PUŢIN DIN NIMIC

 În decembrie..., de fapt nu e corect. Nu pot începe prin a spune când ci, de ce!

Oameni trişti şi plini de simplitate, în marea lor parte, erau dispuşi la orice numai ca băiatul cu studii scurte şi ascunse să nu mai fie în fruntea ţării. La Timişoara s-a strigat cu sânge şi demnitate: Jos Comunismul! Apoi în toată ţara.

Cititorule, a curs sânge!

Au trecut de atunci peste două decenii. Cât de jos a ajuns comunismul, e o întrebare cu tâlc pe care îndrăznesc să-mi întreb conştiinţa şi viitorul.

După răsunătorul succes al palidei tomate (analizaţi leguma, culoarea şi...umorul) nu văd deloc graficul funcţiei de cod politic şi-mi dapăn amintirile una câte una, la sfârşitul fiecărei amintiri spun cu un limbaj de daco-geto-dac-beget ptiu, fira-ar mama ei a dracu” şi-mi provoc în continuare secvenţe color cu oameni în zeghe.

Poate sînt un pesimist, poate sînt chiar dobitoc sau poate un frustrat, dar niciodată nu pot fi luat de prost. De aceea n-am tăcut când alţii au băut, nu tac când alţii mânâncă şi n-am să tac când alţii vor funcţii. Poate te grăbeşti, cititorule, să desenezi un viitor pe axa: băut – mâncat – funcţie, să aflii cine şi mai ales...de ce.

N-ai să reuşeşti, dacă faci parte din tablou. Tu stai drepţi şi plângi, apoi priveşti cerul şi urli, mulţumeşti divinităţii pentru normalitate, abia apoi...desenează.

 Tomatele şi sucul lor nu pot colora şi asezona zama săracului mahmur, nici măcar nu poate avea preţ. Sorb zama din priviri, precum un tablou. Lămâile sînt acre şi dau gust peştelui, puţinul rămas îl las să curgă peste un ceai vechi cu gust de mucegai.

Jos Comunismul! Mă uit mirat şi nu văd nimic. Formez în grabă 112 şi chem salvarea. În jurul meu se aud cuvinte şi nu-i decât ecoul. Amabilitatea din capătul firului mobil se răsteşte la mine şi-mi trage  o vorbă de duh: „şi acum ce vrei mă, să vin eu să te iau”.

 Mi-am dat seama că sînt un dobitoc, ajung cu greutate în sufragerie şi-mi arunc fizicul pe fotoliu. Iau telecomanda şi dintr-o dată este viaţă în propria casă.

Evenimentele curg peste mine şi peste tine, cititorule. Da, chiar şi peste tine.

Lungimea celor douăzeci de ani a fost depăşită. Eu n-am înţeles democraţia. Mă întreb, următorii douăzeci de ani o să fie la fel de morţi ca până acum? De ce? Sînt un laş sau un bolnav. M-am îmbolnăvit de bine, de aceea fug cât mai departe de teama seringii.

 Viitorul ce a...trecut, din prezentul de atunci, n-are nimic cu nimeni. Găinile, ce-şi bat ciocul peste tot, n-au dat şi nu vor da niciodată ouă. Vacile, ce-şi freacă ugerele pe asfaltul sărăcăcios, n-o să dea lapte. Boii, ce trag ca fraierii la jug, n-o să ajungă niciodată lideri, rămân boi şi gata. Catârii se bagă şi ei în seamă, chiar dacă-s mai puţini. Nechează că ei numără cu „un” şi „două”. Aşa au făcut de-a lungul întregii limbi. N-au avut o opţiune fermă şi demnă. Laşitatea catârului îşi are originea în comunism, doar atunci se mai accepta...unanimitatea. Limba română a durut şi...încă mai doare.

 Ca ultimă întrebare: dacă nu l-am înţeles pe profetul Brucan şi cele două decenii, oare ce-i musai să înţeleg din pilda lăsată de istoricul Nicolae Iorga?

“Poporul nostru a crezut că dracul, fiind bărbat, nu poate fi destul de rău. Şi atunci a creat pe mama dracului!”

Plâng şi-mi ucid ultimile speranţe. De ce?

De dincolo şi dincoace de...decembrie, Pilu.

