MORAL sau ADEVĂR?

Semnul de la final îmi arată că-i o întrebare și dacă mă gândesc eu am decis această întrebare. De aici pleacă...atacul pe semicerc.

Zilele trecute am răsfoit, cu atenție, un articol apărut sub conceptul de adevăr, doar altminteri n-avea ce căuta pe un site intitulat bățos: adevăruldesprehandbal.ro! Citesc, râd, mă încrunt, văd și citate (!?) iar la final recitesc adresa...electronică. Adevărul despre handbal punct ro. Ptiu, drace, zic și-mi scuip în sân o cantitate imaginară de flegmă, doar eram...eu.

Nu stau mult pe gânduri si recitesc încă o dată acel...adevăr. Același text, același personaj negativ, locație neschimbată, balerine, alcool și...sport. Sînt nedumerit. Tac, de fapt am tăcut în toată perioada lecturii adevărului despre handbal punct ro, și-mi deschid urechile și agenda.

Începe un dialog despre adevărul despre handbal, dar de data asta fără punct și fără...ro. Dialogul e lung și e pe...surse (?!). De fapt nicio sursă. Pentru mine oamenii nu sînt surse, idiferent cu cât adevăr,  inteligență, caracter sau orice altceva e acoperit.

Discuțiile sînt lungi sau scurte în funcție de...receptor. Sînt dispus să ascult și să tac, nu întotdeauna ce-i drept. Uneori am ridicat și vocea, dar am fost înțeles.

Cititorule, dacă n-ai prins încă ”adevărul”, e vorba de o ședință a celor ce conduc handbalul de pe la noi și plini de energie au luat o decizie ce și-o asumă!

Pe scurt îți doresc lectură plăcută: http://www.frh.ro/comunicat.php?id=248 (pct. 5)

De aici începe...dialogul.

Cei implicați în handbal, indiferent de natura implicării (?!), știu despre ce-i vorba în propoziție și în...interes, publicul mai puțin. El e fraier, în cel mai nefericit caz, sau participant dar nu se bagă. Au fost prezenți 14 ucenici, de fapt 13 și președintele. Președintele nu poate să fie ucenic, nici măcar biblia nu-i dă nicio șansă în acest sens. La ce se referă această decizie? (cititorule e punctul meu de vedere)

Liber la nimic! Mai bine de un sfert de secol, pe plaiul mioriței, lipsa de responsabilitate a dominat. Asumarea nici nu există. Beciul domnesc primește marfă în fiecare moment...crucial pentru alte momente cruciale. Nu fabulez nimic, dar politicul cred că-i și-n ADN-ul nenăscuților.

Sistemul soviectic implicat în România și-n învățământ a murit, la fel și valorile. Sistemul sovietic implicat în sportul românesc a murit împreună cu Daciada. Sportul, ca mod de viață, e poveste, poate el există dar în lumea virtuală (games FIFA, etc).

”Încurajăm oamenii ce investesc în handbal”! Cum naiba să încurajez omul să bage bani în handbal, când același om nu-și plătește sărăcia, nevoile și neamul, plus aplicăm...retroactiv. Mă pufnește râsul și plânsul în același timp, când văd că politicul tace și...desface. Răsplătește cineva pe altcineva? Apar personaje mici și neînsemnate? Mici mă refer și la statură! Cum să privesc cuvintele unei jucătoare de la echipa din Baia Mare? „...puteam foarte uşor să depunem memorii de mult timp...”, de fapt la Baia Mare publicul are în ADN handbalul și va aștepta banul...nepublic pe semicerc, iar despre eliminarea băieților din play-off e o altă poveste.

Dau la o parte echipa Universității Cluj, principala beneficiară a acestei decizii, dar acum sportivii își pot satisface și stagiul militar la echipele de club, luând poziție de drepți în momentul solicitării soldei.

Președintele musai să-și amintească că el a jucat foarte puțin în echipamentul pasiunii pentru handbal, el a intrat în epoca de preindustrie în handbal, pe la noi se spune...mercenari. Știu, e un cuvânt total nepotrivit, doar l-am tradus. Ucenicii și președintele să lupte pentru o lege a sportului, să lupte pentru implicarea oamenilor cu diridai, să vină spre handbal, să vomite pe lingăii ce fluieră la comandă și nu măr refer la ciobanii cu un câine la 100 de oi, să lupte pentru adevăr și nu pentru moralitate politică!

O, Doamne, câte mai sînt, dar și Dumnezeu a creat lumea în șapte zile, dar parcă în handbal e tot...sâmbătă. Cititorule dacă dai în mine cu rezultatele feminine din handbal, mă ascund după rezultatele băieților.

În urma deciziei celor 13 plus 1 aștept cu nerăbdare marile investiții în handbal, militarizarea soldei, apariția bunului simț și vreau la final să-i readuc aminte președintelui cum ne-am despărțit în...poveste.

