HOP și EU (partea a III-a)

De “U” se va vorbi…

La cel mai recent “Hop și eu” am promis o cronică a match-ului dintre Universitatea Cluj și revelația serviciilor postdecembriste, o echipă cu multiplă identitate stradală, cefere 1907 tot din cluj. Dacă mi-aș propune să fiu obraznic cu echipa vizitatoare, chiar și atunci când “are treabă pe acasă” aș parodia tentativa de imn compus pe lei puțini (să nu crezi). Cu nesimțire și deloc aplecați asupra istoriei, vizitatorii, pe lângă faptul că au “cântat” “Țiganii! Țiganii!”, forțează un neajuns de veacuri si anume – mândria Ardealului. Nu știu cât de mândri sunt cei din Ip, dar simt o mică jenă la cur mai ales atunci când ceri milă din postura de laș. 

Revin la cronica meciului. Pe stadionul unde Mircea Luca și Zoli Ivansuc arătau stundenților din tribună ce înseamnă boemie și să fii cel mai iubit din Ardeal – asta pe bune – și nu numai. Tribuna lui “U” cântă. Pleonasm. Undeva într-un colț al autoumilinței câteva jeguri umane urlau: țiganii… (nu mai insisit). Apar echipele. Tribuna ia foc. Imn plin de istorie iși face loc spre Cer.  Luca, Ivansuc, Anca, Adam, Guga lasă poveștile și privesc… pământul. Acolo, adică AICI , universitatea deranjează din nou. Tribuna simte și încep să-i cânte unui individ pe nume de ciufuleală… Bursucul, anumite cântece cu și despre iubita lui mamă. Bursucul nu se simte bine și încearcă o altă echipă, nu cea din cupă, unde a forțat umilința. Tribuna îl simte pe nemulțumit și caută să-i compună un cântec cu și despre originile nației. 

Bursucul s-a arătat nemulțumit și după match, provocând o declarație lipsită de bun simț și jocuri la Viitorul Scornicești. Ediția precedentă a cerșit, etapă de etapă lovituri, cartonașe, ciorbe, prime și tot ce aduce bunăstare nemulțumirii domniei sale și aruncă cu vorbe pline de (dar mai bine tac): “… n-am văzut nici o fază de penalty… ” – cum dracu măi nesimțitule TOCMAI acum n-ai văzut, in rest vezi tot, chiar și lenjeria lui Radu Niculescu de sub perna ta, iar duminică seara erai… neatent. Multă nesimțire stimabile. Apropo, stimabile e de bine.  Tot tu, același neatent spui cu subiect și predicat :”… publicul e liber să facă ce vrea (aici ești murdar rău de tot). E in România, nu? (Aici ai vrut să fii ironic, dar ești măgar). “In România pot fi înjurate oricând toate legendele și făcute praf…” . Aici m-ai tăvălit rău de tot, am aflat că tu ești legendă!  Asta e chiar culmea nesimțirii. Apoi arătând cu siguranță că n-ai reușit să dai de apă, AICI la Cluj, nemulțumirea ta atinge apogeul prostiei rupte din rai și… București: “….eu nu înțeleg cum arbitrul n-a oprit meciul….”.Tovarășilor Petrești nu meciul trebuia oprit ci dreptul la naștere a “legendelor” de tip needucat și parvenit. Singura propoziție cu putere de adevăr din aberațiile tale de tip legendă este: “… numai in România se întâmplă asta…”. Cu asta sunt de acord. Doar AICI se poate fura fără hoț, doar AICI se poate muri cu zile, doar AICI prostul decide și este crezut. Doar AICI.

Revin la cronică. “Studenții” sunt in linia lor, fără curaj și pase concrete. Viteză redusă și exagerat de mult respect. Jocul nu rupe gura târgului, dar iasă actorul principal in evidență. Radu mamii cu cratimă cu tot. ALbitrul match-ului e “omul de casă” a dublei intersecții de patru fără o stradă. Alt fost “om de casă” ajuns acum președinte fără președinție tulbură declarațiile arătându-și virginitatea ca Simona Halep după divorț. Neluțu își freacă și mâinile după match-ul de duminică seara, aruncând spre maneliste cu bancnote, arătându-și potența financiară, administrativă, sportivă, sexuală, muzicală și nu in ultimul rând cea veridică.

Revin la joc. Fault la mijlocul terenului. Boc își roade unghiile, la fel și Neagoe. In teren își face apariția Vasaras, VAR-ul și este 1-0 pentru vizitatori. Tribuna fierbe de istorie. Cântă. Uneori Bursucul este înjurat. Face pe surdul și pe prostul. Tribuna râde. Pauză.

Comentatorii parodiază loviturile. Unii chiar știu limba română. (Mă refer la comentatori). Apropo, comentatorul este personajul nevăzut din televiziune și din păcate pe cale de dispariție. Apropo, foarte multe “Legende” la digi. Prea multe “legende”. NU ucideți limba română iubiți comentatori, altminteri “ajunge-ți” precum Bursucul, vă găsiți lenjeria… dublurii in așternut.

Repriza a II-a

Neagoe schimbă și se vede, dar nu așa de mult cum s-a crezut. Viteza de joc e precum nivelul de trai din România. Pasele greșite precum inflația. Luptă surdă la mijloc, cu un plus pentru “studenți”. Vasaras pleacă, vine Burleanu. WAR-ul tot acolo, inert și fricos. Penalty. A fost clar. Dumnezeu de curios fuge la masă alături de dr. Luca și Guga. Stau la o mică șuetă, Dumnezeu se prinde intr-o horă a râsului pur. Il cheamă pe fiului lui. Era plecat la joacă. Ii șoptește ceva la ureche și începe să plângă. Nedumerit, Zoli Ivansuc il privește pe Isus și spune ce și cum despre România. Isus il privește cu o oarecare ezitare. Abia acum înțelege de ce balonul e rotund și de ce zăpada se topește.

In Cer lucrurile s-au lămurit. A fost penalty. Cerul râde. Doar Petreștii de pe pământ sunt fericiți. Neluțu… plătește. Omul de (cu) afaceri invizibile lasă să curgă lapte din ugerul administrativo-imaginar. Necunoscut de neveste dar cu “diridai” peste tăt, ii arată un deșt lu Emiluț. 2-0.

Tensiunea crește precum prețurile. Un impostor sare in lungime pe tibia adversarului, dar WAR-ul a căzut și criminalul jucător mult mai închis la culoare ca minoritățile (altele decât cea maghiară) de pe la noi este salvat de acest neterminat individ pe nume de ALbitru, Petrescu. Nu se poate dialoga cu armăsarul de ALbitru pentru că este plin de educație și toarce precum pisica. Răspunde scurt și sec: ”ce vrei, mă?”. Intelectualii plâng. A murit fostul președinte al Academiei Române, probabil singurul român ce și-a desăvârșit opera, prof. Eugen Simion.

Match-ul. Cronica.

“Studenții” măresc puțin viteza. Nu-i de ajuns. Vizitatorii au experiență și iși închid ușile precum porțile la un control antidoping sau al blestematului de ANAF. “Studenții” forțează golul, iar el răsplătește efortul abia la final și tot printr-un penalty. Fără Vasaras și Burleanu, Universitea este răsplătită cu o notă de 5, chiar dacă studentul a știut la… examen. Trist joc, triste “legende”.

N-am fost atent la cornere și la statistică dar marea sculă de “legendă” n-a fost prezent la match.

“U” a dominat, a incercat, a pasat, au fost și câteva ocazii. E clar, Universitatea Cluj a pierdut pentru că ea poate să renască, “U” a pierdut pentru că nu știe ce înseamnă “legende artificiale”, “U” a pierdut pentru că nu a crezut că poate mai mult și nu in ultimul rând pentru că “U” e capabilă de orice.

Clubul Universitatea Cluj este o minune intâmplată, este un semn de carte lăsat de Dumnezeu pentru cei ce vor să citească, Universitatea Cluj a fost și este bunul simț al zilei de mâine. Universitatea Cluj a intrat in nemurire înainte de a se naște.

După match-lu de duminică seara, Dumnezeu, evident supărat, i-a invitat la masă pe Dan Anca, Mihai Adam, dr. Mircea Luca și Aurel Guga. Au stat la șuetă până spre dimineață, când dr. Iuliu Hațieganu, fiind la o plimbare prin Parcul Cerului, i-a privit și le-a aruncat o… speranță. “Bucurați-vă, și mâine se va vorbi de “U”.

Gata matchu-ul. Scor final 2>1. De “U” se va vorbi…

HOP și EU (partea a II-a)

 

Am așteptat, dar nu mai era cazul, să mă conving de ce înseamnă nesimțirea și lipsa de fair-play. Finalul lunii octombrie a provocat un mic scurt circuit sportiv la Cluj, orașul de cinci stele și foarte multe microfoane. Universitatea Cluj a fost “ajutată” să-și murdărească palmaresul. La match-uri au ajuns și câțiva flămânzi ce-și scaldă foamea de câțiva ani cu un blid de zamă și o felie de parizer la match-urile din deplasare, de aceea comportamentul “intelectualilor” din tribună (cred au fost cam 347 sau 348 de excremente de prin 907) a fost unul ridicol. Au incercat să distrugă ideea de românism, de onoare, de fidelitate sau de tot ce cuprinde esența unei nații. Au strigat: “Țiganii! Țiganii! Țiganii!” 

N-am înțeles implicarea acestei etnii prin “oralul” unor neisprăviți, lipsiți de educație sau alte neajunsuri postmoderniste. 

Știu că nu cu mult timp in urmă o serie de indivizi au afirmat cu subiect și predicat că acești “neisprăviți din 1907 străzi” au fost ajutați să-și bage in foalele puturos medalii, bani, influență și alte matrapazlâcuri atât de hulite in urmă cu trei decenii și atât de acceptate acum. 

Da, Universitatea Cluj a pierdut duminică seara. Era imposibil alt rezultat. Radu Niculescu este și acum visul urât al profitorului nemulțumit pe nume de fotbalist… Bursucul. Acest individ, veșnic nemulțumit l-a îmbrățișat cu tot cu lenjerie pe Radu Petrescu, alt mare eșec al DNA-ului sau CCA0ului românesc. Radu Petrescu și-a făcut de cap cu vârf și îndesat, s-a acoperit cu VAR până dincolo de testicule, asta să nu urce furnicile. 

Cu un amestec de ridicol și câteva grame penibil, cei ce au profitat de situația economică și administrativă a nației au reușit (oare până când se acceptă umilința?) să jegmănească tot. Avea dreptate Octavia Paler: “… țara asta este jegmănită….”. 

Acum necunoscătorilor de femei, neluțu, marele om de afaceri “curate” fură toba lui boc, altă doamnă din politica autohtonă și “dobălește” la chef unde se avântă toată pleiada nepenală (deocamdată) a nației. 

Apar scriitori, intelectuali rasați și evident o căruță de maneliști, altminteri cum poate ucu să-l invite la tango pe Bursucul nemulțumit. Se plimbă două, trei limbi pe tenul crăpat și fotbalul acestei nații urcă spre… dizolvare.

Universitatea Cluj are identitate și asta deranjează. Universitatea Cluj are istorie și asta doare. Universitatea Cluj are viitor și asta supără.

Hai “U”!

Ps

Revin cu detalii de… joc

 

  

HOP ȘI EU…

A reînceput campionatul. E drept, cam de multișor timp, dar eu fiind de vârsta a doua, pe alocuri chiar de a treia, iar când sunt plictisit chiar de a treia și seara târziu devin milițian ajungând la clasa a patra, pardon vârsta a patra. Reiau. A reînceput campionatul! De ce reînceput? 

Și acum mă explic pe înțelesul meu, al tău și al lor. Al lor? Da, asta e terminația…

E drept că experiența literar sportivă a început să scârțăie odată cu vârsta, elanul literar aleargă de parcă stă, iar deposedările sunt mascate de metafore pline de driblinguri cu jambierele lăsate.

Campionatul a reînceput și m-am lăsat păcălit, chiar driblat. M-am dus după fentă spre bucuria publicului amorțit de alte driblinguri numite promisiuni.

Chiar dacă a reînceput campionatul mă lasă păcălit și cam atât. Numele este unul preluat din lucrările academice ale mai marelui ligii cu “l”, mare și pornit pe drumurile salvării de la pușcărie a neprihănitului fiu. E drept că e criminal, dar dacă justiția nu se pronunță nu-mi permit să-l înroșesc, deci rămâne neprihănit alături de fecioara Maria, Elena Udrea, femeia Ciucă. Of, am uitat de nume. Superliga! La început am crezut că e o poantă de 1, 2 sau 3 aprilie, dar nici pe departe. Superliga e ultima categorie înainte de falimentul pariurilor salvatoare de vieți, interese dar și alte paravane mascate care au cam diminuat sau diluat nivelul calitativ al fotbalului burlenesc de pe aici. Dacă răsfoiesc raftul bibliotecilor din celule al penalilor cu lucrări literar – fotbalistice ajung să cred că offside-ul este o ciorbă, iar hențul este desertul preferat al “copiilor lui Băse”, trimiși la joacă intr-un ferefeu inert și lipsit de substanță.

