TREI PURCELOASE

La toamnă ne alegem, dar nu recolta și poate mergem și la școală, ce-i drept fiecare după cum crede de cuviință. Duduia de la edu punct ro, modestă intelectual și profesional, încearcă să devină utilă (sâc) și să câștige apetit sexual, pardon apetit politic, scuze încă o dată, capital politic pentru noii liberali, proveniți din diferite partide. Liberalii normali au plecat spre Cer, iar urmașii lor au intrat în pesede.

De pe centura traseisto-penalo-obligatorii mă văd silit (uf, mă obligă neamul) și nesilit de nimeni să-mi fac singur semnul celor patru puncte cardinale. Celebra ”sârmă” ce s-a svârcolit printre mațele nu mai puțin celebrei dudui Firea lasă urmări electorale clare: candidat la primăria capitalei. Sârma agitatoare, chiar dacă a  avut dimensiuni reduse pentru legat baloți sau alte operații agricole – chair așa, cine n-are sârmă să-și cumpere – o propulsează pe duduia soție de primar în  polpozișăn. Gabi nu se pierde cu...”firea” și privește acest joc ca pe un concurs propus și corectat de o altă duduie la fel de valoroasă. Anisi și nu mai știu cum, ea zice că-i șefă la învățământ. Apropo, înainte de 90 la învățământ tot un șăf de calibru a avut școala românească! Duduia Gabi îmi reamintește că ea are o țară, acum mai vrea (încă o dată) o capitală. Găbița m-a poftit cu ospitalitea ei de moldoveancă parvenită în țara ei, acum mă inivită (și ce-i dacă n-am buletin de București) să-i răsplătesc ”neajunsurile politice”  alegând-o drept mare cucoană. Sârma ce i-a provocat mari dereglări politice, i-a blocat și succesul literar. După uriașul succes poetic – păcat de festivalul național Cântarea României – muza versificatoare s-a diminuat, cum se diminuează acum șansele ei de a deveni cucoană de București! Nu i-am citit poezia, dar o comentez. Ha!Ha! Ha! Găbiță, tu chiar crezi? Titlurile amenință un succes politic.

Volumul ” O altă lume ” (poezie) și „Țara sucită și-nvârtită„ (carte pentru copii) au din start nume strălucitor. Conținutul este peste așteptări. Volumul de poezie chiar la debut a primit premiu! Premiul pentru... debut. Cartea pentru copii n-a avut același succes pentru că debutul în România e... o singură dată. Păcat, cei mici meritau și ei un premiu. Atenția ta pentru ei a fost evidentă. Peste două mii de creșe, trei mii de grădinițe, școli și parcuri pentru copiii străzii și a parinților derutați și nervoși, au fost doar câteva din realizările tale de mare cucoană. De pistele de biciclete nici nu vreau să scriu. Toți posesorii s-au bucurat de pistele colorate și întinse pe... verticală în nepoluatul București. Ești o mică fufă de Veneția, sau nu, ăsta e numele filmului regizat de Petre Bokor. Apropo, ai habar de sensul... tufei de Veneția? Și acum mă scald în versurile tale, poetă ce ești tu de primăriță capitală. Mă plimbi printre rime, mă arunci peste povești și umbre, ce mai ești atât de excitată poetic încât orgasmul meu politic crește în... sondaje. Premiat-o, explică-i electoratului ce și cum se mănâncă poezia în care n-ai vrut să te arunci peste tricouri, goală fiind, dansând peste băncile mâzgălite. Nu te întreb cum erau mâzgălite băncile pentru că risc să te lovesc cu un adjectiv aspru. Rușinos duduie, dar am o veste bună. Ai ajuns la capăt.

Candidatul ce parcă se află în opoziție tot timpul e liniștit. Marinarul îi ia palme (este obișnuit)  peste ”șușu gol” (îți place nebunaticule?) și rămâne în opoziție încă pe atât. Reinventarea stimate domn nu te-a avut în vedere. În timp poți să-i aduci câte un pahar de ”pepsiglas” analfabetei funcționale de la edu punct ro, s-o ajuți la spălat rufe și lenejerie intimă (te bagi?) prin metode doar de tine știute. Frecarea rufelor poate aduce creșteri procentuale spre disperarea bor-ului. Stimate domn, ce nu înțeleg (încă) cum un matematician de valoare domniei voastre poate să-și bată joc de aritmetica elementară. Concret aritmetic vorbind, dacă ai în mână peste două mii de dolari și-i lași jos, spunând că șaizeci (60!!!) tot de dolari sînt mai mulți ca două mii, cum naiba faci din fotoliu de primar să ”zguduie” capitala, cu Dragnea în arest și Iohannis la Cotroceni? NU înțeleg și basta. Fie vorba între noi cred că n-ai nicio treabă cu primăria, catedra este salvarea ta spre disperarea duduii cu ”pepsiglas” și fuga de răspundere.

