BINE AI VENIT... 2024! (Cine te-a invitat?)

 

Sunt curios dacă nu-ţi uram bine ai venit, amâna-i cu un un an apariţia ta sau pur şi simplu renunţai la apariţia ta normală la fix o clipă după... 2023. Am înţeles de la bun început că este un an mai dificil din punct de vedere aritmetic şi sexual. Ţi-ai adăugat o zi şi te-ai transformat prin voinţă proprie... an biSex.

Mă simt tulburat, mai ales că ACUM, „... iarna, nu-i ca vara...” şi încălzirea globală îmi tulbură, şi aşa puţină, materia cenuşie şi dreptul de gândi. Glicemia mare şi venitul mic este amestecul ideal pentru prelungirea anului cu încă o zi. Îmi aduc aminte (încă) de grija ce mi-o purta d-na (pentru cei tineri) sau tovarăşa (pentru cei ca mine) educatoare în momentele de linişte venite din partea mea şi parcă ca o şoaptă la urechile mele ajungeau cuvintele: „... Pilu, nu tot ce-i mult e şi bun...”. Ehe, cam de atunci mă feresc de „mult”, din păcate nu mi-a şoptit nimic despre prostie, probabil nu a vrut să-mi jignească... viitorul. Atunci amestec de tot rahatul: glicemia mare, venit mic şi pe deasupra şi prost. „Tovarăşa” mi-a mângâiat copilăria cu grijă, anticipând că peste o jumătate de secol ajung alţi „tovarăşi” să-mi mângâie glicemia, venitul şi... prostia.

Hai că sunt deplasat, e bine să văd partea plină a anului în cur...s, să-mi văd viitorul spectaculos împrejmuit cu gard de sârmă ghimpată, asta doar din respect pentru a nu fugi: glicemia, venitul şi prostia.

Anii au trecut, dar în ambiţia mea „prostească” am decis să stau „prost” cu vederea de la... început, aşa că habar nu am cum o „văd” anul biseXual 20 şi 24, asta pe înţelesul unei tovarăşe... premierJ

Pentru că aparţin acestei naţii „binecuvântate” mă cam pricep la tot şi toate, am păreri pro şi contra, deci şi prin urmare „decât” acum pot să fiu... cerebral.

2023 s-a plictisit să mai continuie, ţi-a sfârşit viaţa în mod brusc şi trist fix la miezul nopţii în 31 decembrie. Am început să plâng şi să-l regret cam din... 2022 şi nu exagerez (sau poate da).

Sunt conştient că am cunoştinţe vaste în sport, economie şi politică, altminteri nu-mi explic cum trilogia – glicemie, venit, prostie – se manifestă cu uşurinţă pe urmele ciobanului cu oi multe, la fel şi câini, pentru că doar ei pot să latre şi să vândă... covrigi.

Cu o amărăciune deloc ciudată văd cum naţia asta nu are viaţă pentru viitor, parcă viitorul împunge, muşcă sau... f...e!

2024 este anul în care chiloţii murdari vor fi puşi direct la uscat, fără nici cea mai mică urmă de detergent şi apă. Chiloţăleala începută prin 2002 cu o dezvoltare uriaşă în 2023 îşi va atinge apogeul în... 2024. Parcă şi ăsta e un motiv să fiu ACUM în 2025. Cum să nominalizez  scroafele şi porcii  ce-mi filmează gradul intelectal de tip animal domestic dar cu – atenţie – venit mare şi glicemie... mică -  asta doar să-mi reconfirme că eu fac parte din naţia asta fără dorinţă de viitor.

Privesc cu o oarecare discreţie trecutul electoral al naţiei fără viitor şi lacrimile încep să asfalteze succesul economic al naţiei debusolată de uriaşa cantitate de prostituţie electorală îmbrăcată într-un costum cu nasturi la manşetă şi promisiuni.

Îmi presimt un viitor al naibii de umoristic, parcă platformele electorale sunt texte de stund – up comedy cu „organe” imediat în spatele substantivului, iar predicatul este împachetat de chiloţii murdari ai scroafei şi porcului cu imunitate de Ignat. Mizeriile anului 2024 o să-şi găseacă „liniştea” pe „imaşul mioriţei” care din păcate nu e nici lae şi nici bucălae, e o mioară cu dimensiuni hipopotamice. Agresivitatea electorală se „desface” până la capăt, când în mod natural scap de cel mai slab „cioban şef” ce l-a avut turma din care m-am lăsat şi eu... tuns. Ciobănelul educat... pas cu pasJ se duce spre un somn al după amiezelor pierdute, încercând lângă mioara, de data asta bucălae, să-şi găsească liniştea meditaţiilor... pierdute. Scroafa şi porcul, viitorul semn pe drapelul naţiei, nu fac altceva „decât” acceptă mai departe pe proşti la... butoanele imaşului.

Iarba este fânul trecutului, pentru că mă văd obligat să-ţi (să-mi) spun că naţia asta nu are dorinţă pentru viitor.

Am obosit şi n-am răsfoit nici măcar o pagină din „chiloţăleala” acestui an, din păcate... trist pentru cei cu glicemie mare şi venit mic. Dacă eşti porc sau scroafă să ai parte de lături cu spume şi acceptă-mi demisia din această turmă şi să plec, acolo unde naţia are... viitor.

ps.

