De “U” se va vorbi…
La cel mai recent “Hop și eu” am promis o cronică a match-ului dintre Universitatea Cluj și revelația serviciilor postdecembriste, o echipă cu multiplă identitate stradală, cefere 1907 tot din cluj. Dacă mi-aș propune să fiu obraznic cu echipa vizitatoare, chiar și atunci când “are treabă pe acasă” aș parodia tentativa de imn compus pe lei puțini (să nu crezi). Cu nesimțire și deloc aplecați asupra istoriei, vizitatorii, pe lângă faptul că au “cântat” “Țiganii! Țiganii!”, forțează un neajuns de veacuri si anume – mândria Ardealului. Nu știu cât de mândri sunt cei din Ip, dar simt o mică jenă la cur mai ales atunci când ceri milă din postura de laș.
Revin la cronica meciului. Pe stadionul unde Mircea Luca și Zoli Ivansuc arătau stundenților din tribună ce înseamnă boemie și să fii cel mai iubit din Ardeal – asta pe bune – și nu numai. Tribuna lui “U” cântă. Pleonasm. Undeva într-un colț al autoumilinței câteva jeguri umane urlau: țiganii… (nu mai insisit). Apar echipele. Tribuna ia foc. Imn plin de istorie iși face loc spre Cer. Luca, Ivansuc, Anca, Adam, Guga lasă poveștile și privesc… pământul. Acolo, adică AICI , universitatea deranjează din nou. Tribuna simte și încep să-i cânte unui individ pe nume de ciufuleală… Bursucul, anumite cântece cu și despre iubita lui mamă. Bursucul nu se simte bine și încearcă o altă echipă, nu cea din cupă, unde a forțat umilința. Tribuna îl simte pe nemulțumit și caută să-i compună un cântec cu și despre originile nației.
Bursucul s-a arătat nemulțumit și după match, provocând o declarație lipsită de bun simț și jocuri la Viitorul Scornicești. Ediția precedentă a cerșit, etapă de etapă lovituri, cartonașe, ciorbe, prime și tot ce aduce bunăstare nemulțumirii domniei sale și aruncă cu vorbe pline de (dar mai bine tac): “… n-am văzut nici o fază de penalty… ” – cum dracu măi nesimțitule TOCMAI acum n-ai văzut, in rest vezi tot, chiar și lenjeria lui Radu Niculescu de sub perna ta, iar duminică seara erai… neatent. Multă nesimțire stimabile. Apropo, stimabile e de bine. Tot tu, același neatent spui cu subiect și predicat :”… publicul e liber să facă ce vrea (aici ești murdar rău de tot). E in România, nu? (Aici ai vrut să fii ironic, dar ești măgar). “In România pot fi înjurate oricând toate legendele și făcute praf…” . Aici m-ai tăvălit rău de tot, am aflat că tu ești legendă! Asta e chiar culmea nesimțirii. Apoi arătând cu siguranță că n-ai reușit să dai de apă, AICI la Cluj, nemulțumirea ta atinge apogeul prostiei rupte din rai și… București: “….eu nu înțeleg cum arbitrul n-a oprit meciul….”.Tovarășilor Petrești nu meciul trebuia oprit ci dreptul la naștere a “legendelor” de tip needucat și parvenit. Singura propoziție cu putere de adevăr din aberațiile tale de tip legendă este: “… numai in România se întâmplă asta…”. Cu asta sunt de acord. Doar AICI se poate fura fără hoț, doar AICI se poate muri cu zile, doar AICI prostul decide și este crezut. Doar AICI.
Revin la cronică. “Studenții” sunt in linia lor, fără curaj și pase concrete. Viteză redusă și exagerat de mult respect. Jocul nu rupe gura târgului, dar iasă actorul principal in evidență. Radu mamii cu cratimă cu tot. ALbitrul match-ului e “omul de casă” a dublei intersecții de patru fără o stradă. Alt fost “om de casă” ajuns acum președinte fără președinție tulbură declarațiile arătându-și virginitatea ca Simona Halep după divorț. Neluțu își freacă și mâinile după match-ul de duminică seara, aruncând spre maneliste cu bancnote, arătându-și potența financiară, administrativă, sportivă, sexuală, muzicală și nu in ultimul rând cea veridică.
