DIN TOAMNA ASTA

No salut și de la capăt.

Nu știu cum naiba, dar duduia de la edu punct ro începe să-mi fie dragă. Se scaldă, își desface decolteul până la glezne, se unge cu ulei de motor, se tunde acasă (oare la KWI?) sau face orice altă activitate demnă de educația plastică cu normă întreagă.

Acest exponent al postmodernismului liberal îmi devine din ce în ce mai drag. Nu pierde nicio secundă din această mică, dar mare, vacanță în care am intrat, cu mult înainte de decembrie 1989, să etaleze peste mine favorurile viitorului vot electronic!

Duduia de la edu punct ro vrea ca până-n toamnă să nu mai existe nici un copil...(stai cititorule că nu mă opresc aici) care să aibă acces la tehnologie. Copilul poate să-și bifeze din toamnă în agenda lui un nou prieten. Internetul!

Duduia de la edu punct ro vorbește clar, cu subiect și predicat, doar e profă de limba română, ce puii mei (poți folosi și alt limbaj în timpul lecturii), arucând virusuilui invizibil o provocare.

Duduia de la edu punct la început de mandat (nu mandat de reținere!) și-a întins promisiunile pe felia imaginară de pâine precum untul muls de la multinaționale! N-a lăsat niciun moment senzația că nu poate să înghită...tot. Siguranța, prestanța, meritocrația sînt doar câteva atitudini ce pot să fie driblate. Și au fost! Era ca un Gică Hagi în neexprimare. Duduia de la edu punct ro mă fascina, îmi deschidea apetitul, nu pofta, către un vin lovit de soare și noroc.

Ce grăia duduia de la edu punct ro? Multe, chiar exagerat de multe. Amu, pardon acum, subliniez doar ce-mi amintesc fără să...cercetez prin arhivă.

”...acest mandat îl dedic tinerilor, elevii deja mi-au scris mii de mesaje, sînt înnebuniți și părinții, voi vedea cum împart lucrurile...”

”...am sentimentul unui început de drum dificil dar atât de provocator și plin de responsabilități într-un domeniu carereprezintă însăși viața mea, educația și instruirea copiiilor și tinerilor...”

”...sînt conștintă că misiunea pe care o am de îndeplinit îmi va marca atât cariera cât și reputația...singurul reper care mă va călăuzi va fi o situație mai bună pentru elevi la ei acasă...”

Am băut vinul și am rămas interzis. Elanul duduii îmi provoca seism în zona din dos. Cum adică ”la ei acasă”? Duduie să nu-mi spui că tu ai mirosit urât, pardon ai mirosit...o previziune. Nu te văd capabilă nici să treci strada...tranziției, dar să fii profet în țara lui Daniel e mult, chiar și pentru duduia de teleorman, ce fie vorba între noi, e la fel de ”duduie” ca tine.

În toamnă toți să se descurce în mediul on-line! Întrebarea mea n-are nici un semn de punctuație, nici măcar la final! Duduie îmi reamintesc că exiști în acest ”sistem” de două decenii(!!!), averea ta este cu mult peste a unui ”dascăl normal” ce-ți lasă pasiune la catedră, tu ai un siviu complet, ai bifat tot ce se putea jegmăni în mod legal. Tu nu trăești din salariu (!!!), tu treiești de la locul de muncă (!!!). E diferență! (întreabă-l pe Liviu Dragnea, dar și alți combtanți)

M-ai dărâmat cu expresia ”...trebuie să fim pregătiți...”. Comuniștii  își începeau discursul cam așa – trebuie – și apoi erau înlănțuite cele mai spectaculoase fraze. Pot să-ți confirme colegii liberali! Emil Boc fost trepăduș prin UASCR Cluj, sau alt comunist (aici titlurile sînt mai înălțătoare, timpul fiind singurul aliat) Andrei Marga poreclit Horea (prietenii știu de ce). Lista e lungă. Privește în dreapta!

Încerci să-mi explici că în acești treizeci de ani ”omul nou” i-a uitat pe cei cincizeci de ani anteriori? Duduie m-am săturat de începuturi. Cea mai mincionoasă cură de slăbire începe așa: ”de mâine... fac...”

Duduie, tu și colegii matale (toți care au jegmănit țara asta de treizeci de ani) plecați în căutarea virusului!

Tu, mare sculă de profă de limba română îmi spui verde (culoare pe cale de dispariție din pădurile de pe aici) în față un gând sau o viziune: ”...obiectivele Ministerului Educației sunt să asigure tablete, laptop-uri până-n toamnă...”. Duduie! Duduie, acesta este OBIECTIV, e la singular! Dacă tu spui ”tablete” sau ”laptop-uri” nu înseamnă că obiectivul se transformă în...obiective! Profa, te-ai prins?

Uite ce-ți propun, dacă la toamnă acest măreț ”obiective” (să ai parte de succes-uri) nu este îndeplinit... cred că-i inutil să mai continui acesată frază. Ce zici?

Ce e mai trist într-o țară normală, să aibă oameni proști și mulți sau oameni proști și puțini? Nu e cam mult?

Ce e mai trist într-o țară normală, să aibă oameni destepți și aplecați în fața proștilor sau să aibă oameni proști și să facă pe destepții? Nu e cam puțin?

Ce e mai trist într-o țară cu oameni normali, să aibă zile și nopți sau clipe? Nu e degeaba?

Duduie în țara asta sînt oameni și părinți. Tu ce ești? N-aș fi crezut!

Atunci când MERITOCRAȚIA este înclocuită cu ORICE acesta e rezultatul. Prăbușire și moarte! În acest caz Învierea este ucisă!

Mai dă-te naibii de ziua mondială a libertății presei (3 mai oricând și oriunde).

ps

-         Duduie ai făcut gafe și mai faci;

-         Meritocrație în cazul tău nu există;

-         Demisia ta nu înseamnă Invierea învățământului, dar asta nu înseamnă că nu poți încerca;

-         Aștept în fiecare zi apariția ta, îmi ești dragă;

O ZI CA ORICARE ALTA

1 mai sau 1 Mai? (aceasta-i întrebarea)

Mă descurc cu oarecare dificultate în descoperirea răspunsului, nu dintr-un motiv  logic, pentru că logica într-o zi de sărbătoare nu dezvăluie limpeziri, dimpotrivă te ”murdărește” în interiorul...genetic.

