N-am
dorit să evidențiez un avorton politic nici într-un caz, dar nesimțirea, nu a
mea, m-a obligat. ”Duduiul” Hunor și Kelemen a ieșit la rampa autonomiei. Acest
frustrat individ cu origini clare își manifestă președinția de partid total
aiurea. Ca până acum de altfel.
Hunor
baci s-a îmbrăcat, atunci când țara o vrea (?!), în hainele europeanului virgin
și veșnic cocoșat. Își înfige picioarele în pământul
străbun și împinge arătătorul înspre dușman amenințându-l, pardon
solicitându-i un ținut sau o autonomie.
Hunor
baci, un parvenit al postmodernismului și un limitat om politic (am argument la kil) vrea să împroaște cu
paprika, acolo unde s-a folosit
doar…sare! Mișcarea arătătorului mă obligă să-i arăt locul de destinație și
abia apoi să-l lingă, are gust precum viziunea lui despre propria țară.
Acest
excrement politic rostea cu subiect și predicat rolul său de negociator în
postmodernism – ”… trebuie să creăm o situație în Parlament în
care putem influența deciziile, putem face parte din luarea deciziilor…”
, adică eu, alegătorul ce să înțeleg, că tu, cel mai președinte-maghiar de pe
aici, vrei să fii în jurul puterii în permanență? Bă, Hunor baci, tu ai fost și
ești acolo în permanență!
Tot
tu ți-ai permis să nu-ți iubești țara! România! Da, asta-i țara ta. Nu-i nici
Orbangaria, nici Ținutul Secuiesc, e România dodoloață. România Mare!
Tu
ești urmașul lui Decebal, chiar dacă nu-l recunoști de…tată. Probabil mama ta
este Traian, dar nu Traian Băsescu. El te-a acceptat după lungi negocieri cu udemereul
de la Mangalia, pentru că și acolo sunt…turci.
Cum
îți permiți să-l chemi la raport (ești
mic) pe Mihai Tudose să-și ceară scuze? Numai așa că s-a înfoiat risz în tine. Unde-i libertatea de
exprimare la care cu atât de multă râvnă (buzgosag)
apelezi. Hunor baci, tu nu pricepi că ai spus limpede și nedecolorat - ”… că nu avem de ce să sărbătorim în 1 decembrie…”
și vrei să îngenuncheze în fața steagului tău? Te știam de excrement politic,
dar să ceri hârtie în acest sens mă lasă fără nicio ejaculare fără vector. Nici
măcar flegma nu pleacă. Bunul simț e în dicționarul altcuiva.
Ora
exactă! 2.15
Hunor
baci, ești românul ce-ai fost decorat cu Steaua României! Hunor baci cum poți
să calci în picioare etnicii tăi și etnicii mei? Ei împreună, și nu numai ei,
formează România, cea care îți dă dreptul să te exprimi liber, dar cum să-ți
cer cei șapte ani politici, dacă ești un avorton…politic.
Hunor
baci, eu îmi aduc aminte de un roman (ce
a fost hulit de românii ce astăzi te îmbrățișează pe tine) ce a spus despre
VIS – ”…voi lupta până la ultima
picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine…” (n.n.
Ioan Rațiu, 17 mai 1990). Știu că ești și obraznic și-mi trimiți
gândurile spre Voltaire și-mi spargi actualitatea cu vreo trei secole și un pic
dar ”…je ne suis pas d’accord avec ce que
vous dites, mais je battrai pourvous ayez le droit de le dire…” – dar nu-mi
poți distruge VIS-ul.
Steagul
ținutului Secuiesc nu-i mai colorat ca ținutul Lăpușului sau a Hațegului. E la
fel ca cel al Bârsei, Râmnicului, Herței și toate ținuturile României
dodoloațe.
De
dincolo și de dincoace de ținutul Secuiesc, Pilu Românul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu