MIZERABILII

 Am intrat definitiv în istoria (eu sau tu, chiar nu contăm) nescrisă și atât de mult mascată mai ales în aceste decenii postcomuniste în care toată acumularea și-a găsit… sfârșitul. 

Nu trântesc date statistice spre anulare, dar era să-mi trântesc televizorul (și al naibii a fost scump) de toți pereții (era doar unul) pentru că el era… acolo. În fața mea.

Ciudat în fața lor erau… kosovarii. Gata, te-ai prins e vorba despre dubla România - Kosovo, la handbal masculin.

Cu ceva vreme în urmă (cred că în primele două luni de mandat, de primul mandat) m-am întâlnit cu Alexandru Dedu. Era interesant și interesat de handbal, ce naiba avea experiență în combinata româno-spaniolă în handbal, un fel de trecut și prezent, atunci evident.

Mi-a explicat ce și cum, dar mai ales cum va arăta handbalul în România. L-am crezut și mai cred și astăzi, doar că astăzi eu mai cred doar în handbal.

Nu mai spun și nici nu mai scriu nimic despre relația mea cu președintele federației. Nu are rost, pentru că îmi aduc aminte și acum de “anticamera” de la hotel „Napoca” (n.n. Cluj - Napoca) și dau pe… dinafară. Tac. Ajunge!

Duminică seara (n.n. 14 martie) echipa națională a reușit să șteargă tot ceea ce a fost frumos în această disciplină sportivă. “Naționala” a pierdut partide la kilogram de-a lungul… statisticii și nu numai la handbal, dar umilința înfrângerii a fost uriașă. N-am fost atent, dar la începutul partidei imnul a fost doar fundal sonor și atât. S-au “deșteptat” atât de puternic încât au reușit să piardă 3 (trei) reprize din patru cu marea echipă a statului Kosovo. Ce stat? Ce Kosovo? Am privit de două ori site-ul “domnului cu mănușă și trabuc” și nimic despre statul Kosovo. Ura! Înfrângerea nu apare în statistică, statul român nu-i recunoaște de handbaliști pe kosovari. Ne-ați bătut dar degeaba!😂😂😂 Misiuni diplomatice în Kosovo… nu avem, deci și prin urmare ne-au bătut kosovarii precum teroriștii în decembrie. Kosovarii ne-au ucis la cinci goluri diferență, teroriștii au tras, dar nu i-a văzut nimeni! E bine, domnule Dedu. E bine, când dușmanul e imaginar.

Despre evoluția celor aleși? Cititorule, tu ai auzit de “belengher”? I-a durut în belegher și mai mult de atât, acum regretă. Sînt triști și dornici de un cutremur cu Suedia. Vor cuceri Suedia! Simt a altă abordare în fața vicecampionilor mondiali. Seriozitatea și dorința de masturbare handbalistică e una de invidiat. Vor ejacula de la 9 metri cu peste 150 km/h, scuze mă credeam la un film porno, vor arunca cu peste 150 km/h la poarta suedeză. Deschide! Mai vreau un mandat! Mai trăiește handbalul, deci mai vreau!

Lăsând gluma la o parte și sînt mai serios ca echipa din Kosovo, nu Dedu a distrus handbalul, nu Belu a distrus gimnastica, nu Covaliu a distrus scrima, nu Petrache a distrus rugby-ul, nu Gușă a distrus judo-ul, nu Lipă a distrus cantoajul! Cititorule să fii liniștit că nici tu n-ai distrus sportul. Nimeni n-a distrus nimic. Ce a fost bun s-a terminat și nimeni n-a mai… “sămănat”.

Tristețea înfrângerii de duminică e rușioasă pentru că a dispărut identitatea națională. Pe acest câmp al incertitudinii jonglează băieți și fete, iar sportul plânge. În învățământ se alocă mai puțin de 3% din PIB. În cercetare e zero și ceva.

Copiii fug de sport. E trist nu pentru acum, ci pentru viitor.

Rușine Dedu! Rușine jucători. Strategiilor din sport priviți la strategia Portugaliei în handbal. Calificare la JO de la Tokio!

Ciudat, la un turneul final din 2022 se califică 24 de echipe din Europa. ‘“naționala” după “succesul kosovar” spune adio, adică se califică cine vrea, noi nu… putem. Rușine Fortuneanu. Rușine jucători!

Propun să declarăm război, ne lăsăm cuceriți de kosovari și atunci plecăm cu Dedaj și Jupa la atac.

Umilința de duminică poate să devină un scenariu de film,  nu numai avortul (n.n. 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile) merită să fie răsplătit în post comunism, ci și umilința. După patru titluri mondiale merită un film cu o multitudine de regizori. “Ce-am fost și ce-am ajuns”.

Începe măcelul. Tadici strigă “hoții”, hoții strigă “tadici”, vine la interval Buceschi și pe rând toți antrenorii. O luăm de la capăt. Până când? Până la final!

