LUNI, ZIUA CU IARBA...

Dacă-i luni nici iarba nu crește și virusul tot sporește.

Cât și de ce, nu cred că-l interesează nici pe Dumnezeu, darămite pe mine un ciob dintr-o mare oglindă, până mai ieri strălucitoare (?!), creată să redea o imagine mată în aluat cu (clare) semne de...exclamare.

De cine pusă? Asta-i culmea, chiar nu sînt adus aici să răspund la întrebări. De cine adus? Hai, că-i prea de tot.

Dintr-o vagă eroare peste om - doar peste om - a coborât un duh. El plutește împins de alte duhuri (așa am găsit scris și-n biblie că sînt mai mulți dumnezei, deci de ce n-ar fi mai multe duhuri) ce vor să-mi dea șanse spre mai multe nemuriri. Hai serios, am sfeclit-o. Zic.

Dacă – observație spirituală – peste tot plutește numărul patruzeci, de ce eu mă grăbesc spre linia frântă și spun paisprezece, apoi îmi prelungesc speranța (atenție e la singular) și greața spre linia de sosire unde într-o desăvârșită izolare socială îmi strig bucuria de unul singur.

Am învins! Pe cine (mă întreabă disperată umbra) ? Podiumul e gol, la fel și strada, doar prin copaci câte o pasăre (și ea într-o autoizolare socio-păsărească) nefrumos colorată își cântă notele pe portativul ordonanțelor militare și izolate. Aici sau pe dincolo.

Noul (?!) coronavirus mă reformează. Ca om nici într-un caz spre nemulțumirea CeTePe-ului ce speră într-o reinventare a mea pe aici și pe dincolo. Nicio șansă. În post sînt soldat și creștin în același timp. Ucid și mă rog! Ai înțeles?

În scurtele mele asalturi spre dușmanul invizibil și draculian mă fascinează un îndemn voievodal. Pe ei, pe mama lor! Hopa, zic, aici e de mine. Mi-au plăcut mamele și-n înjurături, darămite în...asalt. Ochesc, mângâi patul...puștii cu delicatețea morții și cu un singur (?!) deget îmi satisfac... pofta ce-am poftit. Trag și rabd, mănânc și înghit.

Virusul se zbate în statistici, măștile sînt peste tot, iar moartea bine mersi se plimbă descheiată la vestă și la unicul nasture inutil de la cămașă.

Ce fac cu mine? Încotro? Spre nicăieri! Oare n-am greșit cu astea paisprezece zile. Merg spre...patruzeci!

Hai, că vine marți și cele trei ceasuri rele.

De dincolo și de dincoace de virus, Pilu ezitantu’.

ÎNTÂMPLĂRI CIUDATE și...PROVOCATE

Salve cititorule izolat,

Timpul tău ”berechet” îl ocup eu acum fără nicio ordonanță militară și fără nici cel mai mic element al bunului simț. În minicarantina impusă de propria-mi persoană dar și sprijinită de o teamă ciudată, mă descarc spre o scriere de tip...lectură.

Na, că mi-a ieșit. Introducerea evident, doar nu te așteptai la un rezultat ciudat de la o imaginară analiză gramaticală realizată de ”duduia de teleorman” (trebuia scris cu literă mare?) în alianță cu un cunoscut om politic (acum?!) sau jurnalist (atunci?!).

Exercițiu de imaginație. Coronavit în România, dar sub coordonarea ”duduielor din teleorman”. ”duduia priză”, după experiența-antrenament din august 2018, s-ar fi jucat cu acest virus nou - hai serios, tu chiar mai crezi în întâmplări ciudate (expresie furată de la Chilian) stimate cititor – într-o splendoare demnă de un tablou cu rame mucegăite.

Uneori am memoria scurtă (?!) și era să aștern un strat de întâmplări ciudate peste mine. Un  cunoscut m-a amenințat cu un ton isteric și deloc nociv (atunci) ”să-mi trimit” organismul la...Suceava. Oare de ce? Ștefan cel Mare și mai nou chiar sfânt - spre satisfacția lui Dani-boy și a celor doi și un sfert din BORmașina creștină – și-a uitat calul la Vrâncioaia cea dornică de natalitate sau  la Ion Creangă și dragostea lui pentru tot ce-i moldovenesc? Nici pe departe, eram invitat la Suceava să...exist! Mulțumesc pentru inițiativa politică plină de un nimic românesc clasic electoral.

Oare fug de aceste întâmplări ciudate spre o linie de sosire stabilită în birouri rotunde, ovale sau deloc pe placul lui Nichita Stănescu (poezia ”În gol de curți”) sau îmi arăt în nemărginirea ei, teama de mine și atât? Când mă înțeleg cu mine că am nevoie de...mine? Când? Sfaturile dornice de viață (?!) sînt peste tot. Solidaritatea mă sperie (?!). 

Chiar cine sînt dobitocii ce au aruncat cu multe cuvinte peste un OM (n.n. Mihaela Pal, asistentă medicală) ce-mi arată mie că încă sînt slab. Cât de nemernic poate să fie omul nou, iubitor de găleți electorale și făini cu drojdii, să hulească un OM ce-și arată darul divin? Aruncați peste medici cu lașitatea voastră, oameni de nimic și lipsiți – nu de cei șapte ani de acasă – ci de banalul salut de dimineață. ”O nouă zi și același soare”.

Cititorule lasă-mi mie timpul de a mă judeca, ție îți las timpul de a constata și atât!

Perfidă mișcare peste mine. Sibianul de la Cotroceni îmi dorește proactivitate. Stimabile, zic eu cu mintea mea puțină, oare nu matale grăiai exagerat de silabisit prin februarie să ”șăd liniștit”, că nu-i nici un bai? Baie de mulțime prin Suceava nu faci? Rogu-te ”meri” și închină-te la oamenii ce-și iubesc meseria – și nu cei cinci sute de euroi – și se iau la trântă cu singura certitudine din viața asta! Moartea prietene, moartea!

Ludovice l-ai citit pe Eugen Ionescu? Cum simți tu dialogul dintre el și El? Eugen Ionescu, adică el, și nu El,  a îndrăznit să-l certe pe El, să-l ia la întrebări. Dacă l-a creat sănătos și frumos, de ce Dumenzeu îl deformează? Ludovice ce pricepi tu din expresia ”aiasta” – ”Cred în Dumnezeu, pentru că cred în rău. Deci răul există, atunci există și Dumnezeu” - ce zici te bagi măi Ludovice? Șugubăților de pretutindeni, nu-i de glumit cu...prostia! Cititorule să știi că persoanele de față se exclud (dar se pot și include), tu pe mine și eu viceversa spre disperarea virusului.

Om bun și fain ce ești, te provoc. Să nu (mai) fii prost!

Pilu de dincolo de carantină.

ps1.

dacă ai dus lectura până la capăt vreau un cuvânt de la tine, chiar și ”ticălos” îmi place. Vreau să simt că tu ai înțeles ce înseamnă să fii...provocat!

ps 2

mesaj pe blog sau facebook

Mulțumesc

mă închin în fața celor din linia întâi,

mă închin în fața ta popor ingrat că nu-ți iubești omul de lângă tine,

mă închin în fața ta halat alb cu inimă cât viața tuturor,

mă închin și plâng.

CONCLAVUL ROȘU

Mai zilele trecute s-au adunat, prin ordin de zi primit dintr-o celulă, să aleagă ”Drumul spre pierzanie” (fără nicio aluzie la filmul regizat de Sam Mendes) al celui mai nepopular partid din țara Mioriței și al celui mai cunoscut personaj sangvinic, Dracula.

Conclavul vrea să aibă un ”Mamus” în viitorul strălucitor. Au zâmbit precum personajul Bulă în dialog cu poporul. Și-au gustat flegmele fără nicio ezitare, ”Mamusul” e cel dorit de toată biserica, chiar și de...diaconi. Unul dintre cei mai ”renumiți” diaconi, un giggolo modern și umplut de un viitor strălucitor a început să arate ”clerului” marile minuni creștine ale partidului perdant. Acest ”diacon” parvenit al postmodernismul își arată incompetența, de parcă mai era nevoie (?!), prin noile idei șoptite de ”Mama”.

”Diaconul gigolo” are la activ ”mari realizări”, parcă nu demult pe axa – iarna nu-i ca vara – arunca precum Duhul Sfânt peste creștini, o propunere de a sancționa jurnaliștii ce publică informații neverificate. ”Mister gigolo”, așa se întâmplă și-n Miorița, ciobanii (doi din cei trei) n-au verificat unele informații venite de la ”baciul șef”, aflat din fericire într-o stână-celulă, și au decis să-l sacrifice pe cel înstărit printr-o metodă dură.

Conclavul e fericit că ”Mama” e așezată în amvon și citește versetele fără nicio greșeală (?!), suprimând din start orice atitudine care vine din partea opoziției destul de neexistentă.

Conclavul așteaptă acum ca ”Mama” să urce în sondajul clericilor mondiali și să-și anunțe candidatura la funcția supremă. Preafericita...Mamă! Asta-i bomba ce duce spre reala pierzanie a conclavului roșu.

Nu mai contează nimic. Avemus...mamus urangutanus.

Cu mare dispreț, Pilu.

NESIMȚITA

Putere. N-am aflat dacă este cuvânt sau povară sau de ce nu...organ intern al omului laș. Da, chiar așa, a omului laș. Zilele trecute ”șobolanii roșii” și-au scârțâit al ”nu știu câtălea congres” având ca scop final alegerea ”șobolanului șăf”.

”Șobolanii delegați” îmbrăcați de la magazinele-vizuină, parfumați (nu știu dacă și spălați) au poposit în Vizuina Mare având un singur scop: să roadă tot.

Pare un film prost la prima vizionare, ba chiar și la  a doua, scenariul propus de ”șobolanii roșii” e un copy-paste al congreselor (unii chiar au participat !!!) tătucului ucis în ziua de Crăciun. Cu limbile la fel de murdare, având lașitatea în toate buzunarele, au demarat la difuzarea peliculei ”Nesimțita”.

Film fără coloană sonoră, cu multe ”cadre” în prim plan (!?), ”șobolanii roșii” au urmărit nesimțirea pe micul și marele ecran al congresului.

”Șobolanii roșii” au uitat de marele succes electoral de la finalul lunii lui florar, că dacă scriu MAI s-ar putea ca o altă semianalfabetă să-și vâre limba, la fel de murdară și ea, într-un rol neconfirmat de către cadrele de la servici...u!Dacă până mai ieri acești ”șobolani roșii” erau activi în Daciada sau Cântarea României acum stăteau cu mâna întinsă cerând, cum e și firesc pentru ei, un ”voucher”  ca răsplată a ”vizionării” peliculei Nesimțita.Lacrimile apărute în timpul discursului au înrămat cu succes insucccesul lui florar. Eșecul a fost privit printre gratii de cei prezenți, regretând că n-au furat mai mult din cașcaval.Cantitatea de pupături a fost peste media de la BAC a majorității din vizuină. Chiar și peste a celui mai nevaloros insipid, pardon individ de la ”diridai”. Apropo, cum naiba s-a știut cu 48 de ore mai devreme subiectul de la limba și literatura română pentru elevii de la profilul real? (e adevărat că nu toți elevii au știut, ci cei 3 – 4 elevi ce erau mai emotivi). Asta încă o dovadă a lașității...naționale. Sub deviza - la vremuri noi, tot noi – hai să dăm BAC-ul...să trecem puntea!Revin la filmul Nesimțita și publicul spectator. Nimeni, dar absolut nimeni n-a sesizat lipsa scenariului adevărat. Ocolirea subiectelor sau a temelor reale s-a făcut discret prin împingerea în față a ”limbilor maro” dar – surprinzător – a câtorva huiduieli, discrete ce-i drept, la apariția mogulilor artificiali, creați de sistemul șobolănesc și al naibii de roșu. Asta e o problemă, chiar majoră! Manifestările în afara sălii de spectacole a ”șobolanilor roșii” e vizibilă și-n săli de ”stat” cât și-n cele ”private”. Promovarea, pe baza lașității, a incompetenților e o barieră uriașă pentru toți cinefilii. Astăzi relaționările meschine fac ca toți cei ce profită de ”viitorul roșu” să devină manageri și să-și impună, sprijiniți de slugi la fel de lașe și incompetente, strategiile...bunăstării personale.Am impresia că scenariul filmului a fost pus pe peliculă de comisarul Moldovan, un mare scenarist al ”trecutului roșu”, lăsând să curgă peste publicul laș, pervers și semidoct celebra replică, puțin modificată :”... un fleac, i-am ciuruit...”Pelicula ”Nesimțita” musai să aștepte luna februarie a anului ”douăzeci douzeci” când la decernarea premiilor Oscar nominalizările să nu fie cele din ”plic” ci cele din...celula creatorului.Prost film și proști actori. Asta e, nu toți poți să fie...nesimțiți.Cu lipsă de respect, Pilu!

ȘAMPANIA DE LA ORA ...11

O bucurie matematică pare să-mi arate strategia geometrică și plină de metafore a postmodernismului fotbalistic. ”U” a revenit în liga 2-a, sau în ”B” așa cum cei mai puțin tineri și deloc studenți acum, își aduc aminte.

O tăvăleală pe gazon și bucuria e uriașă. Se aude până-n cer. Gata cu deplasările la Iernut, Triteni sau alte mari localități ce și-au făcut stație pe traseul – statistic al ”Universității” Cluj în epoca marilor realizări. Mi-e dor de ”U” și parcă propozițiile îmi fug de atât dor de povestea Universității. Nici nu știu dacă-i o renaștere (a câta?) sau un declin modern. Habar n-am.

Am văzut câțiva mânji  (pe unii îi știu de când erau șoimi ai patriei) și asta arată viitorul, dacă el sună bine înseamnă că e și...cântec. Doamne, ce-mi plac bețiile cu apă rece! Nu lasă...victime. Trezit din amorțeala ligilor inferioare, dintr-o dată mă văd în fața matinalului de la ”unșpe”. Da, sînt mândru că sînt contemporan cu oameni de toată isprava ce au reușit să aducă ”Universiteatea” Cluj în ”B”.

În tot acest vas de nostalgii suporterul a fost singurul în alb și negru. Doar El. Dialogurile sau ”ideile nespuse” n-au ce căuta în jurul suporterului. De la confetiile lui 80, la coregrafiile de astăzi, arată că doar El a rămas în competiție cu...moștenirea. Restul e praf, uneori acest praf e comestibil. Parveniți, veleitari, jegoși dar și alte creații postmoderne sînt peste tot. De la nivelul cel mai înalt la cel mai mic, poate istoria le va crea un bust să-și poată ejacula nepriceperea. Ciudat cât de frumoasă-i petrecerea și tristă mireasa. Dar nu-i nuntă!  Reiau. Tristă petrecere.

Pelerinajul în jurul valorilor mi-a deschis toate fermoarele. Am simțit cum  promovarea îmi dă un cartonaș roșu, caut privirea arbitrului dar văd un ”june-bătrân” și printre dinții plin de ”gol” lasă pentru nemurire un posibil viitor hit. ”Ce mișto e!” Deschid un fermoar (uzat ce-i drept) și-mi bag absolut tot ce nu-i...mișto, de teama ”academicianului”. El e urmașul lui... (dar mai bine nu)

Ce petrecere tristă! Totul e...mișto! Digitalizarea a cucerit. Astăzi competiția pe meritocrație domină societatea, din fericire în amestec cu din păcate nu la noi. Aici nu-i loc de...mai bine. Incompetenți, limbiști și săraci stau la petrecere. Ce petrecere tristă!

Boema începutului de veac e malul opus. Anii aleargă să respecte tradiția, arătându-mi hoțul! Timpul! El e vinovat.  Peste ani și ani, într-un parc mă voi întâlni cu un prieten imaginar, ocupat astăzi cu digitalizarea care-mi va înmâna un bilet la meci. Ce meci? Unul al renașterii și al promovării. Timpul, din păcate cel mai mare hoț. Să nu-mi furi și...Centenarul!

Orchestra își așteaptă dirijorul. Partitura se repetă. Centenarul însă nu!

Hai pa!

MONOLOG

Duduia 2VD a intrat în pâine precum drojdia, din păcate ea nu dospește ci se...prostește. Cu ceva vreme în urmă scriam că Emil Boc e cel mai infantil premier ce l-a avut nația română și atunci chiar nu m-am înșelat. Au curs rânduri ce inundau tot în jurul meu, precum că Emiluț e omul lui Băse. Înălțimea lui nu-i permitea să fie mic pentru că se dizolva încet, încet și drumul spre Cluj era din ce în ce mai aproape. Acum datele s-au schimbat. Băse e senator (ca Iliescu după mandatul de ”il capo di tutti capi”), iar Emiluț se ”înalță” ca primar într-un oraș de 5 stele fără cer și soare. A apărut un produs pedist din Teleorman cu mustăcioară, ce mușcă din roșie, obicei deloc românesc dar asta-i o altă discuție care încearcă să bage nația asta într-un vârtej ce nu-l mai oprește nici a treia generație de...urmași (!?)

Duduia de Videle și zâmbetul ei își desfac picioarele în piața Victoriei lăsând să intre...golul. Chiar și Alibec (un fotbalist dorit și cam atât) rămâne surprins de ratările celor parașutați în echipa guvernamentală. Nu încerc acum să pictez fiecare ”jucător” dar nu văd în viitorul apropiat – următorii 300 de ani – o calificare la marile turnee.

Duduia de Videle acoperită de inteligență modestă întinde peste țara asta mulți kilometri de autostradă (n.n. – ”...obiectivul mandatului meu este ca-n 2020 România să fie în prima jumătate a clasamentului  celor mai puternice economii din UE...vom finaliza în următorii ani 350 de kilometri de atostradă...”) ce va uni probabil un alt nimic cu un mare nimic. 2VD descoperă acum cuvântul autostradă și-l transformă în realitate. Mihai de Brăila era tare-n clanță precum Terente între picioare arătând potența poporului chinez și cei două mii (!!!???) de kilometri din aceiași autostradă, neuitând să precizeze că ei, chineJii își bagă yuani.  Liviuț de Teleorman nu și-a băgat Iuănii ci...duduile.

Incompetența și nesimțirea e peste tot, chiar și-n apropierea mea. E peste tot. Acoperiți sau nu, numiții sau impușii își fac de cap și decid degradare, iar mai târziu...moartea unuia sau altuia. Competența produce teamă de aceea cred că nu vor trece multe zile până când duduia de la interne o va înlocui pe2VD. Discretul mustăcios se îmbracă în hainele haiducului forțând chiar și literatura universală dorind ca-n viitorul apropiat să ajungă...Robin Hood. Negocierile sunt de fapt monologuri.

