ÎNGHEŢATĂ DE PRIMĂVARĂ

 Salutare cititorule. E adevărat, mi-am dat o mică pauză din activitatea “poveştilor” din două motive clare şi…nesigure: 1. nu ştiu de ce şi 2. habar n-am de punctul 1. Cam asta a fost scurta şi neinspirata introducere din povestea lunii mai, lună ce-şi desface pe lângă petale, picioarele, secţiile de votare şi nu în ultimul rând casele de bilete.

S-a dus pe sfârlă (n.n. nu cunosc sensul cuvântului, dar îmi place cum “sună”) şi ediţia începută ca “Liga lu̕ Mitică şi sfârşită a lu̕ Gino. Sezonul competiţional recent încheiat m-a ţinut în priză, comă, criză dar şi cu mâna pe portofel (deh, pariurile) ca niciodată. Am simţit în primii picuri succesul foştilor campioni. Nimeni nu le-a făcut faţă, nici măcar gratiile sau ce dincolo de vergeaua roş-albastră.

Scurt şi la subiect “U”. Părcă am, de fapt au folosit o bucată de plombagină, copiind fără niciun drept, asta numai dacă l-aş întreba pe Viorel V. P., sezonul “acoperit” de Ganea. În cele două ediţii returul a însemnat reconfigurarea bugetului. Ganezul a fost înlocuit de Teja şi plombagina şi-a intrat în rol. Echipa a început să câştige puncte , încredere, influenţă şi nu în ultimul rând atenţie.

Teja şi compania au dat semnalul prin Moldova ridicată de Ştefan şi coborâtă de unii sau alţii. Şi-a intrat în rol copilul neteribil a lu̕ Dinamo şi cedat la “U” şi iar cedat la Pandurii, Lemnaru. Şi ce-a spus fostul elev al profesorului Pustai după revenirea la “U”, nimic mai simplu: las că vă arăt io (n-am folosit ghilimele pentru că-i intuiţie şi nu citat). Şi-a rupt de la gură, marcând un număr de goluri egal cu ghinionul. Pentru unii ce-i drept.  Ca un făcut, cum lauda de sine nu pute numai bine, Lemnaru a încetat să-şi valorifice elanul de golgeter tocmai când a intrat în atenţia campionilor, a lui Piţurcă, a presei sportive şi de ce nu a mea. Coincidenţele şi norocul fac parte din viaţă, nu pot să las la o parte “pasa” din meciul cu Oţelul. Hm, ciudat îmi amintesc de pasă. Măi să fie.

Pe linia porţii l-am desoperit pe neromânul Veselovski . “M-a spart”. Slovacul n-are în siviu (puteam scrie cv, dar n-am vrut) echipe ce rup sau sparg topuri, cupe sau clasamente, dar zău mi-a plăcut. Cred că activitatea lui  de student a luat sfârşit. Din cenepeul meu de vedere n-are nicio restanţă. Robert Veselovski eşti băiat fain. Niculescu şi cu Dolha au fost “vocile” (dacă l-au avut pe…Veselovski) ce n-au cucerit juriul. Din păcate Dolha a ieşit mai şifonat (ştiu “camerele” ce vorbesc în scris). Deh, în vremuri de criză Pristanda n-ar exista?

Pe linia de fund ca-n apărare. Să-i reamintesc iubite cititor. Ronald Gercaliu, Ionuţ Rada, Zsolt Szilagyi, Emil Ninu, Alin Raţiu, Ioan Neag, Rareş Tacakas, Raul Ciupe, Octavian Abrudan şi nu în ultimul rând Marius Martac. Cu toată priceperea şi talentul vostru aţi reuşit  să fiţi egalii colegilor de tip adversar  din atac. Asta în meciurile de acasă, în deplasare a fost trist. Uneori sufletul nu-i de ajuns. Mintea, fizicul (potenţa) au ajuns să decidă. În handbal cu apărarea poţi câştiga şi Liga Campionilor, în fotbal e mai greu. Cum ai pus mâna pe minge, e henţ şi dacă-i în careu “fluieraşul” ţi-o pune pe var. De aceea în România nu sînt magazine “foot-hand”.

