UNIRE, MĂI DRAGĂ!

La bună recitire. M-am desprins dintre poveşti, aşa că nu-mi rămâne decât şansa de a mă uita ce şi cum la începutul lui...noiembrie. Blestemat nu sînt, de aceea mă fericesc cu câteva versuri plimbate peste astă naţie de un poet plin de plumb şi adevăr. Bacovia.

"E toamnă, e foşnet, e somn... 
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol... 
Şi-i frig, şi burează. 
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti, 
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn, 
Cad grele, udate. 
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc, 
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens, 
Şi-i frig, şï burează".

(Nervi de toamnă - George Bacovia)

De aici îmi începe povestea...politică. Zilele trecute m-am mişcat spre alte zări dar nu şi mări, pentru a-mi revedea prietenii şi...amintirile. Le-am regăsit.

Campania electorală a început. Pe stânga şi pe dreapta informaţiile electoralo-populiste îmi răscoleau şi ultimul gram de bun simţ, aflat la volan ce-i drept, provocând în mine sunete închise. În jurul meu e linişte. Boborul tace. Nici un foşnet şi boborul e treaz. Ptiu, zic în sinea mea, chiar văd...nediluat şi nemanipulat. Cu litere mari, cât promisiunile TUTUROR din ultimul sfert de veac, scria pe un panou un slogan numai bun pentru emisiunea "Românii Are Talent".

"Victor Ponta Preşedinte - Marea Unire a Românilor" (culorile le-am respectat)

Măi să fie, mă uit în jurul meu şi privindu-mi singurătatea îmi plesnesc gândirea să-mi reamintească cum e pe bune cu unirea asta. În trecutul meu şcolăresc am citit câte ceva despre Marea Unire. Programa de atunci nu lăsa cititorul spre...aprofundare, chiar dacă astăzi lecturile pe suport electronic domină...alte uniri. Deh, modernismul.

Revin la marea unire a domnului Victor Viorel Ponta. Îmi adâncesc lectura şi-mi zic: "e al naibii, e groasă, cred că-i mai tare ca atunci pe întâi decembrie 1918" şi-mi continui drumul sprijinit de panourile ce-mi unesc nervii la maximum. Drumurile de tip expres îmi freacă...unirea, măi dragă.

Victoraş, candidat ce uneşti, nu te întreb nimic de doctrina social-democrată, e la modă, pe aici, să n-ai habar e origini. Nu te întreb de Grapini, hai să fiu mai complet, de Enea Grapini, cel ce cu adevărat a fost prezent la Marea Unire a Românilor. Ştiu, te-ai grăbit spre femeia ce a zburat în cosmos (una din "n" gafe făcute) actual europarlamentar sau un om politic (fără dosar) de carieră. Se citeşte cu "i" în semn de respect pentru...d-na.

Stimate candidat, eu nefiind turmentat şi deloc curios să răspund la întrebarea clasică "eu cu cine votez" îmi recunosc îngrijorarea şi de aceea întreb: în viitoarele manuale, mai mult sau mai puţin electronice, în ziua de 1 Decembrie  mai pot folosi expresia - Marea Unire?" nu de alta dar mă sperie despărţirile astea.

Enea Grapini , din câte ştiu eu, n-a procedat aşa cu viitorul acestei naţii, dar domnia voastră fiind preşedinte PSD are dreptul (nu facultatea) să considere altceva. Un preşedinte ce uneşte, cred că asta îmi mai lipseşte. Ce interesant, tătucul se sprijinea electoral pe linişte, domnia ta pe unire. Aştept un viitor candidat ce-şi sprijină speranţa pe adevăr, până atunci măi dragă, stăm pe unire.

Am citit cu atenţie, atât cât îmi permite bunul simţ, programul ce-mi uneşte viitorul cu alt viitor. Nu fac o anliză pe text sau un minimal comentariu. Vreau să ştii că ai pierdut un alegător, de fapt nu l-ai avut niciodată.

Dacă aş fi cetăţeanul turmentat la fel aş fi crezut că programul e scris de un umorist, dar unul cu talent.

DE CE AVEM NEVOIE DE UN PREŞEDINTE CARE SĂ LUPTE

PENTRU O NOUĂ MARE UNIRE A ROMÂNILOR? (am dat copy-paste de pe site. Se practică şi se...recunoaşte !?)

Răspunsul ca şi sfârşitul...nu-i aici. Din banala lectură mi-am dat seama că ultimii 10 ani te macină. Pe mine nu. Ceilalţi lasă-i...trecutului, că ăla ţi-a făcut...viitor, măi dragă. Apropo, prostănacul ce mai face?

Apoi curg întrebările spre cititor. N-am chef de umor, e toamnă şi sînt trist. N-am bani de RoVinieta, dar găsesc. Există o unire între buget şi şmecherie, măi dragă.

Capacul ce mi-a unit răbdarea cu bunul simţ e zicala: Nimeni nu rămâne în urmă! La a doua citire, mult mai atentă, m-a împins umorul afară de pe carosabil. Cum, nimeni nu rămâne în urmă? Pot şi eu fura la cot cu alţii, măi dragă? Pot propune încălcarea legii şi apoi voi deveni premier? N-aş fi crezut. Pot să fac pe oricine măi animalule şi boborul să râdă?

