23 aprilie 2012

PE JOS, SĂ NU MERGI NICIODATĂ!


     Trist. Acesta este cuvântul care mă frământă şi-mi dezvoltă comportamentul. Amăgirile s-au acumulat precum creşterea economică în ochii premierului filosof şi mulţumitor conducerii de stat pentru minunatili (cu i şi nu cu e) condiţii oferite de stat şi iar stat.
        Întrebările ce-mi crează disconfort, nu demult, să fie vreo doi anişori, sînt atât de puţine încât nu încap în toată hârtia produsă de pădurea...defrişată. În rândurile ce urmează nu mă ocup de „tata” pădurilor de pe la noi, n-am încă toate informaţiile. Fiind mai sărac decât „unii” eu nu lucrez cu...”note informative”. Apropo d-le mr. (pe atunci) C.....s (acum cred că aveţi alt nume) propunerea domniei voastre? Citez din memorie – „n-ar fi bine să avem un cerc al nostru” – n-au trecut decât vreo 20 de ani de atunci. V-am spus clar şi scurt – „nu-mi plac figurile...geometrice”. Cu alte cuvinte nu sînt supărat pe nimic, în cel mai fericit caz pe mine, că nu m-am ucis aici şi să-mi nasc viaţa în altă lume.
        Dacă merg mai mult de două sute de metri pe jos e imposibil să nu mă întâlnesc cu o moacă cunoscută. Şi dă-i spre un dialog surd şi plin de politeţe, dintr-o parte. Ai auzit că „X” e securist, dar sub acoperire, îmi spune partenerul de dialog. Moaca mea se deformează într-una perfectă de...”habar n-am”, dar asta nu mă opreşte să-i tai povestea pe care o anticipam de altfel şi nu doream să o aud şi-l întreb, ce-i drept cu uşor dispreţ, „da tu de unde şti”. Nene, să mori de râs, ca-n filmele cu actori proşti şi cai româneşti. Tot arborele ginecologic, pardon genealogic, (la origini l-am trimis în gând) îl ştia. Când a „supt” întâia oară. Cine are grijă de „fermă”. Cine se ocupă de „marketing”. Ce mai, era un „absolvent”...perfect. Nu-l mai suport şi...noroc ceresc. Îmi sună telefonul şi îmi cer scuze. Cu două, trei epitete găsite extrem de  greu în vocabularul personal aflat în conflict cu „oamenii de bine” îmi iau la revedere şi plec să-mi limpezesc atitudinea la o cafea. De terasă nu poate fi vorba. E frig şi atât.
Intru în prima „ce-o fi” din drumul meu spre libertate şi mă aşez la o masă, bine aşezată într-o cafenea destul de înghesuită. La geam şi singur la masă preţ de o sorbitură şi două fumuri dintr-o ţigară. Şi aia cerşită. Bătut pe umăr, ca o transmisie morse. Mă întorc şi dintr-o dată în mine două persoane. Una, faţă în faţă cu un alt „om de bine” şi alta, în mine, căutând un vocabular cât de cât...normal în asemenea condiţii. Trec peste schimbul de cuvinte a primelor trei, patru minute şi intru la obiect. El mă întreabă (cred că întrebarea îi era pregătită de vreo doi ani) – „ ce ai cu „X” – cu o siguranţă mai mare decât cea a statului de drept îi răspund fără cuvinte, folosindu-mi partea superioară a corpului, respectiv singurul gât şi cap pe care-l aveam. A înţeles că n-am nimic cu personajul „X”, deci şi prin urmare, într-un târziu apelez şi eu la cuvinte pentru o comunicare...vie, chiar dacă eram mort de vreo douăzeci de minute. „Frate (apreciaţi modul de adresare), amicul tău mă poate suna şi afla de la mine ce şi cum. Nu merită prin intermediari, se pierde esenţa şi ce este mai important are contact direct cu normalitatea”. Bine, n-a înţeles el mare lucru, dar nu-mi lasă plăcerea de a-mi bea totuşi cafeaua, ce s-a răcit, şi-mi provoacă o greaţă etalând cu o voce plăcută mai ales celor din jur (cafengii erau fascinaţi la auzirea numelor, faptelor şi a altor masturbări economice din lumea „oamenilor de bine) „fenomene nenaturale”. Cum se dă şpagă acolo, cine-i intermediarul. De ce se lucrează prin doi intermediari şi localităţi diferite. De ce ăla de „acolo” lucrează la noi şi „boii de aici”  lucrează acolo. Fiecare propoziţie se temină identic. „ Sînt la mâna noastră, nu pot face nimic”. Simt că discuţia se apropie de final, datorită coborârii tonului şi a întrebării ce pare a fi un ultimatum: „ Deci, ce să le spun, vii cu noi?”. Folosindu-mi acelaşi limbaj ca la început, apelând la gât şi cap. Mă salută cu o uşoară scârbă (a încercat să-şi lase loc clasicului „bună ziua”) şi pleacă. Cafengii nemulţumiţi (?!) se întorc la ale lor, dar uşor ca un fum de ţigară aud – „ce prost, mai bine cerşetor decât...”om de bine”. Fata de la bar şi nu cea de la pagina cinci, îmi face semn că e ok şi pot pleca. Îi zâmbesc şi plec spre libertate.
