O ZI

Marea Unire a adus liniştea pe aceste pământuri, uneori pe nedrept împărţite spre alţi stăpâni. Românii, după Marea Unire, s-au prins într-o horă ce nu-şi poate opri, dar nici n-are dreptul, ritmul. Centrii nervoşi ai fiecărui român s-au iscălit pe harta unei Românii Mari şi Demne. Cu fiecare ce a trecut De la Marea Unire, românii sunt mai datori trecutului şi nu oricum, ci prin fapte ce nasc viitorul. Musai să cânte şi să grăiască limba ce i-a unit.

Toamna anului 1919 pare una desprinsă din basmele cu prinţi şi zâne. Poeziile şi-au dat versurile cântecelor ce astăzi se aud în orice punct unde există Identitate şi Limbă. Cu hotare ferme şi având în fruntea ţării Coroana, românii se întorc acasă. La fel se întâmplă şi cu un grup de studenţi români ce au avut şansa să fie atinşi de harul lui Dumnezeu şi să creeze AICI, la Cluj, un club sportiv ce va răsturna orice formă de imaginaţie şi continuitate în sport.

Dascăli, medici, avocaţi, academicieni şi nu numai, au scris şi vor mai scrie despre „Universitatea” Cluj, dar oricâtă dinamică ar fi în cuvinte, totul se sparge şi te obligă să priveşti acest club, nu înainte de a te adresa lui cu…Dumneavoastră.

De aici încolo încep poveşti cu prinţi şi zâne, cu pitici şi flori, cu păduri şi căsuţe, cu munţi şi dealuri, cu apă şi foc. Ele sunt legende, pentru că n-ai cum să crezi că au existat vreodată astfel de minuni, ce au dat sens unei vocale cu formă ciudată, cu două vârfuri şi un pod ce le  unesc. Vocala e „U”. Minunea e Ideea. Ea a fost şi rămâne singurul pod ce uneşte trei pământuri: Adevăr, Limbă şi Istorie.

„U este simbolul unei inimi româneşti”

sfârşit de martie, 2013

        Acum, la sfârşit de mai mă provoc să-mi răsfoiesc povestea. O singură zi îţi cer cititorule. O singură zi din multele tale zile. Îţi propun să răsfoim împreună o carte sub formă de şapcă şi colorată-n roşu. „Şepcile Roşii” tălmăcită de nea Vanea şi povestită de nea Mircea. Printre rândurile acestei „şepci” am redescoperit întâlnirea dintre „Ţop” şi „doctorul” (n.n. Ion Voinescu şi Mircea Luca).

„…dragă Mircea , de foarte multe ori m-am întrebat cum de aţi făcut să ne bateţi în atâtea rânduri, deşi, poate niciodată nu aţi avut o echipă mai puternică decât a noastră. Abia astă seară, aici, îmi dau seama că ne-aţi bătut cu cântecul…”

Pag. 156 – „Şpecile Roşii” Ioan Chirilă (ediţia a II-a)

        Şi atunci îmi repet începutul, e mult când îţi cer o singură zi?

De dincolo şi dincoace de amintiri, Pilu