RECYCLE BIN

Actul I

Povestea dedicată marelui conducător şi curăţător de rahat şi nu numai,  îmi provoacă destul disconfort cu  greaţă şi simt nevoia câtorva ceşti pline cu ceai nelăsând loc de aceeaşi gheaţă de la cub.

Au trecut câteva zile de la plecarea marelui MărJinean, dar al naibii marele maestru n-a ajuns nicăieri după acea discretă plecare, cred că are pasul mărunt, ca al fetelor de la Căpâlna ce-şi sprijină dosurile în câte un regres, aşa şi mister MărJinean, pleacă...spre nicăieri. E drept acum e fără nasturi la cămaşă, după ce l-a auzit pe „Mitică făcutul” spunând despre semiconducătorul de club ”Limoniu e mare conducător”, în acel moment nasturii, sau bumbii, asta numai pentru a înţelege limitatul individ, au puşcat lăsându-i pieptul dezgolit în bătaia cuvintelor venite din diferite zone.

Individul cu o singură cetăţenie şi nu ştiu câte nume face o mişcare mult mai inteligentă decât Ponta la conducerea lepefeului. Friţ W. stors de atâta lehamite caută în dosare şi află că n-a vorbit de furt. S-a uitat în stânga a văzut roşu, s-a uitat în dreapta şi a văzut tramvaiul 102 şi un sfert, şi-a zis în şoaptă: „gata, până aici, de acum eu”. Ptiu, al naibii zic eu, dar până acum a fost mama Omida sau tatăl mamei Omida?  MărJinean îşi ridică cu mişcări scurte şi sigure pantalonii îşi caută o sculă...de scris, o ţâră de  hârtie şi la drum. Întrebare ciudată: e o simplă notă informativă (?!) sau să-mi dau demisa? Duhul „aproape sfânt”  îi şopteşte dar îi şi arată câteva litere. După un timp, cam „neîndoios” de „exagerat” ajunge şi semnează în uralele mulţimii. Mulţimea înjură. Pe nebună dreptate.

Actul II

MărJinean pleacă şi Dănciulescu începe să tremure. Renunţă la ghete şi se autopropune „team manager” la Dinamo, spre disperarea lui Friţ, ce-l vedea în curtea lui. Creierul diviziei de curăţători se uită la tramvai şi decide. Vlăduţ Munteanu. Ăstai un băiat ok, e drept că cei de la Bayern Munchen l-au umilit neacceptând-ul ca preşedinte, viziunile fostului jucător de la Dinamo sînt vaste precum Delta Siretului la vărsarea în Volga, cea frumos strălucitoare precum ochii...albaştri.

Mitică a fost schimbat cu Dino, pardon cu Gino. Dacă l-am trimis pe Mitică la brutărie, pe Dino, pardon Gino îl trimit de unde a venit, adică la FC Naţional. La ce te-ai gândit cititorule?

La „U” e pace şi când e pace curg râuri cu şampanie, suc de la TEC şi puţin sifon, că de sifonari această echipă a avut parte şi încă mai are.

Strategia e una simplă. Linişte e cuvântul de ordine. Un prieten îmi spunea zilele trecute că viitorul lui Ganea ca antrenor e subţire, mă refer în liga I. Motivul? Linişte. Un prieten mi-a spus zilele trecute că Friţ s-a plâns că a fost furat de arbitrii. I-am răspuns sec: „fugi de aici, că Petrolul a bătut la 9 goluri”. Sînt contrazis cu două carduri şi tot atâtea pin-uri. „nu mă nebunule,de „U” îi vorba. El, hopa-mitică se reîntoarce la Cluj. Lingăii sar şi-mi devorează...pin-ul. Lingăii scriu şi plâng, mănâncă şi plâng, într-un târziu merg acolo şi iar plâng. Ciudat.

