ALIANȚA RUPTĂ-N CUR

Nu simt nevoia de nicio introducere pentru acest nepamflet, dar simt nevoia de a spune (și scrie) că nu sunt prost. Sau doar așa cred? În copilăria mea, ocrotită de unicul partid, am reușit să-mi fac prieteni și dușmani, acoperit de întunericul comunist am reușit să descopăr hai-ku-ul lui Nichita Stănescu ce arunca spre mine (și sper că pentru tine cititorule) cuvinte smulse din trupul său:

"Întunecând întunericul

iată

porţile luminii"

Într-o adolescență ce-și trasa cursul spre un comunism veșnic, a răsărit soarele pentru mine și vreau să cred că pentru toți românii, chiar dacă unii și-au însușit sacrificiul eroilor din Decembrie 1989, mizerabilii, hoți pe atunci, azi poartă costume din lână fină, dar uită să-și dea întâlnire cu apa și săpunul. Astăzi put și decid pentru mine și din păcate și pentru tine cititorule.

Analfabetismul politic, lipsa rafturilor din bibliotecă sau alte îndeletniciri a făcut să devin un român trist și probabil rupt în fund așa cum anticipa Ion Cristoiu, iar dacă sunt bolnav mă grăbesc spre Cozmin Gușă ce-mi arăta că sunt sclavul acestui ospiciu numit... România.

Analfabeții conduc, analfabeții scriu cărți, e drept că unii prin închisori, analfabeții devin dascăli și medici, iar pacienții mor și elevii devin... nefuncționali. E primăvară și e trist. 

Cantitatea de absolvenți... privați a îngenuchiat hai-ku-ul lui Nichita, a distrus metaforele lui Fănuș Neagu și ce e și mai trist l-au ucis pe Mircea Eliade  și Marin Preda. Eliade a avut curajul să-l certe pe Dumnezeu recunoscându-i veșnicia, iar Preda mi-a arătat că fără Dumnezeu nu este nimic.

Azi, enoriașii politici ies din bârlog și-mi spun în față, fără nici un preaviz, că sunt prost sau prost grămadă asta numai dacă nesimțitul politician este de pe la noi (n.n. Transilvania). 

S-a aliat tusa și cu junghiul să-mi ofere șansa de a deveni, cum răspândea tov. Ion Iliescu, sărac și cinstit. Dacă te-aș numi nemernic, nulitate de politician ce ești, m-ai trimite într-o libertate de care tu fugi. 

Alianța preacinstiților măCiucă și CiolacuL dezgroapă expresia ce o credeam îngropată: AȘA CEVA NU SE POATE. Politicianul român (bărbat, atenție) și-a pregătit din timp viitorul. El vrea să-și probeze fusta la alegerile europarlamentare călcând pe podiumul electoral cu eleganța lui Rareș Bogdan, aruncând zâmbete și batista ruptă din cravata pionierului comandant de unitate. 

Biserica tace și se roagă, implorând lui Dumnezeu puțină neatenție până toți trec pragul, apoi Dumnezeu revine la normal și din nou patru ani de rahat pentru nația asta, cu alte cuvinte uitați de meritocrație și profesionalism. Pentru o zamă și un kil de făină vindem tot, chiar și viitorul copiilor acestei nații.

Bă, ticălosule, viitorul fiului meu nu-l vinzi! 

Explică omului prost sau omului prost grămadă asta numai dacă este din Transilvania, cum naiba ai reușit în loc de alegeri libere să oferi teste psihologice, când tu nici măcar nu cunoști psihologia acestei nații. Punctul forte al românului este neîncrederea în oameni. De aici pleacă demersul tău, măi păcăliciule, ce nu-ți cunoști propria limbă, călcând în primele două picioare gramatica limbii tale. Tribul sau familia pentru român este fundamentală, nimic din ce este dincolo de acest teritoriu pe el nu-l preocupă! Tu ai devenit politician și  lași impresii de unicitate. Românul, ca orice ființă de pe acest pământ, nu este veșnic, așa că îți dau o veste proastă. Ești muritor! Ai reușit să-mi dai test de perspicacitate. Apropo ai reușit să citești cuvântul perspicacitate fără greșeală? No, nu-i rău. Îmi arăți o listă cu o alianță ce chiar acum răscolește mormântului familiei Brătianu, mormântului lui Corneliu Coposu. Să-i mai reamintesc pe Carp și Iorga.

Voi, acum funcțiile vă provoacă libertatea (cuvânt readaptat pe baza prostiei voastre), sunteți doi români mici, dar nu ca cei de la Cocoșatu cu gust  și o bere povestită, ce încearcă puterea să rămână veșnică pentru ei și soldații cu dosare în așteptare. 