”...când capul n-are minte și ochii n-au lumină,

 când în poporul timid pătruns de-o noapte tristă,

 nimic nu mai lucește, nimic nu mai există,

când nu mai e virtute, când nu mai e putere,

virtutea cea săracă vezi cum pe uliți piere,

când țara, bântuită de bici și nehodină,

plânge după dreptate, și după legi suspină... ”

(fragment din monologul lui Luca Arbore)

2VD cam așa stau lucrurile și acum! Uneori omul n-are limite și bun simț.

O întrebare care poate chiar  doare (n-am vrut rimă, dar așa a ieșit) și fără nicio aluzie la ce-ai între picioare, oare am eu dreptul de a fi...acolo?

”...eu nu-s din lumea voastră, eu nu-s din timpul vost,

Voi ardeți, eu mă potol.

Voi sunteși, eu am fost...”

(fragment din momologul lui Luca Arbore)

Am ajuns să-mi fie rușine de nerușinea voastră (n.n. – actualul Guvern)

De dincolo și de dincoace de mine, Pilu din altă lume.

2VD

A murit partidul! Trăiască partidul!

Zilele trecute Ioan Rus de Cluj, fondatorul grupului imaginar de la Cluj, l-a certat pe Liviuț de Teleorman. Motivul? Unul acoperit cu fulgi  de nea. George Bacovia mi-a împins zăpezile lunii decembrie, uitând că în luna ianuarie ninge cu proști. Finalul poemului mă invită să rămân în stradă, să admir ninsoarea literară, dar proștii de azi mă obligă la altceva.

Cine sunt proștii? Cine sunt proștii de astăzi? Certitudine. E plural, așa că sunt în grup, adică mai mulți de doi!

(ps. Merită să recitești  poezia ”Decembre”– George Bacovia)

Liviu de Teleorman e mincinos, culmea și el știe asta. Să încep cu sfârșitul începutului (e corect). Acest individ își lucrează ”albirea” ca nimeni altul. A încercat să devină victimă, iar pe alocuri a reușit. Dacă întrebi un pesedist sau un liberal (?!) îl scot victimă sau chiar erou al revoluției. Ioan de Cluj agita câteva cuvinte în eter ce-și întindeau amenințarea politică în programul de guvernare. Urecheala de tătuc grijuliu e discretă sau chiar inexistentă. A mai dat pe afară Ioan de Cluj zilele trecute dându-i frâu liber lui Mihăiță de Brăila, dar nu și-a dat seama că ce poate face o femeie cu creierul nu face un bărbat cu același creier! (se poate înlocui creierul cu alt organ)

Să fiu trist?

Incompetența curge peste România și nu numai la Guvern!

Am prieteni (așa cred) în marele partid de Teleorman și cred în tristețea lor, în lașitatea lor, în limbile lor, în tot ceea ce înseamnă profit pe urma partidului, dar nu cred că nu sunt...români, ajungând să întindă pătura sinecurilor până la Liviuț în dormitor. Ce pot să-i spun prietenului pesedist că colega (acceptă cacofonia pentru că și eu accept prostia și lașitatea ta) 2VD e...premieră!

Postmodernismul reechilibrează natura. Nu-i mai spui proastă sau prost, limitat sau limitată ci invoci divinitatea să fii...teleormănean.

Cum naiba le găsești, măi Liviuț? Duduia (2VD) e SINGURA din partidul tău ce n-a câștigat primăria în Teleormanul atins de Dumnezeu și Diavol în același timp. Cum naiba să poți promova la nesfârșit incompetența și să râzi în fața atâtor români mult mai intelegineți, meritocrați sau oricum ca tine și noua ta descoprire politică. 2VD!

Liviuț ai spus  că ai mână proastă și nu mai faci numire de...premieră! Tu chiar mă crezi prost. Nu pot să fiu laș - ca acoliții tăi din pesede - îți spun că ești mincinos! Propoziție simplă: Liviu minte!

 Cititorule nu-i musai să fii de acord cu mine, dar dacă accepți lașitatea, prostia să devină parte componentă din viață, atunci e bai, vorba ardeleanului.

Legăturile teleormănene ușor ies la iveală și puțin îmi pasă, mă doare că a trecut o zi în care iar am pierdut. De ce? Pentru că un laș, un mincinos îmi decide viitorul.

Pesediștilor cu coaie (el) și creier (ea) opriți acest ”Program de Guvernare”. 2VD îmi reamintește că ea nu e pentru om ci pentru...program. Ești precum gândești. Un mare zero sau un volan. Apropo, manegerul e...bun?

