FRUMOASA şi BESTIA

Cât de ridicol aş fi dacă m-aş ajuta de mâini şi picioare atunci când gândesc? Cât de ridicol aş fi dacă aş cere azil politic în propria-mi ţară? Cât de ridicol aş fi dacă m-aş urca pe un pod şi aş forţa o aterizare pe asfaltul abia turnat şi de foarfeci tăiat, asta numai dacă m-ar interesa rima în context şi atât.

Sînt doar câteva întrebări la care ridicolul îşi bagă coada punându-mă în faţa unui conflict, deloc dorit de altfel, între mine şi diavol. Cine n-a auzit de diavol? Dar de bestie? Citeam zilele trecute (habar n-am pe ce site) că porecla lui E-mic, prin Guvern, ar fi...bestia. Am stat puţin, am tras aer în piept, am numărat pâna la 322, n-am văzut nici un efect şi m-am aşezat, ca un ardelean daco-geto-get-beget, pe un râs încât şi lacrimile lui „dragă Stolo” au luat formă dar şi culoare. Forma e una banală fără veleităţi, dar culoarea îmi arată...umorul.

De fapt aşa am început să mănânc găluşti. La început mi-au atras ŞI ATENŢIA cu umor, abia apoi, ca un ardelean vero ce sînt, am început să mă pun pe gânduri. Şi prost cum sînt stau pe gânduri de ceva vreme. Păi cum să-l porecleşti pe E-mic...bestia? Numai dacă eşti încălţat cu umor poţi gândi asemenea poreclă. Un om care îmi arată cât de slab sînt, îmi dovedeşte că n-am cultul muncii, îmi arată că nu sînt organizat, îmi dovedeşte rugina din atitudinea mea nu pot decât să-i mulţumesc. L-am văzut cosind, în remorcă aruncând lopeţi de nisip, înfruntând frigul a aruncat zăpada. Cum să-i spună cineva unui individ în aşa hal. Bestie. Mi-ar fi ruşine. Chiar, lăsaţi-mă să despart în silabe acest cuvânt – ruşine – şi apoi alegeţi varianta corectă: RU – ŞI – NE sau RUŞI – NE. Prima dată cu umor, apoi cu statul pe gânduri. Ce, numai eu să sufăr?

N-aş fi crezut că unui om blând cu gânduri curate să i se găsească porecla...bestia. Pentru bunul mers al ţării s-a gândit să-i ajute pe dascăli, să nu-şi mai facă gânduri ce fac cu „atâţia bani” s-a gândit în bunătatea lui să-i diminueze, astfel dispar...gânduri. N-am timp şi cuvinte să scot în evidenţă disciplina de partid şi de stat a acestui om mic (bat-o vina de statură), dar mare (................. – folosiţi cuvântul potrivit) cum s-a zbătut pentru a-mi face şi eu nevoile în linişte.

N-am să spun niciodată cât scot din buzunar pentru benzină, că-mi vine să iau o coadă de topor şi să fac ceva cu ea. N-am să spun niciodată nimic. Tac ca prostul şi îi mulţumesc pentru minunatele condiţii. Cum pot unii să-l urască cu atâta uşurinţă? Ce răi sînt! Emile, de ce trebuie să fiu eu martor la involuţia ta? De ce? Involuţia ta nu surprinde pe nimeni, ea există, a existat şi cu puţin noroc o să mai mă „bucur” de acestă involuţie. Oricum, pe crucea mea vreau să fie scris – „ a trăit în timpul guvernării Boc” – evident dar toate aceste lucruri peste o jumătate de secol. Mă ambiţionez să fiu contemporan şi cu involuţiile haiducilor Victor şi Crin sau alţi haiduci cu promisiuni şi băgări de seamă.

Cititorule imaginează-ţi unde puteai fi dacă spunea-i NU unui DA fabricat. Oricum dacă îţi imaginezi cu adevărat poţi atinge imaginaţia şi să existi...acolo. Crede în tine cititorule, abia apoi în fabrici şi uzine.

Nu pot să gândesc porecle „oamenilor de bine”. N-am educaţia necesară. Dacă îmi trântesc privirea şi curiozitatea asupra sensului dictat de cuvântul „bestia” rămân trist şi spre după amiază amăgit. Animal de talie mare şi pe deasupra şi substantiv...feminin. N-are nici o legătură cu masculinitatea şi alte mici....complexe. Unui om nu pot să-i spun animal, dar să-i mai spun şi mare când el este mic, e prea de tot.

Gata, sînt rău. N-am chef de nimic, eventual să compun un text în numele salariaţilor pentru a aduce mulţumiri conducerii de partid, poate aşa primesc şi eu o ceaşcă de ceai cu două cuburi de gheaţă.

De vreo douăzeci de ani învăţ să aleg şi apoi să votez. Nu ştiu dacă eu evoluez odată cu involuţiile trăite, dar sînt liniştit, numai aşa pot să rămân...repetent.

Cititorule, dacă vrei să preţuieşti victoria eşti obligat să vezi...bătălia! Mă despart de orice gând a minţii mele şi-mi invit băiatul la un desen animat. Frumoasa şi bestia. Emile, dacă te uiţi şi tu, vizionare plăcută. Hai pa, m-ai involuat destul.

M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru... povestitori.

De dincolo şi de dincoace, Pilu

DOI HAIDUCI

Lipsit de inspiraţie şi plin de iluzii încep această poveste de unul singur. Fără cap şi fără coadă. Mă cert cu mine despre comportametul meu de-a lungul vremii şi a vremurilor. Că n-am făcut aia, că am făcut alta când de fapt era mai potrivit altceva, câte şi mai câte reproşuri. Am adunat cam douăzeci şi ceva de reproşuri pe minut, aşa că nu mi-e ruşine cu moaca asta. Faţă de unul sau altul sînt modest, dar eu n-am repere sau ţinte de genul...capra vecinului.

Lovit peste faţă de propriile palme îmi dau seama că sînt un nemernic. Uite, zic plin de mândrie, caractere adevărate. Uită-te la Marius şi Horică (n.n. Nicoară şi Uioreanu), oameni care au înţeles mesajul străzii. Am citit câteva rânduri din declaraţia fostului preşedinte de judeţ, mi-au dat lacrimile, mi-am sfâşiat hainele de pe mine, am rămas în pielea goală, am ieşit în stradă şi am urlat cât am putut: „sînt un nemernic!”.

Cum să nu apreciez aceste gesturi pline de substanţă, moraliate şi atitudine civică. Stors de lacrimi şi cu capul plecat recitesc cuvintele lui Marius (n.n Nicoară) şi îmi reamintesc clipele grele prin care a trecut acest modest parlamentar din...opoziţie. Deranjat de zgomotul lacrimilor ce cad pe papucii roşi de o mâţă netrebnică şi fără caracter, plâng mai departe nefiind deranjat de...nimeni, nici măcar de următoarele cuvinte, ce nu-mi aparţin. Deschid citat - "...astăzi mi-am trimis demisia, completată pe formularul tipizat, prin e-mail. O aveam completată de o săptămână. Sper că demisiile noastre vor fi oficializate, pentru că asta cer cetăţenii: demisia preşedintelui, a guvernului şi alegeri anticipate, adică şi demisia parlamentului. Eu trebuie să-i ascult pe cei care m-au ales, care, într-adevăr, s-au săturat de întreaga clasă politică. Noi trebuie să ne retragem şi să le respectăm dreptul de a alege pe cei pe care şi-i doresc ca reprezentanţi la toate nivelurile..." – închid citatul.

Drăguţul de el şi-a trimis demisia prin e-mail. Oare de pe acelaşi laptop, de pe care cu ceva vreme în urmă ochii plini de veninul provocat de starea de...parlamentar al opoziţiei, îşi măreau pupila (sper că numai pupila) în contact cu frumuseţile de pe ecran. Doar n-o să credeţi că erau poze cu mânăstirile din Moldova sau Canalul Dunăre – Marea Neagră. Erau poze porno, hai sexy că citesc şi mineri, pardon minori. După trei ani de luptă cu înţelepciunea cei doi liberali clujeni, cred că îşi construiesc în viitorul apropiat o grupare intitulată, grupa de la Cluj, am adăugat un “a” pentru că grupul...există, dar nu persistă.

Horea, plin de zel şi camaraderie, îşi ajută partenerul, ba mai mult îmi provoacă bocet. Jelesc “vremurile” în care mă manifest. Auzi cuvinte şi...cugetă. Deschid citat - “...personal, chiar susţin acest demers, în primul rând, pentru că este un lucru care vine în consonanţă cu ce se întâmplă în stradă. S-a spus că, dacă opoziţia va demisiona din parlament, cei de la putere vor putea face ce vor vrea. Păi, şi până acum au făcut la fel. Eu nu mai vreau să fiu coleg cu o hoaţă ca Roberta Anastase şi cu ceilalţi hoţi din PDL. Urmează ca, mai întâi, Delegaţia Permanentă a PNL să ia o decizie politică, apoi conducerea USL. Dacă actualii guvernanţi vor binele României, se va ajunge la alegeri anticipate. Dacă nu, România va regresa şi situaţia va deveni mai gravă pentru actualii guvernanţi. Vor ajunge să fie scoşi din sediul guvernului cu bâtele..."

Horea taică, nu-mi dai nici o şansă să respir şi provoci suspine peste suspine. Soţia mea de ceva vreme e nelipsită de telefonul mobil. Apelul spre 112 sau 322 e în stand bye. Cum e cu – “...eu nu mai vreau să fiu coleg cu o hoaţă ca Roberta Anastase şi cu ceilalţi hoţi din PDL...” ? Hai serios, Roberta este o hoaţă? Muream din lumea asta şi nu ştiam. Noroc pe mine cu acest cuplu de haiduci din Cluj că aflu lucruri noi. Sau, nu sînt noi?

Apreciez gesturile pline de patriotism politic şi electoral al acestor liberali, îmi dau seama cît de jos sînt eu ca alegător faţă de aceste gesturi şi plâng. Dacă Nicloae Labiş îmi aminteşte de versul “mănânc şi plâng”, acest cuplu deloc comic dar haiducesc îmi retipăreşte în ochii minţii versetul 3, capitolul 7 din Matei.

Caracterele se adună apoi se consumă până devin...esenţe, asta numai în cazul acumulării de înţelepciune, altminteri te numeşti perfid, jegos, gunoi sau orice alt cuvânt opus...moralei.

Revin la haducii mei şi a lor demisie. Stors de atâtea lacrimi caut un sfat pentru haiducii mei. Cum să încurajez aceste caractere faţă de alegători – “…eu trebuie să-i ascult pe cei care m-au ales…” – ei au simţurile afectate de mârşăvia celor trei ani petrecuţi sub nasul...lor. Ce cuvinte de alint să le narez? Haiducii mei, eu ştiu că atunci când îţi dai o demisie ţi se...fâlfâie (domeniul vostru de activitate nu face parte din rubrica: excepţii, aţi înţeles?). Cum naiba să ceri aprobare mai marilor de la peneleu, când voi vă gândiţi numai la binele electoratului. Apropo, haiducii mei, dacă nu-l găsiţi pe Crin prin parlament (ar fi culmea) să-l căutaţi pe le teveuri, în ultimii trei ani (când furau numai ăştia de la pedeleu ?!) numai pe acolo l-am văzut. Haiducilor eu când o să-mi dau demisia din tevereu, la secretariatul instituţiei o las şi nu pe stradă, poate o găseşte cineva. Ştiţi vorba aia – “cineva să ducă...gunoiul”. Hai serios, vă credeam liberali nici într-un caz...haiduci fără săbii dar cu furci.

Admir curajul vostru de haiduci rebeli (e pleonasm?), aştept şi alte gesturi pline de armonie politică şi zel de mezel din partea altor absenţi din politica românească.

Haiducilor, sper că n-am să vă mai găsesc în campania viitoare în postura de candidaţi că altfel gestul vostru e plin de rahat şi zău pute.

Apropo, ce cuplu uselist haiducesc e mai aproape de pădure: Victor – Crin, Oana – Marean sau Marius – Horea? Aştept răspunsurile voastre pe strada Speranţei la parter. O mai aştept şi atât.

Gata m-am plictisit de caractere puternice şi o las baltă. Ba nu, mă uit la un film, Iancu Jianu, când haiducul, când zapciul. Hai pa, caracterelor ce sînteţi.

M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru... povestitori.
De dincolo şi de dincoace, Pilu

VOTAŢI BINE!

Încep această poveste dar şi opinie fără nimic în cap şi-n afara lui. N-am nici cea mai mică idee despre cum ar arăta o introducere, un cuprins, cu atât mai puţin un sfârşit „armonios”. Acest cuvânt armonios o să mai apară, nu ştiu de câte ori şi de ce, dar pretind de la tine cititorule să-l cauţi dincolo de text, gând şi certitudine. În gândul tău, cuvântul armonios să aibă o înfăţişare după chipul şi asemănarea...certitudinii. Nu-i musai să apelezi la tertipuri de a-ţi regla gândul cu certitudinea, lasă premisa să-ţi coordoneze mişcarea.

Am comunicat, dar nu sub formă de notă informativă, că nu-mi place în stradă, chiar dacă acolo sînt certitudini, premise şi fapte. Nu-mi place şi basta.

Strada, spre surprinderea mea, nu ştiu dacă mai era nevoie, nu e nici putere şi nu e nici opoziţie. E loc de a...exista. Eu nu exist prin „stradă”, exist prin aceste poveşti sau opinii. Exist prin cuvântul, deocamdată scris. Toate mulţumirile şi nemulţumirile mele, aici le găsesc, asta numai în cazul că uit, altminteri...citesc printre rânduri şi încă ceva, nu-mi plac „evenimentele asemănătoare”.

Oricum aş da-o la întors nu pot să-mi construiesc decât o părere de tip certitudine. Organizatorul acestor demonstraţii, a unor demonstraţii (acum e bine?), în care „strada” îşi arată cu „armonie” dragostea pentru conducătorul iubit, primul marinar al ţării, şeful statului (nu ştiu cui îi aparţine această expresie, pentru că nu există un şef al statului) sau altă primă funcţie, nu ştiu cât de remunerată, pare să fie una şi aceeaşi persoană. Traian. Traian Băsescu.

Culcat, cu faţa la tavanul prost colorat din propria-mi casă, privesc până la cer şi mă întreb dacă era nevoie de tot acest „pachet de demonstraţii” pentru a-l înlătura pe acela „care este...premier”. Întreb: este nevoie de acest...pachet? Cititorule, dă puţin filmul înapoi şi redă imaginile cu sunet, evident, la momentul – mineri versus Petre Roman. Printr-o mişcare „armonioasă” idolul Apaca cu al său renumit pulover (doar pe timp de iarnă) lasă locul lui „dragă Stolo”, cel cunoscut prin naţionalizarea valutei şi recapitalizarea băncilor, într-o perioadă economică dificilă. I-am auzit pe unii şi pe alţii spunându-i...Robocop. Vă rog mai multă decenţă, Robocop chiar a fost un film bun. „Stolo” dar de data această fără lacrimi ne „ameninţă armonios” cu o declaraţie la care şi lui Robocop i s-ar înmuia genunchii de tablă – „...are o credibilitate maxima in fata creditorilor externi...", adică conaşul E-mic să nu plece într-un mod armonios pentru că el are...credibilitate maximă? Să n-am parte de o vacanţă în Dubai dacă mai cred în lacrimi, de aceea eu nu mai plâng şi nu mai ies în stradă. Daia.

Dintr-o dată toată povestea mea se desfăşoară pe o tablă de şah unde nebunii taie regulamentul în perpendicular, iar regina, se lăfăie „armonios” într-un joc murdar. Regele? El e mat demult.

O mişcare „armonioasă” s-a executat, dar nu pe tabla de şah ci la telefon printr-un simplu semeseu. Cititorule, apelez la imaginaţia ta. Cum i-ar sta aşa zisului premier, pe scenă cu ceva în faţa gurii, dansând precum fetele de la Bobâlna sau Căpâlna, de unul singur şi în şir neindian, cântând – „ţi-am dat bip că sînt voinic, tu de azi eşti iar...nimic” -.