Ocupat cu frământatul amestecului din patru litere ce sfârâie pe grătarul din plastic, prind câteva declarații zburând spre nicăieri. Nu e ca ”Lecția de zbor” a unicului Nichita, unde închizi ochii și norii, închid câmpii, ci pur și simplu e un zbor dintr-un aeroport închis spre un cer...inexistent!

Să fiu mai limpede precum o ”zamă de găină” cu tăieței. Președintele nost, al meu și al tău cititorule, îmi garantează că Ardealul rămâne poziție (nici nu se poate altfel). E drept, de pruni n-a spus nimic. Îl tăvălește precum tăvălesc eu șnițelul prin pesmet, pe derutantul, debusolatul și derbedeul politic Ciolacu.

Președintele nost, al meu și al tău iubite cititor, are o dilemă (sînt mai multe, dar se limitează la una, deocamdată) și caută un răspuns de tip...promisiune. ”Ce ți-a promis Viktor...?” După semnul întrebării – rostit – nu mi-am dat seama dacă-i cu k de la K sau c de la CÎ. Ciolacu și Victor? (mă întreb în sinea mea). Ponta e la fel de derutant, debusolat și derbedeu ca Ciolacu, dar de ce Ponta. Într-o clipă m-am redebusolat. E Orban! Nu a nost, ci al lor! ViKtor Orban! Viktor Orban i-a promis ceva lui Ciolacu. Mira-m-aș. Viktor Orban nu promite! Se ține de cuvânt. Te-ai prins...Ciolacule?

Trezit din amorțeală președintele profitor al acestui...zbor, iese la interval și dă din pene precum un curcan la tăiere. O altă zamă și tot cu tăieței.

Alt K, dar acesta la început! Kelemen Hunor având niște ouțe fantastice devine dur, se suie la tribună și încearcă să-i dea temă de casă profului. Mortală altitudine, pardon atitudine! Kelemen, prefăcându-se în dur, rostește și grăiește amenințător.

„...Klaus Iohannis, isterizat si nervos, a avut o declarație nedemnă pentru un președinte, cu un mesaj tipic PRM-ist violent și periculos: ungurii ne iau Ardealul. Astăzi am fost martorii unui eveniment fără precedent în ultimii 30 de ani... ” și cu același neastâmpăr continuă „...Președintele trebuie să-și ceară scuze pentru acest derapaj periculos...”. Serios Kelemen, te-a jignit în minoritate?

Tot KH l-a tăvălit cu ceva vreme în urmă pe președintele Academiei Române, când a fost răvășit prin tot guiașul de propoziția -  ”...cine nu sărbătorește să plece din țară...”. Iștenem, iștenem KH ce frumos ai grăit tu despre ziua națională a României, ziua în care TOȚI românii își sărbătoresc...întregul. Cât de plastic și elegant ai ”sărbătorit” și Centenarul. Ai aruncat cu paprikas și langos înspre mulțime, te-ai transformat în Isus...Harghiteanul.

Măi să fie, te-a supărat președintele? Nu cred.

Până una alta, bagă doi mici și stai cuminte... la masă!

Ce ciudat! Eu și voi (Iohannis & Hunor) sîntem trei frați. Avem doi tați și nicio mamă.

Uneori, când omul era om și prunul prun, răstălmăceam titlul acestui pamflet. Cum anume? Unu mai prost...n-am văzut.

No gata, că-mi ard micii și... musafirii!

Pa!

KWI A ÎNVIAT!

S-a întâmplat! S-a întâmplat?

Între cele două semne de punctuație îmi sprijin hamacul, lăsându-mi corpul, nevirusat, să-și detoxifieze dansul pe un portativ cu note...informative. Mister KIW a acceptat să... ”accepte” o conferință de presă, cu alte cuvinte să răspundă, și el, la puține întrebări ce sînt din plic. ”Plicul” luat sau dat tot m...e se numește.

Distinsul prof. ”șase case” a reușit să-mi capteze atenția, atât cât am răbdare ce-i drept, într-un mod curios. Pe alocuri chiar a fost ”bunicel”, dar acolo unde întrebarea ”doare” mi-a trântit-o precum scursura lui Dragnea-penal, individul ”altă întrebare”.  KIW a simțit să fie ironic și pragmatic în același timp. N-a trecut testul. Nu are carisma primei doamne și nici...stilul funcției dobândite printr-un concurs, câștigat până la urmă, cu un candidat invizibil precum acest virus.

Duduiul sibian m-a copleșit, a încercat să păcălească dar...virusul știe ce și cum. 

Dialogul cu Dan Tapalagă a fost pe ”placul” profului, fost meditator, fost inspector, fost primar, fost președinte în opoziție și actual președinte la...putere! Acolo unde el nu vrea să fie, orice din șirul prezentat, taie scurt și dă notă spunând, înghițindu-și propria flegmă, gata, ajunge, mulțumesc.

Mă așteptam de la KWI să-mi ”satisfacă” siguranța, nu să-mi ucidă ”speranța”. N-a fost în stare să accepte că a greșit, el sau cei ce-l ling atât de precis, chiar și locul unde el e...uscat!

M-am prins din două mișcări de stânga și trei de dreapta, că acest virus neucis e vina lui Dragnea și a altor pesediști. Într-un  colț, virusul a încercat să nu râdă în public și să construiască un alt traseu politico-administrativ printre cele ”șase case” și ”incubatoarele cu ouă nenumărate (încă)”.

Mister KIW a fost ”rugat” să-mi spună dacă a fost ”informat” de servicii – din timp – de existența ”dușmanului invizibil” și neastâmpărat. Merită revăzut dialogul...complet! Genial joc de gleznă ”don’ profesor”. M-am scărpinat într-un singur loc!

