dat buzna în "piaţa de pietre" pentru a le REAMINTI, dacă mai era nevoie, de ISTORIE, de ADEVĂR, de ROMÂNISM. "Universitatea" Cluj nu poate face parte din...trecut. Bucuria celor prezenţi în "piaţa de pietre" a fost, e adevărat, mai discretă ca aceea din iarnă, dar EFICIENŢA a fost una net superioară. Oameni a căror vârstă pare mai mult albă decât grizonată, priveau cu tinereţea minţii şi aplaudau, spre disperarea celor care "nu mai pot de atâta bine". Fascinaţi de atitudinea celor care au reamintit clujenilor de ISTORIE, de ADEVĂR, de ROMÂNISM,  privitorii se bucurau şi cu gesturi vizibile şi sigure au început să-şi scoată telefoanele pentru a...face poze (interesant modernism). Adică cum, îmi cumpăr maşină şi mă deplasez în continuare pe jos? Asta-i culmea hibernării la început de iunie.

"U" este la fel de tânâră ca-n 1919, e la fel de bonomă ca-n epoca Remus Câmpeanu, e la fel de fragilă ca-n era dr. Luca şi la fel de pură ca-n totdeauna. Ea nu are urcuşuri pentru că nu-i plac coborâşurile. Ideea este aceeaşi, de aceea s-a născut acest club. Asta-i ca-n dragoste, nu-ţi poţi trăda iubita nici măcar în faţa şi  dincolo de Venus.

"U" este pentru această ţară din ţară...limba română, de aceea cei care nu stăpânesc cu "atenţie" această limbă pierd.

"U" este pentru această ţară din ţară şi mamă şi tată, de aceea este atât de iubită, altminteri nu avea cum să se nască - MAMĂ TE IUBESC, DAR NU CA PE "U".

"U" este noapte şi zi pentru această ţară din ţară, altminteri nu se putea îmbrăca în ALB şi NEGRU.

"U" este inimă şi minte pentru această ţară din ţară, de aceea a născut valori. Valorile au simţit şi au născut la rândul lor alte valori.

"U" este o idee, de aceea în această ţară din ţară, există acest simbol NEMURITOR. Nu poţi distruge o istorie REALĂ nici măcar atunci când ai primit acceptul de la Dumnezeu. Şi el a plâns joi după amiaza, nu l-am văzut pentru că şi-a întors faţa şi spre alte ţări din această ţară. Şi-n alte locuri se plânge.

"U" este o secundă din fiecare clipă în această ţară şi dincolo de hotarele ei. 

Cum naiba nu înţeleg "făcătorii de bine" că "U" Cluj nu înseamnă doar echipa de fotbal. Fraierilor, nu-i vorba de sport. Am spus-o de atâtea ori, dar nu se prinde de "făcătorii de bine". Univesitatea Cluj există atâta timp cât există limba română, când limba va tăcea (!!!) românii îşi vor arăta bucuria prin...gesturi. "Făcătorilor de bine" n-aţi vrea să fiţi iubiţi de...gesturi şi ale lor urmări?

"U" nu naşte iluzii şi nici vise. "U" a născut dintotdeauna VALORI.

Al vostru şi al meu,

www.sasesicinci.blospot.com

p.s.

- nu vă lăsaţi influenţaţi de nimeni duminică în cuşcă;

- unde a dispărut "marţianul"?

- oare se poate şi mai rău?

hai pa, ne mai vedem şi ne mai...citim

Pilu

PATUL LUI PROCUST

A rămas mai puţin decât m-am aşteptat şi va rămâne la fel de mult ca până acum. Au trecut o singură dată cei “douăzeci de ani” prorociţi cu atâta patimă şi ameninţare de prorocul Brucan, s-a împlinit şi visul de generaţii a tovarăşului Ion şi Iliescu de a ajunge şef de stat şi creator de noi modele, vezi Năstase (cel cu termopanele), Ponta, Oprescu şi alţi oameni de bine şi foarte bine. N-am înţeles în schimb, de ce naiba ne merge atât de prost cu manageri atât de buni şi de cinstiţi. E o întrebare fără semnul întrebării, pentru a nu-mi deranja cumva...răspunsurile.

Duminică (n.n. 10 mai, pardon iunie) ne alegem primarii, consilierii şi preşedinţii de consilii judeţene. Cum cine “ne alegem”? Noi, românii, care n-am învăţat până acum să alegem între cerere şi...ofertă.

Nu pot să devin un vizionar a zilei de duminică coborâtă ca zi de odihnă pe pământ de divinitate, dar mă “gâdâle în mod plăcut” tastatura, deci şi prin urmare devin un “băgător de samă” a alegerilor locale. Nu pot acoperi ţara asta plină de moguli, baroni, presari, deontologi şi alţii, mă rezum la pătrăţica mea şi la tot ceea ce înseamnă Cluj.

Nu compar rezultatele din 2008 cu cele din...2012. Diferenţe mari n-o să fie. Simt eu aşa în gulerul de la cămaşă şi în elasticul şosetei. Discreţia şi liniştea acestei campanii electorale lasă urme vizibile abia la...toamnă, când clasa politică va prezenta colecţia de toamnă-iarnă a invalidării, unuia sau aceluiaşi.

Fenomenul “noii generaţii” nu rupe gura ştampilei, padon a târgului, chiar dacă aici sînt în opoziţie faţă de un prieten drag (ce m-aş face fără telefon?). El o dă pe tinereţe, eu o dau pe...viruşi. Din această campanie electorală n-am înţeles nimic. Nici local, nici judeţean, naţional nici pe departe. Nimeni n-a spus nimic, nimeni nu înţelege mai nimic, nu sînt trasee şi cred că nu sînt soluţii. Nu s-a întâmplat nimic NATURAL în această perioadă. De ce? “Noua generaţie” gâfâie sau ejacularea lor e precoce.

V-aţi întrebat vreodată dacă alegerile de duminică (n.n. 10 mai, pardon 10 iunie) s-ar desfăşura sub forma patului lui Procust?(din mitologie nu din literatura autohtonă). Simbolul practicilor abuzive avea acelaşi rezultat. Moartea.

Revin la Cluj şi la votul meu. Surpriză nici o diferenţă în a-mi alege...alesul. La fel ca-n 2000. Dintre două prune rele, o aleg pe cea cu mai puţini viermi. În toamnă se poate vorbi despre o construcţie politică, despre politici naţionale şi alte chestii...multinaţionale. Nimeni nu m-a convins, toţi au dezamăgit grav şi uneori mai mult. Ce duh poate să coboare de pe Dealul Feleacului pentru a-mi acorda votul pozitiv?