DUMINICA FULGULUI DE NEA

Încep această poveste cu două păreri „externe” la ceea ce numesc eu, inspirat ce-i drept de uitat duminica orbului din ′90, „duminica fulgului de nea”. Are mai multe înţelesuri, dar îi bine şi sănătos să revin la părerile atât de...externe. O părere vine în sprijinul puterii iar cealaltă ajută la mestecatul „ciungii amare” a...portocalei.

1.      El Pais: „România, piesa care nu se potriveşte cu Uniunea Europeană”

2.    Nepszabadsag: „Victoria USL este o reparaţie necesară”

Nu mi-am dorit şi nici nu îmi doresc să comentez punctele 1 şi 2, le-am trecut aşa în revistă pentru o acomodare mult mai eficientă la mersul pe jos timp de patru ani, mai exact până la viitoarele alegeri Parlamentare, când poate pensionarii de la Compact şi Holograf îl vor înlocui pe atât de nepriceputeanul solist (aşa se numesc mai nou cei ce cântă pe...litere) solist de la hichiu.

Am tăcut ca un mut, deci şi prin urmare îmi funcţionau ochii în perioada electorală. Mi-a fost teamă să nu fiu „şifonat” de bunele intenţii ale unuia sau altuia, cu alte cuvinte decât să vorbesc 30 de zile şi să tac 4 ani, am decis invers şi bine am făcut.

În urma succesului răsunător din „duminica fulgului de nea” alianţa cea mai ciudată din istoria partidelor politice de pe la noi, chiar şi domnul Brucan râde pe acolo pe unde îşi poartă acum profeţiile, mă pune într-o situaţie ciudată. Ei, useliştii, sînt atât de mulţi, doar unu-i salvatorul şi ăla e Ponta. La început am crezut că-i o poantă la adresa lui Ponta calificându-l de neînlocuit, apoi printr-o singură rotire a capului am văzut că-n urmă cu peste două decenii a mai existat un tip de neînlocuit şi mulţi au ieşit în stradă. Cei drepţi au şi murit, le-a fost scârbă de stradă şi de...viitor.

Să-mi fie teamă de noua majoritate? Nici într-un caz. Ea nu poate produce nimic valid într-un sistem bine pus la punct. Această linie a doua a „frăţiei pământeşti cu ochii plini de stele” nu-mi poate aduce surprize. Nici măcar agitaţia asta de tip „apă minerală” a gorjanului din Palatul Victoria  în contact cu minoritatea, alta decât celelalte, nu poate să-mi provoace atenţia.

„Duminica fulgului de nea” nu a adus nimic nou, nici măcar absenţa Robertei Anastase, cea care a unit două puncte contradictorii, în mod normal, pe linia politicii: frumuseţea şi preşedinţia Camerei Deputaţilor. Că n-a intrat Blaga: Păi ăsta îi motiv? Să fiu serios. Oricum Blaga se va rotunji după demisia din funcţia pe care o deţine şi nu o dă la nimeni, până la momentul ics (nu-i greşeală).

Toate aceste „succesuri” din „duminica fulgului de nea” nu-l surprind nici pe Moş Crăciun. El ştia că odată şi odată va fi înlocuit de Moş Gerilă. Orice început are şi un sfârşit, chiar dacă el se crede nemuritor prin...Cotroceni.

O să duc dorul ştirilor cu Nuţi şi Băse, aveau umor şi...decolteu. Acum nici acest drept la umor nu-l mai am. Cum să râd de un fost dascăl grevist, ajuns senator alături de un fost securist. Şi umorul...moare uneori. Legile încep să curgă peste mine pe melodiile interpretate cu atât sârg de flebeţea lui nea Nelu, nimeni alta decât...soacra liderului. Astă seară behăim în familie, pare ai spune eternul patron. E gata, sînt mulţumit de nimic şi toate.

Tisteţea nu-mi dă pace şi-mi arată un ADEVĂR crunt. Cum poţi fi majoritar când eşti...minoritar. Căutătorul Elodiei, surprins de arestarea lui Cristian Cioacă, a ajuns în Parlament, prin mesageri ce-i drept, să ceară în Plen căutarea Elodiei în declaraţiile de avere ale...debutanţilor.

Trist. Nu pot obliga, dar spun în scris, pentru tine alegătorule, că ai acest drept: de a alege! Poate, într-un târziu vei regreta. Dar ce contează, atât timp cât au decis alţii pentru tine.

Uite, ce decid eu pentru tine. Să ai parte de urcuşuri în viaţa asta al naibii de scurtă.

De dincolo şi de dincoace de urnă, Pilu