ÎNGHEŢATĂ DE PRIMĂVARĂ

 Salutare cititorule. E adevărat, mi-am dat o mică pauză din activitatea “poveştilor” din două motive clare şi…nesigure: 1. nu ştiu de ce şi 2. habar n-am de punctul 1. Cam asta a fost scurta şi neinspirata introducere din povestea lunii mai, lună ce-şi desface pe lângă petale, picioarele, secţiile de votare şi nu în ultimul rând casele de bilete.

S-a dus pe sfârlă (n.n. nu cunosc sensul cuvântului, dar îmi place cum “sună”) şi ediţia începută ca “Liga lu̕ Mitică şi sfârşită a lu̕ Gino. Sezonul competiţional recent încheiat m-a ţinut în priză, comă, criză dar şi cu mâna pe portofel (deh, pariurile) ca niciodată. Am simţit în primii picuri succesul foştilor campioni. Nimeni nu le-a făcut faţă, nici măcar gratiile sau ce dincolo de vergeaua roş-albastră.

Scurt şi la subiect “U”. Părcă am, de fapt au folosit o bucată de plombagină, copiind fără niciun drept, asta numai dacă l-aş întreba pe Viorel V. P., sezonul “acoperit” de Ganea. În cele două ediţii returul a însemnat reconfigurarea bugetului. Ganezul a fost înlocuit de Teja şi plombagina şi-a intrat în rol. Echipa a început să câştige puncte , încredere, influenţă şi nu în ultimul rând atenţie.

Teja şi compania au dat semnalul prin Moldova ridicată de Ştefan şi coborâtă de unii sau alţii. Şi-a intrat în rol copilul neteribil a lu̕ Dinamo şi cedat la “U” şi iar cedat la Pandurii, Lemnaru. Şi ce-a spus fostul elev al profesorului Pustai după revenirea la “U”, nimic mai simplu: las că vă arăt io (n-am folosit ghilimele pentru că-i intuiţie şi nu citat). Şi-a rupt de la gură, marcând un număr de goluri egal cu ghinionul. Pentru unii ce-i drept.  Ca un făcut, cum lauda de sine nu pute numai bine, Lemnaru a încetat să-şi valorifice elanul de golgeter tocmai când a intrat în atenţia campionilor, a lui Piţurcă, a presei sportive şi de ce nu a mea. Coincidenţele şi norocul fac parte din viaţă, nu pot să las la o parte “pasa” din meciul cu Oţelul. Hm, ciudat îmi amintesc de pasă. Măi să fie.

Pe linia porţii l-am desoperit pe neromânul Veselovski . “M-a spart”. Slovacul n-are în siviu (puteam scrie cv, dar n-am vrut) echipe ce rup sau sparg topuri, cupe sau clasamente, dar zău mi-a plăcut. Cred că activitatea lui  de student a luat sfârşit. Din cenepeul meu de vedere n-are nicio restanţă. Robert Veselovski eşti băiat fain. Niculescu şi cu Dolha au fost “vocile” (dacă l-au avut pe…Veselovski) ce n-au cucerit juriul. Din păcate Dolha a ieşit mai şifonat (ştiu “camerele” ce vorbesc în scris). Deh, în vremuri de criză Pristanda n-ar exista?

Pe linia de fund ca-n apărare. Să-i reamintesc iubite cititor. Ronald Gercaliu, Ionuţ Rada, Zsolt Szilagyi, Emil Ninu, Alin Raţiu, Ioan Neag, Rareş Tacakas, Raul Ciupe, Octavian Abrudan şi nu în ultimul rând Marius Martac. Cu toată priceperea şi talentul vostru aţi reuşit  să fiţi egalii colegilor de tip adversar  din atac. Asta în meciurile de acasă, în deplasare a fost trist. Uneori sufletul nu-i de ajuns. Mintea, fizicul (potenţa) au ajuns să decidă. În handbal cu apărarea poţi câştiga şi Liga Campionilor, în fotbal e mai greu. Cum ai pus mâna pe minge, e henţ şi dacă-i în careu “fluieraşul” ţi-o pune pe var. De aceea în România nu sînt magazine “foot-hand”.