Ajung în faţa unei vitrine pline cu pături şi cergi. Mi-e dor de Maramureş. Chipul mi se schimbă în ritmul gândurilor, m-am plimbat prin Sighet, am ajuns cât ai clipi la Săpânţa şi când să-mi plece gândul la Cavnic, văd în faţa mea un dulap de...om. Privesc în jur şi caut...pisica neagră. Ptiu drace, îmi zic, alt „om de bine”. Trec peste dialogul de început, simt că-l bănuiţi, şi intru direct la subiect provocat de partenerul de dialog. Zice el, „nu mai avem oameni acolo unde eşti tu, cei care sînt îs slabi şi n-au substanţă”. „Omul de bine” nu ţine cont de nimic, ba are scrupule şi îşi bagă mâna în buzunar şi îmi arată un teanc de bacnote verzi şi mov. Îmi spune acelaşi lucru prin mai multe propoziţii, sperând să-mi facă poftă. „atracţiile” lui. Cum că „ăla” a luat atât făcând serviciul respectiv, că maşina aia lu' „ăla urât” el a....intermediat-o, că „tipa aia” el a „plasat-o”. La un moment dat îmi era teamă că nu-mi ajunge timpul alocat plimbării pe jos să-i ascult...nominalizările. Îmi zic în sine – „a înnebunit lupul”. Mă ia de după cap, îi permitea alonja, şi mă invită la un prânz. Îl refuz, arătându-i bonul de la covrigul cumpărat cu vreo două ore în urmă. Râde şi spune – „hai, că nu eşti de un covrig”. Insitenţa lui devine obositoare, dar atitudinea mea fizică provoacă rumoare în lumea celor din jurul nostru. Trecătorii se opresc pe moment întrebându-mă dacă sînt probleme. Le fac un semn discret că totul e sub control, mai puţin mintea şi atitudinea „omului de bine”. „Dulapul” înţelege şi-mi lasă liber drumul spre libertate.
Debusolat privesc clădirile ce-mi păreau fără sfârşit, oamenii ce mergeau în ritmul lor, şi-mi zic foarte scurt. Gata. Plec spre casă.
O iau pe cel mai încurcat şi ascuns drum în speranţa că doar cu Dumnezeu mă pot întâlni. Cu paşi siguri şi grăbiţi şi cu gândul la povestea „Soacra cu trei nurori” îmi construiesc iluzia ochiului de la spate. Simt în spate un uşor gâfâit şi o umbră. Nu mă întorc simţind pericolul. Nici cea mai mică unitate de timp nu poate să măsoare gestul cu care sînt oprit şi îmbrăţişat. Nu credeam că pot să fiu atât de „căutat” într-o singură zi. Nici nu vreau să-mi amintesc nimic, doar dorinţa pentru cititor m-a făcut să-mi reamintesc totul. „Nebunule (îmi zice cel care m-a îmbrăţişat) stai o clipă”. Şi încep să coboare spre mine informaţii şi opinii care mai de care. Cum că aşa-i bine şi aşa-i rău. Mă fascinează lejeritatea pronunţării unor chestiuni pe care nici nu le bănuiam, dară-mi-te să le...aud. Îmi spune că el l-a pus director pe tipul de la „fabrica de poze” şi este un bun executant. Mă întreabă dacă-mi plac „pozele”. Am răspuns aşa cum ştiţi. Cu capul folosindu-mă de gât. Tot ce mişcă-n zonă este datorită lui şi numai lui. Nemulţumit de oferta pe care mi-a făcut-o plusează cu câteva detalii. „Vezi, şi tipa aia a venit la mine. Tu ce vrei?” Acelaşi cap şi acelaşi gât. Nu se lasă şi crede că-mi dă mat. „Analfabetul ăla e lider că am vrut eu” îmi zice plin de satisfacţie. De data asta tac. Eu bănuiam ceva, dar nu eram sigur. Certitudinea mea a fost eliminată. Zâmbesc uşor şi-mi folosec gura pentru comunicare de data aceasta. „Interesant. Am bănuit, dar n-am crezut că poţi ajunge atât de sus”  şi plec. Ameninţările venite din gura lui şi de la vreo douăzeci de metri mă lasă indiferent şi sărac. Merg pe drumul meu. Spre libertate.
Ajung acasă. Deschid uşa. Privirea soţiei mele etalează mai multe întrebări şi răspund într-o ordine  bănuită numai de mine ca fiind normală. Concluzia răspunsurilor e simplă. O îmbrăţişez şi îi şoptesc uşor – „iubito, niciodată să nu mergi pe jos”.
M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru... povestitori.
De dincolo şi de dincoace, Pilu