Interesant, la Câmpia Turzii am posibilitatea de a alege un candidat din împărăţia cerului, asta numai pentru simplul fapt că prostia poate să joace feste. Dacă legea e proastă, de ce naiba unii sînt mai mult decât...legea? Între viaţă şi moarte am să aleg discursul proaspăt, n-am de gând să-mi odihnesc răbdarea în patul lui Procust. Nu vreau şi basta.

Sînt trist că n-au curs pungile cu făină, zahăr, orez sau bunuri cu tva-ul de 24 de procente.

Rămân pe loc şi admir cum “noua generaţie” se strecoară pe sub gardurile pline de sârmă ghimpată, se târăsc prin mocirle create de “rechinii bătrâni”, pentru a putea fi vizibili. Rezultatele sînt cele aşteptate, chiar dacă uneori emoţiile mă descurajează. Merg mai departe. Sper ca de luni borna să fie dată la zero şi să pornim la drum.

Sper ca de luni, românii să practice proiecte manageriale competitive, să existe prin valoare, chiar dacă democraţia nu promovează valori ci garantează...teritorii.

Nu-mi părăsesc aşteptările şi provoc un atac la multinaţionale. Renegociaţi cu România, apoi cu viitorul şi nu vor fi regrete. “Generaţia nouă” să se ridice în primele două picioare şi să devină vizibilă. Societăţile civile să respecte diagnosticul şi să nu aştepte toamna...bobocilor.

Am nevoie de mine şi de alegerea mea. Răfuielile politice după rezultatul alegerilor din 10 iunie o să aibă un pretext cu gust de toamnă rece.

Aşa că, băiat de casă sînt, spălat pe dinţii cariaţi sînt, murdar de tuş pentru ştampilă sînt, de ce n-aş fi murdar şi de...normalitate.

Strigătele virusate ale indivizilor proşti se aud, dar trec pe lângă urechile bine antrenate. Cititorule, te provoc la normalitate!

Alege pentru România şi nu pentru tine.

Din urna de vot, de dincolo şi de dincoace, Pilu Alegătorul.

p.s.

ne vedem duminică şi setează-ţi borna kilometrică la ZERO!!!

BLIDUL CU ZAMĂ

Aşa am crezut la început, că în această vacanţă, venită cam repede, am să scriu poveşti despre cum se umflă o minge sau în cel mai rău caz, cum se umflă o altă minge, fie ea de fotbal, handbal sau de ce nu de oină, că e sportul nostru naţional.

Zilele trecute mi-am îmbogăţit cultura generală, destul de subţire de altfel,  prin apelarea mea la câteva „atitudini specifice”. Traseul clasic: prieteni, informaţii, întrebări, servicii (nu din alea...), arhive, terţi sau intermediari. Totul pentru o singură întrebare. Cine, frate, e Maţian ăsta?

Interesant, nimeni nu l-a luat la întrebări pe Dumnezeu, când la început totul a fost doar pentru Adam şi Eva, de ce l-aş întreba acum despre decizia numită Adrian Marţian. Nu-i fair play faţă de divinitate şi de...sport. Aflat în faţa acestei dileme de tip întrebare, alerg în disperarea mea spre cel care este, deocamdată, patronul echipei de fotbal „U” Cluj, pe numele adevărat sau fals, Florian Walter, şi-l întreb, evident, nici într-un caz retoric, care-i diferenţa dintre el şi...el.

Totul din acest moment decurge metodic şi mai puţin ştiinţific. Deci şi prin urmare, atenţie mister...la cum au stat lucrurile scrise dar şi vorbite.

Din capul locului nu mă erijez în făcătorul de minuni sau în purtătorul de adevăr, dar parcă tare „mă mănâncă tastatura” (expresia aparţine lui A.Cinpoer şi-mi place) şi nu ştiu cine a minţit şi mai ales când:

1.

-        constituirea unui nucleu de jucători capabili să promoveze în Liga 1 (sezonul 2010 - 2011)

sau

-        ...sută la sută vreau să plec de la „U” Cluj... (mai 2012)

2.

-        înfiinţarea unei grile salariale competitive şi a unui buget permisiv pentru desfăşurarea activităţiilor sportive şi comerciale

sau

-        ... deja câţiva jucători au semnat cu Petrolul, dar vor urma şi alţii pentru că la „U” nu voi mai da salariile pe care le-am dat...

3.

-        avem promisiunea că echipa va avea acces necondiţionat la stadionul municipal din Cluj Napoca când acesta va fi gata

sau

-        ... să rămână Cluj Arena pentru concerte sau pentru 1907 Cluj pentru că sincer, cred că de-asta a şi fost construit. Stadionul e pregătit pentru 1907 Cluj, U trebuie să dispară, din ce văd eu...

4.

-        clubul are asigurări că atât Consiliul Judeţean cât şi

    Consiliul Local vor continua parteneriatul cu “U” Cluj

sau

-        ...nu poţi sta în casa cuiva care nu te vrea acolo şi nu te iubeşte. Doar dacă eşti prost te duci mai departe... lipsă de omenie, idei de 2 lei, chiar dacă sunt şcoliţi prin SUA. Am crezut că au coloană vertebrală clujenii, rău m-am înşelat...

5.

-        aşteptăm sprijinul comunităţii de business din Cluj şi Transilvania pentru a continua consolidarea şi dezvoltarea sănătoasă a clubului în perioada 2010 – 2012

sau

-        ...nimeni nu a apreciat ce am făcut. La meciuri mari, veneau câte 5-600 de invitaţi. Toţi doreau protocol bogat şi vin de Jidvei, asta aşteptau toţi. Ăsta le-a fost sprijinul în 3 ani…

6.

-        buget total sportiv şi administrativ – 7.800.000 euro

buget pentru transferuri – 4.000.000 euro

(sezonul 2011 - 2012)

sau

-        …în vară, transferurile au fost în regulă, iar acum, în iarnă, tot planul era pornit cu câteva luni înainte…

7.

-        ...va rămâne să joace în prima ligă. Vom face(cine vom?) un lot nou, cu juniori. Nu avem atâţia juniori în club? Vor fi şi jucători pe care îi vom aduce şi care vor accepta să joace pe salarii mici. Eu sper să se salveze de la retrogradare…. (mai 2012)

sau

-        ...părerea mea este că anul viitor, cu lotul pe care îl avem acum şi cu ce mai putem completa, putem spera la campionat... (ian. 2012)

Îmi opresc dilemele în dreptul cifrei 7 împins de spusele părinţilor mei – nimic nu are sens dacă n-ai cei 7 ani de acasă – aşa că totul rămâne lipit de...şapte, dar în litere de data aceasta.

Oricum, îmi place că l-aţi descoperit pe Paul (n.n. Paul Cernişov). Nu ştiu dacă vă dezamăgesc, dar să ştiţi că şi mie îmi este prieten, chiar dacă nu l-am invitat la o ţuică (apropo nu bea) sau alte “ingrediente” ale sfârşitului de săptămână. Apropo mister F.W. de câte ori l-aţi sunat pe Cristian Dulca atunci când avea nevoie? Mă bucur că Dumnezeu a fost atent cu el (n.n. Cristian Dulca) şi chiar dacă nu l-a sunat, l-a mângâiat cu…sănătate.

Mă îndepărtez de gusturile poveştii şi a “blidului de zamă cu fasole şi ceapă roşie”, scrâşnind din dinţi după un pahar de “stropşală” (n.n. pălincă) nu înainte de a sublinia două citate ale unui clasic om de afaceri îmbrăcat la patru ace şi cu trabuc la celălat capăt.

“...au fost nişte promisiuni pentru echipa din partea lui Sorin Apostu dar el este după gratii acum, ce să mai vorbim? De ce să mai stau eu într-un oraş ca ăsta?...”

“...am plâns când am văzut fostele glorii ale lui "U" defilând pe stadion"…

Gata. Asta a fost, dar vorba unui veşnic anonim – niciodată să nu spui….niciodată.

Timpul se scurge, ca informaţiile de altfel şi ca orice poveste lipsită de intrigă apare un peronaj cu nume de planetă şi fler terestru. Cât e basm sau realitate mă pot ajuta fraţii Grimm, Ion Creangă şi...serviciile literaturii moderne.

Cum Universitatea este o delicatese sau chiar un tort, musai să aibă o cireaşă (nici o aluzie la emisiunea tv). Cireaşa poartă numele de Marţian. Gustul? Săptămâna aviatoare.

Pilu, povestitorul de serviciu

p.s.

îmi cer scuze, vouă, celor cărora nu v-am spus “la mulţi ani” şi nu v-am oferit un blid cu zamă. Păi, dacă nu cereţi!

COD PORTOCALIU

Sfârşit de mai. Campania electorală îşi respectă modelul nou, unul mai puţin cunoscut de electori. O campanie liniştită, fără atacuri şi apărări sub centură. Fiţi pe pace n-am să scriu despre Bute şi umilinţa de la Notingham dintr-un simplu şi singur motiv. N-am scris nici când a fost campion, de ce să mă erijez tocmai acum într-un mare „pugilist” din faţa tastaturii. Calm Bute, orice naş îşi are naşul, cu atât mai mult Ponta.

Revin la campanie şi la liniştea dinaintea furtunii. Pe la noi, adică pe aici prin Cluj, toate sînt la locul lor. Fostul premier încearcă ceva nou, îşi adună simpatizanţii, ei şi ele, şi cu acelaşi ton de premier în derută, le explică ce să propovăduiască, din om în om, ca nuanţa portocalie să nu se decoloreze. Îi învaţă pe ucenici ce şi cum despre arestări. Despre reforme şi despre alte lucruri care au lăsat un gust amar în sondajele de opinie şi trasee blocate de influenţe cunoscute. 

Poveştile reale nu pot desface conservatorismul blocat al electorului neaoş, în cel mai nefericit caz pot deveni poveşti-bumerang şi nu-i de bine nici pentru autor şi nici pentru editură. Nemulţumirile din interior (mă refer strict la elector) sînt împinse de marile probleme. Această campanie îmi pare de forma alegerilor parlamentare, cu acţiuni şi atitudini „macro”, de parcă „micro” ar fi muşcat de căpuşă.

În fiecare săptămână, premierul actual a căutat să-şi învingă predecesorul prin declaraţii şi cam atât. Bănuiesc că orice rege are un clovn şi ar fi tare caraghios să-i amintească că între el şi fostul nu există nicio diferenţă. Cum, Ponta egalul lui Boc? Dacă Boc n-a reuşit depolitizarea, de ce ar reuşi Ponta? M-a dat peste cap declaraţia actualului premier, aflat în campanie electorală prin Moldova – citat deschis: „...nu înseamnă că o să pun doar îngeri în funcţie. Din 150 de oameni nu pot fi toţi perfecţi,...” – citat închis. Abia acum mi-am dat seama de rolul îngerului în politica de stânga. De la rugăciunea “eu sînt mic...” pe timp de pace se trece la “înger, îngeraşul meu...” pe timp de campanie. Faptul că nu s-a ştiu e un mic fâs.  Ce nu înţeleg, deocamdată, e de ce naiba dacă la ei e atât de rău şi la noi e atât de bine, cum dracu la ei e atât de bine şi la noi e atât de rău. Iertaţi-mi cuvintele “naiba” şi “dracu”, dar fac parte din familia cuvântului înger propusă de actualul premier bonom.

Maestre Ponta lasă îngeraşii la locul lor şi încearcă să numeşti oameni cinstiţi, iar dacă sînt pe cale de dispariţie invocă diavolul şi vezi ce soluţii are. Îmi permit o întrebare. Cine-i noul vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor? Hai fâs.

Răvăşit până peste de declaraţia de avere, preşedintele pîsîdî, oferă electorului o soluţie de neînchipuit. Alungarea de la Cotroceni a preşedintelului Băsescu prin mijloace fixe şi de masă. “România va vorbi pe o singură voce” precizează Marga, învăţat de Ponta prin “Romania nu va vorbi cu mai multe voci”. Cu alte cuvinte şi cu aceeaşi nuanţă campania electorală este atipică pentru electorul din mine. Eram obişnuit cu probleme loco, când macro e peste tot.

Ponta a dat de pământ cu Tismăneanu de a sărit numai punctul 8 a Proclamaţiei de la Timişoara din...Ion Iliescu şi ale lui gânduri bune. Sprijinit până dincolo de dincoace de cuplul neşantajabil (aţi râs cumva?) Iliescu – Năstase (termopanul nu tenismanul), Victor Ponta caută să se ridice în sondaje precum Prâslea cel Voinic şi merele din supermarketuri. Obişnuit cu liniile paralele, mai ca-ş forţa încă una. “Îngerul demis” poate s-a vrut “cal troian” cu distrugere în masă. Apropo, cine dă cu pumnul în masă?

Din cnp-ul meu de vedere useliştii se duc spre...fiecare cu treaba lui. Nerăbdarea cârlanului Antonescu pare discretă dar...există.

Antonescu a fost răpus de 23 a opta, 23 a opta de sovieticii ruşi, Ceauşescu de Iliescu şi aşa încet rugăciunea “înger, îngeraşul meu...” a devenit hit electoral spre Eurovision 2013, când sper ca Mandiga să aibă...solist şi punctele să vină de la ruşi spre disperarea ministrului de externe şi ale lui declaraţii pline de har şi haz.