1.     Episoadele viitoare o să aibă... detalii

2.    Nu înţeleg urarea „La mulţi ani, 2024!” (ori cât de profundă sau sinceră este urarea, durata este de un an... în cel mai fericit caz)

HOP si EU (ultima parte)

Gata, ”super liga” a ajuns la capătul cel mai îndepărtat al dimensiunii sale. La capăt. S-au jucat toate match-urile propuse de cei doi organizatori autohtoni: lepefe și ferefe. Copilul lor mai mic, cecea, a reușit să aibă ”grijă” ca noua metodă de supravegehere a match-ului să fie una demnă de toate recordurile.

Nu am să trec în evidență, nici măcar pe scurt, evoluțiile fiecărui participant pentru simplu fapt că nu merită să-mi forțez amintirile. Am să ”punctez” mici scenete de joc, cu un-doi-uri nereușite, cu faulturi de joc și dansuri lente dar și cu poziții de offside... imaginare.

”Supeliga” (am omis litera - r -  în mod intenționat) mi-a dăruit absolut tot, deci și prin urmare eu n-am să-mi înjumătățesc literele pentru că nu vreau să joc nici într-o rubrică. ”off-ul” și ”out-ul” să rămână pentru cei... slabi.

În mod normal am să rămân în teren o bună parte doar în jurul ”șepcilor roșii” revenite după ceva vreme în Divizia A sau mai nou în Liga 1, iar de când se câștigă ”diridai” și din nume în... ”SuperLigă”.

”Șepcile roșii” n-au făcut excepție de la nimic, echipa, dar și ”anturajul de prin birouri” s-au comportat precum mersul tradițional. Mulți antrenori, mulți jucători și aceiași suporteri.

Debut cu Eric Linkar și cu o remiză... nesperată, asta dacă mă bazam pe ”lăudăroșenia” evlaviosului miliardar și a ”biciletei” din imediata sa apropiere. De aici a încept totul, de la marea surpriză! GOOOOOL Bălan! E adevărat că, câinii (e o cacofonie la deposedare) la început turbă, apoi mușcă și la final miaună spre disperarea găinilor din coteț. Atacantul refuzat de ”centenari” a încercat să facă ”școală” la Cluj. A reușit... să rămână repetent. Și atât.

Din echipa de debut, sprijiniți de condiția fizică au rămas... puțini. Cum altfel? Un egal nesperat și un viitor imaginar.

Și pentru că modernismul ține loc de... viitor, match-urile de acasă, pentru ”șepcile roșii”, se joacă la... Mediaș!

Și începe spectacolul ”superligii”. Victorii, remize dar și înfrângeri. Granzii se bat în declarații, iar fotbalul rămâne doar la teveu, pentru că acolo joacă Real, MC sau alte echipe cu un buget cam cât nu va avea învățământul autohton niciodată, cu alte cuvinte ei creează fotbaliști, iar învățâmântul ”nost” creează valori. Să dau exemple? Vrei nume sau... plagiate? Hai pe teren, prietene virtual.

Încep să se facă pariuri. ”Bursucul” pregătește din nou titlul. Joacă la intimidare prin conferințe de presă lăsând jocul liber pe la... spate. Nomenclaturiștii își freacă foalele din etapa a doua eliminând pe rând pe rivali. ”Călugărul-cioban” este eliminat din joc. Are interdicție pe noua ”pășune militară” și nici accesul la ”rugăciuni” la sediul stareților din sectorul 2 (str. Alexandru Vitzu și Vasile Șerbănică). În cele două ”locașuri de cult” meritocrația și inteligența este precum cea din ”ha mai mare stropșală de casă” de pe la noi. Parlamentul. Cei doi stareți, aleși pe sprânceană, unul prin sceneta ”arestul de la miezul nopții” și celălalt prin puciul ”de ce trag clopotele, Mitică” încearcă să dirijeze viitorul fotbalului de pe la noi.

Răzvănel este preocupat de mandatul... nemuritor, iar Ginuțul de... salvarea fiului. Îi înțeleg pe amândoi, vorba asta nefiind muritoare: după faptă și răsplată. Stareților mai cereți și voi un sfat de la ”Dani-boi” el are legătura directă cu ”susul”. Atunci când ”se pupă inelul” (habar n-am de unde este expresia asta) încercați să aflați de la ”Dani-boi” cu e cu mesajul ”de joc” lăsat pentru etapele viitoare (n.n. Matei 6:9), nu poți învinge din postura de ”looser”.

Revin pe terenul de joc.

Erik Lincar tremură, rugăciunile tactice nu-l ajută, „șepcile roșii” restante la orice examen de logică și interpretare și în luna august apare lovitura de palat, e drept că ”regele în alb și negru” întârzie cu o zi, dar exilul se petrece. Eric Linkar este alungat din ”spațiul academic” (nu scot în evidență pregătirea intelectuală și sportivă a puciștilor) uitând limbile și frazele la superlativ la mister Linkar cu doar câteva săptămâni în urmă. Asta e, dacă lipsești la ”rugăciunile de seară” te paște... laicul.

Cerul se dechide și ”Creatorul jocului” împinge la studii pe secundul fostului barbugiu și om de afaceri de la echipa națională, Eugen Neagoe. Apar din nou limbile, urările de bine din spatele terenului de joc, acolo unde au rămas doar tractoarele pentru a scoate recolta de la finalul anului. Erik Lincar este uitat, a intrat în arenă salvatorul de examene. Experiența din fața ”seminariilor, a laboratoarelor și examenelor de an” pentru Eugen este suficientă. Testele din Cipru, din susdul Olteniei, din Moldova lui Ștefan sunt doar câteva momente evlaviaose.