Performanța post decembristă a dat posibilitatea ca într-un municipiu cel mai mare angajator să fie... Primăria?  Este rezultatul incompetențelor continue, este dorința de veșnicie a unuia sau altuia. Pungile cu făină, zahăr și alte produse găsite în comunism doar pe cartelă, azi își fac... datoria. 

Ați distrus familia și biserica, au rămas doar cei ce dăruiesc... note informative sau rugăciuni de slavă edilului glorios, chiar dacă hainele îi put de incompetență. 

Alianța pesede – penele este mai dăunătoare aceste nații mai mult ca un pachet de țigări. Această alianță naște monștri, care la rândul lor se reproduc și atunci vai și amar de amestecul de sânge. Perfuziile externe se vor dilua și decesul se apropie. Te las politicianule să-ți corectezi ținuta, îți dau șansa să mă cunoști, îți dau șansa să-mi săruți buzele, mâna și chiar organul de reproducere, poate atunci vei înțelege de ce familia e sfântă și fără de hotar.

Vreau ca nația asta să existe în Europa, nu vreau europenizarea României, nu vreau granițe și nu-mi dărui lesa marginalizării. 

Îmi doresc să răsară soarele!

SERENADE ELECTORALE

Îmi aduc aminte de copilărie și de poeziile “asimilate” la îndemnul adulților. Arhicunoscuta poezie “cățeluș cu părul creț” în care am întâlnit versuri demne de un viitor fantastic. 

Furt, jurat, minciuna sau alte îndeletniciri comuniste continuate azi de un pesede diluat lipsit de consistența, urmărit îndeaproape de alt partid istoric aflat pe cale de dispariție, peneleul, cupluri de actori in fuste scurte, Rareș și Nicolae.

Tot la etajul amintirilor este alt text poetic, dar de această dată semnat și asumat de Vasile Alecsandri, un text cu staul și muls. Miorița. Plaiul mioritic în ultimii treizeci și... de ani a fost jeGmănit (n.n. corect este jecmănit) de hoți mai mic și mari.

Trei ciobani (unul la propriu și doi la figurat) se fălesc cu oile acoperite, nu cu lână cum e normal, ci cu speranță. Cei doi ciobănei, papagali, în prima etapă, joacă rolul de dușmani, aruncând cu lapte, carne și lâna de la amărâtele alea de oi, spre abatoarele dornice de… scandal alimentar.

Cei doi ciobani papagali, unul siluet și celălat neiubitor de duet, forțează piața agroalimentară cu etichete jalnice, poezia pierzându-și din acuratețea naturală. Oile sunt înlocuite cu alte animale, dar din păcate sălbatice, ce într-un viitor apropiat il vor mușca pe consumator. Cei doi ciobănei, papagali cum i-am redenumit anterior, uită esența baladei. Digitalizarea!

Inteligența artificială intră în acțiune și-l ferește  pe ciobanul împins spre prăpastia propusă de cei doi papagali, ce și-au înlocuit cușma cu pene crezând că modesta lor intelectualitate le permite să sufle în fluier  fără să folosească nota re, de la… repetent!

Azi plaiul mioritic are parte de asemenea ciobani cu ascendent papagal, împingând, de data aceasta, alegătorul spre o manipulare demnă de un stat paralel cu… ovinele.

Papagalii– ciobani își promit unul altuia poziții în noul (vechiul) staul ocolind astfel gratiile… libertății. Staul nu... statul. Cu exprimare de tip rural, ciobanii dialoghează:

- bă, tu îl lovești pe ăla, să creadă că-s io.

- bine bă, îl lovesc, dar io cu ce mă aleg?

- no stai blând, ce-i al tău, de fapt ce a fost al tău, al tău rămâne

- no, mă bucur. I-am fraierit pe... consumatori

Cred în alegătorul calm și acoperit de bun simț nu-și provoaca memoria, din nou, cu balada Miorița, ci încerca să fie deștept. 

Ciobanii – papagali merită aruncați într-o colivie… veșnică. M-am saturat de oameni proști și cred că și tu.

“Cu România pe tricou” și dragoste de poezie spre… adevăr. 

Notă

Pozele aparțin: https://zilesinopti.ro/2022/04/25/balada-miorita-in-benzi-desenate/

MANIPULAREA. ASTA-I POFTA... PROSTULUI

 Îmi aduc aminte de copilărie si de poeziile “asimilate” la îndemnul adulților. Arhicunoscuta poezie “cățeluș cu părul creț” în care am întâlnit versuri demne de un viitor fantastic. Furt, jurat, minciuna sau alte îndeletniciri comuniste continuate azi de un pesede diluat lipsit de constistenta, urmărit îndeaproape de alt partid istoric aflat pe cale de dispariție, peneleul, cupluri de actori in fuste scurte, Rareș și Nicolae.

Tot la etajul amintirilor este alt text poetic, dar de aceasta data nesemnat (dar să știm si noi ar spune nenea Iancu), un text cu staul si muls. Miorița.

Trei ciobani (unul la propriu și doi la figurat) se fălesc cu oile acoperite, nu cu lână cum e normal, ci cu speranță. Cei doi ciobănei, papagali, în prima etapă, joacă rolul de dușmani, aruncând cu lapte, carne și lâna de la amărâtele alea de oi, spre abatoarele dornice de… scandal alimentar.

Cei doi ciobani papagali, unul siluet și celălat neiubitor de duet, forțează piața agroalimentară cu etichete jalnice, poezia pierzându-și din acuratețea naturală. Oile sunt înlocuite cu alte animale, dar din păcate sălbatice, ce într-un viitor apropiat il vor mușca pe consumator. Cei doi ciobănei, papagali cum i-am redenumit anterior, uită esența baladei. Digitalizarea!

Inteligența artificială intră în acțiune și-l ferește  pe ciobanul împins spre prăpastia propusă de cei doi papagali, ce și-au înlocuit cușma cu pene crezând că modesta lor intelectualitate le permite să sufle în fluier  fără să folosească nota re, de la… repetent!

Azi plaiul mioritic are parte de asemenea ciobani cu ascendent papagal, împingând, de data aceasta, alegătorul spre o manipulare demnă de un stat paralel cu… ovinele.

Papagalii– ciobani își promit unul altuia poziții în noul (vechiul) staul ocolind astfel gratiile… libertății.

Cred în alegătorul calm și acoperit de bun simț nu-și provoaca memoria, din nou, cu balada Miorița, ci încerca să fie deștept.

Ciobanii – papagali merită aruncați într-o colivie… veșnică. M-am saturat de oameni proști și cred că și tu.

“Cu România pe tricou” și dragoste de poezie spre… adevăr.

nota: banda desenata apartine: https://zilesinopti.ro/2022/04/25/balada-miorita-in-benzi-desenate/

BINE AI VENIT... 2024! (Cine te-a invitat?)

 

Sunt curios dacă nu-ţi uram bine ai venit, amâna-i cu un un an apariţia ta sau pur şi simplu renunţai la apariţia ta normală la fix o clipă după... 2023. Am înţeles de la bun început că este un an mai dificil din punct de vedere aritmetic şi sexual. Ţi-ai adăugat o zi şi te-ai transformat prin voinţă proprie... an biSex.

Mă simt tulburat, mai ales că ACUM, „... iarna, nu-i ca vara...” şi încălzirea globală îmi tulbură, şi aşa puţină, materia cenuşie şi dreptul de gândi. Glicemia mare şi venitul mic este amestecul ideal pentru prelungirea anului cu încă o zi. Îmi aduc aminte (încă) de grija ce mi-o purta d-na (pentru cei tineri) sau tovarăşa (pentru cei ca mine) educatoare în momentele de linişte venite din partea mea şi parcă ca o şoaptă la urechile mele ajungeau cuvintele: „... Pilu, nu tot ce-i mult e şi bun...”. Ehe, cam de atunci mă feresc de „mult”, din păcate nu mi-a şoptit nimic despre prostie, probabil nu a vrut să-mi jignească... viitorul. Atunci amestec de tot rahatul: glicemia mare, venit mic şi pe deasupra şi prost. „Tovarăşa” mi-a mângâiat copilăria cu grijă, anticipând că peste o jumătate de secol ajung alţi „tovarăşi” să-mi mângâie glicemia, venitul şi... prostia.

Hai că sunt deplasat, e bine să văd partea plină a anului în cur...s, să-mi văd viitorul spectaculos împrejmuit cu gard de sârmă ghimpată, asta doar din respect pentru a nu fugi: glicemia, venitul şi prostia.

Anii au trecut, dar în ambiţia mea „prostească” am decis să stau „prost” cu vederea de la... început, aşa că habar nu am cum o „văd” anul biseXual 20 şi 24, asta pe înţelesul unei tovarăşe... premierJ

Pentru că aparţin acestei naţii „binecuvântate” mă cam pricep la tot şi toate, am păreri pro şi contra, deci şi prin urmare „decât” acum pot să fiu... cerebral.

