TROTUARUL

Gata. M-am decis, la începutul lunii iunie merg pe jos la vot. Siguranța trotuarului îmi dă încredere în mine, mă face să cred în mișcare, evident nu în cea populară, îmi dă încredere în ziua de ieri și îmi aduce aminte de versurile lui Eminescu cel unic și de stânga, scrise pe 1 mai dar pe la 1881:

”Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici,

Din trecutul de măririe v-ar privi cel mult ironic.

Cum să nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei

Sa-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,

Și în două temniți largi cu de-a sila să-i aduni

Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni! ”

Evident că, pentru tine cititorule, versurile îți sînt cunoscute, poate în imaginația scenariul există, chiar s-a urlat cu ani în urmă, execuții pe stadioane, tăieri de moț și prepuț cu lăutari, dar discreția lunii mai, evident discreția electorală a lunii mai, mă impinge nu pe centură ci pe trotuar. Siguranță!

Azi de dimineață (n.n. 24 mai) făceam schimb de ”versuri” cu un prieten și printre picățele și alte subtilități îmi împunge un exemplu pe cât de complex pe atât de...poetic. Cu ceva vreme și vremuri apuse, cam prin 1953, tovarășul Stalin a decis să plece. În România, la Brașov, că doar și noi avem un Stalingrad, fiica grăjdarului (nu spun că a fost vizitiul unui.... și tac) a încept să plângă la statuia lui Stalin din fața actualului Consiliu Județean. Stalin era pe drum și fiica plângea pe...trotuar. Era în siguranță! Lacrimile i-au adus de toate, precum capra celor trei iezi. Cum naiba să plângi când stalinismul n-a avut consistență asupra ei. Acțiunea se petrecea pe trotuar!

Zilele trecute ”schimb priviri” cu Doina Cornea, tot pe trotuar, dar nu la Brașov. Duelul privirilor a fost atacat de cuvintele profesoarei – ”...singura iubire care mi-a rămas este Regele...” – așa că n-am îndrăznit să adaug nimic. Nu i-am amintit din priviri nimic, bluetthooth-ul gândului era inactiv, așa că era în siguranță pe...trotuar. Când ești singur, de fapt ești cu...regele? Ciudat. Oare Regele s-a gândit la Doina Cornea în 23 a opta 44? M-aș mira, dar acolo unde Biblia tace se baga-n samă...istoria. Nihil sine Deo.

Amicul meu tace și râde când îi povestesc de ”doamne ce ploaie vine de la Cluj” încât grindina nu bate pe trotuar nicio recoltă. Trotuarul era în siguranță. Era pustiu.

Schimb câteva replici cu amicul meu și la prima replică rămân stană de piatră. Privesc în jur și îmi dau seama că sînt în parcul lipsit de trotuare. Tema era...Alexandru Dumas și muschetarii români. Da. Exact așa.

Cei trei muschetari – Dragnos, Pontos și Tăriceanos plus tăcutul D Artagnis. Tripleții devin muschetari cu patrafir de cardinal fără nicio aluzie la Richelieu. Ei, muschetarii călare dar desculți, pun de-o lovitură la castel. Vor să distrugă tăcerea. Tăriceanos stăpânește arta divorțului mult mai bine decât arta duelului așa că nu-l cred în stare de nimic. Dragnos e mic din toate punctele de vedere, poate declarația de avere să-i fie mare iar Pontos e copilul teribil a lui Alexandru Nedumas. N-a avut și nici nu are nimic cu scrima, el aruncă la coș sau e aruncat la coș, dacă așa se numește poarta la baschet. Coș.

Trotuarul mi-e partener de-o viață, americanului îi e dușman. Oare de ce? Trotuarul îți dă siguranță, despre trotuar cel mai bine poate să...tacă Condrea pentru că șoseaua a fost...curată.

Despre alegeri într-un alt episod plin de muschetari, hoți și oameni.

De pe trotuar și dincolo de el, Pilu.