Ce fac și încotro mă duc, par două întrebări de(s)prinse dintr-un interior de hotel prăfuit, cu amintiri triste și ”ferești” moderne. Da, chiar așa, ce fac?
Cititorule te invit
la o cafea, pe care o ”șuetăm” până la epuizarea faptelor. E banal,
obraznic de banal să areți cu ”deștu”
înspre și spre, de aceea plec și
aplec asupra șuetei un bun simț,
cel al... copilăriei. La firescul salut al dimineții,
la joaca până la epuizare sau la inepuizabilul
ecou provocat de mama și tata amintindu-mi ca ”azi e
deja... mâine”.
Privesc fețe
gri, capetele sînt (a)plecate, oamenii triști lipsiți
de orizont. Brusc mă privesc pe mine, poate îmi impun acest peisaj în fața
mea. Nu. Peisajul e real. Există gri! Copiii sînt liberi, n-au lesă dar ”simt
libertatea” lor în ”șueta directă” – ”bă, ți-am
spus că n-ai...” - ”tu nu vezi, ești...” – ”semeni cu... că
daia faci așa...” – acestea nu sînt chestionare milițienești,
sînt îndemnuri pentru viitor, ca copilul (cacofonie acceptată de acest text) să
prindă drag de tot și toate. Sâc.
Din acest, hai să-l
numesc ”deranj pentru viitor”, se nasc copiii ce vor construi sensul, originea și
direcția acestui vector numit simplu: România!
Dacă astăzi sînt
contemporan cu prostia politică și pot nominaliza
– deschid o paranteză - (n-am nicio
treabă că-i de stânga sau de dreapta pentru că ei habar n-au de așa
ceva dar mă
văd obligat să încep cu două muieri): 2vd (veorica)
, ani+și+a (anisia) de pe lângă catedră, lucovid 19 și
20, marinarul, muierea cu mai mulți bărbați,
bărbatul cu mai multe
muieri, pasul făcut pas cu pas, mitralieră, penalul și
hoții, securistul (aici e drept – ”e cam mulți” doar el are porecla),
moșu și lista poate fi completată
(nu complectată cum ar crede tuta asta de la educație)
– închid paranteza – mă văd obligat să-mi reamintesc și
să-mi trag ”o mamă de
bătaie” pentru lașitatea mea.
Înțeleg
că în toamnă prostia (mea) politică
mă cheamă la raport, adică la alegeri.
Să-mi dau cu... șansa. Am avut alături un prieten-frățior
(era mai mic dar mai mare ca mine) și ne ”șuetam”
ore, zile și chiar secunde politice încercând să vedem luminița
de la capătul
tunelului, înainte
ca să apară ca expresie, încercam să devenim
oameni înainte ca expresia ”... ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până
la urmă să aleagă între doi foști comuniști...” să existe sau
încercam să fim normali în... continuare. Mă încheia de fiecare dată, ca-ntr-un
joc de șah, cu teză ce nu poate să fie corectată de nimeni
și de nimic. Când era la mutarea finală mă apela cu
”Artimoane” sau ”Sofocle” și grăia: ”...problema nu e
că dracii nu sînt negri, ci că îngerii nu sînt albi...” și
regele era mat! Din păcate el a alergat spre o cursă a Cerului și
a ajuns să fie deasupra tuturor...
De aici pleacă șueta.
Te minte preotul, te trădează dascălul, te minte vameșul,
te minte... părintele!
Și atunci nu-i decât (doamne ce urăsc acest cuvânt) un
pas până când mint și eu. Și
am făcut acest pas. E drept că nu pas cu pas cum scrie unul și
altul.
Duduia de la edu punct
ro responsabilizează ”boborul” mai puțin ”liberalismul”
personal.
text imaginar real -
Să facă și să dreagă ăla, să decidă și
să răspundă și
apoi vin eu ca o țață și
explic de ce mere treaba prost, nu înainte de a arăta și
cu deștu. La plăji fără distanță socială, doar în clasă! Pentru
că îi loc destul în clase, câte un metru între elevi până când dascălul ajunge
să fie în afara clasei. Să vină părinții
la ore, fără acceptul lor notele să nu fie date. Cine-ți
cunoaște cel mai bine copilul la școală? Părintele!
Cine-și cunoaște
mai bine copilu ”pe plăji”? tăt părintele. Păi dacă ”tăt părintele” e peste
tot, cred că e nimerit să se înființeze
un minister. Noi locuri de muncă, șomajul
scade și pesedeul moare de ciudă că sîntem
mai buni. Din două palme peste mână duduia își
revine din liberalismul personal. Intră în comă politică. Adică face ce
spun... aparatele.
Iar aparatele ce
spun? Aparatele îi dau oxigen politic candidatului independent la primăria bucureștenilor,
bucureșteni ce-i aplaudau pe mineri în iunie
1990 pentru că au venit cu trenuri speciale, nechemați
de nimeni, să
planteze panseluțe! Pot să aplaude și
acum pentru că
nu unul, nici doi ci au trei candidați
de tot rahatul. De ce rahat? Musca trage la... zahăr. Duduia de la edu punct ro
este întreruptă din când în când de altă duduie, la fel de capabilă și
de imaginară,
cu apelativul ”taci
fă, că acum io zic”. Și zice! Este obositor
de inteligentă politic. Așa
că cititorule,
te-am ”amenințat”
prin text ce și cum despre minciună! – textul imaginar
real e la final.
Închei brusc acest
pamflet, că musai să mă țâp în apă, canicula îmi provoacă
un disconfort politic absurd și devin un taban,
dacă mă înșurubez în jurul expresiei ”iute ca oțelul”,
dar cu distanță
socială față
de un samurai. N-am nici cultura și nici...
Îmi place trioul de
la București, chiar mă gândesc la un... flotant!
Închei cu o
întrebare. Ce fac?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu