SCRISOAREA DESCHISĂ A UNEI LEPRE DIN TVR

 

În primul rând bună ziua (puteţi folosi orice alt salut ce poziţionează „timpul” şi „respectul”) şi multă sănătate. Aici, în Ardeal, pe lângă salut mai poţi primi un pahar cu stropşală, o bucată de slănină, un călcâi de pită, dar domnia voastră n-a catadicsit să-şi frece tălpile papucilor prin Cluj-Napoca, să-şi clătească ochii cu minunatele condiţii create de omologii-predecesori (ultimii trei nici nu şi-au bătut capul cu o vizită pe la TVR Cluj).

Normal şi benefic pentru ardeleanul din mine, îi musai să fiu chibzuit şi molcom pentru a-mi face opiniile înţelese, altminteri o să credeţi despre mine că sînt (eu sunt pentru...sînt) vreun fan de-al domniei voastre şi...nu-i drept.

Prima dezamăgire pentru mine e că sînt MULT MAI EXPERIMENTAT decât domnia voastră în meseria aceasta, care din păcate naşte invidii şi prietenii, ură şi dragoste şi nu în cele din urmă tunuri  şi rating. Din capul locului fac precizarea că nu v-am citit creaţiile literare cu şi despre manipularea prin mass media via clasa politică. Motivul e unul singur. Nu v-am găsit pe raft şi har domnului chiar intru prin librării. Aşa se numesc locurile unde se vând cărţi din ce în ce mai puţine. Într-un viitor apropiat aceste încăperi vor fi pe cale de dispariţie. Apropo, TVR Cultural a fost sau este un „fruct” pentru domnia voastră?

Cu ceva vreme în urmă, pe când vă băgaţi urechile în telefoanele altora, un individ glăsuia astfel: „...faţă de gravele încălcări ale dreptului omului pe care SIE le-a făcut, e un gest minimal. Cred că ________________ ar trebui să se retragă într-o peşteră şi să nu auzim de el vreo 10 ani...”. Stimate domn, acum ne jucăm puţin de-a clasa pregătitoare, asta numai dacă vreţi un nume. Înlocuiţi spaţiul liber cu un nume. Vă ajut. Claudiu Săftoiu. Să nu zâmbiţi, face parte din realitate. Spusele aparţin domnului Haşoti, nimeni altul decât ministrul culturii de pe la noi. Un liberal ca dumneavoastră, de altfel. Vorbesc despre principii şi nu despre manipularea mass media din zona politicului. Dumneavoastră în peşteră timp de 10 ani? Asta-i culmea. Trimis de cine? De  Puiu Haşoti, cel ce este de o „ireversibilă proastă creştere”, ce-i drept în viziunea lui Andrei Pleşu. Buimac, dau totul la o parte să-mi liniştesc gândurile când colo cuvintele domnului Pleşu mă împing spre numirile venite din politică. Cine-i adrisantul,  monşer? „ Este o recompensă jenantă pentru câţiva ani de clămpăneală anti-Băsescu la Antena 3 sau la alte televiziuni. Există, din păcate, destui inşi dispuşi să se vândă la preţuri mici.”

Trăncănesc ca o lele, vrute şi nevrute. Ba că-mi tremură budigăii de teamă să nu rămân fără slujbă, rate şi familie, ba că n-am inspiraţie în gândire.

Stimate domnule preşedinte, era să uit. Nu sînt pus de sindicat a vă scrie, nici pe departe. Nici nu sînt membru de sindicat. O fi rău?

Câte aş vrea să mai înşir, dar mi-e teamă că vă răpesc de la treburi unde-i nevoie de mintea şi prezenţa dvs, dar mai am o întrebare. Aţi atins din iulie şi până acum vreo lepră? Aţi afirmat cu subiect şi predicat “...în TVR există numeroşi profesionişti de foarte bună calitate amestecaţi cu oameni de o moralitate îndoielnică, adevărate pericole pentru prestigiul TVR. Tipul acesta de lepre în interiorul TVR, amestecaţi cu oameni de bună-credinţă a coexistat...” Cred că aţi împrumutat de la d-na Tatoiu multi-priceperea şi atotcunoaşterea, de aceea vă rog în modul cel mai serios şi în timpul cel mai scurt, vă dau timp O VIAŢĂ, să vă cereţi scuze public în cazul în care nu sînt o lepră, dacă sînt, asta e, chiar dvs aţi spus-o: “...a coexistat...”.

Între mine şi dvs este şi va rămâne o deosebiere. Eu am creat din nimic televiziuni, ziar (aici recunosc că nu de unul singur), radio. Ele funcţionează! Mă uit în cv-ul domniei voastre şi încep să-l cred pe domnul Pleşu.

Am rugămintea de a fi mai eficient pe viitor, înconjuraţi-vă de oameni ce nu vă lasă să greşiţi. Un sfat pe gratis. Decât la o emisiune cu Ciutacu mai bine la o cafea. Cheltuiţi doar 5 lei.

Rămân acelaşi salariat al TVR Cluj ca şi până acum, cu experienţă mult mai mare decât dvs. Asta e, nimeni nu-i perfect.

Cu respect, al dvs. coleg Alexandru “ Pilu” Bănoi

p.s.

Vă mulţumesc domnule Crin Antonescu. Practicile din opoziţie s-au dus pe apele râurilor curgătoare. Acum sînteţi la putere şi nu apreciaţi nici un gest din cele peste două mii de gesturi ale leprelor, cozilor de topor sau a altor cuvinte din limbajul liberal al unei Românii...ciudate.

La procesul de selecţie, cătuşele fac parte din scenariu?

