Să începem povestea europeana europeană de la Turda
Pot să o fac ca jurnalist, e adevărat ca un jurnalist modest, pentru că jurnalistul
adevărat e în altă parte și e acoperit de mai multe ciorbe. Acolo unde el minte eu n-
am de ce să tac așa că mă îmbrac în hainele chibițului și îmi povestesc doar mie
meciul de handbal dintre Potaissa Turda și Bidasoa din Spania.
Nimic spectaculos într-o zi de marți. Grupă dificilă și nu numai echilibrată, dar parcă
obraznic de bine acoperită cu valoarea maximă din handbal. Aici în două
componente, bani și muncă. Și una și alta se găsesc în spațiul mioritic, e adevărat
că în cantități reduse, dar acolo unde este și puțin se poate fura. În ultimii ani,
handbalul din România la nivelul echipelor naționale dar și ale cluburilor este unul
spectaculos, prezențe în liga campionilor, duelul cu campionii olimpici sau mondiali,
dar nimic din toate acestea nu sunt adevărate. Ele au produs calamități. Unde sunt
centrele de excelență? Unde ne sunt copiii? Incompetențele sunt uriașe mai ales la
nivel central, spune-mi cine conduce și hai să-ți spun ce arbitru vei fi, pare a spune
de unul singur fostul mare utecist și adolescent comunist ce o să ajungă arbitru cu
fluier la masa de președinte ferehaș. Cu ceva vreme în urmă, o mare glorie a
handbalului românesc, la o cafea, îmi spunea: „Pilu dragă, vai și amar de țara în
care un arbitru ajunge să fie președinte de federație...” (discuția a continuat acoperiți
de regrete). De ce sunt așa de pornit pe federația română de handbal? E o falsă
iluzie, eu nu sunt pornit, eu sunt plecat de mult. Acolo, în handbalul înalt, cei aleși nu
aduc bani în handbal, ci duc bani din handbal. Unde? La casele lor pentru că așa se
procedează cu binemeritatul salariu. Asta a fost de 1 aprilie. Mergem pe 14
octombrie la noua sală a sporturilor din Turda.
Ajung, ca un chibiț ce sunt, cam cu o oră și un pic mai devreme. Privesc în stânga,
privesc în dreapta, dinamica nu dă mari speranțe. Ciudat. E o grupă fantastică
Bidasoa, Saint Raphael și Flensburg la Turda! Ceva de vis. Trei țări ce au halit din
titlul olimpic, mondial și europen, e adevărat după ce ne-am ridicat noi de la...masă.
Puțină lume la prima vedere, publicul probabil mai are de lucru prin grădină (așa e
pe aici la țară) mai aveau de făcut încă câteva cumpărături, nu importante, dar utile.
Ptiu măi să fie, primarul printre primii în tribună? N-am crezut, asta-i tare. Probabil s-
a plictisit la birou, rezolvând toate problemele. Ha!Ha!Ha!
Intru în sală urmărit îndeaproape de miliția locală ce mă atenționa să nu am brichetă
sau altceva la mine. Această miliție locală, care în afară de vechime și burtă nu
aduce niciun beneficiu națiunii, așteaptă de la mine un gest. Habar n-am ce vor. Cu
mișcări de „țăran prost” un milițian mă întreabă „ce-i cu ăsta. Mișcări lente dar sigure
scot din buzunar tocul de ochelari. Explic milițianului local că rolul tocului nu este atât
de important ca al ochelarului și începe să zâmbească. Îmi dau seama că este și...
inteligent. Revin la handbal.
Îmi ocup locul cu pricina și privesc încălzirea băieților băieților noștri și băieților lor.
Nimic spectaculos. Studiez din priviri pe cei de la Bidasoa. Talie, vârsta etcetera
etcetera. Știam că sunt liderii din Asobal, știam că au un campionat net superior
României, dar asta nu însemnă mare lucru. Se pot întâmpla multe, chiar foarte
multe. De fapt s-au și întâmplat.
Încă nu înțeleg de ce trebuie să mă ridic în primele două picioare la intonarea
cântecului EHF care, fie vorba între noi, e de tot rahatul, linia lui melodică parcă
este compusă de parvenitul Constantin Din și pusă în scenă de mai micuțul Luca.
Dacă asta cere Europa să mă ridic în picioare în fața unui cântec nu e greu, ținând
cont că până la ora meciului chiar n-am făcut mișcare deloc. Dar parcă prea mult
cere Europa la un... cântec. Fluierașii partidei sunt letonii și sunt de tot rahatul, de
fapt au fost de tot rahatul, nu spun rahat pentru că observatorul a fost turc, sub nicio
formă, au fost pastă. Cuplul leton a fost deloc atractiv, nici măcar din punctul ăla de
vedere. Unul este mic și neînsemnat, altul are o cantitate mare de sticlă pe ochi. Au
văzut ce au putut și-au arbitrat ce au știut. Chiar dacă Pope a fost izbit cu mingea în
față, asta nu înseamnă că merita adversarul cartonaș roșu, sub nicio formă. Nu i-au
rupt nici mâna, nici gâtul, nici piciorul, deci putea să meargă întreg acasă după meci
la familie și să-i spună asta e am pierdut. Dar oricât aș fi de subiectiv departe gândul
că cei doi letoni au blocat victoria turdenilor, nici vorbă.
