AU MAI RĂMAS 3 ZILE?

Un salut respectuos cititorule. Apropo sînt și saluturi nerespectuoase?

În postmodernism mi-am dat seama că sînt trei direcții în care pot să-mi manifest interiorul și exteriorul. Politică, fotbal și bârfă. Ele îmi răspund cel mai bine la întrebarea...cine, altminteri aparțineau altei bucăți din lovita limbă română (în postmodernism).

Îmi propun să te ignor, doar astăzi, respectuosule cititor și să bârfesc doar cu mine, spre disperarea duplicității din mine. Ce, tu n-ai fost duplicitar cu tine? (atenție, mi-am intrat în rol).

Dialogul surd durează cât memoria românului din mine. Trei zile. Apoi uitarea acoperă trecutul și elanul îmi blochează viitorul.

”Bă (aud o voce din exterior) lasă politica și treci la fotbal, tu nu vezi că mai sînt trei zile?” Nedumerit de vocea din umbră, mă spăl pe față și rup nervors foaia de calendar și-mi șterg fața duplicitară. Așa-i, bată-mă eșecul, vineri ”băieții” se iau la trântă cu un...cocoșel obișnuit cu victoriile.

Franța, impropriu spus Franța, tremură la orice apel telefonic. Nu se știe cât de dulicitar poate să fie interlocutorul. Sintagama galeriei ”cine nu sare...” poate să devină pericol pentru mine (eu) sau tine (tu). ”Băieții” n-au nicio emoție, au pregătit, vorba vine au pregătit, tactica jumulirii penelor cocoșului obraznic și tricolor (altul decât cel albastru-galben-roșu).

Generalul Icoană înconjurat de cei trei ucenici încearcă, în astea trei zile rămase, să-i pocăiască pe băieți și să le arate calea spre victorie. Senzaționalele jocuri făcute în ultimii  ani m-au convins că ”băieții” fac parte din categoria a II-a. Categoria I are în dotare băieți și echipe cu țintă clară: ”am venit să câștigăm titlul”. O a II-a categorie e una mai diluată din punct de vedere vocal și pornesc în șoaptă: ”am venit să jucăm”. Între aceste două categorii se duc lupte și minute de publicitate, restul e poezie. Jocul ăsta (n.n. fotbalul) e cel mai bine mulat cuvântului, industrializare. Ea e singura ce a reușit să excludă banalitatea jocului.

”Băieții”, Generalul Icoană, ucenicii și scamele lui Burleanu sînt pline de entuziasm. ”Bă ești nebun, tu nu vrei să câștigăm?” (aud aceeași voce). Mă uit la mine și-mi dau seama că nici gândurile nu mai sînt sigure în tribună. Ăsta-i duplicitarismul meu, nu cred decât în mine (eu), ce face unul sau altul e demonstrație plastică sau lucru manual.

Generalul Icoană sper că a aflat de calificarea ”băieților” și poate să-și arate noua schemă tactică, cea de umil sau ”bun îi bă și zero la zero”. Un ics cât o cădere a Bastiliei sau mai recent cât o victoriei a ”băieților” împotriva primelor oferite de Burleanu. Apropo, domnule Burleanu, pe domnul Dedu nu l-ați premiat, pentru că handbalul e sport național.

Revin la joc și la cocoșei. ”Băieții” pot să facă diferența între cocoșei și...cocoși. E drept că-i mică diferența, dar...vizibilă. Partea comună e metalul atât de prețios ce începe cu ”h”. Haur, pentru că ferul ruginește.

Sînt mai mult decât duplicitar și aud  o voce. De data asta știu exact cine-i răspândacul. E chiar osul, pardon bossul de la federație. El încearcă să fie omul ce tace și face. Încă odată sînt duplicitar și-mi dau seama de originea omului. Vocea îmi spune: ”...noi decidem soarta fotbalului, aici se iau deciziile pentru fotbalul românesc...”. Trec intenționat peste gramatica textului și mă opresc la...matematica lui. Îmi place să adun cele 300 de titluri europene, cu cele 765 de centre de excelență din țară și abia la urmă să extrag radical din sumedeniile de vise și iluzii.

Știu că sînt un duplicitar, chiar am avut reproș – ”...are un caracter infect...” – dar coane Burleanu am impresia că ești Robin Hood, pentru că Pintea n-ai cum să fii. Acolo intervin și testiculele. Mai ești optimist? Mie mi-a trecut. Mizez pe un joc, cel mai simplu joc. Cel al bunului simț.