”...nu am atins maximul în România...” – nici nu îndrăznesc să te contrazic stimate domn. Mă bazez pe ”interiorul” meu și simt prăbușirea. E trist pentru mine, de casele tale chiar  nu-mi pasă, să fie trei sute, chiar nu-mi pasă. Mă iei și la mișto că ”te-ai tuns acasă”. Chiar, în care dintre case și cine te-a tuns? Eu înțeleg că ești președinte, tu ai înțeles?

Invizibil nu este numai virusul, invizibilă și inactivă e și scursura omului politic. Stimate domnule prof. în ce ținut vrei să dobândești autonomia? În noul ținut secuiesc? N-ai vrea matele să mă ții puțin...de vorbă? Virusul e invizibil, asta o știu. UDMR-ul e tot invizibil? Nu! Și e grav, mult mai grav ca virusul. Virusul ucide! Moartea nu înseamnă dispariție. Te-ai prins? UDMR-ul...naște și nu e fecioara Maria!

Cred  că tu,  domnule președinte, ești într-o confuzie. Alegerile s-au terminat! Am nevoie de obiectivitate stimate domn! 

Are dreptate CTP-ul, te-ai transformat în vânt, încerci să aduci un suflu în pânza politică a partidului condus de Lucovid.

Te rog domnule președinte apără-ți țara și nu guvernul! Dă-mi șansa să n-o mai văd pe duduia iubitoare de limba română bazată pe silabe și pe...labe, dă-mi șansa să văd și să cred (!!!) că n-ai mințit (exemplu cu școala dintr-o regiune franceză – asta c-am fost indulgent cu acest exemplu), dă-mi șansa să-mi culeg în curtea mea sparanghel, chiar dacă n-am semănat (!), dă-mi șansa să cred că nu m-ai păcălit...anul trecut!

Dacă a fost nevoie de cincizeci de zile, bifate,  pentru a dialoga (acest dialog pe alocuri era mai strict ca ordonanțele militare ale starețului Vela ce-ți suflă în ceafă) despre ce și cum cu viitorul acestei nații, cred că ai o mare problemă. Tu nu ești profesor și eu elev. Eu nu stau în bancă și tu la catedră. Te-ai prins că eu înțeleg că ești președintele în funcție? Chiar nu înțelegi că eu m-am tuns...acasă!

Să fii președinte e simplu, poate să-ți confirme toți președinții din consiliile de administrație atât de ”profitabile”, tu, stimate domn ești obligat să simți, să înțelegi și să respecți articolul 80 din Constituție, altminteri ”prietenul” tău te ajută să ”trăiești” articolul 95 din aceeași...Constituție!

Plec după acest dialog puțin dezamăgit. Ne prăbușim și tu știi asta !

ps. Să-ți frec frizerul!

SÎNT LAȘ - scrisoare (între) deschisă duduii MAC, MAC -

La (bună) revedere. Pare-mi potrivit salutul meu precum precizia erorilor în această pandemie, nebunie și abia la urmă anestezie.

Zilele trecute prietenul inimii și minții mele, dar și finul binecuvântării mele, Cozmin (n.n. Cozmin Gușă) îmi agita o lectură colorată cu pamflet dar și cu tonuri seismice greu de acceptat, mai ales dacă locuiesc la etaj. Uneori lectura se plimba pe alei nemurdare cu sex neprotejat și mai presus de toate, pe...nemestecate. Sexul oral lasă loc de zâmbet și regret, că doar nu mai contează o m...e în plus sau în minus. Cozmine, ai (avut) dreptate!

Textul ”sexos” avea un adresant clar. Presa! Acum am o dilemă și încerc să aflu răspunsul. Eva înainte de toate a fost ziaristă? Adam a fost mogulul? Șarpele ce rol a avut? Asta dacă era o presă...creștină, dar cum atunci ”presa” era nelocuită (?!) mizeria s-a păstrat  și astăzi! Duelurile ”știu dar tac” între unul și altul există de la începuturi. Un amic mi-a răspuns la una din dileme, ”stai liniștit, duduia e pusă acolo pentru că nu știe, ea face ce i se spune, cum naiba  muta asta rea să aibă atitudine. E legată cu o lesă și din când în când sfoara devine elastică, dar nu produce...cutremur”. Cam asta e și acum. Cu alte cuvinte ”apă bei, apă joci” .

Încep să privesc puțin în oglinda retrovizoare și simt adieri de vânt ”roșu înflăcărat”. Simt cum la urechea mea se agită șoapte de frica unei noi partide de sex oral – ”o regret pe Veorica” – tresar și cu pantalonii în vine alerg ca un pinguin dar mă opresc în  fața unei alte dudui, la fel de limitată. O privesc fix în ochii ăia nevinovați. Sâc.

Duduie profă de limbi, mai exact de limba română,  n-ai nici o (corect se scrie nicio) vină. Tu ești acolo, pentru că eu sînt (corect e sunt) un laș. Ești o scursură politică plină de dispreț, cauți să-mi silabisești toată neputința ta!

Brusc copilul acestei nații este prioritate! Cum ți-ai și v-ați dat seama că este UN copil în  acest joc murdar provocat de urmașii unor altor scursuri politice? Silabisești folosind un ton de video-chat dar și atenționându-mă cu degetul că musai să am orgasm electoral în dialog cu tine. Nu mă pot scurge, îmi păstrez cuvintele pentru un alt dialog, păstrând distanța socială, ce-l simt mai umed.

Chiar și Corina Chiriac devine ofticată pentru că tu, duduie, ai distrus un hit. ”ce mică e vacanța mare”. În ultimele trei decenii o cantitate uriașă de scursuri politice și-au definitivat studiile, doctoratele în plină nepandemie să poată accepta sexul (m)oral academic așa cum cere fișa postului.

Auzi maică precistă și tu starețe Vela, când ”presa” asta virgină și-a deschis buletinul de știri, oferind primul loc...copilului din acest joc? Când? Niciodată!

Duduie, cât de mult contează copilul urban pentru tine? Ca copilul rural? (acceptă-mi cacofonia duduie de limbă română). Cum e cu onlainul (merge și așa) prin șură? Ca sexul în paie? Așa-i, zgârâie!