Rușine tuturor, chiar și mie. Am ucis un sport… național!

 

SPORTUL PUNE BOTUL

Sport în România?

Da, dar nu oricum. 

Acest test (se citește text) s-a vrut un pamflet, dar pentru că nu stăpânesc acest gen literar-agricol, mă opresc la un mișto dintr-un post modernism nevirusat. Nimic nu mă provoacă la vreun regret, chiar nici banala amenințare în care mama are un rol determinant și neobscen. 

Zilele trecute îmi plimbam amintirile pe malul Arieșului. Era un dialog ușor umed. Fiecare încerca să-și “scuipe” interlocutorul cu respectul facerii. Fără durere, iar dacă era“hlizitul Dani-boy”, desigur fără… suspinare și întristare.

Sportul este și rămâne un substantiv. Acțiunea lui nu-l transformă în verb. Sportul e precum floarea pentru femeie sau “una mică” pentru masculul din tine. Da, te-ai prins, este un colet… competițional. Se livrează… dar plătești. Uneori te bucuri, alterori te transformi într-un opozant deloc discret. Cuvinte, atitudini sau alte “dedesupturi umane” răvășite peste tot, uneori chiar cu înverșunare.

 

De ce această întrebare? 

Sport în România?

Pentru că uneori sînt viu. Au trecut trei decenii (și vor mai trece) peste toate râurile ce curg la… deal. Aici “nivelul mării” e identic  cu “nivelul muntelui”. 

Aici? Este un loc ce uneori l-am crezut binecuvântat, iar alteori l-am crezut rai, dar de fiecare dată mi-am dat seama că  binecuvântarea este să fii în… Rai! Acum “aici” înseamnă… România. 

 

Sport în România?

Probabil. Îmi aduc aminte că în manualul de istorie m-am întâlnit cu viile lui Burebista și trucurile lui Neagoe Basarab. Ei au practicat “scrima” cu sacrificii clare pentru a dobândisuccesul în sport, chiar dacă nici unul n-a trecut prin fața torței olimpice. Ștefan cel Mare (mare și-n altceva, aici Vrâncioaia e martorul) a “tras cu arcul” dar nu la țintă, ci la… mănăstire. Sau mânăstire? Au fost încercări discrete de “ștafetă” pe distanțe lungi și foarte lungi, dar de fiecare dată “ștafeta” s-a rupt. Ce-a mai recentă dezamăgire a fost în luna a opta a anului 1944, când s-a încercat organizarea unui turneu pe teren “neutru”, dar ceilalți “neutri” n-au fost de acord, dar totu’i cam în perioada interbelică, atunci s-a pus baza unei nații cu sportivi. Din păcate s-a stabilit și… durata. Păcat.

 

Sport în România?

Nu pot să-mi dau seama. Zilele trecute o expresie a tulburat liniștea propriului interior. Un mare conducător din “folBal” arunca spre nemurire hitul “mai ceva ca pe vremea noastră”. Hop - țop sau tik - tok, asta dacă vreau să fiu înțeles de… noua generație.  Maestre, păi cum? Musai să fac o precizare. Nemulțumitul (mare maestru conducător) era nemulțumit de jegmăneala din sport. M-a surprins. Hoțul strigă…. hoții! S-a furat din prima zi. S-a furat și când dopajul și-a făcut debutul cu toate că toți (!!!) știau. Public - sportivi - media. Toți! Tăcerea înseamnă complicitate, nu neutralitate! 

 

Sport în România?

E posibil, dar nu sînt singur, pardon, sigur.

Retrăiesc emoții inexplicabile. Răsfoiesc cu grijă o revistă (n.n. Sport) în care limba română se desfăta în toate articolele și ce e ciudat, mai în toate disciplinele sportive. Pe alocuri câte o poză aranja articolul “ca-n Occident”. Cu aceiași grijă răsfoiesc o altă revistă (n.n. Sport și TEHNICĂ) și caut să înțeleg “espresia” conducătorului nemulțumit. (mai ceva ca pe vremea mea). Simt un echilibru perfect între sport și școală, o balanță ce n-a vrut să… balanseze nici o acțiune. (e corect scris așa nici o)

Sportul era un mod de viață, acum modul de viață e “șopingul”. Nu ne-am vândut țara, am dăruit-o!

 

Sport în Romănia?

Da, dar cu mască!

În post modernism sportul, dar mai ales performanțele în sport s-au diminuat precum PIB-ul la învățământ, sănătate sau cercetare. Răsfoiesc cu discreție dex-ul de teamă să nu deranjez sensul cuvintelor tipărite. Ajung, fără dificultate, la cuvântul performanță. Acolo. Surpriză uriașă. E tot substantiv așa că acțiunea poate să dispară. A dispărut! Succesul în sport pare a fi unul strict legat de gramatica limbii române, de aceea nici politicul n-a excelat dându-și frâu liber spre substantive noi. “Succesuri” în sport! E clar, gramatica e obstacol!

 

Sport în România?

Evident. Nici o masă fără pește, de aceea propun ca sportivii să fie premiați cu “tocană cu legume” și “pește”. O masă echilibrată pe “succesuri” olimpice e chiar vitală, atât masa cât și nota de plată. Performanțele în sport s-au diminuat atât de mult încât ele și-au cerut transferul spre alte țări, altminteri nu-mi explic de ce lipsesc trofeele din țara asta. Am înțeles că la handbal, după patru titluri mondiale, am (au) ajuns egalii celor din Kosovo. Volei? Mai există volei? Probabil, darnumai în dicționar. Sînt rău, poate chiar rău intenționat și acopăr succesul celor de la scrimă (n.n. titlu olimpic echipa de spadă feminn - JO Rio - 2016) sau “îmburdatul inamicului” a celor de la judo sau “trasul ramelor” a celor de la canotaj. E puțin, e exagerat de puțin. 

 

Sport în România?

La cum se vorbește, am devenit, dar nu eu, campioni mondiali. S-au strecurat pe la jilțul conducerii chiar și sportivi, dar degeaba. E greu chiar și pentru Hagi să înțeleagă că una-i una și alta-i… alta. Pele a înțeles. Alții nu! Tot gramatica a fost de vină? Promisiuni și strategii, minciuni și frecărăi de mentă sînt doar două dueluri din sala expozițiilor.

 

Sport în România? 

No bine no. (musai să implic și molcomul în sport)

Recent am aflat că s-au construit în România 400 de săli de sport. Am înțeles că a fost un pariu cu implicări… mercedesiale. No bine no, dacă s-au făcut, hai să mă… în ele. (în doar 300, ca spartanii).

Când se fac pariuri pentru 400 de bazine?

Când se fac pariuri pentru 400 de școli?

Când se fac pariuri pentru 400 de spitale?

Când se fac pariuri pe meciul de handbal de săptămâna trecută? Pardon s-a făcut! Scuze.

Când se fac pariuri pentru meciul de bashet? No bine no, te bagi aiurea? (e glasul ecoului). Fix pix și-n sport, ca-n vaccin. S-au băgat alții pe liste. Patroni arestați și dintr-o dată oameni de cultură. Scriitori, apoi liberi. 

 

Sport în România?

Poate dar în altă țară. 😂😂😂

Strategiile le știu toți,  chiar și cei obosiți, iar apoi apare ciudățenia. Șoselele sînt asfaltate cu gropi și milițienii înlocuți cu polițiști. Atât.

 

Sport în România?

Stai pe curul tău. Inerția actuală nu este sport! Discutăm peste 5 ani!

 

Sport în România?

Regula de 3 simplă. Această egaliate se aplică și azi. Se bazează pe egaliatea produselor… dar pe diagonală.

 

temă pentru acasă.

(am rotunjit cifrele)

Franța 70 mil. poluația​​​România 20 mil. populația

Judoka: 1 milion​​​​Judoka: ?

 

Vorbim peste 5 ani.

M-am săturat de atât sport de performanță în România. Ciudat este că sportivul este… vinovat într-o țară de vinovați.

M-am săturat de atât adevăr și manageri sportivi. 

Ajunge. 

Campanii murdare (mai ales în presă), strategii de sabotaj și alte matrapaslâcuri mioritice de tot rahatul aduc sportul ca un organism viu la muzeul… Antipa (n.n. Grigore Antipa, naturalist)

 

Sport în România?

Hm. Stai să vezi.

O fostă sportivă (uriașă) a spus cu subiect și predicat (deci tot gramatica): “sportul nu poate merge așa mai departe…” (și a mai spus…), așa că “fâsul” actual de pe jilțul sportului românesc nu numai că-l mută la “Antipa”, dar închide și… muzeul.

 

Sport în România?

Da, dar în altă… țară.

 

motto:

“Cunoaște-ți dușmanul și află care este sportul lui preferat” - Nelson Mandela

 

VOCAL - BESTIAL

             De-a lungul istoriei s-a târât prin manuscrise și nu numai, dimensiunile lui Ștefan cel Mare. ”... mic la stat, mare la sfat...”. Aceste dimensiuni se pare că unii le preferă ca model. E adevărat că lipsesc faptele de vitejie. Curajul. Aici și acum e vorba despre un individ mic, chiar foarte mic și vizibilitate puțin în creștere. Simt că ”centrul” a acceptat puțin defilarea individului: Emil Boc.

Cu mulți ani în urmă, când fostul comunist își ștergea cu sârg balele la Conferința Națională a PCR și își sprijinea destinul în viitorul UASC (”știe” băieții ce înseamnă) și împingea poporul spre cucerirea socialismului, el, ”uriașul mic” încearcă azi să devină vocal și... atenție, prezidențiabil! Da! Nu se vorbește clar, ci este o opțiune a foștilor comuniști acoperiți în postmodernism ca pediști și în progresism de... liberalism. Kkt.