Debarcarea „armonioasă” a bloggerului Baconschi, fost alegător de Franţa redevine ambasador, „pachetele din stradă” mai mulţumite cu o liniuţă. Oare de ce nu sînt surprins, Traian Băsescu n-a uitat, nu uită şi nici nu va uita vreodată să-şi „răsplătească armonios”...oamenii fideli. Baconschi nr. „X”.

Apelez iarăşi la un film demult difuzat pe marele ecran a ţării – „Petre, eşti cel mai bun”. Nu ştiu despre ce Petre e vorba, dar cred că actualul preşedinte-jucător, fost preşedinte-destituit îşi spune de unul singur în faţa oglinzii (atunci mai e singur?) –„Traiane, eşti cel mai bun” – şi uite aşa dintr-o dată şi pe rând încă un motiv pentru care mai scriu (încă) şi nu ies în stradă (încă).

Vreau să cred că eşit viu. Vreau. Curtea a decis. Fără comasate dar sper să nu fie cu...compensate. Victor zburdă pe pârtia politică precum Alberto Tomba în anii de glorie. 2012 se transformă din campanie electorală în...an electoral. Într-una din poveştile trecute scriam – 18 ian. 2012 - Curtea Constituţională decide ce şi cum despre comasarea alegerilor, dar cum să înţeleg vorba plină de duh a bunului meu prieten şi anume „dacă decizia va fi de neconstituţionalitate lucrurile se complică. Dacă va fi de constituţionalitate, se complică şi mai tare”, aşa că dragă opoziţie...actuală, stimată putere...actuală, viitori candidaţi, lasaţi-o baltă, vorba otevistului 3 * D – „nici nu ştiţi ce pierdeţi”.

Plec din această poveste cu un gust amar, bucuria glicemiei, cu o întrebare care nu-mi dă pace nici atunci când mă plimb pe aleile vieţii veşnice – CU CE A GREŞIT ACEST POPOR pentru a avea oamenii pe care şi-i merită?

La vară mă pregătesc de vacanţă, asta numai dacă nu-mi depun candidatura. Hai pa.

M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru... povestitori.
De dincolo şi de dincoace, Pilu

NU-MI PLACE ÎN STRADĂ!

Am stat blând zilele astea, doar aşa mi-am putut masca admiraţia faţă de „băieţii deştepţi care mai au uniformă şi bun simţ (?!)”. În viaţa de zi cu zi, muritorii, adică cei fraieriţi de jocul lingvistic – să trăţi bine - se adresează cu...”uite maică, protestul”. El, protestul, a fost singurul care s-a luptat cu normalitatea, chiar dacă unii se văd dincolo de baricadă, eu l-aş redenumi în „prost testul”, doar aşa în ciuda celor care mă căutau, ba între cei paşnici, ba prin...galerie. Galeria de la Roşia Montana fiind închisă, Miron Cosma fiind ocupat cu apartamentul distrus din Mamaia, Marian Munteanu nemaiavând opoziţie din minerit s-a lăsat dus de val şi a rămas doar cu...declaraţiile, iar Valeriu Sterian şi cântecul lui dăruit nouă românilor – Vino, Doamne – a decis ca el să plece. Aşa şi eu. Era frig, n-am vrut să ies în stradă. Oricum am evoluat paşnic şi serios în două decenii. Am preluat şutul minerului nemulţumit dar şi şutul în labdă (minge pentru unii). Îi ceva, decât nimic, e bun şi un gol. Un gol prea mare sau un şut luat, e bine luat.

În decembrie '89 am ieşit în stradă pentru libertate, după douăzeci de ani şi în ianuarie s-a ieşit pentru...sănătate şi fotbal, asta numai dacă ţin cont de scandări şi participanţi, evident nu toţi, doar cei care au ajuns în mod „atât de natural” pe stradă. Galeriile din lumea întreagă s-au unit să-l demită pe cel mai ineficient cuplu de atacanţi: Băsescu-Boc, eu m-aş fi aşteptat la cuplul Sandu-Dragomir sau poate el va fi următorul.

Lipsa fotbaliştilor din politica aflată la putere, lipsa „jucătorului” (auto-declarat) din peisajul dialogului a dus la ceea ce s-a întâmplat cu ceva zile în urmă.

Nici unul n-a avut curajul şi priceperea de a gestiona un campionat cu echipe clădite pe „buget” şi „valoare”. S-a ajuns la conflict de stradă pentru că s-a dorit, aşa cred eu (oare sînt singurul ?). Dar cât de mult contează ce cred eu? Tot atât de mult pe cât contează cuplul de atacanţi din fotbalul de...opoziţe mutat spre o şi poziţie .

Cu ceva vreme în urmă „spuneam în scris” că acolo unde sînt probleme grozave, avem nevoie de oameni grozavi şi soluţii...grozave. De trei ori grozav şi deloc altceva. Nimeni, dar nimeni n-a apărut să comunice normal. Poveşti pline de limbaj „gps” m-am săturat - „reconfigurăm traseul”. E atât de simplu să discuţi cu publicul, asta numai dacă ştii ce vrei şi mai ales unde doreşti să ajungi. „Jucătorii” n-au înţeles nimic în aceste două decenii trecute. Ne pricem bine la fotbal, politică şi economie. Surpriză toate sînt varză. De ce? Pentru simplu fapt CĂ NE PRICEPEM !!!

N-am văzut soluţiile blonde din Guvernul atât de mic (după chipul şi asemănarea celui care-l conduce, indiferent de numele lui), n-am văzut nimic din ceea ce credeam în '89, '96, 2004 sau 2008. Am văzut în schimb „oameni de bine”. Pericolul partidelor populiste şi a deontologilor de şi din grup este că pot să profite de aceste „mişcări naturale de stradă” şi să cucerească „educatul electorat”.

Copil fiind cu ceva „vremuri” în spate mă jucam cu prietenii copilăriei mele un joc simplu şi haios. Păcălici. Cei care v-aţi jucat ştiţi despre cei vorba în joc. Să nu râmâi cu „păcăliciul” în mână. Cu ce rămân eu după acest joc? Perechile s-au format, n-o mai caut pe Albă ca Zăpada, caut să nu rămân...Păcălici.

Premierul l-a vizitat la spital pe jandarmul rănit (l-o fi dus SMURD-ul?!). Să-i fie de bine, dar pe la bugetari pe acasă a trecut, că prin portofel a lăsat ceva urme. Pe la pensionarii din spitale a trecut? Pe la profesorii îmbrăcaţi de magazinele „second-hand” a mai trecut? Emile, diferenţa dintre noi doi e majoră. Mie nu-mi place... strada! Emile, ai spus zilele acestea că eşti responsabil pentru 22 de milioane de români, am o rugăminte, lasă-mă pe dinafară. Concentrează-te în altă parte.

Preşedintele de tip jucător şi-a desfăşurat pe micile ecrane cunoştinţele în ale protestului pe care eu îl redenumesc în „Prost-Test”. Asemănarea destul de curioasă în „D'ale Carnavalului” pe străzile capitaliei cu mişcările „paşnice” din alte capitale. Vă amintiţi de Londra? Şi acolo au fost puţini pe afară şi mulţi la teveu. Preşedintele actual e una şi aceeaşi persoană cu preşedintele suspendat, diferenaţa şi asemănarea este că atunci ca şi acum, strada şi „oamenii de bine” l-au scos din...mocirlă.

Un prieten drag minţii şi inimii mele, ce nu l-am văzut de multişor dar noroc cu telefonia mobilă, m-a apropiat mai mult de...stradă decât aş fi făcut-o la modul serios. Conflictualul preşedinte e real, el n-a adus şi nici nu va aduce ceva nou în comportamentul arhicunoscut. Rămâne singur la timonă, lasă nava să-şi măsoare priceperea în faţa valului, pentru că el bine mersi stă în cabină şi bea un ceai de soc cu două cuburi de gheaţă şi...hai noroc. El ştie că această ciocnire a valului e una...ve-ri-fi-ca-tă. Atenţie, el ştie acest lucru! Şi atunci, vorba poetului – ce e val, ca valul trece - doar n-o să expună probleme grave şi reale pentru supravieţuirea echipajului. Lui T.B. îi este teamă de numărul scurt „322” de aceea l-a reînviat pe Raed apelând alt număr scurt...”112”. „Şi azi fug de 322 şi baia de mulţime” bănuiesc că-şi zice, lângă un pahar de soc şi două cuburi de gheaţă, jucătorul ce nu s-a desprins de preşedinte.