Ce chestie interesantă, în campania electorală nici natura n-a ţinut cu Ponta. Finalul lunii mai ameninţat de cod portocaliu. Hai fâs şi adu-mi umbrela şi sigilează urna.

Cu alegerea-n gând şi cu votul la numărat, electorul turmentat.

Hai pa.

De dincolo şi de dincoace de mine, Pilu Bănoi.  

p.s.

dacă găsiţi programul de guvernare al useleului, duceţi-l la biroul de obiecte pierdute, să fie toate împreună.

PRELATA

Dacă n-am înţeles că prin sport putem să avem un popor sănătos, unii indivizi cu acces nelimitat la creaţie, forţează limitele absurdului şi propun o altă variantă, plină de umor şi respect faţă de...pacient.

Cu un uşor zâmbet mă priponesc în primele două picioare şi-mi frec ochii cu următoarele două mâini. În faţa mea, patru bucăţi de ţeavă, acoperite de o prelată lasă o impresie falsă de cort. Cortul are o altă prezenţă şi cu totul altă semnificaţie, dar asta-i altă discuţie.

În aşa zisul cort, reprezentanţi sau simpatizanţi (asta dacă se dezic de prima notă) a celor de la putere, useliştii de astăzi şi opozanţii de ieri, aşteptau electorul să-şi măsoare „puterea” cu „sănătatea”. Totul gratuit!

Parcă mă simţeam într-o piaţă, demult apusă unde precupeaţa îşi arăta şi calităţile vocale nu numai cele comerciale.

„Hai să-ţi iau tensiunea!”; „Aflăţi glicemia!”; „Cum stai cu colesterolul?”; „Frebrilule, frumosule hai la tanti să te facă bine!” sînt doar câteva din îndemnurile imaginare ale sloganului: „Sănătatea ta, mandatul meu”.

Bine pot înşira, spre disperarea cititorilor, vrute şi nevrute. Dar cui foloseşte? Nu-i o noutate să scriu „toţi o apă ş-un pământ”. Cum să îndrăznesc soluţii în faţa acestor oameni de bine? Ei se gândesc la bătrâni, la sănătatea lor. Asociaţie sau alianţă roş-galben-albastră, în următorii patru ani, câte şanse am să mai întâlnesc aceste corturi de „bine”? Vă spun clar şi scurt. Nici una!

Care-i rolul unei campanii electorale? M-aş mira să cred că acela de a afla dacă am un „electorat...bolnav”. Serviciile prestate sînt departe de silueta unei campanii electorale. Ca foşti opozanţi aţi păstrat acelaş ton de câine turbat, cu lătrături şi muşcături cu ţintă precisă. Duşmanul numărul unu: pedeleul lui Băsescu.

Împinse din spate de doi „cârlani” politici, cu două imaşe diferite, turmele vor să behăie şi într-un viitor apropiat să elimine prin rezervorul de piele miere în loc de lapte. Cârlanul roşu, are un scop precis. Electoratul să nu-l confunde cu Emil Boc. L-ar râde toţi, chiar şi socrul. Se ia la trântă cu preşedintele şi orice înseamnă „la fel ca Boc”. Îi musai să demonstreze şi să demonteze apelativul – nici o diferenţă – între fostul şi actualul. Visul copilăriei s-a împlinit. Jucării. Visul adolescenţei s-a îndeplinit. Jucărie. Visul maturităţii s-a îndeplinit. Joc.

Revin că am deviat de la subiect, am vorbit, în scris, despre cort şi am ajuns la Victor Ponta. Despre ce ar trebui să scriu ca să ajung la Crin Antonescu? Despre nimic, îmi şopteşte duhul. Dacă e ceva de semnalat la acest „co-cârlan” e că are freza schimbată faţă de anii când s-a născut „renta viageră oferită atleţilor”. Co-partenerul de imaş s-a ajuns premier, acum pot să întreb: „şi cu mine cum rămâne?”. Răbdarea n-a fost punctul forte al sângelui tânăr, aşa că jocurile se fac. Chiar, mister Antonescu, cum sună expresia „faceţi jocurile”?

Victor Ponta şi Crin Antonescu mă obligă să fiu atent la neputinţa lor. Gafele de la „edu.ro”, harababura din „ms.gov.ro”, incompatibilităţile nedemonstrate sînt vax-albina pe lânga „pohta ce-o pohtesc”, demiterea lui Traian Băsescu. La mini-experienţa pe care o am, e un mic fâs pe care-l provoacă aceşti doi „moderni” lideri. Jocurile au fost făcute. Până la toamnă nu se schimbă nimic şi ei au...înţeles, chiar dacă uneori lasă o altă imagine. E pentru poze, audienţe şi diferite emisiuni. Chiar aşa, domnilor, mă luaţi de fraier?

Lecţie de imaginaţie. Ce poate să-l înveţe Victor Ponta pe... Daţi voi un nume şi mai vorbim. Ce triste devin atitudinile în faţa neputinţei. Soluţii? Sînt, dar din păcate sistemul nu le acceptă. Un măr sănătos între oricâte mere stricate aţi vrea, în cel mai scurt timp are alt gust, altă formă.

Nu-i lecţie de imaginaţie ci dimpotrivă.

Declaraţia unui individ la finele lui 2007

„...are avantajul unei formule echilibrate, care introduce si alegerea directă de către cetăţeni, în vot uninominal, salvând în acelaşi timp şi criteriul reprezentativităţii, adică evitând situaţia în care partide care iau 15-20% si, teoretic, chiar mai multe dintre voturile cetăţenilor romani să nu fie reprezentate in Parlament..."

Declaraţia unui...acelaşi individ în primăvara lui 2012

“...este  reprezentativ în măsura în care, până la urmă, voinţa directă a alegătorului şi criteriul egal, acela al câştigătorului, al primului clasat în opţiunile electoratului într-un colegiu câştigă in orice caz şi fără excepţie mandatul de reprezentare şi nu văd cum ar putea fi declarat anticonstituţional sau nedemocratic atâta vreme cât nu impiedică în niciun fel dreptul cuiva de a candida sub culorile unui partid sau independent şi dreptul alegătorului de a face, dintre toate candidaturile aflate la indemână, alegerea pe care o doreşte..."

Sper să nu lovească acest vot la parlamentare peneleul.

Asemănările vă rog să le încercuiţi iar diferenţele să le punctaţi pe 10 iunie. Admir inteligenţa.