Plin de umor și de cascadorii ciudate (îți reamintesc isprava de la emisunea lui Andrei Gheorghe) cât o căzătură l-a propulsat până la fotoliu de premier. A fost un parlamentar guraliv, a criticat până-n rărunchi fostul șef (mă refer la UASC Cluj), a criticat și făina albă, ce mai, a criticat chiar și pe Albă ca Zăpada. A urcat pînă-n balconul revoluției pentru... poză.

Anii de glorie comunistă 87-89 nu l-au mulțumit pe crescătorul de gâște și primar de cinci stele (mai mult decât colonel) și hop țop în partid. S-a proclamat democrat. De la înaintarea societății multilaterale dezvolate la înaitarea mea (lui) în... aceiași societate, dar post modernă. Fără tovarăș. Aceleași apucături și atitudini, dar cu... domnie.

Bătătorul de tobe sau dubașul s-a transformat din propagandist în anticomunist. Brusc. Gura nu-i mai pute și pe picioare s-a spălat. Gâștele copilăriei au murit și lucrările din bibliotecă au... dispărut. 

Elogiile ”gândirii lui Ceaușescu” s-au lovit de un dig cu... mască. Unde mai sînt kkturile scrise și gândite de tovarășul Emil Boc? Cine are curaj să le arate acum? Creatorul statului paralel și perpendicular peste haos? Cine? ”Creatorul” revoluției lui Sergiu Nicolaescu? Cine? ”Creatorul” revoluției lui Ion Caramitru? Cine? Tu, cititorule? Să fim serioși.

Azi cine lucrează la propagandă e premier, director dar și șantajabil. Simplu. De aceea a devenit din nou VOCAL fostul utecist. Daia. I s-a dat voie!

Fostul omul politic de stânga, acum un celebru politician de dreapta îți plimbă inteligența filosofică așa cum poate și cum știe. ”lupta dintre bine și rău” sau ”scurt circuitul contradicțiilor” în epoca de aur revin în actualitate. Epoca de aur s-a transformat în epoca de jaf, iar contradicțiile fac parte din viitorul națiunii. Cu cât limba e mai murdară de kkt cu atât bei mai multă apă. Poate dispare gustul de sărat. Ești victimă, domnule Boc? Mai cunosc foști comuniști ce și-au uitat trecutul. Apropo îți sînt colegi de partid și foști... șefi. E chiar fost... ministru și chiar fost... rector. Fost... comunist, fost... țărănist și acum fost... liberal?

Ce a spus Nicolae Iorga, tovarășe Emil Boc? Îți reamintesc doar două idei ce le-ai părăsit înainte de a da vacanța.

1.    ”un popor care nu-și cunoaște istoria și eroii, e ca un copil ce nu-și cunoaște părinții”

2.   ”istoria îți bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se”

Vizibilitatea cu sunet de acum nu este merit divin. Cunoștințele precare despre economie le-ai avut și le ai chiar și acum de aceea Dumnezeu și-a luat mâna, dar post-modernismul atent nu te-a lăsat să alergi pe dealuri după gâște și cai roșu-alb-verde. Orgoliile și pretențiile sînt direct proporționale cu mărimea ta naturală. Mici! Totul e mic. Jocul este identic.

Mă întreb dacă peste ani și ani, un mare pupincurist sau lingău de europarlamentar sau nu, îl va descăleca pe Mihai Viteazul din fața cinematografului ”Florin Piersic” și te va înscăuna de dragul istorie. Călare pe gâscă citind din una din tezele tătucului. 

Am o curiozitate tovarășe primar. Prezidențiabilul vede în roșu, galben sau albastru... regionalizarea?  Mai zilele trecute urlai că totul se întâmplă împotriva țării, se vrea o regionalizare politică, aruncai cu ”acid” spre victoraș, la fel ca tine un premier ”susținut” de incompetența economică. Oare acum merită să ”cadă” guvernul de dragul regionalizării? Mira-m-aș de tovarăș că răspunzi eficient.

Coane, bănuiesc că ai auzit de Tudor Mușatescu, de aceea te invit ”pe Titanic vals” să naufragiezi în lectură și să simți aforistica autorului: ”lașitatea este sentimentul care n-are nici măcar curajul să spună cum îl cheamă”

Am curiozități masculine. De exemplu, ce rol au jucat gâștele în povestirile istorice, de ce păunii nu zboară și ce a dorit să sublinieze Lebowitz când ești la un pahar de vin. Citat: ”oamenii mari vorbesc despre idei, oamenii medii vorbesc despre lucruri și oamenii mărunți vorbesc despre vin”. Apropo, am vrut să devin... somelier.