Interesant, parcă sindicatele au închis prăvălia cu...demonstraţii. Sindicaliştii sînt în căutarea fostului patrimoniu sau a băilor termale, atât de dragi Elenei de la turism. Apropo, Elena, nu te-am văzut demult, mai eşti în ţară? Asta e, vârsta. Reumatismul e noul reper. Eleno, n-ai tăiat nici o panglică prin piaţa Universităţii dând frâul liber dezvoltării unei noi idei, aceea de a demonstra paşnic-controlat sau nu mai taie foarfeca. Nu presiunea mediatică rezolvă „problemele de sănătate” ale pacienţilor ci...simplitatea lucrurilor. N-am încercat să căutăm premise, dar bănuiesc că dacă le găseam renunţam la ele. Dovada? Mă uit în jurul meu şi ajunge. Când vom învăţa să trăim din salariu şi nu de la locul de muncă e doar un pas, continuarea e firească şi benefică.

Strada. De ce n-am văzut PÂNĂ ACUM pe stradă timp de patru, cinci zile bugetarii ca să „mulţumească” pentru minunatele condiţii create de partid. De ce? De ce n-au ieşit în stradă când se vorbea cu patos şi ameninţări despre...noua administraţie, gloata?. De ce un partid sub zece procente poate uneori să-şi facă de cap? De ce? Ah, am înţeles, trebuia să apară Raed Arafat şi SMURD-ul ca să aflu şi eu că sînt...bolnav.

Astăzi ca niciodată românii n-au fost mai prosperi. Au maşină, loc de muncă, concediu pe „afară”, altele şi altele. Românii sînt preocupaţi de prosperitatea individuală şi bucuria de a nu fi...împreună.

Şi apropo ce să fac în stradă şi-n frig? Să văd feţe...ciudate sau înciudate. Oare de ce s-a auzit o singură zi (!?) un cântec: PDL şi USL aceeaşi mizerie. De ce? Hitul poate să devină şlagăr şi atunci deontologii din muzica românească s-ar putea auto...sesiza. Şi încă ceva, n-am ieşit în stradă pentru că nu sînt...autorizat, chiar dacă tătucul SMURD-ului s-a reorientat spre o poziţie mai dificilă. Asta cu poziţiile n-am înţeles-o niciodată. Şi încă ceva, cu ce era să mă îmbrac, asta dacă fac o paralelă între ce a purtat prin Parlamentul European, singura fiică a ţării, un tricou pro Iulia (Ucraina). M-aş fi îmbrăcat în ţinuta unui deţinut pe spatele căreia să scrie mare şi lizibul – SÎNT LIBER! – spre marea mirare a oamenilor de bine aflaţi sub...ocupaţie.

Curtea Constituţională decide ce şi cum despre comasarea alegerilor, dar cum să înţeleg vorba plină de duh a bunului meu prieten şi anume „dacă decizia va fi de neconstituţionalitate lucrurile se complică. Dacă va fi de constituţionalitate, se complică şi mai tare”. Aştept să-mi ştampilez cartea de identitate, poate aşa primesc şi eu un kil de făină şi un tricou, să-mi ajungă până la aialaltă...ştampilă.

Şi înainte de a-mi epuiza povestea vorbită în scris vă reamintesc că sînt adeptul fragilei maxime ce cu modestie îmi aparţine – „sînt omul ce-mi place să am un singur prieten în loc de zece duşmani”.

Mânat de amintiri şi premise apelez la şlagărul „hai cu noi ca pe 22”, acum nu ştiu dacă-i vorba de 22 februarie sau 22 martie, dar aştept o...premieră.

Dacă în '89 s-a ieşit în stradă pentru românul Tokes, în 2012 pentru românul Raed, pentru germanul Gheorghe a lu' Zâna din Poartă când se iasă în stradă ca să mă bag şi io în samă? Pentru că n-am decât cinci degete la o mână, pentru mine doar trei lucruri contează în viaţa asta: Soţia mea şi fiul meu, restul sînt amăgiri. Hai, pa!

M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru... povestitori.
De dincolo şi de dincoace, Pilu

COPY - PASTE

Am obosit şi nu mai am inspiraţie, mi-am căutat inspiraţia de m-a găsit transpiraţia, deci şi prin urmare am recus la o metodă plină de substanţă şi de viitor. Nu-mi place să creez poveşti fără atitudini fără sens, origine şi direcţie, aşa de dragul vectorului.

Vă rog să luaţi aminte la următoarele declaraţii şi să nu vă minunaţi, ele au fost, sînt şi vor rămâne ale unor oameni cu discernământ şi cu dare de mână şi nu un coate goale, zgârcit, miop şi cu diabet ca sus şi subsemnatul:

Traian Băsescu, preşedinte de ţară

„...dacă este un duşman mai mare al apariţiei încă a unui sistem privat de sănătate, el se numeşte Raed Arafat..." “"Vă mai dau un exemplu de rezistenţă - am avut o discuţie cu Raed Arafat, cel care a creat sistemul SMURD. Dacă este vreun duşman mai mare al apariţiei încă a unui sistem privat de sănătate, el se numeşte Raed Arafat, uitând că el a fost fundaţie la Târgu Mureş, la care şi eu am contribuit cu 2% din salariu pentru că făcea un lucru bun..”

“...nimeni din sistem nu vrea schimbarea acestuia sau foarte putini o vor, probabil medicii mai tineri sau cei la mijloc de cariera. Spitalele nu vor schimbarea, medicii de familie nu vor schimbarea, sistemul de urgenta nu vrea schimbarea. Inteleg prin toate semnalele publice ca si o mare parte din public nu vrea schimbarea sistemului de satatate..."

George Becali, europarlamentar ales

"...ce proteste, 500 de insi? Sunt manipulari, sunt oameni din galeria Stelei care ma injurau pe mine la Peluza Sud. Sunt manevre facute de PSD. Cei care ma contestau pe mine s-au dus acum la protest. O sa ma duc la Jandarmerie sa le spun cine sunt...” şi “Am fost scârbit când am văzut că mii de români au ieşit în stradă ca să-i ia apărarea unui arab împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Chiar dacă ar fi greşit Băsescu, n-ai voie să-i iei apărarea unui arab! M-am uitat cu scârbă la televizor! Mi-e scârbă de romanii care au ieşit în stradă...”

Ioan Olteanu, parlamentar aflat la putere

“...nu oricine are curajul sa vina in strada sa strige "Jos Basescu, Jos Boc sau Jos Guvernul" şi “acesti extremisti au fost recuperati de Opozitie si transformati in reprezentanti ai intregului popor..."

Raed Arafat, fost şiu actual

"...am spus si repet: nu sunt interesat sa intru in politica nici acum si nici in viitor. As vrea sa se inteleaga acest mesaj...”

Emil Boc, prim-ministru

“...concluzia este aceasta, domnul Arafat îşi va relua, cu acceptul şi cu ce am spus mai înainte, postul de subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii..."

"...au fost unele informatii gresite pe care le-am avut atat presedintele cat si eu cu privire la acest subiect, dar viata merge inainte si le vom rezolva pe parcurs..."

“...am subliniat ca medicul Arafat este omul potrivit la locul potrivit..."

“...ce discut eu cu presedintele poate face obiectul memoriilor pe care le voi scrie...”

„..recunosc dreptul oamenilor de a manifesta într-un cadru legal, pașnic.Am restructurat mulți bugetari, dar a fost nevoie pentru ca România să meargă mai departe. Fiecare își are în vedere situația, nu stie ce înseamnă buget la nivel național, deficit, pe ei nu îi interesează asta. Noi ne-am asumat să atragem toate nemulțumirile oamenilor și să le personificăm. Cineva trebuia să facă aceste lucruri. România este pe o direcție bună și și-a creat premisele de creștere...”