Lacrimile de crocodil, de aceea sînt peşti morţi pe Someş, au început să-i curgă pe obrazul, nesimţit de gros. După ce un neavenit a furat o echipă, a lui ce-i drept, după ce a furat un autocar, a lui ce-i drept, după ce a furat un vis, ei de data asta al meu, m-am înfuriat. Cum naiba să te plângi că arbitrii te fură, când ai dezvelit sentiment şi ai semănat ură între suporteri, măi omule (apreciază şi îngenunchiază în faţa expresiei „măi omule”), ai creat ura şi dispreţul între unul şi altul, ce-şi vorbeau până nu demult aceeaşi limbă, cea a ideii de „U”, acum răscoleşti şi mai adânc cuţitul în rană, mă transformi în mecanicul de rebuturi din garajul lui Dinamo. N-ai nicio şansă. Joacă tu cu mintea ta, fă-ţi bani încât să plăteşti jucător cu milioane de dolari, m-ai convins când ai minţit prima dată, apoi totul a devenit simplu şi banal, precum dialogul de la distanţă dintre Mitică şi Dino, pardon Gino. S-au lăudat reciporc, pardon reciproc. Aşa-i în politică. Şi acum râd de cuvintele glorioase spuse de ministrul, pe atunci, Rus, despre fostul ministru Blaga. Asta o ştiu din vremea epocii de aur cu gust de câcat, corb la corb nu-i scoate ochiul şi nu-i bagă mâna în buzunar.

Friţ montează un pilon vorbitor, pragmatic ca o bormaşină, câte o gaură pe ici pe colo şi gata meciul.

Actul III

Patroane eşti bestial, ai reuşit să bagi sămânţă de scandal exact acolo unde puritatea sufletului a atins cerul. Mi-e scârbă şi ruşine.

Apropo, îţi mai aduci aminte când ai luat poziţie de drepţi la o emisiune teve? Ai uitat? Io ba.

De dincolo şi dincoace de actul III, Pilu

p.s. cine cedează O singură dată va ceda şi a doua oară.

MI-E DOR DE „U”

mi-e dor de „u”

şi mi-e dor de dor

pot să-mi mor şi moartea de dor

să-mi plâng şi să-mi cânt cu dor un dor

de dor de „u”

mi-e dor de mine

mi-e  dor de boemie,

de lacrimi rupte pe scânduri şi iarbă crudă,

de dor să mor şi mi-e dor de „u”

mi-e dor de limba mamei,

de limba copilăriei

si de „u”  mi-e dor

au fost eroi şi sînt ce au un dor de „u”

şi plâng cu pumnii strânşi drepţi

spre cer,

sînt stele ce dorm şi vorbesc

în cuvinte şi simt un dor de „u”

pe străzi şi-n case,

se cântă

la fereşti sînt chipuri ce-şi caută

darul,

el deschide inimi şi trecuturi demne

e dorul de „u”.

boemie !

e zi de match,

o, tu limbă română

şi grupuri cu dor de „u”

se-nchină şi cântă

în limba ce i-a crescut

simt victoria şi dorul de „u”

poţi pierde un chip

o mână, dar simt

sînt crud şi necioplit.

o, doamne

n-am formă şi culoare,

dă-mi doamne lumină

Doamne de ce mi-e dor de „u”?

lasă-mi chipul lipit de pământ,

ridică-mi trupul spre cer

arată-mi victoria şi istoria ce strigă

cu mâini şi picioare

mi-e dor de „u”

să tac?

şi dorul să-mi tacă?

n-a plâns destul?

a curs şi sânge,

a curs şi istorie

şi Someşul plânge

de dor

şi dorul lui „u”...mai curge

se varsă

în doruri şi inimi demne

în minţi şi suflete eterne

în copii şi mame

în cuvânt şi-n pagini.

copiii ce-mi cresc au şi ei dor,

de copilărie

de joc

şi iar de „u”

dorul lui „u” îmi doare durerea,

încet,

brusc se nasc dureri

apoi  pier,

dorul de „u” e chip

şi cântec.

Mamă mi-e dor de „u”.  

e cerul senin şi totul e alb,

e pământul uscat şi totul e negru,

e începutul şi capătul de dor

mi-e dor de „u”

mi-e dor de alb şi negru

e capăt de drum,

e istorie

şi plâng.

e limbă

şi cânt.

e poezie

şi spun.

mi-e dor de „u”

dintr-un capăt de pământ.

aici pot să exist şi să-mi spun

în şoaptă şi-n ritm

mi-e sete de dor

să-mi destup  sticla

pahare să-mi sparg de mânie şi de dor

beţie nebună!

cerşeşte şi umblă

mi-e dor

de „u”

şi plâng în cântec

sînt vesel şi tot mi-e dor de „u”

mi-e dor de alb

mi-e drag de negru

mi-e dor de negru

mi-e drag de alb

plec discret spre locul meu să cânt

în şoaptă

mi-e teamă de voci

poate-mi cântă dorul,

doamne,

numai mie mi-e atât de dor?

cortina cade, actorul moare

biletele cad,

spectacolul moare,

cerul se deschide

e alb şi negru,

vorbeşte, e viu.

istoria şi limba sînt

îmi rămân

fiule sînt ale tale,

iubeşte-le, ele nu mor

mi-e dor de „u”

mamă să-ţi fie dor de mine,

şi nu de „u”

ea e limbă

e cântec

e cuvânt

e început şi capăt.

Dedic aceste cuvinte celor ce trăiesc în Adevăr.

Dedic aceste cuvinte mamelor ce simt „atunci” şi plâng „acum”.

Dedic acest „interior” soţiei mele şi fiului meu.

De dincolo şi de dincoace de dor, Pilu

NIMIC DESPRE TOT

Ura! Ura! Ura!

Sloganul întâlnirii: „la această plenară nimeni să nu doarmă, conturile sînt goale, avem mult de treabă”

Sala Palatului mi-a reamintit şi chiar nu era nevoie, de epoca acoperită cu aur, frig, nelibertate dar şi telefoane cu fir scurt.

Semipoliticienii (cealaltă jumătate, mai mică ce-i drept în viziunea lui Geoană) de la putere şi-au deschis şi etalat inteligenţa politică, acum acoperită cu aur şi gust de roşie, cu frig şi taxe mari pentru căldură, cu libertate controlată şi telefoane android pe post de partener de viaţă, într-o sală ce încă păstrează ecoul cuvintelor „realesului”, „regretatului”, sau alte caracteristici ale eroului din Scorniceşti. De co-doi nu scriu nimic iubite cititor dintr-un singur motiv. Nu mi-a plăcut chimia.

Victoraş şi şleahta roşie, nu cea Montană, şi-au tăvălit discursurile pline cu umor şi doctrine, dar şi cu idei şi visuri erotico-politice, spre mulţimea din sală. N-aş crede că-i diferenţă între auditoriul din 1988 şi cel din 2013. Fiul l-a înlocuit pe tata, sau nepotul şi-a înlocuit unchiul sau alte schimbări de pe...margine. Deci, niciuna. Vorba vine şi acum alerg în prelungirea acelor vremuri. Atunci comunişti, astăzi numai socialişti. Atunci unic conducător, astăzi unici conducători, atunci săraci şi cinstiţi astăzi la fel de nefericiţi (!?), atunci Apaca, astăzi Armani, atunci Dacia, astăzi un biet show-rom şi parodia social-democrată poate continua dar mi-e rău şi vomit peste doctrina de stânga, atât de apropiată de popor încât punctul de tangenţă s-a transformat în obligaţie de serviciu. Mi-e rău, scuză-mă  cititorule, mă reîntorc după o vomă şi-un ceai cu lămâie peste care las să cadă precum taxele Ponta, câteva cuburi de gheaţă, vreo două, trei.

Plenara roşiilor de Bucureşti gâfâie cautând disperată o eventuală alianţă unde „una” e cuvântul de ordine.

Lacrimile îmi curg, sînt lovit de cuvintele preşedintelui de sâmbătă spre duminică, adică PSD, cel de duminică spre luni e la Cotroceni (PDL), Mircea cel păcălit de Victor, insistă să-mi atingă simţămintele politice şi-mi provoacă o altă greaţă mult mai dinamică şi mai consistentă. Cititorule îţi reamintesc cuvintele celui ce se află lângă „încă dragostea mea” şi anume: ”Voi pune umărul pentru ca partidul nostru să aibă în 2014 acelaşi parcurs de partid principal al acestei ţări. Am guvernat ţara după ani grei, nu este simplu. Succesul Guvernului Ponta nu este al PSD sau USL, este al întregii ţări. Trecem printr-un moment de mare răscruce, relansarea economică trebuie consolidată….”

Încep să-mi înţeleg nepriceprea altminteri eram şi eu vreo limbă prin Sala Palatului, acest Mircea, mult mai elegant şi mai tânăr decât Mircea cel Bătrân, îmi îngrijorează visele. Anticipam ca 2014 să fie mai puţin prost ca...2013, dar nici chiar tsunami. Expresia „am guvernat” pentru câteva clipe am crezut-o blasfemie, am scăpat de voma ciudată, regăsindu-mi echilibrul pe expresia „nu este simplu”. Cuburile de gheaţă s-au topit precum pib-ul de la învăţământ. Am văzut parcul auto (la teveu ce-i drept) şi abia atunci am înţeles expresia ”trecem printr-un moment de răscruce”. OZN-urile nu s-au fabricat, licitaţiile sînt „complicate”.

Scuip în sân şi-mi  torn un ceai cu aromă de lămâie şi arunc alte cuburi de gheaţă în speranţa că măcar acestea nu se vor topi.

