Astăzi, 21 mai, o parte a omenirii face un „ospăț creștin„ pentru cei ce au fost și mă bucur că au rămas, repere în lumea creștină. Când spun creștin e simplu, e omul ce a primit botezul și crede în Isus Hristos.
Revenind la sărbătoarea de
astăzi: 21 mai, Sfinții Constantin și Elena.
Vă trimit pe voi cei de aici și
pe cei de oriunde, într-o căutare continuă și să nu vă abateți de la ideea de a
căuta.
Astăzi în jurul acestui ”ospăț
creștinesc” omul se apropie – crede el – mai mult de Dumnezeu. Sunt mici ”obiceiuri”
făcute în acest sens – de exemplu: podgorenii cred că dacă ei muncesc astăzi,
graurii vor distruge recolta și...nu mai au vin, alții cred că asta e ultima zi
în care se mai poate semăna cucuruzul, unele femei încearcă să alunge duhurile
rele cu aghiasmă și pot continua cu ”semne” create de om pentru această zi.
Hai să pornim să-l căutăm pe
Dumnezeu în această zi. Chiar așa câți v-ați întâlnit cu Dumnezeu de ieri și
până azi? Cum a decurs întâlnirea? Ți-a spus Dumnezeu că nu-i bine să-ți cureți
vița de vie azi? Dacă mâine o ploaie cu grindină distruge toată recolta, dar vița
rămâne neatinsă asta pentru că n-ai muncit? Hai să-l căutăm pe Dumnezeu. Hai
să...muncim!
Așa a făcut Elena. Elena a fost
mama lui Constantin cel Mare. Elena a fost într-o căutare continuă, chiar cred
că vă aduceți aminte de predica „Ținutul Samariei„.
Elena a căutat să fie în Cuvânt, Elena a alergat spre mântuirea ei, a ajutat, dar ce este important e că Elena a cerut în permanență voia lui Dumnezeu. Elena a ajutat săraci și nevoiași, Elena a construit biserici (sunt documente în acest sens), Elena a fost cu Dumnezeu în permanență. A vrut să calce pe urmele lui Isus și asta a făcut!
Elena a fost ”mânată” de o
conștiință creștină. Ea trăia în Cuvântul lui Dumnezeu. Elena a fost deschisă
spre creștinism din copilărie, dar convertirea ei s-a realizat după ce fiul ei,
Constantin, a început să protejeze și să favorizeze biserica creștină, cred că
undeva imediat după anii 300, înverșunarea Elenei era sprijinită de temele
teologice pauline. N-au trecut decât două veacuri și jumătate, iar Elena în
călătoria ei creștină era precum Pavel.
Elena a simțit că mântuirea vine
numai prin credință, speranța ei s-a transformat în certitudine, de aceea îți
spun să căuți în permanență, nu te relaxa... pentru că e zi de sărbătoare!
Azi, ca ieri și ca mâine e o căutare continuă. Elena a fost, după trei veacuri, precum apostolul Pavel.
Deschide scriptura la Faptele
Apostolilor, cap 23 – vesrsetul 11:
În noaptea următoare, Domnul S-a
arătat lui Pavel și i-a zis: ”îndrăznește Pavele,
căci cum ai mărturist despre Mine în
Ierusalim, tot așa trebuie să mărturisești și în Roma”
Este finalul capitolului în care
Pavel era în fața Sinedrului, fiind într-o nedumirere continuă, neștiind de ce
evreii ”îi pun bețe-n roate”. Elena a căutat crucea, știa că prin ea
mântuirea nu se poate pune la îndoială.
Constantin și Elena sunt
sărbătoriți și de alte biserici, chiar și de cele protestante. Ei au existat
prin fapte! În memoria mamei sale,
Constantin a denumit orașul în care s-a născut, Helenopolis.
Cea mai mare faimă a Elenei
rămâne găsirea Crucii! Acesta a și fost ”ordinul” primit de la fiul ei,
Constantin. Pentru ea nu a fost un pelerinaj călătoria în Palestina, pentru
Elena dar și pentru lumea creștină a fost acest ordin. ”Caută„! – asta face un
creștin, caută în permanență...viața creștină.
Dacă privești lumea creștină
precum o... construcție, Elena a fost unul dintre arhitecții construcției ce
astăzi se numește simplu: Creștini.
Împăratul Constantin cel Mare
este ”arhitectul șef” din acea perioadă ce a dat libertate creștinătății.