Pe la mijloc, ca-n poezia lui Eminescu. Multă dragoste, speranţă, răzbunare şi de ce nu politică.  Să-i înşir în ordinea numerelor de pe fişa postului: 5, 7, 8, 10, 11, 19, 20, 26, 27 şi 30 şi acum după nume: Dan Bucşa, Ionuţ Tîrnăcop, Maximilian Nicu, Vasile Cristocea, Andreas Calcan, Karim Boutadjine, Adrian Borza, Rodrigo Menezes, Lorant Kovacs, Andrei Lungu. De-a lungul celor 34 de etape, în grup de patru, cinci sau trei, ei au fost dirijorii din teren. Partitura a fost pregătită, pupitrul la fel, dar notele parcă erau de pe un portativ uitat şi neautentic. Mint dacă afirm că mi-a plăcut “Max”. Uşor dezamăgit de Ionuţ.  Borza şi-a uitat execuţiile. Despre Cristocea las să vorbească prima strofă a poeziei lui Eminescu, Adio:

“De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine…”

Căpitanul şi-a respecat banderola, dar nu m-a făcut să tremur. Iubiţi dirijori, viaţa de sportiv e scurtă, profitaţi de ea nu neprofitaţi.

Atacul. „M-a spart” dar în celălat sens. 17 meciuri acasă înseamnă 17 goluri, cu alte necuvinte (cuvintele se folosesc când e vorba de puncte) fiecare câte o bucăţică. Ah, i-am uitat. Şi încep:  Valentin Lemnaru, Gabriel Machado, Marius Ene. Asta-i viaţa de student. La fiecare câte un pic, până când stropul va lua formă de dop. Lemnaru a bifat. Machado o amintire a jucătorului cât de cât talentat. Pe parcurs a apărut şi francezul Sauvadet. Dar a apărut doar. Dumnezeu a tras sforile, nesprijinit de societatea civilă, reușind un transfer, forţând parcă minunea cu Lazăr. Da, e vorba de cel botezat, de mine ce-i drept, Dedu-gol. Acest jucător profesionist, deci câştigă bani din treaba asta, a reuşit la Braşov aceeaşi performanţă ca la Cluj.

Au mai fost, n-au mai fost, să-mi fie cu ruşine. În condiţiile ce apar, musai  o schimbare, sau de ce nu mai multe. Cu 6 echipe, nu 6 cai frumoşi, retrogradate, viitorul sună tare prost. Fotbalul, că-i a lu̕ Mitică, ba a lu̕ Gino, sau  a altui făcător de bine, asta până când DNA-ul sau alte „grupări sportive” îşi va băga coada, nu dă semne de lumină, formă şi culoare. Caragiale e mai aproape de latinitate. Brâncuşi e mai aproape de cer. Diferenţa e mare. Până când şmecheria, tupeul, şpaga, iţele, şmenul sau alte „indicative” sunt la putere, nici n-are rost să vorbesc de „Pasărea Măiastră”.

Nenea Iancu „a născut” pentru această naţiune expresia: „curat, murdar”. Atunci, nu-i păcat să n-o folosesc? Uite, nu vreau. Vreau lumină, vreau culoare, vreau formă. Când privesc spre cinstitul „academician” de tip Voluntari scuip în sân de „tri” ori şi zic: „curat, murdar”. N-a cam zis-o. La 38 de puncte a ajuns „baremul”. La anu̕­ ? Nici nu mai contează. Faci suta şi asta e. Aştepţi.

E bine, s-a sfârşit. Mister F.W. e din nou la echipă. E drept după ce şi-a schimbat numele şi-a schimbat şi fizionomia. Nu-l recunosc. La fiecare partidă o altă faţă. Parcă singurul prieten de la Cluj era Paul. Tot el a rămas? Apropo, dacă mie nu-mi plac merele, stimate domn, asta nu înseamnă că cei de lângă mine n-au dreptul de a se înfrupta din ele. Ai înţeles ceva? Cum, chiar nimic? Scuze, de fapt mă aşteptam.

Gata. E finalul unei primăveri frumoase.  Seneca a construit un citat despre adevăr. Iubite cititor, eu zic aşa, de mâine citatul să fie lege!

Seneca: „Prefer să deranjez cu adevărul, decât să fac pe plac cu linguşiri.”

De dincolo şi dincoace de formă, culoare şi lumină, Pilu