După o scurtă pauză pentru aplauze intră în scenă un mare actor-politic, unii poreclindu-l micul Titulescu, zâmbesc şi aştept minunatele lui cuvinte rostite din puţul gândirii, puţul negândirii şi puţul de aur şi lumină.

"Cred că, împreună cu colegii parlamentari, în cel mai scurt timp vom avea o legislaţie care să prevină incompatibilităţile şi conflictul de interese, nu să acţioneze ca un fel de jandarm care vine şi vă prinde şi se bucură"

A spus sigur „vom avea” iar la final…”vă prinde”. Intrebarea scurtă, seacă precum vinul lui Dinescu, de ce nu: „ne prinde”. Ah, am uitat Victor face parte din grupul satirico-umoristico-politic ce încă nu s-a născut, intitulat „săraci şi cinstiţi”.

Emil Boc n-a reuşit pentru că era mic, dar Victor ce s-a luptat în adolescenţă sub panou, e mare. Nu-i aşa? Întotdeauna marii premieri ai acestei ţări au fost teoreticienii de ieri, arestaţii de mâine. Fostul controlor şef de lângă fostul deţinut Adrian Năstase, astăzi e un pamfletar şi un mare vizionar. Gheaţa din ceai s-a topit precum asfaltul din autostrăzile construite de discretul Şova.

Mi-e ruşine de mine, mi-e scârbă de mine. Ce să fac să vomit mai departe? Merită?

Nu cred. E frumos în Sala Palatului, mai ales atunci când nu plăteşti bilet la intrare.

Politicienilor de stânga,  un sfat îmi permit. Semnalizaţi la fiecare schimbare de direcţie, altminteri vă loviţi de propriul cod rutier. Gropile din licitaţiile asfalturilor se suspendă pe o anumită distanţă. Groapa ce încurcă acum, e la Cotroceni. Se încearcă o suspendare. Nu întreb a câta, că mi-e ruşine şi mie de „eşece”. Dacă Elodia n-a fost găsită, de ce tocmai la final de an s-ar găsi o sau mai multe soluţii? La ce m-ar ajuta? Victor Ponta, aşa ca la o şuetă, n-am crezut că expresia „mai rău nu se poate” e valabilă şi dincolo de Emil Boc, ce e cu o idee mai „înalt” decât tine. Apropo, tu ca premier îţi poţi permite să nu respecţi legea, eu ca „povestitor” am aceleaşi drepturi?

"Este un tip de acţiune de protest pe care mi-o asum, inclusiv să răspund conform legii, de a nu mai plăti bani…Voi deschide şi pe site-ul meu o listă pentru cei care mai au curaj să încalce legea şi să nu mai plătească taxa. Eu refuz să mai plătesc pentru televiziunea lui Băsescu"

Păi cum mister Victoraş, listă pentru a încălca legea?

Pe când o listă cu cei ce au “necălcat” si “necotizat”…legea?

Eu de astăzi refuz să-ţi mai rostesc numele atât în public cât şi-n în scris, iar dacă o voi face  e una pe scurt si e aceeaşi cu elementul neutru pentru adunare, că doar îţi plac adunările, dovada sala…plină de goluri. Gol! PSD-ul pe primul loc, urmează partida retur. 

Mi-e rău, mai beau un ceai.

De dincolo şi dincoace de Sala Palatului. Pilu

PROSTUL

Poveşti, basme şi legende au „trecut” prin faţa ochilor tăi, iubite cetitorule, dar n-aş crede că ai pus botul la cele ce-şi scutură prostia scrisă. Vremurile vin şi dor, pentru unii ce-i drept, modernismul place şi apelează la deget pentru a-şi deschide povestea, de aceea zic şi eu aşa într-o doară sub formă de întrebare: îţi plac comentatorii, chibiţi cum îi numesc prin poveştile mele, ce-şi etalează nebunul simţ, jegul, neputinţa, lipsa anilor de grădiniţă din propriile curţi şi multe alte elemente ce construiesc într-un cuvânt acest tip de om: Prostul zilelor noastre.

Văd că nemernicia lui n-are hotar. E peste tot, s-ar făli dacă l-aş numi prost cu şcoală, dar n-o fac, pentru că el, prostul, e personaj de poveste. N-are verbul la el, de aceea simt un miros rece de la propriile lui picioare.

