IUNIE LU’ CIREȘAR

Salve cititorule și inspirație la finalul săptămânii. N-am inspirație să-ți construiesc o introducere care să-ți aducă, dacă e nevoie, un baston pentru ziua de duminică. Nu folosesc nici culoare și nici slogan, nu-mi doresc să-ți influențez decizia, dar parcă te-aș trimite în bibliotecă să răsfoiești lejer, precum tranziția pe la noi, o scrisoare atât de pierdută de către nenea Iancu. Te las să decizi asupra personajului și apoi te privesc.

Duminică nu știu dacă oi fi au ba turmentat, îmi caut diridaii din jăbul democrației, ce-i spart și printre degete mi-am scăpat și ultima lețcaie – n-am scris ort - pentru dețul incolor cu gust de pelin. Sînt un asimilat a Clujului așa că Emiluț a scăpat de alegerea mea, băiețașul ce păzea gâștele cu vreo patru decenii în urmă răsfoind plenarele tătucului spiritual, își forțează înălțimea, ridicolă ca-n totdeauna, cu un nou mandat. Neavâd document valabil n-am cum să-i arăt valoarea ștampilei...13! Nu pot și basta. Din pleiada de goluri (n.n. – lista candidaților) nu pot a-mi alege niciunul. Do-co-men-tul! Nu-l am. L-am...pierdut. Zoe nu-i, nenea Trahanache e...nene și uită-mă-n situația de a-mi da peste dește că nu-i pot oferi lui Emiluț o...capră în loc de gâscă. Una dă lapte iar alta perne pentru export sau note informative. Emiluț a fost cel mai infantil premier și parcă a fost crescut de tovarășul Ion de la uteceu, ce-și forțează miza. Primar.

Realizările fostului premier sînt fantastice, parcă văd eventualele panouri electoralo-publicitare găzduind un slogan clasic: ”sărac și cinstit” iar eu, cu obrăznicia unui rărăcit, adaug: mânca-va-ș.

Trist moment, luna lui cireșar cu un neputincios la furat de cireșe. Nu ține. Și Creangă (n.n.Ion Creangă) rămâne fără text, chiar în cireș. Restul turmei de candidați pare a nu conta, e drept sînt candidați mai grași, dar mai mici decât fostul premier.

După luna iunie Clujul o să devină atât de cultural și european încât licitațiile o să fie organizate de DNA pentru transparență multilaterală și chiar dezvoltată.

Cotrobăind prin documente nepersonale în loc de dreptul meu la alegeri am găsit un text și printr-un clasic copy-paste îți doresc lectură plăcută:

„Acum, când întregul popor se pregăteşte să întâmpine prin fapte de muncă marele eveniment din viaţa partidului, unitatea tuturor cetăţenilor ţării reliefează înalta răspundere ce ne revine fiecăruia în parte faţă de destinul nostru revoluţionar. În acest climat de profundă angajare şi răspundere, nu vom precupeţi niciun efort pentru a ne putea onora cu cinste de nobilele misiuni ce ne revin, pentru a întâmpina Conferinţa Naţională a partidului cu bogate şi frumoase rezultate, alături de angajamentul solemn al participării noastre. Latura politico-ideologică are menirea să creeze în rândul studenţilor atmosfera înţelegerii profunde a dimensiunii politicii partidului şi a statului nostru...” Ptiu drace, nu-i Agămiță. Cin’ să fie? De pe un raft prăfuit și neuitat cade o carte și total întâmplător se deschide la pagina 5, dar iunie. Citesc și recitesc. ”Un popor care votează corupți , impostori, hoți și trădători Nu este victimă! Este complice! (n.n. George Orwel)”. Totul se prăbușește în jurul meu, gâștele mor, caprele la fel dar vecinul curios îmi privește...viitorul.

Mă reped la scrisoarea lui nenea Iancu și întrebarea mea e ca a bețivului...turmentat. ”Și eu cu cine votez?” Dau din mine o înjurătură, scuip și plec decis spre urnă nu înainte de a privi în viitor. Nu văd nimic. Nici acum și din păcate nici peste 200 de ani. Emil Boc, tu n-ai nicio vină! Ești un produs a victimei din mine, apoi am devenit complice. În 5 iunie mă ofer justiției pentru păcatele sfertului de secol ce l-am pierdut. Rușine să-mi fie că-mi place...Caragiale și n-am ”ochi” pentru Brâncuși.

Cititorule iartă-mă, dar poți să-mi spui când îți moare capra sau când candidezi?

De dincolo și de dincoace de urnă, al tău turmentat, Pilu.

p.s. numele lui Emil Boc se poate înlocui cu orice candidat-primar (90%) din țară sau de la...țară.

TROTUARUL

Gata. M-am decis, la începutul lunii iunie merg pe jos la vot. Siguranța trotuarului îmi dă încredere în mine, mă face să cred în mișcare, evident nu în cea populară, îmi dă încredere în ziua de ieri și îmi aduce aminte de versurile lui Eminescu cel unic și de stânga, scrise pe 1 mai dar pe la 1881:

”Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici,

Din trecutul de măririe v-ar privi cel mult ironic.

Cum să nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei

Sa-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,

Și în două temniți largi cu de-a sila să-i aduni

Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni! ”

Evident că, pentru tine cititorule, versurile îți sînt cunoscute, poate în imaginația scenariul există, chiar s-a urlat cu ani în urmă, execuții pe stadioane, tăieri de moț și prepuț cu lăutari, dar discreția lunii mai, evident discreția electorală a lunii mai, mă impinge nu pe centură ci pe trotuar. Siguranță!

Azi de dimineață (n.n. 24 mai) făceam schimb de ”versuri” cu un prieten și printre picățele și alte subtilități îmi împunge un exemplu pe cât de complex pe atât de...poetic. Cu ceva vreme și vremuri apuse, cam prin 1953, tovarășul Stalin a decis să plece. În România, la Brașov, că doar și noi avem un Stalingrad, fiica grăjdarului (nu spun că a fost vizitiul unui.... și tac) a încept să plângă la statuia lui Stalin din fața actualului Consiliu Județean. Stalin era pe drum și fiica plângea pe...trotuar. Era în siguranță! Lacrimile i-au adus de toate, precum capra celor trei iezi. Cum naiba să plângi când stalinismul n-a avut consistență asupra ei. Acțiunea se petrecea pe trotuar!

Zilele trecute ”schimb priviri” cu Doina Cornea, tot pe trotuar, dar nu la Brașov. Duelul privirilor a fost atacat de cuvintele profesoarei – ”...singura iubire care mi-a rămas este Regele...” – așa că n-am îndrăznit să adaug nimic. Nu i-am amintit din priviri nimic, bluetthooth-ul gândului era inactiv, așa că era în siguranță pe...trotuar. Când ești singur, de fapt ești cu...regele? Ciudat. Oare Regele s-a gândit la Doina Cornea în 23 a opta 44? M-aș mira, dar acolo unde Biblia tace se baga-n samă...istoria. Nihil sine Deo.

Amicul meu tace și râde când îi povestesc de ”doamne ce ploaie vine de la Cluj” încât grindina nu bate pe trotuar nicio recoltă. Trotuarul era în siguranță. Era pustiu.

Schimb câteva replici cu amicul meu și la prima replică rămân stană de piatră. Privesc în jur și îmi dau seama că sînt în parcul lipsit de trotuare. Tema era...Alexandru Dumas și muschetarii români. Da. Exact așa.

Cei trei muschetari – Dragnos, Pontos și Tăriceanos plus tăcutul D Artagnis. Tripleții devin muschetari cu patrafir de cardinal fără nicio aluzie la Richelieu. Ei, muschetarii călare dar desculți, pun de-o lovitură la castel. Vor să distrugă tăcerea. Tăriceanos stăpânește arta divorțului mult mai bine decât arta duelului așa că nu-l cred în stare de nimic. Dragnos e mic din toate punctele de vedere, poate declarația de avere să-i fie mare iar Pontos e copilul teribil a lui Alexandru Nedumas. N-a avut și nici nu are nimic cu scrima, el aruncă la coș sau e aruncat la coș, dacă așa se numește poarta la baschet. Coș.

Trotuarul mi-e partener de-o viață, americanului îi e dușman. Oare de ce? Trotuarul îți dă siguranță, despre trotuar cel mai bine poate să...tacă Condrea pentru că șoseaua a fost...curată.

Despre alegeri într-un alt episod plin de muschetari, hoți și oameni.

De pe trotuar și dincolo de el, Pilu.