Partidele politice, din România evident, încă de la naştere s-au limitat la cuvântul scris. Platforme, programe, ideologii au fost scrise şi lăsate să dospească. Partidele s-au născut...moarte. Forţa politică în România nu e pe cale de dispariţie, recent m-a ajutat Victor Ponta să înţeleg acest fapt. Viorel Hrebenciuc e noul preşedinte al camerei Deputaţilor. Ce mai, filaj corp la corp între Roberta şi Viorel.

Ce interesant, am plecat de la o foaie de cort şi am ajuns la Camera Deputaţilor. Clar, sînt bolnav, intru sub prelată şi devin...sănătos.

Aştept oferte serioase, un pliant şi un pix e jaf la drumul mare. Chiar mai durează mult comerţul ăsta stradal?

Al vostru şi al meu, din faţa urnei

Pilu Bănoi

     

POVESTE DE VACANŢĂ

S-au dus pe apa Someşului cele 32 de partide şi 2 finale. Au trecut peste mine câteva zile în care soarele n-a strălucit atât de mult ca altădată, altminteri eram la plajă. E drept că am refuzat întâlniri unde puteam fi muşcat de căpuşă, de aceea am stat în banca mea şi m-am virusat de unul singur. Aşa sînt eu, un masochist printre cuvinte.

Cu ce să încep? Habar n-am. Toate mini poveştile din fişierul meu sînt aşezate, printr-o inginerie proastă, departe una de cealaltă, dar cu câteva cuvinte şi idei comune.

Omule bun, cititorule drag, toate aceste cuvinte sînt sentimente iar pe alocuri ele se transformă în păreri. Nu-i musai să fie adevărate, dar ce te asigur, e că nu sînt...false. Ai dreptul la critică, aprecieri sau alte elemente ce-ţi dezvoltă atitudinea, dar nu-i moral, în primul rând faţă de tine, să te...retragi.

Aşa că...le aştern.

Încep cu scenariile ce nu se pot îndepărta de un român sau de un grup de români. Ochii albaştrii clipesc la fiecare colţ de stradă, iar glăsuirile le aud şi acum. „Sînt vulturul. Recepţie.” Prin primăvară, am fost la o emisiune alături de Felix. Felix de la „U”, lăsaţi conservatorismul în iunie. I-am spus clar şi în cuvinte pe înţelesul lui că astăzi nu putem urca mai sus de locul şase decât cu mătănii, vrăjitoare şi alte elemente din decorul negativ al fotbalului nost. Mă ameninţa cu cupe europene, bălării, urzicisme, walterisme şi pe atunci irimisme. Ca orice oficial a venit cu tema nefăcută şi curat îmbrăcat. În toată această perioadă i-am explicat lui Ionică Strategul cum e cu vipuşca de general şi n-a înţeles. Ioane, generalii nu crează niciodată războaie, ei aduc pacea, războaiele sînt create la etajele superioare şi birouri aşişderea. Şi acum repet că tu ai pierdut partida cu „U” Cluj şi nu invers. Ţi-am explicat şi „live” şi cum vrei tu de ce Claudiu a câştigat „banca”. Ioane, erai singurul om care nu trebuia să pleci. De aceea căpitanii de vas nu-şi lasă echipajul în derivă. N-aveai dreptul şi nu credeam că o faci. Walter nu e patron de forţă, este un patron de conjunctură, vezi gustul...”petrolului”. Asta e, nimeni nu e perfect, mai ales...eu şi încă ceva Ioane, fiind modest musai să-ţi spun că nu m-am înşelat deloc în afirmaţiile făcute! Gata, mai vorbim...Sper.

Că pleacă Walter, că rămâne Walter. Sînt propoziţii simple şi lipsite de sens. În momente de criză e nevoie de oameni care ştiu lucra în criză. Îmi aduc aminte de insul în costum negru şi cu papillon la meciul cu sovieticii ruşi. Costumul s-a uzat ca şi dragostea de altfel.

Într-un grup când nu şti cine e şeful şi cine sînt executanţii e de rău şi rezultatele sînt la fel de „valoroase”. Construcţiile bazate pe arhitecturi colorate, portocalii în acest caz, semnifică, dacă mai era nevoie, de comunicări prin „firul scurt” între oameni scurţi şi impuşi. Mă las influenţat acum de câteva apariţii pe GB a fostului director executiv şi caut să nu râd de teamă să nu mă îngraş mai mult. Măi nene cum să spui tu – citat deschis – „...elev, măcar din respect pentru perioada când nu aveai ce mânca şi eram printre cei care te ajutau, nu aveai voie să apelezi la astfel de insinuări ...”– citat închis – astfel de cuvinte? Ex-directore, n-aş crede că acest comentariu stă la baza unui as în „arta comunicării” şi a unui aducător de...”peste două sute de mii de euro”. Mă laşi şi apreciază faptul că n-am spus nimic în plus. Apropo, referitor la  „pereţii din bibliotecă”  te invit la o bere cu sloganul celor de la Bergenbier? (Gelu asta nu-i publicitate!). E drept, n-am citit mult pentru că n-am vrut să fiu şi mai....sărac şi abia apoi să împroşc cu zicala născută din sărăcia acestui popor „interesul poartă fesul”. Toate sînt nimicuri în faţa certitudinii, de aceea apreciez „mâncărimile tastaturii” lui Adrian Cinpoeru şi invitaţia lui spre normalitate.

Luciditatea şi înţelepciunea sînt bastoane pe care se pot sprijini oameni de avengură şi vizionari. Ne batem pe GB în opinii şi alte păreri. E normal, dar parcă simt şi ură.  De ce? Care e rolul acestui site? Să înţeleg că el dezbină? Ajutaţi-mă să înţeleg că am simţit greşit. Vă provoc la un exerciţiu de imaginaţie cu mai multe întrebări. Câţi dintre voi aţi crezut sau credeţi în „proiectul Walter”? Câţi dintre voi aţi crezut că ajungem în UEFA League? Câţi dintre voi aţi crezut că vom juca finala Cupei? Acestea sînt întrebări care acum aduc dezamăgiri. Dacă unii au crezut în aceste întrebări au fost împinşi din spate de dragostea pentru „U”, care nu are limite, sau dacă e să-i dau limite atunci spun aşa: dragostea lui „U” începe de dincoace de cer şi se termină dincolo de el. Dragostea nu aduce pragmatism, decât...iubire şi limite nemăsurate.

Când îţi faci casă nu începi cu geamurile termopan. Din cnp-ul meu de vedere aşa s-a început. Poate n-am fost inspirat, pentru unii, dar astea sînt deocamdată părerile mele de vacanţă. Nu vă „ameninţam” eu, în scris ce-i drept, că aştept finalul campionatului să pot admira....caracterele? Doamne, ce de sînt!