2023 s-a plictisit să mai continuie, ţi-a sfârşit viaţa în mod brusc şi trist fix la miezul nopţii în 31 decembrie. Am început să plâng şi să-l regret cam din... 2022 şi nu exagerez (sau poate da).

Sunt conştient că am cunoştinţe vaste în sport, economie şi politică, altminteri nu-mi explic cum trilogia – glicemie, venit, prostie – se manifestă cu uşurinţă pe urmele ciobanului cu oi multe, la fel şi câini, pentru că doar ei pot să latre şi să vândă... covrigi.

Cu o amărăciune deloc ciudată văd cum naţia asta nu are viaţă pentru viitor, parcă viitorul împunge, muşcă sau... f...e!

2024 este anul în care chiloţii murdari vor fi puşi direct la uscat, fără nici cea mai mică urmă de detergent şi apă. Chiloţăleala începută prin 2002 cu o dezvoltare uriaşă în 2023 îşi va atinge apogeul în... 2024. Parcă şi ăsta e un motiv să fiu ACUM în 2025. Cum să nominalizez  scroafele şi porcii  ce-mi filmează gradul intelectal de tip animal domestic dar cu – atenţie – venit mare şi glicemie... mică -  asta doar să-mi reconfirme că eu fac parte din naţia asta fără dorinţă de viitor.

Privesc cu o oarecare discreţie trecutul electoral al naţiei fără viitor şi lacrimile încep să asfalteze succesul economic al naţiei debusolată de uriaşa cantitate de prostituţie electorală îmbrăcată într-un costum cu nasturi la manşetă şi promisiuni.

Îmi presimt un viitor al naibii de umoristic, parcă platformele electorale sunt texte de stund – up comedy cu „organe” imediat în spatele substantivului, iar predicatul este împachetat de chiloţii murdari ai scroafei şi porcului cu imunitate de Ignat. Mizeriile anului 2024 o să-şi găseacă „liniştea” pe „imaşul mioriţei” care din păcate nu e nici lae şi nici bucălae, e o mioară cu dimensiuni hipopotamice. Agresivitatea electorală se „desface” până la capăt, când în mod natural scap de cel mai slab „cioban şef” ce l-a avut turma din care m-am lăsat şi eu... tuns. Ciobănelul educat... pas cu pasJ se duce spre un somn al după amiezelor pierdute, încercând lângă mioara, de data asta bucălae, să-şi găsească liniştea meditaţiilor... pierdute. Scroafa şi porcul, viitorul semn pe drapelul naţiei, nu fac altceva „decât” acceptă mai departe pe proşti la... butoanele imaşului.

Iarba este fânul trecutului, pentru că mă văd obligat să-ţi (să-mi) spun că naţia asta nu are dorinţă pentru viitor.

Am obosit şi n-am răsfoit nici măcar o pagină din „chiloţăleala” acestui an, din păcate... trist pentru cei cu glicemie mare şi venit mic. Dacă eşti porc sau scroafă să ai parte de lături cu spume şi acceptă-mi demisia din această turmă şi să plec, acolo unde naţia are... viitor.

ps.

1.     Episoadele viitoare o să aibă... detalii

2.    Nu înţeleg urarea „La mulţi ani, 2024!” (ori cât de profundă sau sinceră este urarea, durata este de un an... în cel mai fericit caz)

HOP si EU (ultima parte)

Gata, ”super liga” a ajuns la capătul cel mai îndepărtat al dimensiunii sale. La capăt. S-au jucat toate match-urile propuse de cei doi organizatori autohtoni: lepefe și ferefe. Copilul lor mai mic, cecea, a reușit să aibă ”grijă” ca noua metodă de supravegehere a match-ului să fie una demnă de toate recordurile.

Nu am să trec în evidență, nici măcar pe scurt, evoluțiile fiecărui participant pentru simplu fapt că nu merită să-mi forțez amintirile. Am să ”punctez” mici scenete de joc, cu un-doi-uri nereușite, cu faulturi de joc și dansuri lente dar și cu poziții de offside... imaginare.

”Supeliga” (am omis litera - r -  în mod intenționat) mi-a dăruit absolut tot, deci și prin urmare eu n-am să-mi înjumătățesc literele pentru că nu vreau să joc nici într-o rubrică. ”off-ul” și ”out-ul” să rămână pentru cei... slabi.

În mod normal am să rămân în teren o bună parte doar în jurul ”șepcilor roșii” revenite după ceva vreme în Divizia A sau mai nou în Liga 1, iar de când se câștigă ”diridai” și din nume în... ”SuperLigă”.

”Șepcile roșii” n-au făcut excepție de la nimic, echipa, dar și ”anturajul de prin birouri” s-au comportat precum mersul tradițional. Mulți antrenori, mulți jucători și aceiași suporteri.

Debut cu Eric Linkar și cu o remiză... nesperată, asta dacă mă bazam pe ”lăudăroșenia” evlaviosului miliardar și a ”biciletei” din imediata sa apropiere. De aici a încept totul, de la marea surpriză! GOOOOOL Bălan! E adevărat că, câinii (e o cacofonie la deposedare) la început turbă, apoi mușcă și la final miaună spre disperarea găinilor din coteț. Atacantul refuzat de ”centenari” a încercat să facă ”școală” la Cluj. A reușit... să rămână repetent. Și atât.

Din echipa de debut, sprijiniți de condiția fizică au rămas... puțini. Cum altfel? Un egal nesperat și un viitor imaginar.

Și pentru că modernismul ține loc de... viitor, match-urile de acasă, pentru ”șepcile roșii”, se joacă la... Mediaș!

Și începe spectacolul ”superligii”. Victorii, remize dar și înfrângeri. Granzii se bat în declarații, iar fotbalul rămâne doar la teveu, pentru că acolo joacă Real, MC sau alte echipe cu un buget cam cât nu va avea învățământul autohton niciodată, cu alte cuvinte ei creează fotbaliști, iar învățâmântul ”nost” creează valori. Să dau exemple? Vrei nume sau... plagiate? Hai pe teren, prietene virtual.

Încep să se facă pariuri. ”Bursucul” pregătește din nou titlul. Joacă la intimidare prin conferințe de presă lăsând jocul liber pe la... spate. Nomenclaturiștii își freacă foalele din etapa a doua eliminând pe rând pe rivali. ”Călugărul-cioban” este eliminat din joc. Are interdicție pe noua ”pășune militară” și nici accesul la ”rugăciuni” la sediul stareților din sectorul 2 (str. Alexandru Vitzu și Vasile Șerbănică). În cele două ”locașuri de cult” meritocrația și inteligența este precum cea din ”ha mai mare stropșală de casă” de pe la noi. Parlamentul. Cei doi stareți, aleși pe sprânceană, unul prin sceneta ”arestul de la miezul nopții” și celălalt prin puciul ”de ce trag clopotele, Mitică” încearcă să dirijeze viitorul fotbalului de pe la noi.

Răzvănel este preocupat de mandatul... nemuritor, iar Ginuțul de... salvarea fiului. Îi înțeleg pe amândoi, vorba asta nefiind muritoare: după faptă și răsplată. Stareților mai cereți și voi un sfat de la ”Dani-boi” el are legătura directă cu ”susul”. Atunci când ”se pupă inelul” (habar n-am de unde este expresia asta) încercați să aflați de la ”Dani-boi” cu e cu mesajul ”de joc” lăsat pentru etapele viitoare (n.n. Matei 6:9), nu poți învinge din postura de ”looser”.

Revin pe terenul de joc.

Erik Lincar tremură, rugăciunile tactice nu-l ajută, „șepcile roșii” restante la orice examen de logică și interpretare și în luna august apare lovitura de palat, e drept că ”regele în alb și negru” întârzie cu o zi, dar exilul se petrece. Eric Linkar este alungat din ”spațiul academic” (nu scot în evidență pregătirea intelectuală și sportivă a puciștilor) uitând limbile și frazele la superlativ la mister Linkar cu doar câteva săptămâni în urmă. Asta e, dacă lipsești la ”rugăciunile de seară” te paște... laicul.

Cerul se dechide și ”Creatorul jocului” împinge la studii pe secundul fostului barbugiu și om de afaceri de la echipa națională, Eugen Neagoe. Apar din nou limbile, urările de bine din spatele terenului de joc, acolo unde au rămas doar tractoarele pentru a scoate recolta de la finalul anului. Erik Lincar este uitat, a intrat în arenă salvatorul de examene. Experiența din fața ”seminariilor, a laboratoarelor și examenelor de an” pentru Eugen este suficientă. Testele din Cipru, din susdul Olteniei, din Moldova lui Ștefan sunt doar câteva momente evlaviaose.

Eugen Neagoe aduce hârtia și creionul, desenează trasee de joc, explică. ”Studenții” înțeleg că nu e de joacă și musai să intre la rugăciunile de seară, altminteri ”Doamne, Doamne” le ia din sac punctele și ajung... exact de unde au plecat, adică la... Erik Lincar și lupta pentru promovare.

Jocul dirijat de Neagoe prinde roade, prunul are mere, cireșul are pepene și Dăbuleștiul e la capătul... tunelului. Rugăciunile sub Erik Lincar erau cam diluate, dar cu Neagoe lipsește cu desăvârșire sarea și piperul. Apropo, ingredientele astea le-a luat Leo Grozavu și a fugit cu ele la ”Poli” Iași. La Cluj a rămas doar... harbuzul.

”Peste drum” bursulcul este nemulțumit de arbitraj. Se plânge la alt produs al ”rugăciunilor autohtone” venit din jurul... dopajului. Pentru ”Bursuc”, dar ce scriu eu doar bursuc, mă opresc la... viezure.

Reiau.

”Viezurele” din ”multipla intersecție” scoate în evidență forța adversarilor din Gibraltar, Sri Lanka și Fiji. Match-urile viezurelui devin din ce în ce mai putenice. Starețul propriei mânăstiri alungă ”dracii” prin noi investiții. Bate la ușa... ce urmează a fi deschisă. Necaz. Ușa a fost dechisă de... Hagi!

Fostul ”decar” știe cum e cu evlavia. ”Creatorul” nu-i prea înțelege rugăciunea, fiind doborât de agramările din text și buimac de cap, lasă jocul... liber.

La ”U” Cluj Neagoe pare depășit de presiunea venită din anvelopele umflate de conducere. Conducere? Da, conducerea de partid și de stat. Tezele au fost corectate, pionerii recită iar unicul conducător de pe jilțul nemuritor dirijează o orchestră după chipul și asemănarea lui Haydn. Cred că Haydn i-a împins pe britanici să înțeleagă mai ușor muzica clasică, chiar dacă el era un austriac. Probabil asta a încercat și Neagoe să forțeze, un cvartet de coarde pe malul Someșului Mic, uitând de neastâmpăratul Jiu.

Nu l-am văzut niciodată pe Ilie în fața unei partituri și nici pe Chipciu, chiar dacă el a reușit să demonstreze (printre puținii) că pe lângă pasiune e nevoie și de respect. Chipciu asta a făcut și face. Dăruiește ce a... primit.

Jocurile și rugăciunile își continuă traseul. Rugăciuni ciudate, pardon  rezultate ciudate. Nemulțumirile curg și degetele arătătoare își fac mai agresiv prezența.

VAR-ul, această diavolicească invenție pentru aflarea adevărului, când de fapt Adevărul e unul singur și este chiar El, Creatorul, cei implicați încearcă să mintă poporul cu televizorul și... comentatorul. Am auzit multe, vrute și nevrute, dar despre comentatori numai de bine. Fraților în credință sunteți pastă, lipsiți în primul rând de limba română. Îl înțeleg pe Hagi că nu e dascăl ”la litere”, dar voi din asta trăiți! Hagi trăiește din fotbal pentru că ȘTIE! Voi? Dar pentru că sunt în zona evlaviei încerc să strecor ”îngerașul” și să-ți repet că există și mesajul: ”...eu sunt mic, Tu fă-mă mare...”

Cutremur la ”U” Cluj. Lebenița de Dedulești a explodat. Conducerea de partid și de stat nu acceptă harbuzul. Informațiile curg, dar nu-s băgate în seamă (!!!). De la finalul lunii noiembrie mesajele ajung ”pe sus” cum că nu mai este lebeniță... iarna și... pleacă spre țările calde. ”Marii” conducători amenință cu supermaketurile și oferta de zezon la lebeniță și pepene. Râd. E normal, atunci când gustul tău se bazează doar pentru coajă, la ce ajută... miezul. Zis și făcut, după câteva partituri prost dirijate de Eugen Neagoe și la fel de prost interpretate de orchestră în pragul Crăciunului rămânem fără... nimic. Enoriașii se agită, fermentația cumpărăturilor este în toi, brazii sunt la ofertă dar rugăciunile suporterilor sunt cu țintă precisă. Salvarea de la retrogradare. Din lumea creștină apare salvatorul. Ioan Ovidiu Sabău. E drept el are o altă legătură cu ”susul”, nu ca marea majoritate. Majoritatea la final își face semnul celor patru puncte cardinale, Sabău doar asistă. El e martor la scenetă, dar nu se implică.