Silabisirea te-a ajutat la echilibru? Fătucă cu memoria scurtă, ești în lotul acesta de peste două decenii și n-ai dat gol. Ai ratat orice ocazie, chiar dacă uneori aveai și fuleu (în acest caz cuvântul fuleu are alt sens. te-ai prins?).

Cum naiba copilul acestei nații să crească ”tare ca piatra, iute ca săgeata” când tu nu-i dai nicio șansă ca el să  joace în același timp la două echipe – doar tu poți să joci la două mastere în același timp în care erai (și ești) plătită din ban public (ca mine de altfel) într-o funcție...dăruită pentru merite deosebite. Prin batistă?

Copilul nației contează pentru tine, îl sufoci cu daruri. Arunci peste el tabletă, calculator și ordonanță, ca el să se simtă iubit și mângâiat. Copilul va crește, fără sprijinul părinților, mângâiat doar de bona thailandeză și bunica de la țară. Părinții sînt plecați după sparanghel, iar la întoarcere tableta și calculatorul va fi înlocuit de un ”merțan” de la tată mustăcios și mamă fără ou, asta dacă cineva câștigă pariul.

Duduie e vorba de pariul ”dă merțanu, io fac sala”. Îți pasă de copilul acestei nații și te cred. Îți pasă și de dascăl și te cred. Chiar cum e cu spusele plecate din gura ta: ”...pentru elevii care au probleme de sănătate sau au în familie persoane cu risc de îmbolnăvire, prezența la școală va fi opțională doar cu aprobarea părinților, în această situație elevii vor continua on line...”. În nemernicia curiozității mele te întreb duduie, dascălul ce ARE în familie persoană cu risc de îmbolnăvire și n-are părinți poate să-ți dea una, alta on-line? Dacă copilul (nu te lega de cacofonia mea că te fac Viorică) are doar un calculator și spre ”ghinionul” lui părinții în țară și lucrează on-line și ei, școala își modifică orarul?

Chiar îți pasă de copilul acestei nații, de aceea mă bucur că aparțin altei nații!

Sînt un laș duduie, te-am lăsat să-ți lăfăi mărimea, lașitatea mea a dat șansă scursurilor să decidă.

Uite ce vede copilul din mine acum: ”... cu cât ești mai prost, mai imoral, mai leneș, mai nesimțit, mai lingușitor, mai prostalău, mai grobian, mai ticălos, mai curvă și obligatoriu corupt ai șanse de a deveni politician de top...” (colegul matele duduie, Rareș). Și acum curiozitatea. Ești în top? Ludovic e în top? Viorica e în top? KIW e în top? Dinamo e în top? Vela e în top? Dragnea e în top? Ce jucători, ce lot! Unde sînt calificările de altădată?

Duduie te dezamăgesc, am o informație că Dumnezeu îmi dă posibilitatea de a mă juca la butoane pentru un minut în ”România normală”. În acel minut te provoc să te transformi și să devii duduia de la video-chat. Doar un minut iar în acel minut să-ți cadă netul precum cad buștenii acestei nații.

Apropo, tot colegul tău Rareș (n.n. Bogdan) se lăuda în baia de mulțime (nu anticipai pandemia, era pe 1 decembrie anul trecut) cum taie el pensiile speciale ”...le vom tăia și vom face multe altele de ce am promis. Pas cu pas...”. Acum e liniște, virusul a tocat lama foarfecei, justiția se joacă precum copilul pe tableta venită cu...virusul. Justiția are mască, dar și...batistă. O m...e mică înainte de culcare.

Duduie nu tăia nimic, nici măcar vacanța. Sînt laș pentru că ți-am dat șansa să...fiu păcălit.

Silabisește mai departe, pentru că mi-am luat m...a. Apropo, baciului sibian i-ai silabisit mult, sînt surprins de silabisirea lui. Chiar toți...silabisim?

Să-mi bag silaba în orice vocală ieșită din cuvânt! Au!

NIMENI și NIMIC

Te salut, social, cititorule de la o distanță apreciabilă. Deloc somnoros și lipsist de gimnastica matinală mi-am propus să fiu meloman...neclasic.

Imi arunc deștu asupra unui ecran și mă las într-un zbor având la manșă pe stewardesa Delia. Și începe fata să-mi frece urechea, una evident, amintirile și tot ce-i melo-manelo-melodios în mine și-n vine. Hitul ”ce are ea”.

Cuvintele se aruncă peste mine cu note, ba muzicale, ba demne de un elev repetent.  Hitul e nesigur de la început, așa că accept întrebarea – ce are ea – ascult, cu nemărginită greutate, restul cuvintelor și îmi par puternice, nemuritoare și numai bune de o Românie normală.

Procedez precum Delia, solista, și-mi propun o întrebare. Să fac analiză gramaticală pe și sub text? Răspunsul vine imediat dar nu-i așa de simplu. Limba română n-o stăpânesc precum Delia, Salam, Parizer sau alte mezeluri din cârligul postmodernismului și recurg la un profesionist.

Cel mai în măsură e șeful limbii din țara asta, e...ministrul, ce-și consolideză poziția prin esență! E dascăl cu limba română la purtător.

N-am numărul de telefon (ciudat) așa că-i propun...lectură plăcută doamnei cu limba la purtător.

Delia încearcă o împăcare între starețul Vela de la MAI și doamna iubitoare de școală dar și de limbă... română – ”desenează oare pe cer un curcubeu/ când ploaia ți-a ajuns” – împing spre semnul divin lupta cu virusul, elevii și alegerile.

Sînt surprins de haiducia dascălului în postmodernism, ce caută ca prin orice metodă, mai puțin meritocrația, să ajungă sus, acolo unde nici Dumnezeu nu vrea să ajungă! E drept, am urmărit cu nemărginită superficialitatea zborul acestei domnițe spre succesul tronului de ”șăf al dascălilor” dintr-un motiv anticipat. Se poate și mai rău! Garantez! (îmi poate confirma viitorul)

Propunerea cu analiza textului e o provocare din moment ce Delia aruncă alt vers în...Univers! ”te-am uscat, îmbrățișat/și-ai plecat”. Răsfoiesc cu viteza baciului sibian, ”pas cu pas”, și admir ”catedra”  - siviului (film indian)– doamnei cu funcție și limbă română. Surprizele apar (?!).