Tovarășe Boc, vă ordon să cuceriți Cotroceniul! Tovarășe Boc, cuceriți Pata Râtul! Stimate tovarășe Boc acolo se bea apă și ea nu... există. Tovărășe Boc acolo se trăiește... dar nu e viață! Sînteți vizibil și acum? Proletari din toate județele uniți-vă! Pesedeul e vinovat! Eu, adică tu tovarășe Boc ești virgin, n-ai mâncat rahat, deci n-ai diabet! Mai du-te-n gâsca țevii unde curge apă și tristețe.

Jos cu ticăloșii! 

ps

finalul e unul clasic. copy-paste. tovarășe boc ignorați totul. N-ai mâncat rahat, așa că n-ai diabet.

citat dintr-un necunoscut:

”nu am deținut niciodată nici un fel de funcție de conducere la nivelul UTVC în județul Cluj și nici pe cea de președinte al Uniunii Asociaților Studenților Comuniști din România, filiala Cluj”

ps2

o poză spre deliciul ps-ului!

 

 

 

 

 

 

FEBRUARIE DUPĂ MAI

 E februarie și nu e frig. E februarie și nu e iarnă urbană. Iarnă-i la munte și cam atât despre februarie. E luna lui post ”gerar”. E... ”făurar”. E lună a purificării, un dans legat de curățirea omizilor. Da. Chiar a omizilor... umane. Tot ce dăunează recoltelor musai să fie distrus, de aceea oamenii mici se ocupă de bârfă, iar cei mari se ocupă de jaf. Spiritul de echipă domină curățenia din târnaț. Târnațul este o rudă mai mică a cârnațului pus pe rudă la uscat și zvântat.

Am auzit, mai mult prin Ardeal ce-i drept, un blestem ce-mi provoacă teamă dar și priviri peste umăr, așa ușor în spate: ”arde-te-ar focul să te arză”.

La prima lectură e un mic seism apoi un salt într-o prăpastie adâncă până-n Dacia...nefranceză. Tot pe aici, prin Ardeal, se mai plimbă o explicație cu origini ungurești că vorba ”cu multă  căldură” este sinonim cu ”arde-te-ar focul”. Fals. Ungurii nu fac foc, folosesc plite electrice.

Privind așa spre această lună februarie din primul, de fapt al doilea, an liberalismic-cosmic văd un haos sinonim  cu neputița, dar cu o dorință fantastică de a guverna cu orice chip și peste orice chip. Spijinul națiunii n-a fost un aliat niciodată pentru nimeni și nimic, sprijinul a fost doar atunci când promisiunea era o minciună uriașă. O găleată, un leu sau doi mai mult, o pensie exagerat de specială sau o numire peste rând. Că au fost ”ai noști” sau ”ai voști” același blestem a apărut de fiecare dată: ”arde-te-ar focul să te arză”.

Acum intensitatea focului e... vizibilă. Flacăra pare greu de stăpânit. Pompierii, ce încercă să fie neutrii de fiecare  dată, plimbă apa printre maxilare si o aruncă de la unul la altul, fără ca văpăia să fie afectată.

Cu ceva vreme în urmă o ”flacără” a ucis copii și părinți. Fug cu mintea la cuvintele domnului Octavian Paler.

”...în România mor oameni cu zile...”,                                         ”... în România se petrec crime politice...”,

”... România este o țară fără reguli...”,

”... primul lucru care a fost privatizat în România a fost interesul național...”

Timpul, un mare hoț stimate cititor, oferă secundei răsfăț la fiecare ”tic” și dezmăț la fiecare ”tac”. Egalitatea matematică este diferită de cea juridică, de fapt acolo e cu balanța. Dacă în aritmetică ucizi o adunare rămâi repetent, dar dacă ucizi un individ pe trecere de pietoni ești repetent dar cu suspendare, adică poți ucide indivizi câți vrei dar nu greșești la adunare! Și atunci dacă apare în jurul meu blestemul - ”arde-te-ar focul să te arză” - să nu-l rostesc?

No, puțin plictisit de ploaia din februarie îmi privesc actul de identitate și timpul, același mare hoț stimate cititor, îmi freacă trecutul de mai mult de o jumătate de secol. Mă întreb, în  șoaptă de teamă să nu-mi trezesc pisica (o mare divă apreciatule cititor), ce fac zilele astea. Profesorul de fizică cu mai mult de șase case, atenție nu șase cai, ci șase case, semnează pensionări la 44 de ani. Ptiu drace, așa  bătrân și... pensionar. Bănuiesc că-i pensie din aceea mică deloc specială și pentru handicap. Dreptul unui dascăl de a se pensiona la aniversarea centenarului este o rușine, asta ca o paralelă între paralele și... inegală. Și atunci dacă apare în jurul meu blestemul - ”arde-te-ar focul să te arză” - să nu-l rostesc?

Ingredientele slabe, mă refer la cele vizibile, din aspectul, pardon spectrul (totuși e un cuvânt inutilizabil pentru avortonii politici) politic și neo-economic (afaceri private cu finanațare statală și cât de multă) au provocat apariția elementelor de natură alterată pentru un viitor incert. ”Penal de Teleorman” este un produs scos pe piață. A prins... dar nu mult timp. L-au... prins. ”Trădătărul permanent”. La început porecle istorice, iar apoi, cu destulă greutate,spre mariginalizare și chiar... uitare. ”Marinarul securist”. Aici a fost multă ipocrizie și ridiculizare. O repetenție definitivă! 4,99 pentru un produs ce costă... 5,00 procente! Ridiculizare scrie pe dosarul maritim. Jawohl! Și atunci dacă apare în jurul meu blestemul - ”arde-te-ar focul să te arză” - să nu-l rostesc?

Marinarul – președinte se aruncă cu declarații spumoase ce-i fac balele vizibile chiar de la... Anvers. Mister șuviță se joacă nefolosind regulamentul. Faultul este înlocuit cu șpaga,  iar hențul în careu cu capacul din baschet, asta dacă joacă fotbal, dacă e la box, atunci e simplu o eschivă și apar directele precum dosarele. KO dintr-un croșeu. Îmi reamintesc vorbele pătrunse: ”... lichelismul în politica româneasă a ajuns la culmi. Eu nu am mai văzut o asemenea degradare...” – chiar serios?

Am  așteptat ca ”reformismul” să miște masa nației, destul de inertă. Am aștepat să existe suflete în detrimentul alegătorilor, am sperat ca timpul, același etern hoț, să-și valorifice ”tic-tac”-ul în mod miraculos. Așteptarea asta ”din mers” n-a ținut. Experimentele economice, politice, administrative au fost total împotriva existenței. Ce spunea despre privatizare domnul Paler? Eu am fost complice la acest  genocid! Și atunci dacă apare în jurul meu blestemul - ”arde-te-ar focul să te arză” - să nu-l rostesc?

Ludovic al nu știu câtelea spunea: ”statul sînt eu”, iar dacă ești uituc pun la dispoziție varianta originală: ”l’etat c’est moi”. Acum, azi, aici avem vreun cardinal? Vreun Richelieu. Există un ”cap” (un singur cap) pentru a controla... joystick-ul? Duduia din Roșiori? E mult să fiu atât de naiv, să cred că vreun director numit politic e apt și un premier ”descoperit” e fals? Nici pe departe. Noul liberalism e vechiul socialism. Victime și complici în același timp. Eu? Victimă? Da. Eu? Complice? Da. Îmi reamintesc replica plecată spre nemurire a actorului Gheorghe Dinică. - „... fraților cu toții am mâncat căcat, doar că unii au cerut supliment...” - Și atunci dacă apare în jurul meu blestemul - ”arde-te-ar focul să te arză” - să nu-l rostesc?

Am rămas propriul meu complice. E trist. Pare un joc de-a șoarecele și pisica dar e mult mai complex. ”E unii deștepți” ce profită de ”vacanța mea școlară”. Tranșeul musai să fie săpat și săpătorul sînt... eu. Unul musai să lupte și acela sînt... eu. Unul musai să piardă și acela sînt... eu. Și atunci de ce să nu blestem? Cine-mi oprește... tradiția. Cine-mi ia din teritoriu? Cine? Cine mă? Zi, până nu te tai. Astea fiind doar câteva întrebări de relaxare înainte de sacrificiul suprem. Moartea! Și atunci dacă apare în jurul meu blestemul - ”arde-te-ar focul să te arză” - să nu-l rostesc?

Tac și dispar din text spre disperarea statului paralel freca-mi-ar blestemul să mi-l frece. Lovi-l-ar bomba să-l lovească. Ajunge! Nici virusul, dar nici vaccinul nu poate salva această nație! Acum e o părere, peste câțiva ani o... certitudine!

 

 

 

 

2021

 motto:

“Doar două lucruri sînt infinite: universul și prostia umană, și nu sînt sigur de univers”

sau

”Două lucruri sînt infinite, universul și prostia, însă nu sînt sigur despre primul”

Albert Einstein

 

La bună recitire și să-ți bată vântul din pupa casei tale om virtual ce ești. Să-ți curgă bogăția peste sărăcie și herpesul să se usuce, la fel și invidia, ba mai mult să fii mândru că ești român. Încă.

Am mai răsfoit un an. Arhiva lui este prăfuită. 

Deja? Of, nici trecutul nu mai e ce a fost. Splendid.

România modernă are hotare. Se întinde cât un teren de “folbal”. De la întunecatul Colț...escu la țiganul de Șumu...escu. M-am jucat de-a hotarele într-o regionalizare de tip global. 

Noi papagali au depus jurământul, promițând că vor deveni lei, apoi, dolari și euro. Se vor pișa pe mine ca înaintașii lor. 

Ninge. Omătul se topește cu viteza lașității celor mulți (sau puțini) lăsând să curgă lichidul în paharele de plastic. 

Identitatea națională, știu că unii se întreabă ce-i aia, se joacă la marginea terenului făcând semnul celor patru puncte cardinale spre disperarea “marinarului de tomis” (cel din bor, nu din navă) așteptând învierea forului ce l-a umilit pe Colț...escu și urmărit pe Șumu...escu. Identitatea națională a fost ucisă. La îngropăciunea ei absența era evidentă, ce naiba doar mă numesc laș...escu. Timpul, singurul martor tăcut al evenimentelor, râde la o cafea alături de altă victimă sigură. Suveranitatea. Oare ce-i aia se întreabă elevul școlii post-comuniste. Mai contează un răspuns în plus sau în minus? Nu.

Astăzi văd o altă victimă. A fost ucisă școala. Să întreb elevul dacă “mai vrea” să fie... elev? “Spațiul” virtual face victime. Ucide și râde. Mănâncă plastic și cacă… bio. Fraierul e mort. Noroc că tot ce am scris e un vis lipsit de adevăr și cam atât.  Parcă m-am obișnuit cu… visul.

Trec la realitate.

Brusc sau hodoronc-tronc.

Ce să vezi, aici dans și voie bună. Parcă-i raiul iadului. Dumnezeu la masă cu interlopii și securiștii. Ce mai, cumpără și vinde. Cine? Dumnezeu vinde? Nu cred. Cui vinde? Ce vinde? 

Ciudat, El dăruiește. Chiar și  Dumnezeu a schimbat spațiul… virtual. Nu mai activează în cer? Dolarul a deraiat puțin, chiar zilele trecute și-a băgat “democrația” în trepidații. Cel mai puternic om din lume (fâs) l-a certat pe cel mai viitor bătrân om din lume (alt fâs) în fața publicului (cel mai uriaș fâs). O lume nebună, nebună, nebună - parafrazându-l pe regizorul american Stanley Kramer - într-o continuă alergare. După ce? Bani? Vaccin? Putere? Mizerie? Interesant nu văd alergători după Dumnezeu. Alergătorul e nedumerit de “absența” divină. Oare ele sînt acceptate? Chiar la întâlnirea de la Davos de anul trecut (n.n. 21-24 ianuarie 2020) s-a jucat cu cărțile pe față(sâc). Parcă a fost întâlnirea dintre David și Goliat. Cine-i unul și cine-i altul? Trump? Thunberb? Cei peste 100 de miliardari? Bartolomeu, arhiepiscopul de Constantinopol. Chiar, ce populație are Constantinopolul? Senzația întâlnirii? Toleranță zero pentru corupție și respectarea drepturilor omului. La aflarea veștii Coldea și argații lui s-au îmbrățișat și au dansat pe teancul de dosare. Liber la prostie, jegmăneală și numiri tâmpite. Chiar zilele trecute am avut parte de asemenea gest.

Totuși ceva mi-a atras atenția în nepandemia de la Davos. 

Citat: “afacerile trebuie să îmbrățișeze acum pe deplin capitalismul părților implicate, care nu înseamnă numai maximizarea profiturilor, dar și folosirea capacităților și resurselor lor în cooperare cu guvernele și societatea civilă pentru a aborda problemele cheie ale deceniului. Trebuie să contribuie activ la o lume mai coezivă și mai durabilă” - Klaus Schwab, președintele executiv al Forumului.

Dacă e ipocrizie e teatru, dacă-i minciună atunci e… film.

Îmi place realitatea, urăsc visurile.

Scarificatorul își face datoria. Urmele superficiale lasă semn de carte istoriei. 

Memoria istorică se joacă cu cip-urile 🤣🤣🤣. Tranzitează hotare uitate, străzi prăfuite și poduri suspendate, așa ca o babilonie rutieră. Milițieni cu atitudini post-comuniste, politicieni cu studii neefectuate dar vizibile în documentele de prezentare, ce mai, memoria e una și deloc. Curvele prind curaj și cu buze moi sărută din putere, jegoșii își dau chiloții la spălat chiar și pe frig, de aceea iarna nu-i ca vara și anotimp ca primăvara, dar tot grupul mă ia la sex. O penetrare ironică cu memorie… internă.😜

Râd și acum din dansul gleznelor apelând la memoria scurtă. Mai zilele trecute un ins sau un necunoscut îmi “ponta” lipsa de caracter. Zâmbesc. Simt de la mare distanță “domful” lăsat de activitățile post-moderne. Mare caracter (fix pix). Lipsa apei și a săpunului uneori (?!) nu e benefică. Roțile sînt cubice, de aceea nici măcar nu vomit pe răbufniri cu gust de kkt.

