O ZI

Marea Unire a adus liniştea pe aceste pământuri, uneori pe nedrept împărţite spre alţi stăpâni. Românii, după Marea Unire, s-au prins într-o horă ce nu-şi poate opri, dar nici n-are dreptul, ritmul. Centrii nervoşi ai fiecărui român s-au iscălit pe harta unei Românii Mari şi Demne. Cu fiecare ce a trecut De la Marea Unire, românii sunt mai datori trecutului şi nu oricum, ci prin fapte ce nasc viitorul. Musai să cânte şi să grăiască limba ce i-a unit.

Toamna anului 1919 pare una desprinsă din basmele cu prinţi şi zâne. Poeziile şi-au dat versurile cântecelor ce astăzi se aud în orice punct unde există Identitate şi Limbă. Cu hotare ferme şi având în fruntea ţării Coroana, românii se întorc acasă. La fel se întâmplă şi cu un grup de studenţi români ce au avut şansa să fie atinşi de harul lui Dumnezeu şi să creeze AICI, la Cluj, un club sportiv ce va răsturna orice formă de imaginaţie şi continuitate în sport.

Dascăli, medici, avocaţi, academicieni şi nu numai, au scris şi vor mai scrie despre „Universitatea” Cluj, dar oricâtă dinamică ar fi în cuvinte, totul se sparge şi te obligă să priveşti acest club, nu înainte de a te adresa lui cu…Dumneavoastră.

De aici încolo încep poveşti cu prinţi şi zâne, cu pitici şi flori, cu păduri şi căsuţe, cu munţi şi dealuri, cu apă şi foc. Ele sunt legende, pentru că n-ai cum să crezi că au existat vreodată astfel de minuni, ce au dat sens unei vocale cu formă ciudată, cu două vârfuri şi un pod ce le  unesc. Vocala e „U”. Minunea e Ideea. Ea a fost şi rămâne singurul pod ce uneşte trei pământuri: Adevăr, Limbă şi Istorie.

„U este simbolul unei inimi româneşti”

sfârşit de martie, 2013

        Acum, la sfârşit de mai mă provoc să-mi răsfoiesc povestea. O singură zi îţi cer cititorule. O singură zi din multele tale zile. Îţi propun să răsfoim împreună o carte sub formă de şapcă şi colorată-n roşu. „Şepcile Roşii” tălmăcită de nea Vanea şi povestită de nea Mircea. Printre rândurile acestei „şepci” am redescoperit întâlnirea dintre „Ţop” şi „doctorul” (n.n. Ion Voinescu şi Mircea Luca).

„…dragă Mircea , de foarte multe ori m-am întrebat cum de aţi făcut să ne bateţi în atâtea rânduri, deşi, poate niciodată nu aţi avut o echipă mai puternică decât a noastră. Abia astă seară, aici, îmi dau seama că ne-aţi bătut cu cântecul…”

Pag. 156 – „Şpecile Roşii” Ioan Chirilă (ediţia a II-a)

        Şi atunci îmi repet începutul, e mult când îţi cer o singură zi?

De dincolo şi dincoace de amintiri, Pilu

SFÂRŞIT DE MAI (cei mulţi şi cei puţini)

Finalul lunii mai răscoleşte amintiri în faţa frunzelor căzute, chiar dacă-i un anotimp nepotrivit ruginiului şi a timpului drept. E final de mai şi atât.

Vieţi şi destine se prind de mână şi îşi sărută locul, ele pleacă spre un sfârşit de mai, departe de locul creaţiei.

Aici, la  Cluj, s-a născut o IDEE.

Puţini şi mulţi se aruncă în plasa amintirilor şi aleargă spre sfârşitul de mai precum alergătorul spre medalia eternităţii. Obrajii celor mulţi şi puţini se-nroşesc ca macii, efortul e înconjurat de dragoste şi simplitate.

IDEEA e pură şi e împachetată între palme desprinse dintr-o  rugăciune, aşteaptând cântecul. Cântecul celor mulţi şi puţini. Cântecul e nemuritor şi-n ciuda unui concurs pierdut e şi unic. Bătrânul cântec astâmpără setea de succes a modernismului competiţional, îi lasă pe cei mulţi şi cei puţini să urle note în alb şi negru.

IDEEA se redescoperă, îşi trânteşte vălul peste inimi şi pietre. Apele îşi curg poveştile şi pietrele plâng. Plâng cei mulţi. Plâng şi cei puţini. Plâng şi cântă.

Stele se trezesc de cu ziuă. Astăzi e spectacol. Scena e deschisă. Intră actorii ce-şi cunosc rolul învăţat timp de un secol, e drept un secol fără câteva…minute.

E IDEEA  de la borna 96. Veşmintele sunt aceleaşi. Cei mulţi  şi cei puţini îşi prind tot, viaţa şi neviaţa, deschid poarta spectacolului şi soarele răsare într-o noapte nebună. Soarele nu poate lipsi de la acest spectacol, îşi schimbă timp de o IDEE rolul, devine nelumină şi lasă bezna să cânte alături de stele. Acolo sus IDEEA a lăsat strălucire, stelele au fost şi ele, la un sfârşit de nemai, vieţi şi soare, cântec şi poezie.

Atunci - minuni dintr-o IDEE - au lăsat să curgă Someşul până dincolo de vărsare. Au împachetat IDEEA fără nicio copertă, au distrus cristalul şi mi-au dat sunetul cristalin de IDEE simplă şi întreagă. Mi-au încercat ochii, mâna şi destinul nenăscut.

În sfârşitul ăst de mai m-am înghesuit între cei puţini. Cei mulţi sunt acasă, dar IDEEA e la toţi.

Netestamentul îl păstrez şi-l deschid. Citesc. Ninge-n mai! Ţi-am spus cititorule, e doar sfârşit de mai. E spectacol. Pentru o secundă IDEEA revine acolo, unde s-a redescoprit.

Cei puţini sunt martori, cei mulţi sunt mai presus de atât, sunt martorii martorilor. IDEEA e capabilă să facă în acelaşi timp şi nuntă şi botez şi parastas, doar ţi-am spus, e mai şi ninge.

Alerg cu cei puţini şi cânt cu cei mulţi. Te chem să ardem torţe, te chem să arătăm IDEEA, te chem să cânţi cu mine note dintr-o IDEE ce-şi plânge atât de trist prezentul, un prezent lipsit de nuntă, botez şi parastas.

De dincolo şi dincoace de 17 iulie 1965, Pilu.

Moguţ, Marcu, Georgescu, Grăjdeanu, Câmpeanu, Alexandru, Neşu, Szabo, Ivansuc, Adam şi Suciu – minuni dintr-o IDEE.