Cred că acestă duduie, iubitoare de limbă...română, a reușit într-un timp scurt, spre suprinderea chiar a pandemiei, să nu facă absolut nimic și să fie...vizibilă. Delia, mult mai atentă ca starețul Velea, aruncă spre publicul din băncile on-line mesajul-întrebare ”nu e ciudat?/ai venit/ când ploaia te-a udat”.

Această duduie iubitoare de limba...română i-a dat o palmă Deliei, provocând un text, ce sper să facă parte dintr-o analiză on-line a baciului douăzeci-douăzeci. Mulge-mă Joiana! Segmentele sînt așa: Ana e mulsă joia!

Ține-mă Doamne să nu cad, încă nu m-am așezat în fața altarului. Dascălul iubitor de limba...română își potrivește ca nimeni altul pixul în mână, pentru semnătură și scaunul pentru viitor. Dacă-n 2011 politicianul Velea dorea să devină stareț, cred că doamna vrea să devină...măicuță, altminteri nu-mi explic ce vrea  cu agihiasma și sfințirea prin minister. Lucovid al 2-lea cred că-și transformă cabinetul în cler și programul de guvernare în rugăciuni se seară.

Duduie oare ”ce are ea și nu ai tu?” Certitudine mea este că acest virus ucide, iar prostia va dăinui. Evaluare prietenoasă? E corectă întrebarea...întrebătoare. Îmi reamintesc concursul...repetat!!!

Cum naiba, să nu spun cum dracu, un dascăl modern precum profesorul de la Sibiu a reușit prin meditații să aibă ”șase case” când românul neiubitor de limba...română știa doar de ””șase cai”?

Cum naiba ai reușit de la ”catedră” să ai o ”pitorească” declarație de avere?

Cum naiba, profesorii (Dăscălița – Octavian Goga - Sfios, amurgul toamnei mohorâte/Își mișcă-ncet podoaba lui bolnavă/Ca din cădelniți fumul de tămâie/Prelung se zbate frunza din dumbravă) de la catedră sînt săraci?

Cum naiba să nu vezi catedra (decât în siviu) și să spui că nu e cretă la tablă?

Îmi reamintesc, oarecum, finalul mesajului unui dascăl demis din motive politice (sînt sigur) pentru că nu a avut ce ai tu, spre disperarea Deliei.

În treizeci de ani de postmodernism a fost în permanență această mișcare de cadre, vă este în sânge sau în limbă, poate într-o limbă murdară lipsită de viitor.  Revin la finalul mesajului pentru că îmi place și acum. Rău faci Monica, rău vei primi! Pe tine cine te apără?

Reușești să vorbești și să nu spui nimic, precum nemuritorul Ilici, uneori cu o nesimțiere cruntă îl depășești! ”...este nevoie de un plan concret...” Duduie ai fost și ești la butoane. N-ai făcut nimic! Terminăți orgasmul politic și pleacă în căutarea vaccinului.

Sînt lipsit de originaliate așa că mă văd obligat să copiez încheierea acestui pamflet (sper să cunoști termenul) și-ți trimit în dar orgasmul melodios al Deliei, cea la fel de săracă, cu o încă întrebare – ”de ce în fața mea/vă zâmbeați pe ascuns?”

Doamnă să ai parte de finalul lui Cristian Tudor Popescu: ”...reformă înseamnă să nu fi fost dumneavoastră ministru al Educației. Cum totuți ați fost, reformă înseamnă să fiți demisă cât mai repede...”

Duduie ”meri” acasă, lasă campania electorală și înțelege că TU nu contezi! Ești un politician ”normal” și liberal (aici am mari rezerve), nu încerca să feminizezi masculinitatea ”limbiștilor” creați de nenea Iancu cu sprijinul acestei nații, de ce să devii un Cațavencu cu tampon și sutien. De ce?

Colegul tău de partid, deloc creștin, cu toate sînt și stareți printre cotizanți, spunea cu subiect și predicat – din gramatica limbii române – ”... să fii cât mai grobian pentru a fi un politician de succes...” (apreciază că am scos din expresie cuvântul curvă) nu face altceva decât să-mi consolideze...viitorul.

Îți pasă de elevi? Îți pasă de dascăli? Îți pasă de viitorul acestei nații? Atunci pleacă, caută-ți o mască și taci. Cazi în genunchi și îmbrățișează limba română, sărut-o și spune-i să te primească la...catedră!

Cum naiba să închei?

Simplu, la naiba!

MARȚI ȘI CELE TREI CEASURI...ROLEX

Virusul și-a băgat coada, picioarele și tot neamul în ”puțul” marilor gânditori de pe aici și de nicăieri. Așa e cu mine, dar să fii liniștit cititorule, că doar azi sînt – eu sunt pentru sînt – trei ceasurile rele și restul minute de coșmar.

Așa că reiau de la capăt și mă ascund în spatele acestui inamic, deloc mic, invizibil și-mi arunc părerile în scris. Unele evident.

Crema elitei de pe la noi s-a adunat la semnul baciului sibian și așteaptă ca asinii să nu moară! Ei cară tot ce poate fi muls. Se pot înlocui câteva cuvinte, ca de exemplu muls cu jaf, elită cu oaie, asin cu măgar, așa spre deliciul magazinelor închise de pandemia mamii ei.

Șugubățul președinte mă întinde cu încă o lună. Ei bine, e pentru viitorul meu. Știu și îi mulțumesc că-mi dă șansa de a mă reinventa  ca un proactiv în această stână. Behăi două sau trei zile și...uit. Poate să-mi fie luată lâna, da prunii...nici într-un caz. Orice, dar prunii nu-i dau!

M-am minunat (atunci) cum ”duduia din teleorman” gafa la minut, atât economic cât și lingvistic, iar (acum) mă minunez de ”duduia din sibiu” cum se ia la trântă cu limba română și ludovicul 2. ”vice duduia” îmi – propaghează – noi metode de existență, cum ar fi – să mă trezesc...mort – în speranța că acest ludovic 2 face trecerea de la alegeri anticipate la...prelungirea mandatelor.

Asta da schimbare de virus, pardon de strategie. În adâncul statutului se simte miros de eșec în fața ”eternului dușman...victorios”.

Virusul ăsta e bun la ceva. Protejat de mască și cu dorința de  a căpăta pensie specială mă întind la soare spre est! Importanța răsăritului este fatală acum, când virusul mă va ”obliga” să mă bronzez spre...vest, mai stau să și...cuget. Îmi privesc prunii, măi dau cu mătura colbul depus pe una sau alta (declarații, documente, etc) și apoi mă ”țâp”pe cearșaful fabricat în est și comercializat mai pe la vest. 

Copil fiind cu ceva vreme în urmă, știam că atunci când doi se ceartă al treilea...câștigă, am crescut și am aflat că adevărul e altul, cei doi nu se bat și al treilea nu...există. Serios?

Baciul sibian venit fără telemea la capitală crede că poate domina piața agroalimentară dâmbovițeană. Ocaua n-are...gust și nici miros, poate să fie folosită dar din partea cealaltă și atât. Sâc.

Prietene pe tine te suge, pardon te mănâncă oaia, darămite lupul de  pe vapor, pardon din pădurea Băneasa sau alte păduri nedefrișate cu ajutorul tău (mai mult sau puțin...oficial). Apropo, lupule marinar ce ești, rafinamentul tău animalico-politic iasă acum în evidență. (n.n. pentru neștiutori mă refer la chestia cu micile magazine de cartier înlocuite de coloșii comerțului...neautohton).

Astăzi în cele trei ceasuri rele de marți virusul se dezvoltă. Neputincioși dar tupeiști, mici și neînsemnați, săraci dar cu gratii la ferești (unii deocamdată) încearcă să-mi amenințe viitorul cu acest virus.

Aștept plin de proactivitate nițică timp să văd ”delicatețea” omului de lângă mine, reacția și explozia...tribului.

Vorbă multă, sărăcia neamului și prostia ciobanului. Hai, pa!

LUNI, ZIUA CU IARBA...

Dacă-i luni nici iarba nu crește și virusul tot sporește.

Cât și de ce, nu cred că-l interesează nici pe Dumnezeu, darămite pe mine un ciob dintr-o mare oglindă, până mai ieri strălucitoare (?!), creată să redea o imagine mată în aluat cu (clare) semne de...exclamare.

De cine pusă? Asta-i culmea, chiar nu sînt adus aici să răspund la întrebări. De cine adus? Hai, că-i prea de tot.

Dintr-o vagă eroare peste om - doar peste om - a coborât un duh. El plutește împins de alte duhuri (așa am găsit scris și-n biblie că sînt mai mulți dumnezei, deci de ce n-ar fi mai multe duhuri) ce vor să-mi dea șanse spre mai multe nemuriri. Hai serios, am sfeclit-o. Zic.

Dacă – observație spirituală – peste tot plutește numărul patruzeci, de ce eu mă grăbesc spre linia frântă și spun paisprezece, apoi îmi prelungesc speranța (atenție e la singular) și greața spre linia de sosire unde într-o desăvârșită izolare socială îmi strig bucuria de unul singur.

Am învins! Pe cine (mă întreabă disperată umbra) ? Podiumul e gol, la fel și strada, doar prin copaci câte o pasăre (și ea într-o autoizolare socio-păsărească) nefrumos colorată își cântă notele pe portativul ordonanțelor militare și izolate. Aici sau pe dincolo.

Noul (?!) coronavirus mă reformează. Ca om nici într-un caz spre nemulțumirea CeTePe-ului ce speră într-o reinventare a mea pe aici și pe dincolo. Nicio șansă. În post sînt soldat și creștin în același timp. Ucid și mă rog! Ai înțeles?

În scurtele mele asalturi spre dușmanul invizibil și draculian mă fascinează un îndemn voievodal. Pe ei, pe mama lor! Hopa, zic, aici e de mine. Mi-au plăcut mamele și-n înjurături, darămite în...asalt. Ochesc, mângâi patul...puștii cu delicatețea morții și cu un singur (?!) deget îmi satisfac... pofta ce-am poftit. Trag și rabd, mănânc și înghit.

Virusul se zbate în statistici, măștile sînt peste tot, iar moartea bine mersi se plimbă descheiată la vestă și la unicul nasture inutil de la cămașă.

Ce fac cu mine? Încotro? Spre nicăieri! Oare n-am greșit cu astea paisprezece zile. Merg spre...patruzeci!

Hai, că vine marți și cele trei ceasuri rele.

De dincolo și de dincoace de virus, Pilu ezitantu’.

ÎNTÂMPLĂRI CIUDATE și...PROVOCATE

Salve cititorule izolat,

Timpul tău ”berechet” îl ocup eu acum fără nicio ordonanță militară și fără nici cel mai mic element al bunului simț. În minicarantina impusă de propria-mi persoană dar și sprijinită de o teamă ciudată, mă descarc spre o scriere de tip...lectură.

Na, că mi-a ieșit. Introducerea evident, doar nu te așteptai la un rezultat ciudat de la o imaginară analiză gramaticală realizată de ”duduia de teleorman” (trebuia scris cu literă mare?) în alianță cu un cunoscut om politic (acum?!) sau jurnalist (atunci?!).

Exercițiu de imaginație. Coronavit în România, dar sub coordonarea ”duduielor din teleorman”. ”duduia priză”, după experiența-antrenament din august 2018, s-ar fi jucat cu acest virus nou - hai serios, tu chiar mai crezi în întâmplări ciudate (expresie furată de la Chilian) stimate cititor – într-o splendoare demnă de un tablou cu rame mucegăite.

Uneori am memoria scurtă (?!) și era să aștern un strat de întâmplări ciudate peste mine. Un  cunoscut m-a amenințat cu un ton isteric și deloc nociv (atunci) ”să-mi trimit” organismul la...Suceava. Oare de ce? Ștefan cel Mare și mai nou chiar sfânt - spre satisfacția lui Dani-boy și a celor doi și un sfert din BORmașina creștină – și-a uitat calul la Vrâncioaia cea dornică de natalitate sau  la Ion Creangă și dragostea lui pentru tot ce-i moldovenesc? Nici pe departe, eram invitat la Suceava să...exist! Mulțumesc pentru inițiativa politică plină de un nimic românesc clasic electoral.