Curiozitatea duplicitară am lăsat-o la final și se învârte în jurul Generalului Icoană. Generale fă-mi hatârul și explică-mi logica ta de ”antrenor al secolului” ce ești. Cum naiba îți propui ”să ieșim din grupă”? Spune simplu: CA-LI-Fi-CA-RE! Te doare? Oricum ieșim din grupă, sau poate tu crezi că ”noi” rămânem în grupe și restul echipelor joacă fără tine și cașcheta ta acoperită de icoane. Apropo, nu doar Franța ne este superioară (cuvintele îți aparțin), asta așa de dorul duplicitarismului din mine și te convingi abia după ce...ieșim din grupe.

Hai România!

ALBĂ CA ZĂPADA

Cititorule cred că am fost neispirat împrumutând titlul dat de frații Grimm unei povești ce mi-a bucurat copilăria. Walt Disney a reușit să întindă povestea în imagini. Nici nu vreau să mă refer la succesul financiar sau tot ce s-a întâmplat în filmul de animație de-a lungul vremii. Încerc să parodiez o ”victimă” și un ”pitic”.

Îmi aduc aminte de candidatul roșu la fotoliu de primar de țară, Mircea cel Înfrânt, și la sintagma lui atât de adolescentină: ”Mihaela, dragostea mea!” A fost rostită seara. Dimineața, dragostea a trecut la fel și...votul. I-au rămas buzele uscate ca după un sărut al unei guri de canal.

Istoria s-a repetat, e drept nu cu Mircea cel Înfrânt ci cu o candidată coborâtă din stick-ul politic numit...usebe. Madame Clotilde a reușit să-și strige dragostea tot o noapte, cea identică cu a celor ce cred că ”Albă ca Zăpada”e doar o poveste scrisă de frații Grim și avându-l ca trezorier pe Walt Disney.

Duminică noaptea usebeul avea primar, dar zmeul cel atent i-a dăruit unei dudui cu calități interminabile – scriitoare, purtătoare, jurnalistă, senatoare, bârfitoare – povestea completă. Albă ca Zăpada și cei 7 pitici. Usebeul a rămas blocat în computerul neînțelegerii politice. Mișcarea ”Albă ca Zăpada” funcționează. (a nu se confunda cu mișcarea ce s-a născut la...Cluj, aia e parfum)

Privesc în jurul meu și nu înțeleg nimic. Ce-i ciudat că nici ”forțele externe” nu înțeleg ce-i pe la noi. Cu mulți ani în urmă, să tot fie vreo 23 sau poate 24, am avut parte de două concluzii a unor cetățeni ce n-au mai călcat pe urmele mioriței, ciobanului și a...măgarului. Nu întind povestea, concluzie scurtă și făcută pe nemâncate – citez din memorie –  ”...voi (românii) sînteți ciudați. Vă treziți în fiecare dimineața cu aceiași dorință, de a vă distruge țara. Vă luptați toată ziua, nu reușiți și a doua zi o luați de la capăt...”

Îți mărturisec că n-am înțeles nimic în secunda unu, nu antena 1, dar luând explicația pe ore din zi și fapte, am înțeles. De atunci, aproape un sfert de secol, duc cu mine explicația lui. Astăzi, în linii mari, Albă ca Zăpada e altă poveste ce nu are nicio legătură cu duelul mamă vitregă – fiică sau prinț – dragoste. E o altfel de ”Albă ca Zăpada”, una ce scrie poezii și poate naște aberații politico-administrative.

Dacă-mi rezum povestea doar la nașul Gigi (n.n. Gheorghe Becali, enoriașul) cred că explicația amicului meu începe să-ți deseneze o primă...idee. De fapt e mult mai mult.

Ce poate face Albă ca Zăpada și cei 7 pitici? Oho! Mamele vitrege pierd teren (intravilan), pot să se rătăcească sau chiar mai rău să chiar...răcească, pardon să rătăcească voturi. În prima pădure a Bucureștiului a câștigat madame Clotilde (căsătorită cu Sergiu Moroianu), atunci frații Grimm l-au  sunat pe Walt Disney și au discutat continuarea relației cu mama vitregă și cei...6 pitici.

Ședință scurtă. Piticul mutulică a luat cuvântul și l-a...ascuns, spre disperarea premiului Oscar. ”Albă ca Zăpada” i-a privit pe pitici și le-a spus: ”...ș-a plâns muierea pe bărbatul său. Dar cu atâtea turme, și cirezi și herghelii curând s-a mângâiat. Și nu s-a lăsat până n-a ajuns de la șapte la paisprezece, că decât fără soț...mai bine paisprezece decât șapte...” (n.n. Norocul Dracului – Barbu Ștefănescu Delavrancea).