Pe la mijloc, ca-n poezia lui Eminescu. Multă dragoste, speranţă, răzbunare şi de ce nu politică.  Să-i înşir în ordinea numerelor de pe fişa postului: 5, 7, 8, 10, 11, 19, 20, 26, 27 şi 30 şi acum după nume: Dan Bucşa, Ionuţ Tîrnăcop, Maximilian Nicu, Vasile Cristocea, Andreas Calcan, Karim Boutadjine, Adrian Borza, Rodrigo Menezes, Lorant Kovacs, Andrei Lungu. De-a lungul celor 34 de etape, în grup de patru, cinci sau trei, ei au fost dirijorii din teren. Partitura a fost pregătită, pupitrul la fel, dar notele parcă erau de pe un portativ uitat şi neautentic. Mint dacă afirm că mi-a plăcut “Max”. Uşor dezamăgit de Ionuţ.  Borza şi-a uitat execuţiile. Despre Cristocea las să vorbească prima strofă a poeziei lui Eminescu, Adio:

“De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine…”

Căpitanul şi-a respecat banderola, dar nu m-a făcut să tremur. Iubiţi dirijori, viaţa de sportiv e scurtă, profitaţi de ea nu neprofitaţi.

Atacul. „M-a spart” dar în celălat sens. 17 meciuri acasă înseamnă 17 goluri, cu alte necuvinte (cuvintele se folosesc când e vorba de puncte) fiecare câte o bucăţică. Ah, i-am uitat. Şi încep:  Valentin Lemnaru, Gabriel Machado, Marius Ene. Asta-i viaţa de student. La fiecare câte un pic, până când stropul va lua formă de dop. Lemnaru a bifat. Machado o amintire a jucătorului cât de cât talentat. Pe parcurs a apărut şi francezul Sauvadet. Dar a apărut doar. Dumnezeu a tras sforile, nesprijinit de societatea civilă, reușind un transfer, forţând parcă minunea cu Lazăr. Da, e vorba de cel botezat, de mine ce-i drept, Dedu-gol. Acest jucător profesionist, deci câştigă bani din treaba asta, a reuşit la Braşov aceeaşi performanţă ca la Cluj.

Au mai fost, n-au mai fost, să-mi fie cu ruşine. În condiţiile ce apar, musai  o schimbare, sau de ce nu mai multe. Cu 6 echipe, nu 6 cai frumoşi, retrogradate, viitorul sună tare prost. Fotbalul, că-i a lu̕ Mitică, ba a lu̕ Gino, sau  a altui făcător de bine, asta până când DNA-ul sau alte „grupări sportive” îşi va băga coada, nu dă semne de lumină, formă şi culoare. Caragiale e mai aproape de latinitate. Brâncuşi e mai aproape de cer. Diferenţa e mare. Până când şmecheria, tupeul, şpaga, iţele, şmenul sau alte „indicative” sunt la putere, nici n-are rost să vorbesc de „Pasărea Măiastră”.

Nenea Iancu „a născut” pentru această naţiune expresia: „curat, murdar”. Atunci, nu-i păcat să n-o folosesc? Uite, nu vreau. Vreau lumină, vreau culoare, vreau formă. Când privesc spre cinstitul „academician” de tip Voluntari scuip în sân de „tri” ori şi zic: „curat, murdar”. N-a cam zis-o. La 38 de puncte a ajuns „baremul”. La anu̕­ ? Nici nu mai contează. Faci suta şi asta e. Aştepţi.

E bine, s-a sfârşit. Mister F.W. e din nou la echipă. E drept după ce şi-a schimbat numele şi-a schimbat şi fizionomia. Nu-l recunosc. La fiecare partidă o altă faţă. Parcă singurul prieten de la Cluj era Paul. Tot el a rămas? Apropo, dacă mie nu-mi plac merele, stimate domn, asta nu înseamnă că cei de lângă mine n-au dreptul de a se înfrupta din ele. Ai înţeles ceva? Cum, chiar nimic? Scuze, de fapt mă aşteptam.

Gata. E finalul unei primăveri frumoase.  Seneca a construit un citat despre adevăr. Iubite cititor, eu zic aşa, de mâine citatul să fie lege!

Seneca: „Prefer să deranjez cu adevărul, decât să fac pe plac cu linguşiri.”

De dincolo şi dincoace de formă, culoare şi lumină, Pilu

MULŢUMESC, RĂZVAN

         Cu ceva vreme în urmă scriam „aici” (n.n. http://sasesicinci.blogspot.ro/2011/12/ioane-iti-multumesc.html ) o poveste de mulţumire lui Ionuţ Badea. Evident nimeni nu-i perfect sau de neînlocuit. Din punctul meu de vedere a fost primul antrenor „academic” al echipei de fotbal „U” Cluj. Ca-n orice poveste s-au găsit şi „critici” ce mi-au reproşat „scrisul după dictare”. Liberatatea de exprimare e garantată de Constituţie şi respectată de Dumnezeu. Tac şi-mi povestesc…poveştile mai departe şi în acelaşi mod. „După dictare”. Spre deliciul criticilor sau a şobolanilor ce put şi se înmulţesc, din păcate. Iubitule cititor, tu faci parte din alt registru, aşa că-mi permit să te reţin în faţa acestei poveşti fără prinţi, prinţese sau flori la fereşti. 

În dreptul lunii martie, mai exact pe 4, expresia deloc fericită a fost, cutremur. Asta poate legat de tragedia din ̕77. De aici încolo e…tsunami. La mai puţin de o zi, fenomenele climato-atmosferice s-au năpustit peste clădirea zidită de nemeşterul Manole, pe numele său de naş, Mircea a lui Sandu. Nu vreau să-ți povestesc despre trecutul naşului prin ale fotbalului. Această poreclă n-a coborât peste nouarul studenţilor bucureşteni din cer în urma cununiilor în faţa altarului cum ai crede, nici într-un caz iubite cititor, ci datorită „minunatelor condiţii”. Cu mult umor am privit spusele lui la finalul mandatului. „Sper să păstreze ce am construit eu în 24 de ani”. Aici, în poveste au căzut peste mine ca un trăznet aceste cuvinte. Alţi indivizi, la fel de inteligenţi au lansat o expresie din epoca de aur a lui ceauşescu (dacă nu suporţi numele cu „c” mic, înlocuieşte-l) – „ce a construit acesta într-un an, ăştia nu tencuiesc în două decenii” -. La o primă lectură nu sare în evidenţă asemănarea, doar la o analiză pe…cincinal. Da, povestea de astăzi pleacă înspre ceva.

Pleacă spre Răzvan Burleanu. Răzvan ai cerut, şi pe bună dreptate, demisia secretarului general (n.n. A.K.). „Cojones”  musai să existe. Cu inspiraţie şi înțelepciune „ejaculează fotbalistic” peste toate rebuturile ce n-au avut realizări „sexual-fotbalistice”. Cititorule nu-i o poveste cu o minge într-un dormitor, dar „adormirea” fotbalistică există, aşa că n-am altă inspiraţie de a localiza „marile succesuri” ale naşului. Ptiu, firaş să fiu vorbesc despre naş şi am promis că vorbesc despre Răzvan. La loc comanda.

Salut Răzvan, de fapt bună ziua domnule Burleanu, preşedinte a ferefeului. De astăzi mi-ai intrat în cătarea cuvintelor şi a poveştilor. Asta e. Eu „scriu după dictare” (şobolanilor vă place?). Lângă tine n-are ce căuta Avram. Atenţie, tipului îi plac elicopterele, deci lucrează la…înălţime. Puşcaş? Adică cum, te dai cu hitul „puşca şi cureaua lată”. Nu-ţi stă bine. Chivorchian? Chiar dacă te-a lăudat, pardon te-a apreciat, lasă-l să dospească până „dă pe dinafară”. Tu ai fost ajutat de Dumnezeu şi puţin de…justiţie. Acum e rândul tău să ajuţi acest sport. N-ai traspirat pe gazon, dar ai aproape de miros de vestiar şi iarbă, ai aproape oameni ce au performat, ai aproape oameni ce cred în tine şi nu în „metodele” de până acum.

Regretele unor jurnalişti legate de G8, mă lasă rece, dar nu ca berea. E jenant, sau poate „sponsorizările” (şobolanilor vă place?) au căzut. N-ar fi o surpriză ca decizia să fie revocată faţă de G8. Cuvintele mele rămân aceleaşi. După faptă şi răsplată. Eu n-am de ce să spun trist. Ci el, eroul din G8. El a decis ce şi cum, despre binele lui şi a anturajului, nicidecum a fotbalului. Ciudat, regretă şobolanii, nu reprezentanţii cluburilor…sărăcite.

Răzvan, pardon domnule Burleanu preşedinte a ferefeului, primul lucru l-ai făcut. L-ai umilit în direct pe A.K. Merita. Înainte de a întinde organigrama, atenţie la…spate. Pregăteşte-ţi următorul scaun. De fapt acesta e începutul. Ce voi face…după – acesta e „spatele” tău. Meritocraţia în România n-o găseşti, nici măcar în dex-ul limbii române. Chiar, n-ai nici un ungur în staff. Explică-i cum ai reuşit şi lui Viktor Ponta această metodă. El n-a avut inspiraţie. De fapt cuvântul inspiraţie înlocuieşte un şir interminabil de ejaculări politice.

Răzvan, tu ai şansa de a da încredere celor de vârsta ta. Nu le distruge viitorul. Ar fi păcat. La fel ca tine mai sunt şi alţii. Unul e Dedu, de la handbal nu cel de la PRO TV, chiar dacă legăturile sunt exagerat de apropiate. Şi el are această şansă. Ca voi e şi Corina. Da, Corina Ungureanu cea care a pozat în Playboi cum se grăbesc şobolanii să-ţi reamintească ţie, iubite cititor. Da, fătuca asta se ia la trântă cu…alegerile din mai. Pariez pe tine Corina. Voi  şi ceilalţi din grupul vostru n-aveţi dreptul de a distruge şansa generaţiei viitoare. Sunteţi arhitecţii proiectelor ce dau şansa construcţiilor pentru urmașii acestei naţii. Vă rog nu-mi distrugeţi visul, speranţa şi tot interiorul meu. Iubite cititor înainte de a-i critica, hai să-i ajutăm. Merită.