Eugen Neagoe aduce hârtia și creionul, desenează trasee de joc, explică. ”Studenții” înțeleg că nu e de joacă și musai să intre la rugăciunile de seară, altminteri ”Doamne, Doamne” le ia din sac punctele și ajung... exact de unde au plecat, adică la... Erik Lincar și lupta pentru promovare.

Jocul dirijat de Neagoe prinde roade, prunul are mere, cireșul are pepene și Dăbuleștiul e la capătul... tunelului. Rugăciunile sub Erik Lincar erau cam diluate, dar cu Neagoe lipsește cu desăvârșire sarea și piperul. Apropo, ingredientele astea le-a luat Leo Grozavu și a fugit cu ele la ”Poli” Iași. La Cluj a rămas doar... harbuzul.

”Peste drum” bursulcul este nemulțumit de arbitraj. Se plânge la alt produs al ”rugăciunilor autohtone” venit din jurul... dopajului. Pentru ”Bursuc”, dar ce scriu eu doar bursuc, mă opresc la... viezure.

Reiau.

”Viezurele” din ”multipla intersecție” scoate în evidență forța adversarilor din Gibraltar, Sri Lanka și Fiji. Match-urile viezurelui devin din ce în ce mai putenice. Starețul propriei mânăstiri alungă ”dracii” prin noi investiții. Bate la ușa... ce urmează a fi deschisă. Necaz. Ușa a fost dechisă de... Hagi!

Fostul ”decar” știe cum e cu evlavia. ”Creatorul” nu-i prea înțelege rugăciunea, fiind doborât de agramările din text și buimac de cap, lasă jocul... liber.

La ”U” Cluj Neagoe pare depășit de presiunea venită din anvelopele umflate de conducere. Conducere? Da, conducerea de partid și de stat. Tezele au fost corectate, pionerii recită iar unicul conducător de pe jilțul nemuritor dirijează o orchestră după chipul și asemănarea lui Haydn. Cred că Haydn i-a împins pe britanici să înțeleagă mai ușor muzica clasică, chiar dacă el era un austriac. Probabil asta a încercat și Neagoe să forțeze, un cvartet de coarde pe malul Someșului Mic, uitând de neastâmpăratul Jiu.

Nu l-am văzut niciodată pe Ilie în fața unei partituri și nici pe Chipciu, chiar dacă el a reușit să demonstreze (printre puținii) că pe lângă pasiune e nevoie și de respect. Chipciu asta a făcut și face. Dăruiește ce a... primit.

Jocurile și rugăciunile își continuă traseul. Rugăciuni ciudate, pardon  rezultate ciudate. Nemulțumirile curg și degetele arătătoare își fac mai agresiv prezența.

VAR-ul, această diavolicească invenție pentru aflarea adevărului, când de fapt Adevărul e unul singur și este chiar El, Creatorul, cei implicați încearcă să mintă poporul cu televizorul și... comentatorul. Am auzit multe, vrute și nevrute, dar despre comentatori numai de bine. Fraților în credință sunteți pastă, lipsiți în primul rând de limba română. Îl înțeleg pe Hagi că nu e dascăl ”la litere”, dar voi din asta trăiți! Hagi trăiește din fotbal pentru că ȘTIE! Voi? Dar pentru că sunt în zona evlaviei încerc să strecor ”îngerașul” și să-ți repet că există și mesajul: ”...eu sunt mic, Tu fă-mă mare...”

Cutremur la ”U” Cluj. Lebenița de Dedulești a explodat. Conducerea de partid și de stat nu acceptă harbuzul. Informațiile curg, dar nu-s băgate în seamă (!!!). De la finalul lunii noiembrie mesajele ajung ”pe sus” cum că nu mai este lebeniță... iarna și... pleacă spre țările calde. ”Marii” conducători amenință cu supermaketurile și oferta de zezon la lebeniță și pepene. Râd. E normal, atunci când gustul tău se bazează doar pentru coajă, la ce ajută... miezul. Zis și făcut, după câteva partituri prost dirijate de Eugen Neagoe și la fel de prost interpretate de orchestră în pragul Crăciunului rămânem fără... nimic. Enoriașii se agită, fermentația cumpărăturilor este în toi, brazii sunt la ofertă dar rugăciunile suporterilor sunt cu țintă precisă. Salvarea de la retrogradare. Din lumea creștină apare salvatorul. Ioan Ovidiu Sabău. E drept el are o altă legătură cu ”susul”, nu ca marea majoritate. Majoritatea la final își face semnul celor patru puncte cardinale, Sabău doar asistă. El e martor la scenetă, dar nu se implică.

Conducerea de partid și de stat îl cheamă la masă pe Moș Crăciun și în urma unei scurte negocieri, decid. Nu lasă acum niciun cadou, dar la finalul lunii mai vrem să fim deasupra ghilotinei. Moș Crăciun acceptă și pleacă spre copiii neastâmpărați din campionat. Primul vânat e ”viezurele”. Fiind la Cluj l-a invitat într-un cabinet stomatologic și i-a arătat... datoria. Viezurele a râs și râsul a rămas. Salvatorul său, fostul aLbitru, a încercat să deseneze estetic eșecul din acest an, pentru starețul Neluțu, care era neastâmprat ca Goe, bătând cu piciorul în masă și strigând: vreau să vină! Nu se poate, Gică Hagi a fost cel mai cuminte. Moș Crăciun se scuză că nu-l poate lăsa (n.n. - titlul) la Craiova, pentru că acolo nu poți împărți un titlu la doi copii, iar ”centenariștii” n-au stofă, doar cântece, iar producătorului de pâine nu-l poate lăsa din motive... istorice. Decizia finală a Cerului: Farul campioană și ”U” la... muncă.

Ioan Ovidiu Sabău, cu mersul ușor legănat și cu glas molcom inițiază un stil de rugăciune. Un stil discret, fără implicații dure și așteptări uriașe. Își propune lucuri banale. Salvarea de la retrogradare cu una sau două etape mai devreme și cât mai departe în cupă. Dacă ”departe” însemnă finala, chiar mă bucur că a plecat Sabău. Nu știu de ce e în stare dacă-și propune cupele europene.

Etapele curg și ”echipa” ascultă noua strategie. Dispar unii jucători, probabil s-au rugat și la alte biserici, habar n-am, apar alții, dar una peste alta tot ce i-a promis Moș Crăciun s-a întâmplat.

Universitatea Cluj încheie sezonul 2022/2023 cu victorie. O, tempora!

Pentru câteva ore Sibiu este cucerit de ”U”-iști. Bucurie enormă, stricată de unii jurnaliști cu limba murdară la fel ca sentimentele, ce au încercat să ucidă o bucurie a speranței... nepropuse. Finala i-a fost dăruită celor de ”U” Cluj dintr-un singur motiv, pentru că au înțeles ce le-a șoptit în timpul unei rugăciuni Chipciu, colegilor. Atenție la amestec! Pasiune și respect!

Adversarii având ”pâinea” la ei, evident că au avut și circul,  ”U”-iștii au avut istoria, pasiunea și... respectul! Despre joc? Da, a avut dreptate antrenorul ”brutarilor”: o finală se câștigă nu se joacă! Italianul a uitat esențialul, la rugăciunea finală nu ne-am prezentat!

A fost o ediție spectaculoasă cu rezultate previzibile! Da!

Arbitrajul slab (atunci când primesc rugăciunea în plic) și imparțial (atunci când lumânările s-au stins), antrenori bine pregătiți și jucători de super clasă.

Peste ani și ani copiii acestei nații vor avea parte de ”rugăciunile” acestor zile și de performanță în slavă.

Habar n-am cum e mai bine. ”Doamne ajută sau ajută-ne Doamne”?

 

HOP și EU (partea a V-a)

La bună citire, prietene. La cea mai recentă poveste din serialul intitulat, neinspirat ce-i drept, ”Hop și Eu” lăsam o variantă pentru a accesa fără erori succesul. Îți propun o recitire a textului aminitit:

”... Uneori simt în mine sângele latin și dorința de rezultate pozitive, las să-și facă ”sintromul” minunea și revin spre o dorință scandinavă de competiție. Uit rapid rezultatul și aștept să curgă dintr-un izvor imaginar performanța acestei nații de a avea oameni simpli și sănătoși prin ”păduri”, acolo unde umbra e deasă și păsările cântă-n libertate...”

Luni (n.n. 14 noiembrie) seara ”studenții” au forțat ”Argeșul”. Ce-i drept ”Someșul” n-are parte de ”Vidraru”, dar nici ”Argeșul” (și nici nu va avea vreodată) de ”Universitate” cu izvor de românism nemuritor. 

La meciul de luni seara, nu mai reamintesc data, în tribune și-a făcut loc și ceața, nelipsită de secole pe malul Someșului. 

N-am simțit nevoia acestei cronici de match, dar amatorismul marilor jurnaliști români m-a obligat. Match-ul cu ”alb-violeții” marelui Dobrin, Barbu, Doru Nicole, Radu II sau Remus Vlad n-a strâns nicio amintire din anii 70, când Zoli Ivansuc îl ”obosea” pe marele Barbu, sau Dobrin înșira fundașii ”șepcilor roșii” în aplauzele (!!!) potcoavei studențești. Cred că ”Tim” sau Radu II se îmbată cu iaurt alterat la neputința atacantului îmbrăcat (habar n-am cum) în tricoul alb și negru. 

Revin la jurnaliștii ”super talentați” și acoperiți de talent literar, spre invidia neastâmpăratului Ilie Dobre, și scot în evidență o... provocare. 

Citez pentru că sunt incapabil de a crea o metaforă sau o frază umplută cu pamflet:

”...imagini incredibile: Eugen Neagoe a sărit la Marius Croitoru pe teren...” este doar un titlu, nu îmi aglomerez cronica cu nimicuri provocate de ”mari ziariști” dornici de o ciorbă caldă și un iaurt alterat. Mizeriie actuale sunt rezultatul evoluției societății românești postcomuniste. Nimic altceva.

Sunt trist pentru câtă neputință a coborât odată cu ceața unui noiembrie ursuz. Eram în stare să-mi întreb trecutul, dacă am fost luni seara la match. Nu fac analize gramaticale pe text, dar am îndrăzneala să întreb dacă se mai cunosc sensul cuvintelor ce-și are origini în... limba română.  Ce înseamnă ”incredibil”? Dar ”a sărit”? Am uitat, acum în limba română corect se spune ”asist”, cuvântul ”pasă” a fost ucis. Doamne cum ”asista” Dembrovschi pasa cu exteriorul. O, tempora!

Dacă eroii implicați ”într-un duel neacademic” de la finalul match-ului ar spune despre tine ”apreciatule” jurnalist că ești... gay? Ai avea orgasm sau ți-ai spune prețul? Orice șansă spre normalitate este ucisă din vestiar sau... la o ședință de redacție.

Eugen Neagoe a vrut să-l ”bată” pe Marius Croitoru, dar n-a fost să fie. Oare de ce?

Jocul modest, dar și ghinionul l-a blocat pe ”oltean” să-l ”bată” pe... ”moldovean”.

”Studenții” au început neinspirați examenul din noiembrie. Se pare că n-au condiția fizică de a lega patru-cinci examene. Probabil materia din școala primară le ”răsplătește” astăzi” neputința de a avea inspirație, viteză și curaj de a câștiga dueluri cu adversarul. 

Universitatea Cluj este în stare de orice. Învinge campioana și ratează examenul cu retrogradata. Și nu-i prima dată. Poate și ăsta e un motiv pentru sloganul nemuritor: ”U”nica iubire ești t”U”!

”Argeșul” a curs mai inspirat”. A profitat de ”barajul” de pe linia porții și 1-0. Acolo și atunci, în minutul 18 s-a încheiat match-ul chiar dacă ”studenții” au egalat în partea a doua, și timp rămăsese pentru a devia cursul... ”Argeșului”. 

Evoluția unor ”studenți” (deocamdată încerc nenominalizarea neputincioșilor, dar nu mai am răbdare) este deosebit de minimalistă. Dacă ”studentul” lovit de soare e neispirat asta înseamnă că alți ”studenți” n-au dreptul la o... porție de bronz artifical? Dacă ”Argeșul” și-a consolidat ”malurile” cu două rânduri de dig, înseamnă că nu pot fi ”penetrate”? Lipsa de insiparție, lipsa curajului de a-ți citi propriile ”cursuri”duc spre remize... scumpe. Oare au ”câștigat” un punct? Fals. Au pierdut prin neputință, ca-n vară de fapt. Voi ați avut în mână ”Cursul Argeșului” și la Pitești. V-ați dăruit lor... succesul vostru. Păcat.

Parcă abia acum sunt trist și plin de regrete că nu l-am ”bătut” pe Marius Croitoru. 

”Studenților”, prin calitățile actuale, nu puteți duce examene la nivel de Universitate, probabil ”Liceul” vă surâde. 

Aștept să-i  bateți pe toți, chiar și pe jurnaliștii flămânzi. Neagoe bate-i, bate-i chiar și pe... ”studenți”!

Parafrazând vorbele mareșalului Antonescu, vă spun în scris dragi ”studenți”: ”Dragi studenți treceți examenele” și uitați de Lenin cu repetiția lui – învățați, învățați, învățați.

Dacă n-ați învățat până acum și n-ați înțeles că remiza de luni seara e o înfrângere, degeaba ați fost pe teren și jurnalistul (jurnaliștii ăia flămânzi) are dreptate!

O remiză tristă și o ceață de noiembrie obraznic de prezentă au ucis o zi cu soare.

A fost soare în sala de conferință a stadionului ”dr. Mircea Luca”. Acolo, Victor Hexan alias Tetea și-a întins spre publicul dornic de lectură amintirile ”muncii” lui. Bravo, Tete! Apropo, Tetea, eu zic că-i scumpă cartea!

No, pa!

HOP și EU (partea a IV-a)

31 octombrie. 

E seară și parcă simt căldura verii. ”U”-iștii se adună pentru încă un examen din sesiunea de toamnă. Plecarea lui Erik Lincar e acoperită de uitare, doar Neagoe își mai aduce aminte la câteo conferință de presă de cel ce a promovat echipa după ”7 ani”, dar nu cei de acasă. Da, ăsta e meritul lui Linkar și doar Dinamo îl poate contesta.

După ”ciocnirea” cu echipa din intersecția celor șapte străzi și cam tot atâția abonați, a sunat clopoțelul  ”examenului” cu un alt produs al societății socialiste multilateral dezvoltate pe numele original ”Steaua”. Studenți în tribună și mai puțini pe gazon.

Privesc în jur, poate, poate a ajuns și Elon Musk la Cluj, ce naiba, e doar un oraș de cinci stele și cu primar comunist. Nici pomeneală. Elon Musk, am impresia, e la masă cu patronul Stelei, pardon fecesebe-ului. Doamne privește pământul și convinge-te cât de mult a ”avansat” societatea românească. La Craiova sunt două echipe de fotbal cu aceleași nume, culori, dar cu patroni diferiți. Singura diferență e aceea că doar unul a fost arestat. Încă. 

Undeva printr-un ținut ce se vrea autonom există o echipă ”menajată finaciar” de guvernul unei alte țări iar în momentul intonării imnului național (n.n. imnul României) își întorc fain frumos spatele, dovedind multă înțelepciune, demnitate și alte veleități scăpate de sub controlul celor șapte ani de acasă. 

Nu-i bai, țara asta se mișcă împinsă de la spate (oare de către cine?) de centenare complete, doar că uneori obosește și ritmul scade spre asistare cardiorespiratorie și ”munca-n zadar e vizibilă”. Nu-i bai, jucăm și pe ploaie de lacrimi și șanse... zero.

E match. Și încă ce match.

E zi de examen. În tribună ”studenții” scot ”fițuicile” și cântă Istoria acestei nații. Echipele aliniate precum ”cârnațul de Ignat” se ”pălmuiesc”. Tribuna fierbe și cântă. Chiar nici nu contează nota de la examen, doar versurile merită să fie ascultate, iar dacă sunt trăite, atunci viața veșnică a acestei nații e pe un soclu numit: nemurire.

” Suntem “U”-istii Clujului iubit,

Uniți cu toții-ntr-un avânt.

Pornim din nou cu sufletu-nfrățit

La luptă, cu un singur gând.

Haide, U! Haide, U! Haide, U!

Ești simbolul tinereții studentești!

Haide, U! Haide U! Haide, U!

Ești mândria unor inimi românești!

Noi luptăm, noi luptăm, să-nălțăm, să-nălțăm

Prin avânt, voința, zâmbet și prin cânt

Un trup nou, un suflet nou!

Haide, U! Tempo U! Haide, U!”

De aici se pleacă spre istorie și abia apoi spre… examen. 

Cum să înțeleagă fostul ALbitru ajuns acum președinte o lecție de istorie fără să răsfoiești o pagină scrisă cu tocuri și cerneluri pe băncile academiilor din Europa acum unită și mai puțin civilizată? Tu, stimate individ, ai vrut să scoți ”așa zisa echipă din intersecție” pentru că ai fost păcălit, ciudat, la precedentul ”examen”, când ai fost lăsat să copiezi ai tăcut ca un ”Mut”u. Ai vrut să bați dascălul și să-ți freci palmele cu marele tău neluțu. Nu ai fost așa înverșunat, ba dimpotrivă, ai spus că n-ai mâncat ustorui, mirosul fiind de la rudele tale de grad… inferior, altminteri cum naiba să-mi explic logica ta de parvenit al postcomunismului prin cuvintele:”… are spatele asigurat…” Hei, mister LGBT, chiar așa, fără bun simț și prezervativ? Fostule mare ALbitru poți lua toate ”examenele”, tu ai căzut la… admitere.

La match. 31 octombrie.

Du-te Dică. Du-te Dică! Du-te Dică? Neagoe, pe fază, a luat startul, e drept că un pic furat, de fapt Neagoe a luat… ștafeta. Linkar plânge și suspină precum mama lui Ștefan cel Mare. ”Studenții” se aruncă la joc  și surprind. Neagoe, oltean din fire, renunță la jocul ardelesc aprig și bazat pe învârtite. Lasă ”orchestra” să cânte ”sârbe” spre disperarea lui Dică cu demnitatea… mică. Becali fierbe la teveu, iar Boc se lăfăie în scaun ca un mic copil docil și neascultător, doar e supporter ăn alb și negru. Râde de demisia lui Dâncu și… ”mercedesul” plecat spre alte… intersecții. 

”Studenții” au învățat ritmul și le place al naibii. La un moment dat disperat că-i în minoritate, Istvan Kovacs decide că și el vrea să facă parte din Guvern. Pentru câteva clipe am simțit cuvintele fostului său coleg că… ”are pe cineva în spate” și își face de cap uitând pentru câteva clipe că el este românul ce are posibilitatea să fluiere la mondialul din Qatar. 

”Studenții” se prăvălesc peste steliștii lui Dică, meme și… Hrebe. Undeva într-un colț din sufragerie ”bursucul” simte că este un norocos. A luat exemenul și banii prin fraudă doar cu o săptămână în urmă. Nimic nou pentru el ci pentru cei ce nu înțeleg acest fenomen. Fotbalul.

Gooooool! 1-0 și Universitatea Cluj cântă o… ”someșană”. Echipa de pe malul Dâmboviței simte că totul e în zadar. Blocați și arestați precum Gică Popescu. Improvizațiile lui Neagoe dau roade și 2-0! Gooool!

Pauză.

Apă, pop corn și hot-dog. Toate scumpe spre disperarea… electoratului. Boc se gândește la Borcea și cum e să te pregătești pentru Liga Campionilor, uitând de fapt că Borcea se gândește doar la natalitatea acestei nații. El, ca și neluțu, iubește… femeile.

Revin ”studenții”. Revine și Dică. Cel din urmă și-a încheiat mica demnitate la Cluj, cel mai scump oraș din România postcomunistă. Defilăm în atac și ratările intră la… statistică. 

Hop, revine Istavn Kovacs și suspină. Simte că orchestra în alb și negru e numeroasă. Scoate contrabasistul provocând un dialog imaginar cu olteanul echipei. Neagoe tace și suspină. ”Muică” ce mă fac? Someșul obosește și trage spre un curs precum Mureșul. Lin și înșelător. Din tribună se aud ”studenții”, simt pericolul unui examen dur. Materia au învățat-o, nu pot să fie surprinși. Dică își falsifică demnitatea și schimbările telefonice nu dau roade, chiar dacă reduc diferența pe tabelă. E 2-1.

Fără contrabasist și dirjor în orchestră, studenții mențin ritmul, dar unul mai… pragmatic. Dansează doar pentru… juriu.

Am și uitat de jaful din duminica trecută. Mutu m-a răzbunat. Două goluri din tot atâtea penalty-uri. Adrian Porumboiu îl calcă pe ”alt” neluțu, cu demnitatea omului de afaceri. Crăciunescu (n.n. alt neluțu) nu înțelege, chiar și Simona Pătruleasa înțelege lovitura de… pedeapsă. E liniște. Istvan Kovacs fluieră finalul și ”studenții” se odihnesc. 

A fost ușor. 