Just, gândire limpede și matematică plină de cătușe. Stick-ul usebe în prima pădure n-a acoperit toate tufișurile. Taman în tufișurile neacoperite madame Clotilde a pierdut licitațiile pentru curățenie. Paradox sau întâmplare? Căile DNA-ului sînt din ce în ce mai scurte. Ce îmi place să cred că-n doi-trei ani expresia ”despre DNA numai de bine” o să fie pe buzele celor săraci, cinstiți și...pitici.

”Albă ca Zăpada” și cei șapte pitici (sper că nu devină uriași) încep să-mi contrazică exemplul cu țara și efortul.

Dacă Roșu Împărat a cucerit o mare parte a teritoriului, soldații altei dudui, Gorghiu Dej sau cam așa ceva, a reușit să distrugă un simbol politic. PNL. Cred că astăzi doctrina e un cuvânt ce nu mai aparține politicii de pe la noi. Cuvântul negocierii politice e unul simplu: ”ce-mi iasă” restul nu contează.

Alina Gorghiu - de data asta fără Dej – este membră (nu pot să-i scriu funcția) a unui partid ce s-a luptat și a reușit să născă o ”Românie dodoloață”. Ce știe duduia? Ea astăzi se întreabă, retoric ce-i drept, unde am greșit. Duduie, o alință PNL – UDMR n-o poate gestinona nici Walt Disney. Duduie, tu profiți că Lucian Blaga nu-ți poate șopti sintagma ”Triască România dodoloață”. Ești mamă și mă opresc aici, de fapt și așa e mult pentru tine și etajul tău politic.

Între tine și duduia de la Voluntari e o singură diferență. Sînteți în două povești diferite, dar...identice. Duduie, îți propun povestea ”scufița roșie”, acolo te întâlnești cu lupul în pielea goală și poate înțelegi ce înseamnă seriozitate.

Paradoxal și plin de necunoscute e alegătorul român. Nu-i așa alegătorule-cititor? Cum să aleg un penal, un arestat sau un...mort? Simplu. Schimb buletinul cu ștampila și...foc.

M-ai ucis!

DOAMNEI DE VOLUNTARI

Hai salut și m-am decis. Decizia mea e banală și obiectivă. Nu știu dacă acestă combinație e una reușită dar banalitatea zilelor trecute mă obligă să fiu obiectiv. Am asistat, nu știu dacă și tu apreciatule cititor, la cea mai discretă, diluată, uneori chiar absentă și nu în ultimul ceas la cea mai ieftină – din toate privințele – campanie electorală.

Discreția e direct proporțională cu calitatea candidaților. Candidați palizi, absenți și nuli. Adjectivele vin din zona politică a ”Agămiților”. Zilele trecute trecea prin fața mea o imagine, tot din iunie, dar din 1990. Minerii erau aplaudați de bucureșteni! Cavalerii din Valea Jiului conduși de penalul miron cozma au reușit să-i facă pe placul tătucului sărac și cinstit.

Astăzi, tot iunie și tot București. De fapt București și...România. Minerii sînt peste tot, chiar și-n...Spania. Poate astăzi ei regretă grija față de ”panseluțele tătucului” dar nu sînt sigur. Doamna de Voluntari sprijinită și de ”tătucul panseluță” vrea să cucerească Bucureștiul. Poate va reuși și spectacolul continuă. Alte panseluțe, altă democrație, pardon de fapt aceeași.

Doamna de Voluntari, membră a Uniunii Scriitorilor îți modifică dosul pentru noul jilț. Picioarele întinse și apropiate – nu-i musai - expuse pe biroul de pe 1 Mai, în așteptarea documentelor pentru semnătură. În spate, pe rafturile goale își fac loc cărțile domniei sale, combinația dintre versurile surde și economia voiculesciană. Nu-i rău.  Au trecut pe acolo și multe nulități și parcă nimănui nu-i pasă. De ce acum?

Doamna de Voluntari poate copiază domnia Doamnei Chiajna (sper să fii auzit de ea). Dragoste, daruri și alte activități necopiate din manuscrisele poeto-economice cu preț de maculatură, o să-mi deseneze un tablou al unui București pentru mileniul IV. Nu știu cum ”boierii” actuali o să accepte ”indicațiile” de pe 1 Mai.

Concluzie: Într-o clasă de repetenți cel mai bun e premiant.

Neconcluzie: Acum mi-e bine, dar peste 4 ani...mi-e rău!

Tinerii au făcut revoluția (o expresie auzită imediat după ’90). Astăzi, tinerii de atunci sînt...candidați. Surpriză. Decantarea s-a realizat. Nimic nu pare real și adevărat, pentru mine ce-i drept. Pentru tine cititorule poate să fie...viitorul de aur și atunci tac și plec spre o altă librărie și un alt scriitor.

Doamnă de Voluntari să ai parte de nerespectul meu și să nu îndrăznești să visezi mai sus, că atunci chiar plec și iau și întrerupătorul. Să-ți fie de ajuns și de bun simț.

ps. N-am buletin de București. Ai câștigat. Acum ți-e mai bine?

BULETIN DE BUCUREȘTI

Titlul nu-mi aparține și tu știi asta cititor rafinat ce ești. M-am inspirat de la filmul regizat de Virgil Calotescu la începutul anilor ‛80. Povestea filmului una simplă, reală și împachetată cu mult umor. Să rămâi ”capitalist” (n.n. locuitor a capitalei) după absolvire e musai să-ți scrie pe buletin că domiciuliul e în...București, de aici încolo e inutil să continui.

Astăzi pare identic, dar nici chiar așa. Poți să ai case en-gros, vile așișderea, iar buletinul nici nu mai există. E carte și nu ori de care ci de...identitate.

Duminică dacă ești capitalist înseamnă că ai...buletin de București și drept de a alege, asta dacă ești mai înțelept (de la 18 plus). Cititorule am un prieten și lui îi dedic această poveste. Merită și să nu uite că-i...bucureștean cu acte-n regulă.

Duminică, în iunie, se vând cireșele de mai. ”Capitaliștii” își decid primarul general și adjuncții. Inspirația e una, iar transpirația e alta. Cei 7 ”foști magnifici” au trecut pe la beciul domnesc, deci se poate. Ăsta-i sacrificiul suprem pentru bucureșteni. Capitala își merită alesul, mai ales când valoarea îl obligă să candideze.

Nu-l sun pe amicul meu din respect pentru înțelepciunea sa. Știe ce să facă cu al său...buletin de București. Are de unde alege. Simt o siguranță pură din partea lui și văd o comedie din partea mea. Așa-i când nu îți pasă, dar peste patru ani îmi pasă, că nulitatea de astăzi se vede...președintele meu și atunci fără buletin de București sînt în aceeași barcă cu prietenul meu...”capitalist”. Ptiu, drace ciudate sînt căile Domnului, Tovarășului și a Cetățeanului cu buletin de...neBucurești.

Amicul meu are o dilemă albă (?!). Ce face cu...ștampila. Nu are decât una și candidați...o mie. Te sfătuiesc amice să-i dai șansă celui ce ajunge cel mai repede la beciul domnesc, altminteri nu are sens gestul tău. Amice, să-ți nominalizezi candidații la beci sau fotoliu? Cota? 1 la 400 că apar și cătușele!

Prin iunie 90, am văzut ”capitaliști” aplaudând mineri ce cu grijă au sădit panseluțe, topoare și sânge prin București. Buletinul de București era original. Minerii n-au forțat nici flotant nici domiciliul stabil, dar parcă au lăsat urme și după un sfert de secol comedia lui Virgil Calotescu (n.n. – Buletin de București) a făcut pui. Căsătorie cu repetiție (film regizat de Francisc Munteanu în 1985).

Da, astăzi e căsătorie cu repetiție. Doamna de Voluntari forțează capitala. Senzație. După un sfert de secol Vrînceanu – Firea – Pandele încearcă să reîmprospăteze panseluțele din fața Teatrului Național și tot ea va dărâma barierele de pe șoselele expres și suspendate ale preacinstitului fost primar și deținut, dr. Oprescu, iar spre sfârșit de mandat după două, trei seri de beci domnesc și sec forțează Cotroceniul. Amice, acum îmi pasă, pentru că am buletin de Cluj!

Amice, o meriți din plin, nu de alta dar de ce să râzi doar tu de mine. În viitorul apropiat, adică peste o mie de ani, buletinul de București e în buzunarul uitării și a nepăsării.

Amice, dilema ta nu există. Bănuiesc. Ce ”vin”alegi între Doamna de Voluntari și candidatul-șpriț a doamnei Gorghiu Dej? ”Vinul” s-a vărsat precum ”Biletele de Papagal” ziarul poetului...de stânga.

Ciudate mai sînt aceleași căi. Tu ai buletin de București și nici un...flotant, iar eu am buletin de Cluj fără...Napoca.

Apropo, unul de pe aici are un slogan-hit cu clinchet de cercei: ”Mulțumește-te cu mult”. Ce zici? Bem un vin în...beci și ne dăm foc buletinelor?

E iunie și cireșele-s coapte. Candidații au speranțe. Beciurile așteaptă. Oare tu, amice, chiar ai buletin de...București?

Mi-e dor de tine. Eu cu flotant de...București.