Aştept ca ziua de mâine să fie la fel de senină. Aştept ca ziua ce a trecut să n-o regret. Aştept ca ziua de azi să exite. Pe lângă A. Dedu, C. Ungureanu şi R. Burleanu sunt mulţi anonimi. Cititorule habar n-ai câţi sunt pregătiţi pentru start. Vreau o lume a progresului cu progresiști. Apropo, sunteţi în căutarea…cuvintelor şi apropo (îţi place expresia) cred că-i o glumă proastă şi lipsită de normalitate aberaţia cu 7.000 de euro pe lună şi pe pământ pentru cel ce nu-ţi va fi naş la…nuntă.

Mulţumesc Răzvan că-i dai o şansă fiului meu. 

De dincolo şi dincoace de progres, Pilu. 

p.s. citorule dă-mi de veste când apar aberaţiile! Cum „naşu” e preşedinte de onoare a ferefului? Ghiţă Pristanda ar spune: „curat onoare!”.

PANTALONII

În primul rând salut Tribuna de la Peluza acestei pagini. Cu ce s-o mânca această poveste e greu de digerat, dar simt că-n rândurile ce vor curge, spre tine cititorule, nu vei găsi nimic interesant. Aşa că n-am să stau mult la taclale şi-mi înfig codiţa într-o primăvară începută undeva prin…noiembrie anul trecut.

N-am avut parte de ninsoare şi nici de temperaturi scăzute, aşa că mă văd obligat să ridic gradele spre umeri sau spre sportul din…Tribună. Drukerii sînt peste tot şi-n toate, n-aş crede că Peluza  acestei pagini n-ar suporta un limbaj, fie el şi scris, trimis spre un cititor atât de avizat ca tine.

Revin la primăvara începută în târziul unui an înciudat. Fotbalul este peste tot, dar neplinătatea lui mă face să cred că elementul neutru pentru adunare va înlocui, aici pe la noi, acest duel între două necunoscute aflate în căutarea amintirilor prăfuite.

Fără vacarm dar vocal în cele din urmă, noul administrator special de la Universitatea Cluj s-a pus pe treabă. Fără prea multe meserii în spatele sau în faţa siviului, îşi  face loc în marea lume a creatorilor de modă. Împing spre grăirile lui pline de germănisme cu origini moldave ce au prins contur pe malul sau malurile, habar n-am câte maluri poate avea Dâmboviţa, Dâmboviţei. Jilţul îi conferă debutul în lumea mare a fotbalului creat de Naşu şi continuat de Gheorghe. „Nu ne dăm jos nădragii”. Evident că nu, altminteri cei din televiziuni erau obligaţi să caute cifre…încercuite pentru audienţă. Toată prezentarea s-a făcut la patru ace. Două pe faţă şi unul pe dos.  Primăvara deloc studenţească a început cu o…restanţă. Cum altfel? Studenţii pregătiţi de profesori cu experienţă şi-au scuipat în sân şi cu pantalonii în vine au încercat să-şi treacă prima notă în carnetul plin de note, dar nu informative. Nu-i aşa mister F.W.? La prima citire a subiectului totul pare rezonabil. Câteva schiţe pe ciornă şi apoi direct la croitor. Pantalonii încă se mai văd şi campioana suferă. A fost doar un mic plagiat. Din faţa micului ecran speram în neatenţia supraveghetorului. M-am înşelat. Fără virtuţii clasice campioana mută subiectul examenului pe lipsa de lectură a studenţilor, când albi, când negri când galbeni de ciudă şi reuşesc să-şi mute examenul viitor într-o zi la fel de…inspirată. Mă uit la pantaloni, apoi privesc spre principii şi ce văd. S-a pierdut un examen, pardon o finală. Întâmplare sau nu, cu pantalonii în poziţie normală, studenţii pregătesc un alt examen, pardon  o altă finală. De data asta în Moldova natală a administratorului special. Studenţii mai atenţi la erorile restanţei pierdute, cu câteva fiţuici, se iau la trântă cu o echipă de piatră nemţească sau cum s-o fi numit cei din Piatra Neamţ. Nimic special în sala de examen, poate frigul sau sala de curs să fii fost împotriva…ştiinţei. Pantalonii sunt la locul lor. Câte un crac pentru fiecare picior, câte un picior pentru fiecare gheată şi câte o gheată pentru fiecare. Şi atât. Nimic deosebit până aici. Gesturile dascălului nu împing studenţii spre o notă maximă. Pantalonii, bată-i să-i bată de pantaloni, devin din ce în ce mai strâmţi şi nu pot fi daţi „jos în faţa oricui”. Cuvintele aparţin aceluiaşi „special-men”. Există o diferenţă mare între oricui şi nimănui. Druker-ul din mine aştepta un dans la stâlp, poate, poate se naşte un viitor candidat la câştigarea marelui premiu „românii are talent”. Nimic din visul meu nu s-a întâmplat. Continuă examenul-finală din Piatra Neamţ. Noii studenţi par elevi de clasa a VII-a, căutând parcă o relaţie unde pantalonii joacă un rol delicat. Povestea creată de M. Drumeş desface  pantalonii spre cititor, dar studenţii…ba. Administratorul continuă să-şi caute prin buzunarele pantalonului, încă la locul lui, o fiţuică, o inspiraţie apropiată de succes. Zâna doarme, la fel şi studenţii. Ptiu, al naibi de examen, zic în sinea mea. L-au pierdut şi pe ăsta. Gurile rele şi pline de restanţe se bagă-n seamă şi devin vocale profeţind cum şi pe dincolo. Concluzia lor e una şi sigură. Anul II e cel mai greu. Ei şi? Cu puţină atenţie şi câteva credite, nu-i aşa mister F.W., te faci nevăzut în lungul drum spre insolvenţă. Cum e turcul e şi pistolul. Ai învăţat de doi lei şi nota e identică sau mai corect direct proporţională cu dunga de la pantaloni. Două restanţe s-au dus. Acum în faţa dascălului de top financiar, învăţătura nu cred că ajunge. Fără noroc pot să-ţi spun, atentule cititor, că ai bilet pe Titanic şi Leonardo di Caprio e „lupul de pe Wall Street” iar premiile Oscar se opresc pe apa Sâmbetei, apă ce curge la deal de un sfert de secol.