La întrebarea "cum realizăm marea unire" cei patru paşi, pe scurt (nu ştiu cui aparţine expresia) m-au lămurit. Nu mă unesc cu unirea propusă de tine, măi dragă.

Apropo, vreau să faci casă bună cu mister Johannis, are mână bună la case. Uneşte-te cu el. Te-ai prins? N-o aleg. M-am săturat de asemenea uniri, mai bine solitar şi înconjurat de oameni.

Victor Ponta ai citit poezia lui Bacovia? E frig, măi dragă .

De dincolo şi de dincoace de unire, măi dragă.

p.s.

curiozitate.

stă scris pe site-ul partidului următorul text (am folosit figura 1, măi dragă de tip copy-paste): "...din 2006 este preşedinte de onoare al PSD, partid pe care l-a fondat in 1990 sub denumirea iniţiala de FSN (Frontul Salvarii Nationale)...."

întrebare:

miros de fals intelectual, domnule procuror...măi dragă, cu semn de întrebare.

Io, de dincolo de unire.

RĂVĂŞITUL OILOR

La bună recitire îţi spun în scris decisule cititor, asta numai dacă masculinul îţi coboară privirea pe aceste rânduri, altminteri mă văd obligat să-mi ridic pălăria şi să salut pionereşte femininul acestor rânduri.

Fazele de protocol le-am trecut, aşa că nu-mi rămâne nici măcar timp să asist la nesfârşita campanie electorală de pe acest plai.

Geopolitic, eu sînt în apropierea Someşului din ce în ce mai Mic, mai neajutorat şi ciudat, şi din ce în ce mai...ud. Da, da (nu sînt adeptul dadaismului dară bat-o s-o bată de tastatură s-a blocat fără a-mi lăsa amprenta) ud. E drept că-n "Mioriţa" erau trei vlăjgani ce şi-au aruncat ideea peste acest popor dar şi pe programa şcolară. Doi ciobani ciudaţi şi deontologi, cred că unul era ziarist, s-au plimbat prin arhivele limbii române şi în dreptul literei "Ţ" şi-au blocat privirile pe cuvântul ţeapă. De aici totul a devenit banal, anal şi fecal, adică: venit, văzut şi plecat cu buze reci.

Reiau. Au fost trei.. Acum sînt paisprezece  sau paişpe la mişto. La început am crezut că-i vreo clonă a filmului cu Sebastian Papaiani în rolul principal. M-am liniştit. Acolo erau şaisprezece. Aici lipsesc doi.

Cititorule, mă întreb cu teamă şi gânduri scurte, cum s-ar descurca biata oaie cu paisprezece ciobani, dintre care două băciţe. E drept una e mai mândră şi cu decolteul la vedere, aialaltă e mai ţăfnoasă şi cu spume roşii în...trecut. Biata oaie. Behăie, e drept că-i liberă să meargă în orice stână, lupii au dispărut. Sînt câţiva mai la est, dar acolo e altă climă şi altă iarbă, aşa că lupii pot bea vodca în linişte.

Revin la cei 14 ciobani şi biata oaie. Behăitul nu mai impresionează, nici lâna. De lapte nici nu mai scriu. Gustul e altul, e o combinaţie între tradiţie şi lemn, demn de cartea nerecordurilor. Cel mai ortoman dintre ciobani e oţ (gurile rele spun asta), zice-se că şi-a dat cu modernismul în mână, un banal copy-paste şi l-a descalificat un alt cioban dar nu din turma asta de 14, un cioban mai securist, adică cu securea la el. Are iniţiale bune, cu multe cojones, dar diferenţa e mare. V.P. Cum? Vladimir Putin? Te înşeli iubite cititor. E Victor. Un tip înalt şi cam atât. Oaia asta n-a avut parte decât de extremişti. Mai întâi unul mic şi acum unul mare. Să fii greşit la rumegat? Ciobanul ăsta tinerel, pare că se ştie las...muls. E important ca oaia să aibă lapte. E mai greu la berbec.

Vremea şi vremurile se strâng, vântul bate şi frigul se cere. Oile coboară spre odihna celor cinci ani. Ce n-ai mai văzut oaie cu comportament de urs? Intră într-o hibernare impusă, ca cele cinci procente de pe pielea cărăuşului de bagaje. Da, aşa e. Măgarul. Ăsta e alt personaj, dar din alt film şi alte alegeri.

Ciobanul şef, fiind mai mare şi-a luat partea stângă a turmei. Fără niciun Ghiţă în staff-ul de campanie şi cu tableta sub pufoaiaca puturoasă, Victoraş bate (şi se deschide necondiţionat!?) câteva staule de prezentare. Oaia stă şi-l priveşte. Din când în când câteva bile negre cad în urma ei, fără a-l perturba pe ciobanul numărul unu. Despre gafele acestui individ niciun cuvânt. Oaia e neajutorată. E tristă, pentru că în câţiva ani iarba e înlocuită cu asfalt expres. Păşunile dispar. Apar promisiunile. E abătută şi cam ne...tăcută. Ţapul paşte pe altă păşune, mai grasă şi cu deschidere. Dacă-i oaie bătrână, poate să pască mai mult cu cinci procente neimpozabile. Oile bugetare intră în rândul oilor cu hayr-stilist. Mă surprinde ciobanul ăsta tinerel. Are apucări nord-coreene. Oare de ce mi-e teamă de expresia: "se poate şi mai rău"? Oare de ce? Sau până când?