Conducerea de partid și de stat îl cheamă la masă pe Moș Crăciun și în urma unei scurte negocieri, decid. Nu lasă acum niciun cadou, dar la finalul lunii mai vrem să fim deasupra ghilotinei. Moș Crăciun acceptă și pleacă spre copiii neastâmpărați din campionat. Primul vânat e ”viezurele”. Fiind la Cluj l-a invitat într-un cabinet stomatologic și i-a arătat... datoria. Viezurele a râs și râsul a rămas. Salvatorul său, fostul aLbitru, a încercat să deseneze estetic eșecul din acest an, pentru starețul Neluțu, care era neastâmprat ca Goe, bătând cu piciorul în masă și strigând: vreau să vină! Nu se poate, Gică Hagi a fost cel mai cuminte. Moș Crăciun se scuză că nu-l poate lăsa (n.n. - titlul) la Craiova, pentru că acolo nu poți împărți un titlu la doi copii, iar ”centenariștii” n-au stofă, doar cântece, iar producătorului de pâine nu-l poate lăsa din motive... istorice. Decizia finală a Cerului: Farul campioană și ”U” la... muncă.

Ioan Ovidiu Sabău, cu mersul ușor legănat și cu glas molcom inițiază un stil de rugăciune. Un stil discret, fără implicații dure și așteptări uriașe. Își propune lucuri banale. Salvarea de la retrogradare cu una sau două etape mai devreme și cât mai departe în cupă. Dacă ”departe” însemnă finala, chiar mă bucur că a plecat Sabău. Nu știu de ce e în stare dacă-și propune cupele europene.

Etapele curg și ”echipa” ascultă noua strategie. Dispar unii jucători, probabil s-au rugat și la alte biserici, habar n-am, apar alții, dar una peste alta tot ce i-a promis Moș Crăciun s-a întâmplat.

Universitatea Cluj încheie sezonul 2022/2023 cu victorie. O, tempora!

Pentru câteva ore Sibiu este cucerit de ”U”-iști. Bucurie enormă, stricată de unii jurnaliști cu limba murdară la fel ca sentimentele, ce au încercat să ucidă o bucurie a speranței... nepropuse. Finala i-a fost dăruită celor de ”U” Cluj dintr-un singur motiv, pentru că au înțeles ce le-a șoptit în timpul unei rugăciuni Chipciu, colegilor. Atenție la amestec! Pasiune și respect!

Adversarii având ”pâinea” la ei, evident că au avut și circul,  ”U”-iștii au avut istoria, pasiunea și... respectul! Despre joc? Da, a avut dreptate antrenorul ”brutarilor”: o finală se câștigă nu se joacă! Italianul a uitat esențialul, la rugăciunea finală nu ne-am prezentat!

A fost o ediție spectaculoasă cu rezultate previzibile! Da!

Arbitrajul slab (atunci când primesc rugăciunea în plic) și imparțial (atunci când lumânările s-au stins), antrenori bine pregătiți și jucători de super clasă.

Peste ani și ani copiii acestei nații vor avea parte de ”rugăciunile” acestor zile și de performanță în slavă.

Habar n-am cum e mai bine. ”Doamne ajută sau ajută-ne Doamne”?

 

HOP și EU (partea a V-a)

La bună citire, prietene. La cea mai recentă poveste din serialul intitulat, neinspirat ce-i drept, ”Hop și Eu” lăsam o variantă pentru a accesa fără erori succesul. Îți propun o recitire a textului aminitit:

”... Uneori simt în mine sângele latin și dorința de rezultate pozitive, las să-și facă ”sintromul” minunea și revin spre o dorință scandinavă de competiție. Uit rapid rezultatul și aștept să curgă dintr-un izvor imaginar performanța acestei nații de a avea oameni simpli și sănătoși prin ”păduri”, acolo unde umbra e deasă și păsările cântă-n libertate...”

Luni (n.n. 14 noiembrie) seara ”studenții” au forțat ”Argeșul”. Ce-i drept ”Someșul” n-are parte de ”Vidraru”, dar nici ”Argeșul” (și nici nu va avea vreodată) de ”Universitate” cu izvor de românism nemuritor. 

La meciul de luni seara, nu mai reamintesc data, în tribune și-a făcut loc și ceața, nelipsită de secole pe malul Someșului. 

N-am simțit nevoia acestei cronici de match, dar amatorismul marilor jurnaliști români m-a obligat. Match-ul cu ”alb-violeții” marelui Dobrin, Barbu, Doru Nicole, Radu II sau Remus Vlad n-a strâns nicio amintire din anii 70, când Zoli Ivansuc îl ”obosea” pe marele Barbu, sau Dobrin înșira fundașii ”șepcilor roșii” în aplauzele (!!!) potcoavei studențești. Cred că ”Tim” sau Radu II se îmbată cu iaurt alterat la neputința atacantului îmbrăcat (habar n-am cum) în tricoul alb și negru. 