Dacă viaţa se deplasează pe traseul stabilit de divinitate, naştere – moarte, nu la fel se poate spune şi despre viaţa alături de „U”. Pasiune, patimă, cuvânt, cântec sînt doar câteva repere obligatorii din nemurire.

Spuneam unor prieteni, ba la o bere, ba la un şpriţ târziu, că apreciez până la capătul vieţii mele oamenii care ştiu să spună NU atunci când toţi spun DA. Asta e, sînt un naiv.

Lemă: Grupul de oameni adunaţi în jurul unei idei, au fost, sînt şi vor rămâne VEŞNICI!

Nu schimb nimic din mine. Cu faţa spre cer şi inima spre „U”!

Al vostru şi al meu, Pilu Bănoi.

 www.sasesicinci.blogspot.com

p.s.

- în perioada campaniei electorale să nu căutaţi mare lucru. Unii se ascund ca nişte laşi, apoi devin...bogaţi, aşa că apare un nou homo sapiens: Laş şi Bogat;

- scriam zilele trecute o poveste intitulată „Cine aruncă piatra”, mă văd obligat să scriu alta intitulată „Sărutul lui Iuda la „U”, atunci să vezi;

- încă n-am terminat povestea finalului de sezon, e doar o mică...introducere.

Io, din faţa computerului.

PLIANTUL

Plăcerea vieţii mele e să ajung primul la cutia poştală şi să-mi încarc braţele, familia şi viitorul cu promisiunile electorale întinse pe foi lucioase  şi colorate.

Poştaşul electoral sau poştaşul de partid m-a deranjat, de fapt corect e, mi-a deranjat cutia, cu două oferte de mai şi finalitate în iunie. Oferta acestei poveşti e portocalie, dar fără minute şi sms-uri incluse, eventual cu miros de „bip” la elector.

Cuplul comico-electoral Tişe – Boc mi-a prezentat două mape de toată mândrenia Someşului şi afluenţilor politici. La început am scuipat pe fiecare foaie să nu se deoache, le-am legat, pliantele,  în colţ cu o sfoară roşie (?!) şi la păstrare cu ele. Agitat fiind n-am rezistat ispitei şi le-am răsfoit. Nu-mi amintesc decât puţine secvenţe, apoi multă lume în jurul meu, agitaţie şi zgomot, dar o propoziţie  se repeta spre disperarea mea şi satisfacţia electorală a celor din jurul meu. „L-am salvat”.

Abia a doua zi, ajutat şi de vizitatori, am înţeles ce s-a întâmplat. În urma lecturii, plină de satiră, a celor două pliante, hitul folclorico-modern „la tăţî ni greu”  m-a cucerit şi m-a întins la...orizontală.

Aşa că mare atenţie la citirea corectă şi profundă a realizărilor din viitor şi a nerealizărilor din prezent. Cele 20 de fotografii cu explicaţiile fostului premier nu-mi provoacă greaţă şi nici scârbă, îmi provoacă în schimb o mâncărime a limbii şi trimit un şir de întrebări: Cu ce preţ? La câte licitaţii a participat Dumenzeu şi la câte a participat Diavolul? Câţi locuitori din Gilău pleacă la muncă în Câmpia Turzii şi...invers? Cine l-a prezentat pe Apostu clujenilor? Apreciaţi numărul „scurt” de întrebări dar şi simplitatea lor. Medicii mi-au interzis să fiu mai pătimaş la acţiunile umoristice din perioada electorală.

Tratamentul e unul lejer, aşa că mi-am permis un şpriţ de vară în dreptul promisiunilor lui Alin Păunel Tişe. Aici jocul umoristic e mai complicat, uneori chiar m-am întrebat dacă nu-i mai bine...independent, dar... Păunel e mai responsabil, la propoziţia „astăzi dăm direcţia de dezvoltare a ţării” . Într-o secundă m-am trezit cu un telefon nochia (aşa am vrut să-l scriu) între ochi de la un coleg de salon. Asistenta, ca orice bugetar cu salariu diminuat, a fost atentă şi a încercat, discret ce-i drept, să mă sugrume cu cablul încărcătorului. Butonul de panică a fost şansa spre...votul electornic din 10 iunie. Debusolat şi aflat sub influenţa medicamentelor, deloc gratuite, n-am înţeles expresia „am pus mereu dorinţele voastre deasupra jocurilor politice”, de parcă ar fi fost o fracţie cu numitor şi numărător. Dacă le-aţi situat „deasupra” înseamnă că dosarele s-au dus pe Someşul navigabil Cluj Napoca – Dej. Dar orice ar fi şi oricât de mult am râs la paginarea pliantului marele atu al candidaturii la jilţul de şăf al judeţului e că principalul rival e atât de mic, încât nici exit-polurile nu-l găsesc.

Am o rugăminte, pe viitor când realizaţi astfel de pliante cu realizări în viitor, vorbiţi de ŞCOALĂ în fapte, ea e singura care ne duce limba şi istoria mai departe. Să nu uitaţi că SPORTUL îţi dă pârghia de a avea o naţie sănătoasă, dar nu-i bai, de unde nu este nici Dumnezeu nu cere.

Am promisiuni, că până-n 10 iunie sînt verde la minte şi nici într-un caz....portocaliu.

Vă rog lăsaţi poştaşul de partid şi pliantele şi daţi banii pe un kil de făină, vă fac nişte plăcinte cu brânză de gâscă şi gem de bine. Oricât aş fi de cârcotaş pentru tine, Emil Boc, am o veste bună. N-am buletin de Cluj Napoca. Te-ai prins?

Pe 10 iunie să nu uitaţi – SĂ VOTAŢI...BINE!

De dincolo şi dincoace de urnă, eu electorul neturmentat.

CINE ARUNCĂ PIATRA?

     

Mi-e greu începutul, altminteri n-aş fi început. Aşa a fost şi când Dumnezeu a creat lumea, s-a agitat peste tot şi la urma urmei, plin de lene şi de realizări, s-a odihnit. Nu s-a pus nici o secundă problema moralităţii lui Adam, a păsărilor ce-şi construiau cuiburi din nimic, nu s-a pus nici o problemă. Dumnezeu, pe bancă sau nu, s-a odihnit din plin de tot şi toate. Aşa şi eu, dară fără realizările Creatorului m-am odihnit şi când mă odihnesc, citesc.

Eram în faţa unui text cu de toate. Subiect, predicat şi alte părţi de propoziţie se scăldau într-un...mare of al unui sociolog fost om politic.

N-am înţeles de ce unii oameni când au posibilitatea să construiască FAPTE demne se trag cu sania (sania se poate înlocui cu orice altceva) apoi, în lipsa pârghiilor,  devin mari deontologi şi responsabili cu moralitatea pentru ceilalţi.