Aşa că, nu numai pe Someş în gios ci pe giosul fiecărui râu, oaia devine un personaj (oaia personaj?) important. Ea poate behăii la...răvăşitul oilor. Se încheie campania pastorală, pardon  sfârşitul anului pastoral, poate decide sezonul. Biata oaie.

Privindu-şi ugerul discret, oaia se întreabă. Încotro s-o apuc? Se uită la alt cioban. Dacă-n balada originală şi anonimă erau trei identităţi, acum apare a patra. Schäfer-ul e în faţa ei. Modelul acesta de baci e unul nou, dar...vechi. Duelul de la distanţă între aceşti doi ciobani, scuze, candidaţi, se răsfrânge asupra calităţii laptelui. Devine subţire şi...puţin. 

Tot stau în balada asta "Mioriţa" de puţin timp şi nu apar băciţele. Ehe! Băciţele sînt la mare căutare, dar nu în această baladă sau la această stână. E prea de tot. Doar gândul că Victor e învins de Elena şi se prăbuşesc toate rafturile cu cărţi scrise de eternul Vadim. Cred că am un subiect de film: Victor învins de Elena şi Elena e...nicăieri. Noroc că nu sînt cineast, cinefil şi cinematograf.

Topul primilor candidaţi mă sperie prin simpla existenţă şi-mi reamintesc aceeaşi vorbă: "se poate şi mai rău". Dacă devin oaie, o să-mi fie mai bine peste cinci ani pastorali? Dacă se bagă-n seamă Ana şi meşterul Manole precum Şova prin Guvern. Ciudat. Pe alte păşuni se aud regrete pentru un nenorocit de cizmar, astăzi sînt deontologi de tip şobolan care îşi povestesc viitorul. Al naibii "Mioriţă"!

E târziu şi poate un câine ciobănesc uită de tot şi toate. Muşcătura lui e dureroasă dar lasă şi urmări. Unii se lăfăie peste hotare, alţii peste gratii. Libertatea lor a fost acoperităcu lapte de ţară.

Ciudată decizie. Să aleg între nimic şi zero. De ce? Să aleg între ce va fi şi ce n-o să fie never. Mai ne vorbim cititorule. Mă retrag spre lectură, ,vreau să aprofundez programul electoral al păstorilor de suflete amăgite.

Apropo, mă poţi critica. Eu nu beau lapte, de aceea nu mă prind...ei pe mine.

De dincolo şi de dincoace de stână, ciobanul Pilu.

ÎNGHEŢATĂ DE PRIMĂVARĂ

 Salutare cititorule. E adevărat, mi-am dat o mică pauză din activitatea “poveştilor” din două motive clare şi…nesigure: 1. nu ştiu de ce şi 2. habar n-am de punctul 1. Cam asta a fost scurta şi neinspirata introducere din povestea lunii mai, lună ce-şi desface pe lângă petale, picioarele, secţiile de votare şi nu în ultimul rând casele de bilete.

S-a dus pe sfârlă (n.n. nu cunosc sensul cuvântului, dar îmi place cum “sună”) şi ediţia începută ca “Liga lu̕ Mitică şi sfârşită a lu̕ Gino. Sezonul competiţional recent încheiat m-a ţinut în priză, comă, criză dar şi cu mâna pe portofel (deh, pariurile) ca niciodată. Am simţit în primii picuri succesul foştilor campioni. Nimeni nu le-a făcut faţă, nici măcar gratiile sau ce dincolo de vergeaua roş-albastră.

Scurt şi la subiect “U”. Părcă am, de fapt au folosit o bucată de plombagină, copiind fără niciun drept, asta numai dacă l-aş întreba pe Viorel V. P., sezonul “acoperit” de Ganea. În cele două ediţii returul a însemnat reconfigurarea bugetului. Ganezul a fost înlocuit de Teja şi plombagina şi-a intrat în rol. Echipa a început să câştige puncte , încredere, influenţă şi nu în ultimul rând atenţie.

Teja şi compania au dat semnalul prin Moldova ridicată de Ştefan şi coborâtă de unii sau alţii. Şi-a intrat în rol copilul neteribil a lu̕ Dinamo şi cedat la “U” şi iar cedat la Pandurii, Lemnaru. Şi ce-a spus fostul elev al profesorului Pustai după revenirea la “U”, nimic mai simplu: las că vă arăt io (n-am folosit ghilimele pentru că-i intuiţie şi nu citat). Şi-a rupt de la gură, marcând un număr de goluri egal cu ghinionul. Pentru unii ce-i drept.  Ca un făcut, cum lauda de sine nu pute numai bine, Lemnaru a încetat să-şi valorifice elanul de golgeter tocmai când a intrat în atenţia campionilor, a lui Piţurcă, a presei sportive şi de ce nu a mea. Coincidenţele şi norocul fac parte din viaţă, nu pot să las la o parte “pasa” din meciul cu Oţelul. Hm, ciudat îmi amintesc de pasă. Măi să fie.