Oare fug de aceste întâmplări ciudate spre o linie de sosire stabilită în birouri rotunde, ovale sau deloc pe placul lui Nichita Stănescu (poezia ”În gol de curți”) sau îmi arăt în nemărginirea ei, teama de mine și atât? Când mă înțeleg cu mine că am nevoie de...mine? Când? Sfaturile dornice de viață (?!) sînt peste tot. Solidaritatea mă sperie (?!). 

Chiar cine sînt dobitocii ce au aruncat cu multe cuvinte peste un OM (n.n. Mihaela Pal, asistentă medicală) ce-mi arată mie că încă sînt slab. Cât de nemernic poate să fie omul nou, iubitor de găleți electorale și făini cu drojdii, să hulească un OM ce-și arată darul divin? Aruncați peste medici cu lașitatea voastră, oameni de nimic și lipsiți – nu de cei șapte ani de acasă – ci de banalul salut de dimineață. ”O nouă zi și același soare”.

Cititorule lasă-mi mie timpul de a mă judeca, ție îți las timpul de a constata și atât!

Perfidă mișcare peste mine. Sibianul de la Cotroceni îmi dorește proactivitate. Stimabile, zic eu cu mintea mea puțină, oare nu matale grăiai exagerat de silabisit prin februarie să ”șăd liniștit”, că nu-i nici un bai? Baie de mulțime prin Suceava nu faci? Rogu-te ”meri” și închină-te la oamenii ce-și iubesc meseria – și nu cei cinci sute de euroi – și se iau la trântă cu singura certitudine din viața asta! Moartea prietene, moartea!

Ludovice l-ai citit pe Eugen Ionescu? Cum simți tu dialogul dintre el și El? Eugen Ionescu, adică el, și nu El,  a îndrăznit să-l certe pe El, să-l ia la întrebări. Dacă l-a creat sănătos și frumos, de ce Dumenzeu îl deformează? Ludovice ce pricepi tu din expresia ”aiasta” – ”Cred în Dumnezeu, pentru că cred în rău. Deci răul există, atunci există și Dumnezeu” - ce zici te bagi măi Ludovice? Șugubăților de pretutindeni, nu-i de glumit cu...prostia! Cititorule să știi că persoanele de față se exclud (dar se pot și include), tu pe mine și eu viceversa spre disperarea virusului.

Om bun și fain ce ești, te provoc. Să nu (mai) fii prost!

Pilu de dincolo de carantină.

ps1.

dacă ai dus lectura până la capăt vreau un cuvânt de la tine, chiar și ”ticălos” îmi place. Vreau să simt că tu ai înțeles ce înseamnă să fii...provocat!

ps 2

mesaj pe blog sau facebook

Mulțumesc

mă închin în fața celor din linia întâi,

mă închin în fața ta popor ingrat că nu-ți iubești omul de lângă tine,

mă închin în fața ta halat alb cu inimă cât viața tuturor,

mă închin și plâng.

CONCLAVUL ROȘU

Mai zilele trecute s-au adunat, prin ordin de zi primit dintr-o celulă, să aleagă ”Drumul spre pierzanie” (fără nicio aluzie la filmul regizat de Sam Mendes) al celui mai nepopular partid din țara Mioriței și al celui mai cunoscut personaj sangvinic, Dracula.

Conclavul vrea să aibă un ”Mamus” în viitorul strălucitor. Au zâmbit precum personajul Bulă în dialog cu poporul. Și-au gustat flegmele fără nicio ezitare, ”Mamusul” e cel dorit de toată biserica, chiar și de...diaconi. Unul dintre cei mai ”renumiți” diaconi, un giggolo modern și umplut de un viitor strălucitor a început să arate ”clerului” marile minuni creștine ale partidului perdant. Acest ”diacon” parvenit al postmodernismul își arată incompetența, de parcă mai era nevoie (?!), prin noile idei șoptite de ”Mama”.

”Diaconul gigolo” are la activ ”mari realizări”, parcă nu demult pe axa – iarna nu-i ca vara – arunca precum Duhul Sfânt peste creștini, o propunere de a sancționa jurnaliștii ce publică informații neverificate. ”Mister gigolo”, așa se întâmplă și-n Miorița, ciobanii (doi din cei trei) n-au verificat unele informații venite de la ”baciul șef”, aflat din fericire într-o stână-celulă, și au decis să-l sacrifice pe cel înstărit printr-o metodă dură.

Conclavul e fericit că ”Mama” e așezată în amvon și citește versetele fără nicio greșeală (?!), suprimând din start orice atitudine care vine din partea opoziției destul de neexistentă.

Conclavul așteaptă acum ca ”Mama” să urce în sondajul clericilor mondiali și să-și anunțe candidatura la funcția supremă. Preafericita...Mamă! Asta-i bomba ce duce spre reala pierzanie a conclavului roșu.

Nu mai contează nimic. Avemus...mamus urangutanus.

Cu mare dispreț, Pilu.

NESIMȚITA

Putere. N-am aflat dacă este cuvânt sau povară sau de ce nu...organ intern al omului laș. Da, chiar așa, a omului laș. Zilele trecute ”șobolanii roșii” și-au scârțâit al ”nu știu câtălea congres” având ca scop final alegerea ”șobolanului șăf”.

”Șobolanii delegați” îmbrăcați de la magazinele-vizuină, parfumați (nu știu dacă și spălați) au poposit în Vizuina Mare având un singur scop: să roadă tot.

Pare un film prost la prima vizionare, ba chiar și la  a doua, scenariul propus de ”șobolanii roșii” e un copy-paste al congreselor (unii chiar au participat !!!) tătucului ucis în ziua de Crăciun. Cu limbile la fel de murdare, având lașitatea în toate buzunarele, au demarat la difuzarea peliculei ”Nesimțita”.

Film fără coloană sonoră, cu multe ”cadre” în prim plan (!?), ”șobolanii roșii” au urmărit nesimțirea pe micul și marele ecran al congresului.