Prostul nu poate duce semne şi idei spre lume, pentru simplul fapt că gps-ul lui nu-i conectat la umanitate. El, prostul simte doar impulsuri. Se ridică în primele două picioare şi îşi caută tufa pentru a-şi goli lichidul împuţit. El, prostul n-are gând şi nici visuri nocturne. El, prostul n-are somn. E drept ca un gard şi prost ca propria-i umbră. De ce? Simplu. E prost şi nu acceptă odihna.

Citeam zilele trecute o poveste, pe cât de simplă pe atât de complexă (n.n. „Despre dezamăgire şi câteva mărunţişuri „– Stelian Tănase). După lectura ei m-am simţit viu şi căutam cuţitul să tai...prostul. El, prostul mai viu decât mi-aş fi închipuit, colora zâmbete şi cuvinte pentru proşti. Hăhăitul în grup e periculos, mi-am zis în sinea mea, de aceea mă grăbesc să plec din poveste şi să-mi dorm hodina.

El, prostul există şi lângă tine cititorule, chiar mai aproape decât ai măsurat tu, din privire, amintire sau dialog între cuvinte, prostul există şi îşi măreşte cantitatea atât numeric cât şi literar. El îşi implică vorbele în grup extern, ca sifonarii, chibiţii sau ochii albaştri. Un simplu gest şi poate să cadă un vis, poate chiar nenăscut.

El, prostul se hlizeşte într-un cerc fără rază de lumină şi n-are nici arc de cerc pentru a-şi trimite săgeţile spre umanitate.

El, prostul caută să domine, să existe peste apă, foc, de fapt peste viaţă.

Citiorule sînt eu singur? Bătaia ochilor  mei e ciudată? Trăiesc în somn o altă viaţă şi-mi dorm viaţa? Să-mi mai întreb...întrebările?

El, prostul lipsit de simţ şi orientare rătăceşte prin viaţa, atenţie, scurtă şi perfectă, doar prin acceptul meu şi al tău, tacit ce-i drept.

Cu ce începem? Îi nominalizăm? Îi excludem? Şi apoi te întreb, la moartea lor va plânge cineva? Ştiu că râzi şi apoi răspunzi, hodinit de atâta râs, nici măcar...prostia.

Prostule, cuvântul şi fapta te fac mai diferit, nici într-un caz şosetele noi ce-ţi acoperă picioarele nespălate.

De dincolo şi dincoace de lehamite, Pilu.

p.s.

- dedic această poveste tuturor celor ce-şi bagă nemernicia în atitudine;

-  dedic această poveste chibiţilor din lumea întreagă;

- dedic această poveste nemernicilor;

- nu-mi dedic nimic, las totul prostului.

REAPARIŢIA

A trecut şi luminaţia, zi dedicată memoriei celor trecuţi la cele veşnice, chiar dacă unii, mai ales pe aici prin Transilvania, fac din această zi o sărbătoare. Nici pe departe, că a venit pe filieră catolică, că a venit pe uşi mai puţin deschise, habar n-am. Dar uite că m-am luat cu vorba şi am deviat de la poveste, dar nu pot să nu scriu despre „lumină” aşa că cititorule morţii cu morţii şi vii cu vii.

Mare zarvă în sat, a venit miliardarul, de fapt miliardarul se întoarce. Miliardarul cu intenţii de preamărire şi cap plecat se întoarce tocmai acolo unde a scuipat, lins şi plâns. Cum se apropie sezonul rece şi Ignatul bineînţeles, miliardarul apare şi pune de o revoluţie. După Buşcă, Walter un nou nume bate în turnul bisericii de la DIICOT. Hopa – Mitică.

Cel mai fericit de reîntoarcearea miliardarului pare a fi Paul, singurul prieten din Cluj. Miliardarul a decis. Revin dar nu vin. Multilateralul dezvoltat MăJinean a plecat, uitând să spună cine i-a fost prieten şi cine ba. Dacă a mâncat slănină cu ceapă sau a făcut greva foamei, ceea ce nu cred, doar tribuna şi peluza i-a dat...uneori peste măsură.