Al treilea candidat din sfânta treime a ”bor-ului” politic este călugărul-stareț de la mânăstirea cu nume scurt și prescis: Secu. ”Marinerul” lu mama (tata) mare s-a zvârcolit prin Europa unită și dezbinată și a decis (El a Decis, nu Partidul!) să-și măsoare forțele vizibile și invizibile cu poeta lu pește și aritmeticianul. Cred că ”Marinerul” n-are nici și nici. Rupe și mușcă tot. Versurile Găbiței se vor tăvăli printr-o mocirlă gramaticalo-politicianistică, rupându-și orice literă din cuvânt. Găbița îl va cunoaște cu adevărat pe ”Marinerul” de la Secu! Chiar mă întreb cine rezistă zece secunde în picioare, sau nu mă întreb. Oricum e rușinos pentru ”Mariner” această candidatură. A avut șansa să ofere acestei nații tot. A avut totul la picioare și sub control . S-a ales praful. Acum știe? De ce? Faci parte dintr-un joc și eu sînt obligat să-mi instalez... platforma. Nu mi-a plăcut la Secu... Ție?

Lista candidaților e completă și acceptată de veșnicul candidat: Ion. Ion de la centru. Acum el își linge rănile, sărăcia și trecutul.

Propun câteva operații elementare și... aritmetice:

1945 – 1989 = ...

1990 – 2000 = ...

2000 – 2012 = ...

2012 – 2029 = ...

Atenție la scădere! Aceaste operații (de fapt e una singură) elementare poate să producă surprize. Rezultatul nu este diferență și în acest caz scăderea nu este opusul adunării!

Să-ți fie de bine București! Bună seara, România!

Îmi privesc cartea de identitate și sînt fericit. N-am ”Buletin de București”! Nu sînt obligat să-mi aleg nici ”un purcelos” din cei ”trei purceloase”. Rușinos! Au trecut trei decenii și ”purceloșii”... ”e tot acolo”!

Întrebare simplă. Cu ce am greșit ca peste tot să fie... ”purceloși”? Oare și acolo unde chiar am... ”buletin”? E trist. Fufe, nesimțiți și analfabeți funcționali peste tot și-n toate! Lașitate și blestem dincolo de porțile mânăstirii Secu (n-are nic o legătură cu ctitoria din comuna Pipirig – jud. Neamț). În acest pamflet ~Secu~ este o platformă program pentru națiune! (sâc)

Acest text e un pamflet, personajele sînt reale și candidează. Depinde de alegător dacă pamfletul e pe... bune!

De dincolo și de dincoace de orice operație cu rest, Io.

 

CONDIMENTUL LAȘ

11 august anu’ ăsta. Un oltenaș de tip prietenar îmi strecura picătura chinezească, incluzând aici și șmecheria de dincolo și de dincoace de Jiu, că memoria autohtonă  are viață scurtă. În cele mai fericite cazuri, TREI (!?) zile. Îndrăznesc să-i dau dreptate. De la acea lecție olteano-chinezească au trecut cam... trei, dar decenii!

Privesc calendarul și realizez că au mai rămas 48 de ani până când voi afla ce și cum despre 10 august 2018. De ce 50 de ani pentru un răspuns? Simplu. Au trecut trei... decenii și nu știu de ce a fost (?) revoluție în decembrie 89. De ce? Pentru ce? Pentru libertate? Serios?

În postmodernismul ăsta ardeleano (bag aici banatul și crișana )- olteano – munteano – moldovenesc văd cum plutește umilința, modestia, bunul simț și alte articole vestimentare ale unui om ”aruncat” de Dumnezeu prin... zonă.

