DE DUPĂ MECI

Fluier final. 1 - 1 România – Muntenegru la fotbal și drumul spre Moscova nu trece pe la Cluj. Duminică seara, pe stadionul ”Ion Moina” păzit de ceva vreme de dr. Mircea Luca, echipa națională a României n-a atacat nemțește ci s-a apărat așa cum bănuiam, românește.

Las în grija meritocrației și a politicului starea gazonului. Nu-mi place să dau cu biciul în oameni numiți politic și fără sprijin atunci când e...cutremur. E o rușine la nivel național cum politicienii (nu toți) par virgini, iar în momentul ”testului” sângerarea e incoloră și hilară.

Revin la joc. Fâs.

N-am fost și nici nu sînt un tactician, dar nu-mi place să nu fiu antrenorul de ”după meci”. Dacă n-aș fi dat eu banii pe televizor, l-aș fi distrus. Marele antrenor Mihai Stoichiță cred că era dispus să-și scoată limba în direct și să-și lingă un ”eventual viitor” contract la echipa națională. El a anticipat tot, joc, tactică, scaunul înainte și după joc a 30 % din spectatori, ce gătește bucătarul lui Trumph, ce mai, știa și grupa sanguină a spectatorilor de la meciul din 1930, România – Uruguay. Stoichiță și-a pus la dispoziția televiziunii publice goliciunea lui sportivă. Mihai, dacă tu nu-ți apreciezi munca atunci ești...pierdut. N-am crezut că poți să fii subțire. Dacă tu ai fost secundul celui ce stă și-n genunchi în fața lui ”Gigi”, imaginează-ți poziția ta.

Am privit cu respect primele 5 minute, apoi am ejaculat sportiv pe orice părere, uneori și pe întrebările colegului meu, Olaianos.

Stoichiță poate să fii avut ”succesuri” la marile echipe antrenate de el, dar pentru început mă întreb de ce n-a fost la fel de deștept când a fost Generalul Icoană la altar. De ce? Curajul să fie problema? Genunchii? N-ai fost vocal la interminabila serie de 0 – 0 a cuviosului Anghel. N-ai ejaculat lingvistic spre Piți  din respect pentru Vicka? Stoichiță, bănuiesc că această poveste nu ajunge la tine, eu și cititorul sîntem prezenți, dar regret că scriu și nu-ți spun verde în față. (ne vom întâlni. îmi propun)

Stoichiță, 50 % din discuțiile deontologilor ”de după meci” erau moarte dacă Stanciu marca. Cunosc părerile ”de după meci” cam de patru decenii și lehamitea e mare, precum uitarea.   

Nu în fotbal ci în tot sportul din România e ”varză a la Cluj”. Poate e nepotrivită expresia culinară, pentru că preparatul e unul savuros, dar cine mai prețuiește astăzi...o varză?

Dacă-mi pornesc pamfletul despre sport riști să faci henț și să afirmi că tu ești antrenor de handbal și viitor candidat la funcția de ”yes-man” în MTS. Lingăi, limbiști, frustrați sînt peste tot. E liber la COSR. Te bagi? Eu te-aș...băga.

Nu știu dacă acest neamț cu un palmares ”inferior” (poantă) ție și tot ce înseamnă antrenor român (activ), mai puțin Mircea Lucescu, va reuși să ducă echipa în Rusia, dar nu la un spectacol ce-și etalează distribuția pe Большой театр, ci la Campionatul Mondial de fotbal. Fentez precum Ozon situația ”bazei de selecții” (bănuiesc că știi ce a pățit Ozon după ce a driblat un...rus?), las și fentele lui Dobrin dincolo de orice pată de nefotbal și te întreb ca un ”druker” ce sînt, care-i prețul orgoliului tău.

Mă mir că ai un raport preț-calitate demn de invidiat. 26 de ani de antrenorat și o echipă antrenată...peste 26. Total 27! Părerile tale pertinente ”de după meci” sînt la fel ca situația fotbalului de ”la noi”.

Norocul tău e viu, pentru că asta e doar...părerea mea. Fii fericit, ești pe drumul cel bun, doar eu îți spun, acompaniat fiind de propria-mi persoană, ești un banal  om ”de după meci”. Insipid, inodor și...șomer. Incolor n-ai cum, pentru că am plasmă. Ai același drept ca și mine când e vorba de fotbal. Să vorbești!

Concluzie: abia  aștept să apari. Poate o să fii mai curat, mai uscat și mai... . Dar nu cred, n-ai cum.

Pentru tine e pamflet, pentru mine...bufet. Hâc! Încă una mică. Mi-ar fi plăcut să-mi storc pamfletul lăsând să iasă doar Cocoșilă și Lippi. Duetul personajelor există și e valoros, așa că am renunțat.

Am o veste bună. Nu ești singurul deontolog ”de după meci”, unul chiar a rupt bunul simț în două. E chiar muschetarul șomer al Generalului Icoană, de parcă nu el ar fi fost pe cal în timpul duelului cu Albania, dar așa-i în fotbal. Rahatul n-are miros, pasa-i scurtă, contul e deschis și acolo unde vrea Domnul, se întrevede o celulă.

De dincolo și ”de după meci”, un drucker.

(poate-mi fac și analiza meciului)

E ZI DE MECI

Construcția drumului ce duce spre Rusia începe la Cluj. E adevărat că imperiul țarist s-a învecinat cu cine a vrut și când a vrut. Nici țarul Nicolae n-a fost sigur dacă Transnistria e a imperiului au ba. În povestea de astăzi mă rostogolesc ca o ”laptă” și poate prind prima victorie a naționalei de fotbal la Cluj. Nu-i blestem, dar când echipa națională a jucat la Cluj a făcut-o de cacao, rahat și terci.

Adversarul de acum e unul comod ca palmares. ”Tricolorii” le-a băgat-o între ațe de atâtea ori cât repetenția de astăzi a fotbalului autohton. Patru.

Nu știu dacă astăzi trec clasa. Diriginte nou. Un neamț. Tot un neamț e și la cotroceni și degeaba. La Cotroceni e ”România lucrului bine făcut”, la fotbal e ”spune-mi cine ești, să-ți spun dacă te doresc”. Neamțul ăsta e mai ”oț”. E uns cu fapte, stil și are miros de...viitor. Burleanu, nici în somnul de la prânz, nu cred că a vrut să-l schimbe pe Icoană: El, Burleanul (nu e greșeală) s-a gândit la viitorul...lui. Realegerea! Asta-i pohta ce-ți dezvoltă...apetitul prin ferefeul atât de curat și uscat precum apele nepoluate și uneori curgătoare de pe la noi. Încep să curgă râuri ce n-au izvor! (Concordia, ACS, Lignitul, Cimitirul Năpăstuiți – orgasme politice în fotbal)

Da. Neamțul are o obligație. Burleanu președinte și o autostradă care să lege nația asta de mama Rusie. În 2018 limba oficială e...rusă, de parcă până acum a fost...maghiara. Na, poate îmi spui cititorule că-s șovin. Eu sînt...vegetarian și atât (”e unii” ce dau carne spre degustare).

Daum, că așa-l cheamă pe neamț, cred că-i protestant, așa că urmă de icoană nu are pe buze. Daum, că așa-l cheamă pe neamț, știe despre ce-i vorba în propoziție. Are umor, deci e inteligent. Îi place să se plimbe pe axa: Germania – Turcia – Austria de unul singur, lăsând imigranții la mâna ”bunoacei” Merkel.

Burleanu a fost și este președintele ferefeului spre surprinderea lui Mircea Sandu chiar și astăzi. ”Minicandidatul” de atunci n-a ținut cont de ”nasul fin al neamțului” (cocaină în limbaj clasic) și nici de decizia ”șăfilor” din fotbalul german (anularea contractului pentru naționala Germaniei și numirea lui Rudi Voller) și a decis că drumul spre Rusia nu poate fi deschis decât de un...neamț. Nu cred că Daum și-a propus să cucerească Stalingradul pentru că nu știe în ce grupă...ajunge.

Să revin la meci. Am revenit.

După splendida surpriză din Franța când naționala s-a lăsat învinsă de echipa Albaniei – îți place cum am scos-o măi Icoană? – astăzi față în față cu ”modesta” echipă a Muntenegrului. Dacă fac o paralelă dincolo de sport între litoralul lor și a nost, al nostru e...anost. Oamenii ăștia din Muntengru știu ce înseamnă...servicii. (https://www.youtube.com/watch?v=ruJABTkX8To) Merită. (n-am făcut nicio aluzie la meritocrație)

Să revin la joc. Am revenit.

Echipament nou. Jucătorii nu sînt noi, dar sînt toți. La centru un...regalist. Nu-i pe placul Burleanului. Fotbalul n-are nimic în comun cu monarhia, ar fi fost de preferat un maghiar sau un ceh. Englezul are un defect din start. E în minoritate. Noi, de fapt ei, sînt 12. Am văzut peste tot sloganul – eu sînt 12 – și greu îmi explic de ce toți sînt 12. De ce nu se trece de această barieră. Vreau să fiu...13!