Dacă ați ucis bunul simț, doar tupeul vă lipsește și puteți ucide speranța. Duduilor de Teleorman vă doresc sănătate, dar în altă parte.

De dincolo și de dincoace de  Guvern, Pilu de pe lângă Teleorman

ps

e rău tată, e rău și e și grav!

MIZILIC

N-am dorit să evidențiez un avorton politic nici într-un caz, dar nesimțirea, nu a mea, m-a obligat. ”Duduiul” Hunor și Kelemen a ieșit la rampa autonomiei. Acest frustrat individ cu origini clare își manifestă președinția de partid total aiurea. Ca până acum de altfel.

Hunor baci s-a îmbrăcat, atunci când țara o vrea (?!), în hainele europeanului virgin și veșnic cocoșat. Își înfige picioarele în pământul străbun și împinge arătătorul înspre dușman amenințându-l, pardon solicitându-i un ținut sau o autonomie.  

Hunor baci, un parvenit al postmodernismului și un limitat om politic (am argument la kil) vrea să împroaște cu paprika, acolo unde s-a folosit doar…sare! Mișcarea arătătorului mă obligă să-i arăt locul de destinație și abia apoi să-l lingă, are gust precum viziunea lui despre propria țară.

Acest excrement politic rostea cu subiect și predicat rolul său de negociator în postmodernism – ”… trebuie să creăm o situație în Parlament în care putem influența deciziile, putem face parte din luarea deciziilor…” , adică eu, alegătorul ce să înțeleg, că tu, cel mai președinte-maghiar de pe aici, vrei să fii în jurul puterii în permanență? Bă, Hunor baci, tu ai fost și ești acolo în permanență!

Tot tu ți-ai permis să nu-ți iubești țara! România! Da, asta-i țara ta. Nu-i nici Orbangaria, nici Ținutul Secuiesc, e România dodoloață. România Mare!

Tu ești urmașul lui Decebal, chiar dacă nu-l recunoști de…tată. Probabil mama ta este Traian, dar nu Traian Băsescu. El te-a acceptat după lungi negocieri cu udemereul de la Mangalia, pentru că și acolo sunt…turci.

Cum îți permiți să-l chemi la raport (ești mic) pe Mihai Tudose să-și ceară scuze? Numai așa că s-a înfoiat risz în tine. Unde-i libertatea de exprimare la care cu atât de multă râvnă (buzgosag) apelezi. Hunor baci, tu nu pricepi că ai spus limpede și nedecolorat  - ”… că nu avem de ce să sărbătorim în 1 decembrie…” și vrei să îngenuncheze în fața steagului tău? Te știam de excrement politic, dar să ceri hârtie în acest sens mă lasă fără nicio ejaculare fără vector. Nici măcar flegma nu pleacă. Bunul simț e în dicționarul altcuiva.

Ora exactă! 2.15

Hunor baci, ești românul ce-ai fost decorat cu Steaua României! Hunor baci cum poți să calci în picioare etnicii tăi și etnicii mei? Ei împreună, și nu numai ei, formează România, cea care îți dă dreptul să te exprimi liber, dar cum să-ți cer cei șapte ani politici, dacă ești un avorton…politic.

Hunor baci, eu îmi aduc aminte de un roman (ce a fost hulit de românii ce astăzi te îmbrățișează pe tine) ce a spus despre VIS – ”…voi lupta până la ultima picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine…” (n.n. Ioan Rațiu, 17 mai 1990). Știu că ești și obraznic și-mi trimiți gândurile spre Voltaire și-mi spargi actualitatea cu vreo trei secole și un pic dar ”…je ne suis pas d’accord avec ce que vous dites, mais je battrai pourvous ayez le droit de le dire…” – dar nu-mi poți distruge VIS-ul.

Steagul ținutului Secuiesc nu-i mai colorat ca ținutul Lăpușului sau a Hațegului. E la fel ca cel al Bârsei, Râmnicului, Herței și toate ținuturile României dodoloațe.

Hunor baci, ție îți curg mucii și tu crezi că-i ruj.

De dincolo și de dincoace de ținutul Secuiesc, Pilu Românul!

E FRUMOS, DAR NU LA NOI!

La bună reîntâlnire cititorule nemuritor.

Să fiu obraznic de la bun început sau să împing obrăznicia spre primăvară? Sunt răscolit meteorologic, de acea nesiguranță a recunoașterii anotimpului prezent care îmi dă fiori de primăvară. Penetrarea primăverii peste mine e identică cu cea a polițistului pedofil. Da, el iubește copiii, nu știu dacă mai intens ca un pedagog de școală veche, precum Gelu Vișan, cel grațiat de Emil Constantinescu și nășit de mister Berceanu. Nășit politic evident.