Revin la restanţa ce-mi distruge speranţa. Dacă o comiţi o dată, se explică. Neatenţie, neinspiraţie sau alte ne…făcute. A doua oară? Hop. Sunt probleme. Pantalonii sînt lungi. Bretelele scumpe. Cureaua se…strânge şi încep jocurile din sala de curs. Preparatorul şi lectorul n-au stofă de dascăli. Din salariul de mizerie, a unui dascăl debutant forţa de cumpărare se limitează la câteva mişcări din gât şi umeri lăsaţi. Studenţii se iau la trântă cu mai pregătiţii adversari de pe malul Dunării. Ultima restanţă a lunii februarie. Mărţişorul stă la pândă. La fel şi unii pantaloni. Desenele tehnice din laboratoarele inexistente par caricaturi, mult mai mari decât ramele. Nu pot nominaliza niciun student cu pantaloni, doar student cu şortul până-n glezne, precum chiloţii ruseşti din bancurile teraselor dispărute. Evident că-mi dau cu părerea scrisă despre magistralele achiziţii de pe podiumul marilor saloane de modă. Modificările sunt de bun augur, cu alte cuvinte nu tot ce-i nemţesc e şi comestibil. Optimistul spune: 9 din 9, pesimistul: 1 din 9 iar realitatea: e alta. 4 din 9. F.W. îşi freacă drepturile de televiziune, nu de alta dar audienţa bate tomberonul. Am înţeles că un dandy a revenit cu gesturi memeonice. Păcat şi-a ros pantalonii în genunchi. N-avea sens. Gestul lui, nu acesta evident, e identic cu al tomberonului uitat deschis. Pute.

Studentul german deloc acomodat cu sistemul autohton de învăţământ cu balonul rotund  îmi pune la încercare cunoştinţele despre activitatea ultimilor cinci ani. Au trecut vremurile şi vremea mâncătorilor de salam cu soia sau alte produse cartelate, dar memoria nu mă înşeală. Nicu la Maxim n-a mai băgat-o în aţe în ultimii cinci ani, reuşind să-l plagieze pe alt mare student, pe numele său, Bloc Notes. Restanţe peste restanţe. Venit de prin 1860 la un club din 1919, studentul româno-german pluteşte ca un adolescent prin sălile de curs. Dau la o parte activitatea lui şcolară din ultimii cinci ani, fie vorba între mine şi tine cititorule, a învăţat  cât un student autohton de-al nostru într-un singur an, şi privesc atent spre viitorul lui academic. Nu-l cred capabil de un doctorat pe malul Someşului. Cu un gram de noroc şi puţină atenţie o să-l văd student-component în grupa repetenţilor pentru Franţa 2016, dar fără jocuri la Sorbona. S-ar supăra semi-limitatul sau fostul special. Simt un regret la deștu̕ mic (jumătatea lui cinci) de la picior la a…plecarea lui Dedu-gol. Într-un viitor din Star Treak, axul central universitar ar fi arătat așa: Dedu – C. Răducan – Max, dar nu unul din renumitul trio american de la începutul secolului trecut. Lemnaru e din alt film. Cu  tenacitate remarcabilă examenul Someşano-Dunărean e valid, dar nu înţeleg poziţia de drepţi (?!) în faţa unor examene dinainte…ratate.

Ce-am avut de spus cu aceste restanţe? Mai nimic, doar că au trecut trei etape din re-returul ligii lui Gino şi am învăţat şcolăreşte. Cu o pereche de pantaloni uzaţi n-am de ce să cred în absolvire. L-am auzit grăind pe „special-men” că juniorii care nu-şi iau „bacul” n-au ce căuta la Universitatea. Îmi permit o întrebare. Cei corigenţi sau repetenţi

De dincolo şi dincoace de pantaloni, Pilu.

FĂRĂ OCHELARI

Salutare cititorule şi să ai noroc în anul plin de paritate şi fără adunare. Despre amintiri poate în 2013 şi în ce a fost, de acum alergăm, mână în mână, poate îi dăm de capăt.

Spectacolul a început. E drept, deocamdată cel politic. Fără fasoane şi zgomot rearestările prind culoare şi regret, nici într-un caz…regrete.

2014 devine fără nicio “ordonanţă” an electoral. Vomit peste timp şi vremuri  neuitând de vorba daco-getă-get-beget: ”am fost şi o să mai fim” un mic scaun de manevră. Cuvântul scaun  nu-şi modifică nici consitenţa şi nici gustul, pentru unii cei drept, şi devine, pardon redevine pe buzele tuturor.

Cu tristeţe faţă de nenisoarea cazută peste mine şi tine, cititorule, mă simt legat de mişcările încătuşate ale bufonului, numit prin voia politică, prim-ministru să scap într-o poveste plină de nimic şi toate.

Dacă românul este frate cu codru, că aşa au vrut străbunii, verişorii, finii şi pretinii, dau în mine cu valori ce nu-şi găsesc sensul şi rolul. Dacă-mi spun în mine că nimic nu-i întâmplător, nu m-aş crede. Aşa că tac şi alerg căutând mirajul bunăstării de…veghe. Pamfletarul de tip modern din Palatul Victoria, ciudat nume unui Palat înconjurat de eşece, dar asta-i altă poveste, mă fascinează şi-mi displace în fiecare zi pierdută de generaţia din care fac parte. Trecuţii au reuşit să-mi umilească viitorul, Prezenţii reuşesc să-mi blocheze şansele spre normalitate. Meritocraţia este şi dispare cu desăvârşire. Ciudat.

Viitorul sună precum îmi accept auzul. Văzul e acelaşi. Mirosul rămâne infect. Mă întreb iubite cititor, eu când exist. Devin un cobai al experimentelor politice fără politicieni, un neocioplit nefinisat, un terchea-berchea ciudat.

Coane Victoraş nu crezi că verbul “a face” implică şi faptă? A guverna nu înseamnă numai a vorbi. Dincolo de orice ezitare din partea opusă, rămân deschise uşi ce-şi aşteaptă…viitorul. Coane Victoraş crezi în Elodia? Dar în Ion Iliescu? Îţi reamintesc de cuvintele duşmanului tău, la începutul anului 2005, - Ion Iliescu este …….. – deci şi prin urmare, roata nu e pentru maşini, roata a fost inventată pentru a-şi învârti rostul ei. Preşedintele tău de onoare l-a făcut prostănac pe Mircea cel Învins, aşa că aşteaptă şi o poreclă plină de adevăr şi substanţă. Nu poţi alerga tot timpul de unul singur şi să dai vina pe echipă. Echipă? Ce cuvânt ciudat.

Victoraş alegeţi terminaţia. Cuvinte sînt: făraş, imaş, codaş, cosaş (fără nicio  aluzie la fostul nepremier), pătimaş şi altele. Durerea mea nu-i ca-i plagiat ci că devii…model. Critica? Face parte din terminaţie şi din substanţă şi încă ceva înainte de a încheia: corb la corb nu-şi scote ochii. Plec din această poveste trist şi fericit, dar nu în acelaşi timp. Pe rând, să nu mă doară tare.