Să revin pe teren. Am revenit. Prima recoltă a fost ”răpită” de un produs lactat expirat. Unt old. Amestecul ăsta de ”muzică bună” cu iarbă – spre bucuria neamțului de pe bancă – dă bătăi de cap oamenilor din agricultură, că-n sport Elisabeta Lipă rezolvă. Acolo unde nu poate ea își cheamă ajutoare (vezi cazul casa de la...Rio). Firele de iarbă sînt toate. Oamenii din jurul Burleanului au numărat cu precizia sistemului de joc biletele vândute, arătându-i primarului (emil boc) că nu numai baschetul...vinde!

Nu cred că echipa Muntegerului poate să cucerească cele trei puncte...în prima repriză. Cota de piață și pariuri e mică, însă poate să se opună înfrângerii spre disperarea parcărilor aglomerate de pe autostrada România – Rusia.

Am obosit. E minutul 1 și nimeni n-a dat niciun gol. De ce? Simplu. A divorțat fata cea mică a lu‛ Băsescu. Burleanul e distrus, tocmai acum când era aproape de...”succesuri”.

Tratați-mă precum textul. La bâză.

Hai că-i batem și sînt fericit. Burleanule te-ai supărat? Las că-ți trece, ai liber de la mine să aduci...tezaurul.

De dincolo de meci, Io.

ZIMBRUL – noua găselniță națională

ZIMBRUL – noua găselniță națională

Au năvălit zimbrii. Prima etapă s-a evaporat precum visul unei medalii la Rio pentru echipa de handbal feminin. Surprize?

Prima și ultima e că de data asta sînt toți. Mircea Cornea regiza cu mulți ani în urmă filmul ”Am fost șaisprezece”, acum Alexandru Dedu merge pe mâna numărului par și decretează că ”sînt 14 zimbrii”. E adevărat că zimbrul e pe cale de dispariție, dar cum ”handbalul e sport național” cele 14 echipe există. Până când? Asta numai banul public poate ști.

Cuvintele rostite de mahărul din Floreasca colorează perfect sloganul ”handbalul sport național”. Metafora l-a cucerit și ca un contraatac a explodat spre public. Sînt cuvinte plecate din adâncuri, nu știu dacă din minele de pe Valea Jiului, dar simt profunzimea lor chiar dacă n-ar fi fost rostite. Vreau să le revăd – ”...spiritul zimbrilor se regăsește în fiecare meci, în fiecare minut, la fiecare aruncare spre poartă din Liga Națională de Handbal Masculin. Forța, determinarea și rezistența acestui animal legendar sunt surse de inspirație pentru fiecare jucător care vrea să cucerească titlul de campion. Mai mult, zimbrul este un simbol românesc, un animal respectat, care se impune atât prin abilitățile individuale...” – și de aici începe liga națională.

Spiritul zimbrilor și șutul la poartă e noua temă pentru jucători deloc români din liga națională. În vremuri apuse spiritul zimbrului românesc poate era identic cu același spirit dar a altui zimbru.  Probabil sârbesc, macedonean, bosniac, iranian, francez (apropo, Ragot este francez - site) și-mi opresc aici șirul spiritului neautohton nezimbrit și...neștirbit.

Prima etapă a fost liniștită. ”Zimbrii” s-au obișnuit cu noul regulament, colegi, antrenori, sponsori (ce ca și zimbrii sînt pe cale de dispariție, doar banul public mai există...încă) și public. De arbitraj să vorbească faptele. La Rio era cât pe ce să avem ”doi cerbi” dar au ”boncănit” aiurea în pădure. Un cerbișor își ascuțea cornițele prin pădurea de la ”ceseme” Ploiești. Știe cerbul ce știe, dar cui îi pasă. Banul public e pe cătare așa că... (despre acest subiect în episodul următor). Mai sînt cerbi cu astfel de boncănit, dar vânătorul e ocupat cu noua scufița roșie. Cerbul cu burtă și neputința de a alerga e noua modă din arbitrajul cu coarne.

Zimbrii din Vaslui m-au surprins. Spirit și inspirație precum grăia mahărul din Floreasca, în rest rezultate normale chiar și victoria zimbrilor bănățeni în curtea delfinilor din Constanța. Zimbrii lui Gal au marcat apropae 50 de goluri. De ce? Habar n-am.

Plus: Vlad Caba a bifat un nou început (7 sezoane) la echipa (de fapt singura din campionat) cu capital privat în proporție de 99. Felicitări.

Minus: Florin Santeiu (Politehnica Timișoara) nu va ajunge ”never” zimbru. Mulți nervi într-un trup mic.

De dincolo și dincoace de semicerc, Pilu. Un altfel de zimbru.