Domnule Dâncu, n-am auzit de vreo mare luare de poziţie din partea politicului în „epoca de aur a Guvernului Năstase” pentru a distruge „mizeria” din fotbal. Apropo, nu fiţi rău în text cu Dinamo şi Steaua că poate se supără creatorul şi...nu se ştie. Vă ajut cu o întrebare ce nu vă dreptul de a deveni şi naiv. Numai fotbalul este mutilat de politică? Din textul aruncat spre cititor sau cititori, cred că au mai fost şi alţii în afară de mine, mi-a reţinut atenţia următorul citat: „...dacă era o luptă la titlu între U şi CFR, aş fi fost cel mai mândru clujean...”

Mister Dâncu, dacă prin lecturile domniei voastre aţi fi întâlnit rânduri cu ceea ce a însemnat, înseamnă şi va însemna „U” Cluj pentru români, cred că m-aş fi împiedicat de următorul text – dacă „U” Cluj era într-o luptă pentru titlul de CAMPIOANĂ, aş fi plâns în genunchi lângă fiecare lumânare ce arde, ŞI ACUM, pe Ion Moina, aş fi plâns cu fruntea lipită de ghetele lui Mircea Luca, aş fi plâns cu palmele acoperind inima ce a luat forma vocalei şi dă ritm în fiecare cuvânt născut de ISTORIE. Apoi dacă vreţi să fiţi şi mândru o puteţi face, dar cu atenţie să nu fiţi văzut de...patron.

DNA-ul, ANI, Spitalul de Urgenţă, Academia Română, BOR-ul. Sau cine vrea, numai să o facă. Autosesizaţi-vă la următoarele cuvinte rostite de un tip din fotbal. Deci există. Citat deschis: „...e plin de mizerii în fotbalul românesc...”  Un patron a spus rezultatul final al unei partide ce s-a disputat după....şase luni. Nici un rezultat. De ce? Mitică de la Ligă ne spune, e drept în cuvinte puţine şi cu câteva bâlbe, că şef la Ligă o să vină unul tânăr care să aibă vreo 3-4 ani de stagiatură cu „ăi bătrâni”. La ce să mă aştept? La o sumedenie de deontologi cu moralitatea sub formă de burtă, cu lanţuri la gât sau la mână, ce mai imaginea perfectă a unei lumi murdare şi plină de valori şterse.

Ce nu înţeleg unii, eu nu urăsc celelalte echipe, eu am învăţat, târziu ce-i drept, ceea ce înseamnă UNIVERSITATEA CLUJ. Creştinii mă înţeleg mai bine. M-am pocăit pentru „U” Cluj.

Oamenilor din fotbal daţi titlul tuturor echipelor, celor de la şapte şi şapte minute de două ori pe an, dacă se poate, toate cupele să fie ale lor, să câştige şi ce nu s-a inventat, dar nu modificaţi sentimente născute pentru a vorbi în limba română.

Vineri seara voi fi la meci. Şi ce-i cu asta? E cumva a doua venire a domnului?

Universitatea (am mai spus-o) nu s-a născut pentru victorii, Universitatea s-a născut pentru a crea oameni ce construiesc viitorul unei naţii.

p.s. n-am fost la Peluză de vreo 10 ani. A fost superb. Am întârziat ce-i drept, dar am adus şi...golurile (n.n. U Cluj – Voinţa)

Nu schimb nimic din mine. Cu faţa spre cer şi inima spre „U”!

Al vostru şi al meu, Pilu Bănoi.

        www.sasesicinci.blogspot.com

POVESTE IN DOUA ACTE

Această poveste are două părţi, clare şi...distincte, identice şi...diferite, scurte şi...colorate, dar în non culori.

HANDBAL

Într-o sală mai mult goală decât plină, echipa feminină de handbal „U” Cluj a fost răsplătită cu maximum posibil. Medalia de argint. A treia şi...consecutivă. N-am văzut deontologi, n-am văzut televiziuni (spre final au apărut), n-am văzut nimic deosebit. Totul s-a desfăşurat normal şi în aceeaşi linie ca până atunci. Cu aceeaşi suporteri în sală şi cu acelaşi „şapte” pe parchet. Totul a fost liniar, mai puţin fetele. Ele sînt singurele care şi-au pus medaliile la gât. Argintul? Gata, fetele îi ştiu strălucirea. Fetelor vă doriţi titlul de campioane? De când aştept această întrebare. Răspunsul, de data aceasta nu-i la voi. Dacă sînt mulţumiţi prin preajmă, să plece. Nu vreau să dau exemple normale în această poveste, dar când privesc la relaţia investiţie – rezultat mă las păgubaş şi-mi pun ochelarii...de soare. Câţi au înţeles ce înseamnă sportul şi performanţa în sport în România? În handbal am dat ora exactă în lume, astăzi manoşele ceasului aproape au murit. Din cauza...publicului? Nici într-un caz. Publicul e verde în fiecare moment, e aspru şi crud, e drept şi pătimaş dar nu-şi minte atitudinea de...public.

„U” Cluj vicecampioana ediţiei 2011 – 2012! Cu faţa spre locul doi, stau şi privesc viitorul. Aştept cu atenţie reculul celor trei ani consecutivi de...”arginţi”.

Publicului prezent la meciurile din sala „Horia Demian” respect şi...”arginţi”.

Sponsorilor şi celor care şi-au băgat mâna în buzunar respect şi căutaţi...aurul.

Fetelor aţi fost de”argint” şi vă mulţumesc. Toate sunteţi de „argint”. Cine vrea să fie de...aur?

Vă mulţumesc pentru victorii şi ce-a mai fost. N-am inspiraţie în cuvinte şi atunci vă mulţumesc la fiecare în parte: Simona VINTILĂ, Clara Stela VĂDINEANU, Alina ŢURCAŞ, Mihaela Maria TIVADAR, Andreea TETEAN, Viorica ŞUBA, Victoria PETROCZI, Magdalena PARASCHIV, Laura OLTEAN, Ionica MUNTEANU, Raluca MIHAI, Ana maria MĂZĂREANU, Irina IVAN, Adriana HOLHOŞ, Mădălina HERCIU, Ştefania FLOREA,  Nicoleta DINCĂ, Florentina CHINTOAN,  Adela BILIGA şi Mihaela ANI-SENOCICO.

N-am uitat staff-ul tehnic: Alexandru DEZMERI (Şonu), Cosmin SĂLĂJAN, Victor BACIU şi Gheorghe COVACIU.

        Sezonul 2012 – 2103? Om trăi şi om vedea.