”Șobolanii roșii” au uitat de marele succes electoral de la finalul lunii lui florar, că dacă scriu MAI s-ar putea ca o altă semianalfabetă să-și vâre limba, la fel de murdară și ea, într-un rol neconfirmat de către cadrele de la servici...u!Dacă până mai ieri acești ”șobolani roșii” erau activi în Daciada sau Cântarea României acum stăteau cu mâna întinsă cerând, cum e și firesc pentru ei, un ”voucher”  ca răsplată a ”vizionării” peliculei Nesimțita.Lacrimile apărute în timpul discursului au înrămat cu succes insucccesul lui florar. Eșecul a fost privit printre gratii de cei prezenți, regretând că n-au furat mai mult din cașcaval.Cantitatea de pupături a fost peste media de la BAC a majorității din vizuină. Chiar și peste a celui mai nevaloros insipid, pardon individ de la ”diridai”. Apropo, cum naiba s-a știut cu 48 de ore mai devreme subiectul de la limba și literatura română pentru elevii de la profilul real? (e adevărat că nu toți elevii au știut, ci cei 3 – 4 elevi ce erau mai emotivi). Asta încă o dovadă a lașității...naționale. Sub deviza - la vremuri noi, tot noi – hai să dăm BAC-ul...să trecem puntea!Revin la filmul Nesimțita și publicul spectator. Nimeni, dar absolut nimeni n-a sesizat lipsa scenariului adevărat. Ocolirea subiectelor sau a temelor reale s-a făcut discret prin împingerea în față a ”limbilor maro” dar – surprinzător – a câtorva huiduieli, discrete ce-i drept, la apariția mogulilor artificiali, creați de sistemul șobolănesc și al naibii de roșu. Asta e o problemă, chiar majoră! Manifestările în afara sălii de spectacole a ”șobolanilor roșii” e vizibilă și-n săli de ”stat” cât și-n cele ”private”. Promovarea, pe baza lașității, a incompetenților e o barieră uriașă pentru toți cinefilii. Astăzi relaționările meschine fac ca toți cei ce profită de ”viitorul roșu” să devină manageri și să-și impună, sprijiniți de slugi la fel de lașe și incompetente, strategiile...bunăstării personale.Am impresia că scenariul filmului a fost pus pe peliculă de comisarul Moldovan, un mare scenarist al ”trecutului roșu”, lăsând să curgă peste publicul laș, pervers și semidoct celebra replică, puțin modificată :”... un fleac, i-am ciuruit...”Pelicula ”Nesimțita” musai să aștepte luna februarie a anului ”douăzeci douzeci” când la decernarea premiilor Oscar nominalizările să nu fie cele din ”plic” ci cele din...celula creatorului.Prost film și proști actori. Asta e, nu toți poți să fie...nesimțiți.Cu lipsă de respect, Pilu!

ȘAMPANIA DE LA ORA ...11

O bucurie matematică pare să-mi arate strategia geometrică și plină de metafore a postmodernismului fotbalistic. ”U” a revenit în liga 2-a, sau în ”B” așa cum cei mai puțin tineri și deloc studenți acum, își aduc aminte.

O tăvăleală pe gazon și bucuria e uriașă. Se aude până-n cer. Gata cu deplasările la Iernut, Triteni sau alte mari localități ce și-au făcut stație pe traseul – statistic al ”Universității” Cluj în epoca marilor realizări. Mi-e dor de ”U” și parcă propozițiile îmi fug de atât dor de povestea Universității. Nici nu știu dacă-i o renaștere (a câta?) sau un declin modern. Habar n-am.

Am văzut câțiva mânji  (pe unii îi știu de când erau șoimi ai patriei) și asta arată viitorul, dacă el sună bine înseamnă că e și...cântec. Doamne, ce-mi plac bețiile cu apă rece! Nu lasă...victime. Trezit din amorțeala ligilor inferioare, dintr-o dată mă văd în fața matinalului de la ”unșpe”. Da, sînt mândru că sînt contemporan cu oameni de toată isprava ce au reușit să aducă ”Universiteatea” Cluj în ”B”.

În tot acest vas de nostalgii suporterul a fost singurul în alb și negru. Doar El. Dialogurile sau ”ideile nespuse” n-au ce căuta în jurul suporterului. De la confetiile lui 80, la coregrafiile de astăzi, arată că doar El a rămas în competiție cu...moștenirea. Restul e praf, uneori acest praf e comestibil. Parveniți, veleitari, jegoși dar și alte creații postmoderne sînt peste tot. De la nivelul cel mai înalt la cel mai mic, poate istoria le va crea un bust să-și poată ejacula nepriceperea. Ciudat cât de frumoasă-i petrecerea și tristă mireasa. Dar nu-i nuntă!  Reiau. Tristă petrecere.

Pelerinajul în jurul valorilor mi-a deschis toate fermoarele. Am simțit cum  promovarea îmi dă un cartonaș roșu, caut privirea arbitrului dar văd un ”june-bătrân” și printre dinții plin de ”gol” lasă pentru nemurire un posibil viitor hit. ”Ce mișto e!” Deschid un fermoar (uzat ce-i drept) și-mi bag absolut tot ce nu-i...mișto, de teama ”academicianului”. El e urmașul lui... (dar mai bine nu)

Ce petrecere tristă! Totul e...mișto! Digitalizarea a cucerit. Astăzi competiția pe meritocrație domină societatea, din fericire în amestec cu din păcate nu la noi. Aici nu-i loc de...mai bine. Incompetenți, limbiști și săraci stau la petrecere. Ce petrecere tristă!

Boema începutului de veac e malul opus. Anii aleargă să respecte tradiția, arătându-mi hoțul! Timpul! El e vinovat.  Peste ani și ani, într-un parc mă voi întâlni cu un prieten imaginar, ocupat astăzi cu digitalizarea care-mi va înmâna un bilet la meci. Ce meci? Unul al renașterii și al promovării. Timpul, din păcate cel mai mare hoț. Să nu-mi furi și...Centenarul!

Orchestra își așteaptă dirijorul. Partitura se repetă. Centenarul însă nu!

Hai pa!