Revin la jurnaliștii ”super talentați” și acoperiți de talent literar, spre invidia neastâmpăratului Ilie Dobre, și scot în evidență o... provocare. 

Citez pentru că sunt incapabil de a crea o metaforă sau o frază umplută cu pamflet:

”...imagini incredibile: Eugen Neagoe a sărit la Marius Croitoru pe teren...” este doar un titlu, nu îmi aglomerez cronica cu nimicuri provocate de ”mari ziariști” dornici de o ciorbă caldă și un iaurt alterat. Mizeriie actuale sunt rezultatul evoluției societății românești postcomuniste. Nimic altceva.

Sunt trist pentru câtă neputință a coborât odată cu ceața unui noiembrie ursuz. Eram în stare să-mi întreb trecutul, dacă am fost luni seara la match. Nu fac analize gramaticale pe text, dar am îndrăzneala să întreb dacă se mai cunosc sensul cuvintelor ce-și are origini în... limba română.  Ce înseamnă ”incredibil”? Dar ”a sărit”? Am uitat, acum în limba română corect se spune ”asist”, cuvântul ”pasă” a fost ucis. Doamne cum ”asista” Dembrovschi pasa cu exteriorul. O, tempora!

Dacă eroii implicați ”într-un duel neacademic” de la finalul match-ului ar spune despre tine ”apreciatule” jurnalist că ești... gay? Ai avea orgasm sau ți-ai spune prețul? Orice șansă spre normalitate este ucisă din vestiar sau... la o ședință de redacție.

Eugen Neagoe a vrut să-l ”bată” pe Marius Croitoru, dar n-a fost să fie. Oare de ce?

Jocul modest, dar și ghinionul l-a blocat pe ”oltean” să-l ”bată” pe... ”moldovean”.

”Studenții” au început neinspirați examenul din noiembrie. Se pare că n-au condiția fizică de a lega patru-cinci examene. Probabil materia din școala primară le ”răsplătește” astăzi” neputința de a avea inspirație, viteză și curaj de a câștiga dueluri cu adversarul. 

Universitatea Cluj este în stare de orice. Învinge campioana și ratează examenul cu retrogradata. Și nu-i prima dată. Poate și ăsta e un motiv pentru sloganul nemuritor: ”U”nica iubire ești t”U”!

”Argeșul” a curs mai inspirat”. A profitat de ”barajul” de pe linia porții și 1-0. Acolo și atunci, în minutul 18 s-a încheiat match-ul chiar dacă ”studenții” au egalat în partea a doua, și timp rămăsese pentru a devia cursul... ”Argeșului”. 

Evoluția unor ”studenți” (deocamdată încerc nenominalizarea neputincioșilor, dar nu mai am răbdare) este deosebit de minimalistă. Dacă ”studentul” lovit de soare e neispirat asta înseamnă că alți ”studenți” n-au dreptul la o... porție de bronz artifical? Dacă ”Argeșul” și-a consolidat ”malurile” cu două rânduri de dig, înseamnă că nu pot fi ”penetrate”? Lipsa de insiparție, lipsa curajului de a-ți citi propriile ”cursuri”duc spre remize... scumpe. Oare au ”câștigat” un punct? Fals. Au pierdut prin neputință, ca-n vară de fapt. Voi ați avut în mână ”Cursul Argeșului” și la Pitești. V-ați dăruit lor... succesul vostru. Păcat.

Parcă abia acum sunt trist și plin de regrete că nu l-am ”bătut” pe Marius Croitoru. 

”Studenților”, prin calitățile actuale, nu puteți duce examene la nivel de Universitate, probabil ”Liceul” vă surâde. 

Aștept să-i  bateți pe toți, chiar și pe jurnaliștii flămânzi. Neagoe bate-i, bate-i chiar și pe... ”studenți”!

Parafrazând vorbele mareșalului Antonescu, vă spun în scris dragi ”studenți”: ”Dragi studenți treceți examenele” și uitați de Lenin cu repetiția lui – învățați, învățați, învățați.

Dacă n-ați învățat până acum și n-ați înțeles că remiza de luni seara e o înfrângere, degeaba ați fost pe teren și jurnalistul (jurnaliștii ăia flămânzi) are dreptate!

O remiză tristă și o ceață de noiembrie obraznic de prezentă au ucis o zi cu soare.

A fost soare în sala de conferință a stadionului ”dr. Mircea Luca”. Acolo, Victor Hexan alias Tetea și-a întins spre publicul dornic de lectură amintirile ”muncii” lui. Bravo, Tete! Apropo, Tetea, eu zic că-i scumpă cartea!

No, pa!