Uneori simt în mine sângele latin și dorința de rezultate pozitive, las să-și facă ”sintromul” minunea și revin spre o dorință scandinavă de competiție. Uit rapid rezultatul și aștept să curgă dintr-un izvor imaginar performanța acestei nații de a avea oameni simpli și sănătoși prin ”păduri”, acolo unde umbra e deasă și păsările cântă-n libertate.

Acolo e cântecul meu pentru ”U„, doar acolo simt siguranță și nu sunt dependent de rezultate. Mi-e dor de sport viu și legendă. Tu, Dan Petrescu, nu poți să înțelegi cum s-a născut acest club. El e al românilor trecuți prin examene umplute cu trudă. Au ajuns AICI la Cluj și au plecat spre alte ”păduri” unde se întâlnesc oameni cu chip și… sânge latin.

Universitatea Cluj nu e numai fotbal sau baschet, nu e scrimă sau rugby, Universitatea Cluj e o ”orchestră” pentru viață. Cum să privești lumea asta fără muzică și ”pădure”? Chiar și Dumnezeu are ritm. Și atunci ”Universitatea” să tacă? Niciodată!

Am plecat de la match împreună cu soția mea. Am zâmbit  și am dansat până spre dimineață într-o pădure de pini și fagi, iar pe Emil l-am lăsat la teveu, pentru că acolo el s-a… rebrenduit în capitalist.

Comentatorii strigă. Du-te Neagoe! Du-te Neagoe!... și Dică a plecat! A plecat și Poenaru de la UTA! Ciudată alegere au făcut și arădenii. L-au ”ucis” pe Balint, apoi l-au ”schingiuit” pe Badea, crezând că Poenaru e rudă cu… succesul. 

E 1 noiembrie și lumea creștină e tristă. Se aprind lumânări  în amintirea celor răposați. A ”murit” Unirea Urziceni și lumânările tac. La fel și ”Oțelul”. O altă campioană. La fel și Steaua și aceleași lumânări… tac. Ce ciudat. Să nu mai cred nic măcar în lumânare?

Postcomunismul mă descoperă și-mi propune… Halloween, de fapt o  Mărie cu altă pălărie, dar mai comercială. 

Nu-i bai, am deviat Dâmbovița, urmează să deviem și… Argeșul, asta dacă ”studenții” nu lipsesc de la cursuri.

Hai ”U”!

HOP și EU (partea a III-a)

De “U” se va vorbi…

La cel mai recent “Hop și eu” am promis o cronică a match-ului dintre Universitatea Cluj și revelația serviciilor postdecembriste, o echipă cu multiplă identitate stradală, cefere 1907 tot din cluj. Dacă mi-aș propune să fiu obraznic cu echipa vizitatoare, chiar și atunci când “are treabă pe acasă” aș parodia tentativa de imn compus pe lei puțini (să nu crezi). Cu nesimțire și deloc aplecați asupra istoriei, vizitatorii, pe lângă faptul că au “cântat” “Țiganii! Țiganii!”, forțează un neajuns de veacuri si anume – mândria Ardealului. Nu știu cât de mândri sunt cei din Ip, dar simt o mică jenă la cur mai ales atunci când ceri milă din postura de laș. 

Revin la cronica meciului. Pe stadionul unde Mircea Luca și Zoli Ivansuc arătau stundenților din tribună ce înseamnă boemie și să fii cel mai iubit din Ardeal – asta pe bune – și nu numai. Tribuna lui “U” cântă. Pleonasm. Undeva într-un colț al autoumilinței câteva jeguri umane urlau: țiganii… (nu mai insisit). Apar echipele. Tribuna ia foc. Imn plin de istorie iși face loc spre Cer.  Luca, Ivansuc, Anca, Adam, Guga lasă poveștile și privesc… pământul. Acolo, adică AICI , universitatea deranjează din nou. Tribuna simte și încep să-i cânte unui individ pe nume de ciufuleală… Bursucul, anumite cântece cu și despre iubita lui mamă. Bursucul nu se simte bine și încearcă o altă echipă, nu cea din cupă, unde a forțat umilința. Tribuna îl simte pe nemulțumit și caută să-i compună un cântec cu și despre originile nației. 

Bursucul s-a arătat nemulțumit și după match, provocând o declarație lipsită de bun simț și jocuri la Viitorul Scornicești. Ediția precedentă a cerșit, etapă de etapă lovituri, cartonașe, ciorbe, prime și tot ce aduce bunăstare nemulțumirii domniei sale și aruncă cu vorbe pline de (dar mai bine tac): “… n-am văzut nici o fază de penalty… ” – cum dracu măi nesimțitule TOCMAI acum n-ai văzut, in rest vezi tot, chiar și lenjeria lui Radu Niculescu de sub perna ta, iar duminică seara erai… neatent. Multă nesimțire stimabile. Apropo, stimabile e de bine.  Tot tu, același neatent spui cu subiect și predicat :”… publicul e liber să facă ce vrea (aici ești murdar rău de tot). E in România, nu? (Aici ai vrut să fii ironic, dar ești măgar). “In România pot fi înjurate oricând toate legendele și făcute praf…” . Aici m-ai tăvălit rău de tot, am aflat că tu ești legendă!  Asta e chiar culmea nesimțirii. Apoi arătând cu siguranță că n-ai reușit să dai de apă, AICI la Cluj, nemulțumirea ta atinge apogeul prostiei rupte din rai și… București: “….eu nu înțeleg cum arbitrul n-a oprit meciul….”.Tovarășilor Petrești nu meciul trebuia oprit ci dreptul la naștere a “legendelor” de tip needucat și parvenit. Singura propoziție cu putere de adevăr din aberațiile tale de tip legendă este: “… numai in România se întâmplă asta…”. Cu asta sunt de acord. Doar AICI se poate fura fără hoț, doar AICI se poate muri cu zile, doar AICI prostul decide și este crezut. Doar AICI.

