O bucurie matematică pare să-mi
arate strategia geometrică și plină de metafore a postmodernismului
fotbalistic. ”U” a revenit în liga 2-a, sau în ”B” așa cum cei mai puțin tineri
și deloc studenți acum, își aduc aminte.
O tăvăleală pe gazon și bucuria e
uriașă. Se aude până-n cer. Gata cu deplasările la Iernut, Triteni sau alte
mari localități ce și-au făcut stație pe traseul – statistic al ”Universității”
Cluj în epoca marilor realizări. Mi-e dor de ”U” și parcă propozițiile îmi fug
de atât dor de povestea Universității. Nici nu știu dacă-i o renaștere (a câta?) sau un declin modern. Habar
n-am.
Am văzut câțiva mânji (pe
unii îi știu de când erau șoimi ai patriei) și asta arată viitorul, dacă el
sună bine înseamnă că e și...cântec. Doamne, ce-mi plac bețiile cu apă rece! Nu
lasă...victime. Trezit din amorțeala ligilor inferioare, dintr-o dată mă văd în
fața matinalului de la ”unșpe”. Da, sînt mândru că sînt contemporan cu oameni
de toată isprava ce au reușit să aducă ”Universiteatea” Cluj în ”B”.
În tot acest vas de nostalgii
suporterul a fost singurul în alb și negru. Doar El. Dialogurile sau ”ideile nespuse” n-au ce căuta în jurul
suporterului. De la confetiile lui 80, la coregrafiile de astăzi, arată că doar
El a rămas în competiție cu...moștenirea. Restul e praf, uneori acest praf e
comestibil. Parveniți, veleitari, jegoși dar și alte creații postmoderne sînt
peste tot. De la nivelul cel mai înalt la cel mai mic, poate istoria le va crea
un bust să-și poată ejacula nepriceperea. Ciudat cât de frumoasă-i petrecerea
și tristă mireasa. Dar nu-i nuntă!
Reiau. Tristă petrecere.
Pelerinajul în jurul valorilor
mi-a deschis toate fermoarele. Am simțit cum
promovarea îmi dă un cartonaș roșu, caut privirea arbitrului dar văd un
”june-bătrân” și printre dinții plin
de ”gol” lasă pentru nemurire un posibil viitor hit. ”Ce mișto e!” Deschid un
fermoar (uzat ce-i drept) și-mi bag
absolut tot ce nu-i...mișto, de teama ”academicianului”. El e urmașul lui... (dar mai bine nu)
Ce petrecere tristă! Totul e...mișto! Digitalizarea a cucerit. Astăzi
competiția pe meritocrație domină societatea, din fericire în amestec cu din
păcate nu la noi. Aici nu-i loc de...mai bine. Incompetenți, limbiști și
săraci stau la petrecere. Ce
petrecere tristă!
Boema începutului de veac e malul
opus. Anii aleargă să respecte tradiția, arătându-mi hoțul! Timpul! El e
vinovat. Peste ani și ani, într-un parc
mă voi întâlni cu un prieten imaginar, ocupat astăzi cu digitalizarea care-mi
va înmâna un bilet la meci. Ce meci? Unul al renașterii și al promovării.
Timpul, din păcate cel mai mare hoț. Să nu-mi furi și...Centenarul!
Orchestra își așteaptă dirijorul.
Partitura se repetă. Centenarul însă nu!
Hai pa!