FOTBAL

(scris înainte de meci)

Dimensiunea meciului cu echipa de la şapte şi şapte minute pentru mine nu prezintă interes, dar nu pot să trec cu vederea cuvintele rostite, cu ură (din cnp-ul meu de vedere), de „preacinstitul Andone”. Pentru cei care nu ştiu despre ce-i vorba în propoziţie pun la dispoziţie cuvintele: ”... câţi suporteri are U Cluj? Ce, e Steaua să aibă 3 milioane? Să o luăm pe plan local şi să ne batem să vedem...” grăite de cel de pe bancă. A mai fost un sondaj, realizat de un guru al părerilor – politice din România şi ne informa că suporterii UNIVERSITĂŢII CLUJ sînt mai puţin decât cei de la 1907 Cluj. (n.n. editorialul intitulat „15 ROMÂNI FERICIŢI” – www.sasesicinci.blogspot.com)

Evident că m-am frecat la ochi cu rezultatul acelui sondaj. Chiar, sună prost următoarea propoziţie? Spune-mi cine eşti , să-ţi spun cine te plăteşte. 

Abia în aceste zile am înţeles de ce ISTORIA doare. Dacă stai cu faţa la cer şi priveşti cărţile unde se scaldă toate adjectivele limbii române, verbele ce împing spre DEMNITATE, subiectele  ce construiesc IDENTITATEA, înţelegi că nimeni nu se poate compara cu UNIVERSITATEA CLUJ. “U” Cluj nu s-a născut să câştige fiecare meci pe stadion, sală, pistă, “U” Cluj s-a născut pentru a putea vorbi în limba română despre ROMÂNIA. E greu să vii de nicăieri şi să vorbeşti despre UNIVERSITATEA, de aceea Ioan Andone (şi astăzi mă întreb cum naiba ai ajuns antrenor la “U” Cluj pe vremuri) nu te sfătuiesc să citeşti despre “U”, îţi reamintesc gestul lui Victor Rebengiuc din 21 decembrie 1989. Dacă nu ţi-l aminteşti, întâlneşte-te cu mine.

Era să uit, “probabil cel mai gras analist sportiv” avea dubii despre “U” înaintea partidei cu Dinamo. E greu să înţeleagă IDEEA numită “U”. “U” este capabilă să învingă pe Dinamo şi să piardă cu Voinţa Sibiu, de aceea, pentru mine, a fost un meci banal, cât despre derby se poate vorbi în hipism sau la partide unde Liverpool joacă  precum cânta The Beatles. Când spui derby spui, tradiţie, istorie nici într-un caz...business.

Mă opresc din scris, e târziu. E opt şi un sfert. Mă duc la meci. Revin spre miezul nopţii sau poate mâine dimineaţă.

(scris după meci)

Am ajuns la meci şi Tudor dă semnalul. Care semnal? Se ştie destul de bine. Minutele jucate nu le-am văzut, eram fascinat de PELUZĂ. Spectacol şi ISTORIE în fiecare moment. Publicul se alătură PELUZEI cu mintea şi sufletul. Dumnezeu chemat de Fiul său la rugăciunea de seară nu este atent la meci şi Tudor profită, lovind din nou în inima „Universităţii” Cluj fără nici o anestezie. Penalty. Un eşec uman (cu antecedente în acest sens, amintiţi-vă partida tur) provoacă, în mod intenţionat finalul partidei. Bunul simţ, adrenalina şi dragostea pentru ISTORIE mişcă tot ceea ce înseamnă ALB şi NEGRU. Felicitările oferite de băieţii noştri au creat o agitaţie plină de teamă (aşa-i când te simţi cu musca pe căciulă) printre indivizi care încearcă să mute un centru de adevăr pe...stradă. Ei nu ştiu că acest simbol nu e doar o vocală - „U” – este un drept de a exista, de a-ţi folosi normalitatea şi moralitatea, de a privi cerul, de a mirosi florile, de a-ţi săruta iubita, de a te juca cu copilul tău, de fapt totul se rezumă la o propoziţie simplă. FII OM.

Andone tu eşti una şi aceeaşi persoană cu puştiul plecat de lângă furnalele Hunedoarei? Eşti cel care a marcat un gol împotriva Suediei în toamna lui 82? Eşti cel care şi-a pierdut echilibru într-un duel cu tătucul Milla? Dacă susţii acest lucru, îţi propun definiţia unui cuvânt îmbrăcat în hainele unui substantiv. Când răsfoieşti cărţile despre tot ceea ce înseamnă „U” (pentru deontologi am o rugăminte, nu vă folosiţi de „U” să scrieţi şi despre alţii) o să rămâi surprins de câte ori te întâlneşti cu acest cuvânt.

CARACTER -  ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale. Personalitate morală fermă. Însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine. Om de caracter.

    Respectul şi salutul meu publicului prezent pe stadion. Cântece pline de ritm, cuvinte şi istorie.

        Acesta nu e un pamflet şi mă explic de ce. Atâta timp cât nulităţile, jegurile, corupţii pot să decidă într-o societate, viitorul ei se apropie de apus. Nu-mi doresc mare lucru pe acest pământ, decât să-mi pot iubi soţia şi pe fiul meu în fiecare zi, iar la final de săptămână să merg cu ei la meciul „UNIVERSITĂŢII” încă o jumătate de secol de acum încolo.

        Rugăminte. Sărutaţi cu buzele şi ţineţi în mână poarta prin care a intrat „U” în inima ta, apoi priveşte cerul şi cântă...

....Haide „U”. Haide „U”

Eşti simbolul tinereţii studenţeşti!

Haide „U”. Haide „U”

Eşti mândria unor inimi româneşti...

Nu schimb nimic din mine. Cu faţa spre cer şi inima spre „U”!

Al vostru şi al meu, Pilu Bănoi.

        www.sasesicinci.blogspot.com

p.s.

nu ştiu în ce ţară, nu ştiu în ce meci, nu ştiu numele jucătorului, dar îmi aduc bine aminte de GESTUL său. Fără nici o clipă de regret s-a dus spre arbitru şi i-a explicat că a greşit acordând penalty, el n-a fost faultat. Ce spui jucătorule cu nr. 6 de acest gest? Am dat cu câteva rânduri în urmă explicaţia cuvântului CARACTER. Pentru mine eşti autorul moral a tot ce s-a întâmplat într-o seară de mai.

băieţaşul provocator îşi dorea cetăţenia română pentru a juca în naţionala lui Piţurcă. Eşecule uman fă bine şi păstrează-ţi cetăţenia care-i cea mai vestică din Europa şi nu atinge o naţie ce are şi bune şi rele. Du-te tu spre originile tale şi bucură-te în linişte.