De dincolo şi de dincoace de nimic, Pilu

RECYCLE BIN

Actul I

Povestea dedicată marelui conducător şi curăţător de rahat şi nu numai,  îmi provoacă destul disconfort cu  greaţă şi simt nevoia câtorva ceşti pline cu ceai nelăsând loc de aceeaşi gheaţă de la cub.

Au trecut câteva zile de la plecarea marelui MărJinean, dar al naibii marele maestru n-a ajuns nicăieri după acea discretă plecare, cred că are pasul mărunt, ca al fetelor de la Căpâlna ce-şi sprijină dosurile în câte un regres, aşa şi mister MărJinean, pleacă...spre nicăieri. E drept acum e fără nasturi la cămaşă, după ce l-a auzit pe „Mitică făcutul” spunând despre semiconducătorul de club ”Limoniu e mare conducător”, în acel moment nasturii, sau bumbii, asta numai pentru a înţelege limitatul individ, au puşcat lăsându-i pieptul dezgolit în bătaia cuvintelor venite din diferite zone.

Individul cu o singură cetăţenie şi nu ştiu câte nume face o mişcare mult mai inteligentă decât Ponta la conducerea lepefeului. Friţ W. stors de atâta lehamite caută în dosare şi află că n-a vorbit de furt. S-a uitat în stânga a văzut roşu, s-a uitat în dreapta şi a văzut tramvaiul 102 şi un sfert, şi-a zis în şoaptă: „gata, până aici, de acum eu”. Ptiu, al naibii zic eu, dar până acum a fost mama Omida sau tatăl mamei Omida?  MărJinean îşi ridică cu mişcări scurte şi sigure pantalonii îşi caută o sculă...de scris, o ţâră de  hârtie şi la drum. Întrebare ciudată: e o simplă notă informativă (?!) sau să-mi dau demisa? Duhul „aproape sfânt”  îi şopteşte dar îi şi arată câteva litere. După un timp, cam „neîndoios” de „exagerat” ajunge şi semnează în uralele mulţimii. Mulţimea înjură. Pe nebună dreptate.

Actul II

MărJinean pleacă şi Dănciulescu începe să tremure. Renunţă la ghete şi se autopropune „team manager” la Dinamo, spre disperarea lui Friţ, ce-l vedea în curtea lui. Creierul diviziei de curăţători se uită la tramvai şi decide. Vlăduţ Munteanu. Ăstai un băiat ok, e drept că cei de la Bayern Munchen l-au umilit neacceptând-ul ca preşedinte, viziunile fostului jucător de la Dinamo sînt vaste precum Delta Siretului la vărsarea în Volga, cea frumos strălucitoare precum ochii...albaştri.

Mitică a fost schimbat cu Dino, pardon cu Gino. Dacă l-am trimis pe Mitică la brutărie, pe Dino, pardon Gino îl trimit de unde a venit, adică la FC Naţional. La ce te-ai gândit cititorule?

La „U” e pace şi când e pace curg râuri cu şampanie, suc de la TEC şi puţin sifon, că de sifonari această echipă a avut parte şi încă mai are.

Strategia e una simplă. Linişte e cuvântul de ordine. Un prieten îmi spunea zilele trecute că viitorul lui Ganea ca antrenor e subţire, mă refer în liga I. Motivul? Linişte. Un prieten mi-a spus zilele trecute că Friţ s-a plâns că a fost furat de arbitrii. I-am răspuns sec: „fugi de aici, că Petrolul a bătut la 9 goluri”. Sînt contrazis cu două carduri şi tot atâtea pin-uri. „nu mă nebunule,de „U” îi vorba. El, hopa-mitică se reîntoarce la Cluj. Lingăii sar şi-mi devorează...pin-ul. Lingăii scriu şi plâng, mănâncă şi plâng, într-un târziu merg acolo şi iar plâng. Ciudat.

Lacrimile de crocodil, de aceea sînt peşti morţi pe Someş, au început să-i curgă pe obrazul, nesimţit de gros. După ce un neavenit a furat o echipă, a lui ce-i drept, după ce a furat un autocar, a lui ce-i drept, după ce a furat un vis, ei de data asta al meu, m-am înfuriat. Cum naiba să te plângi că arbitrii te fură, când ai dezvelit sentiment şi ai semănat ură între suporteri, măi omule (apreciază şi îngenunchiază în faţa expresiei „măi omule”), ai creat ura şi dispreţul între unul şi altul, ce-şi vorbeau până nu demult aceeaşi limbă, cea a ideii de „U”, acum răscoleşti şi mai adânc cuţitul în rană, mă transformi în mecanicul de rebuturi din garajul lui Dinamo. N-ai nicio şansă. Joacă tu cu mintea ta, fă-ţi bani încât să plăteşti jucător cu milioane de dolari, m-ai convins când ai minţit prima dată, apoi totul a devenit simplu şi banal, precum dialogul de la distanţă dintre Mitică şi Dino, pardon Gino. S-au lăudat reciporc, pardon reciproc. Aşa-i în politică. Şi acum râd de cuvintele glorioase spuse de ministrul, pe atunci, Rus, despre fostul ministru Blaga. Asta o ştiu din vremea epocii de aur cu gust de câcat, corb la corb nu-i scoate ochiul şi nu-i bagă mâna în buzunar.