06 aprilie 2012

BUCĂŢI

Într-o poveste uitată arătam cu deştu la ăia din America cea capitalistă, că pot fi atât de „naivi” să-şi arate plăcerile în campania electorală. Am arătat cu deştu nu spre oameni ci spre mass şi media. Ca un făcut la noi nu-i nevoie de un astfel de gest, altminteri am fi nişte americani prin...Europa. Pe noi nu ne poate învăţa nimeni, sîntem atât de, dar mai bine nu vorbesc în scris despre „noi” ci numai despre „mine”. Aşa că să povestim dară...

În vremuri apuse, o fătucă pe numele ei Elena, a sucit multe capete masculine, unele chiar la propriu şi a iscat o cafteală pornită dintr-un cal. Până aici nimic nou, dar nici nu mă interesează noutăţi, aşa că...

Trântit la pământ de aerul cu iz de reformă, am simţit că-mi răsucesc capul după o Elenă, nu din Troia ci din Pleşcoi. Leana mea şi a noastră, fără nici un cârnaţ în mână, mă ajuta să înţeleg cum e să faci parte dintr-o gaşcă, pardon partid, cum arată poziţia de drepţi şi mai ales cine comandă. Grijulie faţă de popor, aidoma alte Leane, dar ceva mai proastă, cu dor de panglici tăiate şi semnat de acte, democrată şi liberală în acelaşi timp şi în ani electorali diferiţi, a încercat să devină ţărancă. A reuşit. I-a sucit capul preşedintelui ţărănist de Bucureşti şi alianţa pentru cucerirea Troiei, pardon a Bucureştiului din mâna ciocoiului Oprescu (în accepţiunea pepededeului violet) pare o floare la ureche. Strategul Menelau aşteaptă la cotitură. Singura stradă din Bucureşti care va purta alt nume, e strada...Paris. Eleno, mi-ai plăcut că ai creat frunza, ai plecat înainte de a se usca, mi-ai plăcut când călăreai, am înţeles că te ştie şi Ilie Stan, dar nu înţeleg de ce şi mai ales pentru cine. Dar...

Plec din Pleşcoi via Bucureşti şi ajung prin Clujul atât de arestat la nivel înalt. Trec cu vederea pliantul roz în care preşedintele de colhoz, Tişe Alin (nu înţeleg de ce n-a scris şi Păunel?!), mi-a urat în scris să pasc fericit de Paşti. Sînt sigur că pliantul roz n-are nici în clinci nici în mânecă cu cârnaţul de Pleşcoi şi nici cu banul public venit de la colhoz sau de la raion. Un om de bine s-a gândit să spargă ceva leuţi pe pliante roz cu patru (numai la morţi e cu soţ) lumânări în clar. Păunel, la fel şi ţie. Aştept o alianţă cu aerul de independent din partea ta şi m-am convins încă o dată (dacă mai era nevoie) cât adevăr a grăit Elena din Pleşcoi – deschid citat - "...desi eram avocat, am zis sa-mi suplimentez veniturile. Am inchiriat o vila si mi-am deschis un mic restaurant in Dorobanti..." – închid citatul şi-mi frec mâinile căutând curajul. Am înţeles de ce-mi spuneţi, în scris ce-i drept, să pasc fericit şi...

Alianţele şi independenţii încep jocuri de picioare. Cuplul umoristic, perdant ce-i drept, Nicoară + Uioreanu anunţă pentru cei vii vremuri bune şi alte cele (expresia nu le aparţine). Nicoară, cunoscut prin lumea electronică ca “senatorul-porno”, va călca pe urmele lui Apostu, dar până la o limită. Aştept să atac limitele, distanţa e mare de la minus infinit până-n partea aialaltă....

Uioreanu, ia judeţul şi-i măreşte hotarele, că nu mai e loc să pună atâtea spitale, şcoli, şosele (mai mult sau mai puţin suspendate) şi de ce nu grădini zoologice cu program redus. Ele funcţionează numai în campania electorală, apoi se închid, până când vin alţii şi...

Alte grupuri satirice îşi dau cu candidatura şi cu viitorul. Şi pentru ce? M-am uitat pe venitul lui Păunel Tişe şi e slăbuţ, chiar nu înţeleg cum poate respira cu asemenea venit. Cred că-i întreţinut că altfel...

Cu gust de ceapă verde şi drob, zic aşa. Simt că apare MRU şi un nou partid. Dar care-i ăla şi de ce în şoaptă? Ah, da am uitat. Aştept ca MRU să o promoveze în funcţia de “consilierul Ştie Tot” pe Monica Tatoiu şi abia apoi poate să devină un preşedinte pentru liniştea noastră şi...

Îmi opresc povestea aici, am treabă. Belesc mielul.

Hai pa şi las-o aşa.

ACHITAT

Am aşteptat un miracol, el a venit, văzut şi plecat spre alte ţări, alte mări precum şi alte transferuri. V-aţi bălegat de cu samă, că-i vorba de dosarul oamenilor curaţi din fotbal.

Nu ştiu cum dar parcă mânat de divinitate, cu mulţi ani în urmă, nenea Iancu l-a obligat pe Pristanda să-şi lipească călcâiele, să-şi îndrepte spatele, şă-şi mângâie mustaţa şi abia apoi să scoată pe gură o vorbă ce nu poate fi îngropată nici măcara de judecătoarea ce i-a achitat şi anume: CURAT MURDAR!. Apropo, la mulţi ani pentru d-na judecătoare, sper că a fost o aniversare nu o... decizie.

Valorile au luat o altă formă. Una plină de substanţă şi universităţi de...viaţă, că pe la şcoală trec doar fraierii. Privesc cu mult calm şi la fel de multă ură cum sînt luat de prost şi de „desen animat”. Nu pot să vorbesc şi de tine cititorule, nu-ţi cunosc gusturile, aşa că te las să ravzi în continuare.

N-o să fie nici o surpriză în cazul valiza, poate tva-ul să nu fie returnat, intră la ofertă de Paşte. Jiji, cu două răzămători, la proprou şi figurat, nu capătă nici valiza şi locul 1. memeu' s-a întors (omul e construit pentru aşa ceva) şi o să-mi explice cum stă treaba cu limba română rpin fotbal, doar ce pana mea, a devenit un...achitat. hai mă laşi memeule. Apropo cum e să locuieşti în carton? Dă-l naibii de sport, plec cu gândurile şi părerile spre meciul lui „U” cu „portocalii” din Târgu Mureş.

Prima mare surpriză sau dilemă. Nici acum nu ştiu ce-a fost Prund sau nisip. Preşedintele de colhoz uită că vine campania electorală (sau el ştie ce nu ştiu eu?) şi stă bine mersi rezemat de –„pe afară vopsit gardul, înăuntru leopardul” -. Se poate mister Păunel? Răspunsul vine prompt. Da, doar nu eşti orb. Nu cu mult timp curgea un banner albastru pe care dansau litere portocalii. Citez din memorie- „responsabil pentru construcţia Elctoral – Cluj – Arena, Alin Tişe – preşedinte şi Radu Bica -vicepreşedinte” -. Nu discut despre vice-preşedinte, el îşi desfăşoară activitatea pe axa: după faptă şi răsplată, dar cu plaja ce-aţi avut? Oricum, aştept noua poziţionarea electorală, ca să-mi pot eu poziţiona...

La meci. După surpriza prundul, o a doua surpriză. Respectăm scenariul. Musai să jucăm prost, uneori exagerat de prost în prima repriză ca să batem cu acelaşi curios (?!) 3 la 1. În prima repriză l-am remarcat pe Bornescu. Pe zi ce trece devine mai interesant...transferul. Oricum n-ai nici măcar o bucăşică de vină la golul lor, erai cupat cu poziţionarea umbreşei pe priundul de pe „Electoral – Cluj – Arena”. Chiar, mister Păunel Tişe, dacă n-aţi „putut” să păstraţi acelaşi nume stadionului, dacă „dr. Luca” a deranjat pe multă lume, de ce naiba nu vorbiţi româneşte şi să-i spune-ţi „Arena din Cluj”, sună mai...marketing cu arena în faţă.