Educația primită și-a văzut... nota pe parcurs. Constantin s-a convertit la creștinism după anul trei sute. El a auzit de Cuvântul lui Dumnezeu, dar la început a rămas doar ”un împărat” cu puteri doar...imperiale. Sistemul lui politic a fost puternic, puterea ce i-a fost atribuită s-a manifestat printr-o redistribuire a puterii. Constantin cel Mare a marcat reorganizarea lumii creștine, dacă predecesorii au folosit puterea ca mod de distrugere, violența permanentă asupra creștinismului, prin politicile lui Constantin cel Mare s-a ”așternut” semnul Lui Dumnezeu. Legile lui Constantin cel Mare au lăsat urme profunde, dovadă e și întâlnirea noastră, chiar dacă este virtuală. Eu am venit la ”ospățul lui Constatin și al Elenei”!
Alerg spre scriptură și te invit
să citești cartea ”Romani”, mai exact capitolul 15 de la versetul 8 până la 13.
”Lăudați pe Domnul” – ”Slăviți-l”
– asta a făcut Constantin cel Mare. Tot ce a făcut nu a fost pentru el sau
poporul roman, a fost pentru Dumnezeu. Nu Pilat din Pont l-a răstignit pe Isus, puterea lui Pilat i-a
fost dată, așa a fost și la Constantin!
Constantin i-a adus slavă Lui, de
aceea s-a și creștinat. A primit botezul spre finalul vieții, chiar dacă
înainte a dat legi procreștinătate, el s-a decis spre sfârșitul vieții să
devină creștin. Botezul credinței l-a primit de la Eusebiu de Nicodemia.
Constantin a dat ordin ca tot ce
este păgân (clădiri și obiceiuri) să fie distrus! Atunci vă întreb de ce
mai există azi ”semne” – am spus la început exemplul cu vița de vie. Nu fugi de
cuvintele Domnului.
”să
nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine” (Ioan
14:27) – traducere nouă: ”vă las pacea, vă dau pacea
Mea, nu v-o dau cum v-o dă lumea, să nu se tulbure inima, nici să nu se
înspăimânte”
Suntem noi demni de ospățul de
astăzi? Avem un loc la masă?
Oare împăratul Constantin cel
Mare a lăsat o lume liberă și pașnică? N-au trecut decât două decenii peste
două mii de ani, așa că pot să întreb în șoaptă – cam cât de pașnic a fost omul
creștin în ultimii două mii de ani? - răsfoiește manualele de istorie și ”apreciază”
realizările omului pașnic. Dacă în liberatatea propusă de Constantin cel Mare
omul s-a comportat așa, oare cum arată chipul lui Dumnezeu? Cât i-a dedicat
omul în acești două mii de ani? Privesc spre scriptură și mă opresc la Ioan
cap. 20 versetul 23: ”celor ce veți ierta păcatele,
vor fi iertate; și celor ce veți ține vor fi ținute” – cam de aici
pleacă ospățul zilei de astăzi.
Când vezi un cozonac pufos
imediat fugi să-l rupi, să-l guști, să-i simți gustul...copilăriei, pentru că
acolo e puritatea, dar cum ar arăta un creștin la ospățul de azi îmbrăcat în
modestie, prin interior să-și ia înțelepciunea lui Pavel, iar la ”etaj” blândețea
lui David? Hm, merită o încercare și dacă mai spui că ai și chipul și
asemănarea lui Dumnezeu ești bun de ocupat un loc la masa ospățului!
E sărbătoare în Cer și pe Pământ
în fiecare zi!
Spune la finalul rugăciunii tale
”mâine vreau să fie sfinții Constantin și Elena”.
Ce crezi, Dumnezeu se va mânia? Nu! Dimpotrivă. Citesc din Faptele Apostolilor
cap. 2 versetul 47: ”ei lăudau pe Dumnezeu și
erau plăcuți înaintea norodului și Domnul adăuga în fiecare zi numărul lor pe
cei ce erau mântuiți” – nimic nu mai poate îndepărta rolul
împăratului Constantin cel Mare, el a consolidat cuvintele din scriptură
găsindu-ți mântuirea!
Constantin și Elena au călcat pe urmele lui Isus și au arătat tuturor – nu numai din acea perioadă – cuvintele din scriptură: ”prin credință în Numele lui Isus, a întărit numele Lui pe omul acesta pe care-l vedeți și cunoașteți; credința în El a dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeți cu toții ” (Faptele Apostolilor cap. 3 versetul 16)
Dacă azi strugurele e copt,
mănâncă-l!
Profilul spiritual al acestui
ospăț rămâne unul singur: Efeseni capitolul 4,
versetul 4 - ”Este un
singur trup, un singur Duh, după cum voi ați fost chemați la o singură nădejde
chemării voastre”
și verestul 5 – ” Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez”
Amin!
Petre Țuțea:
”Dumnezeu este creator, iar omul imitator”