Aștept duelul pe semicerc, inegal ce-i drept, între adevărul despre handbal punct ro și cele două echipe (n.n. 13 plus 1).

Fetele au venit cu medalia de bronz de la mondiale iar ucenicii și președintele la prima ședință de partid, pardon a consiliului de administrație au decis...lectură plăcută: www.frh.ro/comunicat.php?id=224. Ce se întâmplă după calificarea la JO? Apropo, după eșecul băieților, v-ați micșorat salariul? Nu? Ciudat.

Revin cu câteva întrebări.  De ce retroactiv? Favorizare au ba? Dacă ghilimele sînt ”adevăr” cum stăm cu...”morala”? Cine s-a opus anul trecut?

Începe campania electorală și întrebările cad. Se scot sume și servicii. Gesturi ne și ră...splătite.

În rest toate bune, handbalul se joacă la fel. 7 contra 7 și cu eliminare de două minute. Oricum, părerea mea nu contează, dar dezamăgirea rămâne.

Tot respectul pentru cei ce-și ”implică proprii diridai” în handbal, cât despre banul public, trasee, contracte și comisioane în altă poveste.

Problemă:

Un individ fură 1 milion de euro. După o săptămână e prins. În urma mai multor discuții el donează banii unui ONG implicat în sport. ONG-ul dă câte o sută de mii de euro la zece sportivi. Întrebare: sportivii au...furat banii?

”...o zi să deblocăm transferurile...”, pare că se aude o voce din cer urlând de fericire, iar apoi să-și depună toți și toate câte memorii vor. Noi (?!) ne-am sătisfăcut...poftele. Începe meciul, echipamentul e curat, iar Ghiță Pristanda își deblochează replica: curat murdar!

N-am nicio treabă, nici nu știu de ce mă bag în seamă. Aha, exist!

Ne vedem dincolo de beciul domnesc. Pa.

GENERALUL și MANUALUL

Am văzut-o și pe asta. N-am primit gol nici de la fosta campioană mondială pe numele ei de clasament FIFA, Spania. Generalul Puiu Icoană își freacă primele două mâini apoi își scuipă între degetele de la picioare putând să-și răsfoiască în liniște ”siviul” de tip palmares. Merge la Paris să cucerească Bastilia, după mai bine de două sute de ani, cu viitori matematicieni propuși de ferefeul condus de dirigintele Burleanu. Acum, tricolorii, o dau pe matematică. Cu limba română e mult mai greu, chiar și generalul Puiu Icoană știe că atunci când vorbește îi este și lui greu să-și traducă propriile faulturi ale propriei limbi. Nu-i bai, ca fost parlamentar se aceptă (l-am scris cu un singur ”c”) din respect pentru tăticuțul Puiu.

Nu știu dacă și-a lăsat balele pe icoane la meciul cu Spania pentru că nu l-am văzut...pe general. Ca zi de Paști pentru catolici posibil să fii renunțat la gestul iubirii de sub poarta Feleacului, că a sărutului e la Târgu Jiu, noua stație a matematicienilor lui Burleanu, asta numai după ce se realizează stadionul din orașul cu lumină și culoare.

Mi-e teamă de un nou proiect al ferefeului. Să învățam istorie prin fotbal, că atunci pe lângă alegerea prafului de pe tobă se mai aleg și alte scursuri.

E bine și cu un egal. Generalul Icoană și-a atins obiectivul. N-am primit gol și cu punctul acumulat plus cele trei de la Giurgiu (n.n. România – Lituania 1:0) echipa e pe primul loc cu 4 puncte în clasamentul imaginar al personajului real generalu și cei trei muschetari. Am dominat Spania la toate capitolele, chiar și la ecuația de gradul II cu necunoscutele vremii. Drumul spre Franța trece prin manualul de matematici aplicate. Generalul Icoană, la viitoarea oră de diriginție, poate solicita din partea ministrului Curaj (așa-l cheamă, nu-i pamflet) modificarea orelor de geografie în...pauzele de geografie, iar cornul și laptele să existe doar în licitații, în realitate câteva ecuații de pe tricou. 

foto: ziuanews.ro

Nu-i bai, acest 0-0 a ridicat cota echipei naționale la 14 meciuri fără înfrângere. Mentalitatea matematicienilor lui tata Puiu e una de învingători (cititorule, dă-mi voie să râd), puși cu burta pe carte și cu frica-n spate. Ion Ghițulescu spunea, după meciul de duminică seara, scurt și la subiect: ”cu frică nu rezolvi nimic”.

Ibericii nu știu ce au vrut duminică seara. Ba au încercat să rezolve o ecuație simplă, ba au desenat o floare și câțiva grădinari. Ce știu în schimb e, că ei au venit nepregătiți la ora de matematică. E drept că atunci când au citit textul problemei, semnele de punctuație ale generalului de pe teren și-au notat traseul neuitând să spună, în gând ce-i drept, nu-s răi ibericii ăștia din grupa pregătitoare. Una peste alta simt că matematicienii generalului nu vor mai intra la ore prin...Cluj.