 

“U” Cluj a revenit in divizia A sau postcomunist vorbind… a revenit in Superligă! Spectaculos! După un duel fratricid, Universitatea Cluj a reușit ce 95% din mine n-a crezut. 95%! Nu e mult dacă spun că cele 5 % nu-mi aparțin nici acum. Cu jucători, mai mult sau mai puțin studenți, de prin toată lumea mare, se încearcă marea cu sarea sau un nedorit măcel academic. Injust, hai că sunt cârcotaș.

 

Mi-am “clătărit” privirea pe unele păreri despre “U” (când spun pe unele să fii sigur că au fost toate, inclusiv și cele nerostite) și surprizele n-au încetat să apară. Și-a dat cu părerea chiar și jegosul, dar și academicianul, ceea ce mă bucură, fapt pentru care jegosul a rămas jegos. E grav când jegosul e ziarist, atunci chiar mă supăr. Dacă n-ai “stil”, stimabile ziarist, lasă-ți mizeria in atenția literelor H și O, știu ele ce au de făcut. Hai la text, m-am lăsat dus de fentă…

 

Patru din patru pentru “U”. Jegosul spune că e rău, grav și dezastruos. Probabil, se poate chiar și retrograda dar jegosul tot jegos rămâne. Fără violență financiară “U” și-a păstrat lotul de divizia B și-n A. E mai convenabil pentru… lăudăroși și iubitori de poze. Chiar și “”piticul atomic” (oare cine e?) se etala prin tribune, ridicându-se pe vârfurile pantofilor crezând că pirueta lebedei este un amestec între Ceaikovski și Reisinger și probabil Linkar il va nominaliza ca antrenor scund, pardon secund. Tăietorul de salarii și probabil cel mai infantil premier ce l-a avut nația asta (mai subțire ca Viorica Dăncilă) se avântă in promisiuni electoral – fotbalistice. Era să plec după fentă și să mă las driblat, probabil chiar și scos din echipă. Avalanșa de dueluri politice a ajuns pe gazon. Trist. Emile, lasă-i in pace! Vezi de gâște!

 

Revin la “U”. La început țintarul m-a speriat, apoi chiar… echipa. Două etape și eram lângă Dumitru Prunariu într-un zbor cosmic. Căutam răspunsuri la O singură întrebare. Ce este haosul? “Studenți” de divizia B se bat cu bugete nepolitice de la egal la egal… remiză. O dublă de 1 la 1 și nu credeam ce văd și ce aud.  

 

Linkar s-a așezat la catedră și a desenat trasee pe înțelesul “studenților”. Nu erau complicate traseele, doar s-a văzut eficiența lor. “Studenții”au încercat să joace, pe alocuri au reușit, e drept că discret, dar au încercat. Pe fecesebiști i-au chinuit, chiar și pe patronul lor, la fel au procedat cu semi universitatea din Bănie, dar de data aceasta “acasă” la Mediaș pentru că “atomic toboșar” n-a plecat după fentă și a ascultat ordinul celor ce l-au uns ca primar! Da, așa-i ordinul alegătorilor. O parte din public râde, chiar și umbra lui Mircea de la Cozia.

 

“… au trecut vremiile acelea, vremi de fapte strălucite,

Însă triste și amar; legi, năravuri se-ndulcesc,

Prin științe și prin arte națiile înfrățite

In gândire și in pace, drumul slavei il găsesc…”

 

Stimabile Eriiiic  Linkaaaaar despre asta este vorba! Nu aștept ca după match să-ți duci “studenții” la faimoasa cremă veche (n.n. untold), încearcă să înțelegi - ideea de U – și apoi totul e perfect, chiar și înfrângerea. Mai ales înfrângerea. 

 

Mirosul de  proști se simte chiar și de lingăi. Limbile murdare încep să nască pui. Mi-e ciudă că aliatul meu, timpul, îmi va da dreptate. Chiar nu-mi pasă. 

 

Traseul celor 12 puncte via: București – Mediaș – Pitești – Mediaș e unul plin de neinfrastructură. L-am ascultat, e drept atât cât am putut, pe unicul Eriiiiiic Linkaaaaaar, cel fără de care promovarea n-ar fi existat. Pragmatic, stăpân pe fente și pasa dintr-o bucată la conferințele de presă, rămâne dascăl și asigură teme de casă pentru toți, public, jurnaliști și chiar muștele dimprejur. Se simte că a trecut printr-o bibliotecă, pare să calce pe urmele lăsate de Ionuț Badea, dar numai… pare. Cele două puncte strânse cu miros de transpirație și iluzie de joc de tip tic-tac (dropsurile) par o avere mică, dar simt intr-o revenire din falsa impresie a traseului solid de până acum. Intr-o Superligă extrem de echilibrată, dar din păcate in jos, Universitatea Cluj e de departe o echipă lipsită de “meseriași”. Chiar nu mă interesează “ț” și “v” stimabile cititor. Meseriașii sunt cei care contează. Steliștii miliardarului au remizat cu necunoscuții din Mioveni, deci și prin urmare… aici e bătaia. Sper că următorul calup de patru etape să fie pe plus, altminteri tot cu două puncte, mirosul trupei suedeze ABBA e din ce in ce mai aproape, chiar dacă “atomicul antrenor secund” se ridică pe vârfuri și se agită precum o muscă-n in lapte, că doar nu in căcat. Prin 2013, nu cu multă vreme trecută, se tăvălea prin fața electoratului cu fața acoperită de o mască perfidă, plângând că… “pe dincolo și pe dincoace”. 

 

Imi doresc să dispară menghina actuală! Doar atât!

 

Ca Eriiiiic Linkaaaaar să poarte “paltonul de Cluj” simt și presupun câteva inaspecte:

1.    Galben-albaștri să rămână la putere;

2.   Minim 6 din maxim 12;

3.   Capul Verde să știe că nu e același lucru cu Capul pătrat;

4.   Experimentele tov. prof. Eriiiic Linkaaaaar să înceteze;

5.   Să încerce indirectă la loviturile de pedeapsă;

6.   Jucătorul 27 să nu regrete că a ajuns… tot la Cluj.

 

Au trecut patru etape și au încercat să joace fotbal. Rezultatul e unul real. Două puncte. Urmează un traseu aproape identic, îmi doresc o dublare a punctelor, in rest să comenteze toți, chiar și jegoșii.

 

Fotbal domnilor, fotbal!

 

  

OMUL FĂRĂ DUȘMANI

 Dumnezeu e om, cu bune și cu rele, cu bunătate dar și cu sfințenie. Face de toate și la un moment dat obosește, așa că om fiind, și-a luat o zi de odihnă. Da, chiar și asupra acestei zile este un război al ”căutării neastâmpărate”, de aceea uneori pe pământ întâlnești oameni fără dușmani, precum prietenul meu plecat spre o nemurire născută înainte de întâlnirea lui cu viața. Dumnezeu l-a luat în brațe la naștere și l-a ridicat urlând celor din jur să tacă și să asculte un plâns de copil ce n-o să aibă dușmani.

E duminică și parcă a fost ieri. E duminică și prietenul meu tace. În jurul lui ”doar o parte” din lumea lui încercă să tacă, să-i asculte tăcerea. Apoi fiecare zâmbea, da zâmbea pentru că tăcerea lui era împachetată într-un folie colorată cu amintiri.

Eram un mic bulgăre când l-am cunoscut. ”M-a lua la șuturi”, mai ales atunci când îl driblam. Alerga după mine cu vorbe, iar râsul provocat de el mă trântea nu numai pe mine, pe strada plină de colb, pentru că așa era pe atunci. Străzile erau asfaltate cu colb și gălăgie de copii. Era minunat.

Da, era Leluț. Copilul lu nea Lelu și tanti Maria. Toți ”golanii” străzii știam de atunci că Leluț va fi artist. Oalele de pleu și lingurile de lemn au fost primele sunete ce m-au făcut să privesc altfel rolul lor. Leluț a reușit să-mi ofere un altfel de sunet. M-a făcut să aud zborul păsărilor și a norilor pufoși, Lelulț mă proteja de Sandu lu’ Treja, mai ales când ”îi treceam mingea printre picioare”, pur și simplu mă arunca peste gardul de nuiele, unde bătrânii ne priveau cum încercam să fim Pele sau Beckenbauer. În clipele lui de neatenție, Puiu Găina ne ”altoia”, iar el, Leluț ca un profet cu înțelepciune matură decidea. Gata, până aici, de acum doar... muzică. Pe strada plină de colb și amintiri am ascultat The Beatles, The Rolling Stones, Midldle of the Road, Led Zeppelin și lista e nesfîrșită. O, tempora! „magu lui Milu” e martorul amintirilor. Leluț era dascălul străzii, apoi a devenit dascălul orașului și tot așa până când a aparținut acestei nații.

De pe strada plină de colb și amintiri a plecat să cucerească lumea, pentru că ”tanti Maria” spunea tuturor că el, Leluț, va ajunge artist. Așa a și fost. El a cucerit piscuri și a descoperit adâncimi ale sufletelor. Adolescent au ba, te îndrăgosteai de el. Dumnezeu l-a dăruit lumii ca un copil răsfățat și așa a rămas.

Și-a luat zborul spre străzi asfaltate, spre autostrăzi. A rulat și mi-a (ne-a) cântat. N-a mințit viața cu nimic. A stat și a studiat viața. Apoi a trăit-o. Hm, ce ciudat cum îmi sar gândurile acum și știu că sunt subiectiv, dar el rămâne singurul artist din România ce n-a folosit în dialog cuvântul ”nu”, era acoperit cu harul lui Dumenzeu și cu un umor al realității, atenție (!!!) al realității, ce te aducea în lumea lui de copil așa cum Dumnezeu l-a dăruit lumii. Sar de la una la alta. Eram supărat și plângeam. Îmi îngropasem mama. Mă sună și fără nici o menajare mă readuce în normalul vieții: ”țărane nu mai plânge că azi mânie și tu mori și nu merită, taci și dă-i drumul la motor și tanti Sora e cu tine”, apoi discuția  a luat un alt traseu, parcă al ”străzilor prăfuite” și al copilăriei pure.

Duminică, ne-am despărțit, lăsându-mă doar cu tăcerea lui. Prietenia lui mi-a împachetat copilăria, mi-a îngâmfat adolescența, apoi mi-a slăvit familia. Cititorule imaginează-ți un desen cu atitudine și temă precisă: prietenul meu. Leluț este omul perfect. Acoperit prin interior (!!!) cu bunătate și sinceritate. El nu știa să-și cenzureze sentimentele. Am avut ocazia să-l văd greșind. Nici un cer nu era așa trist și înfuriat ca el, nici un nor nu putea să adune ploaie. Leluț trosnea într-un interior securizat. Acolo se toca tot și se relansa în viața lui de copil-artist.

Duminică l-am plâns, era obraznic de tăcut. Era tăcut ca într-o librărie. Da! Cititorule te provoc să-ți imaginezi cum arată artistul perfect. El are nevoie de lectură, de carte, de cunoaștere. Leluț a fost, este și va rămâne printre puținii artiști ai acestei nații cu dor de carte. Ne-am ”povestit” în librării. Seamănă mult cu un alt artist plecat și el spre o orchestră a Cerului egoist: Liviu Tudan. Leluț și Liviu sunt artiști trecuți prin biblioteci.

Duminică l-am plâns pentru obrăznicia de a pleca fără să-mi mai cânte o dată, doar o singură dată. Îmi doresc să-l văd ”la birou” provocându-mi adolescența spre nemurie, apoi să-și închidă ”biroul” și să ne scăldăm amintirile de pe ”străzile prăfuite” cu nenumărate beri. Să rîdem spre ciuda acestei vieți murdare și lipsită de oameni.

Duminică am plâns pentru că am nevăzut oameni ”ce-și gudurau slăninile” în jurul lui. Acum nu spun nimic și tac în lacrimile mele, dar Leluț merita să fie aplaudat la o despărțire nemeritată și crudă dintr-o viață dăruită de Dumenezeu. De ce Dumnezeu își ”sacrifică” bunătatea lui? Pentru că sfințenia lui e dură? Aș vrea să-l văd pe Dumnezeu că plânge și să-l aud spunând: iartă-mă Leluț, Eu am greșit!

Duminică am plâns pentru că el, Leluț nu mi-a spus: ”țărane, eu te-am făcut om”.

Duminică  am plâns  pentru că el n-a vrut să plece!

Duminică am plâns pentru că de acum numai voi plânge.

Duminică am plâns pentru că o să-mi fie dor de sfaturile și poveștile lui.

Duminică am plâns pentru că Dumnezeu s-a odihnit, iar cei din jurul lui au putut să facă ce vor și l-au dăruit altei trupe. Doamne, ai greșit, Leluț aparține trupei Compact!