Pedofilul polițist e lovit de aerul primăverii. Tinerețea și dragostea fac pod peste mizeria din jurul meu, și liber la...penetrări. Se penetrează și Dragnea și Tudose. Penetrarea lor e zgomotoasă precum campania electorală. ”Vă dau” ce poftiți, chiar și spumă-n gură.

Zgomot.

Baronii încep să-și spele chiloții puturoși, arătând ȘI cu degetul spre teleormănean, uitând să scuipe în sân și pe cătușele imaginare.

Totul e în cârca președintelui ales. Amânarea e moarte sigură, de aceea ”penetrarea” de la finalul lunii ianuarie, pare să pună în anonimat, chiar dacă e la o săptămână de mica Unire, secarea Milcovului. Iașiul pare un mic Amsterdam, dar numai politic.

Orgasme și felații politice peste tot.

Mihăiță și Liviuț își caută...Chirița. Unul vrea să modifice, altul ba. Până aici și nenea Iancu e de acord, dar eu, cui rămân? Rămân nepenetrat? Vreau să continui  în acest ”menage a trois” aldisto-pesedisto-preoțesc, care pare să-i satisfacă pe participanți, dar și pe privitori (și nu-s alegători Liviuț dragă). Biciurile remanierii se aud. Simt că duduia de Teleorman rămâne la Interne. Îi place...organul, e duduia perfectă actului de guvernare. E dotată în întregime. Stau și îi privesc saltul meritocrației. Fără nicio penetrare sau o vorbă bună, duduia a ajuns dintr-o secretară de școală, ditamai ministra! Măi nesimțitule de ce ai pus cameră de luat vederi în priza ministrei? De ce? Nu știai că acolo intră doar...ștecherul? Cititorule te rog să știi că tu urmezi să fii ascultat și de ce nu poate chiar...penetrat științific.

E groasă, e groasă rău și atunci...doare!

Sunt curios cine o ”trântește” pe Olguța. Duduia de Craiova e tare pe poziție. Olguței i-a plăcut întotdeauna ceva mare, de aceea debutul ei a fost la...România Mare. Mi-e greu să cred că Mihai e mai bun, pardon mai puternic decât Liviu. Olguța rămâne în aceiași poziție perfectă și meritocrată.

Apropo, tu ai folosit mănușile sau ai făcut doar nodul la cravată?

Lista duelului e lungă. Numele voievozilor autohtoni e de actualitate. Fără nici cea mai mică ironie istorică pot să exemplific:  Ștefan cel Mare, Alexandru cel Bun, Mihai Vodă.

La Iași se anunță un cutremur politic? Moft. O beșină infectă, indiferent de decizia luată. Parcă-l simt pe chitaristul Orban cum își freacă mâinile la insuccesul pesedeilor de amu, dar el poate să frece altceva, poate o coardă sau un zvârc (dacă există). Stimate ””dudui” (n-am altă variantă pentru a fi egalul duduii) tu și mulți liberali (actuali) încă nu realizați că faceți parte din cea mai veche formațiune politică din România și orice penetrare ar cădea peste voi, n-ați atinge orgasmul...politic.

De dincolo și de dincoace de text, Pilu

DECEMBRIE, TÂRZIU

Din punct de vedere culinaro-ortodox pe chipul agresatului scrie scurt și mare. Post!

Într-o zonă vizibilă limbajul e trist și ascuns. E un șir de: asta nu, nici asta nu-i voie, asta-i de dulce, ești nebun, pe cine ai văzut făcând așa ceva și alte bariere ce-mi lasă înjurătura tristă în prag. Postul culinaro-curătățitor de fapte negre și furturi albe, e un îndemn la dietă. Mersul devine ușor, silueta zvelta poate atrage amante sau amant, depinde numai de ziua marșului, ce mai dintr-o dată devin mai curat, mai activ!

Mesele pline de afumătură stau ascunse după icoanele făcătoare de minuni și alături de duhul sfânt se plimbă în jurul meu un damf de  fum a lemnului de prun și cireș ce au învelit slănina și jambonul. Privesc icoana cu ochii în lacrimi, de la fum evident, și șoptesc încet, chiar lângă rama icoanei, cuvinte pline de adevăr: ”iartă-mi gândurile ce mărșăluiesc alături de aceste jumări proaspete”. Cerul înghite în sec și-mi înțelege neputința, de aceea mai coboară din podul creștinătății pe un lanț trainic cu inele de cârnaț, o carafă de zeamă de varză alias moare și câteva garnițe pline cu costiță afumată și prăjită. Mă apropii de finalul rugăciunii și înghit în sec cu gândul la țuica din șpaiț.