Trec peste cele 60 de minute de joc spectaculos, în peste 80 % din momente s-a
încercat ceva, dar nu s-a reușit. Cred că și acum după o zi de la partidă Potaissa nu
este capabilă să fii învins pe cei de la Bidasoa. Miza meciului, a încărcăturii
europene a jocului nu i-a lăsat în pace pe turdeni și parcă ei au fost primii care
fugeau de victorie. Dacă cele câteva mici detalii, și nu sunt 10, ar fi fost tratate un
seriozitate era o victorie a normalității în care am crezut în permanență. Este
inadmisibil la acest nivel să ai un drum atât de sinusoidal în decursul a 60 de minute.
Joci până la capăt cu aceeași intensitate și crezi că nu ți-e frică de succes și abia
apoi când ți-ai așezat capul pe pernă poți să fluieri sfârșitul meciului și să-mi spui
familiei: hei vezi că se poate.
Este inadmisibil ca pe o fază de contraatac căpitanul de echipă Radu Lazăr să
ajungă singur cu mingea pe linia adversarilor de 6m, acolo unde n-a mai fost în
ultimii 7 ani și să arunce spre nicăieri pentru că mai tinerii lui coechipieri au fost
obosiți și nu au putut susține la contraatac.
Este inadmisibil, de asemenea, ca Vereș să arunce o lovitură de la 7m îmbrăcându-
se în hainele unui zeflemist și zâmbind unui individ ce n-a gustat niciodată în viața lui
un pahar cu lapte acru. La experiența lui Popescu traseul minutelor jucate a fost unul
ciudat. Paradă de vis, gol de coșmar. Pivotul polonez, al cărui nume întotdeauna îl
distrug, a distrus zâmbetul celor prezenți prin ratarea uriașă 1-1 cu portarul spaniol.
Dar din experiența mea de chibiț pivotul nu este la prima performanță de acest gen.
Concentrarea în momentele dificile înseamnă muncă.
Este inadmisibilă superficialitatea jocului 6 contra 4!!! Băieți v-ați speriat că puteți
egala?
Miza acestui joc, simt ca un chibiț amator ce sunt, i-a depășit pe jucătorii Potaissei și
cred că doar unul singur și fără să-l periez a fost cu picioarele pe parchet: Horațiu
Gal. A fost inspirat în momentele de time out, iar rezultatul s-a văzut imediat.
Potaissa Turda a pierdut un meci pentru că i-a fost frică că nu suntem, noi publicul,
capabili să-i gestionăm victoria. Potaissa Turda a pierdut jocul de marți seara având
ca adversar propriul 7. Aici s-a înclinat balanța. Fluierașii letoni au pictat-o, iar
jucătorii spanioli au profitat din plin. Returul poate să fie de coșmar.
Poate să fie învinsă și la 10 goluri diferență, când jucătorii de la Turda înțeleg această grupă EHF
nu este o parte din liga zimbrilor, ci este o competiție în care ei joacă în prima parte
șase finale. E adevărat finale mai mici, dar ...uriașe. Învățați să jucați finale!!!
Din punctul meu de vedere, al chibritului neastâmpărat, mai aveți cinci finale. Nu mie
să-mi demonstrați că le puteți câștiga, eu la fel vă voi aprecia sau critica, să vă
demonstrați vouă și celor ce au lipsit din sală spre rușinea lor. Sunteți capabili de mai
multe finale câștigate în palmares. Lăsați frica, căutați curajul.
ps
în tribună în zona vip am văzut personaje pentru prima dată în sala polivalentă din
Turda. Am înțeles că le place handbalul de aceea privirea lor îngândurată era de ce
în minutul 58 arbitri letoni n-au fluierat... offside. Cu asemenea indivizi să nu stai de
vorba nici măcar în somn.
Așa e prin târg, curg bârfele că biletele au fost scumpe, 50 RON. Mă drăguților la
Flensburg un bilet EHF costă 9 euro. Același preț. E adevărat parcă te aud spunând
că da acolo e Germania alt nivel și asta este adevărat, dar tu muncești cum
muncește neamțul? Tu joci handbal cum joacă altul? Aici e diferența. Vrei să spun că
la Flensburg biletul unui meci din campionatul Germaniei este 16 euro.
Gata, am fost chibiț, rămân tot în tribună și al naibii de mult îmi place handbalul.
Felicitări echipei și conducerii clubului și nu în ultimul rând staff-ului. Amestecați în
tot ceea ce vă spun antrenorii și ingredientul numit curaj și lăsăm să curgă zilele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu