NIMENI și NIMIC

Te salut, social, cititorule de la o distanță apreciabilă. Deloc somnoros și lipsist de gimnastica matinală mi-am propus să fiu meloman...neclasic.

Imi arunc deștu asupra unui ecran și mă las într-un zbor având la manșă pe stewardesa Delia. Și începe fata să-mi frece urechea, una evident, amintirile și tot ce-i melo-manelo-melodios în mine și-n vine. Hitul ”ce are ea”.

Cuvintele se aruncă peste mine cu note, ba muzicale, ba demne de un elev repetent.  Hitul e nesigur de la început, așa că accept întrebarea – ce are ea – ascult, cu nemărginită greutate, restul cuvintelor și îmi par puternice, nemuritoare și numai bune de o Românie normală.

Procedez precum Delia, solista, și-mi propun o întrebare. Să fac analiză gramaticală pe și sub text? Răspunsul vine imediat dar nu-i așa de simplu. Limba română n-o stăpânesc precum Delia, Salam, Parizer sau alte mezeluri din cârligul postmodernismului și recurg la un profesionist.

Cel mai în măsură e șeful limbii din țara asta, e...ministrul, ce-și consolideză poziția prin esență! E dascăl cu limba română la purtător.

N-am numărul de telefon (ciudat) așa că-i propun...lectură plăcută doamnei cu limba la purtător.

Delia încearcă o împăcare între starețul Vela de la MAI și doamna iubitoare de școală dar și de limbă... română – ”desenează oare pe cer un curcubeu/ când ploaia ți-a ajuns” – împing spre semnul divin lupta cu virusul, elevii și alegerile.

Sînt surprins de haiducia dascălului în postmodernism, ce caută ca prin orice metodă, mai puțin meritocrația, să ajungă sus, acolo unde nici Dumnezeu nu vrea să ajungă! E drept, am urmărit cu nemărginită superficialitatea zborul acestei domnițe spre succesul tronului de ”șăf al dascălilor” dintr-un motiv anticipat. Se poate și mai rău! Garantez! (îmi poate confirma viitorul)

Propunerea cu analiza textului e o provocare din moment ce Delia aruncă alt vers în...Univers! ”te-am uscat, îmbrățișat/și-ai plecat”. Răsfoiesc cu viteza baciului sibian, ”pas cu pas”, și admir ”catedra”  - siviului (film indian)– doamnei cu funcție și limbă română. Surprizele apar (?!).

Cred că acestă duduie, iubitoare de limbă...română, a reușit într-un timp scurt, spre suprinderea chiar a pandemiei, să nu facă absolut nimic și să fie...vizibilă. Delia, mult mai atentă ca starețul Velea, aruncă spre publicul din băncile on-line mesajul-întrebare ”nu e ciudat?/ai venit/ când ploaia te-a udat”.

Această duduie iubitoare de limba...română i-a dat o palmă Deliei, provocând un text, ce sper să facă parte dintr-o analiză on-line a baciului douăzeci-douăzeci. Mulge-mă Joiana! Segmentele sînt așa: Ana e mulsă joia!

Ține-mă Doamne să nu cad, încă nu m-am așezat în fața altarului. Dascălul iubitor de limba...română își potrivește ca nimeni altul pixul în mână, pentru semnătură și scaunul pentru viitor. Dacă-n 2011 politicianul Velea dorea să devină stareț, cred că doamna vrea să devină...măicuță, altminteri nu-mi explic ce vrea  cu agihiasma și sfințirea prin minister. Lucovid al 2-lea cred că-și transformă cabinetul în cler și programul de guvernare în rugăciuni se seară.

Duduie oare ”ce are ea și nu ai tu?” Certitudine mea este că acest virus ucide, iar prostia va dăinui. Evaluare prietenoasă? E corectă întrebarea...întrebătoare. Îmi reamintesc concursul...repetat!!!

Cum naiba, să nu spun cum dracu, un dascăl modern precum profesorul de la Sibiu a reușit prin meditații să aibă ”șase case” când românul neiubitor de limba...română știa doar de ””șase cai”?

Cum naiba ai reușit de la ”catedră” să ai o ”pitorească” declarație de avere?

Cum naiba, profesorii (Dăscălița – Octavian Goga - Sfios, amurgul toamnei mohorâte/Își mișcă-ncet podoaba lui bolnavă/Ca din cădelniți fumul de tămâie/Prelung se zbate frunza din dumbravă) de la catedră sînt săraci?

Cum naiba să nu vezi catedra (decât în siviu) și să spui că nu e cretă la tablă?

Îmi reamintesc, oarecum, finalul mesajului unui dascăl demis din motive politice (sînt sigur) pentru că nu a avut ce ai tu, spre disperarea Deliei.

În treizeci de ani de postmodernism a fost în permanență această mișcare de cadre, vă este în sânge sau în limbă, poate într-o limbă murdară lipsită de viitor.  Revin la finalul mesajului pentru că îmi place și acum. Rău faci Monica, rău vei primi! Pe tine cine te apără?

Reușești să vorbești și să nu spui nimic, precum nemuritorul Ilici, uneori cu o nesimțiere cruntă îl depășești! ”...este nevoie de un plan concret...” Duduie ai fost și ești la butoane. N-ai făcut nimic! Terminăți orgasmul politic și pleacă în căutarea vaccinului.

Sînt lipsit de originaliate așa că mă văd obligat să copiez încheierea acestui pamflet (sper să cunoști termenul) și-ți trimit în dar orgasmul melodios al Deliei, cea la fel de săracă, cu o încă întrebare – ”de ce în fața mea/vă zâmbeați pe ascuns?”

Doamnă să ai parte de finalul lui Cristian Tudor Popescu: ”...reformă înseamnă să nu fi fost dumneavoastră ministru al Educației. Cum totuți ați fost, reformă înseamnă să fiți demisă cât mai repede...”

Duduie ”meri” acasă, lasă campania electorală și înțelege că TU nu contezi! Ești un politician ”normal” și liberal (aici am mari rezerve), nu încerca să feminizezi masculinitatea ”limbiștilor” creați de nenea Iancu cu sprijinul acestei nații, de ce să devii un Cațavencu cu tampon și sutien. De ce?

Colegul tău de partid, deloc creștin, cu toate sînt și stareți printre cotizanți, spunea cu subiect și predicat – din gramatica limbii române – ”... să fii cât mai grobian pentru a fi un politician de succes...” (apreciază că am scos din expresie cuvântul curvă) nu face altceva decât să-mi consolideze...viitorul.

Îți pasă de elevi? Îți pasă de dascăli? Îți pasă de viitorul acestei nații? Atunci pleacă, caută-ți o mască și taci. Cazi în genunchi și îmbrățișează limba română, sărut-o și spune-i să te primească la...catedră!

Cum naiba să închei?

Simplu, la naiba!