Pe linia porţii l-am desoperit pe neromânul Veselovski . “M-a spart”. Slovacul n-are în siviu (puteam scrie cv, dar n-am vrut) echipe ce rup sau sparg topuri, cupe sau clasamente, dar zău mi-a plăcut. Cred că activitatea lui  de student a luat sfârşit. Din cenepeul meu de vedere n-are nicio restanţă. Robert Veselovski eşti băiat fain. Niculescu şi cu Dolha au fost “vocile” (dacă l-au avut pe…Veselovski) ce n-au cucerit juriul. Din păcate Dolha a ieşit mai şifonat (ştiu “camerele” ce vorbesc în scris). Deh, în vremuri de criză Pristanda n-ar exista?

Pe linia de fund ca-n apărare. Să-i reamintesc iubite cititor. Ronald Gercaliu, Ionuţ Rada, Zsolt Szilagyi, Emil Ninu, Alin Raţiu, Ioan Neag, Rareş Tacakas, Raul Ciupe, Octavian Abrudan şi nu în ultimul rând Marius Martac. Cu toată priceperea şi talentul vostru aţi reuşit  să fiţi egalii colegilor de tip adversar  din atac. Asta în meciurile de acasă, în deplasare a fost trist. Uneori sufletul nu-i de ajuns. Mintea, fizicul (potenţa) au ajuns să decidă. În handbal cu apărarea poţi câştiga şi Liga Campionilor, în fotbal e mai greu. Cum ai pus mâna pe minge, e henţ şi dacă-i în careu “fluieraşul” ţi-o pune pe var. De aceea în România nu sînt magazine “foot-hand”.

Pe la mijloc, ca-n poezia lui Eminescu. Multă dragoste, speranţă, răzbunare şi de ce nu politică.  Să-i înşir în ordinea numerelor de pe fişa postului: 5, 7, 8, 10, 11, 19, 20, 26, 27 şi 30 şi acum după nume: Dan Bucşa, Ionuţ Tîrnăcop, Maximilian Nicu, Vasile Cristocea, Andreas Calcan, Karim Boutadjine, Adrian Borza, Rodrigo Menezes, Lorant Kovacs, Andrei Lungu. De-a lungul celor 34 de etape, în grup de patru, cinci sau trei, ei au fost dirijorii din teren. Partitura a fost pregătită, pupitrul la fel, dar notele parcă erau de pe un portativ uitat şi neautentic. Mint dacă afirm că mi-a plăcut “Max”. Uşor dezamăgit de Ionuţ.  Borza şi-a uitat execuţiile. Despre Cristocea las să vorbească prima strofă a poeziei lui Eminescu, Adio:

“De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine…”

Căpitanul şi-a respecat banderola, dar nu m-a făcut să tremur. Iubiţi dirijori, viaţa de sportiv e scurtă, profitaţi de ea nu neprofitaţi.

Atacul. „M-a spart” dar în celălat sens. 17 meciuri acasă înseamnă 17 goluri, cu alte necuvinte (cuvintele se folosesc când e vorba de puncte) fiecare câte o bucăţică. Ah, i-am uitat. Şi încep:  Valentin Lemnaru, Gabriel Machado, Marius Ene. Asta-i viaţa de student. La fiecare câte un pic, până când stropul va lua formă de dop. Lemnaru a bifat. Machado o amintire a jucătorului cât de cât talentat. Pe parcurs a apărut şi francezul Sauvadet. Dar a apărut doar. Dumnezeu a tras sforile, nesprijinit de societatea civilă, reușind un transfer, forţând parcă minunea cu Lazăr. Da, e vorba de cel botezat, de mine ce-i drept, Dedu-gol. Acest jucător profesionist, deci câştigă bani din treaba asta, a reuşit la Braşov aceeaşi performanţă ca la Cluj.

Au mai fost, n-au mai fost, să-mi fie cu ruşine. În condiţiile ce apar, musai  o schimbare, sau de ce nu mai multe. Cu 6 echipe, nu 6 cai frumoşi, retrogradate, viitorul sună tare prost. Fotbalul, că-i a lu̕ Mitică, ba a lu̕ Gino, sau  a altui făcător de bine, asta până când DNA-ul sau alte „grupări sportive” îşi va băga coada, nu dă semne de lumină, formă şi culoare. Caragiale e mai aproape de latinitate. Brâncuşi e mai aproape de cer. Diferenţa e mare. Până când şmecheria, tupeul, şpaga, iţele, şmenul sau alte „indicative” sunt la putere, nici n-are rost să vorbesc de „Pasărea Măiastră”.

Nenea Iancu „a născut” pentru această naţiune expresia: „curat, murdar”. Atunci, nu-i păcat să n-o folosesc? Uite, nu vreau. Vreau lumină, vreau culoare, vreau formă. Când privesc spre cinstitul „academician” de tip Voluntari scuip în sân de „tri” ori şi zic: „curat, murdar”. N-a cam zis-o. La 38 de puncte a ajuns „baremul”. La anu̕­ ? Nici nu mai contează. Faci suta şi asta e. Aştepţi.

E bine, s-a sfârşit. Mister F.W. e din nou la echipă. E drept după ce şi-a schimbat numele şi-a schimbat şi fizionomia. Nu-l recunosc. La fiecare partidă o altă faţă. Parcă singurul prieten de la Cluj era Paul. Tot el a rămas? Apropo, dacă mie nu-mi plac merele, stimate domn, asta nu înseamnă că cei de lângă mine n-au dreptul de a se înfrupta din ele. Ai înţeles ceva? Cum, chiar nimic? Scuze, de fapt mă aşteptam.

Gata. E finalul unei primăveri frumoase.  Seneca a construit un citat despre adevăr. Iubite cititor, eu zic aşa, de mâine citatul să fie lege!

Seneca: „Prefer să deranjez cu adevărul, decât să fac pe plac cu linguşiri.”

De dincolo şi dincoace de formă, culoare şi lumină, Pilu

MULŢUMESC, RĂZVAN

         Cu ceva vreme în urmă scriam „aici” (n.n. http://sasesicinci.blogspot.ro/2011/12/ioane-iti-multumesc.html ) o poveste de mulţumire lui Ionuţ Badea. Evident nimeni nu-i perfect sau de neînlocuit. Din punctul meu de vedere a fost primul antrenor „academic” al echipei de fotbal „U” Cluj. Ca-n orice poveste s-au găsit şi „critici” ce mi-au reproşat „scrisul după dictare”. Liberatatea de exprimare e garantată de Constituţie şi respectată de Dumnezeu. Tac şi-mi povestesc…poveştile mai departe şi în acelaşi mod. „După dictare”. Spre deliciul criticilor sau a şobolanilor ce put şi se înmulţesc, din păcate. Iubitule cititor, tu faci parte din alt registru, aşa că-mi permit să te reţin în faţa acestei poveşti fără prinţi, prinţese sau flori la fereşti. 

În dreptul lunii martie, mai exact pe 4, expresia deloc fericită a fost, cutremur. Asta poate legat de tragedia din ̕77. De aici încolo e…tsunami. La mai puţin de o zi, fenomenele climato-atmosferice s-au năpustit peste clădirea zidită de nemeşterul Manole, pe numele său de naş, Mircea a lui Sandu. Nu vreau să-ți povestesc despre trecutul naşului prin ale fotbalului. Această poreclă n-a coborât peste nouarul studenţilor bucureşteni din cer în urma cununiilor în faţa altarului cum ai crede, nici într-un caz iubite cititor, ci datorită „minunatelor condiţii”. Cu mult umor am privit spusele lui la finalul mandatului. „Sper să păstreze ce am construit eu în 24 de ani”. Aici, în poveste au căzut peste mine ca un trăznet aceste cuvinte. Alţi indivizi, la fel de inteligenţi au lansat o expresie din epoca de aur a lui ceauşescu (dacă nu suporţi numele cu „c” mic, înlocuieşte-l) – „ce a construit acesta într-un an, ăştia nu tencuiesc în două decenii” -. La o primă lectură nu sare în evidenţă asemănarea, doar la o analiză pe…cincinal. Da, povestea de astăzi pleacă înspre ceva.

Pleacă spre Răzvan Burleanu. Răzvan ai cerut, şi pe bună dreptate, demisia secretarului general (n.n. A.K.). „Cojones”  musai să existe. Cu inspiraţie şi înțelepciune „ejaculează fotbalistic” peste toate rebuturile ce n-au avut realizări „sexual-fotbalistice”. Cititorule nu-i o poveste cu o minge într-un dormitor, dar „adormirea” fotbalistică există, aşa că n-am altă inspiraţie de a localiza „marile succesuri” ale naşului. Ptiu, firaş să fiu vorbesc despre naş şi am promis că vorbesc despre Răzvan. La loc comanda.

Salut Răzvan, de fapt bună ziua domnule Burleanu, preşedinte a ferefeului. De astăzi mi-ai intrat în cătarea cuvintelor şi a poveştilor. Asta e. Eu „scriu după dictare” (şobolanilor vă place?). Lângă tine n-are ce căuta Avram. Atenţie, tipului îi plac elicopterele, deci lucrează la…înălţime. Puşcaş? Adică cum, te dai cu hitul „puşca şi cureaua lată”. Nu-ţi stă bine. Chivorchian? Chiar dacă te-a lăudat, pardon te-a apreciat, lasă-l să dospească până „dă pe dinafară”. Tu ai fost ajutat de Dumnezeu şi puţin de…justiţie. Acum e rândul tău să ajuţi acest sport. N-ai traspirat pe gazon, dar ai aproape de miros de vestiar şi iarbă, ai aproape oameni ce au performat, ai aproape oameni ce cred în tine şi nu în „metodele” de până acum.

Regretele unor jurnalişti legate de G8, mă lasă rece, dar nu ca berea. E jenant, sau poate „sponsorizările” (şobolanilor vă place?) au căzut. N-ar fi o surpriză ca decizia să fie revocată faţă de G8. Cuvintele mele rămân aceleaşi. După faptă şi răsplată. Eu n-am de ce să spun trist. Ci el, eroul din G8. El a decis ce şi cum, despre binele lui şi a anturajului, nicidecum a fotbalului. Ciudat, regretă şobolanii, nu reprezentanţii cluburilor…sărăcite.

Răzvan, pardon domnule Burleanu preşedinte a ferefeului, primul lucru l-ai făcut. L-ai umilit în direct pe A.K. Merita. Înainte de a întinde organigrama, atenţie la…spate. Pregăteşte-ţi următorul scaun. De fapt acesta e începutul. Ce voi face…după – acesta e „spatele” tău. Meritocraţia în România n-o găseşti, nici măcar în dex-ul limbii române. Chiar, n-ai nici un ungur în staff. Explică-i cum ai reuşit şi lui Viktor Ponta această metodă. El n-a avut inspiraţie. De fapt cuvântul inspiraţie înlocuieşte un şir interminabil de ejaculări politice.

Răzvan, tu ai şansa de a da încredere celor de vârsta ta. Nu le distruge viitorul. Ar fi păcat. La fel ca tine mai sunt şi alţii. Unul e Dedu, de la handbal nu cel de la PRO TV, chiar dacă legăturile sunt exagerat de apropiate. Şi el are această şansă. Ca voi e şi Corina. Da, Corina Ungureanu cea care a pozat în Playboi cum se grăbesc şobolanii să-ţi reamintească ţie, iubite cititor. Da, fătuca asta se ia la trântă cu…alegerile din mai. Pariez pe tine Corina. Voi  şi ceilalţi din grupul vostru n-aveţi dreptul de a distruge şansa generaţiei viitoare. Sunteţi arhitecţii proiectelor ce dau şansa construcţiilor pentru urmașii acestei naţii. Vă rog nu-mi distrugeţi visul, speranţa şi tot interiorul meu. Iubite cititor înainte de a-i critica, hai să-i ajutăm. Merită.

Aştept ca ziua de mâine să fie la fel de senină. Aştept ca ziua ce a trecut să n-o regret. Aştept ca ziua de azi să exite. Pe lângă A. Dedu, C. Ungureanu şi R. Burleanu sunt mulţi anonimi. Cititorule habar n-ai câţi sunt pregătiţi pentru start. Vreau o lume a progresului cu progresiști. Apropo, sunteţi în căutarea…cuvintelor şi apropo (îţi place expresia) cred că-i o glumă proastă şi lipsită de normalitate aberaţia cu 7.000 de euro pe lună şi pe pământ pentru cel ce nu-ţi va fi naş la…nuntă.

Mulţumesc Răzvan că-i dai o şansă fiului meu. 

De dincolo şi dincoace de progres, Pilu. 

p.s. citorule dă-mi de veste când apar aberaţiile! Cum „naşu” e preşedinte de onoare a ferefului? Ghiţă Pristanda ar spune: „curat onoare!”.

PANTALONII

În primul rând salut Tribuna de la Peluza acestei pagini. Cu ce s-o mânca această poveste e greu de digerat, dar simt că-n rândurile ce vor curge, spre tine cititorule, nu vei găsi nimic interesant. Aşa că n-am să stau mult la taclale şi-mi înfig codiţa într-o primăvară începută undeva prin…noiembrie anul trecut.

N-am avut parte de ninsoare şi nici de temperaturi scăzute, aşa că mă văd obligat să ridic gradele spre umeri sau spre sportul din…Tribună. Drukerii sînt peste tot şi-n toate, n-aş crede că Peluza  acestei pagini n-ar suporta un limbaj, fie el şi scris, trimis spre un cititor atât de avizat ca tine.

Revin la primăvara începută în târziul unui an înciudat. Fotbalul este peste tot, dar neplinătatea lui mă face să cred că elementul neutru pentru adunare va înlocui, aici pe la noi, acest duel între două necunoscute aflate în căutarea amintirilor prăfuite.