E decembrie și luna cadourilor îmi transformă liniștea într-un ocean tânăr și agitat. Valuri de reclame și furtuni albastre deschid apetitul spre păcat. Gata, îmi ajunge. Mă dedic postului și tac. Las totul pe seama câinelui. Lui încă-i place uăsul.  El nu știe nici de Moș Crăciun și nici de Moș Gerilă. Fie vorba între noi, dar Moș Gerilă e mai activ! Așa cred.

N-am timp de mine că și aud trei bătăi la ușă. Întreb cu prea multă teamă: cine-i? Precum o galerie agresivă aud, „primiți cu steaua”. Credeam că-i glumă, știam că echipa din ghencea e fecesebistă, dar nici chiar la început de decembrie să vii cu...fecesebeul! Asta-i prea de tot. Tânjesc după copilărie și liniștea lunii decembrie. Decembrie, târziu.

Luminițele de peste tot îmi dă putere și cred că întunericul a plecat să aducă...lumină. Zăpada e în povești și pe coperta lui Walt Disney. Ploile din septembrie s-au mutat în decembrie, iar gerul din februarie e în Piața Victoriei și pe Kiselef cu doi de f.

E decembrie și încă nu-i târziu. E bilanț și post, e rugăciune și statistică. Dă doamne să fie bine, parcă  se aude din tribuna străzii acest îndemn. Curajul a pierit. Regele a murit! E decembrie și tristețea acoperă pârtiile uitate și anii nu se mai întorc.

E post și e rugăciune. E decembrie și n-am timp să exist.

De dincolo și de dincoace de Post, Pilu Ucenicul!

TELECOMANDA

 Acest cuvânt mă fascinează cam de mult timp, dar nu atât de profund precum aş crede. Fascinaţia apare şi dispare cu un ritm de ceas elveţian, manufacturat în China. Ideile, uneori enervant de multe, îşi urmează traseul ca un tramvai modern pe o linie de fier vechi. Totul e prăfuit, ciudat şi previzibil. Mişcările par, doar par, dintr-un film documentar intitulat deloc sugestiv „cum se fabrică o maşină de spălat”. Refuz să cred că se poate pune problema...detergentului. Fals. Nimic mai fals.

Cu înverşunare troiană fără a fi înconjurat de frumuseţi, împins ce-i drept şi de beţia curajului prostesc, mă iau la trântă cu o bucată de plastic, cu formă zveltă, uneori prost colorată, plină de butoane mici, încât buricele degetului îl acoperă tăindu-i răsuflarea, inexistentă dealtfel. Telecomanda. Ea este plasticul atât de nenorocit.

Orice semn din mintea mea (acel spaţiu de 10 % în viziunea celor mai deştepţi decât mine) nu poate transmite un mesaj plin de viaţă. Ea, telecomanda,  rămâne într-o singură poziţie fermă. Capră. Asta în caz că n-aţi găsit răspunsul. Introduce în mine tot ceea are ea mai prost. Nu capra, dragă cititorule, ci telecomanda, nu deveni un obsedat sexual, pentru simplu fapt că ai întâlnit cuvântul capră  într-un text destul de previzibil. Zic.

Duelul între masochist şi prost devine ridicol şi-mi ridică ratingul. Şablonul noului este atât de prăfuit încât mucegaiul, pânza de păianjen şi mirosul se schimbă între ele fără a fi confundate. Ecranul, că el îmi manipulează  gândirea prin cele două mari şi late. Văzul și auzul. Ele propun meniuri cu gust mascat şi periculos, ca-n bucătăria franţuzească, meniuri ce uneori le înghit uitând de obligaţia celor ”doi litri de lichide”. Că-n fiecare zi, că-n fiecare an, habar n-am.

„Vax-albina crema puca”  că altminteri nu înţeleg nimic din ceea ce se întâmplă, atât de rar, sub mileul şi peştele din sticlă. Guralivi şi guralive, nespălaţi şi nespălate asta dacă e un eveniment social la margine de... mileniu. Înverşunarea dintre mine cu plastic şi mine fără plastic! Parol!

În prima parte, par distant faţă de plastic şi amăgit de mişcare, de fapt aceeaşi mişcare, a pământului faţă de soare şi devin...poluat. Cianurile curg şi ce e trist, e că timpul, nebăgat în seamă nici de plastic şi nici de mileu, participă şi el. Dintr-o dată sînt trei puncte de sprijin şi fizica spune: ajung! Timp – Indiferenţă – Implicare.  Devin un om mic cu limbă moale, gesturi fade, poziţie...animalică dar domestică, dar-ar în ea de capră. Muşcat în mod vizibil de multi-culturalism recurg la un truc, înfipt în comportamentul omului-şobolan.

Ninge și telecomanda mi-e inutilă. Ne mai...citim în curând.

De dincolo și de dincoace de ecran...Pilu Baterie.