Ieri, timp de câteva ore, am luat o carte la... citit și înțeles. Deh, că doar de aceea am creier să gândesc, să spun dar să și scriu că prostul există. Prostia e un duh și nu-și face cuib decât (urăsc acest cuvânt) în om! Reiau textul cu ”cititul”. Îmi cade în mână, total întâmplător o carte a unui individ cu nume de condiment cu origini ungurești. Un condiment ce are la bază ardeiul în amestec cu soarele și timpul. Cred că titlul cărții m-a atras, coperta de fel. Titlul e bun (chiar și acum când regret timpul pierdut)! Intru în lectură precum un scalificator în beton.

Duritatea, calmul și tenacitatea au fost sprijin pentru scufundarea în marea... lectură. Răsfoiesc. Citesc. Scuip. Buricele degetelor se înmoaie. Amprenta, atentă mă atenționează de furt intelectual. Răsfoisem două pagini. Revin. În interiorul etajului meu se întâmplă mici fenomene ciudate. Pauză. Cam spre sfârșitul lecturii, îmi trag un semnal de alarmă. Recitesc prefața. Prefața este semnată tot de autor. Seismul meu interior devine periculos. Singura victimă sînt eu. Încerc să pasez lectura soției mele, dar n-am succes. Ea nu folosește condimente în timpul lecturii. Privesc ceașca ce conține urme de cafea și-mi întâlnesc telefonul. Gata, m-am scos, zic în sinea mea. Trimit două mesaje. Unul unui prieten de tip frate, de fapt singurul ce-l am și al doilea unui profesor, probabil cel mai documentat, modest și profund profesor din țara asta. Întrebare scurtă și la subiect. Răspunsuri identice. Clare și limpezi.

Nu știu dacă acest individ-autor îmi oferă o alternativă spre lectură, însă nu pot să cred că te poți juca cu istoria după bunul plac interior și din portofel, de fapt... viitorul portofel. Am simțit că sînt elevul prezent al unei ore absente de istorie. Deranjul provocat mă obligă să spun în scris că prostul există, prostul gust, prostul simț și prostul traseu. Aceste prostii nasc pui vii (așa am citit cu decenii în urmă în paginile Evenimentului Zilei) iar efectul e unul devastator pentru o nație ce se vrea unită! (dacă se vrea, evident. sâc)

Gloriosul condiment (autorul) nu acceptă lupta intelectuală, refuzul permanent este un semn că expresia cu portofelul nu este întâmplătoare. Pe suprafața ăstei nații sînt multe astfel de condimente, mai sînt și ciobani mioritici, anonimi evident, iar efortul de tip scop este clar. În viitor, de acord, dar fără identitate!

E trist, stimate domnule ”condiment”, respect efortul intelectual dar vreau și am reușit să vă elimin din suprafața mea! Dumneavoastră existați dar nu aveți identitate națională. Ce naiba, doar asta ați vrut!

Scîrbă pentru mine este substantiv, pentru domnia voastră este un mod de viață.

De dincolo și de dincoace de România Mare, eu, un român normal (așa cred).

Motto personal: ”nu fugi de prostie, fugi de lașitate”

CE FAC?

 Ce fac și încotro mă duc, par două întrebări de(s)prinse dintr-un interior de hotel prăfuit, cu amintiri triste și ”ferești” moderne. Da, chiar așa, ce fac?

Cititorule te invit la o cafea, pe care o ”șuetăm” până la epuizarea faptelor. E banal, obraznic de banal să areți cu ”deștu” înspre și spre, de aceea plec și aplec asupra șuetei un bun simț, cel al... copilăriei. La firescul salut al dimineții, la joaca până la epuizare sau la inepuizabilul ecou provocat de mama și tata amintindu-mi ca ”azi e deja... mâine”.

Privesc fețe gri, capetele sînt (a)plecate, oamenii triști lipsiți de orizont. Brusc mă privesc pe mine, poate îmi impun acest peisaj în fața mea. Nu. Peisajul e real. Există gri! Copiii sînt liberi, n-au lesă dar ”simt libertatea” lor în ”șueta directă” – ”bă, ți-am spus că n-ai...”  - ”tu nu vezi, ești...” – ”semeni cu... că daia faci așa...” – acestea nu sînt chestionare milițienești, sînt îndemnuri pentru viitor, ca copilul (cacofonie acceptată de acest text) să prindă drag de tot și toate. Sâc.

Din acest, hai să-l numesc ”deranj pentru viitor”, se nasc copiii ce vor construi sensul, originea și direcția acestui vector numit simplu: România!

Dacă astăzi sînt contemporan cu prostia politică și pot nominaliza  – deschid o paranteză - (n-am nicio treabă că-i de stânga sau de dreapta pentru că ei habar n-au de așa ceva dar mă văd obligat să încep cu două muieri): 2vd (veorica) , ani+și+a (anisia) de pe lângă catedră, lucovid 19 și 20, marinarul, muierea cu mai mulți bărbați, bărbatul cu mai multe muieri, pasul făcut pas cu pas, mitralieră, penalul și hoții, securistul (aici e drept – ”e cam mulți” doar el are porecla), moșu și lista poate fi completată (nu complectată cum ar crede tuta asta de la educație) – închid paranteza – mă văd obligat să-mi reamintesc și să-mi trag ”o mamă de bătaie” pentru lașitatea mea.

Înțeleg că în toamnă prostia (mea) politică mă cheamă la raport, adică la  alegeri. Să-mi dau cu... șansa. Am avut alături un prieten-frățior (era mai mic dar mai mare ca mine) și ne ”șuetam” ore, zile și chiar secunde politice încercând să vedem luminița de la capătul tunelului, înainte ca să apară ca expresie, încercam să devenim oameni înainte ca expresia ”... ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foști comuniști...” să existe sau încercam să fim normali în... continuare. Mă încheia de fiecare dată, ca-ntr-un joc de șah, cu teză ce nu poate să fie corectată de nimeni și de nimic. Când era la mutarea finală mă apela cu ”Artimoane” sau ”Sofocle” și grăia: ”...problema nu e că dracii nu sînt negri, ci că îngerii nu sînt albi...” și regele era mat! Din păcate el a alergat spre o cursă a Cerului și a ajuns să fie deasupra tuturor...

De aici pleacă șueta. Te minte preotul, te trădează dascălul, te minte vameșul, te minte... părintele! Și atunci nu-i decât (doamne ce urăsc acest cuvânt) un pas până când mint și eu. Și am făcut acest pas. E drept că nu pas cu pas cum scrie unul și altul.

Duduia de la edu punct ro responsabilizează ”boborul” mai puțin ”liberalismul” personal.

text imaginar real - Să facă și să dreagă ăla, să decidă și să răspundă și apoi vin eu ca o țață și explic de ce mere treaba prost, nu înainte de a arăta și cu deștu. La plăji fără distanță socială, doar în clasă! Pentru că îi loc destul în clase, câte un metru între elevi până când dascălul ajunge să fie în afara clasei. Să vină părinții la ore, fără acceptul lor notele să nu fie date. Cine-ți cunoaște cel mai bine copilul la școală? Părintele! Cine-și cunoaște mai bine copilu ”pe plăji”? tăt părintele. Păi dacă ”tăt părintele” e peste tot, cred că e nimerit să se înființeze un minister. Noi locuri de muncă, șomajul scade și pesedeul moare de ciudă că sîntem mai buni. Din două palme peste mână duduia își revine din liberalismul personal. Intră în comă politică. Adică face ce spun...  aparatele.

Iar aparatele ce spun? Aparatele îi dau oxigen politic candidatului independent la primăria bucureștenilor, bucureșteni ce-i aplaudau pe mineri în iunie 1990 pentru că au venit cu trenuri speciale, nechemați de nimeni, să planteze panseluțe! Pot să aplaude și acum pentru că nu unul, nici doi ci au trei candidați de tot rahatul. De ce rahat? Musca trage la... zahăr. Duduia de la edu punct ro este întreruptă din când în când de altă duduie, la fel de capabilă și de imaginară, cu apelativul ”taci fă, că acum io zic”. Și zice! Este obositor de inteligentă politic. Așa că cititorule, te-am ”amenințat” prin text ce și cum despre minciună! – textul imaginar real e la final.

Închei brusc acest pamflet, că musai să mă țâp în apă, canicula îmi provoacă un disconfort politic absurd și devin un taban, dacă mă înșurubez în jurul expresiei ”iute ca oțelul”, dar cu distanță socială față de un samurai. N-am nici cultura și nici...

Îmi place trioul de la București, chiar mă gândesc la un... flotant!

Închei cu o întrebare. Ce fac?