„...e un om dedicat în integralitate, 100%, profesiei și profesionalismului. Și cred că și din atitudinile lui din aceste zile s-a văzut că n-a intrat în ninciun fel de joc politic și a rămas același susținător al sistemului și al crezului într-un sistem de urgență care salvează vieți în România, fiind un profesionist de urgență...”

"...în privinţa absorbţiei fondurilor europene, obiectivul este ca în 2012 să aducem în ţară şase miliarde de euro, pe fondul de coeziune şi pe fondurile din agricultură, şi care să asigure modernizarea ţării noastre...”

Vasile Cepoi, actual

“-..noi vrem să colaborăm cu doctorul Arafat, el are multă experienţă, să vedem dacă şi dânsul doreşte acest lucru. Dorim ca la dezbateri să participe adevăraţii profesionişti..."

Teodor Baconschi, ministru spre externe

"...mahalaua violentă şi ineptă încolonată ca minerii odinioară în spatele moştenitorilor Securităţii..."

Kelemen Hunor, preşedinte de partid sau uniune

“...protestele paşnice sunt foarte normale într-o societate civilizată şi nu trebuie să ne speriem dacă ies în stradă şi dacă îşi cer drepturile..."

...şi pot continua, dar merită?

Dacă sînt greşeli gramaticale, asta e, am spus în scris de la început este un simplu copy-paste, deci şi prin urmare nu-mi bag mâna acolo unde alţii îşi bat gura.

Aşa-i că-i simplă metoda asta de a-ţi etala cunoştinţele prin dute-vino sau copy-paste şi să pozezi în erou. Aţi mai întâlnit aşa ceva? Serios? N-aş fi crezut că e în stare de aşa ceva. Hai, pa.

M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru... povestitori.
De dincolo şi de dincoace, Pilu

DEZVOLTA-MI-AŞ VIITORUL

În povestea de astăzi îmi propun să studiez rolul şi influenţa unui cuvânt în viaţa unui individ. Cuvântul e substantiv în şomaj şi verb când are loc de muncă pe perioadă clar determinată. Dialogul poveştii de azi: dezvoltare – a dezvolta.

Spre bucria mea şi a altora, următoarele rânduri nu-mi aparţin şi nici n-o să aparţină vreodată: „...Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii este cel mai mare proiect de investiţii în infrastructura publică din ultimii 20 de ani. Este unul dintre programele care vor permite accelerarea investiţiilor şi transformarea condiţiilor de trai din România şi am reuşit să-l mişcăm după câteva luni de discuţii cu bănci, fonduri de investiţii şi firme de construcţii...” – cuvintele aparţin Elenei Udrea, iar sublinierea mie şi mous-ului din dotare. Ce m-aş face fără şoricelul jucăuş?. “Blonda de la minister” (nu e ideea mea, habar n-am cine-i...naşul) mă bagă-n ceaţă cu minunatele condiţii. Povestea trecută am scris despre şeful ei (Emil Boc, pentru a nu se înţelege greşit) care scria despre minunatele condiţii de învăţământ create de nea Nicu şi Lenuţa (tiza).

Curios din fire “navighez” pe internet şi dau de blogul Elenei Udrea. M-a răscolit crunt rubrica – viaţa – traseu scurt şi la obiect: copilăria – avocat şi politician. Cred că adolescenţa a fost una scurtă, altminteri eram informat despre “ceaiuri”, “discoteci” sau altele ce compun atât de discret adolescenţa. Nu-i bai nici eu n-am fost utecist.

Îmi plimb ochii strâmbi dealtfel şi râd la fiecare click. Nu ştiu dar îmi dau seama când poate omul şi când nu, dar asta o să fie altă poveste. Acum am doar câteva mici liniuţe şi de la capăt, fără nici un control...anunţat, deci şi prin urmare cu linuţă şi de la capăt:

- încearcă Leano (îmi permit să-ţi spun aşa, pentru că sînt mai mare decât tine din toate punctele de vedere mai puţin cel financiar – logică corect?) poţi să transformi spusele regretatului jurnalist, Mile Cărpenişan, - „vă provoc să fiţi oameni” – dintr-un plural al tuturor într-un singular lipsit de toc, ruj şi neputinţă;

- deageaba ai fost atât de studioasă şi ai dat de pământ cu un liceu (a fost obligatoriu) şi cinci universităţi, că tot nu faci diferenţa dintre trecut şi prezent. Să mă explic. Pe pagina de dezvoltare a imaginii domniei tale „stă” afişată rubrica – ce fac azi -. M-am prins repede, ca iaurtul ce face piciorul frumos şi „siviul gros” că-i vorba de o activitate. Acum când e azi, e o întrebare dubioasă ce alunecă de la sublim la ridicol în doar câteva...lecturi. Vă e ruşine să ne puneţi în dificultate cu rubrica – „ce-am făcut” în loc de „ce fac” ? -. Nu-i ruşine. Dar cum naiba să citesc şi să caut...dezvoltare în actualitate (pe la mijlocul lunii ianuarie trecut) cu începutul lunii? Nu se face. Pute a „mişto” (cuvânt ajuns în Ardeal datorită dezvoltării);

- citesc cu atenţie rubrica – blog – şi îmi dau seama că titlul de ministrul MRDT îl meritaţi cu prisosinţă – citate din blog:

o „...pornim de la capăt cu munca, grijile, stresul, problemele care nu suferă amânare...”

o „...România are aprecierea unanimă a instituţiilor financiare internaţionale şi a celorlalte guverne europene....”

o “...Costurile de reabilitare sunt mari pentru că monumentul se află într-o stare deplorabilă, fiind un pericol pentru oamenii care trec pe acolo...”

- am rămas la aceste trei idei din cele mai recente postări, care vă aparţin bineînţeles. Cum sună următoarea propoziţie: România suferă, starea e deplorabilă pentru că sunt mari...costurile. Datorită sloganului “viitorul sună bine” mă aşez liniştit şi-mi privesc viitorul luminat. Nu pot să nu remarc bucuria pe care aţi creat-o în familia mea şi între cunoscuţi când am aflat că viitorul casinoului din Constanţa rămâne în...Constanţa. Abia atunci am înţeles de ce primarul “exotic” al Constanţei este atât de...vocal band;

- dezvoltarea fără un popor studios pe bune, nu cu siviuri încărcate într-o vacanţă şi două deplasări, fără oameni sănătoşi la minte, fără oameni sănătoşi ad-literam nu se poate face dezvoltare;

Gata, las liniuţele în seama celor care mai vor să continue, mă prefac obosit şi-mi plâng cam un sfert de ceas de milă pe simplu motiv că n-am suportat dezvoltarea. M-am aşezat de curmezişul, nici un strop de apă n-a trecut de mine spre moara ce-şi usucă paletele aşa că deci şi prin urmare îmi pun o simplă şi minimă întrebare:

CÂND (atenţie nu unde) A GREŞIT ACESTĂ NAŢIE SĂ AIBĂ OAMENII PE CARE-I MERITĂ?

N-aştept nici un răspuns. Îl găsesc singur, când îmi deschid ochii şi ies pe stradă, când merg la muncă, peste tot. Răspunsul meu este în activitatea mea, dar-ar boala în mine să dea să nu mai merg nicăieri şi atunci totul e roz şi plan de dezvoltare. Europenii se înghesuiau (cuvânt uşor exagerat) pe la începutul secolului trecut să-şi facă loc în ţara tuturor posibilităţilor (căutătorii de aur din America), n-a trecut decât un secol şi o ţară mică cu oameni mici (cei înalţi să ignore acest aliniat) devine...a tuturor posibilităţilor. Mă duc la mormântul străbunicului meu (n.n. pasager pe Carpathia şi fost posesor de bilet pe Titanic) şi-l rog să apeleze la viaţa veşnică. N-are rost să mai plece. Am ajuns ţara tuturor posibilităţilor. E posibil orice. „Hai, tătă Nuţ, şi minunează-te, ce frumos e afară!” El nu mă aude şi se întoarce pe partea cealaltă.

Dacă îmi pun speranţa în ziua de mâine şi ea întârzie să vină, cine-i de vină? O lume ce-i împărţită între două testamente şi cu bogăţii ascunse pe cine mai interesează dezvoltarea şi aia discretă. Îmi aduc aminte de bancul numărul unu din top Forbes. Ce creşte şi nu se vede în România? Nivelul de trai. Ştiu că trăiţi bine, pe viitor vă rog să vă...dezvoltaţi bine.

M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru... povestitori.

De dincolo şi de dincoace, Pilu

GAUDEAMUS ŞI RETUR

Înţelepţii vremurilor spun că-i musai să stai drept când cugeţi şi lasă impresii despre lumea înconjurătoare şi a totcuprinzătoare. Acum e greu să stau drept (am şi eu o vârstă ?!), dar tare îmi place să cuget, ca-n clasicul band cu ardeleanul filosof. Nu plecaţi cu gândul departe nominalizând toţi ardelenii şi filosofi în acelaşi timp, limitaţi-vă la E-mic şi atât. De Dâncu am să cuget într-un viitor nu prea îndepărat, aştept din partea lui o...nefăcută atât de caracteristică, creată după chipul şi sondajul său.

Prim-ministrul nu-mi dă pace cu apariţiile pline cu toate mirodeniile politice. E-mic aflat la est de lumea de la vest şi la vest faţă de lumea de la est plin de singurătate într-un guvern imens (propoziţie valabilă numai în cazul în care nu-l ascultă nimeni) îşi pregăteşte ca un adevărat om politic (sper că nu vă umflă râsu') numărarea bobocilor, pardon voturilor din toamnă.

S-a chinuit sărmanul şi a reuşit să reducă salariile. Acum să fiu sincer cele 25 de procente sînt suportabile, fiţele post decembriste mă fac aşa cu nasul cîrn, de fapt se putea mai mult, chiar 50 de procente. Dacă Dumnezeu îl mai ţine mult prin palatul cu nume destul de bizar, Victoria, şi dacă rata mortalităţii creşte într-un mod neplanificat de sondajele lui Dâncu, E – mic poate să mărească cu 10 sau chiar 15 procente pensiile. Procentele să crească direct proporţional cu cei care şi-au însuşit...viaţa veşnică, asta numai în cazul în care organele de control nu iau la purecat licitaţiile pentru dobândirea vieţii veşnice. Nu-i bai, cu câteva zile de arest preventiv mă simt în largul meu şi apoi a cerului.

Privind atitudinile pline de substanţă ale eroului victorian, am înţeles că „limită” nu există. Am încercat să pătrund în această gândire filosofică despre – cum pot face bine şi să fiu urât – şi n-am înţeles nimic. Mintea mea, cei drept destul de odihnită, a fugit cu ceva ani în urmă şi a descoperit un text, pe care-l reproduc în rândurile ce urmează – deschid citat –

"Recenta hotărâre a Comitetului politic Executiv al CC al PCR privind majorarea cu 10 la sută a tuturor burselor ce se acordă studenţilor şi elevilor, inclusiv celor din şcolile profesionale, a generat în inimile întregului tineret studios din patria noastră cele mai alese sentimente de stimă şi profundă recunoştinţă faţă de această nouă şi grăitoare dovadă a grijii şi preocupării susţinute ale secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, faţă de crearea unor tot mai bune condiţii de viaţă şi învăţătură tineretului – citat închis

Merită puţin analizat textul, nu din punct de vedere al limbii române, e de prisos – pe cine mai interesează astăzi cum scriem şi vorbim? – Pe europarlamentarul plin de „succesuri” şi „eşece”? Pe alt europarlamentar cu miros de brânză, pe nimeni. Revin la text.

Un tip îşi însuşeşte...întregul. Cum îşi permite el să spună „întregul tineret”? I-a întrebat pe toţi? Poate o fi primit scrisori de susţinere de la tinerii studioşi ai vremii. Puţine nominalizări n-ar strica: Ioan Rus, Vasile Soporan, Alexandru Cordoş. Sînt dezamăgit că n-am putut studia în „minunatele condiţii”, doamne cum îmi completam siviul (scris corect) cu vreo patru universitaţi de apărare şi două mastere de atac. Alerg spre text şi deschid un nou citat:

“Sîntem pe deplin conştienţi că transpunerea în viaţă a obiectivelor etapei actuale de dezvoltare a societăţii noastre, aşa cum rezultă din magistralul Raport prezentat de tovarăşul Nicolae Ceauşescu de la înalta tribună a Congresului al XIV-lea, din celelalte documente adoptate la Congres, ridicarea continuă a gradului de civilizaţie şi modernitate sînt dependente în cea mai mare măsură de pregătirea profesională, ştiinţifică şi politică a tuturor oamenilor muncii şi, în special, a tineretului...”

O uşoară analiză merită făcută. Am aflat perioada. E una plină de dictatură, întuneric, cartele (se spune că dacă sifonai, cantităţile erau duble) câte şi mai câte, dar e bine tinerii studioşi erau...conştienţi, asta rezultă din gândirea autorului. Îmi place expresia – magistralul raport – aşa îmi spune fostul meu profesor de filosofie după răspunsul dat – “eşti magistral. Ce să mă fac cu tine?”. Abia acum am înţeles sensul adevărat al cuvântului. Păcat că a trecut un sfert de secol şi n-am lins nimic. Să-mi fie ruşine. Vă rog să apreciaţi gândirea tânărului şi să apreciaţi efortul său pentru a dobândi, nu viaţa veşnică cum s-ar crede, cunoaştere peste măsură a pregătirii profesionale. Încerc să-mi amintesc de un vechi proverb cu lupul, năravul şi schimbatul, dar nu mi-l reamintesc nici de la tribuna înaltă a...ultimului congres. Regret că n-am fost în sală să-i dau palme nu să-l aplaud. Revin la textul vremii – citat deschis –

“Universitatea clujeană, al cărei student am devenit în urmă cu patru ani, oferă studenţilor de la toate facultăţile condiţii de studiu dintre cele mai bune....”

Comentariu plastic şi cu adjective din...silicon. Bănuiţi exact despre ce univesitate e vorba, singura dilemă era Babeş sau Bolyai. Atât şi nimic mai mult. Puţin mai târziu au apărut universităţi care astăzi creează probleme unora şi completarea studiilor altora. Dacă sînt studenţi care sînt mulţumiţi de minunatele condiţii din cămine, săli de curs, de peştele din blid, pot să-şi arate mulţumirea în toamnă, de alegeri. Revin la text şi deschid un nou citat:

“Eu însumi, ca student la Filosofie, am înţeles că învăţământul, ştiinţa şi cultura sînt concepute în România socialistă ca factori activi ai dezvoltării, că formarea noastră ca oameni ai societăţii socialiste şi comuniste de mâine este un proces complex, revoluţionar, care ne obligă nu numai la însuşirea la cote înalte a profesiunii, ci şi la însuşirea concepţiei filosofice despre lume şi viaţă a partidului nostru, formarea unei conştiinţe şi atitudini cetăţeneşti înaintate în rîndul tineretului.

Acum pentru mine e un pic mai greu, studentul de la filosofie o ia pe uleiul filosofic rău de tot. L-am urât pe Lenin şi pe a lui gândire cubică. Învăţaţi. Doar Stelian Tănase s-a prins de schemă realizând emisiunea “3 ori 3” şi uitata Mihaela Tatu cu a ei propunere “de 3 ori femeie” au construit ceva în jurul...cubului. Tânărul filosof încă din vremuri străvechi a înţeles că nu-i bine să-ţi baţi joc de învăţământ şi cultură, dovadă că astăzi totul decurge precum gândirii de atunci. Multă muncă, progres ştiinţific şi complex revoluţionar. Hai mă laşi, tinere filosof şi student în acelaţi timp. Mă plictisesc mai repede ca Albă ca Zăpada de cei şapte de la doi şi-un sfert, pardon din poveste şi arunc spre tânărul student cu două cuvinte: viaţă şi partid. Să facă cu ele ce vrea, să le adune, să le scadă, să le împartă tinărul student, dar niciodată să nu-şi bată joc de prima. Revin la text şi deschid citat:

“Recunoscători pentru tot ceea ce tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu întreprind pe linia îndrumării competente şi ştiinţifice a învăţămîntului, ştiinţei şi culturii româneşti, ne angajăm să răsplătim prin fapte şi încrederea ce ni se acordă, pregătindu-ne temeinic şi multilateral...”

M-am oprit cu citatele şi continui cu analiza. În primul rând pot să remarc că nu mi-au crescut trigliceridele şi colesterol la grăsimile pe care le-am citit. E drept m-a cuprins un pic scârboşenia, dar n-am dat pe afară de zgârcit ce sînt, aşa că apreciez atitudinea studentului clujean şi filosof în acelaşi timp. Tupeul studentului de atunci nu are limite, îşi scoate limba din dotare...

Vă las să medidaţi la paralela dintre UN student şi UN libidinos. Nu căutaţi să aflaţi numele studentului studios. Nu merită. Un amic, plecat cam de vreo 30 de ani din România, îmi spune de fiecare dată atunci când vorbesc cu el: “...ca să ai un pământ mai roditor gunoiul se amestecă cu pământul, şi ca să ai o viaţă normală, în primul rând tu trebuie să fii normal...”

Sărut frunţile studenţilor care au înţeles ce înseamnă CARTEA pentru ei.

Sărut frunţile pline de sudoare a studenţilor care au înţeles să înveţe şi SĂ-ŞI RESPECTE ÎN MOD ONEST ISTORIA ŞI ŢARA.

Sărut frunţile studenţilor care AU IUBIT, IUBESC şi VOR IUBI.

Sărut fruntea studenţilor CARE AU CĂUTAT, CAUTĂ şi VOR CĂUTA ADEVĂRUL.

M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru... povestitori.

De dincolo şi de dincoace, Pilu

TOAMNA...BOBOCILOR

Ce începe prost se termină...curând, ar spune un ghid turistic aflat într-un traseu prin politica de pe malul stâng al Dâmboviţei, drept al Someşului şi de-o parte şi alta a...Prutului.

Ezitant acest an electoral 2012, candidaturile pline de umor de până acum (că sînt feţe noi sau mutre vechi) îmi plac la nebunie. N-am avut niciodată un orgasm politic, dar masturbările de până acum parcă-mi dau dreptate. N-am forţat în nici un chip acest limbaj “orizontal” şi “pe întuneric” dar îmi taie micul meu creier în două declaraţia plină de...(nu găsesc cuvânt potrivit) a celui mai mic la propriu şi la figurat premier. Apropo, nu Dumnezeu m-a pedepsit cu el, ci cei 11 apostoli. Revin. E-mic declara cu ceva vreme în urmă – deschid citatul – “...Cred că sunt visele erotice ale lui Victor Ponta, pur şi simplu, pentru că, din punctul meu de vedere, în momentul în care îţi nominalizezi candidaţii controversaţi...” – citat închis – un gând sau o dorinţă.

De la acest vis am plecat în povestea mea intitulată în mod intenţinat – Toamna Bobocilor – evident fiind inspirat şi de ştafeta: Toderaş – Varvara.

Serile trecute l-am văzut pe şeful lui Marean, nimeni altul decât automobilistul de stânga a politicii construite de nea Nelu, Victoooooooooor Pontaaaaaaaaaaaa într-o emisiune a televiziunii publice, al cărui angajat sînt. Nu descos ce şi cum, nu fac pe “sfântul din neserial” dar sînt uimit de greaţa care-i strică flora intestinală şoferului de raliu sau raliuri în funcţie de buget sau participări. Finalul emisunii a fost plin de parfum prost mirositor şi cu gust de dorian, fruct afrodisiac, care necesită lipsa simţului olfactiv pentru a-l consuma. Cu mintea pe taxa tv, preşedintele partidului (?!) îi explica moderatoarei cum “stă treaba” cu banii publici – citez din memorie, deci mă pot înşela, dar nu mai mult de 0,01 % - „...dar să ştiţi că eu nu sunt plătit din bani publici, spre deosebire de dumneavoastră...”

Auzi Victor, mă laşi? M-am uitat cu ochii prin lentilele care le port pe o informaţie publică. Şi ce să vezi? Că peste cincizeci de mii de lei au intrat în buzunarul, pardon în portbagajul tău din...bani publici sau bugetul Camerei Deputaţilor e unul privat? Adică cum? Cine nu-i cu mine, e împotriva mea? Stai liniştit, nu sînt fan pedeleu, îi urăsc din toate încheieturile, dar mă laşi cu aerul ăsta de haiduc rătăcit prin politica daco-getă-get-beget?

Când văd asemenea boboc, ce să fac în...toamnă? Să-l aleg, să nu-l aleg? Tandemul Ponta – Antonescu, din cnp-ul meu de vedere, e unul trist, plin de haiducie fără păduri, fără săgeţi şi arcuri şi fără vânat. Încearcă să-l ştirbească pe mistreţul cu colţii de argint, dar nicio şansă. E bătrân şi cu...colţi.

Tandem vechi, tandem nou. Cel nou m-a surprins, pentru că o jumătate e de lângă...mine. Couţi – Giurgiu, alte nume şi alte poziţii. Haiducii din faţă vor România, ăştia mai mici vor doar Clujul. Pentru început e bine. Couţi mi-e puţin şef, deci pot să-i curăţ scamele, poate îmi face şi mie loc la...etaj. Le-am spus în scris haiduci, când de fapt ei sînt doi independenţi cu iz de sindicat. Giurgiu, deputatul-furnică, mă face să cred şi altceva despre el. Ştiam că-i harnic, dar curajos...nu prea. Plecarea din pedeleu nu-i ceva concludent, dovadă plecarea din peneleu a Elenei Udrea spre...Cotroceni şi apoi spre pedeleu, sau invers?

Politicienii caută oameni noi? Nu, nici într-un caz, în cel mai fericit caz oamenii cu bani vor feţe noi şi atitudini...normale. Haiducii ăştia mici (dacă o fi pe bune informaţia de pe www.ftr.ro – informaţie cu circuit închis) au lansat, cred o ofertă. Dacă era numai “foaia” o lăsam loco, dar am citit şi pe site-ul www.hotnews.ro. Măi să fie? Haiducii ăştia doi să fie mânaţi de la spate tocmai de acolo de sus, să fie ei atât de...şi chiar mai mult?

Haiducii sindicalişti par să profite de cuplul Uiorean – Nicoară. Cuplul liberal pare unul trist, lipsit de vlagă şi fără sprijin uselist. Condiţia fizică lasă de dorit, ei nu pot ataca la fileu, iar jocul de pe fundul terenului e lipsit de lovituri corecte-electoral. Dar nu-i bai, sînt convins că “grupul inexistent de la Cluj” va ridica cupluri de independenţi, să fie vreo cinci-şase cupluri “noi” care o să acopere drumul spre...omul nou din poezia băsesciană. Rima o să lipsească cu desăvârşire, la fel şi...bugetul. După acest cuplu haiducesco-sindicalist aştept lansarea pe piaţă a cuplului pirato-munictoresc. Pot să apară mii de cupluri de boboci, dar pe când un cuplaj cu o boboacă?

În jurul lor se vor strânge analişti şi sfătuitori plini de “succesuri clujene” până dincolo de malul Someşului. Interesant acest cuplu haiducesc. Dacă oferta pentru Bucureşti la început de 2012 a fost Irinel Columbeanu şi mi-a provocat râsul timp de trei zile şi un...decolteu, pentru Cluj, zău m-a surprins, dar îi bine, scap de director în mod natural, asta ca să fiu în contradicţie cu cei care au vrut să-i rupă...gâtul.

Clujul pare o redută cucerită dar fără stăpân. Îmi revin rapid. Clujul are conducător, dar pare că se comportă ca o parte a trinităţii, duhul sfânt. El aduce scenarii, dosare, cătuşe sau alte elemente de recunoaştere profesională.