Aștept primul meci cu manualul...în geantă.

ps. Nesimțitule ce ai distrus momentul respectului pentru Johan Cruyff să pleci din țară și să te declari matematicianul lu’ pește!

De dincolo și de dincoace de...haritmetică!

MUSTĂCIOSUL

Aşa-mi încep povestea cu un titlu ce nu-mi aparţine, dar mi-am luat din ne al meul  de acolo, o întâlnire ce am să o duc cu mine dincolo de marginea pământului şi am s-o arăt orizontului descoperit prin limbă şi…cuvânt.

Într-un oraş liniştit şi lipsit de o dinamică enervantă şi valori uitate, m-am întâlnit cu „o mustaţă” şi „o voce” ce le aveam în mine, dar neatinse de cuvânt. Mersul îl are precum îmbrăcămintea. Elegant. Gesturile îi sînt la fel de tinereşti, chiar dacă la televizor era…vocea. Fără mişcări bruşte ne-am salutat, îmbrăţişat şi ne-am…povestit. Dialog simplu, enervant de simplu, dar parcă în spate-l aveam pe Fănuş Neagu şi metaforele Bărăganului. Într-un colţ îl simţeam pe Ioan Chirilă sorbind o cafea. Era singur la masă. Alături stau şi croiesc un scenariu pentru viitor Ioan Cupen, Petre Gaţu, Eftimie Ionescu şi George Nertea. La o altă masă Laurenţiu Dumitresc. E clar am emoţii, sigur nu i-am văzut pe toţi. Eram încolţit de uriaşi şi emoţie. El, mustăciosul mi-a zâmbit , m-a împins spre o normalitate şi lovit din plin de o boemie pierdută m-am limpezit şi mi-am reînceput povestea.

Mustăciosul cu un joc de cuvinte deschide întâlnirea pe scenă. Da, acolo ne-am salutat. Scena e parte din trupul mustăciosului şi îi asigură aerul şi hrana. Apa şi-o ia din cer.

Mustăciosul mă întinereşte prin amintirile copilăriei lui. Le desface ca o zi de mâine. Îi sunt aproape. Răsfoieşte cuvintele din sala teatrului „Giuleşti”. Răsfoieşte replici nemuritoare şi îşi apără decorul trecutului cu o singură armă. Libertatea. E drept, odată intrat în poveste şi rumegând atent trecutul lasă să curgă o replică simplă - „povară grea şi libertatea asta” – continuă la fel de sigur precum pistolul de la tâmpla mustăciosului, puţin mai târziu ce-i drept.

Mustăciosul se foieşte şi cred că răbdarea e disconfortul. M-am înşelat. Vrea mai aproape de mine. Mă întreb şi tac, apoi nasc din mine o întrebare. De ce?

Fuge  de răspuns, mă roagă să-l întreb pe Dumnezeu. Zâmbesc şi-l invit să devină pământean. Râde. Îmi răsfoieşte munca. Mustăciosul nu este o poezie, e teatru. Teatru şi teatru. Privesc în jurul meu şi îi văd pe Fănuş Neagu, Ioan Chirilă, Ioan Cupen, Radu Urziceanu şi toţi cei ce l-au împins spre cuvintele din jurul fotbalului, drag mustăciosului, încât s-a tolănit într-un scaun plin de coroană şi îmi aruncă cronici acoperite cu ciudă, muncă, umor şi speranţă precum „femeia în blugi” (eroina din piesa de teatru – Animalul, acest om ciudat). Era fermecat şi mulţumit. Munca lui e vie şi miroase a podea.

Mustăciosul descoperă viitorul lui târziu. Îşi aruncă viaţa ca jertfă şi forţeză să fie bine în jurul lui. Orizontul lui de atunci era Ducu (fiul cel mare). Reuşeşte. Tace. Face. Plânge. Munceşte. Uneori fără a-şi crea o nouă scenă, se bate cu moartea. Puţin mai târziu râde de moarte şi amestecă pescăruşii şi mistreţii într-un rol acoperit de radiografie (n.n. Nu mor pescăruşii când vor porcii mistreţi).

Mustăciosul redescoperă cu eleganţa-i crescută de copil, o nouă poveste. Cuvintele din jurul lui. Am impresia că munceşte de două ori în acelaşi timp pe scene diferite.

Mustăciosul nu e zeflemist dar ştie să fie. Îl dezbrac de eleganţă şi văd că are umorul la degetul mic de la piciorul drept. Mustăciosul e complet.

Îţi mulţumesc Mircea M. Ionescu. Îţi cer prea mult dacă te rog să-mi rămâi prieten încă o sută de ani?

Servus, mustăciosule.