Revin la joc. Fault la mijlocul terenului. Boc își roade unghiile, la fel și Neagoe. In teren își face apariția Vasaras, VAR-ul și este 1-0 pentru vizitatori. Tribuna fierbe de istorie. Cântă. Uneori Bursucul este înjurat. Face pe surdul și pe prostul. Tribuna râde. Pauză.
Comentatorii parodiază loviturile. Unii chiar știu limba română. (Mă refer la comentatori). Apropo, comentatorul este personajul nevăzut din televiziune și din păcate pe cale de dispariție. Apropo, foarte multe “Legende” la digi. Prea multe “legende”. NU ucideți limba română iubiți comentatori, altminteri “ajunge-ți” precum Bursucul, vă găsiți lenjeria… dublurii in așternut.
Repriza a II-a
Neagoe schimbă și se vede, dar nu așa de mult cum s-a crezut. Viteza de joc e precum nivelul de trai din România. Pasele greșite precum inflația. Luptă surdă la mijloc, cu un plus pentru “studenți”. Vasaras pleacă, vine Burleanu. WAR-ul tot acolo, inert și fricos. Penalty. A fost clar. Dumnezeu de curios fuge la masă alături de dr. Luca și Guga. Stau la o mică șuetă, Dumnezeu se prinde intr-o horă a râsului pur. Il cheamă pe fiului lui. Era plecat la joacă. Ii șoptește ceva la ureche și începe să plângă. Nedumerit, Zoli Ivansuc il privește pe Isus și spune ce și cum despre România. Isus il privește cu o oarecare ezitare. Abia acum înțelege de ce balonul e rotund și de ce zăpada se topește.
In Cer lucrurile s-au lămurit. A fost penalty. Cerul râde. Doar Petreștii de pe pământ sunt fericiți. Neluțu… plătește. Omul de (cu) afaceri invizibile lasă să curgă lapte din ugerul administrativo-imaginar. Necunoscut de neveste dar cu “diridai” peste tăt, ii arată un deșt lu Emiluț. 2-0.
Tensiunea crește precum prețurile. Un impostor sare in lungime pe tibia adversarului, dar WAR-ul a căzut și criminalul jucător mult mai închis la culoare ca minoritățile (altele decât cea maghiară) de pe la noi este salvat de acest neterminat individ pe nume de ALbitru, Petrescu. Nu se poate dialoga cu armăsarul de ALbitru pentru că este plin de educație și toarce precum pisica. Răspunde scurt și sec: ”ce vrei, mă?”. Intelectualii plâng. A murit fostul președinte al Academiei Române, probabil singurul român ce și-a desăvârșit opera, prof. Eugen Simion.
Match-ul. Cronica.
“Studenții” măresc puțin viteza. Nu-i de ajuns. Vizitatorii au experiență și iși închid ușile precum porțile la un control antidoping sau al blestematului de ANAF. “Studenții” forțează golul, iar el răsplătește efortul abia la final și tot printr-un penalty. Fără Vasaras și Burleanu, Universitea este răsplătită cu o notă de 5, chiar dacă studentul a știut la… examen. Trist joc, triste “legende”.
N-am fost atent la cornere și la statistică dar marea sculă de “legendă” n-a fost prezent la match.
“U” a dominat, a incercat, a pasat, au fost și câteva ocazii. E clar, Universitatea Cluj a pierdut pentru că ea poate să renască, “U” a pierdut pentru că nu știe ce înseamnă “legende artificiale”, “U” a pierdut pentru că nu a crezut că poate mai mult și nu in ultimul rând pentru că “U” e capabilă de orice.
Clubul Universitatea Cluj este o minune intâmplată, este un semn de carte lăsat de Dumnezeu pentru cei ce vor să citească, Universitatea Cluj a fost și este bunul simț al zilei de mâine. Universitatea Cluj a intrat in nemurire înainte de a se naște.
După match-lu de duminică seara, Dumnezeu, evident supărat, i-a invitat la masă pe Dan Anca, Mihai Adam, dr. Mircea Luca și Aurel Guga. Au stat la șuetă până spre dimineață, când dr. Iuliu Hațieganu, fiind la o plimbare prin Parcul Cerului, i-a privit și le-a aruncat o… speranță. “Bucurați-vă, și mâine se va vorbi de “U”.
Gata matchu-ul. Scor final 2>1. De “U” se va vorbi…