BANALITĂŢI (E ora închiderii VIII)

Vorba dulce mult aduce, asta dacă aş avea un comportament de „aplecat” sau „dus”. Comportamente sînt, asta dacă m-ar interesa numărul. Ce număr? O, bată-te să te bată, este ecoul. Ghiftuit de atâtea şi atâtea, caut un pahar de apă, asta de prevenţie. Sughitul.

Proastă introducere, că altminteri m-aş face şi m-aş drege într-o cârtiţă spre ciuda şobolanilor din canal. N-am cuvinte „moi’ despre nimic şi toate. Nu tac şi basta! Nu daţi cu replici din filmul „Pintea” că n-am nici „cămeşă” şi nici „ciucalăi”. Am trecut cu bine peste bugetul...investit şi razele de soare apar odată cu ”punctele de sprijin” uneori discrete, alteori moi, pentru a nu distruge spaţiul şi...timpul. Puncte de sprijin? Ecoul de data asta a dispărut. Şi lui îi este teamă. Adică cum „şi lui”, mai este cineva, par a mă întreba în acelaşi timp vietăţile din canal şi din film. Canalul şi filmul n-au nicio legătură cu abonamentul de cablu tv, asta ca o primă informaţie sau...”notă informativă” pentru cei ce sînt „curioşi” la ce se întâmplă şi-n alte...părţi.

Timp de 90 de minte şi ceva m-am obligat să devin calm. Am reuşit. Sînt trezit din „amorţeala” impusă de un apel...telefonic. Nici n-apuc bine să dau „sara bună” că vin spre mine întrebări ciudate, normale şi...diferite de primele două. Cea mai banală a fost şi cea mai...scurtă. De ce? Nu-mi pot reaminti ordinea lor, dar la un moment dat a fost şi una de genul: pentru ce?  Înverşunarea asta „ciudată” pare desprinsă dintr-o reţetă parafată de medici istorici...bolnavi. Fiecare generaţie pare obligată să asiste, dar să şi participe la un conflict. Mondial e mai greu pentru că a dat buzna...multiculturalismul, dar pe spaţii mici totul e posibil, hai să-i spun în povestea de faţă...regional. Interesant.

Sportul a căzut, aici pe la noi, într-o groapă îngrijit săpată şi cu arhitecţi aşişderea. Nimeni nu mişcă-n front, altminteri riscă o pedeapsă în...exil. Cuvântul pare cunoscut, dar gestul? Când mă transform din „eu” în „noi” îi bai. Cu ceva „vremuri” apuse, s-a creat un mare fâs mediatic, intitulat „mari români”. Şi-au dat  părerea despre acest fâs, mai puţin de patru sute de mii de...”mici români”. N-au ţinut cont de golaveraj, de terenul impracticabil, de public, de fapt n-au ţinut cont de...nimic şi toate. Nu scriu clasamentul final, dar „îmi” atrag atenţia, că acest fâs a fost de fapt un...succes mediatic şi nimic mai mult. Fiecare ROMÂN este un MARE ROMÂN. Aşa aş vrea să arate acest popor, să aibă oameni mari. Dacă acest „fâs” era construit sub semnul minus la golaveraj, „cei mai mici români”. Cum ar fi stat lucrurile? De aceea cred că fiecare are dreptul să existe şi să fie EGAL cu cel de lângă el, altfel risc să apreciez în continuare aceleaşi „valori” pline de colb şi mucegai.

A plecat Cristi Dulca. Pot să fiu „mare român” şi să spun „nu-i nici primul şi nici ultimul”. E mult prea simplu şi şobolanii din canale roiesc, dau târcolae şi la un semn, haţ şi prada cade în...B, C, E sau altă categorie din permisul de conducere. Interesant (din nou acest cuvânt) se construieşte, din ceea ce văd, o pistă falsă ce duce la pierzanie. „Cine-i mai u-ist”. Aş fi tentat să cred că-i o joacă între doi parteneri ce-şi spun bună dimineaţa iar până ce apune soarele caută în fiecare moment să arunce cu orice „mişcă” în celălalt, dar nu sînt tentat să cred o banalitate. Ciudăţeniile apar în acest spaţiu mioritic datorită „marelui românism”, altfel aş fi rigid, un bun executant dar şi individ ce-şi respectă legile. De aceea nu tac. Atâta pot să fac. Să nu tac! Mi-e frică de...frică.

Să povestesc în scris despre jocul de la Mediaş? Nu sînt în stare. Am fost şi rămân un caustic, în cele scrise evident, despre tactică şi caracatiţele ei. Sînt subiectiv când scriu despre Dulca, de aceea gestul lui nu-l înţeleg, dar pot să-l întreb: Cristi, de ce n-ai venit după meci să dai cu piciorul în maşina mea spunându-mi că am cântat fals? De ce? Aceeaşi banală întrebare ce am auzit-o la telefon.

Câteodată stau şi privesc cerul ciudat de albastru, caut un răspuns plăcut mie şi sufletului meu la o banală întrebare. De ce acest club n-a avut parte şi de linişte. Aduceţi-vă aminte de bancul în care este prezentată creaţia de pe spaţiul mioritic. baladele anonime rămân în biblioteci semnate, iar în contactul lor cu cititorul...anonime.

Plec trist din acesată poveste, nu înainte de a-mi reaminti că „suporter” e substantiv şi nici într-un caz verb. Da interesantă (din nou şi...iarăşi) expresie: ai verb în tine. De ce oare un individ poate să fie mare iar umbra lui mică? Este un pamflet, nereuşit ce-i drept, dar sper că într-un viitor apropiat să-mi explice cineva de ce oina este sportul nostru naţional. De ce? Pentru că noi...oinăm, îmi şopteşte ecoul. Apropo, în acest sport există o expresie utilă dar atât de nefolositoare în afara jocului: prins la mijloc.

De dincolo şi dincoace de „pila”, Pilu.