Cel mai mic premier ce l-a avut ţara asta i-a reamintit uitucului despre şi ce înseamnă Universitatea Cluj. Aici m-a prins în ofside. N-aş fi crezut că cel mai mic premier ştie ce înseamnă Universitatea Cluj pentru clujeni. Fac precizarea că ofside-ul a rămas nesemnalizat precum nesemnalizarea noului antrenor. Băieţi, nu ştiu cum se face dar pe aici pe plaiul ăsta mai mioritic decât balada originală, sînt numai exemplare pline de dispreţ şi flâmânde. Miliardarule uite în ce lume murdară trăim, ai zice tu, şi spre nebucuria ta fur precum premierul copy-paste câteva din presa vremii:

-         „Agăţat" într-un dosar greu, Walter este extrem de receptiv la solicitările temutei instituţii (n.n. DIICOT). Una dintre ele i-ar propune, persuasiv cum numai procurorii ştiu să o facă, să se întoarcă la Cluj şi să reia sponsorizarea la Universitatea. Mutarea nu îi convine deloc lui Walter; la Petrolul investiţia începea să se amortizeze...

-         ... DIICOT a intrat pe fir şi a calculat prejudiciul: 11 milioane de euro. Acesta este motivul pentru care Walter (altfel extrem de apropiat de serviciile secrete) tremură şi este extrem de receptiv la doleanţele „organelor"...

-         ...Walter este foarte apropiat de Dumitru Dragomir: la puţin timp după ce a preluat Universitatea Cluj, omul a fost cooptat de Corleone în comisia Ligii care a organizat licitaţia pentru atribuirea drepturilor Tv, în 2011...

-         ...Universitatea Cluj este o Societate Comercială, nu e o afacere pe care o vinzi unui arab sau primului venit. U, ca şi societate şi club de fotbal, îl duc mai departe, voi mai investi, dar la alt nivel...(cuvintele vă aparţin)

-         ...La meciuri mari, veneau câte 5-600 de invitaţi. Toţi doreau protocol bogat şi vin de Jidvei, asta aşteptau toţi. Ăsta le-a fost sprijinul în 3 ani. În rest, pragmatism, lipsă de omenie, idei de 2 lei, chiar dacă sunt şcoliţi prin SUA. Am crezut că au coloană vertebrală clujenii, rău m-am înşelat...(la fel şi astea)

-         ... s-a spus că am furat 11 milioane, eu, care am investit 17 milioane de euro la Universitatea Cluj…(cine a spus aşa ceva?)

-         ...Au apărut niște oameni de bine din București care vor să ia clubul și iată că a apărut DIICOT-ul. Mâine (n.r. joi, 15 noiembrie) ar fi trebuit să semneze. Nu vreau să le dau numele…(dar astea?)

Mă opresc aici, aş putea să scriu până dă guiaşul în foc şi rămân fără pălincă şi atunci cine a mai mânca au a be (n.n. bea). Simt aşa în şiretul pantofului murdar (aore de ce?) că nu sînteţi nici miliardar şi nici flămând, că de Hagi...Tudose nici nu poate fi vorba. Nu-i aşa? Sau, cine ştie. Cu HT seamănă mai mult partenerul de tip asociat şi îngenunchiat mister MărJinean, personajul tipic pentru a preda pupinlingăsimul în epoca waltweriană.

Propui stimate miliardar un suflu nou de unde ai plecat într-o vară ciudată, başca îmi şi reîmprospătezi imaginea cu a unui căpitan cu gust de vicepreşedinte. Coane şi dacă aduci cea mai strălucitoare cupă în vitrina cu trofee, gestul tău rămâne demn pentru o bucată din lunga hârtie igienică a fotbalului autohton (cele ce au nevoie de hârtie evident).

Nu ştiu cum se face dar mai nimerit cu coloana vertebrală, mă cam dor şalele, poate de la “dusul în spate” a impotenţei tale şi a celor ce îţi aprindeau trabucul, poate de la ceaunul ce nu l-am ridicat şi motive mai sînt precum minciunile trimişilor tăi la această echipă, că fie vorba între noi, ei nu te-au “apreciat” precum meriţi.

Miliardarule nu cred că ai călcat pe urmele lui Monte Cristo, dintr-un singur motiv. Doar unul poate fi marinar în ţara asta şi tu baţi spre roşu. Vrăjitorul din Oz nici pe atât pentru că nu văd...muierea şi cei trei “neajutoraţi”.

Te-ai răstit că n-ai fost înţeles şi ajutat, că aşa şi pe dincolo, când tu ai centrat şi tot tu ai decis.

Miliardarule cu ochii (?!) umezi, geaba pozezi dacă n-ai şi bliţ. Hârtia igienică, în cazul tău, nu e de unică folosinţă.

Apropo, slănina n-are un gust ciudat? Crezi că flecma e aceeaşi?

De dincolo şi dincoace de poveste, Pilu

p.s.

un sugar ţi-ar spune “jenibilul”, eu ţi-aş spune “miliardarul”. Cum preferi?