Dacă la toamnă apar boboci pe bune şi papagalii rămân în colivie, rechinii în oceane şi elefanţii îşi văd de trompa lor e un prim pas şi atât, dacă nu, cei care mergeţi la Olimpiada de la Londra, vă dau un sfat. Rămâneţi acolo!

M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru... povestitori.

De dincolo şi de dincoace, Pilu

p.s. dacă-i cacealma, e bună., dacă nu îi şi mai bună.

BUNĂ DIMINEAŢA, 2012!

Nici n-am intrat bine în cel mai electoral an de după evenimentele friguroase din decembrie '89, apropo lui nea Nelu îi place să spună – revoluţie -, că au început să apară la iveală oamenii de calibru...redus, asta dacă-i dau atenţie lui Iri fără de Monica, blonda din poze şi de peste tot, europarlamentarii fără studii dar cu priză la...succesuri. Ce mai, aceeaşi ţară cu aceaşi populaţie.

Dar nu vreau să ştiu nimic, vreau să-mi povestesc...viitorul. Ce ar fi lumea asta fără: dragoste, muzică, plastic şi poveste? Nu aştept nici un răspuns, e lipsit de sens, „singularul” lor este autentic.

N-am simţit deloc prezenţa lui „2012”. Canicula vremii şi arestările „neaşteptate” m-au împins să-mi completez agenda cu...2011. E neplăcut acest „2012” pentru mine. E an bisect. Adică încă o zi în plus alături de...aceeaşi.

Parcă-l văd pe micuţul – din toate punctele de vedere – Emil, apărând peste tot şi scuipând din el fraze pline de „normalitate” sau alte aspecte care i s-au arătat în somn. Emile, pentru Elena nimic, nimic? Stai frate că-i vorba de tovăraşă academician. Îţi mai aduci aminte, că n-au trecut decât un roman şi încă doi ani. La actuala Elena e mai greu, până urci tu decolteul te mănâncă câinii (nu-i greşală gramaticală, cel mult...aritmetică). Tu nu eşti şi nu poţi fi niciodat un...cocoş, eventual un ceva şi atât.

Când să-mi liniştesc gândurile şi să-mi propun să fiu mai bun, mă imping de la spate un banc şi o certitudine. Bancul fiind prost şi fără umor – era vorba despre un marinar ce se lupta cu peşti corupţi din apele...ude – dar certitudinea mi-a luat faţa. Irinel, da, da aţi citi bine, Irinel cel mic şi plin de bani (încă n-am deschis...contul) se vede din jacuzzi în fotoliu de primar. Credeam că la Izvorani, Otopeni sau alte localitate atât de „apropiată” capitalei, dar nu. Nici vorbă. Ditamai fotoliul. În locul doctorului. După şosele suspendate bucureştenii vor avea parte de...fustepedante.

Regret din toţi genunchii (?!) că nu locuiesc în marea urbe, să-mi pot desfăşura alegerea verbală pe aceşti oameni...noi.

M-am plictisit de moaca mea, dar-mi-te de...actualii. Bărbatul din mine (staţi să-mi descoperiţi feminitatea) se oftică. Ce uşor poţi să devii mare. Pentru că premierul nu poate fi mai înalt, nici acum şi-n vecii vecilor, viitorii candidaţi n-au dreptul la...înălţime. Mici...cu muştar şi atât.

Tupeul lui Iri e normal, chiar zilele trecute m-a sunat din mormânt străbunicul meu, spunându-mi că încă mai stă la coadă pentru viaţa veşnică...promisă. Nu-i nici un atac la BOR, străbunicul meu era protestant.

„2012” se anunţă unul plin de „succesuri” pentru mine. Pe căi neoficiale am aflat că pensiile şi salariile se fac prezente, să-mi pot plăti impozitele şi taxele ca unii nemernici să facă altceva, căuta-v-ar celule să vă caute.

Nu pot să plâng deloc, n-am de ce. Am şi voi avea de toate. Încă se mai poate fura – am furat, deci exist – şi eu care credeam că prostu în zicala atât de nefolosită şi pe atât de neromânească – n-ai furat, deci eşti prost – Cum să iei din ce nu-i al tâu? Tătucu, bietul de el, cu câtă virilitate bine spune (asta numai dacă-şi aduce aminte) – sînt sărac şi cinstit –. Într-o ţară dacă sint mulţi săraci, cinstiţii au altă naţionalitate.

Brusc, mă zgârie pisica şi îşi face apariţia peste tot, chiar şi-n buget. Nu mănâncă orice, deci nu e proastă. Se uită la televizor şi se miaună mai ceva ca deontologii în ale profeţiilor. Put în vizionarism şi ling a pagubă. Apar televiziuni, ce naiba an preelectoral, se închid televiziuni, dar un pic mai încolo, după ce şi...cum.

Se construiesc cv-uri. Apropo, în poveştile viitoare am să vă fac cunoştinţă cu un cv interesant. Interesant e un cuvânt nepotrivit, dar neavând inspiraţie nu puteam lăsa loc liber. E un comunist, dar cu faţă umană.

Încep să se facă grupuri şi grupuleţe, rânduri şi gânduri. Oricum cel mai cunoscut grup e cel de la Cluj. E cunoscut prin litere şi atât. Grupul, conform limbii române, încă limba oficială în această ţară, spune clar – minim doi – aşa că, el există. Cum am scris anterior? Exist deci am furat, ce nu se poate spune despre grup. Sclipirile pline de profunzime, atitudine ale renumitului profesor de strategie politică a stângii de-a dreapta politicii mă lasă paralizat, nu mişc, deci n-am furat. Mă-nchin în faţa cunoştinţelor şi rămân cu dureri de spate. Să n-am parte de votul comasat dacă mai încap cu opiniile mele de acest renumit sociolog, nici n-am răsfoit primele patru zile lucrătoare din anul cu o zi în plus că sînt lovit la moacă şi-n ficat de un sondaj cu „expertiza omului de pe stradă”. Hai, mă laşi. Nu demult am auzit prin neîntâlnirile mele cu societatea lividă de prin împrejurimi că „nu contează cine votează, ci contează cine numără”. Am zâmbit şi am alergat cu mintea mea cea puţină (spre satisfacţia nulităţilor) spre omul nou: Adrian Copilul Minune şi sloganul...fără număr. În sfârşit am înţeles. Nu contează cine-i creatorul manelei şi a celui ce-o...provoacă. Aştept în viitorul apropiat un sondaj despre mierea de albine şi cum ne lingem pe degete având mâinile în buzunar cu degetul opritor...lipit.

Aştept feţe noi, dar noi. Cum să-l reinvetezi pe Antonescu. Tulceanul nu mareşalul. Ponta, n-are înălţime şi zboară la cursele...auto. Udrea? Aici nu mă bag. Aştept ca România să devină provocatoare şi abia apoi pot să-mi bag şi eu expertiza. Nu înşir nici nume din respect pentru cei care încă mai colaborează cu...oamenii de bine, care din când în când mai şi bat

Până mâine am timp să mă gândesc. Să nu candidez şi eu? La ce este acum şi ce simt că vine, sînt numai bun de un ...primar sărac şi necinstit, pardon cinstit.

„2012”. E bine. Ce a fost greu a trecut. Au trecut 8 ani din cei 10. Mă gândesc că mai am doi ani de plătit rate şi am scăpat de tot. Dar dacă n-o să fie aşa?

Propun să schimbăm numele monedei. Din leu în cocoş. Leul nu se mai comportă pe piaţă ca-n juglă, n-are putere, el se comportă ca un...cocoşat. Aşa că de mâine cumpărăm în cocoşaţi. Cocoşatul poate sta aplecat fără dureri în faţa altor...piştari.

Hai că ajunge că au trecut doar cinci zile din noul an şi am scris o săptămână.

O poveste neinspirată şi plină de pamflet, dar ce m-aş face în lumea reală cu o poveste pe...bune?

M-am urcat pe şa...ua limuzinii din faţa vilei de lângă piscină, am declanşat alarma şi am plecat prin ţară să culeg alte poveşti pentru... povestitori.

De dincolo şi de dincoace, Pilu