Fără vacarm dar vocal în cele din urmă, noul administrator special de la Universitatea Cluj s-a pus pe treabă. Fără prea multe meserii în spatele sau în faţa siviului, îşi  face loc în marea lume a creatorilor de modă. Împing spre grăirile lui pline de germănisme cu origini moldave ce au prins contur pe malul sau malurile, habar n-am câte maluri poate avea Dâmboviţa, Dâmboviţei. Jilţul îi conferă debutul în lumea mare a fotbalului creat de Naşu şi continuat de Gheorghe. „Nu ne dăm jos nădragii”. Evident că nu, altminteri cei din televiziuni erau obligaţi să caute cifre…încercuite pentru audienţă. Toată prezentarea s-a făcut la patru ace. Două pe faţă şi unul pe dos.  Primăvara deloc studenţească a început cu o…restanţă. Cum altfel? Studenţii pregătiţi de profesori cu experienţă şi-au scuipat în sân şi cu pantalonii în vine au încercat să-şi treacă prima notă în carnetul plin de note, dar nu informative. Nu-i aşa mister F.W.? La prima citire a subiectului totul pare rezonabil. Câteva schiţe pe ciornă şi apoi direct la croitor. Pantalonii încă se mai văd şi campioana suferă. A fost doar un mic plagiat. Din faţa micului ecran speram în neatenţia supraveghetorului. M-am înşelat. Fără virtuţii clasice campioana mută subiectul examenului pe lipsa de lectură a studenţilor, când albi, când negri când galbeni de ciudă şi reuşesc să-şi mute examenul viitor într-o zi la fel de…inspirată. Mă uit la pantaloni, apoi privesc spre principii şi ce văd. S-a pierdut un examen, pardon o finală. Întâmplare sau nu, cu pantalonii în poziţie normală, studenţii pregătesc un alt examen, pardon  o altă finală. De data asta în Moldova natală a administratorului special. Studenţii mai atenţi la erorile restanţei pierdute, cu câteva fiţuici, se iau la trântă cu o echipă de piatră nemţească sau cum s-o fi numit cei din Piatra Neamţ. Nimic special în sala de examen, poate frigul sau sala de curs să fii fost împotriva…ştiinţei. Pantalonii sunt la locul lor. Câte un crac pentru fiecare picior, câte un picior pentru fiecare gheată şi câte o gheată pentru fiecare. Şi atât. Nimic deosebit până aici. Gesturile dascălului nu împing studenţii spre o notă maximă. Pantalonii, bată-i să-i bată de pantaloni, devin din ce în ce mai strâmţi şi nu pot fi daţi „jos în faţa oricui”. Cuvintele aparţin aceluiaşi „special-men”. Există o diferenţă mare între oricui şi nimănui. Druker-ul din mine aştepta un dans la stâlp, poate, poate se naşte un viitor candidat la câştigarea marelui premiu „românii are talent”. Nimic din visul meu nu s-a întâmplat. Continuă examenul-finală din Piatra Neamţ. Noii studenţi par elevi de clasa a VII-a, căutând parcă o relaţie unde pantalonii joacă un rol delicat. Povestea creată de M. Drumeş desface  pantalonii spre cititor, dar studenţii…ba. Administratorul continuă să-şi caute prin buzunarele pantalonului, încă la locul lui, o fiţuică, o inspiraţie apropiată de succes. Zâna doarme, la fel şi studenţii. Ptiu, al naibi de examen, zic în sinea mea. L-au pierdut şi pe ăsta. Gurile rele şi pline de restanţe se bagă-n seamă şi devin vocale profeţind cum şi pe dincolo. Concluzia lor e una şi sigură. Anul II e cel mai greu. Ei şi? Cu puţină atenţie şi câteva credite, nu-i aşa mister F.W., te faci nevăzut în lungul drum spre insolvenţă. Cum e turcul e şi pistolul. Ai învăţat de doi lei şi nota e identică sau mai corect direct proporţională cu dunga de la pantaloni. Două restanţe s-au dus. Acum în faţa dascălului de top financiar, învăţătura nu cred că ajunge. Fără noroc pot să-ţi spun, atentule cititor, că ai bilet pe Titanic şi Leonardo di Caprio e „lupul de pe Wall Street” iar premiile Oscar se opresc pe apa Sâmbetei, apă ce curge la deal de un sfert de secol.

Revin la restanţa ce-mi distruge speranţa. Dacă o comiţi o dată, se explică. Neatenţie, neinspiraţie sau alte ne…făcute. A doua oară? Hop. Sunt probleme. Pantalonii sînt lungi. Bretelele scumpe. Cureaua se…strânge şi încep jocurile din sala de curs. Preparatorul şi lectorul n-au stofă de dascăli. Din salariul de mizerie, a unui dascăl debutant forţa de cumpărare se limitează la câteva mişcări din gât şi umeri lăsaţi. Studenţii se iau la trântă cu mai pregătiţii adversari de pe malul Dunării. Ultima restanţă a lunii februarie. Mărţişorul stă la pândă. La fel şi unii pantaloni. Desenele tehnice din laboratoarele inexistente par caricaturi, mult mai mari decât ramele. Nu pot nominaliza niciun student cu pantaloni, doar student cu şortul până-n glezne, precum chiloţii ruseşti din bancurile teraselor dispărute. Evident că-mi dau cu părerea scrisă despre magistralele achiziţii de pe podiumul marilor saloane de modă. Modificările sunt de bun augur, cu alte cuvinte nu tot ce-i nemţesc e şi comestibil. Optimistul spune: 9 din 9, pesimistul: 1 din 9 iar realitatea: e alta. 4 din 9. F.W. îşi freacă drepturile de televiziune, nu de alta dar audienţa bate tomberonul. Am înţeles că un dandy a revenit cu gesturi memeonice. Păcat şi-a ros pantalonii în genunchi. N-avea sens. Gestul lui, nu acesta evident, e identic cu al tomberonului uitat deschis. Pute.