Friţ montează un pilon vorbitor, pragmatic ca o bormaşină, câte o gaură pe ici pe colo şi gata meciul.

Actul III

Patroane eşti bestial, ai reuşit să bagi sămânţă de scandal exact acolo unde puritatea sufletului a atins cerul. Mi-e scârbă şi ruşine.

Apropo, îţi mai aduci aminte când ai luat poziţie de drepţi la o emisiune teve? Ai uitat? Io ba.

De dincolo şi dincoace de actul III, Pilu

p.s. cine cedează O singură dată va ceda şi a doua oară.

MI-E DOR DE „U”

mi-e dor de „u”

şi mi-e dor de dor

pot să-mi mor şi moartea de dor

să-mi plâng şi să-mi cânt cu dor un dor

de dor de „u”

mi-e dor de mine

mi-e  dor de boemie,

de lacrimi rupte pe scânduri şi iarbă crudă,

de dor să mor şi mi-e dor de „u”

mi-e dor de limba mamei,

de limba copilăriei

si de „u”  mi-e dor

au fost eroi şi sînt ce au un dor de „u”

şi plâng cu pumnii strânşi drepţi

spre cer,

sînt stele ce dorm şi vorbesc

în cuvinte şi simt un dor de „u”

pe străzi şi-n case,

se cântă

la fereşti sînt chipuri ce-şi caută

darul,

el deschide inimi şi trecuturi demne

e dorul de „u”.

boemie !

e zi de match,

o, tu limbă română

şi grupuri cu dor de „u”

se-nchină şi cântă

în limba ce i-a crescut

simt victoria şi dorul de „u”

poţi pierde un chip

o mână, dar simt

sînt crud şi necioplit.

o, doamne

n-am formă şi culoare,

dă-mi doamne lumină

Doamne de ce mi-e dor de „u”?

lasă-mi chipul lipit de pământ,

ridică-mi trupul spre cer

arată-mi victoria şi istoria ce strigă

cu mâini şi picioare

mi-e dor de „u”

să tac?

şi dorul să-mi tacă?

n-a plâns destul?

a curs şi sânge,

a curs şi istorie

şi Someşul plânge

de dor

şi dorul lui „u”...mai curge

se varsă

în doruri şi inimi demne

în minţi şi suflete eterne

în copii şi mame

în cuvânt şi-n pagini.

copiii ce-mi cresc au şi ei dor,

de copilărie

de joc

şi iar de „u”

dorul lui „u” îmi doare durerea,

încet,

brusc se nasc dureri

apoi  pier,

dorul de „u” e chip

şi cântec.

Mamă mi-e dor de „u”.  

e cerul senin şi totul e alb,

e pământul uscat şi totul e negru,

e începutul şi capătul de dor

mi-e dor de „u”

mi-e dor de alb şi negru

e capăt de drum,

e istorie

şi plâng.

e limbă

şi cânt.

e poezie

şi spun.

mi-e dor de „u”

dintr-un capăt de pământ.

aici pot să exist şi să-mi spun

în şoaptă şi-n ritm

mi-e sete de dor

să-mi destup  sticla

pahare să-mi sparg de mânie şi de dor

beţie nebună!

cerşeşte şi umblă

mi-e dor

de „u”

şi plâng în cântec

sînt vesel şi tot mi-e dor de „u”

mi-e dor de alb

mi-e drag de negru

mi-e dor de negru

mi-e drag de alb

plec discret spre locul meu să cânt

în şoaptă

mi-e teamă de voci

poate-mi cântă dorul,

doamne,

numai mie mi-e atât de dor?

cortina cade, actorul moare

biletele cad,

spectacolul moare,

cerul se deschide

e alb şi negru,

vorbeşte, e viu.

istoria şi limba sînt

îmi rămân

fiule sînt ale tale,

iubeşte-le, ele nu mor

mi-e dor de „u”

mamă să-ţi fie dor de mine,

şi nu de „u”

ea e limbă

e cântec

e cuvânt

e început şi capăt.

Dedic aceste cuvinte celor ce trăiesc în Adevăr.

Dedic aceste cuvinte mamelor ce simt „atunci” şi plâng „acum”.

Dedic acest „interior” soţiei mele şi fiului meu.

De dincolo şi de dincoace de dor, Pilu