01 mai 2020

O ZI CA ORICARE ALTA

1 mai sau 1 Mai? (aceasta-i întrebarea)
Mă descurc cu oarecare dificultate în descoperirea răspunsului, nu dintr-un motiv  logic, pentru că logica într-o zi de sărbătoare nu dezvăluie limpeziri, dimpotrivă te ”murdărește” în interiorul...genetic.
Ocupat cu frământatul amestecului din patru litere ce sfârâie pe grătarul din plastic, prind câteva declarații zburând spre nicăieri. Nu e ca ”Lecția de zbor” a unicului Nichita, unde închizi ochii și norii, închid câmpii, ci pur și simplu e un zbor dintr-un aeroport închis spre un cer...inexistent!
Să fiu mai limpede precum o ”zamă de găină” cu tăieței. Președintele nost, al meu și al tău cititorule, îmi garantează că Ardealul rămâne poziție (nici nu se poate altfel). E drept, de pruni n-a spus nimic. Îl tăvălește precum tăvălesc eu șnițelul prin pesmet, pe derutantul, debusolatul și derbedeul politic Ciolacu.
Președintele nost, al meu și al tău iubite cititor, are o dilemă (sînt mai multe, dar se limitează la una, deocamdată) și caută un răspuns de tip...promisiune. ”Ce ți-a promis Viktor...?” După semnul întrebării – rostit – nu mi-am dat seama dacă-i cu k de la K sau c de la CÎ. Ciolacu și Victor? (mă întreb în sinea mea). Ponta e la fel de derutant, debusolat și derbedeu ca Ciolacu, dar de ce Ponta. Într-o clipă m-am redebusolat. E Orban! Nu a nost, ci al lor! ViKtor Orban! Viktor Orban i-a promis ceva lui Ciolacu. Mira-m-aș. Viktor Orban nu promite! Se ține de cuvânt. Te-ai prins...Ciolacule?
Trezit din amorțeală președintele profitor al acestui...zbor, iese la interval și dă din pene precum un curcan la tăiere. O altă zamă și tot cu tăieței.
Alt K, dar acesta la început! Kelemen Hunor având niște ouțe fantastice devine dur, se suie la tribună și încearcă să-i dea temă de casă profului. Mortală altitudine, pardon atitudine! Kelemen, prefăcându-se în dur, rostește și grăiește amenințător.
...Klaus Iohannis, isterizat si nervos, a avut o declarație nedemnă pentru un președinte, cu un mesaj tipic PRM-ist violent și periculos: ungurii ne iau Ardealul. Astăzi am fost martorii unui eveniment fără precedent în ultimii 30 de ani... și cu același neastâmpăr continuă ...Președintele trebuie să-și ceară scuze pentru acest derapaj periculos...”. Serios Kelemen, te-a jignit în minoritate?
Tot KH l-a tăvălit cu ceva vreme în urmă pe președintele Academiei Române, când a fost răvășit prin tot guiașul de propoziția -  ”...cine nu sărbătorește să plece din țară...”. Iștenem, iștenem KH ce frumos ai grăit tu despre ziua națională a României, ziua în care TOȚI românii își sărbătoresc...întregul. Cât de plastic și elegant ai ”sărbătorit” și Centenarul. Ai aruncat cu paprikas și langos înspre mulțime, te-ai transformat în Isus...Harghiteanul.
Măi să fie, te-a supărat președintele? Nu cred.
Până una alta, bagă doi mici și stai cuminte... la masă!
Ce ciudat! Eu și voi (Iohannis & Hunor) sîntem trei frați. Avem doi tați și nicio mamă.
Uneori, când omul era om și prunul prun, răstălmăceam titlul acestui pamflet. Cum anume? Unu mai prost...n-am văzut.
No gata, că-mi ard micii și... musafirii!
Pa!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NECESITATE

  Ies la plimbare, nu cu un câine cum “e trendi”, ci cu bastonul cel de toate zilele. Ma așez pe prima bancă întâlnită, liberă si autonomă. ...