Studentul german deloc acomodat cu sistemul autohton de învăţământ cu balonul rotund  îmi pune la încercare cunoştinţele despre activitatea ultimilor cinci ani. Au trecut vremurile şi vremea mâncătorilor de salam cu soia sau alte produse cartelate, dar memoria nu mă înşeală. Nicu la Maxim n-a mai băgat-o în aţe în ultimii cinci ani, reuşind să-l plagieze pe alt mare student, pe numele său, Bloc Notes. Restanţe peste restanţe. Venit de prin 1860 la un club din 1919, studentul româno-german pluteşte ca un adolescent prin sălile de curs. Dau la o parte activitatea lui şcolară din ultimii cinci ani, fie vorba între mine şi tine cititorule, a învăţat  cât un student autohton de-al nostru într-un singur an, şi privesc atent spre viitorul lui academic. Nu-l cred capabil de un doctorat pe malul Someşului. Cu un gram de noroc şi puţină atenţie o să-l văd student-component în grupa repetenţilor pentru Franţa 2016, dar fără jocuri la Sorbona. S-ar supăra semi-limitatul sau fostul special. Simt un regret la deștu̕ mic (jumătatea lui cinci) de la picior la a…plecarea lui Dedu-gol. Într-un viitor din Star Treak, axul central universitar ar fi arătat așa: Dedu – C. Răducan – Max, dar nu unul din renumitul trio american de la începutul secolului trecut. Lemnaru e din alt film. Cu  tenacitate remarcabilă examenul Someşano-Dunărean e valid, dar nu înţeleg poziţia de drepţi (?!) în faţa unor examene dinainte…ratate.

Ce-am avut de spus cu aceste restanţe? Mai nimic, doar că au trecut trei etape din re-returul ligii lui Gino şi am învăţat şcolăreşte. Cu o pereche de pantaloni uzaţi n-am de ce să cred în absolvire. L-am auzit grăind pe „special-men” că juniorii care nu-şi iau „bacul” n-au ce căuta la Universitatea. Îmi permit o întrebare. Cei corigenţi sau repetenţi

De dincolo şi dincoace de pantaloni, Pilu.

FĂRĂ OCHELARI

Salutare cititorule şi să ai noroc în anul plin de paritate şi fără adunare. Despre amintiri poate în 2013 şi în ce a fost, de acum alergăm, mână în mână, poate îi dăm de capăt.

Spectacolul a început. E drept, deocamdată cel politic. Fără fasoane şi zgomot rearestările prind culoare şi regret, nici într-un caz…regrete.

2014 devine fără nicio “ordonanţă” an electoral. Vomit peste timp şi vremuri  neuitând de vorba daco-getă-get-beget: ”am fost şi o să mai fim” un mic scaun de manevră. Cuvântul scaun  nu-şi modifică nici consitenţa şi nici gustul, pentru unii cei drept, şi devine, pardon redevine pe buzele tuturor.

Cu tristeţe faţă de nenisoarea cazută peste mine şi tine, cititorule, mă simt legat de mişcările încătuşate ale bufonului, numit prin voia politică, prim-ministru să scap într-o poveste plină de nimic şi toate.

Dacă românul este frate cu codru, că aşa au vrut străbunii, verişorii, finii şi pretinii, dau în mine cu valori ce nu-şi găsesc sensul şi rolul. Dacă-mi spun în mine că nimic nu-i întâmplător, nu m-aş crede. Aşa că tac şi alerg căutând mirajul bunăstării de…veghe. Pamfletarul de tip modern din Palatul Victoria, ciudat nume unui Palat înconjurat de eşece, dar asta-i altă poveste, mă fascinează şi-mi displace în fiecare zi pierdută de generaţia din care fac parte. Trecuţii au reuşit să-mi umilească viitorul, Prezenţii reuşesc să-mi blocheze şansele spre normalitate. Meritocraţia este şi dispare cu desăvârşire. Ciudat.

Viitorul sună precum îmi accept auzul. Văzul e acelaşi. Mirosul rămâne infect. Mă întreb iubite cititor, eu când exist. Devin un cobai al experimentelor politice fără politicieni, un neocioplit nefinisat, un terchea-berchea ciudat.

Coane Victoraş nu crezi că verbul “a face” implică şi faptă? A guverna nu înseamnă numai a vorbi. Dincolo de orice ezitare din partea opusă, rămân deschise uşi ce-şi aşteaptă…viitorul. Coane Victoraş crezi în Elodia? Dar în Ion Iliescu? Îţi reamintesc de cuvintele duşmanului tău, la începutul anului 2005, - Ion Iliescu este …….. – deci şi prin urmare, roata nu e pentru maşini, roata a fost inventată pentru a-şi învârti rostul ei. Preşedintele tău de onoare l-a făcut prostănac pe Mircea cel Învins, aşa că aşteaptă şi o poreclă plină de adevăr şi substanţă. Nu poţi alerga tot timpul de unul singur şi să dai vina pe echipă. Echipă? Ce cuvânt ciudat.

Victoraş alegeţi terminaţia. Cuvinte sînt: făraş, imaş, codaş, cosaş (fără nicio  aluzie la fostul nepremier), pătimaş şi altele. Durerea mea nu-i ca-i plagiat ci că devii…model. Critica? Face parte din terminaţie şi din substanţă şi încă ceva înainte de a încheia: corb la corb nu-şi scote ochii. Plec din această poveste trist şi fericit, dar nu în acelaşi timp. Pe rând, să nu mă doară tare.

De dincolo şi de dincoace de nimic, Pilu