La pauză s-au schimbat...destine. Băieţii parcă au vizionat meciul din semifinala Ligii Campionilor la handbal muieri, dintre Oltchim şi Gyor. Prima repriză varză, a doua piept de raţă pe pat de varză roşie. Dacă Radu Voina n-a bătut fetele, nu bag mâna în foc pentru ce s-a întâmplat în vestiarul lui „U”. Nu ştiu dacă a cobărât cineva, nu ştiu dacă a urcat altcineva, habar n-am (oare), dar ce s-a întâmplat în alte 46 de minute, numai Dumnezeu şi nisipul pot confirma...realitatea.

Nisipul şi cele câteva covoare n-au putut ţine piept. Băieţii, ca o firmă de curăţenie, au intrat de la vestiare hotărâţi să şteargă trecutul şi să-şi marcheze ...viitorul.

Clau-antrenor şi-a tras costum. Îi stă bine, doar că musai să mai lucreze. Ionică – Stategul (cu paşii în Dinamo) l-a revăzut pe Boştină, care chiar dacă n-a mâncat mic dejunul a făcut ce ştie el mai bine, a păstrat rezultatul. Chiar unde l-a păstrat?

Un tip acoperit cu o chelie se agita pe banca „portocaliilor” mureşeni, şi-mi frecam fişierele pentru a-mi aminti identitatea lui. Agitaţia lui în jurul deciziilor (unor) şi în frecarea treningului arbitrului de rezervă mă enerva că nu-mi aduc aminte de numele anonimului agitator. Ptiu, gata. E Anton Heleşteanu, de aceea se agita ca un peşte în...heleşteu. Doamne, parcă mai ieri era tipul ăasta cu chelie arbitru şi se făcea de cacao. Ce penibil poţi să fii când îţi uiţi...trecutul.

F.W. îşi freacă inspiraţia că l-a transformat pe Clau-gol în Clau-antrenor, dar nu mă las păcălit. Agitaţia din spaţiul dedicat antrenorilor pentru mine nu-i un semn, sau poate o fi...semn.

Au jucat (încercat în prima repriză):

1. MIRCEA BORNESCU:

Te-am admirat în prima repriză. Ţi-ai arătat neputinţa. Îmi plac degajările. Aştept ziua când devii portar. Nota: 2,5

23. SEBASTIAN ACHIM:

Greu cu nisipul, greu cu adversarul. Bine că ţi-ai revenit, dar nu mai spart. Nota: 2,5

8. GEORGE GALAMAZ:

Te las să alegi între spectatorul din Ploieţti şi Lukasz. Căpitanul cred că a lovit mai corect, aştept vizionarea episodului „răzbunarea din prund”. Nota: 2

3.GASTON MENDY:

Peste ce-ai jucat până acum, dar sub ce joacă un fotbalist. Nota: 3

2. LUKASZ SZUKALA:

Modest, este prenumele tău din România. Antrenorul tău este Niculescu, Sora e la K1. Nota: 2

15. OVIDIU HOBAN:

Acum ţi-ai dat seama care-i diferenţa dintre un gazon şi o culoare politică. Nota: 3

47. DORINEL POPA:

Pauza te-a salvat de umilinţă. Nu-i bai. Nota 2 spre 1

30. ALEXANDRU PĂCURAR:

Să scriu câte ceva despre jocul tău din prima parte? Bine, n-am s-o fac. Dar atunci nu cobor adjectivele pentru repriza a doua. Bine? Nota: 3,5

18. MARIAN CRISTESCU:

Ai fost puţinul din prima parte. În partea a doua, au jucat şi ceilalţi, aşa că... Nota: 3

77. GHEORGHE GROZAV:

Bine puştiule, dacă vrei să nu ajungi nicăieri semnează cu Jiji. Nota: 4

10. ADRIAN CRISTEA:

Chiar nu mă interesezi. Nimic n-ai jucat sau n-ai jucat nimic, ba mai mult m-ai luat şi la mişto la 11 metri. Din mare „pârţ” ai ajuns un mare „scârţ”. Jenibil. Nota: 2 spre 1

Au intrat imdediat după pauză (nici acum nu înşeleg ce s-a întâmplat la vestiare)

6. OCTAVIAN ABRUDAN:

Dacă oaspeţii n-au marcat asta înseamnă o bilă albă pentru apărare şi o notă bunicică. Nota. 3

26. TONY NWAKAEME:

Eşti obişnuit să alergi pe nisip, te-au încurcat ghetele. Ai alergat, ai pasat şi ai marcat, dar tot nu cred că eşti aşa de tânăr. Nota: 3,5

A intrat în minutul 75 (minut în care Ionuţ a stins televizorul) gabriel Boştină, fost căpitan şi actual vicepreşedinte la „U”. Printre fiţe pot remarca neparticiparea la mic dejun, dar aştept cinele...târzii.