Duminică am fost fericit. Într-un alt colț de lume un prieten drag inimii și minții mele s-a întâlnit cu Leluț, au stat la o bere, apoi încet au urcat pe scenă și au cântat până spre dimineață. Teo, Emil, Leo și Leluț au făcut ca Cerul să fie adolescentin și obraznic. Ei au împins ”străzile prăfuite” spre amintiri și lacrimi.

Te îmbrățișez Leluț.

ps

Stai liniștit că nu plâng!

 

DREPTUL DE A NU PROMOVA

Între subiectiv și obiectiv aleg să fiu normal și abia apoi să strâng premise, înjurături, mâncărimi de piele și alte ipoteze ce-mi fac concluziile să fie albe, pure și nici pe departe roz. Tabloul pe care încerc să-l construiesc nu aparține nimănui, nu e de vânzare, dar nici pentru o banală expoziție, e pentru cel care încearcă să răspundă la o banală întrebare: de ce?

De ce ”mama dracului” nu poate promova ”U”, era o întrebare ce-am auzit-o venită de la un suporter (n.n. venit din Jibou și are cam 60-62 de ani din estimarea mea) al ”Șepcilor Roșii”. Un ins fain, un ardelean cu simțul umorului peste medie și acoperit de o realitate crudă. În pauza meciului (ce meci?) îmi spunea cu umor: ”no, f...i Noe, am fumat un pachet de țigări în repriza asta (n.n repriza întâi)”. Nici n-am îndrăznit să zâmbesc și am început să-mi derulez un film în care scenariul îmi aparține. Îmi pare rău că nu l-am întrebat pe ”bunul om din Jibou” cum îl strigă oamenii și Dumnezeu. Eram trist și acoperit de scenariu.

De ce?

Cam de ceva vreme echipa de fotbal, dar și clubul ”Universitatea” Cluj joacă într-un film mut în ciuda digitalizării și a lumii virtuale. ”U” este simbol și Idee, abia apoi își desface aripile și zboară peste arene, parcuri și ape.

De ce?

Doar un nebun poate să tacă și să spună (ciudată combinație, așa-i?) negândite propoziții și regretabile sfaturi.  ”Bunul om din Jibou” privea peste tot, vedea prin ”mânjii” ce n-au avut și nici n-o să aibă, din păcate, șansa de a înțelege ce înseamnă ”Peluza U”. ”Peluza U” nu este doar ”bucata de arc de cerc (peste timp) din spatele porții, ”Peluza U” înseamnă tot ce poate să cuprindă cu mintea un om într-o viață de un secol și ceva și încă pe atât.

De ce?

”Mânjii” trimiși de nevinovatul antrenor într-o bătălie surdă sînt și rămân anonimi cu... nume. Alături de ”bunul om din Jibou” am înțeles că avem dreptul... de a NU promova. Am înțeles că am construit totul să NU promovăm. Așa că avem dreptul de a NU promova.

De ce?

Pentru că unii nu vor? Nu privesc dincolo de mine, pentru că e uriaș butucul din curtea mea. Acest butuc e nemișcat de ani, de timp și de-a pururea. Butucul din curtea mea are și așchii, are ciuperci și mucegai. Tudor Arghezi m-ar pălmui că nu ”rostesc prin scris” despre mizerabili un simplu ”butuci de mucigai” și abia apoi să întind câteva versuri dintr-o poezie uneori nemeritat uitată:

”... pe întuneric, în singurătate,

Cu puterile neajutate,

Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul,

Care au lucrat împrejurul

Lui Luca, lui Marcu, și lui Ioan...”

De ce?

La ”U” se apropie un (nou) cutremur, dar nu-n ”Peluza U”!

La ”U” se apropie un (nou) început, dar nu-n ”Peluza U”!

De ce?

”Bunul om din Jibou” mă întreabă de vinovați, dintr-o dată tresar și mă simt înghesuit ”la bară” cu mâna mea, a ta sau altcuiva, pe o biblie sigilată cu lacăte... deschise. Jur că spun Adevărul imaginar și nu cel Real. Mi-e teamă de adevăr. Cum să-i spun prostului că-i prost? Ce va spune mama proștilor, negravidă fiind (încă)? Mama lor tace și naște. Mama ”Peluzei U” este doar iubită. Mama proștilor este... penetrată.

De ce?

Peste arenă zboară păsările și diferite duhuri. Duhurile mă sperie. ”Partidul nu ne vrea” zboară peste tot și toate. Cine-i partidul? Care partid? N-ai folosit  ”butucul” stimate... duh? Cât de mult doare un câmp nesecerat...

De ce?.

La ”U” (echipa de fotbal deocamdată) e o altă lume, chiar dacă sunt puține elemente pure. Nu alerg să scriu despre mercenari. Ce să-i spun unui ”mânz”? Că poate lovi mingea și cu ”exteriorul”? Să-i spun antrenorului că pentru a învinge ești obligat SĂ MARCHEZI?

De ce?

”U” are dreptul de a NU promova pentru că asta și-a propus. Numirile de-a lungul vremii e mărturia perfectă. Să-i spun prostului că-i prost? La ce folos repetiția asta în text?

”Peluza U” uneori e păcălită. Mici șobolani o folosesc spre exercitarea lor, ba economică, ba politică sau... chiar nu contează.

O mică ipoteză. ”U” promovează (mai sînt șanse), ”mânjii” tot la nevaloroși rămân, antrenorul cu nimic în plus, dar atenție, butucul e tot acolo. În curtea lui ”U”!

Numiți ipocriți, slugi, lași și hoți. Rugăminte: nu distrugeți ”Peluza U”!

Mulțumesc ”bunule om din Jibou” pentru victoria de aseară”!

”Dă-mi Doamne victorie,

Ajută-mă să-mi înving dușmanii,

Pielea de pe mine,

Marginea, orele, anii”

(Nichita Sănescu, Rugare)

Când toți vor înțelege că ”U” este și rămâne o IDEE, când simți că totul este numai limba română și steag, abia atunci cercul este închis și ”mânjii” sunt identici cu ”Peluza U”, în rest totul e ca o piesă de teatru cu ”actori grăbiți” și... ”săli pline”!

Vă salută un om din... peluză.

SuPORT ÎN ROMÂNIA

 ”... sportul nu este este o prioritate pentru politicienii din România...” așa îmi spunea cu ceva vreme în urmă omul ce m-a marcat pentru tot restul vieții: Ivan Patzaichin. Astăzi, el zboară peste ape și îi arată Cerului cum se deschid brațele Deltei Dunării și cuprind cu o îmbrățișare toată frumusețea, ascunsă uneori de stuf, alteori de aripile egretelor, întâlnirea ei cu marea.

Am deschis această poveste cu un adevăr, iar ”minciunile” ce vor urma le las să curgă spre ”Dunărea albastră”...

Sport în România? Da! La prima vedere pare un titlu plagiat de la o revistă de sport ce-și caută... abonamente cu ”responsabilitate”. Nu intru în amănunte că devin ”mincinos” și n-am chef de adevăruri postmoderne. E frecție cu nejuisare jurnalistică.

Sport în România? Da! Pentru că avem campioni și cam o jumătate de milion de copii bolnavi de diabet. Campionii vin și pleacă, copiii rămân... bolnavi. Părinții aleargă (sâc) spre dascăli implorând să nu existe note la educație fizică. ”Ne strică media”, adică cum ”ne”? Poate ”le” strică media, dar asta-i la altă oră (n.n. limba română)

Sport în România? Da! Avem săli de sport construite la pariu. Eu dau ”merțanul” tu faci ”sălile”, parcă așa era trocul marilor investiții. Unele au ”căzut”, altele mai respiră, noroc cu ATI-ul unor ”oameni de sport” (ciudată și neinspirată expresie), ei provoacă sălile la respirație prin tratament clasice și naturiste. Umanitate. (n.n. se poate administra fără prescripția oamenilor politici)

Sport în România? Da! Pentru că sunt câțiva ”nebuni” ce nu vor să cedeze! Nu-i nominalizez. Pe unii îi cunosc, de unii am citit și de alții s-a povestit, dar ei sînt puțini.

Sport în România? Da! Pentru că mai este... arhivă.

Sport în România? Da... de unde.

Zilele trecute ”șăful de la sport”, cetățeanul român de origine maghiară (asta spre președintele de partid ce l-a nominalizat) aruncă cu banii exact acolo unde politicul nu-și bagă coada, ci mâna. Manager din tată-n fiu, mister (chestia aia din dex în care ești nedescoperit, taină chiar ajungând la enigmă) Novak dăruiește diridai viitorului. ”Mincinosul ” din mine aruncă cu o dilemă peste expresia ”dacă dai de ce dai, dacă  nu dai de ce nu dai, nici cum nu e bine” și lovit în plină figură sângele curge în sens invers acelor de ceasornic. ”Șăful de la fotbal” a jucat la sigur. A decartat o carte (știe el care) și s-a trezit cu un AS de treflă negândit la primul... mandat. Acum fiind la al doilea mandat capacitatea lui de, dar mai bine nu scriu ci copiez (pentru că e la modă) cuvintele grăite de mihai stoichiță (e jenant dar asta știe să facă cel mai bine și chiar e apreciat) cu ceva vreme în urmă. Atenție!

Plagiatura: ”... haideți să vă spun un lucru în premieră, nu am spus-o la nimeni până acum. Știți că Burleanu (n.n. cel care nu este omul nimănui, dar a tuturor) e cel mai bun administrator sportiv din lume, sub 40 de ani? (oare de ce mă întreabă acest individ și nu îmi spune o... certitudine. Poate vrea o aprobare de mai... sus). Are diplomă (să mori tu) pe treaba asta. Sunt chestii de necontestat, nu a luat toate acele diplome pe genunchi, în România. Sunt recunoscute pe plan internațional...” (asta a fost prin 2018)

intervenție obligatorie: Rareș Bogdan are de învățat. Sau nu?

Sport în România? Da! Pregătește pentru glorioasele strategii propuse de mister Novak. Duduiul de la metese scuipă siguranță pentru succesul la... viitoarele alegeri, dar nu în sport. În ultimele trei decenii, fără nici o excepție, același limbaj de siguranță cu gust de rahat... turcesc sau grecesc. Nu, grecesc, că-i mai bun.

Plagiatura: ”…este un pas important în reclădirea relației instituționale, dar mai ales o investiție în viitor. În toate ramurile și disciplinele sportive trebuie construită baza de selecție, iar fotbalul este unul dintre sporturile iubite, importante, în care România a avut rezultate notabile multă vreme și pentru care există un mare potențial….” (eduard novak, pagina de facebook)

Adică ce vrei să spui că ” în toate ramurile și disciplinele sportive trebuie construită baza de selecție” n-a fost agitare și diridai plasați? N-a fost ”selecție” până acum? Hop. Dintr-o dată ești și vizionar. ”… există potential”. Prietene ești ”șăf la sport” nu la Bilioteca Națională. În sport se aleargă, se aruncă nu e nevoie de program artistic închinat conducătorilor. Era mai bine ”în trecut” pentru că era unul, acum sunt mai mulți și… alternează. Zic.

Sport în România? Da! Duduiule Novak îți apreciez echipa de consilieri. Apropo, chiar și tu poți să-ți fii propriul consilier. Cum? Prin concurs. Îți pui câteva întrebări iar dacă ai bifat mai mult de jumate (corect e jumătate, dar mi-e teamă că nu înțelegi) ești propriul tău consilier.

Sport în România? Da! Un sportiv de performanță, adică un sportiv cu rezultate deosebit de bune ”capătă” opt sute de lei, să știi mister Novak că nu se numește sport ci umilință sportivă. Țara e săracă, politicienii ”e” bogați, ce vor sportivii? Propune partidului ce te susține ca sportivii să aibă pensii speciale (nu doar cei medaliați) așa cum politicenii (uneori exagerat de mizerabili) și-au ”dedicat” cu siguranță… viitorul.

Sport în România? Da! Cu mai bine de un deceniu în urmă pe plaiul mioritic nu existau două sute de mii de sportivi legitimați (atenție am inclus și antrenorii, medicii, chiar și arbitrii) asta așa, ca o joacă de statistică în amestec cu aritmetica. ”Bagi” o înmulțire și rezultatul e gata, dar prietene poți solicita udemereului din Franța să-ți propună ministerul ”lor” (oricum e o româncă și nu se supără, dar ce-i drept ea nu este susținută de udemere) și atunci aritmetică, pentru doar la judo sunt aproape șase sute de mii(!!!) de sportivi legitimați. Bombă, că-ți dă cu rest.

Sport în România? Da! Pentru că sunt oameni ce cred în sport. Sportul e un mod de viață, e bucurie, dacă citesc pe site-ul metese-ului la capătul tunelului e ”nea Nicu” și cuvântările lui de kkt. Cam asta înseamnă sport la minister. Literatură. Novak și restul realeși la viitoarele alegeri. Toți marii manageri din sport uniți-vă! Tăvăliți banul public! Merită!

Plagiatura:”… promovarea imaginii României prin obţinerea unor rezultate deosebite la competiţii sportive internaţionale oficiale, în funcţie de importanţa şi amploarea acestora…”

Plagiatura: ”… dezvoltarea sportului la nivel național…” (credeam că doar local)

Plagiatura: ”… creşterea gradului de participare a populaţiei, de toate categoriile, la activităţile de practicare liberă a exerciţiului fizic…” (mi-e dor de înviorare)

Toate aceste ”apucături” nu ajută sportul actual. Daciada și alte competiții s-au încheiat. Metodele vechi nu aduc succese noi.

Plec din poveste și aștept ca ferefeul  să joace fotbal cu piciorul, orice intervenție ”manuală” e sancționată cu henț.

Un om e puternic când în jurul său are oameni și mai puternici. Nominalizarea ”actualelor șervețele” mă obligă la tăcere. Chiar e prea mult, prea ca la țară.

Sport în România? Da!

ps

duduiule Novak expresia ”fiecare răspunde pentru rezulate” e valabilă pentru toți sau o ”bagi” la derută? 

 

DEUCE

Peste tot în jurul meu descopăr și simt prezența omului. Omul este un ”produs” ales să nu se altereze (sâc) și să parcurgă calea eternității. Dacă a fi o astfel de cale! Omul, nefiind complicat, se împarte (de către cine) în două categorii: omul bun și omul rău, asta așa la primul contact cu... adevărul. De ceva vreme, el se mai împarte în alte două categorii:vaccinat și nevaccinat. Primele două categorii s-au transformat în...patru. Om bun vaccinat și nevaccinat plus om rău vaccinat și nevaccinat. Dacă amestec grupul de vaccinați ajung să construiesc o clădire a umanității cu oameni buni și oameni răi. Dar cei nevaccinați cui rămân? Și acolo acest amestec există.

Obligația eternității musai să existe așa că vaccinat sau nevaccinat musai să fii om bun. Atunci dacă ești om bun dar nevaccinat întreabă omul bun, de ce ne împărțim? Omul rău stă la pândă. Omul rău vaccinat și nevaccinat își admiră semenul în toată bunătatea lui. ”Construcțiile” lăsate de virus asupra omului într-o pandemie (unii spun că impusă) cu amprente la vedere îl aduc pe om să devină laș.

Salt peste timp. Om bun vaccinat și laș, om bun nevaccinat și laș, apoi omul rău la fel de laș și nevaccinat ca cel bun nevaccinat și cel rău și la urmă cel laș nevaccinat. Duhul veghează și răscolește printre ”ezitanți” fiorul curajului și apare omul bun curajos ce-și împarte... deciziile. Bun, rău, vaccinat și nevaccinat.

TENIS

Ajunge, strigă Ecoul. Gata! Avem ședință. Două puncte pe ordinea de zi: Tenis și Handbal. Ups, am uitat acțiunea se petrece pe teritoriul ”Mioriței”. Povestea aia cu oaia bună și ciobanul bun, filat de doi ciobani răi, atunci nu era cazul să intervină și... vaccinul. La limita hotarului așteptau ca doi ”belferi” curajul și lașitatea. Ei intervin, așa spre final de poveste, când oaia (nici nu putea altcineva) se apucă să transmită tradiții și mesaje printr-un banal fluier. Râd și porcii, în cazul în care mai sunt porci.

Revin la ședință. Secretara pregătită pentru stenogramă, vezi doamne eternitatea să aibă... suport. Toate grupele de ”oameni” aruncă cu fraze și decizii spre Marele Mesei. Ah, da, la început o dudie (duduie = ea, dudui = el) prezintă motivul întâlnirii și anume un individ vrea să joace tenis pe un teren, din altă parte decât cel de origine, în condițiile impuse de... terenul gazdă. Individul s-a luat la trântă (om curajos) de multe ori cu ”terenul gazdă”, chiar l-a și marcat de vreo zece ori cu numele lui, ba din contră a și ”pus umărul” (donații bănești) atunci când ”terenul gazdă” a luat foc. Concluzia unu: Om bun și curajos.

Individul a încercat să existe în permanență, deciziile lui fiind scurte și clare. Antivaccin, așa că am descoperit concluzia doi: om bun... nevaccinat, asta înseamnă că e în grupul cu oamenii răi nevaccinați. Nu e grav... încă. Om bun, curajos și nevaccinat.

Grupul altor indivizi din tenis n-a ”sărit” spre un sprijin vizibil, să pot spune că există și oameni vaccinați sau nevaccinați, buni sau ”nebuni”, dar curajoși. Asta doare, când adversarul se transformă în... dușman. E grav. Așa că în acest amestec ciudat am găsit oameni lași și chiar nu  mai contează... vaccinul, bată-l Dumnezeu să-l bată de vaccin că tare sucește capul omului. (blestemul îmi aparține, deci o altă categorie pe afiș. Omul... blăstămat)

Curajul aparține omului (aici vaccinul n-are nicio treabă) cu principii, adică acele principii ce nu se negociază. Individul nu și-a negociat decizia (a recunoscut că a greșit, deci nici vorbă de lașitate), iar ”terenul gazdă” și-a respectat cuvântul dat. Cine a pierdut? Omul, este evident acest aspect. Vaccinul, bun sau rău, a reușit să dezbine omul, și totuși nu înțeleg dacă acest vaccin este pentru om, de ce omul e... animal? Ah, scuze se ridică ONG-urile ce apără animalele. Acum ce să fac, doar n-oi apela la fluierul ciobanului din ”Miorița” cea nesemnată și să transmit viitorului un ”as” pentru eternitate.

”Nole”, să fii la fel de nevaccinat pentru că cel ce te-a plăcut, te place mai departe; dar când te vaccinezi să te arunci în brațele ”Mioriței” pentru trădare, asta îți spune un vaccinat și un fan al tenisului de tip ”amestec” (un pic din Năstase, un pic din Borg și un pic din Federer, la mine așa-i, trei picuri fac o... lacrimă)!

Australia Open nu e mai trist, e mai vaccinat ca până acum și atât!

HANDBAL

Trist și abătut îmi așez mâna pe o bucată de plastic. E telecomanda. E 7 fix. Seara. Nici vorbă de știri, direct pe ehf tv (la noi și comentatorii sunt... pruni) să văd ce n-a văzut... Parisul. Eh, pe naiba Parisul vede, Bucureștiul nu vede. În Ungaria și Slovacia se tăvălesc cele mai tari echipe din Europa într-un campionat ce nu pare pe gustul echipei naționale de handbal masculin. E drept că-i enervant cum Ungaria mai organizează un campionat european, după nu știu câte mondiale și alte competiții, evident la toate disciplinele sportive. Nu spun  nimic de numărul de săli sau de ritmul de construcție a acestora. Chiar aproape de mine, micul primar ce a fost și micul premier ce a reușit să taie salariile (asta pentru cel cu memoria scurtă sau deloc) a blocat (nu doar el) finalizarea unei săli de sport, ce adăpostește numai valori manageriale. Dar e bine că există. Revin la Campionatul European de Handbal, ediția 2022.

Războiul Rece s-a răcit de tot, așa că în loc de o echipă, să poată participa și România, cum a fost Iugoslavia, acel conflict frigorific a reușit să existe în ”fosta” (acum) Iugoslavie mai multe echipe, țări și un singur spirit! Serbia, Slovenia, Croația, Bosnia, Muntenegru, Macedonia. De ceva vreme e și Kosovo. Poate se mai agită și Voivodina și să vezi atunci... handbal, dar și baschet, fotbal, polo sau alte ”atitudini” slave.

Fostul pivot ce a cucerit trei cupe ale campionilor la handbal, prima în postură de pivot, a doua în postură de rezervă și una în postură de accidentat, ajuns în fruntea handbalului autohton (sprijinit de mama focului, noroc că nu era și grupul de Cluj implicat, lăsând doar grupul de la Constanța să existe) riscă să devină penibil. Pivotul de care scriu, m-a cam păcălit. În prima zi l-am crezut, în a doua la fel și tot așa că au ajuns mandatele nenumărate și handbalul național să existe ca amintire, dar cu acces la bani publici (echipele de club) și cam atât. Infuzie de capital privat nu există (nu discut despre Ungaria, că-mi dau foc), există doar ceseme-uri și ioc strategii. Ce ciudat e uneori votul. La primul mandat 104, la al doilea 101 voturi. Ce mult contează uneori să fii... 200! La al treilea mandat aștept 201... dalmațieni.

Revin la CE. Joacă toată Iugoslavia și toată Cehoslovacia și o parte din URSS, doar țările baltice fac pe... grozavele, mai puțin Lituania. Din fosta RSR n-a rămas nimic, nici măcar bun simț. Gaura din steag și... mișto-ul. Cum să organizezi campionat european cu Iugoslavia ce a fost aruncată la gunoi prin deceniul nouă? Fosta Iugoslavie a fost ”ajutată” chiar și de vecini (să-i nominalizez?) în acest sens. Zburau ”porumbeii păcii” din stolul NATO cu acceptul țărilor vecine (care or fi?) pentru a împrăștia ”cadouri” tuturor. Nația slavă a înțeles ”cele două decenii brucaniene”, nici într-un caz... țara vecină. Aștept ziua când Marea Neagră va fi trădată.

Revin la handbal. Nu discut despre viteza de joc, despre atitudine sau despre public, discut despre tot ce nu se vede. Nu se vede luminița de la... semicerc, dar se văd banii publici. Dacă lui Dumnezeu nu i-ar plăcea sportul și-ar bloca ”artificiile financiare” tricourile handbaliștilor rămân... cu vedere la țâțe (pentru femei) și părul de pe piet (la bărbați).

Când încerci cu metode vechi să bați prezentul și să-ți forțezi viitorul n-ai nicio șansă. Oare MAI a auzit de... Dinamo București? Oare Primăriile au auzit de CSM? Cum ”care” primărie? Cum ”care” CSM? Toate, se aude din înaltul Cerului. Ecoul a dispărut. Profesorașul de București (Nicușor Dan) în campania electorală se tăvălea cu promisiuni ”cum” și ”ce” despre bani publici. Acest nou eșec politico-administrativ dispare, jecmăneala rămâne. Fosta mare sportivă (respect și onoare pentru tot ce a făcut) Gabriela Szabo este mândră că bugetul este ”așezat” pe banul public. Duduie una-i alergarea și alta-i administrarea. Chiar dacă singularul domină (n.n. ban public) se jecmănește la plural. Asta nu doar în capitală, pentru că orașe... ”e” peste tot. Apropo, nu sunt excepții. Singura disciplină sportivă ce naște campioni este atletismul. Toți ”aleargă”. Aleargă să le fie mai cald, mai sigur pentru ”atlet” și urmașii lui.

Mizeriile din sport sunt doar păreri și atitudini din partea unuia sau altuia, dar nu mai mulți de doi (serios?), realitatea este că existăm. Nu avem copii bolnavi de diabet, în școli sunt câte 5-6 de ore de educație fizică pentru fiecare clasă pe săptămână și pot continua cu ”realitățile”. Voi asta știți, cei ce jecmăniți banul public? Apropo,  când eram elev (la gimnaziu) acolo în cartierul prăfuit (Șarât din Câmpia Turzii) aveam trei (!!!) mese de ping pong. Curiozitate. Câte școli din România au cel puțin o masă de ping pong?

Ungaria? Hai că deja mă enervează cum se mișcă nația asta, devin naționalist și implic mișcarea ”vadimistă” la atitudini pro-sportive.

Aritmetică maghiară. Atenție! Buget echipă de handbal muieri. De un deceniu și un pic, rupe tot. Cam tot. Bugetul clubului ”Eto Gyor” este de vreo 7-7,5 milioane euro. 1,5 provin de la autorități, iar diferența de la sponsorul principal. Mașina aia cu patru cercuri. Audi. Oare mașina aia de la noi a intrat în faliment? Așa se compune un buget. Cel sărac puțin, cel bogat mai mult. Of, am uitat că-i diferență între Pintea și Robin Hood.

Revin  la CE. Mă scot din pepeni și-mi trimit doar mere handbaliștii. Privesc și mănânc măr după măr, admir cum Danemarca, Franța sau Islanda sunt neschimbate chiar dacă echipele au suportat schimbări, Germania îmi este antipatică pentru că e cu a treia sau patra națională prezentă (îmbolnăviri, accidentări) la turneu, iar de Portugalia nu mai spun nimic. Bielorusia și Ucraina susțin Rusia. Rătăcită pare Lituania. Spania e campionă și cam atât.

Antrenorii lor predau handbalul modern pe unde sunt plătiți ”binișor”, vorba românului vaccinat și nevaccinat: după faptă și răsplată. Singura veste bună de la această competiție este că nu se accidentează niciun jucător român și ”Liga Zimbrilor” poate să, chiar nu știu ce ”poate să”...

Mușc din măr și tac.

În sport e ca-n medicină. Medicul tratează boala, nu... pacientul. Cam atât, e târziu, se apropie ora 19:00 și e meci.