Revin la lumea reală. Spectacol. Sălile sînt pline de indivizi ce vor funcții. 

Unii le-au primit. Credeam în visuri. Credeam într-o reașezare și nu într-o pierdere de timp, bani și… ani.

În lumea reală există și mize. Nu muze. Mize. Cunosc sau nu (?!) gesturi sau atitudini, pentru că nu pot să-i numesc oameni, ce tac și fac. Asta-i partea imaginară, pentru că imediat după bariera cu viața reală se întâmplă… nefirescul. Acolo e lehamitea. Îți reamintesc cititorule nepăsător (sâc) de salutul omului politic neparvenit? “Bine ai venit în țara noastră”!. Cam așa. Stat paralel, oameni paraleli, idealuri paralele. Punctul comun? Doar moartea!

Creații divine ce joacă roluri, diferite roluri. 

Nu sînt roluri complexe, unde arta scenică, experiența sau calibrul actorului tip decor să fii jucat intens, ci pur și simplu primesc o hârtie dactilografiată de o fufă cu buze moi și genunchi “uzați” cu sarcini clare. Iei de acolo și dai acolo, tu ai asta, el asta. Asta ar fi o banală definiție a mizei. Furtul transpus în rol de jegmăneală.

Un individ ce speră să devină premier (a fost aproape să se întâmple) tace și… face. Cuvântul face nu este sinonim cu “fură”. Contractele cu statul sînt normale, atât ca valoare cât și ca… valoare. Îți reamintesc să-ți “reamintești” cum Trandafir și Patraulea recompensau… succesul. 

2021 rămâne în limitele legale. Tot 12 luni și tot 365 de zile, așa că nu-i pot spune unui an urarea de LA MULȚI ANI pentru că atunci ce se întămplă cu 2022? Tot pandemie?

Pandemie. Am uitat de ea, de fapt pandemia a murit demult, s-a transformat în paranoia. Fiecare știe ce și cum despre virusul creat de Bill Gates, Dragnea și Câțu. 

Nu pot să fac o mișcare și masca îmi acoperă nasul, gura și creierul. De aici totul pare simplu. Cip-urile o să-mi provoace alergie și urmele scărpinării lasă perplex orice dermatolog. Virusul m-a derutat parțial, încă nu mi-a luat pofta de mâncare. Produsele au rămas identice. Sînt bio și ieftine. Carnea are gust, deci măcelarul nu a fost virusat, iar fructele conțin zahăr… dietetic. Ce mai în pandemie e ca la nuntă. Se mănâncă bine, iar când vine “cinstea”... ușcheala, sau plasăm plicul… diminuat.

E bine de mama că n-a întâlnit pandemia. La fel și tata. Ei au fost simpli, pe alocuri obraznic de normali. Ei n-au purtat mască niciodată! (să recitești această propoziție cititorule până când simți… propoziția)

Salt. Trec peste mască și văd nimicul. Mă așteptam la o luptă cu reforma. Ce-i aia? Reformă? Amenințările că e ultimul tren sînt lipsite de semnalul impegatului. N-are steagul ros la colțuri și nu-i nici galben. Pactul cu minoritatea, alta decât cea… minoritară, e un joc de glezne clasic și lipsit de soluții. Excrementele puterii nu acceptă și nici nu vor accepta insuficiența intelectuală. Nu recunosc înfrângerea cum nici republicanul american n-a recunoscut. E simplu. Eu și tot… eu. Jegurile ahtiate după funcții și bani primesc răsplata, dar succesul grupului este… un eșec. 

Nici nu știu cum să-mi regrupez întregul. Firescul a murit. Aștept cu interes scurt circuitul, previzibil, de la vârf și haosul de la bază. 

Umilința primită de marinarul securist a fost maximă la finalul anului trecut. N-a trecut clasa. 

A primit exact cât trebuie să fii primul sub linie 4,99%. Ce dansează “Bombonel”, dar “Mihaela, dragostea mea”?

A fost doar un semn? Trocul a fost semnat? Nu gratii dar nici Parlament. Pandemie? Nu! Paranoia!

Motoarele avionului autohton sînt turate, decolarea e pregătită, pista e uscată, turnul de control veghează, din păcate pilotul a adormit. Încă un zbor anulat. Mama lui de bilet, că a fost ieftin.

Mă opresc. Am obosit și n-a trecut decât o parte și aceea din… ianuarie.

Să fii liniștit 2021. Liniștit.

 

epilog

am oprit brusc acest text. o veste m-a obligat la resetare completă. nu l-am cunoscut cum aș fi vrut, l-am cunoscut cum a vrut. a plecat discret lăsând urmele lui clare pe un traseu spiritual neocoperit și cu răni vizibile. 

ninge și biserica plânge, e un firesc al iernii. iarna biserica plânge.

 

în casa cerului e bucuria vieții veșnice, acolo Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu se va ruga și pentru mine.