Revin la cronică. “Studenții” sunt in linia lor, fără curaj și pase concrete. Viteză redusă și exagerat de mult respect. Jocul nu rupe gura târgului, dar iasă actorul principal in evidență. Radu mamii cu cratimă cu tot. ALbitrul match-ului e “omul de casă” a dublei intersecții de patru fără o stradă. Alt fost “om de casă” ajuns acum președinte fără președinție tulbură declarațiile arătându-și virginitatea ca Simona Halep după divorț. Neluțu își freacă și mâinile după match-ul de duminică seara, aruncând spre maneliste cu bancnote, arătându-și potența financiară, administrativă, sportivă, sexuală, muzicală și nu in ultimul rând cea veridică.

Revin la joc. Fault la mijlocul terenului. Boc își roade unghiile, la fel și Neagoe. In teren își face apariția Vasaras, VAR-ul și este 1-0 pentru vizitatori. Tribuna fierbe de istorie. Cântă. Uneori Bursucul este înjurat. Face pe surdul și pe prostul. Tribuna râde. Pauză.

Comentatorii parodiază loviturile. Unii chiar știu limba română. (Mă refer la comentatori). Apropo, comentatorul este personajul nevăzut din televiziune și din păcate pe cale de dispariție. Apropo, foarte multe “Legende” la digi. Prea multe “legende”. NU ucideți limba română iubiți comentatori, altminteri “ajunge-ți” precum Bursucul, vă găsiți lenjeria… dublurii in așternut.

Repriza a II-a

Neagoe schimbă și se vede, dar nu așa de mult cum s-a crezut. Viteza de joc e precum nivelul de trai din România. Pasele greșite precum inflația. Luptă surdă la mijloc, cu un plus pentru “studenți”. Vasaras pleacă, vine Burleanu. WAR-ul tot acolo, inert și fricos. Penalty. A fost clar. Dumnezeu de curios fuge la masă alături de dr. Luca și Guga. Stau la o mică șuetă, Dumnezeu se prinde intr-o horă a râsului pur. Il cheamă pe fiului lui. Era plecat la joacă. Ii șoptește ceva la ureche și începe să plângă. Nedumerit, Zoli Ivansuc il privește pe Isus și spune ce și cum despre România. Isus il privește cu o oarecare ezitare. Abia acum înțelege de ce balonul e rotund și de ce zăpada se topește.

In Cer lucrurile s-au lămurit. A fost penalty. Cerul râde. Doar Petreștii de pe pământ sunt fericiți. Neluțu… plătește. Omul de (cu) afaceri invizibile lasă să curgă lapte din ugerul administrativo-imaginar. Necunoscut de neveste dar cu “diridai” peste tăt, ii arată un deșt lu Emiluț. 2-0.

Tensiunea crește precum prețurile. Un impostor sare in lungime pe tibia adversarului, dar WAR-ul a căzut și criminalul jucător mult mai închis la culoare ca minoritățile (altele decât cea maghiară) de pe la noi este salvat de acest neterminat individ pe nume de ALbitru, Petrescu. Nu se poate dialoga cu armăsarul de ALbitru pentru că este plin de educație și toarce precum pisica. Răspunde scurt și sec: ”ce vrei, mă?”. Intelectualii plâng. A murit fostul președinte al Academiei Române, probabil singurul român ce și-a desăvârșit opera, prof. Eugen Simion.

Match-ul. Cronica.

“Studenții” măresc puțin viteza. Nu-i de ajuns. Vizitatorii au experiență și iși închid ușile precum porțile la un control antidoping sau al blestematului de ANAF. “Studenții” forțează golul, iar el răsplătește efortul abia la final și tot printr-un penalty. Fără Vasaras și Burleanu, Universitea este răsplătită cu o notă de 5, chiar dacă studentul a știut la… examen. Trist joc, triste “legende”.

N-am fost atent la cornere și la statistică dar marea sculă de “legendă” n-a fost prezent la match.

“U” a dominat, a incercat, a pasat, au fost și câteva ocazii. E clar, Universitatea Cluj a pierdut pentru că ea poate să renască, “U” a pierdut pentru că nu știe ce înseamnă “legende artificiale”, “U” a pierdut pentru că nu a crezut că poate mai mult și nu in ultimul rând pentru că “U” e capabilă de orice.

Clubul Universitatea Cluj este o minune intâmplată, este un semn de carte lăsat de Dumnezeu pentru cei ce vor să citească, Universitatea Cluj a fost și este bunul simț al zilei de mâine. Universitatea Cluj a intrat in nemurire înainte de a se naște.

După match-lu de duminică seara, Dumnezeu, evident supărat, i-a invitat la masă pe Dan Anca, Mihai Adam, dr. Mircea Luca și Aurel Guga. Au stat la șuetă până spre dimineață, când dr. Iuliu Hațieganu, fiind la o plimbare prin Parcul Cerului, i-a privit și le-a aruncat o… speranță. “Bucurați-vă, și mâine se va vorbi de “U”.

Gata matchu-ul. Scor final 2>1. De “U” se va vorbi…