22. GABRIEL BOŞTINĂ:

Mi-e greu să-ţi recomand ceva. Eşti atât de genial, încât devin penibil dacă ţi-aş recomanda ceva. Ai jucat atât de puţin încât nu pot să-ţi dau o notă mare. Aştept ziua când redevii căpitan.

Gata, vine meciul cu altă culoare...portocalie. Nu-i bai după alegerile din iunie intrăm în...vacanţă.

Hai pa şi las-o aşa. Pilu

04 aprilie 2012

ACHITAT

Am aşteptat un miracol, el a venit, a văzut şi a plecat spre alte ţări, alte mări precum şi alte transferuri. V-aţi bălegat de cu samă, că-i vorba de dosarul oamenilor curaţi din fotbal.

Nu ştiu cum, dar parcă mânat de divinitate, cu mulţi ani în urmă, nenea Iancu l-a obligat pe Pristanda să-şi lipească călcâiele, să-şi îndrepte spatele, şă-şi mângâie mustaţa şi abia apoi să scoată pe gură o vorbă ce nu poate fi îngropată nici măcar de judecătoarea ce i-a achitat şi anume: CURAT MURDAR!. Apropo, la mulţi ani pentru d-na judecătoare, sper că a fost o aniversare nu o... decizie.

Valorile au luat o altă formă. Una plină de substanţă şi universităţi de...viaţă, că pe la şcoală trec doar fraierii. Privesc cu mult calm şi la fel de multă ură cum sînt luat de prost şi de „desen animat”. Nu pot să vorbesc şi de tine cititorule, nu-ţi cunosc gusturile, aşa că te las să râzi în continuare.

N-o să fie nici o surpriză în cazul valiza, poate tva-ul să nu fie returnat, intră la ofertă de Paşte. Jiji, cu două răzămători, la propriu şi figurat, nu capătă nici valiza şi nici locul 1. Memeu' s-a întors (omul e construit pentru aşa ceva) şi o să-mi explice cum stă treaba cu limba română prin fotbal, doar ce pana mea, a devenit un...achitat. Hai, mă laşi memeule. Apropo cum e să locuieşti în carton? Dă-l naibii de sport, plec cu gândurile şi părerile spre meciul lui „U” cu „portocalii” din Târgu Mureş.

Prima mare surpriză sau dilemă. Nici acum nu ştiu ce-a fost prund sau nisip. Preşedintele de colhoz uită că vine campania electorală (sau el ştie ce nu ştiu eu?) şi stă bine mersi rezemat de –„pe afară vopsit gardul, înăuntru leopardul” -. Se poate mister Păunel? Răspunsul vine prompt. Da, doar nu eşti orb. Nu cu mult timp curgea un banner albastru pe care dansau litere portocalii. Citez din memorie- „responsabil pentru construcţia Electoral – Cluj – Arena, Alin Tişe – preşedinte şi Radu Bica -vicepreşedinte” -. Nu discut despre vicepreşedinte, el îşi desfăşoară activitatea pe axa: după faptă şi răsplată, dar cu plaja ce-aţi avut? Oricum, aştept noua poziţionare electorală, ca să-mi pot eu poziţiona...

La meci. După surpriza prundul, o a doua surpriză. Respectăm scenariul. Musai să jucăm prost, uneori exagerat de prost în prima repriză ca să batem cu acelaşi curios (?!) 3 la 1. În prima repriză l-am remarcat pe Bornescu. Pe zi ce trece devine mai interesant...transferul. Oricum n-ai nici măcar o bucăţică de vină la golul lor, erai cuplat cu poziţionarea umbrelei pe prundul de pe „Electoral – Cluj – Arena”. Chiar, mister Păunel Tişe, dacă n-aţi „putut” să păstraţi acelaşi nume stadionului, dacă „dr. Luca” a deranjat pe multă lume, de ce naiba nu vorbiţi româneşte şi să-i spune-ţi „Arena din Cluj”, sună mai...marketing cu arena în faţă.

La pauză s-au schimbat...destine. Băieţii parcă au vizionat meciul din semifinala Ligii Campionilor la handbal muieri, dintre Oltchim şi Gyor. Prima repriză varză, a doua piept de raţă pe pat de varză roşie. Dacă Radu Voina n-a bătut fetele, nu bag mâna în foc pentru ce s-a întâmplat în vestiarul lui „U”. Nu ştiu dacă a coborât cineva, nu ştiu dacă a urcat altcineva, habar n-am (oare), dar ce s-a întâmplat în alte 46 de minute, numai Dumnezeu şi nisipul pot confirma...realitatea.

Nisipul şi cele câteva covoare n-au putut ţine piept. Băieţii, ca o firmă de curăţenie, au intrat de la vestiare hotărâţi să şteargă trecutul şi să-şi marcheze ...viitorul.

Clau-antrenor şi-a tras costum. Îi stă bine, doar că musai să mai lucreze. Ionică – Stategul (cu paşii în Dinamo) l-a revăzut pe Boştină, care chiar dacă n-a mâncat mic dejunul a făcut ce ştie el mai bine, a păstrat rezultatul. Chiar, unde l-a păstrat?

Un tip acoperit cu o chelie se agita pe banca „portocaliilor” mureşeni şi-mi frecam fişierele pentru a-mi aminti identitatea lui. Agitaţia lui în jurul deciziilor (unor) şi în frecarea treningului arbitrului de rezervă mă enerva că nu-mi aduc aminte de numele anonimului agitator. Ptiu, gata. E Anton Heleşteanu, de aceea se agita ca un peşte în...heleşteu. Doamne, parcă mai ieri era tipul ăsta cu chelie arbitru şi se făcea de cacao. Ce penibil poţi să fii când îţi uiţi...trecutul.

F.W. îşi freacă inspiraţia că l-a transformat pe Clau-gol în Clau-antrenor, dar nu mă las păcălit. Agitaţia din spaţiul dedicat antrenorilor pentru mine nu-i un semn, sau poate o fi...semn.

Au jucat (încercat în prima repriză):

1. MIRCEA BORNESCU:

Te-am admirat în prima repriză. Ţi-ai arătat neputinţa. Îmi plac degajările. Aştept ziua când devii portar. Nota: 2,5

23. SEBASTIAN ACHIM:

Greu cu nisipul, greu cu adversarul. Bine că ţi-ai revenit, dar nu m-ai spart. Nota: 2,5

8. GEORGE GALAMAZ:

Te las să alegi între spectatorul din Ploieşti şi Lukasz. Căpitanul cred că a lovit mai corect, aştept vizionarea episodului „răzbunarea din prund”. Nota: 2

3.GASTON MENDY:

Peste ce-ai jucat până acum, dar sub ce joacă un fotbalist.

Nota: 3

2. LUKASZ SZUKALA:

Modest este prenumele tău din România. Antrenorul tău este Niculescu, Sora e la K1. Nota: 2

15. OVIDIU HOBAN:

Acum ţi-ai dat seama care-i diferenţa dintre un gazon şi o culoare politică? Nota: 3

47. DORINEL POPA:

Pauza te-a salvat de umilinţă. Nu-i bai. Nota 2 spre 1

30. ALEXANDRU PĂCURAR:

Să scriu câte ceva despre jocul tău din prima parte? Bine, n-am s-o fac. Dar atunci nu cobor adjectivele pentru repriza a doua. Bine? Nota: 3,5

18. MARIAN CRISTESCU:

Ai fost puţinul din prima parte. În partea a doua, au jucat şi ceilalţi, aşa că... Nota: 3

77. GHEORGHE GROZAV:

Bine puştiule, dacă vrei să nu ajungi nicăieri semnează cu Jiji. Nota: 4

10. ADRIAN CRISTEA:

Chiar nu mă interesezi. Nimic n-ai jucat sau n-ai jucat nimic, ba mai mult m-ai luat şi la mişto la 11 metri. Din mare „pârţ” ai ajuns un mare „scârţ”. Jenibil. Nota: 2 spre 1

Au intrat imdediat după pauză (nici acum nu înţeleg ce s-a întâmplat la vestiare)

6. OCTAVIAN ABRUDAN:

Dacă oaspeţii n-au marcat asta înseamnă o bilă albă pentru apărare şi o notă bunicică. Nota. 3

26. TONY NWAKAEME:

Eşti obişnuit să alergi pe nisip, te-au încurcat ghetele. Ai alergat, ai pasat şi ai marcat, dar tot nu cred că eşti aşa de tânăr. Nota: 3,5

A intrat în minutul 75 (minut în care Ionuţ a stins televizorul) Gabriel Boştină, fost căpitan şi actual vicepreşedinte la „U”. Printre fiţe pot remarca neparticiparea la mic dejun, dar aştept cinele...târzii.

22. GABRIEL BOŞTINĂ:

Mi-e greu să-ţi recomand ceva. Eşti atât de genial, încât devin penibil dacă ţi-aş recomanda ceva. Ai jucat atât de puţin încât nu pot să-ţi dau o notă mare. Aştept ziua când redevii căpitan.

Gata, vine meciul cu altă culoare...portocalie. Nu-i bai, după alegerile din iunie intrăm în...vacanţă.

Hai pa şi las-o aşa. Pilu

02 aprilie 2012

FÂL, FÂL. FÂL...

E primăvară! Stâlpii, şi nu numai, aşteaptă să devină şi casă, şi masă, şi terasă pentru păsările călătoare. Până acum nimic nou în ceea ce înseamnă axa: stâlp – primăvară – cuib. Ca totul să aibă sens, Dumnezeu a creat omul-pasăre. El e eroul acestei poveşti. Omul – pasăre. Dacă marele cineast francez, Louis de Funes, a reuşit să picteze un om – orchestră, fauna politică autohtonă naşte păsări făr' de cuib.


Un cuib nou, într-o aşa zisă primăvară nouă are nevoie şi de...frunză verde. Frunzele se usucă, devin uscături şi tot aşa până în ziua de Ignat când tot cu...gaz se pârleşte porcul. Într-o lume pe cât de ciudată pe atât de prost educată medical, toate vietăţile se mănâncă între ele, printr-o regulă strictă şi clară, devin obeze, bagă tot în propriul lor maţ fără să ţină cont dacă-i modifică viitorul...sănătos au ba. Aşa se întâmplă cu cei mai vrednici oameni de pe la noi.


Vara lui 2012 aduce pe lângă Olimpiada de la Londra şi o altă competiţie, una plină de moralitate şi bun simţ. Dacă la prima, totul s-a construit pe suportul – nu contează dacă câştigi, important e să participi, la cea de a doua, pe numele de botez alegeri libere în România, totul se bazează pe: nu contează cine participă, e important cine câştigă. Dacă până mai ieri, alaltăieri ţi-ai zdrobit oasele pentru dreptul (?!) de a-ţi plăti taxele şi dreptul la viaţă, astăzi ai o nouă şansă. Unică !!! Şi tu, alegătorule, poţi să faci parte din lotul pentru Olimpiadă, dar nu de la Londra. Olimpiada oraşului tău.


Dând la o parte sportivii din lotul de independenţi, cei care încă mai sînt, lotul pestriţ şi călător te aşteaptă.


Stâlpul îşi aşteaptă cuibul, cuibul îşi aşteaptă pasărea, iar pasărea îşi aşteaptă...ciocul. M-am minunat la foametea de...achiziţii din flora asta plină de mocofani cu gura mare. Nu ştiu, dar parcă sîntem un stol de păsări al cărui zbor e îngreunat de ochelarii ce ne sprijină ciocul de...realitate. Cum mama măsii de pasăre e şi asta. Una ciocăne şi alta zboară. Mari scule de păsăroi – lideri, îşi umflă penele şi dau din cioc, mai rău ca o ciocănitoare cicălitoare. Zborurile spre dosare se închid până la o nouă venire în picaj a păsării-mamă, chiar dacă flora asta demenţială îşi are pana, ciocul şi tot complexul de la două păsări – tată: Decebal şi Traian. Pare o idioţenie, dar aştept cum se dau păsările în gât din...cioc.


Las deocamdată acest zbor în bătaia vântului. Penibil zbor, penibile păsări. Se lucrează în laboratoare la o nouă pasăre. Pasărea – independentă. Mira-m-aş că poate să zboare de una...singură.


Revin, îmi plac...păsările.


păsărarul de servici, Pilu

ALIANȚA RUPTĂ-N CUR

Nu simt nevoia de nicio introducere pentru acest nepamflet, dar simt nevoia de a spune (și scrie) că nu sunt prost. Sau doar așa cred? În co...